2.3. Sfâşierea trupului bisericii (anul 1054)

Mi-am ales această țară dulce Mie ca să vin și să-Mi lucrez în ea venirea Mea cea de la sfârșit de timp, căci ea s-a născut ca popor și neam odată cu nașterea Mea între oameni din trup de mamă Fecioară acum două mii de ani, și am așezat peste ea cămășuță de botez, încreștinând-o cu numele Meu și cu dragostea Mea pentru ea încă de la facerea lumii, când ea a fost primul petecuț de pământ ieșit din ape, și de pe care am luat apoi și l-am zidit din lutul ei pe om și am însemnat-o a Mea ca să fie ea țara venirii Mele pe pământ la sfârșit de timp, după două mii de ani de nume mare peste ea, țară creștină de două mii de ani, cunoscută sub acest nume după credință și după har, suferind ea ca și Domnul ei în toate zilele de prigoană de la vrăjmași, de la satana și de la vremea cea de toate felurile a omului antichrist și rămânând a Mea și cu Mine sub slava dreptei credințe, trecând prin încercări și neclătinându-se de pe piatra cea dintâi a bisericii Mele la începutul ei, și iat-o păstrând portretul Meu pe fruntea ei, așa cum Eu, Iisus Hristos, am lăsat biserica Mea și viața ei prin apostolii Mei cei de atunci și prin urmașii lor apoi la începutul celor trei sute de ani de creștinism pe pământ, și prin care s-a păstrat mersul cel cu crucea și cu harul cel dintâi, și a mers turma Mea o mie de ani sub steagul ortodoxiei și s-a rupt apoi din ea mulțime mare trăgându-se în lături, o, și a rămas micuță turma lui Hristos sub dreptarul cel dintâi al bisericii Mele, iar țara română, țara Mea cea de azi prin venirea Mea la ea cuvânt peste pământ, a rămas ea ortodoxia Mea, mersul cel de la început al turmei dreptei credințe, iar cei trași în lături s-au abătut și s-au rupt în multe turme și a trecut de atunci încă o mie de ani și iată-Mă venind acum pe pământ cuvânt să strig oile răzlețe și să le păstoresc Eu Însumi, căci trebuie să fie numai o turmă și numai un Păstor, o, și nu găsesc numai o turmă, numai o credință, că iată, găsesc necredință, găsesc lepădare de credință, lepădare de ortodoxie, de dreptarul cel de la început al mersului turmei lui Hristos, iar România Mea nu și-a schimbat crezul cel dintâi, chiar dacă faptele nu dovedesc la fel, dar pe fruntea acestui neam este scris țară ortodoxă, biserică cu rânduiala cea din părinți lăsată prin slujire bisericească și pentru mersul cel sfânt.

După o mie de ani s-a desprins din turmă mare parte din ea și s-au dat anatemei mulți dacă s-au despărțit, o, și mulți s-au dat și tot mai mulți apoi, până ce s-au făcut felii de tot soiul, fiecare felie cu căpetenia ei, cu apucăturile ei, și toate găsindu-și un tată, căruia i se spunea ca și până azi, papa de la Roma, dar au rămas și din cei răzleți de acest papă, o, și mare a fost anatema sub care singuri s-au tras cei care au ieșit de sub binecuvântare ca să rodească din sine, chiar dacă Eu, Domnul, am spus acum două mii de ani că mlădița care nu rămâne în viță se usucă și se taie și se aruncă în foc după ce rodește din sine rod rău, căci de unde să mai aibă ea hrană dacă nu rămâne în viță, dacă se dă anatemei, necunoscând lucrarea cea străină de Dumnezeu, gelozia lui satana asupra turmei lui Hristos?

