3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

E zi de pomenire a ta în cer și pe pământ, Botezătorule al Meu, și Ne întâlnim în cuvânt în mijlocul fiilor cetății cuvântului Meu și avem cuvânt cu smerenie, căci așa Ne-a fost trăirea și lucrarea pe pământ cât am stat, și când Ne întâlneam și aveam nevoie unul de celălalt și împlineam planul Tatălui din vremea aceea, o, și ce dulce, ce dulci Ne erau întâlnirile și petrecerea, ce dulci și ce sfinte!

— O, Mieluțule blând, Mieluțule Iisus, ai lucrat tăinuit, și unul pentru altul ne smeream și unul altuia ne aplecam. Așa sunt fiii lui Dumnezeu, așa se poartă între ei, așa se zidesc, așa și-L dau pe Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smerește, Se tăinuiește, Își ascunde fața și Ființa cea purtată în taină, față de cele de deasupra cu care-Și lucrează lucrarea.

O, pe cât de necunoscut Te purtai, Doamne, pe atât de descoperit și de cunoscut Te arătai prin lucrare, după putința celui cu care grăiai și împărțeai ca un Păstor atât de sfânt și bun și duios.

O, câtă smerenie ar fi fost să învețe și omul să aibă, dar el Te-a părăsit în rai, și nu Te-a mai ascultat, căci omul a iubit și iubește femeia, și sunt de atunci mai bine de șapte mii de ani și n-a mai scăpat de această cădere, mereu cădere, mereu femeie, Doamne.

O, omule, ești căzut. Îți trebuie smerenie ca și lui Dumnezeu. O, cum s-o aibă Dumnezeu, iar tu să nu o ai ca lucrare a ta? Ce vei face dacă nu te vei naște din cer pentru smerenie, pentru locul tău cel veșnic lângă Dumnezeu, lângă Cel smerit din veac și până în veac? Ai căzut în trufie în rai și ai căzut în nemulțumire prin neascultare și ai pierdut raiul, care te-a vărsat afară. Întoarce-te întru smerenie și te fă prin ea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Făcătorul tău, ca să-ți cunoști obârșia și duhul de viață și mâna care te-a zidit. O, smerește-te, nu uita aceasta!

Am luat, Doamne Mieluț, am luat din Tine duh de păstor și am lucrat cuvânt de facere a omului străin și tot mai străin de Tine. Slavă Ție, Doamne! Tu ești Păstorul, iar eu ucenicul Tău cel învățat de Dumnezeu. Amin.

— Suntem amândoi cu ei la masă, Botezătorule al Meu. Ne smerim unul pentru altul ca să-i învățăm smerenia și frumusețea purtării celor smeriți, și să meargă aceste povețe peste pământ.

O, ascultați de Dumnezeu, voi, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor, că aproape toți oamenii își lucrează groază pentru veșnicia lor. Vai celor despărțiți de Dumnezeu pe pământ și trăind ca în iad în locurile deșertăciunilor vieții lor și prin îndeletnicirile lor pentru deșertăciuni în zidiri și locuri drăcești, în litoraluri și saloane de dans, în săli și terenuri de sport de tot felul, lovind cu mingea și cu pumnul, în distracții desfrânate cu zile și nopți de dans cu păcat, cu tot felul de sporturi de vară și de iarnă, căci toate sunt locuri drăcești după placul lui satana, care a scos la iveală și pregătește iadul pentru cei ce-și pierd vremea împotriva lui Dumnezeu cu viața și cu trupul lor pe pământ, și vrednici sunt să-și afle răsplata cea veșnică, pentru care atâta se zbat să-și tot strângă pe pământ. Aceste îndeletniciri sunt toate din iad ivite deasupra pământului, și prin care aproape toți oamenii cad fără de sfârșit cădere.

O, fiilor, feriți-vă de tot ce Îl dă pe Dumnezeu de lângă voi, feriți-vă și apropiați-vă cerul de voi! Iar voi, fii ai oamenilor, veniți spre Dumnezeu și fugiți de cele din iad ieșite, și care vă scriu veșnici lucrători ai osândei care vă așteaptă la colț, dacă nu vă veți despărți de păcat și de timp pentru păcat! Cu durere grăiesc, cu durere port durerea pentru cei ce-și lucrează pierzarea cea veșnică, și la care vor trage cei vrednici de ea, după ce-și vor sfârși ei calea trupului.

Învăluiesc în duh ceresc cetatea cuvântului Meu și voi sta cu ea față în față cu toate urâciunile diavolești din locurile cu păcat, și iubite de fiii oamenilor, care se desfrânează pas cu pas, goi și străini de viață prin toate desfătările pregătite cu trudă pentru viață fără Dumnezeu, și prin care trag foloase păcătoase și pedepsitoare apoi.

În zi de praznic de Bunăvestire vin și amintesc poporului cuvântului Meu, celui chemat la primenire în vreme de post pentru întâmpinarea praznicului învierii Mele, vin și îi spun că Eu l-am chemat și l-am păstorit și l-am povățuit spre celelalte două trepte ale celor ce doresc să se facă fii ai lui Dumnezeu după har, și cetățeni ai cerului alături cu sfinții, iar acum nu poate cineva să spună că n-am lucrat peste mintea și inima lor atât cât să înțeleagă fiecare cuvântul Meu și chemarea Mea și pașii lor apoi spre cele ce au de împlinit între ei și Dumnezeu fără de șovăire și cu mult dor și cu mare credință că Dumnezeu poate să-Și facă fii, numai să aibă cine să dorească această viață dulce și sfântă prin împlinirea Mea din partea lor ori de câte ori vin și păstoresc și stau la masă cu ei, căci nu de altceva am venit acum două mii de ani, și nu de altceva vin acum pe pământ cuvânt de facere nouă, de înțelepciune proaspătă peste om, numai să fie să-și facă vreme și să se cerceteze cei care-Mi află venirea și cuvântul și chemarea și așteptarea Mea, și am spus și iarăși spun că voi privi și voi veghea dacă Mă primesc cei chemați și păstoriți și înțelepțiți prin cuvântul Meu, cu care în zilele acestea dau să-Mi aleg și să-Mi cresc un popor frumos ca și Mine, și tot așa de ascultător cum sunt Eu înaintea Tatălui, iar cei care nu vor primi venirea Mea și lucrarea ei și rodul ei apoi, vor rămâne pământ în care sămânța cuvântului Meu este înăbușită de grijile vieții sau mâncată de păsări sau în pământ pietros căzută și nu poate prinde viață și rodire apoi.

