4.5. Regele Mihai al românilor şi arhiereul Irineu

am lângă Mine în ziua aceasta pe mai-marele de peste îngeri, pe Mihail arhanghelul, pe cel sărbătorit acum alături de arhanghelul Gavriil, cu care mult M-am servit prin vreme pentru așezarea lucrărilor Mele pe pământ ca să le pot lucra și înființa, iar arhanghelul Mihail are cu el sărbătorit între sfinții români pe voievodul român care-i poartă numele, pe Mihail al României, pe unsul cel iubit de Dumnezeu peste România regină, și care a trecut cu cei din cer acum opt ani, după multa, multa durere purtată pe pământ din pizma lui satana, care urăște pe Dumnezeu încă de la începutul văzutelor facerii.

Și iată, e masă cerească aici, în cetate și stai tu la masă acum cu regele României, popor al cuvântului Meu, o, și e mult mângâiat duhul lui în ziua aceasta sfântă și dă el să grăiască de dor și să binecuvinteze pe România, țara lui de dor pe pământ și în cer, căci a dorit-o pe pământ în vremea pribegiei lui, și o dorește și acum în cer, și suspină duhul lui pentru ea și azi, de atunci și până azi, că a fost el tot necăjit și tot încercat de cruce grea încă de copilaș, de când au început durerile lui să doară în el, și numai în dureri s-a purtat pribeag pe pământ cu România în inimioară, și tot așa este el și în cer între sfinți, căci România Mea și a lui a fost și este tot timpul ca o pribeagă între pământ și cer din pricina șarpelui de satana, care a dușmănit-o încă de la facerea lumii văzute și a aplecat-o mereu sub robie de vrăjmași dinăuntrul și din afara ei, căci dinăuntru a fost mereu trădată, mereu vândută, și tot așa este și azi, căci de la el, de la ultimul rege al ei și până azi n-a mai avut conducători peste ea ca să iubească sufletul ei, și e durerea cu el pentru ea în cer, pentru cea dulce Mie și lui și sfinților Mei.

O, și acum, hai, răcorește-ți duhul îndurerat, rege al României! Eu, Iisus Hristos, îți dau ție cuvânt de grăit la masa îngerească în ziua aceasta în cetatea cuvântului Meu pe vatra neamului român, și pe a cărei piatră stă scris numele tău de rege uns de la Dumnezeu peste România încă de când erai copil, iar numele tău de pe această piatră a fost scris ca să te pot aduce acasă în țară și te-am adus apoi prin binecuvântarea Mea, trimisă ea atunci prin cuvânt, căci tainic am lucrat Eu și tu, și așa am împlinit venirea ta acasă, după atât de multe împotriviri ale celor ce s-au așezat de la ei citire și nu de la Mine voire și au condus ei și ca ei de pe scaunul țării poporul român, o, și tot ei stau și azi, și nu dau voie neamului român să poată propăși după datina lui cea de la Dumnezeu, căci țara română e țară regină între popoare și are rege în cer pe ultimul ei rege, pe Mihail al României, dar au acești conducători vicleni minte de sus ca să poată ei crede și pricepe pe cele din cer peste acest meleag?

— Iată-mă, Doamne, în numele Tău grăiesc neamului român de pe scaun de rege așezat de Tine pe pământ, și apoi între cei din cer la sosirea mea la Tine acum opt ani, și slavă Ție pentru această mare mângâiere a mea în ziua de serbare a numelui meu cel sfânt: Mihail, rege al României!

Am plecat îndurerat și mult prea îndurerat acum opt ani și am sosit la Tine, Doamne, și m-am întâlnit cu Tine și cu voievozii cei viteji ai neamului român din toate vremile și m-am mângâiat o clipă atunci de marea mea durere.