Iată, s-a umplut pământul de rătăcire și de rătăciți apoi, căci din cei ce s-au ales aparte, adică anatemei, s-au născut o mulțime de dumnezei, fiecare după mintea lor, după trufia cu care se cred adevărați unii mai mult decât alții, până azi aceste cărări mergând în lături. Toată această zăpăceală s-a ivit pentru că păstorii bisericii Mele s-au înfrățit cu vrăjmașul Meu și al lor, cu antichrist, omul fărădelegii, strecurat în loc știut sfânt și dezbinând de la mijloc cu putere mare, până ce a biruit lovind în vremea sărbătorilor sfinților, pe care le-a răsturnat de la locul lor din calendar ca să nu mai fie ele serbate odată cu cele din cer, căci antichrist le-a mutat, și a câștigat bătălia și slăbirea turmei Domnului prin cumpărarea păstorilor năimiți și prin strivirea celor sfinți dintre ei, și dați la chin și la temniță și la moarte cei care mai vegheau, o, și s-au ridicat la cer cete de mucenici sfinți și s-a umplut cerul de ajutoare pentru cei de pe pământ, căci trebuia un număr, precum este scris, al celor uciși pentru mărturia lui Iisus, ca apoi Eu, Domnul, să vin cu ei și să răscumpăr sângele atâtor uciși trimiși între sfinți prin mucenicie, prin lucrarea lui antichrist, și iată, popoarele creștin-ortodoxe au mulți și mari mijlocitori între cei din cer și Mă întreabă aceștia de două mii de ani: Doamne, până când?

În cei două mii de ani de biserică a lui Hristos s-au tras mulți din rând și s-au risipit cu credința și cu alegerea și și-au făcut voia lor și sunt fiii cei rătăciți și plecați de la părinți departe, dar greu se mai întorc dacă s-au dus, chiar dacă pilda rostită de Mine acum două mii de ani făgăduiește iubire pentru cel ce s-ar întoarce acasă la Tatăl, la biserica lui Hristos așa cum a fost ea la început cu mersul ei.

O, e greu să se umilească cei cărora li se pare că au hrană de-a lor, căci oamenii lui antichrist au tot rupt din trupul bisericii Mele și s-a fărâmițat unitatea și turma, dar pe cei rămași câți mai sunt îi păstoresc Eu de aproape și le spun lor așa:

O, fiilor care aveți credința cea dintâi a bisericii Mele și viața învățată de la părinții sfinți, voi, fiilor, cei ce v-ați ales dintre cei chemați să fiți popor al cuvântului Meu, o, pedepsiți-vă greșalele ca nu cumva să vă pedepsească ele pe voi apoi. Faceți aceasta la vreme de fiecare dată, așa cum scrie în Scripturi pentru fiii ascultării, căci Eu, Domnul, stau deasupra și cobor în cetate lucrul Meu cel de azi pe pământ pentru întărirea și întregirea turmei după începutul ei cel dintâi.

Am venit pe pământ cuvânt ca să grăiesc cu omul. Mi-am făcut o trâmbicioară și am grăit prin ea și s-a scris pe pământ cuvântul Meu în vreme de prigoană, că vindeau venirea Mea cei ce veneau să asculte cuvântul Meu cel prin trâmbița Mea grăit.

Intram în casa ta, creștine, și-ți vorbeam, și-ți puneam pe masă cuvântul Meu, al Fiului lui Dumnezeu, iar tu nu Mă vedeai, așa cum nici Ilie proorocul nu Mă vedea când vorbeam cu el și când el Îmi vorbea. O, nu Mă vedeai, dar Îmi vedeai trâmbița prin care tu auzeai cuvântul Meu. Eu după învierea și înălțarea Mea la Tatăl nu M-am mai lăsat văzut, căci sunt Dumnezeu, dar n-am plecat de lângă ai Mei, o, că nu pot sta fără ei nici în cer, nici pe pământ, și așa am stat și stau și cu tine, dar îți trebuie credință ca să pot să fiu cu tine și ca să Mă crezi și ca să Mă primești și ca să Mă asculți.