O, omule, dacă te căsătorești, nu fă aceasta pentru păcat, căci Scriptura spune că pentru toată această bucurie vei da seama înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă vrei să ai copii, lasă sarcina să se împlinească și să crească curat copilul care așteaptă să se nască și să crească, iar apoi păstrează curat trupul mamei care alăptează copilul, și nu amesteca cu păcatul creșterea lui de la sânul mamei, și iată, adevăratul creștin este cel care se căsătorește pentru urmași și atât, iar restul vieții lui îl dă lui Dumnezeu, de la Care el are viață, o, dar așa creștini adevărați prin căsătorie nu mai sunt pe pământ, nu mai sunt, o, fiilor.

O, nu s-a putut așa lege sfântă să îmbrățișeze cei care Mă aflau în acest cuvânt, și de aceea n-a rămas poporul care M-a cunoscut, iar acum, după zeci de ani de cuvânt Îmi păstoresc un popor după voia Mea și de aceea nu poate oricum creștinul care Mă află în acest cuvânt, nu poate oricum să aibă parte la masa Mea cu acest popor aparte crescut și format, iar Eu, Domnul, Îmi fac datoria și îi învăț pe toți și îi iert de păcate pe cei ce se apropie, și apoi să se facă sfinți și să nu mai iubească păcatul și lumea și pe cele ale ei și să se ferească de amestecătură, de petrecere cu cei depărtați de Dumnezeu prin păcat, și toate cele dinăuntrul lor să fie pentru Mine de la ei, și nu pentru lume, iar lumea să poată înțelege văzându-i și să dorească după Mine fiii lumii care se uită să vadă cum sunt fiii acestui cuvânt, căci altfel lumea Mă va disprețui pe Mine pentru ei, dacă ei nu se fac lumina lumii precum Eu sunt.

Amin, amin zic vouă, celor ce căutați după Dumnezeu așa cum știți voi pe cărări lăturalnice, care nu duc nicăieri, opriți-vă și ascultați! De două mii de ani aștept pocăința celor căzuți din dreapta credință, o, și trebuie umilință multă pentru cei căzuți în robia păcatului și a despărțirii de Dumnezeu, și trebuie cap întors spre cer pentru cei greșiți și pribegi în Babilonul cel de peste tot, căci pilda proorocului Daniel grăiește deslușit când el a mărturisit în robia Babilonului păcatele lui și ale strămoșilor lui, umilindu-se pentru el și pentru ei ca să atragă mila lui Dumnezeu peste cei rămași sub pedeapsă și robie după vremi de neascultare de Dumnezeu.

O, nu mai vin spre cer rugăciuni de așa fel, nu mai vin. Nu se mai vede îndreptare prin pocăință ca în vremea primilor creștini când era umilință și căință și când vorbeau ei despre greșelile lor când se întâlneau pentru cercetare. La fel și sfinții, își arătau greșelile lor în rugăciuni spre cer și se rugau pentru iertarea lor și a celor de dinaintea lor, dar azi mai vorbesc așa creștinii? Mai au ei grijă să se vindece unii pe alții de greșeli? O, nu mai au niciun rod întâlnirile frățești și bisericești, și nu folosesc dacă nu se urmărește vindecarea de greșelile care îi despart pe ei de Dumnezeu.

Voi, fii creștini ai turmei ortodoxe, nimic să nu vă fie mai mult în îndeletnicirile voastre ca și strângerea frățească pentru curățirea și iertarea greșelilor pe care ca niște oameni le săvârșiți în zilele voastre pe pământ cu lucrul, cu cuvântul și cu mintea mai ales, în care voi vă pitiți cu cele rău lucrate de voi înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie duh de rugăciune între tine și Dumnezeu, iubite creștin, o, și nu te mulțumi că-ți faci pravila creștinească dacă n-ai duh de rugăciune statornică pentru neclătinare, pentru legătura duhului tău cu Duhul Meu, că numai așa diavolul cel dușman nu poate asupra vieții tale, căci este dat de gol. O, nu asculta de la diavol. Ascultă numai de la Dumnezeu, Care te păstorește spre sfințenie, căci diavolul dă târcoale să te prindă în neascultare și să te arunce în necredință față de cuvântul Meu de Păstor, căci vin din cer și te păstoresc, fiule creștin. Vă învață rugăciunile sfinților cât se umileau, cât de păcătoși se credeau și cât cereau mila Mea pentru ei, fiilor.

O, iubiți privegherea și rugați-vă mereu, voi, fii creștini păstoriți de cuvântul Meu cel din vremea Mea cu voi! Iubiți doar somnul cel de la Dumnezeu, nu cel de la voi, o, fiilor. Zadarnic vă treziți dimineața și vă culcați târziu dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiților, așa este scris, iar ce este mai mult este de la diavol, este de la trup, și vă ține departe de Dumnezeu și de sfinții Lui. De aceea privegheați și rugați-vă, și numai așa ispita se depărtează și vă păziți de ea, numai să credeți ceea ce vă spun Eu vouă.

