4.2. Noul Ierusalim, Noul Canaan, Noul Eden

Pace vouă în zi de praznic de naștere a Mea, fiilor străjeri și lucrători în cetatea cuvântului Meu! Sunt plin de mângâiere că am rămas cu voi și că se naște la voi cuvântul Meu ca să meargă el așa cum a mers de la margini la margini vestea Evangheliei Mele prin ucenicii Mei, martori trimiși de Mine peste tot ca să lase vestea despre Mine că am venit pe pământ Prunc născut și am crescut și M-am lăsat spre pedeapsă cu moarte pe cruce și cu înviere apoi, și ca să creadă lumea și să vină spre Mine cei care Mă doresc Păstor al vieții lor spre Dumnezeu.

O, fiilor, lucrarea Mea cu voi este duhul mărturiei, și vă ajut cu toți cei din cer s-o purtați de la margini la margini pentru cei ce cred, iar pentru ceilalți rămâne de mărturie lucrarea Mea cu voi pe pământ în vremea Mea cu voi. Ori de câte ori vin la voi ca să-Mi culegeți în carte cuvântul caut să spun cine sunt și ce lucrez, de ce vin și grăiesc pe pământ, și vă vestesc și pe voi martori ai Mei și le spun acestea toate la cei care s-ar întâlni prima dată cu venirea Mea cuvânt peste pământ. Spun apoi mai mereu în ultima vreme că România este țara Mea cea de la început și cea de la sfârșit de timp, iar în ziua aceasta scot din legăturica tainelor cerești deslușirea limbii vorbite de Dumnezeu la facerea lumii și totdeauna apoi până în vremea aceasta, când Eu, Domnul, vin pe pământ cuvânt grăit și scris în cartea sa pe acest plai binecuvântat la început și la sfârșit să-Mi poarte lucrarea și cuvântul și limba cuvântului grăit de Dumnezeu peste toată facerea, în afară de om, căci neamurile s-au înmulțit pe pământ după încurcarea limbilor în urma păcatului ispitirii asupra tainelor cerești de către oamenii de pe pământ, și de atunci Și-a ascuns Domnul limba vorbită în cer și a păstrat în taină apoi până azi limba Sa cerească, și iată-Mă pe pământul român grăind de șaptezeci de ani cuvântul venirii Mele iarăși de la Tatăl pe limba cea de la început a lui Dumnezeu, și așa s-a desfăcut această taină a grăirii celor din cer și a venirii Mele pe pământ grăind în limba cea de la început.

Fiilor, fiilor, păcatul ispitirii de Dumnezeu s-a făcut mare pe pământ între oameni încă din vremea trufiei omului cel întâi zidit, și care s-a vrut mare, mai mare ca Dumnezeu, o, fiilor, dar el a căzut din Dumnezeu în clipa aceea, și a căzut apoi și din rai, bietul de el. Timpul a trecut și s-a pierdut limba cea din cer grăită pe pământ și n-a mai fost grăită de pământeni, dar a fost pusă sub taină, iar Eu, Domnul, vin în zilele acestea și grăiesc peste pământ în limba cea de la început, căci Eu, Iisus Hristos, am grăit toată lucrarea facerii lumii pe limba cu care în zilele acestea Îmi las cuvântul scris în cartea sa și desfac taina limbii vorbite de cei din cer, și care a rămas apoi peste păsări, peste animale, peste facerea toată, căci toate vorbesc, și nu se putea să nu vorbească cu Dumnezeu facerea toată, care a luat ființă la cuvântul Meu rostit la facerea lumii, și toate au învățat la început limba lui Dumnezeu, și iată taină deslușită acum, și pe care omul n-a putut s-o pătrundă, căci limba lui Dumnezeu nu are nevoie de tălmăcire, nu are Duhul Sfânt nevoie de proptele pentru desurcarea limbilor vorbite pe pământ, căci în ziua coborârii Duhului Sfânt s-a văzut minunea, că tot omul de toată limba auzea cu urechea pe limba sa tot cuvântul grăit în limbă cerească, și nici măcar ucenicii Mei cei de atunci n-au înțeles în clipa aceea ce taină a desfăcut cerul în mijlocul oamenilor, căci în ziua aceea Domnul a descurcat pentru o clipă limbile neamurilor de pe pământ și le-a făcut numai una ca și în cer, căci toți auzeau pe limba lor vorbirea Duhului Sfânt în clipa aceea.

Iată taina limbii grăite la facerea lumii! Păsările și animalele, munții și dealurile, pădurile și câmpiile, soarele și luna, stelele și lumina, grindina și zăpada, gheața și vântul, tot și toate laudă pe Domnul în limba cea de la început, limba cea cerească, limba îngerilor lui Dumnezeu, precum este scris, și tot și toate laudă pe Domnul în limba cea în cer grăită.

O, cine este vinovatul nedeslușirii limbii lui Dumnezeu? Cine, omule, urechea sau mintea? Cine a născut această încurcătură a limbilor? Nu poate nimeni să răspundă, și iată, nu orice, nu oricine înseamnă pe pământ românul. Acest neam este cunoscut de Dumnezeu prin limba lui vorbită, și pe care toată facerea o cunoaște și o grăiește. Toți și toate gândesc pentru grăire între ele în limba neamului român, și de aceea am spus prin cuvântul Meu din vremea aceasta că tot omul care se va îmbrăca în cămășuță de creștin se va numi român, și va ști această limbă după ce se va alege de partea lui Hristos.

