Selectați Pagina

2.4. Trâmbiţele apocaliptice

vremea este grea de tot, și este cu lucrarea lui antichrist în calea Mea și este obraznic acest vrăjmaș, dar tremură de jale în fața cuvântului Meu și dă să-și facă încă stat pe picioare și să lupte încă, dar taina cuvântului Meu îl pândește peste tot pe unde Îmi ține el calea și este dat de gol cu tot ce mai poate face pe ascuns, iar glasul Meu îl arde și îl înspăimântă și stă Mielul lui Dumnezeu în luptă cu balaurul cel cu șapte capete și cu zece coarne, precum este scris despre lupta și biruința Mea asupra lui antichrist din zilele acestea, căci am lucrat tainic o vreme lungă de patruzeci de ani, cât timp Mi-a chinuit el și slugile lui trâmbița prin care-Mi lăsam glasul în mijlocul unui popor credincios Mie, o, și a fost târâtă peste tot și a suferit trâmbița Mea batjocură mare și grea, că era luată de acasă și dusă în spitale de bolnavi de minte și coboram prin ea cuvântul Meu față în față cu puii balaurului roșu peste tot și le grăiam cu glas de Miel ceresc și le spuneam ce aveam să le spun și se supărau și-Mi chinuiau trâmbița și Mi-o înțepau cu ace și Mi-o ardeau cu fiare fierbinți, și cu multe chinuri Mi-o încercau cu cruzime, dar cuvântul Meu curgea peste ei și se ducea vestea din unul în altul până la conducătorul de peste țară și a stat trâmbița Mea înaintea lui și s-a umplut inima lui de mila ei și așa am curmat suferința ei apoi, o, și toate au rămas scrise, și multe cuvinte au rămas acolo de mărturie la vrăjmași, căci venirea Mea este mărturia Mea prin cuvânt scris, iar după patruzeci de ani am dat în lături piedicile și am adus libertate cuvântului Meu și curge el de atunci peste pământ ca râul care se desface în multe laturi ca să meargă peste tot și să vină Domnul apoi cu împlinirea, și toate se lucrează după Scripturi, căci am venit să împlinesc, precum este scris.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva din 27-10-2025

Această venire a Mea se așează și lucrează pe pământul român și unește aici cerul cu pământul în țara venirii Mele cuvânt pe pământ și Mi-e dragă țara aceasta și este ea draga Mea, frumoasa Mea, casă de oaspeți pentru cei veniți din cer prin venirea Mea cu sfinții, și Mă scriu în ziua aceasta pe pământ aici, în duminica tuturor sfinților, cu ziua de duminică a acestei sărbători a anului 1923, ziua când s-a născut între oameni Verginica, trâmbița din care Eu, Domnul, am sunat douăzeci și cinci de ani peste pământ și Mi-am așezat cuvântul venirii Mele și a fost el scris în cartea sa.

A crescut apoi Verginica sub grija Mea cerească de peste ea și am pregătit-o apoi cu cei din cer ca s-o fac trâmbița lui Dumnezeu și să-Mi aduc prin ea spre știre planul Meu de venire și toată grăirea și împlinirea lui. Am legat toate cele trei vremi ale cuvântului Meu început prin ea în anul 1955 și până în anul 1980, când am coborât cu cei din cer și am luat-o între sfinți. Am ridicat apoi pe surioara cea dintr-o rădăcină cu ea și Mi-am legat pe mai departe firul cuvântului Meu, până ce a fost să stau pe nori deasupra și să-Mi slobozesc pe mai departe cuvântul și să-Mi fie așezat în carte prin cei care veghează venirea Mea la ei și cuvântul gurii Mele și trimiterea lui peste pământ, o, și vine sărbătoarea cea de șaptezeci de ani a cuvântului Meu peste plaiul român și-Mi pregătesc priveliște dulce ochilor tuturor care se vor apropia să vadă și să știe locul în care am cuvântat pe pământ în anul 1955 primul Meu cuvânt prin trâmbița Mea, și apoi tot timpul celor douăzeci și cinci de ani cât a stat ea sub focul venirii Mele pe pământ cuvânt, și i-a fost mare suferința și multă i-a fost lacrima, că mult popor venea și trecea și multă suferință rămânea în urmă tot mereu, de atunci și până azi, căci așa este cu Dumnezeu, este cu cruce ca și Păstorul Care păstorește pe cei de sub crucea venirii Lui de acum ca să cârmuiască cu cuvântul Său neamurile toate precum este scris.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților din 15-06-2025