Și acum, iată, iarăși vin după tine, omule, căci tu nu te întorci spre Mine ca să scapi din mâna lui satana care te-a scos din rai ca să faci voia lui, o, și Mi-e dor să-l biruiesc pe satana și să te smulg de la el, precum scrie în Scripturi să vin și să împlinesc venirea Mea și cer nou și pământ nou și Ierusalim nou și om nou pentru aceste toate taine mari ale facerii și ale veșniciei care așteaptă venirea ei pe pământ la oameni odată cu slava venirii zilei Domnului, precum este scris, iar tu, omule, o, nu dai să te întorci și să întâmpini cu credință aceste mari împliniri, cu care Eu biruiesc pe satana ca să nu mai găsească loc pentru el, și iată, trebuia să vină Domnul, omule, și trebuia să aducă cu El aceste împliniri rostite demult că vor veni și se vor așeza pe pământ între oameni.

Iată, mintea celor ce M-au părăsit și s-au dus în lume nu Mă mai găsește în acest cuvânt, și de aceea caută peste tot și dau tot timpul cu bobii și sunt neliniștiți să facă ei placul lui satana, care îi flutură de pe un drum pe altul și le înfundă toate cărările pe care dau să umble și să caute puteri și proptele pentru necredința lor, o, dar cum puteți voi să uitați atâta de ușor că istoria cea scrisă a cuvântului Meu vă are cuprinsă în ea cu toți anii petrecuți lângă Mine și mărturisește vremea voastră pe cale cu Mine și cu poporul cuvântului Meu. Iar dacă vreți să dau să deschid la vedere această istorie, ea vă arată mărturisitori ai cuvântului Meu, o, și aceasta este cea mai grea judecată a voastră față în față cu rătăcirea în care stați acum printre morții lumii, printre vrăjitori și ghicitori, printre antichriști îmbrăcați cu veșminte sfinte ca să pară și să fie știuți păstori ai oilor Mele, când ei au ștampila pe frunte și pe acte în regulă ca antichriști, ca trădători, ca prigonitori ai Mei, ca hoți de suflete, arătându-se îngrijitori de turme, dar faptele lor le știți voi? O, nu le știți, dar le știu Eu, și nu pot să iau din mâinile lor nimic pentru Mine, căci sunt mincinoși și vă mint și pe voi ca și pe mulți ca voi, și sunt antichriști cu voi lângă ei, căci acest cuvânt este Iisus Hristos, pe Care voi dați să-L scoateți mincinos ca și cei de acum două mii de ani, și care au rămas rușinați, căci Hristosul Cel răstignit de ei a înviat față în față cu antichriștii de atunci, care spuneau că nu sunt Eu, așa cum spuneți și voi acum despre cuvântul Meu care grăiește de șaptezeci de ani pe vreme de întuneric și de prigoană și n-a tăcut și nu tace, ci taie minciuna și se supără antichrist și scoate și el arme când Eu nu tac, și iată, v-ați făcut slujbașii lui împotriva Mea, voi, care ați fost cuprinși în iubirea acestui cuvânt

O, fiilor rătăciți și rătăcitori, ați omorât în voi iubirea cea pentru Mine, și din care vă plămădisem și pe voi când ați bătut să intrați și voi la masa mângâierii Mele. V-ați vândut mintea răului din ea, vă credeți deștepți când umblați după oameni care fac minuni, bieții de voi, o, și uitați că minunile sunt pentru cei necredincioși, nu pentru cei credincioși, căci scris este cuvântul Meu care vă spune: «Cel ce-și câștigă viața, acela și-o va pierde, iar cel care o pierde pentru numele Meu, acela o va câștiga».

Iar și iar dau să povățuiesc pe cei fugiți de la Mine și le spun lor: Fiți cuminți dacă ați fugit! Vine vremea să mărturisească ea însăși timpul vostru de lângă Mine, de lângă acest cuvânt de dor al Meu după om. Sunt Mielul lui Dumnezeu și sunt Cel ce biruiește. Să nu credeți că loviți pe cei care v-au fost cândva frați de credință și de iubire sfântă. Lupta voastră este împotriva Mea și dați în Mine, în Mielul lui Dumnezeu, căci Eu sunt acest cuvânt. Iar pe cei care îi citiți și îi știți sfinți ai bisericii lui Hristos, lăsați-i în pace întru odihna lor, nu mai faceți din ei arme cu care să loviți în cuvântul Meu citind din cuvintele lor ca să defăimați adevărul cuvântului Meu. Iată, v-ați pierdut credința, și odată cu ea și iubirea și mintea și frica de Dumnezeu, o, și ați slăbit de tot lucrarea îngerului, care ar fi să vă facă ocrotire, dar în jurul vostru stau lanț numai duhuri străine de Dumnezeu și numai îngâmfarea care vă hrănește cu rătăcirea ei, iar spinii pe care dați să-i înfigeți pe fruntea Mea vor fi martori pentru Mine între Mine și voi, o, și de aceea vă îndemn cu milă: Fiți cuminți! Ați căzut mai rău decât fiul risipitor care pleacă și cheltuie bogăția tatălui său, căci voi loviți în Mine, fiilor neveghetori pentru voi.

Grăiesc mult, și tot mai mult dau să mângâi mult și dau să-l învăț pe om să-Mi dea în el înviere și să semene cu Mine apoi în cuvânt și în faptă, după șapte mii de ani și mai bine de la despărțirea lui de Mine și de dragostea Mea cea dintâi, cea de la început pentru el. Sunt plin de dor și de nerăbdare după dragostea Mea cea dintâi, și pe cât de mare Îmi este nerăbdarea, la fel de mare Îmi este răbdarea, căci sunt Dumnezeul dragostei, cuvântul dragostei sunt.