Se vor cunoaște toate popoarele pe ele însele după roadele lor, precum este scris, și fiecare își va vedea rodirea sau nerodirea, iar omul n-a avut mintea trează ca să ia pildă de la păsări, de la animale, de la toată facerea, de la tot ce rodește și se jertfește pentru un nou început, pentru o nouă primăvară, și toată facerea grăiește limba cea din cer, limba îngerilor și a sfinților, căci în cer Duhul Sfânt este limba cea grăită și cunoscută dintru început prin cuvântul gurii Mele prin care toate ale facerii grăiesc, căci nu se poate altfel între Dumnezeu și toate câte sunt, și iată cât de jos este căzut omul care a rămas fără minte din cer și se mulțumește așa cum este, fără deslușirea tainelor facerii, o, și nu știe să meargă spre început, spre locul de unde a căzut, căci și-a pierdut mintea și limba și grăirea lui cu Dumnezeu, și fiecare grăiește cum îi vine la îndemână și nu mai știe calea înapoi spre veșnicie, căci viața vremelnică i-a închis omului calea și dorul și mintea, o, și nu se putea să nu vin pe pământ după om și să-i pot grăi și să-i arăt calea și să-l învăț rugăciunea și roadele ei.

Se slăvește Domnul cu sfinții și cu îngerii pe vatra ta, România Mea, țarina Mea cu comoară în ea, cu Domnul cuvânt deasupra ta, căci slava Mea e multă peste tine și e ca la începutul facerii cerului și a pământului, când Eu, Domnul, Mă sprijineam pe glia ta după ce am scos pământul tău din ape și cuvântam de pe el să se facă și să se arate toate văzutele facerii lui Dumnezeu, și apoi omul, întâiul om și toată bucuria Mea pentru facerea lui, și apoi odihna Mea în biserica Mea, în omul cel zidit de mâna Mea din lutul tău, țara Mea cea de la început și până azi a Mea și până mâine, iubito, o, și ești așa de dorită de cetele de sfinți și de îngeri și de toată facerea, și ești așa de așteptată să fii pământul cel nou, peste care Eu să gătesc apoi cerul cel nou, și iată câtă slavă de cuvânt am pregătit să las pe glia ta în cartea Mea cea de azi în zi de serbare de îngeri și de sfinți români pe vatra ta acum, țara Mea cea de azi!

O, te iubește Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt și te iubesc îngerii cei fără de început ai slavei Domnului, căci fără de început sunt toate cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu, și din care s-au făcut apoi văzutele facerii, și care arată o mică parte din facerea cea nevăzută și îngerească cu totul, și care se poartă îngerește peste tot ca și slava Mea cea nevăzută, din mijlocul căreia Eu, Domnul, Mă fac cuvânt peste pământ, peste tine, țara Mea cea de azi, că tu ești mare la Dumnezeu prin lucrarea facerii a toate, iar tu ești cea dintâi atunci și acum, și aceasta ți-a fost alegerea și soarta ta cea de la Dumnezeu și te iubește cerul, o, țara Mea pe care Mă sprijin cu lucrările Mele la sfârșit de timp, iar acum cu venirea Mea cuvânt pe pământ ca să fie scris cuvântul Meu, și apoi împlinit.

O, câtă răutate a fost și este pe șarpele de satana, care știe de la început că ești a Mea aparte, și cât de mult a dat să lovească din părți și să ne îndurereze pe Mine și pe tine, țara Mea! O, cât de mulți viteji ridicam dintre fiii tăi ca să dobor și să rușinez vrăjmășia lui satana asupra ta! O, cât de mult s-a supărat pe Mine și pe tine acest șarpe viclean pentru slava Mea de peste tine, și pe care el a văzut-o și o vede tot timpul, că el este duh și vede cu duhul căci așa este duhul.

România s-a făcut micuță acum cât încape ea în cetatea cuvântului Meu și cât poporul cel mărturisitor al venirii Mele pe pământ cuvânt, și din acest micuț sâmburel răsare și se întocmește România cea mare înnoită prin cuvânt și-și întocmește trupul prin darul credinței, dar mai presus de toate prin dragostea de Dumnezeu, dragostea care va înnoi popoarele și neamurile de pe pământ, căci dragostea cu care Eu, Domnul, am iubit lumea se va revărsa în oameni și se va așeza în ei dragostea lui Dumnezeu și vor fi toți o dragoste, și ea va birui duhul lumii, și lumea se va înnoi, precum Eu, Iisus Hristos, am promis că se va împlini, și iată-Mă, sunt venit cuvânt peste pământ ca să lucrez această împlinire.