Am fost un om îndurerat încă de copil și până la venirea mea la Tine, Doamne. Am suferit înstrăinarea și durerea ei cea multă, dar cea mai grea durere mi-a fost s-o port mai înainte de plecarea mea la Tine. M-am întors în țara Ta și a mea prin puterea Ta, Doamne, și am lucrat acasă pentru țară așa cum s-a mai putut lucra după voia Ta, dar voia Ta a fost tot timpul amenințată de duhul viclean al vremii roșii și de fățărnicia lui, și care mi-a îndurerat prea greu ultimii mei ani pe pământ, căci am dat să las în ordine casa mea și coroana țării, dar duhul viclean a îmbrăcat haină peste haină și s-a apropiat tot mai mult, până ce m-a depărtat iarăși afară din țară ca să nu mai pot lucra după dreptatea Ta, Doamne, iar Tu ai tăcut și Tu, căci nu s-a putut grăi peste cele lucrate în ascuns de duhul viclean, și nici acum încă nu se poate, o, nu se poate, Doamne. Așa am suferit depărtarea de țară încă o dată, și apoi suferința trupului și a duhului meu nemângâiat spre capătul vieții mele pe pământ și n-am avut cum să-mi spun suspinul și nedumerirea, n-am avut parte de libertate, n-am avut drept la cuvânt, căci mi s-a oprit cuvântul ca să-l pot spune, să-l fi putut lăsa în urma mea după dreptate, și de aceea s-a lucrat urât și cu nedreptate, dar Tu ai grăit atunci peste această durere a mea atât cât s-a putut grăi atunci, și a rămas mărturie scrisă, dar tainică, și a rămas durerea și a mușcat din mine și din Tine și am plecat apoi îndurerat adânc și plin de dor, un dor purtat de mine atunci, și pentru care am fost pus deoparte ca să nu-l pot grăi și ca să nu rămână el cunoscut.

Îndurerați am plecat noi de pe pământ, și eu și regina, și purtăm în cer durerea cu care am plecat, și pentru care nu avem mângâiere încă, și o tot așteptăm să se arate ea cumva.

Și acum mărturisesc măreția Ta cerească peste țara română, și pe care mi-ai vestit-o pe pământ când încă eram departe de țară, iar acum văd de lângă Tine slava Ta mare deasupra pământului român, unde Tu Îți ai venirea prin cuvânt de pregătire a zilei slavei arătării Tale cu România Ta înaintea tuturor popoarelor pământului, Tu, și acest petecuț de rai al Tău, al venirii Tale cuvânt pe pământ în vremea aceasta de așa mare întuneric, mare și gros și fără de lumină, dar iată, lumina vine și se vede și tot cade perdeaua întunericului, căci vine ziua Ta cea mare, și toate popoarele vor amuți în fața slavei venirii Tale cu biruința Ta de Miel junghiat pentru iertarea păcatelor lumii ca să-i tragi pe toți la Tatăl, dar și pe ai mei din casă, Doamne, și ca să se facă împăcarea între ei și să-mi fie îndepărtată durerea și nemângâierea cu care am plecat când am venit la Tine, căci nedreptatea care s-a făcut strigă la cer, strigă la Tine și la mine și e încă strâmtorare pentru adevărul lucrurilor, dar Tu ai vrea să lucrezi cu blândețe, o, Doamne, și să repari ceea ce s-a șubrezit așa de mult în casa mea, între ai mei.

Sunt sărbătorit de îngeri în ziua aceasta între cei din cer, dar durerea mea este cu mine, este în mine și doare ea în cer, în tot cerul, și doare ea în cer și în mine. Așteptăm, și eu și Tu așteptăm să vină cumva mângâierea peste această durere purtată în cer toată, dar și pe pământ rămasă mult în locul și în duhul din care ea strigă după mângâierea ei, și numai atât am putut să grăiesc acum, și încă o vreme de așteptare va mai fi ca să vină apoi mângâierea, o, Doamne. Amin.

— O, suflet mare și așa de îndurerat în cer, durerea ta este și a Mea, este cât a Mea pentru România noastră, și nu s-a putut grăi despre ea nici înainte de sosirea ta la cer și nici după aceea, căci așa s-au voit să fie și să cadă lucrurile din partea duhului viclean și dușman pe Dumnezeu și pe planul lui Dumnezeu cu pământul și cu cerul, și mai ales cu pământul român, pe care Eu stau cu venirea Mea cuvânt peste pământ. Suflu peste duhul tău mângâierea Mea ca să se răcorească durerea ta cea multă și mare, atâta vreme purtată pe pământ, și apoi în cer acum.

Te-am adus din străini acasă în țara ta ca să-ți găsești mângâierea după lunga vreme a înstrăinării tale, dar a lucrat apoi duhul viclean și ți-a pus căluș la gură și la mers și ți-a doborât cuvântul și și-a ascuns apoi pecetea lui vicleană. Eu, Domnul, voi face lumină și voi face apoi mângâiere peste durerea ta și a Mea, căci un suflețel îndurerat cu multul pe pământ suspină tăcut, o, și Mi-e dor să-l mângâi, să-l alin și să-i pun alifie pe rană, iar tu știi cât putem grăi acum despre această durere și suspin înăbușit.