Mi-am arătat dorul și suspinul Meu după tine acum două mii de ani, omule, pribeagule de cer cu pașii tăi pe pământ. Am venit atunci după tine ca să Mă fac cunoscut de Făcător și Dumnezeu al tău. Tu însă iarăși te-ai ascuns de Mine și ai jucat bine și ai spus că nu sunt Eu. Umilința ta cea de la păcat te-a rușinat atunci, și te-ai ascuns cu ea și ai lucrat pe față neumilința și ai spus că nu sunt Eu, și ai rămas de partea păcatului.

Am venit în zadar după tine, căci tu ai spus că nu am venit. De șapte mii de ani neascultarea ta te dă în mâna diavolului, care stă la pândă pe urma ta și te pârăște înaintea Mea și te crede al lui. Cea mai mică neascultare te trage de lângă Mine de partea lui, și aceasta înseamnă statul tău în neascultare de șapte mii de ani, iar tu ar fi să înțelegi și să vezi bine viclenia dușmanului tău și să știi al cui ești, căci el știe că ești al lui, iar Eu că ești al Meu căci Eu te-am zidit, și de aceea cu nerăbdare și cu dor umblu pe urma ta de atâta timp, și tu încă nu dai să știi al cui ești.

— Vin după om, de aceea vin pe pământ, și stau învăluit în cuvânt.

Vin după tine, omule care cauți, și nu găsești dacă nu ai înăuntrul tău ceea ce cauți. O, nu te teme. Am venit să-ți dau înțelepciune din cer ca să știi, că altfel nimic nu vei ști vreodată. Am venit să te iert. Am venit iarăși de la Tatăl ca să-ți dau iarăși iertare și înviere. Mi-e dor de tine, de aceea am venit. Nu ca să te cert pentru păcatele tale, nu de aceea am venit. Am venit să-ți spun de iubire și să-ți spun să Mă iubești cum te iubesc Eu, și să te faci sfânt cum sunt Eu, și ca să poți cu Mine. Voiesc să fii harnic ca să-ți pot da har. O, ai grijă, timpul trece, ai grijă! Te aștept să-Mi deschizi ca să intru și să nu mai plec, iar tu ai nevoie de Dumnezeu.

În duh de Bobotează te cuprind. Învață umilința Mea, că n-ai de unde să înveți de pe pământ, iar Eu vin din cer și vin cu înnoirea, care este scrisă să se ivescă și să-și arate frumusețea ei toată, și toate pentru tine, omule, pentru că Mi-e dor de Mine cu tine.

O, nu se poate cu jumătatea slujire, omule! Nici la doi stăpâni de pe pământ nu te poți împărți cu slujirea fără să-i dezamăgești, și trebuie să alegi pe unul din ei. Tot așa este și când dai să crezi că poți sluji și lui Dumnezeu și lui satana. O, acești doi stăpâni sunt vrăjmași între ei. Puteai tu să slujești împărțit?

Iată, mintea omului nu mai are loc în ea pentru Dumnezeu, căci nu stă Domnul cu amestecătură și pleacă și rămâne omul să slujească vrăjmașului lui Dumnezeu și al său.

O, nu mai poți cu Dumnezeu, omule. Te păcălește duhul lumii clipă de clipă și nu mai ești liber de sub acest duh, care stă la cârma minții tale și te trage la stânga, iar lumea este vrăjmașa lui Dumnezeu și a omului și poftește după om, după mintea lui, după trupul lui, după ochii lui, după duhul lui, după timpul lui, iar omul nu ascultă de strigarea Mea după el și nu poate să scape de stăpânul pe care-l slujește împotriva vieții lui cea de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.

Merge satana la pas cu omul de dimineața și până seara și îi conduce mersul și mintea. O, așa s-au pierdut atâția fii și fiice, toți înșelați de satana în urma strigării Mele cu cuvântul cel de șaptezeci de ani, și iată, se descoperă pic cu pic împlinirile cuvântului Meu și ies din taină, o, și nu este cine să se aleagă cu totul de partea venirii Mele cu slavă văzută, căci omul este împărțit, iar mintea lui nu are alegere, nu are pe Domnul de povață și de putere ca să poată de partea izbăvirii lui față de cele ce vin să încerce pe cei de pe pământ.

Omule, Mă auzi? Călătoresc odată cu călătoria ta, odată cu mersul tău. O, ce bine Mi-ar fi fost Mie cu tine și ce bine ți-ar fi fost ție cu Mine dacă nu te-ai fi ridicat, dacă n-ai fi căutat să ai dorințe! Ai de la Dumnezeu tot ce-ți trebuie ca să-L urmezi ca un ucenic și ca să-L iubești pe Cel ce te iubește și-ți poartă de grijă. Tu însă nu poți fără dorințe ca să ți le împlinești apoi. O, vezi tu ce rău îți faci cu duhul nemulțumirii tale? Iată, nemulțumirea este păcatul care te-a despărțit de casa ta cea dintâi când te-ai ridicat spre dorințe și ai pierdut raiul. Dorințele sunt duhul trufiei, și acest păcat nu are nimic în Mine și te ține departe de Făcătorul tău, de voia Sa.

Toată facerea este mulțumită și cere de la Mine cu rugăciune pentru ea, iar rugăciunea este înțelepciunea iubirii care se supune. O, caută și tu prin rugăciune, caută, omule, ca să ajungi și tu să înțelegi și să cauți ceea ce îți ajută umilința, adică pe Hristos în tine, pe Cel ce-ți dă viață ca să ai, și este Domnul plin de umilința iubirii.