Între cetele de sfinți care poposesc în ziua aceasta aici, am pe Verginica sărbătorită cu sărbătoarea care a adus-o pe ea pe lume, chiar dacă în cartea vremii nu sunt scrise la locul lor zilele cum vin ele, căci cei ce scriu nu țin seama cum scriu, și scriu ei cum au loc în cartea vremii. Așadar, Verginica e în sărbătoare și e cu oastea ei venită de pe pământ la cer din mijlocul poporului cuvântului Meu, și a rămas ea de la sărbătoarea de Rusalii și până azi pentru serbarea ei, și a rămas și ceata ei, o, că mare a fost și este lucrarea cuvântului Meu prin ea și poporul hrănit din acest izvor al venirii Mele iarăși de la Tatăl la sfârșit de timp ca să grăiesc și să păstoresc, și n-a fost în nicio vreme în alt fel lucrarea Mea peste oameni, nu a fost cu vederea lui Dumnezeu, ci în grăire din nori a fost în toată vremea, căci Eu Mă port cu norii, fiilor, și Mă port peste tot ca fulgerul care merge iute dintr-o parte în alta, și Își face Dumnezeu lucrarea Sa între oameni prin cei care au de la Dumnezeu darul credinței și purtarea lui peste pământ, o, fiilor, și vai celor ce au grăit cum le-a venit la gură despre acest izvor de cuvânt și popor al Meu din vremea aceasta, căci Dumnezeu este tainic, și nu se suie la mintea omului pământesc mărirea Sa, lucrarea Sa între oameni și toate împlinirile Lui, scrise să se așeze fiecare la vremea lor, și iată, vremea Mea s-a ivit, și totul este aidoma ca în vremea lui Noe, când nu voiau oamenii să ia aminte la cele venite din cer să se vestească și să asculte de Dumnezeu oamenii de pe pământ!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 30-06-2024

Am avut-o pe Verginica rug aprins, din care Eu, Domnul, am grăit cuvântul Meu peste pământ și a rămas el scris între oameni și mărturisește lucrarea Mea. Vai și iar vai de cei cărora le-a fost descoperită de Dumnezeu lucrarea cuvântului Meu prin Verginica și au dat apoi să se răcească de glasul Meu, să nu ardă ei sub puterea dragostei de Dumnezeu, fiilor!

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 30-06-2024

O, poporul Meu mititel din vremea aceasta, port cu tine taina și lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ și ești rodul acestei călătorii prin vremea celor șaptezeci de ani de mers al lui Dumnezeu cu glasul Său între cer și pământ. La nașterea acestei lucrări Mi-am pregătit o trâmbiță ca să sun din ea și să-Mi vestesc venirea prin lucrarea cuvântului Meu, și am pregătit-o pe Verginica, copilă săracă și smerită din satul Maluri, vecin al acestui orășel, și am înconjurat-o pe ea cu harul Meu și am îmbrăcat-o cu putere de sus ca și pe ucenicii Mei în ziua coborârii Duhului Sfânt în Ierusalim ca să-i gătesc pe ei cu podoabe de sus și să Mă vestească cu Evanghelia Mea cu ei scrisă până la toate marginile, o, și așa am mers și cu Verginica și am mers douăzeci și cinci de ani și M-am vestit din loc în loc cu glasul cuvântului Meu și am luat-o apoi lângă Mine între cei din cer. Dar numaidecât Eu și ea am pregătit punte de legătură pentru mersul lui Dumnezeu pe mai departe cuvânt peste pământ și ne-am folosit de surioara ei și Mi-am legat venirea până la voi, ca apoi să vă gătesc cu credință și cu duh de ascultare ca să-Mi culegeți cuvântul cu care Mă las deasupra, să-l puneți în cartea sa așa cum Moise a așezat pe pământ glasul și mersul Meu cu poporul Israel.

Și apoi am lucrat prin profeți, și apoi prin ucenicii Mei, și duhul proorociei nu stă din lucru, pentru că nu stă Domnul din lucru, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, precum este scris să lucreze Domnul între oameni și să nu uite oamenii că este Dumnezeu. Iar voi sunteți scumpii Mei, căci scumpă a fost suferința acestei lucrări de cuvânt și toată apăsarea cea purtată de trâmbița Mea, prin care-Mi trâmbițam cuvântul după planul cel din Scripturi, și vuietul glasului de trâmbiță se auzea aici și departe și se apropiau cei ce auzeau, iar trâmbița Mea era luată de autorități și purtată spre cercetare și spre vreme de suferință, așa cum a fost în toate vremile viața sfinților Mei sub mâna împăraților vremii, care nu se voiau și nu se voiesc decât pe ei mari, o, și dădeau spre prigoniri și spre suferințe mari pe purtătorii de Dumnezeu, și așa a intrat în durerile nașterii odată cu anul 1955 lucrarea cuvântului Meu și începutul ei și trâmbița prin care sunam.

