Selectați Pagina

8.5. Hristos împărăţind pe pământ cu fiii lui Dumnezeu

Și acum, iată, Eu și cu voi, rostim în ziua aceasta de mărturie și scriem în cer și pe pământ peste această dulce grădiniță, scriem zi de har și de sfințire peste ea și o închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh ca pe o minune care s-a ivit pe pământ acum la vedere, și care primește numele de botez: Grădinița de rai de la Maluri și povestea ei cea de o sută de ani de când Eu, Domnul, suflu peste pământ cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, și am ca venire țara română și vă am pe voi cale a Mea și a cuvântului Meu peste neamul omenesc de pe pământ și peste toată facerea Mea ca s-o înnoiesc pic cu pic prin cuvântul Meu cel de la început și cel de la sfârșit și ca să se ivească cerul cel nou și pământul cel nou, după proorocia scrisă în Scripturi, și nu se iese cu nicio iotă din Scripturi, ba, din contra, se intră spre împlinirea lor, a celor care sunt acum la rând să se împlinească, iar veșnicia este la hotar și tremură timpul, fiilor, căci timpul se face și se tot face sul, precum este scris, căci omul nu dă să iasă din timp și să se arate cu Dumnezeu pe pământ, cu veșnicia, fiilor, căci unde este Dumnezeu este veșnicia și se vede ivindu-se, iar timpul nu mai este și fuge fuguța și tot fuge, și fuge și omul și nu știe unde fuge și unde se oprește, iar Eu îi ies în cale cuvântându-i și spunându-i de Mine și de veșnicie, o, și n-are omul habar de ziua lui de azi și de cea de mâine și-și pierde viața cu vremelnicia și nu-l poate nimic despărți de păcat și de deșertăciunile de pe pământ și-și încântă inima și mintea cu cele ce pier și nu găsește mângâierea după care caută și nu știe ce caută, o, și se va uita lung la ea când o va întâlni și se va mira cât de aproape i-a fost ea și ce străin a fost omul de harul ei, de mângâierea Mea, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2025

Iată, trebuie credință și împliniri prin credință, căci toate s-au împlinit prin credință în vremile de sub cer, o, că vine vremea nevăzutelor facerii lui Dumnezeu, și fericiți sunt și vor fi cei atinși de taina Duhului Sfânt, căci așa se văd, și cerul Meu înseamnă nevăzutele lui Dumnezeu dintre pământ și cer. Și cum așa? Iată, nevăzutele sunt cele ce erau la Dumnezeu din vecii, adică înainte de facerea celor făcute de Dumnezeu la vedere pentru ochii omului, o, și vine vremea nevăzutelor lui Dumnezeu ca să se vadă de pe pământ, și de aceea strig peste tot și spun: Fericiți că vedeți lucrările lui Dumnezeu ca să puteți spune și voi ca proorocul și împăratul David, care vorbea cu Domnul și spunea cu umilință multă: «Doamne, cele nevăzute și pe cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie!» Amin. Iată, pe acestea le voi arăta, când la arătarea lor se va sfârși trufia omului și va vedea omul locașurile Tatălui Meu și ale Fiului Său și ale celor ce împărățesc cu El pe vecii, iar facerea omului nu va mai fi atunci, căci toate trec, precum este scris că trec, ca să rămână Dumnezeu și iubirea Lui și cei ce iubesc, căci cei ce iubesc sunt sfinți, toți sunt sfinți prin iubire.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a Sfintei Cuvioasei Maria Egipteanca, Înainteprăznuirea Dumnezeieștii Buneivestiri din 6-04-2025

Pace ție, țara soarelui, România Mea, fata Mea frumoasă! E Domnul în tine cuvânt. Sunt Domnul Dumnezeul tău, cu brațele deschise spre toți cei care vor veni spre slava Mea din tine, spre cuvântul Meu care iarăși face lumea, cer nou și pământ nou și om nou, precum este scris să lucrez la sfârșit de timp. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Întâmpinării Domnului din 15-02-2025