Iubirea înseamnă Duhul Sfânt și insuflarea Lui, darul prin care lucrează Dumnezeu între oameni. Păsările și animalele și toate ființele cu suflet viu au acest dar, și prin el își conduc pașii și bucuriile și greutățile care le încearcă iubirea și mersul spre locul odihnei lor, spre Făcătorul lor. Omul însă își folosește mintea, o, și nu poate insuflarea Duhului Sfânt să treacă în față și să-l călăuzească pe om, căci Duhul Sfânt Își găsește sălaș și lucrare doar în cel ce se leapădă de sine pentru Dumnezeu sau pentru aproapele său, cu care lucrează Dumnezeu pentru el. Când însă omul ia din sine îndemn, când el se desparte de Dumnezeu pentru voia sa însăși, el nu mai este călăuzit de insuflarea Duhului Sfânt, de vreme ce nu poate de partea Duhului Sfânt.

A fost multă aplecare din partea Mea cu omul care nu poate altfel, dar lipsa rodului a hrănit lipsa de dragoste a celor ce doar veneau și nu creșteau, căci ei așteptau împliniri ca să creadă, o, și așa se întâmplă de șapte mii de ani cu omul pe pământ.

O, omule, dacă truda ta nu-ți ajută mântuirea, ia de la Mine povață, căci timpul tău trece fără de rod. Adu-ți aminte de povața lui Ioan Botezătorul dată celor ce căutau mântuirea lor și le spunea Ioan: «Pocăiți-vă și faceți roade vrednice de pocăință, căci s-a apropiat de voi împărăția cerurilor!» Dar împărăția cerurilor a venit și s-a împlinit pe pământ fără ca oamenii să înțeleagă, o, și multe cuvinte cerești s-au împlinit fără să vadă oamenii împlinirea lor, de vreme ce ei nu erau vrednici de Dumnezeu, așa cum nici poporul lui Israel peste care au fost așezate atâtea cuvinte pentru mari împliniri nu le-a văzut împlinirea, căci el n-a dat să se facă vrednic de daruri mari, și a pierdut împlinirile care au dat să-i așeze pe ei întru ele, o, și tot așa va fi cu toate ale Domnului dacă oamenii nu vor fi vrednici de ele, căci lucrarea Duhului Sfânt nu trage clopotul, ci lucrează tainic numai pentru ai Săi, numai cu ei ca în toate vremile lucrărilor Sale pe pământ între oameni.

În zile de praznic de naștere te învăț, omule, să iubești raiul și să-l porți după tine oriunde mergi, căci din lături te atacă lupii flămânzi de tine și nu-i vezi și nu-i știi, căci totul este tainic și bine acoperit ca nu cumva să pricepi și să scapi din laț. Ia cu tine raiul, ca să fugă de tine lupii și să-ți cureți calea și să porți rod și să-l duci cu tine pentru răsplată dacă vei lucra. Raiul este statul tău cu Dumnezeu, mersul tău cu El și cu îngerii însoțitori Lui, căci mirosul de lup se depărtează și vin îngerii lui Dumnezeu să te ajute să mergi și să iubești ca Dumnezeu.

Învățătură de naștere am lăsat în carte în ziua aceasta la masa Mea cu voi în cetate, fiilor. Am cu Mine sfinți mucenici, care mărturisesc între ei pe mucenicul Ștefan, mărturisitorul Meu, o, și încă avem la masă paisprezece mii de prunci mucenici, trimiși la Tatăl de împăratul Irod, care s-a temut de Mine când încă nu Mă născusem Prunc, iar Tatăl M-a acoperit și M-am născut în taină și am crescut și a biruit necredința celor mari pe pământ, și care au murit în păcatele lor, o, și nu este un mai greu păcat ca și necredința, păcat vrăjmaș Duhului Sfânt, și de care și cei mai mari vrăjmași ar fi să se ferească, o, fiilor, căci totul se mai iartă, dar necredința nu.

Omule, Mă auzi? Ai nevoie de naștere din nou. Ai pierdut calea spre acasă. Ți-ai pierdut haina și mintea și limba și vorbirea ta cu Dumnezeu. Am venit după tine. Dă-Mi mâna să te ridic și să mergi și să vezi și să afli calea! Am venit după tine acum două mii de ani și am venit iarăși acum. Nu mai este scris să mai vin, căci am venit. Acum vino tu, vino lângă Mine cu viața ta, căci altfel nu se cheamă că vii! Fă-ți socoteala nerodirii și cheamă-Mă să-ți dau viață și să rodești apoi cu viață cerească între tine și Mine. O, n-ai învățat ce este viața. Cheamă-Mă să te învăț!

O, e scrisă și se tot scrie venirea Mea pe pământ după om. Sunt plin de răbdare, dar și de lucrare multă și mare între cer și pământ, căci a sosit vremea să vin cu începutul și să-l leg cu sfârșitul, ca să așez întărită facerea cea nouă pe pământ. Eu sunt Alfa și Omega și se unesc acum aceste două lucrări, începutul și sfârșitul și un nou început, precum este scris.

O, aplecați-vă graiului cel de la începutul facerii, voi, neamuri și limbi ale pământului, căci Babilonul cade cu tot cu limbile lui, care se încurcă între ele, care despart, și nu unesc, iar turnul lor și soarta lor este căderea, și cade Babilonul acesta, precum este scris, iar neamurile pământului să învețe grăirea românească și să cadă încurcarea limbilor, căci la vremea și ziua coborârii Duhului Sfânt acum două mii de ani peste mesagerii cuvântului Meu de atunci s-a vorbit peste pământ limba Duhului Sfânt, o singură limbă, și iarăși s-au unit atunci limbile întru una, ca la început când omul vorbea cu Dumnezeu și când toată facerea cea vie vorbea aceeași limbă și gândire și lucrare.