O, am grăit prin trâmbița Mea douăzeci și cinci de ani, și am luat-o apoi la cer între sfinți și lucrează ea din cer dintre sfinți și nu stă din lucru trâmbița Mea, căci sfinții lucrează ca și Dumnezeu, numai să fie strigați și primiți.

Venise vremea numărului de ani când trebuia să Mă descopăr peste pământ cu taina lucrării cuvântului Meu început prin trâmbița Mea Verginica, o, și Mi-am făcut loc, căci era strâmt de tot ca să pot ieși cu cuvântul și să meargă el și să trâmbițeze el. Am dat drumul îngerului Meu să-Mi facă loc larg (decembrie 1989, n.r.), și i-am dat în lături pe cei puternici, și care au dat să-Mi culce la pământ răsadul. O, și a fost suferință în țară, au fost lacrimi și sânge și durere. Și apoi s-a zidit pietricica albă și grădinița cuvântului Meu, și numaidecât s-a stârnit furtună mare peste locul tainei Mele, și au început furioși mai-marii bisericii neamului român și s-a dus peste tot vestea de Pucioasa, de cuvântul Meu și de locul Meu ales pentru popas în vremea aceasta, căci Eu vin cu sfinții când vin. Și spun aceasta cu aplecare, că le sunt dator cu multul mai-marilor bisericii că au vestit fără să vrea lucrarea cuvântului Meu peste țara română. O, și apoi s-a liniștit furtuna și de atunci merg peste pământ cuvânt și-Mi trâmbițez și iar Îmi trâmbițez venirea Mea.

Când loveau pe cei ce credeau cuvântului Meu, o, nu știau cei ce loveau, bieții de ei, nu știau de cine se leagă, dar acum în cer știu aceștia, și au lacrimi și jale când Îmi văd rodul și mersul și trâmbițarea mai mult ca la începutul de după anul 1955, o, și trebuie să dezlegăm de pe pământ păcatul făcut de ei, ca să fie dezlegat și în cer, și trebuie să iertăm pe cei ce vindeau dinăuntru tainele lui Dumnezeu, și Domnul a suferit întru ai Săi în toată vremea din partea autorităților fiecărui timp. Dar acum Eu merg cuvânt peste pământ ca porumbelul spre văzduhul ceresc, o, și Mă aud cei din morminte, care făceau rău atunci trâmbiței Mele și creștinilor pe care-i hrăneam cu tainele cerești ale Duhului Sfânt.

Loveau în creștini cu furie demonică, o, așa loveau anchetatorii, și erau aceștia ca niște târnăcoape care aveau să spargă carapacea pământului înțelenit al cărăruțelor făcute de tălpile picioarelor care se purtau spre izvorul cuvântului ceresc ca după apa căutată în pustiu de cel însetat. Loveau slugile lui antichrist ca și cu târnăcopul în țeasta creștinilor care purtau tainele cuvântului lui Dumnezeu, loveau până spărgeau carapacea sub care era păstrat izvorul cel mai scump, taina învățăturii sfinte, duhul frăției celor ce se hrăneau cu Hristos, cu iubirea Domnului pentru ai Săi. O așa cruzime era folosită asupra celor vânduți de cei neastâmpărați și de cei trași de limbă, pentru ca apoi să-i lupte pe creștini și să le facă dosare pentru căutarea lor după Dumnezeu, o, și până nu scotea din brazdă sămânța cerească nu se lăsau slugile lui antichrist.

Această lucrare de cuvânt merge peste pământ în duhul și puterea lui Ilie proorocul, precum este scris. Eu sunt în el, și el în Mine, și toți sfinții împlinesc Scripturile cele pentru acum, o, și nu stăm din lucru și nu mai avem odihnă și zi de odihnă, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, și sfinții lucrează, o, și lucrați și voi, cei ce-Mi slujiți să vin cuvânt pe pământ, și iată, strig la om să nu mai facă păcat, și strig cu jale, îl strig cu dor, și dorul se face cuvânt de strigare.