3.1. Înţelepciunea cerească şi deşertăciunea ştiinţei omului

O, Mi-e dor de om și de ziua când l-am zidit din pământ după chipul Meu, o, fiilor. Mă dor aceste amintiri și Mi-e dor de facerea cea nouă a cerului și a pământului și a omului și a unui popor iubitor de Dumnezeu, și care să Mă cunoască în acest cuvânt cu care grăiesc de deasupra și Mă împart ca să fiu cunoscut în acest cuvânt, și iată, la ai Mei am bătut să intru, dar ei nu Mă cunosc și nu Mi-au deschis, iar Eu i-am părăsit ca și pe cei de acum două mii de ani și M-am dus cu Evanghelia Mea spre neamuri și-Mi strâng de ici de colo să-Mi fac turmă cu dreaptă credință, numai că iubesc și păcatul cei care-Mi află cuvântul și dau să Mă cunoască și să creadă, și iată, e multă și mare durerea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, iar Eu vin pe pământ plângând în cuvânt de mângâiere peste oameni, dar e prea mare rătăcirea de pe pământ și e lungă de șapte mii de ani și se înnoiește prin lucrarea minciunii lui antichrist cel ascuns sub haină de biserică, o, și se lărgește și se lățește duhul rătăcirii de la sfârșit de timp, căci omul a furat de la Dumnezeu ceea ce era numai pentru Dumnezeu, iar dacă a furat, s-a rătăcit cât nu se poate spune sau măsura, căci toate s-au încâlcit și s-au încurcat în mintea și vederea minții omului, care a furat de la Dumnezeu și care de la început și-a zis: «Pune-voi scaunul meu deasupra norilor, peste Cel prea înalt», o, și și-a împlinit gândul, căci așa a făcut, că nu i-a ajuns pământul pe care i l-am dat, numai că prin umblatul lui pe deasupra nu dă de Mine cu toată știința lui furată și își zice că este știința lui, dar e furată și e fur omul care se crede că știe și că e deștept, și de deștept ce se crede zice că nu este Dumnezeu, căci ce altceva ar avea să zică cei ce s-au despărțit de Mine pentru păcat, pentru minciună, pentru înșelăciune și pentru hoinăreală de colo-colo fără de astâmpăr și fără de pricepere din cer, căci toate sunt schimbate în mintea și în vederea ochilor lui dacă și-a schimbat stăpânul, și iată-l pe om fiu vitreg al lui satana, tatăl celor despărțiți de Dumnezeu și a mincinoșilor de tot felul și rangul, cu minciuna la rang mare, și unii altora își spun mincinoși și își pun mâinile la ochi ca să nu vadă și ca să nu-și spună adevărul, ci numai minciună, și facerea mâinii omului este lucrarea lui satana, ca și mintea care îi pune mâna la lucru, îngâmfându-se că știe, că descoperă sau că vede, și toate ale omului pe pământ și în pământ și în ape și în văzduh sunt numai întuneric gros, năluciri și vrăji și descântece care îi iau omului mințile și pun altceva în ele, și aceasta este vremea cea de dinaintea venirii Mele cu judecata făpturii, o, și e mare de necredință peste oamenii toți, dar am de partea Mea păsările și animalele și toate vietățile de pe pământ și din ape și din văzduh, și toate Mă recunosc și Mă mărturisesc Dumnezeu și Făcător al lor, și omul e jos de tot, e tot mai în afund, tot mai pierdut prin vremea aceasta întunecată, și prin care cuvântul Meu străbate și strigă pe ulițe că vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, și toate Scripturile se împlinesc așa cum au fost scrise să fie și să vină, căci Duhul Sfânt Mângâietorul vine cu ocrotirea Sa peste cei ce sunt ai Săi pe pământ la venirea Sa promisă de Mine să vină.

Cele nouă ceruri cu care Ne-am purtat ca să fie tot cerul cu ei aici, această taină mare și neînțeleasă de cei de pe pământ, și pe care ei au așezat-o în simbol de nori înaintea Noastră în ziua aceasta deasupra în cort, aceste ceruri Ne poartă pe Noi, o, și nu dau de ele cei ce umblă prin văzduh cu făcăturile lor cu care se trufesc peste Dumnezeu.