Numai cei ce se apleacă să-și lucreze umilință, numai aceia au de la Dumnezeu trezirea și prilejul să vadă că Dumnezeu este și cheamă și înțelepțește spre umilință de duh pe cei ce rămân, căci numai Dumnezeu va rămâne, El și moștenitorii Lui, El și martorii Lui

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon din 25-12-2024

Eu pentru om am făcut raiul, și pe pământ l-am făcut, și l-am așezat în cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu ca să-l pot ocroti de cei răi, iar Eu îl voi arăta curând, și raiul va fi văzut de pe pământ. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2024

Venirea Mea cea de la Tatăl acum două mii de ani i-a avut pentru ea martori pe cei de atunci ucenici ai Mei, iar pentru venirea Mea de acum cu norii vă am martori pe voi, fiilor care-Mi împărțiți cuvântul de la margini la margini peste pământ, și iată, ca și atunci, nici acum lumea nu caută după venirea Mea și-și vede de ale ei, iar Eu stau cu fiii împărăției Mele în mijlocul oamenilor și-Mi fac lucrarea cea de la sfârșit de timp, iar după ea vine veșnicia, vine la vedere, vine precum este scris, vine cu cele ale ei, iar Eu, Domnul, am deschis calea spre ea și le-am dat pregătirea cea pentru ea la cei care cred venirea Mea cuvânt pe pământ și pregătirea cea de rai a celor care se dăruiesc fii ai împărăției lui Dumnezeu, hrăniți prin cuvântul Meu și învățați de Mine lucrarea vieții veșnice pe pământ, plata celor ce cred în venirea Mea cea de acum două mii de ani și cea de acum, de la sfârșit de timp, și care o desăvârșește pe cea de atunci, și iată viața celor ce-Mi urmează pentru veșnicie: sfințenia, credința, iubirea, lucrarea cea de rai și bucuria lor cu Dumnezeu pe veci de veci ca fii ai Tatălui, precum Eu sunt.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Domnului din 13-06-2024

Această zi mărturisitoare duce din loc în loc cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin, și grăiește căpeteniilor de peste popoare, căci Eu, Domnul Iisus Hristos vin pe pământ cuvânt, că am istorie scrisă și carte mărturisitoare în mijlocul neamului român, unde am cetatea cuvântului Meu și un popor micuț care Mă primește când grăiesc de deasupra și-Mi scrie cuvântul și îl trimite la locul peste care cuvintez, și iată, șaptezeci de ani de cuvânt din cer coborât poartă pe el poporul român și pământul acestei țări, țarina cu comoară în ea, precum este scris în Scripturi, iar comoara din ea este cuvântul lui Dumnezeu, Domnul cuvântând peste pământ. Amin.

Iată țara din mijlocul căreia Dumnezeu strălucește peste neamurile pământului și se cheamă ea țara strălucirii, țara în care Eu, Domnul, Îmi am acum sălașul după două mii de ani de la venirea Mea cu trupul pe pământ prin naștere din Fecioară!

Întâi a trebuit să Mă fac cunoscut pe nume și să spun că Eu sunt Cel ce sunt și că Eu sunt acest cuvânt, iar acum grăiesc căpeteniilor de peste popoare și le spun: Pace vouă, celor ce stați mai mari din loc în loc peste neamurile de pe pământ! Pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Amin. Așezați-vă acum înaintea Mea, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă așez cu sfatul Meu între voi și trebuie așternut cu pace să am între Mine și voi. Această țară este țara venirii Mele de la Tatăl după două mii de ani de la învierea Mea dintre morți, și am făgăduit atunci că iarăși voi veni și voi aduce mângâiere peste pământ și peste oameni, dar M-am îngrijorat încă de pe atunci și am spus: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi creștini pe pământ?». Va mai găsi Domnul credință, ca să poată să vină și să fie primit cu masă de cuvânt, cu povața cea pentru așezarea împărăției cerurilor pe pământul făcut de Dumnezeu pentru om?

