4.3. Leagănul omenirii: zidirea omului din pământul român

Stau cerurile deschise aici în ziua aceasta sfântă, și își fac primire cu îmbrățișare cerul și pământul pe acest meleag binecuvântat aparte, iar Eu, Domnul, Mă slăvesc prin cuvânt ca la facerea lumii pe acest petecuț de pământ când cuvântam cuvânt de facere și se iveau cerul și pământul, văzutele și nevăzutele facerii lui Dumnezeu și omul zidit de mâna Mea din lutul acestui meleag, și iată-Mă și la sfârșit de timp cuvântând cuvântul Meu de pe meleagul tău, pământ și neam român, o, și aceasta a fost alegerea cea pentru tine între neamurile pământului la sfârșit de timp, iar numele de român va fi noul nume al neamului lui Dumnezeu, neamul creștinesc care va să fie, și aceasta din pricina cuvântului Meu cu care trâmbițez de deasupra de mai bine de șaptezeci de ani peste pământ, vestind și binecuvântând că vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, precum este scris în Scripturi să se împlinească venirea Mea, iar numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu deasupra pământului român, unde-Mi am sălașul de venire și cetatea, și am străjeri în cetate pentru întâmpinarea glasului Domnului când bate ca să intre și să-Și așeze în carte cuvântul Său de Păstor peste acest timp.

Acum ne așezăm. E plin văzduhul de oștire cerească și cu mare ordine venită și înveșmântată cu straie românești ca ale neamului străbun de odinioară, când era neam creștin cu fapta acest neam, și iată-vă români pe toți acum, pe toți români, și iată-Mă și pe Mine grăind cuvântul Meu pe limba românească, limba lui Dumnezeu la facerea lumii, limbă grăită pe pământ de atunci și până când s-a întâmplat încurcarea limbilor prin sminteala din Babilon a celor nebuni care s-au încumetat să gândească să zidească un turn până la cer, și când nu s-au mai înțeles și li s-au încurcat limbile cu care-și făceau planuri nebune pe pământ, o, și de atunci s-a pus la păstrare limba lui Dumnezeu și a facerii lui Dumnezeu, iar acum, la sfârșit de timp, s-a dezlegat taina aceasta, căci cuvântul lui Dumnezeu desface taina și grăiește românește peste pământ și fi-va să înțeleagă toți în limba lor, și apoi să vină minunea și să grăiască toți iarăși o limbă ca la început, căci Babilonul și toate smintelile lui vor cădea cu zgomot mare, precum este scris să se întâmple, și iarăși va fi un început, un lucru nou, o taină nouă, o țară nouă, un Ierusalim nou peste tot neamul român, și apoi peste pământul tot, căci tot pământul va fi al Domnului, și se va grăi peste tot românește și vor veni timpuri noi, care, iată, înmuguresc gata să se ivească, o, și nu le va veni să creadă la cei ce vor afla ivirea acelor minuni și vor vedea și vor simți ce bun e Domnul, ce viață dulce este cu El, ce început măreț vor trăi cei ce vor avea parte să creadă acum cuvântul lui Dumnezeu, Care vine să aducă pe pământ înnoirea și serbarea cea mare, nuntă fără de sfârșit, Mielul și cei răscumpărați ai Săi, precum este scris despre Mirele și mireasa nunții care se va tot întinde prin cei curați și neprihăniți care-și vor spăla în acest vas veșmintele pentru nuntă, căci cuvântul Meu este izvorul care spală și sfințește și înnoiește, și iată lucrarea cuvântului Meu și poporul păstorit vreme de șaptezeci de ani pe vatra neamului român, și tainic hrănit cu această mană cerească, pentru ca să ajungă cu rodul lui pe masa nunții Fiului de Împărat, Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel de la sfârșit de timp.