În vremea Mea cu Israel n-am întrebat pe mai-marii vremii și ai templului dacă să vin pe pământ Prunc născut din mamă Fecioară, dar era scris în Scripturi să vin, o, și am venit din cer de la Tatăl să împlinesc această Scriptură și am schimbat rânduiala în Israel și am adus harul cel binefăcător peste vii și peste morți și M-am făcut Mântuitorul făpturii, Mielul Tatălui, Mielul Paștelui cel nou și vinul cel nou, că de aceea am venit, căci jertfa animalelor nu mântuia omul păcătos, și numai lui Dumnezeu Îi este această putere.

O, nu i-am întrebat pe mai-marii vremii, pe mai-marii bisericii de azi dacă să vin cuvânt pe pământ în vremea aceasta pe meleagul poporului român, dar Mi-am pregătit trâmbiță prin suferință, prin lepădare de sine, și apoi să cânt din trâmbița Mea cântecul milei Mele, și am venit și am suflat din trâmbiță ca să cânte ea prin suflarea Mea chemarea la înviere din păcat a omului, căci păcatul îi aduce omului moarte, nu viață, și îi aduce plată rușinoasă, iar Eu, Domnul, sunt cu mila Mea după om și sunt cu salvarea.

La începutul Meu cu Verginica se zămislea lucrarea cuvântului Meu și-Mi pregătea Tatăl trâmbița ca să suflu prin ea, iar dacă am început să suflu să Mi se audă cuvântul înaintea celor ce îl auzeau, au început durerile nașterii, căci am dat să-Mi culeg un popor credincios, cu care să Mă sprijin, să-Mi fie casă de venire, Betanie la care să trag cu sfinții Mei cu care Mă port între cer și pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci și unu de ani de la Punerea Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2022

Când trâmbițașul își pune trâmbița la gură ca să dea glas cântecului său, trâmbița nu cântă cu glasul trâmbițașului, ci cu glasul ei, mânuit de suflarea celui ce o folosește, și nu fără de cântăreț cântă ea. Trâmbița prinde glas și sună și împarte, dar necredința celor ce tot spun că ei nu cred, aceasta înseamnă că ei nu simt, că nu-i ajută simțirea inimii, care le-ar descoperi lor minunea și înțelesul ei, și iată, necredința este cel mai pedepsitor păcat sub care stă ținut omul, și e nefericit omul pe pământ, o, fiilor.

Când cel ce cântă din trâmbiță o pune la gură ea devine slugă supusă în mâna și în slujba trâmbițașului, și așa a fost trâmbița Mea Verginica, iar când o puneam la gură ca să cânt din ea peste pământ era ea sluga Mea supusă fără de crâcnet, dar necredința celor ce așa voiesc să fie îi pedepsește pe cei ce ispitesc și îi ține departe de mântuire, și unii ca aceștia Mi-au vândut lucrarea Mea și pe trâmbița Mea și pe cei ce credeau ca și ea și și-au făcut rost de plată de prigonitori ai lui Dumnezeu și ai fiilor lui Dumnezeu, căci plata aceasta este amară și iau din ea încă din trup cei vicleni, ca să vadă cât de dureroasă este, câtă durere le pregătește necredința și prigonirea celor ce au de cale a vieții pe Hristos, calea spre cerul sfinților, casa cea veșnică a celor ce se sfințesc pentru ea și pentru Domnul, pentru vecia cu Dumnezeu a fiilor lui Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci și unu de ani de la Punerea Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2022

E sărbătoare, fiilor. E zi de duminică și e o duminică sărbătorească mai aparte, căci în vremea unei aceste duminici s-a născut pe pământ între oameni prunca Verginica, și care avea să fie trâmbița lui Dumnezeu, a cuvântului lui Dumnezeu. Duminica tuturor sfinților este scrisă că este această duminică a anului 1923, anul nașterii trâmbiței lui Dumnezeu în mijlocul neamului român, neam ales între popoare chiar și pentru nașterea acestei mlădițe de soi ceresc pe acest meleag, lucrare scrisă în Scripturi să se ivească pe pământ și să poarte numele Cuvântul lui Dumnezeu și poporul cel născut prin acest cuvânt.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 19-06-2022

N-a fost prețuită Verginica. Este scris că nu este primit de la Dumnezeu și nu este prețuit între ai săi cel ce slujește cu Domnul pe pământ între oameni, și este disprețuit cel ce Mă iubește, disprețuit mai întâi de ai săi, și dușmanii lui sunt casnicii lui mai întâi, precum este scris. Au pus preț pe ea, pe trâmbița Mea, au prețuit-o cu cele de la Mine peste ea cei de departe veniți sub vița aceasta, și sunt aceștia ucenicii ei, mlădițe din mlădiță, de un lucru cu ea, ucenici din ucenici pentru lucrul Meu între oameni.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 19-06-2022