În ziua aceasta sfântă și cu sărbătoare îngerească pun mângâiere peste duhul tău și vom lucra cu îngerii trimiși pe pământ și vom birui pentru duhul dreptății și al cuvântului bun, căci cuvântul Meu este cu putere în el odată cu rostirea lui, și iată, serbarea îngerilor a adus la masa Mea de cuvânt pe meleagul român pe regele acestui popor, pe Mihail al României Mele, și au românii rege de la Dumnezeu în cer pe ultimul venit la Domnul dintre voievozii neamului român, iar de la el nu s-a mai ridicat voievod între români ca să-și aplece capul spre Dumnezeu pentru ei, dar lucrează din cer această ungere, și va lucra după făgăduința Mea cea prin cuvânt lăsată, o, și nu mai este mai mult de grăit pentru această taină acum. Amin.

S-a gătit cerul pentru întâmpinarea regelui neamului român, iar Verginica este trâmbița Mea de primire, alături de arhanghelul Mihail, care poartă pe cel uns peste neamul român, aducându-l înaintea tronului Meu, rege încoronat, rege creștin, care a știut cu de-amănuntul taina lucrării cuvântului Meu de aici, cuvânt cu care l-am mângâiat multă vreme și îi pregăteam în taină întoarcerea acasă, iar acum, după ce cu greu am împlinit aplecarea sub voia Mea a celor ce i-au deschis să vină și să se întoarcă la poporul său, o, iată, l-am pregătit apoi frumos, l-am gătit, l-am așezat înaintea Mea, iar acum am trimis pe îngerul Meu să-l ia de mână și să-i facă intrarea între cei din cer ai neamului român, și care Mi-au slujit cu viața lor, cu credința lor, cu iubirea lor de Dumnezeu și de țară, căci țara română este iubirea Mea cea de la sfârșit de timp.

O, iată, Verginica Mea, iar și iar ziua ta aduce la cer bucurie, și ceata ta crește și-și împuternicește lucrarea pentru ajutorarea lucrării Noastre de pe pământ. Sunt zile de durere pe vatra neamului român în multe inimi care au iubit pe unsul Meu, pe regele lor, dar la Noi în cer e bucurie, e mângâiere, și se întregește puterea care ajută din cer pe pământ.

Acum, Verginica Mea, trâmbița Mea cea de apoi, pune în carte lângă Mine cuvântul tău. E ziua ta de serbare între sfinți.

— O, cine, Doamne, cine în afară de Tine ar putea să însemne ziua mea de serbare între sfinți? Dacă Tu nu mă pețeai și nu mă pregăteai pentru Tine, mai aveam eu ziua mea între sfinți? O, Tu ești ziua mea, ființa mea, așa cum ai fost și pe pământ cu mine, cea umilită și neluată în seamă, că n-aveam nimic care să mă arate și ca să-mi dea un dar și un nume, de neam sărac cum eram. Dacă Tu nu m-ai fi cules din spini ca să mă pregătești, ca să mă înnoiești și să mă faci vas al Tău și să-mi pui trâmbița în mână și la gură, eu aș fi rămas o stârpitură, Doamne. Acum Îți dau slavă între cei din cer și-Ți văd slava și Te mărturisesc pe pământ și Te bucur cu lucrarea mea, că mare Îți este dorul după om.

Dar azi, în ziua mea de serbare între sfinți, iată, Doamne, ce avem de lucrat! Pe pământul român e așternută pregătirea pentru zi de slavă cerească a unsului Tău Mihail, regele românilor, care vine acum la Tine, la cei din cer, Doamne. Cuvântul Tău să grăiască acum, în ziua mea de serbare și să scrie în cartea Ta de azi ziua lui de biruință spre cele cerești, a unsului Tău, Doamne. Tu ești Domnul Dumnezeul lui, pe Care L-a iubit și L-a ascultat după cât s-a putut din partea lui, căci strâmtorarea lui a fost mare și grea, ca și răbdarea în care a suferit atâția ani înstrăinarea lui de țară și de neam. Binecuvintează acum odihna lui și bucuria între cei din cer și mângâierea cea de după toată durerea lui pe pământ. Amin.

— O, intră întru bucuria și mângâierea Domnului tău, unsule al Meu, rege al românilor! Ești întâmpinat aparte de cei din cer. Țara română e mângâierea sfinților Mei în vremea aceasta, când Eu, Domnul, Mi-am așezat cetate de scaun în ea și râul Meu de cuvânt, râul vieții, care curge peste pământ din această cetate.