O, pace vouă, celor ce așteptați pe Domnul să vină să curețe țara de blestem și să izbăvească pe cei care se pregătesc pentru împărăția cea din cer pe pământ! Pace vouă, celor din cetatea cuvântului Meu pe plaiul neamului român! Cu voi Îmi port mersul între cer și pământ, fiilor. Glasul Meu de peste voi este cules de voi ca să-Mi puneți pe cale cuvântul și să meargă această veste venită în cetate la voi și trimisă de voi să fie împărțită pe pământ, căci scris este: «Un glas din cetate! Este glasul Domnului acest vuiet, acest glas», iar voi sunteți această cetate, fiilor, și Mă aplec Tatălui cu recunoștință mare că a făcut această împlinire a Scripturii și că voi culegeți glasul gurii Mele, cuvântul care dă să întoarcă la căință pe cei de sub blestemul cel de la păcate, ca nu cumva să vină pieirea peste ei, ci, din contra, să vină duhul căinței și al deșteptării, semnul trezirii la viață, să vină dragostea care acoperă păcatele celor ce se căiesc înlăcrimați și își croiesc cale nouă, viață nouă, dragostea cea de sus, frumusețea care așteaptă să-i întoarcă pe cât mai mulți în lumina salvării, în sfințenia care îi face vrednici pe cei care au păcătuit îndelung și care se deșteaptă din păcat și vin spre slava Domnului, spre glasul cuvântului Meu, care cheamă și înmulțește neamul celor răscumpărați prin venirea Mea cuvânt peste pământ în acest timp.

Am însoțitori pe Moise și pe Ilie, cu toată taina și lucrarea acestei zile de praznic sfânt, de amintirea cea de acum două mii de ani când am dat să-Mi ridic tot mai sus ucenicii, descoperindu-Mi fața slavei Mele pentru o clipă înaintea lor ca să-i încredințez că sunt Fiul lui Dumnezeu după tot adevărul, iar pentru această deslușire i-am descoperit și pe cei doi martori cu care sunt însoțit în toate lucrările Mele dintre cer și pământ, pe Moise și pe Ilie, pe cei care au rămas tot timpul lucrători spre mărturia tainei lui Dumnezeu, taina care cuprinde viața cea în trup pe pământ și viața cea de după vremea trupului, și care se adeverește prin descoperirea ei, căci Moise și Ilie au lucru mult de lucrat și de mărturisit și îi am mărturisitori celor de pe pământ și celor din cer, o, și se miră cei din cer de taina Mea cu omul pe pământ și în cer apoi, și fi-va să deslușesc tot mai în lumină nedespărțirea dintre cer și pământ a lui Dumnezeu și a omului, până ce această deslușire și bucuria cea de la ea va cuprinde pe tot mai mulți și îi va aduce la lumina cea de sus a cunoștinței, așa încât încet, încet se va descoperi oamenilor că nu este despărțire, că nu e departe cerul, și că nu trebuie să stea omul departe de cer pe pământ, pitit de Domnul și de cei din cer, căci Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeu Cel întru Treime lucrător, Își are lucrarea pe pământ și locuiește în ceruri, iar cerurile sunt cele ce nu se văd ale facerii lui Dumnezeu, dar nu sunt mai departe de pământ, nu sunt în altă parte, o, și omul nu știe despre Dumnezeu, și omul păcătuiește împotriva sa însăși și împotriva lui Dumnezeu și împotriva a tot ce înseamnă cer și pământ când el nu înțelege nimic, nimic, și stă departe de tot ce este atât de aproape, atât de adevărat și de nedespărțit, așa încât să poată el, bietul de el, să facă ce voiește cu viața lui și să nu știe că Dumnezeu nu lipsește de pe nicăieri și că omul nu se poate piti de Dumnezeu ca să nu fie văzut tot timpul de Cel ce vede totul.

O, fiilor, în zi de praznic sfânt Mă deslușesc cu tainele cerurilor peste oameni, căci oamenii pe pământ nu știu și nu dau să știe că viața lor lucrează față în față cu Dumnezeu tot ceea ce lucrează bine sau rău, sfințenie sau păcat, și că toate se aleg la stânga și la dreapta, spre răul sau spre binele fiecărui om de pe pământ. Aștept cu tot cerul, aștept să înțeleagă tot mai mulți oameni de pe pământ pe Dumnezeu și pe ei înșiși și să aleagă ceea ce va rămâne și să depărteze din viața lor de pe pământ ceea ce trece ca părerea și nu mai este apoi.

O, de aceea, măi fiilor, hai să lucrăm, Noi, cei din cer, și voi de aici, din cetatea Mea, că iată, avem să bucurăm pământul cu cele din cer și necunoscute de oameni, căci oamenii se îndeletnicesc cu cele care nu rămân, și sunt goi de tot, și trebuie să le facem cămășuțe din har, o, că numai harul ceresc va aduce înnoire în mințile și în inimile oamenilor,

voi, oameni de pe pământ, treziți-vă ca să auziți glasul Domnului, Care vă strigă pe voi spre El! Opriți-vă din alergarea cea de zi cu zi după minuni și petreceri vremelnice și întrebați-vă ce va fi azi și mâine cu voi, și cine este cel ce vă promite binele ca să zăboviți să vă uitați și spre cer, de unde vine Domnul la voi pe pământ să vă facă deșteptarea ca să nu vă apuce pe neașteptate spaima, căci vine Domnul pentru cei ascultători ai Săi ca să dea plata iubitorilor de Dumnezeu, o, și vine Domnul pentru cei slujitori lui satana mincinosul, și vine cu spaimă pentru cei ce nu veghează venirea Lui, o, și nu mai plângeți în zadar, că zadarnic plângeți când pierdeți ceea ce vă agonisiți pe pământ sub împărăția lui satana, antichristul cel roșu peste tot, și cu multe capete veninoase și făgăduind minciuni celor înșelați zi după zi, ca să-i țină sub duhul pieirii pe cei despărțiți de Dumnezeu prin fapte și prin nepăsare de suflet.