Și binecuvintez acum iar și iar cetatea cuvântului Meu și pe străjerii Mei lucrători cu Mine în ea ca să se împartă această lumină peste tot și să se facă mare România Mea și să se însemneze numele Meu cel nou între popoare de la margini la margini, căci numele Meu cel nou este mare cât Dumnezeu, și în România se naște începutul cel nou, și acest început se va întinde în lung și în lat, precum este scris, iar Eu voi fi peste tot prin cuvântul Meu cel nou, și numele Meu cel nou se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Pace ție, țara Mea, pământ român, Betania Mea cea de la sfârșit de timp! Te mângâi cu cuvântul și te numesc a Mea, în vreme ce te ascund de Mine cei necredincioși și străini de Dumnezeu pe pământ! Sunt aici, sunt în mijlocul tău cu iatacul Meu, cu soarele Meu, prin care Îmi țin încă lumina peste pământ, căci am spus acum două mii de ani că atât cât sunt în lume sunt lumina lumii, iar Eu de mila lumii am venit la tine cuvânt și Mi-am făcut casă pe pământul tău, țara Mea cea de azi.

O, nu mai este sare de sărat pământul cu ea, nu mai este, căci altceva este care se vrea a fi sare. O, dacă sarea nu sărează, zadarnic poartă acest nume, că e fără de gust, fără de putere de sus.

Iar tu, țara Mea română, ești a Mea cu toată povestea Mea cu tine în mijlocul tău, chiar dacă tu nu știi aceasta îndeajuns, dar te vei bucura cu sfinții tăi, căci în curând se va vedea fața ta cea de la Dumnezeu pe acest meleag, și atunci va fi serbarea cea mai dulce pentru Mine și pentru tine și pentru cei care te vor afla și te vor îmbrățișa pentru slava Mea din tine, ținută în taină până acum, căci Dumnezeu așa lucrează, plin de umilință și de taină, blând și smerit, și este El Păstorul tău, iar tu ești darul Meu cel de la Tatăl, și aceasta te-a păstrat Mie până la sfârșit, până acum, iar acum te port în brațe și Mă vestesc cu tine peste pământ, și vine slava Mea și a ta și vin spre ea cei iubitori de Tatăl pentru Mine și pentru tine, căci Domnul vine la tine și nu mai pleacă, iar tu vei zâmbi sub soarele tău cel tainic și te vei arăta mireasă cu Mire, și nunta va fi pe vecie, căci veșnicia o am de așezat Eu, Domnul, pe meleagul tău acum, o, țara Mea cea de azi, la care Tatăl M-a trimis să vin și să fiu, și să fim noi acum lumină și sare pe pământ, și cu acestea să lucrăm înnoirea întru toate, o, țara Mea cea de azi. Amin, amin, amin.

Cu această mărturisire Îmi așez în duminica aceasta masă de cuvânt în cetatea în care Eu, Domnul, și cerurile toate Ne avem sălaș pe pământ între oameni după două mii de ani de la nașterea Mea pe pământ ca să vin și să-Mi pun trupul Meu cel veșnic pe cruce și să-i lucrez omului întoarcerea la Tatăl Dumnezeu și calea pe care să se întoarcă, și am voit atunci să dăruiesc credință oamenilor, și mai ales poporului mărturisitor de Dumnezeu în vremea aceea, dar dacă el n-a putut primi acest dar, ca să Mă cunoască el că am venit de la Tatăl cerurilor după om ca să-l întorc la Tatăl Meu și al lui, iată, n-a mai fost apoi să rămân Mântuitor al acestui popor, și am luat ce a fost al lui Dumnezeu și am ieșit de la el, o, și Mi-a pregătit Tatăl încă din vremea aceea altă țară s-o am a Mea, și iată-Mă întors pe pământul român cuvânt ca la facerea lumii și cuvântând și lucrând și arătându-i omului calea spre credință, căci credința lui este ceea ce-Mi face Mie cărare ca să vin să lucrez Scripturile scrise din vreme pentru vremea aceasta, în care credința nu-și mai are lucrarea sa și puterea cea pentru facerea din nou a lumii, iar Eu, Domnul, aceasta am de împlinit, lucrarea cea de la Tatăl s-o împlinesc pe pământ, înnoirea a toate ca să fie toate iarăși la locul lor de la Dumnezeu, căci veșnicia stă în așteptare ca să cuprindă în ea biruința Fiului lui Dumnezeu împotriva dușmanului de satana, și apoi toate se vor uni întru Dumnezeu, toate iarăși, văzutele și nevăzutele, căci văzutele suspină de șapte mii de ani și mai bine, suspină după veșnicie, suspină cu dor greu, suspină cu jale, suspină pentru omul care s-a lepădat de credință ca să nu-I dea lui Dumnezeu puterea așteptată de la om pentru înnoirea a toate, și iată, trebuie credință, și nu este să fie ea găsită și culeasă de pe pământ, ci numai din Scripturi, o, și nu este căutare și nu mai este credință pentru Scripturi pe pământ între oameni, nu mai este decât dacă Eu, Domnul, aduc în dar această minune.