O, nu dă omul de Dumnezeu și de locașurile lui Dumnezeu, nu este cu putință aceasta, căci Duhul le acoperă, și nu se pot vedea cele nestricăcioase, căci fac parte din cele veșnice, iar tu, creștine fiule, măcar tu pune-ți credința în mâna lui Dumnezeu ca să toarne Domnul peste tine harul și să vezi cu ochiul credinței locașurile cerești și să le dorești pentru tine când vei ajunge la Dumnezeu, că iată, omul crede și face apoi și-și vede făcătura pe care o face, dar cu nici un chip nu va ajunge omul să pătrundă tainele nevăzutelor lui Dumnezeu, și iată, credința în facerea cea nevăzută a lui Dumnezeu, aceea este credința pe care Eu, Domnul, o aștept de pe pământ, că pe pământ s-a stricat toată mintea în toate timpurile și în toți, și nu e bine să luați de pe pământ minciunile îndrugate de cei trufași și rătăcitori de oameni, ci e bine din cer să iei dacă a venit cerul la tine, fiule creștin.

Se bucură omul căzut că are știință, că are capul plin de știință, și se semețește față în față cu Dumnezeu furul și fugarul de om. O, să nu se mai semețească cu ceea ce nu e de la el, și să se smerească și să se aplece pentru iertare, dacă se căiește pentru căderea lui.

E mare durerea Mea cea de la om ajunsă în cer! Se luptă în ei înșiși unii dintre oameni, se luptă să creadă că nu este Dumnezeu. O, cât de întunecată minte pot avea unii ca aceștia care se cred că au știință ei, și le spun acestora că dacă n-ar fi Dumnezeu n-ar veni nici știință pe pământ spre oameni, și iată, ei nu știu de unde să înceapă să gândească și până unde să meargă cu mintea lor nerecunoscătoare față de Dumnezeu, Făcătorul științei omului, și fac și ei ca Adam, care s-a semețit de tot și n-a mai avut nevoie și aplecare față de Dumnezeu, Care l-a zidit pe el, iar aceștia care se luptă să creadă că nu este Dumnezeu se întâlnesc cu Mine la capătul drumului lor pământesc și vai lor, și nu mai spun mai mult de atât pentru ei, dar spun despre durerea Mea cea mare de la nerecunoștința celor ce nu se apleacă să dea Domnului mulțumire pentru răbdarea cea pentru ei, pentru așteptarea cea lungă, uneori lungă cât viața omului, o, și durerea Mea e mare de la ei și pentru ei, căci sunt plin de milă pentru om.

Omul a stricat totul și și-a pus lucrarea lui și L-a dat deoparte pe Dumnezeu Făcătorul, o, dar cine se poate lupta cu Dumnezeu și să și biruiască? Își pierd tot timpul vieții toți potrivnicii care se doresc dumnezei să fie, căci sunt orbi și nu au cu ce să vadă dincolo de mintea lor de carne, de om căzut de la Dumnezeu prin stricăciunea născută din neascultare de Dumnezeu a omului în rai, și iată, toți potrivnicii nu văd, ci doar se fălesc, se cred în stare, iar când dau apoi cu ochii de Dumnezeu se umplu de toată rușinea și-și văd zădărnicită vremea vieții, o, și de aceea am spus Tatălui acum două mii de ani în lupta lor cu Dumnezeu: «Tată, iartă-le lor, că ei nu știu ce fac!».