O, pace vouă mai-marilor de peste popoare, iar și iar pace între Mine și voi, între voi și Mine! Această zi de duminică poartă un nume în calendarul creștin de două mii de ani și se cheamă ea Duminica Vameșului și a Fariseului, pildă luată din Scripturile Evangheliei Mele de atunci, și așezată de părinții cei sfinți ca început al pregătirii pentru intrarea în cele șapte săptămâni de post și de cumințenie pentru fiii lui Dumnezeu de pe pământ, ca apoi să întâmpine ei praznicul Învierii Mele, ziua Mea de biruință asupra diavolului vrăjmaș, ziua neamului creștinesc de pe pământ, care urmează prin lepădare de sine calea dinspre pământ spre cer, venirea Mea spre ei, și a lor spre Mine, și iată vremea Mea, cuvântul Meu peste pământ, căci scris este că se va vesti mai întâi până la margini cuvântul lui Dumnezeu și va veni apoi biruința întreagă, într-un fel pentru creștini, și în alt fel pentru păgâni, dacă vor vrea ei să rămână așa și să nu răspundă dragostei care vine din cer la ei și să crească neamul fiilor lui Dumnezeu pe pământ, o, că nu voiesc să fie lovit pământul cu cele scrise să vină pentru păcatul de pe el, nu voiesc aceasta până nu va fi pus peste mulți, peste cât mai mulți semnul lui Dumnezeu, pecetea fiilor împărăției cerurilor între neamurile de pe pământ.

Așadar, ascultați voi, cei ce stați cârmaci peste popoare, căci Dumnezeu Cuvântul grăiește vouă în ziua aceasta și vă aduce de veste că se pregătește să se așeze cerul cel nou și pământul cel nou, precum este scris să vină această împlinire, și că împotriva ei stă vrăjmașul Meu, antichrist, cel ascuns să nu i se vadă lucrarea cea plină de trufie asupra Mea vreme de două mii de ani, de când M-a luat și M-a dat lui Anna și lui Caiafa să Mă bată în cuie pe cruce și să-și facă el loc și mers mult prin vreme peste oameni, peste popoare, numai că a fost judecat acest vrăjmaș ascuns și a fost biruit atunci prin învierea Mea, iar acum este biruit prin venirea Mea cuvânt peste pământ ca să-l dau din calea Mea prin suflarea gurii Mele, precum este scris, iar Eu, Domnul, să-Mi arăt fața și slava și să fiu Păstor al neamului creștinesc, o, că nu se poate o turmă și un Păstor să se împlinească oricum pe pământ, și numai cu Păstor de sus, din cer, Unul Dumnezeu Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Amin.

În calendarul cel de două mii de ani al creștinilor bisericii Mele stă scris spre povață pilda vameșului și a fariseului, cei doi veniți să se înfățișeze lui Dumnezeu, unul umilit și plin de căință pentru păcatele vieții lui, vameșul, iar celălalt, fariseul, dându-se că este mai bun, mai îndreptățit să stea înaintea lui Dumnezeu cu faptele vieții lui. O, nu se poate Dumnezeu să-Și găsească plăcerea în aluatul omului fariseu, căci Eu am spus fiilor lui Dumnezeu: «Feriți-vă de aluatul fariseilor, feriți-vă de fățărnicie». Învățătura bisericească de două mii de ani așează de la începutul ei umilința și trufia față în față ca să știe orice fiu creștin că acestea două se resping una pe alta și nu pot laolaltă să lucreze vreun bine, iar fiii bisericii lui Hristos trebuie să știe aceasta și să aleagă la dreapta sau la stânga după dorința lor, și apoi să se cunoască fiii lui Dumnezeu dintre fiii oamenilor, așa cum a fost în toate timpurile cu oamenii de pe pământ, cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu cu viața lor.

Vin Păstor din cer pe pământ ca să grăiesc Eu Însumi cu omenirea și să-Mi pasc turma aleasă de-a dreapta Mea și să împlinesc Scriptura: o turmă și un Păstor, vreme în care lupii și caprele pot să se facă oi și să treacă în turma de oi cu umilință mare, lipsiți de fățărnicie față în față cu Păstorul oilor. Luați din râul cuvântului gurii Mele, voi, căpetenii de peste noroade, și voi, cei mai mari și mai mărunți de pe lângă căpetenii, luați și împliniți în voi și între voi dragostea de Dumnezeu și vă va învăța ea ce înseamnă Dumnezeu, căci fără Mine voi nu aveți nimic de pe pământ, și trebuie din cer să aveți și să luați și să fiți, iar Eu nu sunt ca omul, căci mintea omului este căzută de șapte mii de ani prin neascultarea de Tatăl Dumnezeu a omului zidit de Dumnezeu, și care a căzut din rai cu tot cu mintea sa, după ce mintea i-a căzut din Dumnezeu.