Măreț te-au văzut și măreț te-au numit mulți dintre cei mari de pe pământ în vremea ta de domnie, și apoi în vremea pribegiei tale îndurerate, hrănită ea cu dorul de țară și de neam. Ai fost pildă de măreție pentru mai-marii de peste popoare, și aceasta prin ungerea Mea de peste tine, și care te-a înălțat și te-a arătat lumii, iar lumea cea mare a înțeles tainic măreția ta cea de la Mine, căci așa a fost voia Mea. Acum, când neamul român se apleacă înaintea ta și se închină și-ți cere tainic să le fii mijlocitor în cer, o, iată, acest prilej sfânt aduce acum pe vatra acestui neam frunți încoronate, care se apleacă celui ce are nume mare, rege al românilor pe pământ și în cer. Aceștia au un prilej măreț în aceste clipe sfinte și vin ei pe pământul român, al cărui văzduh e plin de sărbătoare cerească deasupra și-ți pregătește veșmântul slavei. Cuvântul Meu de pe vatra aceasta a proorocit venirea ta înapoi și ți-a pregătit apoi cărare pietruită, și ți-am trimis înainte soli, și pe arhiereul martor al tainei cuvântului Meu și ți-am dat de veste că lucrez pentru întoarcerea ta, chiar dacă țara română nu era pregătită pentru această împlinire. Eu însă am împlinit, așa cum am grăit din vreme prin cartea cuvântului Meu cel de peste șaizeci de ani scris și așezat pe pământul român, că am ridicat la vedere pietricica cea albă și poarta care străjuiește peste grădina cuvântului Meu și ți-am pus numele pe piatră ca să împlinesc apoi, și am împlinit. Și dacă au trecut anii, iată, a sosit și ziua cea mare a unirii tale cu cerul, cu România cea din cer, care se bucură acum cu sfinții ei pentru sosirea ta, pentru slava ta cea de la Mine, și căreia se închină pe pământul român în zilele acestea regii neamurilor, ca să vadă ei, și să vadă și neamul român cât te-am iubit, câtă slavă am pregătit pentru tine prin ungerea Mea, că ai fost ca și Mine, alungat din patria ta, dar te-ai întors, așa cum și Eu M-am întors la cei ce M-au alungat, și am înviat din moarte și am venit la poporul Meu și M-am dus apoi la Tatăl și sunt Mijlocitorul, iar tu vei fi de acum mijlocitor în cer pentru țara ta, pentru cei ce plâng și-și plâng despărțirea lor de tine, o, rege mare prin ungerea ta cea de la Mine pusă pe creștetul tău. O, cere-Mi, și ți se va da! Cere-Mi, că mare și duioasă e ruga ta pentru neamul român, cuprins acum de cumpănă grea, căci lanțurile îl strâng iar și iar prin mâna celor ce iarăși i-au răpit libertatea, i-au oprit în loc nădejdea, dar acum acest neam are mijlocitor mare înaintea Mea, și vom lucra din cer mântuirea cea de la Dumnezeu peste pământul și neamul român. Amin.

O, mare este acest timp, poporule român, mare, fiule, în mijlocul tău în zilele acestea! Mare este Dumnezeu pentru tine, dar mare să fie și veghea ta, dar și credința ta. O, nu-ți pierde nădejdea, neam român! Cei ce sapă groapa ta se vor prăbuși cumplit, căci vai celor ce lovesc în tine pentru ei înșiși, pentru slava lor! Țara română e sub ocrotirea Mea și a mamei Mele Fecioara, chiar dacă ea este în suferință acum din pricina celor mincinoși, care apasă peste ea. Ei nu știu ce este omenia, nici dreptatea și nici mila, că pe pământ e ca pe pământ, dar din cer nu va fi tot așa, că se pregătește slavă mare peste pământul român, țara Mea cea de azi, în care Eu, Domnul, Îmi așez cuvântul.

Acum Mă aplec cu tot cerul neamului român și cu toți sfinții cerului, care privesc acum lumina Mea de pe pământul român. Ne sculăm cu duhul mângâierii și deschidem celui nemângâiat, unsului Meu Mihail al României, fiului cel pribeag atâta vreme, din pricina celor care i-au furat țara și slujba, ca niște dușmani ai neamului acesta ales de Domnul pentru lucrul Lui cel sfânt de la sfârșit de timp, dar durerea acestui popor va fi încununată cu podoabe cerești, precum este scris de cea iubită, de cea oropsită, și pe care o voi numi și o numesc cetatea Domnului, căci așa este scris.