O, oameni care nu vă treziți ca să căutați spre Domnul în vreme de necaz și de furtuni și de ploi cu pietre mari, care vă nimicesc agoniseala toată, iată, vă duce împăratul vremii la bloc, vă bagă la cutie, la adăpost plăcut lui, și râde când vede rodul dușmăniei lui pe voi, căci acest împărat vremelnic vă desparte de Domnul, de Cel veșnic, și Care-Și are locuința în ceruri, în slavă mare, și va veni cu ea pe pământ după spălarea pământului și va așeza pe el pe cei ce veghează venirea Lui proorocită să vină, căci Domnul este Împăratul Cel veșnic, iar satana este înșelătorul care ține omul în vremelnicie și nu-i dă nimic, decât minciuna că dă el tot la toți, și iată, vine Domnul și strigă la oameni să caute spre darul credinței și al iubirii de Dumnezeu și al sfințeniei pentru Domnul, Care vine să-Și așeze și să-Și gătească pe pământ împărăția Lui cea veșnică, o, și este încă vreme să se despartă oamenii de satana mincinosul și să caute spre cer, că iată, cerul împărățește peste pământ, cerul zguduie pământul și oamenii, cerul curăță păcatul cel de peste tot, cerul pregătește cer nou și pământ nou, cer nou pentru pământ nou, o, că nu se poate altfel, fiincă cerul înseamnă sfințenie, frumusețe veșnică și nestricăcioasă, lumină și adevăr, veșnicie și slavă, și de aceea vine Domnul pe pământ cuvânt și Se vestește venind, și de aceea treziți-vă voi, oameni de peste tot, și căutați spre cer, spre Domnul, spre cele cu care Domnul vine pe pământ la voi acum.

O, stă cu nerăbdare proorocul Ilie lângă Mine, lângă gura Mea grăitoare ca să strige și el de lângă Mine la oameni, căci râvna lui despică munții și izvoarele și albiile lor și codrii și șesuri, și iată-l despicând cerbicea cea împietrită a oamenilor străini de Dumnezeu și le spune lor:

— O, cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Cel Care face minuni, o, locuitori ai pământului?

Mi-e duhul tot un foc în patria cea nevăzută a sfinților Domnului. Avem patria noastră între cer și pământ, între cele văzute și cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu, și aceea este patria unde nimeni nu piere și nu plânge și nu suferă și nu pierde pacea, iar voi, oamenilor, ați pierdut frica de Dumnezeu și ați căzut în păcate grele și mereu. Eu sunt slujitorul Lui și vă strig spre cer și vă strig spre El mai înainte să sosească ziua Lui cea cu slavă văzută și vă spun: Întăriți-vă căutarea spre Domnul, întoarceți inimile spre El! El este Cel Care este și Care rămâne, iar eu am spus aceasta de pe pământ prin descoperirile de la El și n-am căutat spre alt dumnezeu, dar am suspinat de mila Celui Care așteaptă în gol să vină omul la El, de mila Celui Care a zidit omul. El așteaptă să vină omul și să-L iubească cu patimă pe El, pe Domnul Făcătorul.

Am suferit pe pământ din pricina idolilor aleși de oameni în locul lui Dumnezeu pentru ei, pentru viața lor de zi cu zi pe pământ. Am suferit și m-a durut despărțirea de Dumnezeu a oamenilor și m-am ridicat să-L dovedesc pe Domnul adevăratul Dumnezeu și L-am dovedit prin marea minune a slavei Domnului și a pieirii popilor idolești, slujitorii minciunii vremii de atunci, și apoi m-am dus la Domnul meu iubit, Care mi-a trimis întru întâmpinare îngeri de foc, care de foc între pământ și cer, și m-am dus în patria cea dulce, dar suspin încă, suspin cu Domnul pentru rătăcirea cea mare a neamului omenesc, și-mi fac lucrarea pe care o am de lucrat ca să-i întorc pe mulți la Domnul, la credința în El, la sfințenie, o, că pier și vor pieri toți păcătoșii, toți, și de aceea toți oamenii sunt chemați la sfințenie după șapte mii de ani ai lui satana, care desparte omul de Dumnezeu pentru păcat, pentru moarte, căci păcatul este moarte.

Veniți la viață, voi, oameni de pe pământ, veniți spre salvare, veniți la Domnul Cel dulce, Care vine după voi, și iată-L venind pe pământ cuvânt grăindu-vă vouă și rugându-vă să luați viață în voi din viața Lui, așa cum toți oamenii ar fi trebuit să trăiască pe pământ, dar satana a venit cu înșelare și l-a zdrobit pe om spre voia sa! Acum însă e vremea să cadă satana și să-Și așeze Domnul împărăția Sa, cerul pe pământ, ca să fie și pe pământ ca și în cer, auziți voi?

O, auzi, Doamne, auzi-mă, și sună deșteptarea peste oameni, și ei vor auzi! Amin.

— Sun și tot sun, sună Domnul peste pământ și cheamă la El oamenii de peste tot.

Veniți la apă! Am apă vie, veniți! Vă spăl cu ea tina de la păcatele voastre și vă dau cămășuțe albe de in ca și a sfinților Mei ca să vă găsesc ca pe ei, îmbrăcați, și nu goi. Amin.