Iată ce vă spune vouă cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu: Pace vouă, pace între voi vă spun! Nu uitați să lucrați pacea. Am spus acum două mii de ani că pe pământ vin dureri, vin răutăți născute din mintea cea căzută a omului de pe pământ și se va ridica neam împotriva altui neam și împărăție împotriva altei împărății și vor fi războaie și vor fi pedepse pentru păcatele care atrag ispite peste oameni, și iată, trebuie pace să lucrați și dragoste să împărțiți între voi.

E multă păgânie pe pământ, și atrage ea potop, o, și n-are cine să vă amintească vouă de pedepsele pentru păcat ale Sodomei și Gomorei, de potopul care a înghițit pământul și oamenii de pe el, de mult rău lucrat prin păcat, iar Eu sunt iubire și vă iubesc și vă doresc ai Mei pe toți de pe pământ, dar Îmi stă împotrivă omul antichrist, ascuns sub veșmânt sfânt, și nu mai sunt între căpetenii voievozi bravi ca odinioară în țările creștine ca să biruiască ei țesătura diavolească și să așeze biruința lui Dumnezeu peste neam, și crucea biruinței așa cum Eu am biruit prin cruce pe satana, care M-a dat la moarte și n-a știut că biruitul va fi el, și crucea Mea l-a lovit pe el și crucea este arma de care el fuge și este fugar de două mii de ani din fața crucii, învățând el pe mari și mici, pe robi și pe slobozi să se ferească de semnul biruinței lui Hristos, că-i este frică vrăjmașului de acest semn biruitor, și Eu, Iisus Hristos, Eu spun aceasta, iar sfinții cei mulți și mari ai țărilor creștine sunt cu Mine, sunt în venirea Mea și stau cu ei deasupra cetății cuvântului Meu cu toate puterile și oștirile cerești și împlinim venirea Domnului Iisus Hristos cu judecata, dar mai întâi cu împăcarea, cu iertarea păcatelor de peste cei ce se ridică alături de fiii lui Dumnezeu, de creștinii cei asemenea celor de la începutul bisericii Mele, dintre care mulți au dezertat, căci și-au făcut mers aparte și căpetenii aparte, și se luptă cei rămași să nu cadă, și se luptă cei fugari să-i atace pe cei rămași și fac războaie și vești de războaie, toate și mereu numai împotriva lui Dumnezeu și a creștinilor, a fiilor lui Dumnezeu de pe pământ. Iar voi acum auziți aceasta din gura Mea spus, că iată semnul cel dureros, căci dragostea s-a răcit de peste tot dintre oameni, ba și dintre frate și frate și se ivesc munți de arme de război și-și arată unii altora armele și-și bagă teamă unii în alții, numai că îngerii Mei stau de strajă ei și conduc ei din cer tot ce a făcut omul cu primejdie pentru om.

Așadar, opriți-vă unii pe alții și voi, căci Eu, Domnul, vin să așez cer nou și pământ nou peste pământ, și vai celor ce-Mi stau împotrivă ca să împlinesc Scripturile scrise!

Iată, vă dau de veste că pe pământ cel mai mare cuvânt este cuvântul creștin, omul creștin după datina cea de la început, pe care o au de viață creștinii urmași ai primilor creștini din unii în alții până azi. Țara română este creștină de două mii de ani, iar legea creștină este păstrată aici de atunci și până azi prin biserica ortodoxă, rânduială bine așezată prin părinții cei călăuziți de Duhul Sfânt, duhul celor sfinți, duhul proorociei, duhul care cârmuiește și zidește biserica lui Hristos până la sfârșit, până la venirea Mea, și fericiți vor fi cei găsiți întru rânduiala cea din părinți, spre care Eu, Domnul, chem pe tot omul care se voiește fiu al lui Dumnezeu după adevăr pe pământ.