Am lucrat minunat ca să rămână pe pământ scrise lucrările lui Dumnezeu, căci am lucrat ca să poată fi scrise toate câte Îl slăvesc pe Dumnezeu în vreme. Omul fățarnic însă e orb, e surd, e îngust la minte, e neînvățat din cer, de unde vine învățătura peste cei ce o aleg pe ea. O, cum să nu fie Dumnezeu? Cine a făcut cerul și pământul și lumea și omul? O, ce să-ți fac, omule, dacă tot dai să uiți aceasta ca să găsești cumva ce să spui și tu, ca să te crezi în stare și tu. O, fă și tu cerul și pământul și toate cele făcute de Dumnezeu ca să ai apoi cu ce să te dai că știi și că poți. Tu nu vezi că dacă vrei să înființezi pe pământ ceva la vedere trebuie să te apuci să faci aceasta ca să se vadă, ca să te folosești apoi de facerea ta? Nu ți-aș cere nimic, decât să te minunezi de toate lucrările Făcătorului Dumnezeu și să te lași mic și să trăiești cu folos vremea vieții. Tu însă te-ai făcut potrivnic și-ți place de tine și de aceea nu-L iubești, nu-L cinstești pe Dumnezeu Făcătorul și de aceea te-ai lăsat duhului străin, duhul cel potrivnic lui Dumnezeu, duhul cel care a pătruns în rai și a schimbat mintea omului și l-a abătut pe om de la ascultarea de Dumnezeu, și sunt șapte mii de ani de atunci, și asta ești, omule, și asta lucrezi, o, și așa cazi în neștiință și dai să crezi că știi tu. Eu, Domnul, te rog, pocăiește-te de vremea neștiinței tale. Nu poți să-L biruiești pe Dumnezeu. Apleacă-te! Te roagă Dumnezeu aceasta! Nu poți fi mare cât dai să fii. Nu poți tu cârmui peste pământ și peste semenii tăi, că nu-i al tău aceasta, căci tu ești trecător și n-ai din cer. O, nu te mai îngâmfa! Trezește-te și caută să înțelegi cât ești de mic și de neputincios pentru tine și pentru semeni. Te învăț din cer, din locul locuinței Mele și-ți spun: ascultă-Mă!

O, câtă înșelare pe lume, o, câtă, fiilor! Dumnezeu a făcut văzutele și nevăzutele și a făcut hotar între ele ca să se știe ce este pentru vederea ochilor oamenilor și ce nu este să vadă ei din cele ce sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu. Și atunci cine ești tu, cel ce-ți pui nume de om de știință? Ești cel hoț, cel care ai furat din cele de sub stăpânirea lui Dumnezeu și minți lumea că știi tu. O, nu știi, decât cât ți-a lăsat Dumnezeu să știi, iar mai mult de atât nu poți să fii, oricâte aparate ți-ai zidi ca să-ți ajuți să vezi cu ele, și cu care treci peste Dumnezeu din pricina îngâmfării și a dorinței tale de a fi mai mult ca Dumnezeu, dar nu, tu ești iscoditorul, și toți cei ca tine sunt urmașii celui ce a furat din pomul cunoașterii, dar n-a putut cunoaște decât că e gol de tot înaintea lui Dumnezeu, gol și rușinat și ascuns în sine, dar descoperit fur, furul care întinde mâna unde nu-i pentru el.

Omul care-și dă nume de om de știință nu crede că este Moș Crăciun, că vine Moș Crăciun cu daruri, căci aceasta cred numai copiii, numai cei ce au putere să creadă și să fie ei ai împărăției cerurilor, în care ei cred, iar oamenii mari cred în ei înșiși și în cei ca și ei păcătoși prin iscodirile minții, dar Eu surp, ca un Făcător ce sunt, surp pe cei ce împart minunile minții lor nevăzătoare decât pentru năluciri născocite din duhul iscodirii, duhul lui satana, care lucrează desființarea lui Dumnezeu din mintea omului și de pe pământ, că-i supărat satana pe Dumnezeu, e supărat de moarte, că moartea e partea lui și numai moarte se pricepe să facă și să împartă, dar lupta lui oarbă e slabă ca și el, ca și minciuna născută din el, o, și se va găta această luptă, că vine lumina, vine venirea Mea, iat-o cum vine și cât vine! Și vine cu Mine odată plânsul și scrâșnirea dinților celor ce s-au dat dumnezei de tot felul, de toată mâna, și care înșeală oamenii de pe pământ ca să se împotrivească lui Dumnezeu Făcătorul. O, nu, că iată, vine Moș Crăciun, vine cu daruri de sus, vine cu îngerii și cu sfinții în zeci de mii, precum este scris să vină, și măreață este venirea Mea și plină de daruri și de bucurii de sus pentru cei ce plâng pe pământ de dor după adevăr, iar adevărul Eu sunt, o, și măreață este taina adevărului, și toate tainele lui se vor descoperi în lumină și va fi tânguire pentru cei dintru întuneric la vederea luminii, și fericiți sunt și vor fi cei ce se vor arăta cu credință și cu căință de partea luminii și a nașterii din nou a lumii, iar Eu sunt tot o fericire că pot să grăiesc și să așez pe pământ cuvântul adevărului, pe Duhul Sfânt, Care zidește iarăși lumea.