Așez în carte acum grăirea Mea cu tine, Verginica Mea, trâmbița Mea cea de odinioară. Sfânta duminică te-a adus pe lume acum nouăzeci și nouă de ani, și era atunci duminica tuturor sfinților, și iată, peste un an scriem o sută de ani ai amintirii acelei duminici, și vom găti sărbătoarea cea mărturisitoare și vom așeza pe pământ carte de mărturie, istoria Mea cu tine, cuvântul Meu izvorât prin tine douăzeci și cinci de ani, după ce te-am pregătit frumos ca să-Mi porți trâmbițarea și începutul ei peste pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Tuturor Sfinților din 19-06-2022

Sfinții și îngerii aduc mângâiere mare trâmbiței Mele Verginica pentru ziua de pomenire a nașterii ei pe pământ între oameni acum nouăzeci și nouă de ani, și iată, peste un an ridicăm de la voi la cer serbarea ei cea de o sută de ani și carte de pomenire, fiilor, și tot poporul cel rămas pe cale cu Mine și cu voi și cu slava cuvântului Meu se va împodobi cu frumusețe românească, în veșminte plăcute lui Dumnezeu, și va întâmpina această zi și va fi scrisă în ceruri și în cartea Mea cu voi, și vom pune pe masă carte de aducere-aminte a lucrării Mele cu ea, cu trâmbița Mea pe pământ, că aleasă lui Dumnezeu a fost ea mai înainte de naștere, iar din pruncie în toată vremea apoi o pregătea cerul pentru lucrarea Mea cu ea, pentru trâmbițarea cea cerească în vremea Mea cu ea, căci la vremea hotărâtă de Tatăl cuvântul Meu a început să se scrie pe pământ, când prin gura ei izvora râul cuvântului Meu, și de atunci sunt aproape șaptezeci de ani și este pe pământ cartea cuvântului Meu care grăiește de atunci și până azi, până la voi, că Mi-am făcut cale prin trâmbița Mea și M-am făcut cunoscut unui popor care se apropia să audă de la Dumnezeu, o, și am grăit cu acest popor prin trâmbița Mea, iar el a grăit cu Mine, că aveam cale pregătită, o, și frumoasă a fost vremea Mea cu Verginica Mea pe pământ, fiilor!

Veneam din cer la ea și Mă arătam ei, și venea și Tatăl, o, fiilor, și venea mama Mea Fecioara la ea și i se făcea pregătirea și am pregătit cărarea Mea prin ea, iar în anul 1955 am grăit prin gura ei primele Mele cuvinte, prin care Mă vesteam că-Mi voi ridica un popor și voi grăi cu el, și el cu Mine, și taine cerești deslușeam și le anunțam că vor veni spre lucrare, o, și am făcut din această copiliță trâmbița lui Dumnezeu, vasul în care Eu, Domnul, Mă deșertam cu cuvântul gurii Mele ca să se audă pe pământ grăirea Mea cu omul, fiilor.

Douăzeci și cinci de ani am sunat din trâmbița aceasta peste pământ, și țineam tainic lucrul coborârii Mele, căci satana a prins de veste încă de la început și a pregătit suferință și lacrimi pentru calea cuvântului Meu, cu care am mers din greu cu începutul Meu, dar trâmbițarea Mea a deschis cale largă pentru mersul Meu cuvânt peste pământ prin urmași, căci Eu, Domnul, Îmi las glasul deasupra celor ridicați spre Dumnezeu dintre cei hrăniți de Mine prin Verginica, și cuvântul Meu este scris și pus pe cale acum și merge și lucrează și luminează această lumină din lumină, iar Eu împlinesc cu putere Scriptura venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl la oameni și Mă uit în Scripturi tot ce este de împlinit și lucrez prin cuvânt, ca să împlinesc apoi cuvântul, căci așa lucrează Dumnezeu de la început și până la sfârșit, până la noul început, fiilor, căci toate se fac noi, precum este scris.

Peste zece zile ne scriem în carte cu duminica tuturor sfinților, cu sărbătoarea cea de acum nouăzeci și nouă de ani, ziua în care s-a născut pe pământ Verginica, prin care Eu am grăit mult cuvânt în toată vremea Mea cu ea. Vom ridica spre cer mulțumiri și slavă, o, fiilor. Vom grăi unii cu alții, căci Eu sunt cu voi în cuvânt, măi fiilor. Vom învăța să creștem tot mai sus, și numai cei ce ascultă înseamnă că învață, căci cum ar putea cineva învăța de la Dumnezeu dacă n-ar avea lucrarea ascultării pentru învățat și pentru împlinit?

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu din 9-06-2022