Omul creștin este locul lui Dumnezeu în lumea oamenilor, și aceia sunt creștini, iar creștin este numai cel botezat în biserică cu preot al dreptei credințe, al ortodoxiei de la început, datină de două mii de ani din neam în neam păstrată și dusă mai departe prin viață de creștin.

Iar cei ce-și zic și ei creștini, dar sunt dezertori nerămânând în rădăcină, aceștia sunt mlădițe care s-au uscat, căci scris este: «Mlădița care nu rămâne în viță și dă să rodească din sine, aceea se taie, se usucă și se aruncă în foc», așa cum Eu, Domnul, am spus, și aceștia Mi s-au făcut dușmani și nu știu și nu cred ei aceasta și trebuie să vin Eu și să le spun ca să creadă, dacă vor vrea să creadă în cuvântul gurii Mele, cu care păstoresc peste pământ acum, la sfârșit de timp.

O, nu poți fi creștin al lui Hristos dacă stai departe de sfințenie și te desfeți lumește împotriva poruncilor vieții, care spun: Să iubești pe Dumnezeu, să nu furi, să nu fii desfrânat, să nu ucizi, să nu mărturisești strâmb. Iată, vine Domnul, și nu găsește creștini pe pământ și toți Mă vrăjmășesc cu calea lor străină de calea crucii, toți fără post și rugăciune, fără datini creștinești, fără cumințenie și fără să-L mărturisească pe Domnul cu viața lor creștină, nu cu cuvântul cel despre Dumnezeu și atât, o, nu.

O, ridicați-vă din păcatele cele împotriva lui Dumnezeu în voi și luați pildă de la voievozii țărilor creștine, că și ei au mai avut căderi, căci omul este neputincios de șapte mii de ani, dar se ridicau și cereau iertare și-și lucrau umilință și căință și zideau locașuri pentru sfințenie și credeau în cerul lui Dumnezeu pe pământ și așteptau de la Domnul izbăvirea și biruiau războaie și pe vrăjmașii credinței.

O, mulți dintre voi cârmuiți fără Dumnezeu și fără voile Lui între voi prin cele ce dați să lucrați, și iată, crește păgânia peste pământ, peste oameni și pieirea lor odată cu această păgânie. Oare, asta urmăriți voi să se întâmple? Veți putea opri potopul atras peste pământ prin faptele cele păgâne ale multora fără Dumnezeu peste mintea și pașii lor? O, aveți copii. Nu le distrugeți salvarea! Lăsați copiii să vină la Mine, nu-i dați fărădelegii care duce omenirea la potop iar și iar! O, ce veți face voi dacă, nevrând să cercetați vi se va descoperi cât Îl alungați pe Dumnezeu, Care vine și vi Se descoperă prin Duhul Sfânt?

Fiilor, fiilor, sunteți mari, sunteți căpetenii, dar nu sunteți mai mari ca Dumnezeu. Vin cuvânt din cer pe pământ și grăiesc și cu voi acum. România Mea este țarina cu comoară în ea, cu Dumnezeu în ea. Mă dau vouă cuvânt din mijlocul ei. Vă iubesc din mijlocul ei. Strig la voi din mijlocul ei. Iubirea ei este ca și a Mea. E țară botezată, e țară creștină de două mii de ani. Eu, Domnul, sunt de o vârstă cu ea, am două mii de ani ca și ea, și este ea țară creștină și Mi-a păstrat ea portretul împărăției Mele în mijlocul pământului.