Sunt Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum vin acum din cer cuvânt pe pământ sub acest nume, după două mii de ani de la nașterea Mea între oameni în mijlocul poporului Israel, poporul care M-a scos de la el ca pe un răufăcător al legilor lui Dumnezeu, iar acum vin cuvânt în noua Mea țară și Mă împart din ea peste pământ, peste regi și peste popoare, peste încercări și tulburări, peste cei credincioși lui Dumnezeu și peste vrăjmași, și am cetate de poposire a glasului Meu așezat în cartea sa în zilele acestea pe plaiul tău, țara Mea de azi, România Mea cea de la început, pământul din care am luat în mâini țărână și l-am plămădit pe om și am suflat peste el și s-a făcut omul ființă vie ca s-o așez înaintea Mea împărăție a Mea și să Mă bucur de facerea mâinilor Mele, dar această făptură a ieșit de sub stăpânirea Mea și și-a făcut voia sa, o, și de atunci umblu pe urma sa cu suspin îndurerat, umblu de șapte mii de ani, că s-a născut în el vrăjmașul Meu și-Mi este omul vrăjmaș de atunci și până azi și nu pot să Mă folosesc de facerea Mea și dau și tot dau să repar intrarea Mea în această împărăție și să așez la loc dragostea Mea pentru om, pentru cel zidit de Dumnezeu ca să-Mi fie locaș și dragoste și râu de dragoste între cer și pământ.

O, Mi-e dor de România cea de la început, cea din zilele facerii, când pe acest petec de pământ grăiam și împlineam și toate veneau spre vedere. O, cum să nu grăiesc iar de pe acest meleag ca să vină spre vedere cele rostite de Mine? Noi le facem pe toate, așa este scris. Noul Ierusalim este această țară și numele ei cel nou, precum este scris în Scripturi, numai să deschidă omul cartea și să citească în ea cu Dumnezeu, nu singur, căci vai celui ce lucrează de capul lui pe pământ, vai!

acum două mii de ani i-am spus Ierusalimului că se va pustii din pricină că nu a primit venirea Mea de atunci ca să-l cuprind pe el în tainele Mele, și a fost el atunci lepădat, precum Dumnezeu a fost lepădat de ei, și iată, am ales la sfârșit un alt Ierusalim, un nou Ierusalim, și Mă vestesc peste pământ cu alegerea Mea cea nouă de peste țara Mea română, locul în care am pus să fie credință și lucrare sfântă cum n-a mai fost, și nici nu va mai fi, căci Eu am acum un lucru minunat de lucrat cu această țară.

O, Verginico, lucrarea Mea cu tine a purtat rod, a rodit un popor pentru credință și o cetate frumoasă pentru Noi pe pământ ca să venim și să le împlinim pe cele profețite în vremea celor șaptezeci de ani de cuvânt, și iată câtă credință trebuie să lucreze creștinii care au avut parte să li se dăruiască acest mare dar, cuvântul Meu peste pământ și peste ei și împlinirea lui, dar puțini din ei au mai rămas pentru puterea credinței, puțini din câți au fost și n-au rămas pentru împlinirile mari ale lui Dumnezeu, și care sunt scrise în Scripturi și așteaptă pentru ele credință, dar credință, că iată, nu a fost minciună, nu rătăcire, nu erezie, o, nu! Nu arhiereul Irineu, martorul Meu din biserica neamului român, nu Marian Zidaru, care s-a alipit tainei de Nou Ierusalim, nu omul, căci taina acestei zidiri vine de mult, și a fost sub lacăt pusă de dușmanii credinței. Eu însă am trimis pe servul Meu cel de azi al cuvântului Meu și i s-a deschis prin rânduială cerească și a adus el la lumină ceea ce a fost băgat la întuneric și văd acum toți vrăjmașii această lumină sfântă aprinsă de Mine în mijlocul neamului român, ba văd și cei trecuți cu trupul, văd ei acum deslușit împlinirile cuvântului Meu și ale Noului Iereusalim cu toate tainele lui, o, și ce n-ar da ei să poată veni înapoi în trup ca să-și repare credința și umilința și vederea și să îmbrățișeze ceea ce au hulit atunci, căci tu, Verginico, ești pasărea măiastră din povestea românească, iar Eu sunt ciobănașul care te-a făcut să cânți de la Dumnezeu, și ai fost apoi ascunsă de dușmani ca să nu cânți cântarea Mea peste pământ, iar cei mici ai Noștri au dezlegat taina și averea cea cerească și au adus la lumină toată istoria cuvântului Meu din vremea ta cu Mine, căci a venit vremea mărturisirii și a împlinirilor toate ale cuvântului Meu, și Noul Ierusalim se vestește de la vârf până la poale, iar țara română va fi căutată ca aurul de mare preț și vor porni spre ea împărați și învățați și cărturari, precum este scris, și vor cerceta și vor cunoaște pe Dumnezeu prin cuvântul Meu cel de azi și prin adeverirea tainei de Nou Ierusalim pe pământul român și va fi o sărbătoare mare și sfântă odată cu împlinirea a șaptezeci de ani de cuvânt coborât din cer peste pământul român, iar Eu, Domnul, voi cârmui cu puterile cerești aceste zile mari între pământ și cer cu toată vestirea lor.

Și dă-le acum și tu, Verginico, dă-le lor îndemn sfânt pentru lucrările Noastre cu ei, și trebuie din cer să vină tot lucrul pe care-l avem de lucrat cu ei, căci vin zile mari, vin zile de biruință pentru Noi în țara Mea cea de azi, pământul neamului român.