O, iată-L pe Domnul iarăși lucrând lumină și zicând: Să fie lumină! Eram Fiul Tatălui veșnic, eram Cuvântul Lui și am spus din cele nevăzute ale locuinței lui Dumnezeu, am spus: Să fie lumină! O, cum să înțelegi, omule, aceasta ce am spus? A stat Dumnezeu în întuneric până atunci? O, nu. Nu se pot desluși prin cuvinte veciile, nevăzutele lui Dumnezeu, locuința Domnului și toate cerurile ei, dar când a fost să se ivească văzutele facerii lui Dumnezeu, o, a început atunci timpul și facerea lumii văzute și trebuia lumină acestei faceri ca să se ivească pământul și cerul din întunericul adâncului deasupra căruia Se purta Duhul lui Dumnezeu, precum este scris, și de aceea a fost să se facă prin cuvânt lumea cea văzută de omul care avea apoi să fie făcut de Dumnezeu, de aceea lumina a despărțit într-o parte întunericul și a fost numită ziuă lumina, iar întunericul a fost numit noapte, și așa s-a întocmit ziua, întâia zi a facerii văzutelor. Apoi a făcut Dumnezeu cerul, așezându-l între apele de sus și apele de jos prin această tărie care a despărțit apele ca să se ivească cerul în a doua zi a facerii. Și a fost apoi ziua a treia, ziua când Dumnezeu a întocmit uscatul, adunând la locurile lor apele de sub cer, iar uscatul l-a numit pământ și l-a împodobit cu verdeață de tot soiul cu sămânță într-însa și pomi roditori cu sămânță după fel. A făcut apoi Dumnezeu semnele zilelor și ale anilor și ale anotimpurilor și a făcut cei doi luminători mari, pe cel mai mare pentru cârmuirea zilei, și pe cel mai mic pentru cârmuirea nopții, și apoi stelele, toate așezate pe tăria cerului. În ziua a patra și a cincea a făcut Dumnezeu ființele din ape cu viață în ele și păsările pe întinsul pământului și al cerului, și apoi animalele mari din ape. A făcut Dumnezeu apoi ziua a șasea și toate lucrările ei, scoțând din pământ prin cuvânt animalele sălbatice și domestice după felul lor, o, și apoi l-a făcut pe om cu mâna Sa din pământ, după chipul și asemănarea Sa l-a făcut, bărbat și femeie l-a făcut și l-a numit om și l-a numit stăpân peste toate ființele vii de pe pământ și din ape și din văzduh și le-a pregătit hrană prin cuvânt rostit pentru toate câte va rodi pământul pentru om și pentru celelalte ființe vii. Încet, încet s-a umplut pământul și cerul de toate câte a făcut Dumnezeu între pământ și cer, iar lumea oamenilor a rămas din timp în timp tot mai mult departe de Făcătorul Dumnezeu, căci omul s-a semețit dorindu-se mare și liber de Dumnezeu. O, și am spus acum acestea toate ca să vezi, omule, să vezi tu cât te-ai obrăznicit de mult în mijlocul facerii lui Dumnezeu și cât de mult te-ai semețit și cât te-ai întins până azi cu despărțirea ta de Dumnezeu, de Cel ce a făcut cerul și pământul și pe tine, și să vezi tu azi cât de mare te crezi încă și câtă necredință ai purtat și porți în fiecare vreme de sub cer, iar nevăzutele lui Dumnezeu stau martore ale tuturor clipelor tale și a despărțirii tale de Cel ce a făcut cerul și pământul și omul, iar Eu, Domnul, privesc peste pământ și peste oameni și Mă doare lângă Tatăl și Îl doare lângă Mine pe Tatăl și este durere peste toate oștirile cerești slujitoare lui Dumnezeu, că iată, se pregătește vremea să încununeze timpurile toate, iar omul zăbovește și rătăcește tot mai mult de sub mâna lui Dumnezeu Făcătorul, și toate acestea din pricina necredinței, căci necredința a venit tot timpul, și vine numai din pricina răcirii dragostei de Dumnezeu, dragostea pe care omul n-o poate crește în el pentru Domnul, decât prin lepădarea de sine. El însă s-a lepădat de Dumnezeu, nu de sine, iar prin acest păcat el nu mai știe că este și Dumnezeu, de Care ar fi să-și amintească, bietul de el, dar preocupările lui vremelnice îi iau din minte datoriile cu care omul a rămas între el și Dumnezeu.

Omule, deschide-te la glasul Meu! Întoarce-te la Tatăl tău, întoarce-te prin Fiul Său Iisus Hristos, Care a despărțit veacurile cu numele Său acum două mii de ani! Numele Său răsună în timp și peste timp, dar omul și-a vândut sufletul vremii de ieri și de azi, iar cuvântul Meu se întinde de la margini la margini venind pe pământ pe calea Duhului Sfânt și strigând: Să fie lumină! căci Eu sunt lumina lumii și luminez cu ea întunericul de pe pământ, necredința, iar lumina este cuvântul Meu, o, și toate se iartă omului, dar necredința este lepădare de Dumnezeu și de voia lui Dumnezeu între oameni și cu oamenii, și toți se dau mari și tot mai mari, și nu mai pot să ajung la inima lor ca să-i trezesc pentru venirea Mea cu judecata și ca să dau fiecăruia după faptă precum este scris.

Aș vrea să iert necredința ta, omule, dar dacă tu nu te oprești din mersul tău când Eu te strig din cele veșnice, o, nu am cum să te dau Tatălui Meu, Care Mă așteaptă să vin cu omul și să-Și ia Tatăl înapoi mângâierea, căci pentru mângâierea Lui a făcut Dumnezeu pe om.