4.3. Leagănul omenirii: zidirea omului din pământul român

Și acum, o, țara Mea cea dintâi, cea de la început, binecuvintează pe Domnul și numele Lui cel sfânt! Binecuvintează cu toate ale tale pe Cel ce curăță fărădelegile tale și ridică neputințele tale, pe Cel ce te izbăvește și te încununează cu milă și cu îndurare, căci înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale, o, și cântă-I Domnului ca împăratul David, căci tu ești cea care rămâne și se înnoiește și iarăși mergi și mereu mergi precum este scris, dar îți trebuie credință și o mare iubire de înnoire, căci vulturul după câțiva zeci de ani ajunge în mare neputință și are de ales, să se înnoiască și să trăiască încă o dată viața sa, sau să se lase, iar dacă alege viața el zboară cu ultimele puteri sus pe creste înalte ultimul lui zbor și rămâne sus și-și începe înnoirea, luptând și lucrând la facerea lui cea nouă, lovind cu ciocul în stâncă să și-l frângă și să-l lepede ca să crească un cioc nou în locul celui care îl lovea în piept, și-și smulge apoi cu el ghearele neputincioase ca să-i crească altele, și cu care să-și depărteze penele grele de vreme și să-i crească altele noi, o, și se pregătește el de o nouă viață, de un nou zbor, și iarăși trăiește încă o viață, iar tu mereu ți-ai înnoit puterile și iarăși ai biruit neputințele tale prin fiii tăi viteji de neîntrecut, ori de câte ori vrăjmașii te voiau biruită pentru ei, o, și ți-ai scris istorie măreață prin vreme, țara Mea, căci viteji au fost cei care ți-au ocrotit pământul și neamul prin vreme, de se minunau cei ce auzeau din depărtări de bravii tăi copii, ocrotitori de țară și de neam, o, și ți-ai scris istorie măreață începând de la Roma și până peste toate hotarele tale și ai rămas întru iubirea Mea și ești cea rămasă și porți acest nume biruitor pentru cea care rămâne după orice greu.

Rămâi întru iubirea Mea, țara Mea! Ești cea care a rămas și care rămâne, ești România lui Dumnezeu și ai luptat mereu pentru acest nume de rămasă, de biruitoare în fața vrăjmașilor tăi chiar și când ei te biruiau și-ți puneau bir greu, dar rămâneai a ta și a Mea și ești cea care rămâne, și așa îți este numele tău frumos și plin de har și înnoire și iubire, căci iubirea nu cade niciodată, nu piere, nu moare, ci doar biruiește și se înnoiește, precum este scris.

Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale iar și iar, țara Mea cea de azi, și de aceea binecuvintează pe Domnul, Care face cunoscute căile Sale fiilor neamului român!

Vor suspina fiii români care n-au rămas pe pământul lor și și-au părăsit țara pentru bani și averi, și-și vor înțelege greșeala și neiubirea și rătăcirea prin străini, când Eu de șaptezeci de ani am fost și sunt aici cu cerul Meu de sfinți în lucrul cel cu mângâiere mare peste acest neam.

Pun sub ocrotirea Mea pământul și neamul român așa cum își ține cloșca puii sub aripi, căci Mi-am salvat lucrarea și mersul cuvântului Meu când a venit ispita căderii prin mână vrăjmașă de la mijloc acum treizeci și cinci de ani. Eu însumi păzesc acest pământ și neam, și de aici încolo Eu Însumi sunt cu ocrotirea pentru ai Mei și pentru tine, țara Mea, rămasa Mea, căci vin zilele slavei Domnului pe vatra ta.

Țineți-Mă lângă voi și stați lângă Mine, fii români, iar când spun aceasta fiilor ascultători cu care-Mi port lucrarea vă spun și vouă. Rămâneți întru iubirea Mea și fiți ai Mei, căci vremea este aproape! Credința în cuvântul venirii Mele aduce izbăvire peste tine și peste pământ, țara Mea.