— O, cum să nu vă dăm, fiilor, cum să nu vină din cer peste voi sprijinul tot, când sunt atâtea de lucrat și de așezat spre mărturisirea lucrării cuvântului, vreme de șaptezeci de ani pe pământul român, țara aleasă la sfârșit de timp pentru slava Domnului?

Vă țin mereu sub grija cea de sus, și multă duioșie am pentru voi, pentru lucrul cel greu de peste voi. E slava cerească toată lângă voi. Tatăl stă tot timpul de veghe pentru voi, pentru Fiul Său Hristos, Care Se așează pe pământ prin voi cu lucrarea slavei Sale, fiilor.

S-a spus demult prin acest izvor de cuvânt că vine o păsărică din cer ca să stea împărat peste pământ. O, iată vremea! Domnul cârmuiește tainic, fiilor, numai să dați voi ființă cuvântului Său, care ca o păsărică ciripește și se împarte peste tot. Iar voi stați în dragostea cea cu putere în ea și în credința care împlinește și veți fi bucuria Domnului și mângâierea Lui, și iată, multă binecuvântare lasă Domnul peste voi pentru lucrările Sale cu voi, o, fiilor.

— O, Verginico, Eu sunt mereu cu binecuvântarea Mea peste ei.

Eu sunt mereu cu voi, fiilor, căci împlinirile așteaptă la hotar, că are cerul de așezat pe pământul român taina și slava Noului Ierusalim și nunta veșniciei, și toate făgăduințele scrise în Scripturi vin să se așeze cu lucrare de rai înnoit peste țara venirii Mele de azi, țara română, aleasa Mea la sfârșit de timp, și din care Eu voi împărți peste pământ împărăția Mea cea dulce, cerul cel nou și pământul cel nou, taina și priveliștea Noului Ierusalim așezat pe pământ, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Fecioara Parascheva, iată, cheamă și ea spre Dumnezeu și spune așa tuturor:

— O, fii ai oamenilor, veniți spre Dumnezeu că pe pământ stăpânește satana cel pedepsitor până și pentru cea mai mică greșeală, dar Domnul Iisus Hristos e cu iertarea, e cu învierea cea prin pocăință și prin iubire de Dumnezeu. Vine Domnul cu sfinții pe pământ și strigă și învață și Se împarte învățând. Veniți spre lumină! Ieșiți din întuneric și veți vedea lumina și vă veți bucura de slava lui Dumnezeu, că a venit vremea slavei cerești pe pământ și-Și face Domnul loc prin întuneric și lucrează cu cuvântul și țipă satana de frică auzind pe Domnul grăind și chemând spre vremea slavei!

Vine Domnul cuvânt pe pământ în țara românilor, și Se împarte peste popoare cu lumina cuvântului Său și cu puterea cea de sus.

O, Doamne, fă-i pe toți românii fii ai împărăției Tale, că aceștia vor fi căutați ca iarba de leac, căci Tu îi înveți acum să vină după Tine așa cum m-ai învățat pe mine de micuță, iar eu am lăsat înapoi viața cea depărtată de Tine și mi-am luat crucea și Te-am urmat până la sfârșit, până în cer, o, Doamne. Așadar binecuvintează neamul român și așează pe meleagul lui legea raiului, împărăția Ta, Doamne Iisus Hristos, Păstorul meu Cel blând al vieții mele pe pământ!

— O, am iubire mare pentru neamul român, și va fi bucurie fără de margini aici, și pentru tot pământul și neamul când se va ști toată taina acestui meleag în care Eu, Domnul, Mi-am așezat acum cetatea cuvântului Meu și trâmbițarea, a șaptea trâmbiță, precum este scris, și ca să se sfârșească fărădelegea și să se arate viața cea sfântă și veșnică și cei ce vor avea pentru ei mila Mea, iertarea și iubirea.

Acum, pace vouă, fii ai cetății cuvântului Meu! Cereți voi ceea ce vă întărește de la Dumnezeu pe voi. Pace vouă în tot ceea ce lucrați și împliniți cu Dumnezeu! Eu sunt în față și fac cale ajutorului tot, iar voi să cereți Tatălui sprijinul Meu, căci Tatăl are drag să vă audă că-I cereți în numele Meu. Cereți și nădăjduiți întreg și fiți nădejdea lui Dumnezeu în tot ceea ce lucrează cu voi și prin voi.

Ceea ce vine spre voi, întrebați-vă cu Mine și vom lucra spre slava lui Dumnezeu toate, o, fiilor, că a venit vremea slavei și a mărturisirii acestei istorii sfinte pe pământul român și de aceea trebuie să se bucure toate neamurile pământului și să se mângâie de mila Mea cea mare acum, la sfârșit de timp, și va fi frumos și va fi slavă cerească pe pământ cu oamenii, căci Dumnezeul României împarte iubirea Sa din destul, și tot pământul și tot omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și lucrarea cuvântului Său din mijlocul neamului român, o, fiilor. Amin, amin, amin.