Au fost prin vremi mulți împărați păgâni și au ucis aceștia creștini cu multul și Mi-au umplut ei cerul de sfinți mărturisitori și și-au făcut rost de vină grea prin orbirea lor așa de mare, așa de mare. Am trimis peste pământ la poporul cuvântului Meu, cuvânt ca să fie puși la slujbe de iertare ale păcatelor lor împotriva lui Dumnezeu și a creștinilor Lui pe toți împărații păgâni din vremile de sub cer, și am spus să se citească slujbe de înmormântare și parastase și rugăciuni de dezlegare, căci ei Mi-au umplut cerul de sfinți, care se roagă înaintea Mea pentru cei ce i-au tăiat pentru mărturia lui Iisus, precum este scris.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 25-02-2024

Iată ce vă mai spun: Am stat deasupra cu toate puterile cerești și îngerești în ziua când căpetenia poporului rus i-a deschis ca să intre celui a bătut să stea în sfat cu el înaintea neamurilor pământului, și a mărturisit el în ziua aceea credința poporului său și biserica acestui popor creștin de o mie de ani, creștin după datina cea din părinți a începutului bisericii lui Hristos. A adus el de știre cu înțelepciunea care se odihnește peste el și a spus că război a fost în toată vremea pe pământ între popoarele păgâne și cele creștine doar ca să biruiască pe Hristos și credința cea dreaptă și pe creștinii cei după adevăr creștini. Voi ați privit de pe pământ, iar Eu, Domnul, Eu și cerul întreg am privit de deasupra ochi și urechi fără de număr, și s-a scris în cer cuvânt cu cuvânt și se poate citi și înțelege că nu se săvârșește război decât împotriva bisericii lui Hristos, împotriva țărilor creștine, așa cum s-a petrecut în toate vremile și asupra pământului român și a bisericii acestui neam ortodox încă de la nașterea lui ca popor, odată cu nașterea Mea între oameni pe pământ. Acum am ales acest pământ lovit mereu, răstignit mereu de păgâni, o, și Mi-am ridicat acum cetate de piatră și ies din ea cuvânt peste pământ și am mânuțe care-Mi culeg glasul cuvântului Meu ca să-l pună pe cale cei ce-Mi deschid când vin cuvânt peste pământ, și am șaptezeci de ani de istorie a cuvântului Meu pe vatra neamului român, și am păstrat această istorie până la ziua libertății și am scos-o deasupra și merg de atunci cu ea cuvânt peste pământ.

Privesc clipă de clipă cu toți cei din cer la toată grăirea născută de peste tot în urma celor grăite în ziua când am stat deasupra casei care găzduiește căpetenia poporului rus și pe cei din jurul lui apărători ai neamului lor creștin. Iată, s-a scris în cer toată întâlnirea și vorbirea, căci s-a mărturisit credința cea dreaptă, cea creștinească, cea strămoșească, și trebuia luată în cer această mărturie.

O, trebuie pocăință, trebuie umilință, trebuie adevăr, trebuie să fie nimicită minciuna, căci tatăl ei este diavolul, precum Tatăl adevărului este Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Am venit spre voi să rostesc pace în voi și între voi. Pace vouă vă spun acum, numai dacă vreți să primiți! Lucrați pace! Nu mai lucrați arme, nu amenințare, nu minciună, nu vicleșug, nu, fiilor, nu, căci dragostea așteaptă și voiește să vă cuprindă în duhul ei mintea și inima și simțirea și credința că Eu am stat în ziua aceasta în sfat cu voi pe pământ. Amin.

Las pana jos și las numele Meu pe epistola Mea cu voi.

Numele Meu este Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine pe pământ și cârmuiește din cer popoarele și păstorește cu milă, cu dragoste cerească pe cei ce caută după hrană de sus, căci omul nu poate să facă ceea ce numai lui Dumnezeu Îi este cu dreptul să facă, iar omul să se umilească spre facerea lui cea de la Dumnezeu și să-I fie el Domnului fiu, copil al Domnului să fie omul pe pământ. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 25-02-2024