Și acum, o, țara Mea cea dintâi, cea de la început, binecuvintează pe Domnul și numele Lui cel sfânt! Binecuvintează cu toate ale tale pe Cel ce curăță fărădelegile tale și ridică neputințele tale, pe Cel ce te izbăvește și te încununează cu milă și cu îndurare, căci înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale, o, și cântă-I Domnului ca împăratul David, căci tu ești cea care rămâne și se înnoiește și iarăși mergi și mereu mergi precum este scris, dar îți trebuie credință și o mare iubire de înnoire, căci vulturul după câțiva zeci de ani ajunge în mare neputință și are de ales, să se înnoiască și să trăiască încă o dată viața sa, sau să se lase, iar dacă alege viața el zboară cu ultimele puteri sus pe creste înalte ultimul lui zbor și rămâne sus și-și începe înnoirea, luptând și lucrând la facerea lui cea nouă, lovind cu ciocul în stâncă să și-l frângă și să-l lepede ca să crească un cioc nou în locul celui care îl lovea în piept, și-și smulge apoi cu el ghearele neputincioase ca să-i crească altele, și cu care să-și depărteze penele grele de vreme și să-i crească altele noi, o, și se pregătește el de o nouă viață, de un nou zbor, și iarăși trăiește încă o viață, iar tu mereu ți-ai înnoit puterile și iarăși ai biruit neputințele tale prin fiii tăi viteji de neîntrecut, ori de câte ori vrăjmașii te voiau biruită pentru ei, o, și ți-ai scris istorie măreață prin vreme, țara Mea, căci viteji au fost cei care ți-au ocrotit pământul și neamul prin vreme, de se minunau cei ce auzeau din depărtări de bravii tăi copii, ocrotitori de țară și de neam, o, și ți-ai scris istorie măreață începând de la Roma și până peste toate hotarele tale și ai rămas întru iubirea Mea și ești cea rămasă și porți acest nume biruitor pentru cea care rămâne după orice greu.

Rămâi întru iubirea Mea, țara Mea! Ești cea care a rămas și care rămâne, ești România lui Dumnezeu și ai luptat mereu pentru acest nume de rămasă, de biruitoare în fața vrăjmașilor tăi chiar și când ei te biruiau și-ți puneau bir greu, dar rămâneai a ta și a Mea și ești cea care rămâne, și așa îți este numele tău frumos și plin de har și înnoire și iubire, căci iubirea nu cade niciodată, nu piere, nu moare, ci doar biruiește și se înnoiește, precum este scris.

Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale iar și iar, țara Mea cea de azi, și de aceea binecuvintează pe Domnul, Care face cunoscute căile Sale fiilor neamului român!

Vor suspina fiii români care n-au rămas pe pământul lor și și-au părăsit țara pentru bani și averi, și-și vor înțelege greșeala și neiubirea și rătăcirea prin străini, când Eu de șaptezeci de ani am fost și sunt aici cu cerul Meu de sfinți în lucrul cel cu mângâiere mare peste acest neam.

Pun sub ocrotirea Mea pământul și neamul român așa cum își ține cloșca puii sub aripi, căci Mi-am salvat lucrarea și mersul cuvântului Meu când a venit ispita căderii prin mână vrăjmașă de la mijloc acum treizeci și cinci de ani. Eu însumi păzesc acest pământ și neam, și de aici încolo Eu Însumi sunt cu ocrotirea pentru ai Mei și pentru tine, țara Mea, rămasa Mea, căci vin zilele slavei Domnului pe vatra ta.

Țineți-Mă lângă voi și stați lângă Mine, fii români, iar când spun aceasta fiilor ascultători cu care-Mi port lucrarea vă spun și vouă. Rămâneți întru iubirea Mea și fiți ai Mei, căci vremea este aproape! Credința în cuvântul venirii Mele aduce izbăvire peste tine și peste pământ, țara Mea.

Cuprind în Duhul Meu, în cuvântul Meu și în brațele Mele pământul și neamul român, și întind dreapta Mea peste acest meleag, în care Eu, Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Îmi am glasul și pasul venirii Mele iarăși la oameni, după două mii de ani de la nașterea Mea pe pământ, ca să aibă lumea Păstor din cer și ca să-L urmeze pe El, și iată-Mă acum Păstor peste pământul român, iar glasul Meu păstorește, merge și lucrează tainic, și voiesc acum să așez mare ocrotire peste țara venirii Mele de acum și s-o înfășor pe România în taină cerească, în slava Mea s-o port și s-o gătesc ca să Mă vestesc cu ea peste pământ țara venirii Mele de la sfârșit de timp, și de aceea pun la lucru puterile cerești și îngerești, căci toate cuvintele Mele s-au împlinit și se împlinesc, și am de lucru cu sfinții și cu îngerii ca să-l împlinesc pe om prin cuvântul Meu de peste el, chiar dacă el aude sau nu aude glasul Meu peste pământ, dar cei ce au de la Mine urechi de auzit Mă împart peste tot, și va veni minunea cea mare să Mă audă toți și să aleagă singuri, căci Eu sunt Cel milos cu făptura mâinilor Mele și lucrez minunat ca să-i trag pe mulți la Tatăl, dacă nu pe toți, dacă nu vor tânji toți spre dragostea de Dumnezeu, care vine pe pământ cuvânt și cheamă la adăpostul său pe om.