O, ce să fac cu cei fără de dragoste, cu cei fără de Dumnezeu? Acest cuvânt zidește raiul în om și zidește omul în rai, zidește veșnicia în om, și apoi veșnicia pe pământ cu oamenii. România Mea, țara Mea cea de azi este amvonul de la care grăiește Dumnezeu peste pământ și peste oameni, peste împărați și supuși, peste credincioși și necredincioși. Ea este țara Mea de la sfârșit de timp, la care Tatăl M-a trimis fiind ea sortită de la facerea lumii să-Mi fie Mie primire pentru a doua Mea venire de la Tatăl după om, și Mi-am luat din ea un popor micuț și Mi-l hrănesc cu lapte ceresc, cu cuvântul gurii Mele ca să-l pregătesc pentru ziua slavei întoarcerii văzute a Fiului lui Dumnezeu și pentru mărturia Mea ca să pot spune: Iată-i pe cei care M-au crezut și M-au iubit și M-au primit ca să vin!

peste România Mea torn pacea Mea, torn harul Meu și îmbrac acest popor cu înțelepciune de sus, căci Eu, Domnul, trebuie să strălucesc peste popoare cu acest neam curând, curând, și fericit este poporul căruia Domnul îi va ierta păcatele sale pentru credința și dragostea lui de Dumnezeu!

Cu puterea crucii păzesc și întăresc neamul român, iar puterile cerești slujesc deasupra lui. Eu, Domnul, sunt străjerul lui și sunt cuvânt peste pământ din mijlocul acestui neam, și voi așeza pe acest meleag legea lui Dumnezeu, căci ea este puterea cea de biruință asupra lui satana, precum este scris.

O, pace vouă, pace, fiilor! Tot cerul de deasupra e minunea cea de sus care a slujit slavei Mele cu voi în ziua aceasta sfântă, și am spus că vine clipa să se lase văzută slava Mea pe cerul neamului român, spre stârnirea credinței sfinte în mulți, căci Eu, Domnul, am ca dragoste și ca venire de la Tatăl țara română, iar vestea despre ea va merge, și se vor bucura de ea popoarele, o, fiilor, așa cum este scris.

Lucrăm cu voi cartea mărturiei acestui timp al lucrării cuvântului Meu și toată vremea Mea cu Verginica, cu trâmbița Mea, și apoi toată vremea Mea cu voi, și apoi va fi să se înțeleagă ce comoară scumpă este pentru o țară cei ce sunt creștini în ea, ascultători și lucrători cu Dumnezeu, și care suferă în numele credinței lor în Fiul lui Dumnezeu, iar proorocul Ilie face cale, precum este scris să facă, și ca să se întoarcă oamenii la Dumnezeu.

— Râvna casei Tale, Doamne, m-a mistuit și atunci și acum, căci omul a fost să-Ți fie Ție casă, iar Tu să fii Dumnezeul lui, Tu, nu satana, nu Baal, nu împărații pământului, nu mai-marii de peste popoare. Tu ești Unul Dumnezeu și l-ai zidit pe om să-l ai de casă, să-l ai odihnă a Ta. Te-ai odihnit la început, după cele șase zile ale facerii, și în a șaptea zi Te-ai odihnit de cele ce ai lucrat, iar de atunci și până azi Tu nu Te-ai mai odihnit, Doamne, o, și lucrezi mult și mereu, și Tatăl lucrează, și Tu lucrezi, și noi lucrăm, noi, sfinții Tăi, și iată, și aceștia mici ai noștri cu care lucrăm, lucrează și ei, și se tot lucrează, Doamne, și-Ți este dor de odihnă, de casă de odihnă, de om Ți-e dor.

Să-i binecuvântăm cu mare slavă pe cei ce ne țin pe pământ, Doamne! Armură de îngeri să le stea împrejur și sus și jos, iar țara română fă-o mare cu strălucirea, ca atunci cu Tine, când între mine și Moise ai strălucit ca în cer în fața ucenicilor cei trei ai Tăi pe muntele Tabor. Cuprinde-o pe ea în slava cuvântului Tău tot mai cerește, Doamne! Ocrotește-o pe ea ca pe aleasa dată Ție de Tatăl! Ridică-i fiii pe creste să-i vadă popoarele îndepărtate și să Te slăvească cu credința și cu lauda cea pentru Tine! Îmbrac-o pe ea în harul Duhului Sfânt, iar fiii și fiicele acestui neam să proorocească, să Te vestească de la margini la margini Dumnezeu al lor, mare și înfricoșat în cuvânt și în putere de cuvânt, o, că mult iubești Tu această țară și ai venit la ea, la cea iubită, Doamne, dar ce știu cei de pe pământ de taina Ta din ea și cu ea?

Curând, curând ne vom lăsa văzuți cu strălucirea de pe Tabor în mijlocul neamului român, o, Doamne, și muntele Domnului se va numi acest pământ, și a Ta este slava aceasta.

Râvna casei Tale m-a îndemnat să grăiesc și să binecuvintez. Și să se lase binecuvântarea Ta peste ea, peste țara Ta de azi, o, Doamne.

— O, pace ție, înaintemergătorule al Meu la sfârșit de timp! Binecuvântată să fie lucrarea ta de trezire peste neamuri, căci Dumnezeu Se slăvește în cuvânt, și toți cei necredincioși vor păli și se vor topi ca ceara în fața focului Duhului Sfânt, Care vine și cârmuiește popoarele și le cheamă la viață, la Domnul, căci Eu sunt Calea!