O, pace vouă la masă cu Mine, vouă, celor ce ați gătit praznic de naștere în cetate pentru Mine cu voi, fiilor purtători de Dumnezeu! Grăiesc cu voi în fața lumii de pe pământ și vă numesc purtători de Dumnezeu, o, fiilor. Mi-e dor să se tot înmulțească numărul purtătorilor de Dumnezeu și să rămână ei statornici în credință apoi și în iubire până la sfârșit, ca să-l pot birui pe satana care nu-și lasă jos armele și nădejdea că Mă va birui și-Mi va stârpi lucrarea Mea cea împotriva lui și a salvării omului păcătos prin pizma lui satanicească, începută încă din rai asupra omului și a Mea, dar este scris că Eu, Domnul, voi birui, căci Tatăl lucrează și Eu lucrez, și Dumnezeu biruiește ca Făcător al cerului și al pământului și al omului, iar satana va rămâne cu minciuna lui și se va topi sub strălucirea zilei slavei Mele și se vor naște cerul cel nou și pământul cel nou și nu se așteaptă satana la o așa slăvită minune și rușinare a sa, o, și Îmi trebuie sfințenie mare întru cei credincioși, căci trebuie să locuiesc întru ei și să am loc curat și sfânt întru ei, și asta Îmi este lucrarea Mea, să-l fac sfânt pe om, să pot sta față în față cu el, să Mă pot arăta celor necredincioși prin cei ce Mă vor purta în ei prin sfințenia lor și să stea ei de-a dreapta Mea în ziua slavei Mele, și așa voi fi biruitor pentru salvarea omului pierdut prin păcat, așa, și nu se poate altfel birui satana, căci dacă omul nu-l biruiește nu cade satana cu una cu două, dar Eu trebuie să-l câștig pe om de partea sfințeniei și așa va pieri satana și așa va birui Domnul și așa să fie, și toți să zicem cu credință mare: amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Domnului din 7-01-2023

Mă întorc acum aici, la masă de taină cu voi, cei adunați la izvor în ziua aceasta sfântă, și grăiesc vouă taina cinei celei de taină, fiilor, iar oștirile cerești iau de deasupra grăirea Mea cea de azi și se hrănesc cu ea. E tot o taină cina Mea cu voi pe pământ. În seara cinei celei de taină acum două mii de ani le-am spus ucenicilor Mei: «Luați, mâncați, căci cu dor am dorit să mănânc acest Paști cu voi, și nu-l voi mai lua cu voi până ce nu-l voi lua nou întru împărăția lui Dumnezeu».

O, priviți acum din slavă deslușirea cea de atunci a cuvintelor Mele de atunci, cina cea de taină a Mea cu voi atunci, o, ucenici, iubiții Mei de atunci, și iată, cina Mea așezată aici zi de zi acum, și la care toți sfinții vin cu voi din cer, și aceasta este taina cea atunci rostită, împărăția cerurilor petrecând cu cina ei pe pământ, căci unde este Dumnezeu acolo este și raiul, acolo este împărăția lui Dumnezeu, și noi le facem pe toate, precum este scris, căci Dumnezeu pe toate le lucrează cu oameni, cu ai Săi cei dintre oameni.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Mironosițelor din 12-05-2019

E duhul învierii plutind acum în văzduh odată cu praznicul de Paști sosit în prag, și toată firea cântă pe limba ei: Hristos a înviat! În aceste zile de taină orice rămurică mișcată de vânt, orice cânt al păsărelelor, orice floare care se leagănă, sau orice nor călător în văzduh, aerul și duhul lui purtător de Dumnezeu și de taină, tot și toate cântă azi: Hristos a înviat!, cântă pentru Domnul și pentru amintirea sărbătorii patimilor și a învierii Mele cu biruință pentru voi, pentru cei iubitori de Dumnezeu și pentru toată firea, care așteaptă prefacerea cea nouă, că tot și toate așteaptă nemurirea, o, fiilor. O, acesta să vă fie dorul: răscumpărarea, descoperirea ei cât mai curând, totul nemuritor ca Dumnezeu, și atunci bucuria va fi deplină și va fi nesfârșita zi de Paști, ziua Domnului cu voi, cei care Mă ascultați și Mă iubiți cu ascultare, căci ascultarea este iubirea, iar voi veți fi atunci ziua Domnului, o, fiilor, și noapte nu va mai fi, nu va mai veni, și vom cânta neîncetat cântarea învierii, cântarea de biruință a Mielului, cântarea cea nouă, o, fiilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Învierii Domnului din 28-04-2019