Și avem azi în amintire datinile creștinești, datini sfinte și cu mare taină pentru ele, măi fiilor, căci în ziua aceasta, ziua întâi a lunii întâi din an, după nașterea Mea pe pământ, strămoșii creștini ai acestui neam de azi mergeau cu urări și cu binecuvântări din casă în casă și sărbătoreau unirea plugarilor, munca pentru pâine și pentru pregătirea pâinii. O, și cum aceasta? Iată, se strângeau cete de copii, cete de tineri, de bătrâni, și luau plugușorul și plecau ca la arat pe la case și vesteau urări și se alungau cu ele duhurile rele, iar casa care nu primea pe cei purtători de urări nu era tot atât de păzită de relele de peste an.

Se mergea la miezul nopții când se deschid cerurile și se rosteau urări binefăcătoare și se spunea: Primiți cu plugușorul? A doua zi iarăși, cete-cete dis-de-dimineață și se mergea pe la case cu semănatul cu bob de grâu și se umpleau casele de boabe de semănat, purtate în trăistuțe pe cale.

O, era frumos, era sfânt acest obicei creștinesc, și amintea el de nașterea unui popor, de alegerea unui loc curat de arat și semănat, după cum sunt cuvintele plugușorului, pline de tâlc, căci propovăduirea cea pentru Dumnezeu e ca și plugușorul care lucrează pământul pentru semănat, o, și mergeau creștinii cu fluieraș, cu tobă, cu clopoței, cu tălăngi, cu instrumentul cel care scoate sunete ca mugetul boilor, și totul era minunat, și a rămas până azi din aceste obiceiuri sfinte, iar în biserici se rosteau molitvele sfântului Vasile, și care certau pe duhul rău și ocroteau pe creștini de uneltirile diavolești, o, și erau oamenii cu Dumnezeu pe pământ, și Dumnezeu era cu oamenii mai mult, mai mult, și Își semăna cuvântul peste ei, și erau oamenii mai cuminți, mai buni, mai sfinți, mai cu dor de cer.

După ce treceau sărbătorile și urările începeau creștinii munca pentru pâine și era pe acest meleag țara pâinii, țara tainelor lui Dumnezeu, și iată și acum, la sfârșit de timp, este țara pâinii aici, că este cuvântul Meu în ea spre hrană, căci Eu sunt Pâinea Care Se coboară din cer spre hrana bisericii Mele, precum este scris.

Eram în mijlocul unui norod din cetăți diferite și le-am spus pilda semănătorului și că o parte din sămânță a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele sau mâncată de păsări, iar alta a căzut pe stâncă și, răsărind, s-a uscat de lipsa umezelii, și alta a căzut în spini și spinii au înăbușit-o, dar o altă parte din ea a căzut pe pământ bun și a crescut rod însutit. O, este vorba de cuvântul lui Dumnezeu această sămânță, dar diavolul stă la pândă lângă cei ce aud și le ia cuvântul ca nu cumva, crezându-l, să fie mântuiți. Sămânța de pe stâncă nu prinde rădăcini, și cei ce o primesc cu bucurie cad apoi în ispite. Sămânța căzută între spini nu prinde rădăcină din pricina grijilor și avuțiilor și a plăcerilor vieții și nu ajunge ea la coacere. Dar sămânța căzută pe pământ bun e cea căzută în omul cu inima curată și rodește în răbdare, și celui ce are i se va da, dar celui ce nu are i se va lua și ce i se pare că are, precum este scris despre pilda semănătorului.

Și iată taină mare, că a fost ales pentru semănat pământul cel de azi al neamului român și a făcut rod, și este scris în istoria acestui neam urarea plugușorului, care arată prin cuvinte că a fost semănată sămânța lui Dumnezeu în pământ bun.

Și a fost în vremea zidirii bisericii Mele un împărat ivit de departe, din sămânța acestui neam trăgându-se el, o, și a fost el de Dumnezeu rânduit să vină să aleagă acest meleag ca să vin Eu, Domnul, cu semănatul și cu semănători să semănăm sămânță ca să iasă grâu bun, popor creștin să fie acest neam. Se spune în povestea plugușorului rostit pe la case că acest împărat și-a luat calul și s-a ridicat în scări și s-a uitat peste pământ ca să aleagă loc curat de arat și semănat, o, și acest loc a fost pe acest pământ, al strămoșilor pe atunci, și Dumnezeu a semănat sămânța Sa prin cei ce au venit cu împăratul, și au lăsat aceștia vestea împărăției cerurilor și a împăratului ei Iisus Hristos, o, și s-a născut atunci această țară, odată cu Mine s-a născut, și s-a numit de către Tatăl a Mea, țara Mea, și este ea creștină de două mii de ani, și nu s-a uscat sămânța Mea în ea, căci locul a fost bun de semănat, o, și rosteau străbunii povestea plugușorului acestui neam, și nu erau spuse în zadar aceste taine și toate erau sub grija lui Dumnezeu și se rosteau peste acest pământ și se rostesc până azi.