Împărăția cerurilor este în viața de zi cu zi trăită de om ca și în cer pe pământ, și așa se sălășluiește ea cu oamenii, și este ea deasupra oricărei împărății și nu-i trebuie țară cu hotare și nu-i trebuie bunuri pământești și omenești. Ea este împărăția care face rai din om, și om de rai face ea, și este ea peste tot pe unde omul are înăuntrul și în jurul său pe Domnul Împărat.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2017

Sunt plini de dor sfinții, și dorul lor caută după om pe pământ ca și Dumnezeu, ca și dorul lui Dumnezeu. Acolo unde se dă lupta pentru cer, acolo doresc cei din cer, căci fiecare luptă pentru patria sa. Patria omului este cerul, și trebuie să lupte el pentru cer și să facă cer pe pământ, căci Domnul este și va fi pe pământ cu oamenii, precum este scris de venirea Lui cu oștiri cerești pe pământ, cu sfinții Lui.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2013

O, nu scapă nici viii, nici morții de acest cuvânt, de cuvântul Meu, care este proorocit să vină și să glăsuiască peste pământ cu însăși gura Mea la sfârșit de timp și să-l audă pe el morții din morminte și să se scoale ei la cuvântul Meu, dacă cei vii nu se scoală spre Mine, ci umblă după duhul lumii cu umbletul lor. O, oricât de greu și de mult Îmi osândește lumea cea rea venirea Mea cuvânt peste pământ și pe cei ce Mi-o poartă, nu scapă nimeni de adevărul acestui cuvânt. Se scoală cei care au fost pe pământ, drepți și sfinți, și vor moșteni pământul și-și vor răscumpăra trupul și viața între pământ și cer și va fi plin pământul de cei înviați, de cei veșnici, care și-au plătit veșnicia cu viața lor cea după trup plăcută celor din cer, și va fi cât stelele cerului numărul lor, precum este scris.

Să nu mai vorbească prostii cei care zic că nu vor mai fi oameni pe pământ peste un timp, decât puțini de tot. O, vor fi mulți, mulți, și vor locui pământul ca și în cer, că mulți s-au născut de la început și până la sfârșit și și-au regăsit mulți viața în Mine apoi, și se vor scula prin taina învierii morților, și-și vor vedea atunci prostiile vorbite cei ce vorbesc prostii acum ca să prostească de la margini la margini oamenii toți și să-i facă să uite de Dumnezeu și de înviere, dar iată, toți cei care au fost și sunt vor da toți socoteală înaintea scaunului de judecată al Domnului, și iată unde Îmi am Eu domnia și scaunul ei, și iată cum domnesc Eu peste cei ce s-au ales cu Mine ca să le fiu lor Dumnezeu și să umblu cu ei și să am casă cu ei pe pământ și să vin la ei cu cei din cer cu masă de cuvânt, așa cum fac acum!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de 22 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2013

Curând, curând, tot pământul în lung și în lat va fi împărăția Lui și a sfinților Lui, că este scris aceasta, dar acum are Domnul aici izvor chemător, care cântă și plânge și curge după om, și vai celor de pe pământ care nu caută spre el când el curge vestindu-și obârșia și împărțindu-se peste tot ca să-L semene pe Dumnezeu în oameni și să învieze mulți la glasul Fiului lui Dumnezeu, precum este scris.

Învață Domnul cu cuvântul Său viața cea de sus s-o ia omul în el și s-o trăiască și s-o înflorească pe ea pe pământ, căci totul va fi al Domnului pe pământ și nu va mai fi al omului, și va fi izvor de slavă peste tot pentru cei credincioși, după ce Domnul a strigat atâta vreme după om ca să-I deschidă Lui.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mare mucenițe Ecaterina din 8-12-2011

Acum două mii de ani am așezat cu o mânuță de ucenici noua împărăție pe pământ și a dăinuit ea prin vremi prin cei credincioși, care au fost și sunt împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, și tot așa lucrez și azi, și sunt pe pământ cu împărăția Mea în cei credincioși și prin ei și lucrez cuvântul Meu în mijlocul lor, și cuvântându-l îl împlinesc apoi, și așa Mă dovedesc Eu Dumnezeu adevărat și îi arăt omului ce înseamnă adevărul

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului din 19-08-2010