Am spus mai deunăzi popoarelor pământului și așa le-am spus: Nu vă întrebați de ce aici, căci Eu vă voi grăi despre această taină mare și vă veți mângâia, că e vreme de lumină mare, că vine lumina.

Ieșit-a Semănătorul să-Și semene sămânța Sa și a căzut ea aici, în pământ bun, iar acum depănăm amintirile sfinte, pe care vrăjmașul antichrist tot dă să le șteargă și să fie uitate, dar nu, nu-i dau voie să umble la tainele Mele, căci dacă a lucrat prin oamenii lui să oprească în biserica neamului român citirea molitvelor de certare a diavolului ca să se depărteze de pe acest pământ din casele creștinilor români lucrul satanei, potrivnicul lui Dumnezeu și al sfinților lui Dumnezeu, acum rostesc sfinții din cer certarea asupra diavolului, iar sfântul ierarh Vasile în ceată mare lucrează și depărtează pe satana de peste tot locul acestui meleag sfânt, iar în mijlocul poporului cuvântului Meu se rostește odată cu sfântul Vasile depărtarea diavolului de pe pământul român și de peste tot neamul creștinesc de pe tot pământul, și iată:

Să te certe pe tine, diavole, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, dimpreună cu toți sfinții lui Dumnezeu și cu poporul cuvântului! Trage-te în lături cât mai departe de cei botezați creștinește! Iar țara aceasta, să știi cu toți slujitorii tăi diavolești, că ea este țara Domnului Iisus Hristos, născut în ieslea oilor acum două mii de ani, odată cu nașterea acestui popor, de două mii de ani încreștinat după datina cea lăsată peste primii creștini, căci neamul creștinesc este neamul lui Dumnezeu pe pământ, iar alte popoare peste care s-a semănat sămânța Mea n-au păstrat-o, n-au avut pământ bun, prielnic până la sfârșit, dar a rodit aici sămânța, a rodit înmiit, și este țara pâinii acest meleag, este și azi și are pâine din cer, pe Mine cuvânt pe pământ.

O, fiilor, e zi de sărbătoare între sfinții cerului și au ei serbare pentru sfânta pământului român, cuvioasa Parascheva, și toți cei din cer se bucură de această zi bisericească pe pământul românesc al odihnei acestei sfinte de pe meleagul românilor, iar Eu, Domnul, așez cuvânt de sărbătoare în carte, fiilor, și vin cu cetele de sfinți, că așa este scris să vin, și am patria Mea de venire pe România, că am ales acest pământ la facerea lumii ca să-l am acum al Meu la întoarcerea Mea de la Tatăl, și l-am sortit încă de la început să-Mi lucrez pe el calea venirii Mele la sfârșit de timp, și se bucură sfinții întru venirea Mea, se bucură de darul acesta mare că-i iau cu Mine și vin și lucrez cu ei peste pământ

— Mângâierea, mângâierea, Doamne, aceasta este lucrarea Ta și a sfinților Tăi în preajma celor ce Te iubesc și Te poartă pe pământ între oameni cu venirea Ta cea de azi, cu care-Ți pregătești tainic ziua slavei Tale și a biruinței slăvite asupra lui satana și a omului antichrist, o, și vei fi biruitor, Doamne, iar sfinții Tăi vor birui cu Tine, precum este scris, și iată zi de serbare și de adunare a sfinților Tăi pe meleagul românesc, și toți sfinții se simt români, Doamne, căci Tu ai ales să-Ți lucrezi lucrarea cea de la sfârșit de timp pe pământul român, pe care eu l-am iubit și m-am cerut aici să stau și să-Ți aștept venirea și slava ei cea mare, Doamne, aici, în patria Ta cea de azi, și pe care dintru început ai așezat-o și ai păstrat-o întâia între toate și pentru sfârșit de timp, ca și la început întâia zidită la facerea cerului și a pământului, și slavă Ție pentru această slavă a Ta pe pământul român!

O, și Te rog, Doamne, cu toți sfinții Tăi, pentru lucrarea Ta de acum. O, ai grijă de țara aceasta, și ai grijă cu milă de poporul ei și întoarce-l cu fața și cu mila spre Tine, Doamne, și fă din acest popor apostoli și mărturisitori ai venirii Tale și trezește cu Duhul Sfânt duhul bisericii, duhul turmei, o, și veghează, Doamne, pentru neamul român, că toți sfinții Tăi se simt români, așa cum și Tu ești acum și vorbești pe limba neamului român strigarea Ta de azi, Evanghelia Ta de azi, Doamne, și pe care o așezi alături cu cea de acum două mii de ani, căci Tu ai spus atunci de venirea Ta și de alegerea din nou a Ierusalimului, în locul celui care Te-a alungat atunci, și care și acum Te alungă și nu Te știe de Mesia, dar Tu, iată, ai țară, ai masă, ai lucru mult, Doamne, și slavă Ție în țara română și dă-o pe ea de veste peste tot pământul că aici cu ea ești Tu și aici aștepți biruința cea mare, Doamne, biruința Ta și a sfinților Tăi acum, la sfârșit de timp. Amin.

— O, e mare slava Mea și a sfinților Mei pe pământul român, și totul e păstrat în taină până la ziua descoperirii acestei mari iubiri!