O, intră întru odihna Domnului tău, rege al României! Îți mulțumesc pentru credincioșia și pentru răbdarea ta cea lungă. Mirul Meu de pe creștetul tău te-a păstrat și te-a ocrotit peste tot pe pământ. Ai fost fără mângâiere și ai suferit cu suspin pentru țara ta și a Mea șaptezeci de ani și mai bine. De copil ai suspinat îndurerat și ai așteptat vremea păcii și a răsplătirii răbdării. Sufletul tău blând și mult duios ți-a dat putere și iubire mare și răbdare fără de hotar, și puterea iertării. Te-am iubit, și am păstrat pentru tine coroana română cea din străbuni în toată vremea pribegiei tale și a casei tale. Ai stat înaintea Mea cu stăruință mare și cu gând dulce și duios pentru acest popor român, tu, nu alții, nu cei ce au oropsit și oropsesc încă acest neam. Ai fost în toată vremea capul întors spre Domnul pentru soarta poporului român, căci ungerea Mea te-a însemnat pe creștet pentru această misiune. Om al durerii și al duioșiei fără de margini, rege mare prin aceste daruri ai fost, iar acum, iată, iată țara, privește-o de sus, de lângă Mine! Iată frumoasa Mea, aleasa Mea! Ziua Mea de slavă peste pământ este ea, căci M-am făcut în ea munte de cuvânt. Cu cuvânt duios te-am mângâiat acolo în depărtare, trimițând la tine mângâierea Mea, dar țara ta nu știe cu câte cuvinte te-am mângâiat și ți-am împodobit răbdarea pentru depărtarea ta de țară, și ți-am mângâiat lacrima și au rămas scrise toate cuvintele Mele spre tine, și iată locul râului Meu de cuvânt, de unde a izvorât duhul mângâierii și al nădejdii cea cu răbdare pentru tine, până ce am venit înaintea ta însoțit de oștiri cerești și te-am adus acasă, fiule uns, fiu încoronat din copilărie rege al celei binecuvântate pentru acest timp. O, privește acum de lângă Mine, de sus, locul din care ți-am trimis mângâieri, și cere-Mi acum, cere-Mi, și ți se va da pentru acest neam, pe care l-ai iubit și ai trăit cu dorul după el. Poporul român are acum fii adevărați în mijlocul lui cu zile de iubire pentru tine ca și cei din cer. Tu n-ai fost un oarecare rege, ci ai fost regele neamului român, neamul Meu cel de la sfârșit de timp, pe vatra căruia Eu stau cuvânt încă din anul 1955 și lucrez tainic împlinirea Scripturilor pentru vremea aceasta și bucuria ce va să vină pentru cei Mie credincioși.

O, pace ție între cei din cer, dar și în inimile care te-au iubit mult, și care au fost și sunt adevărații fii ai acestui neam! O, pace ție, inimioară duioasă și îndurerată! Intră acum întru mângâierea Domnului tău Iisus Hristos, pe Care L-ai iubit și L-ai urmat cu lacrimi pe obraz, și Căruia credință I-ai păstrat în viața ta durută pe pământ. Amin.

— Iar eu, îngerul Tău, Doamne, îngerul Mihail, însoțesc spre Tine pe unsul Tău, așa cum în toată vremea lui pe pământ i-am fost alături din partea Ta, iar acum oștiri de îngeri în sărbătoare creștinească și românească ne însoțesc ca să așezăm înaintea Ta pe cel ce vine la Tine, Mihail, regele românilor. Amin.

În aceste zile se suie la cer jale de pe pământul român. Doare la Dumnezeu cele petrecute în familia regală, în mijlocul căreia Eu, Domnul, am purtat prin vremea cea rea din loc în loc pe pământ pribeag ungerea Mea pe creștetul unsului Meu Mihail, iar el este acum iarăși pus deoparte, ca și atunci când a fost gonit din țară de fiara cea roșie, și nedreptate se suie la cer, și durere nasc cele atât de acoperite și lucrate acoperit. Nu pot grăi, de vreme ce s-a pus la cale oprire pentru grăire, și Mă doare aceasta, și este suferință în mulți fii ai neamului român pentru această tăinuire, pentru care s-a făcut amestecare mare, și doare aceasta la Dumnezeu, o, și nimic fără Dumnezeu nu trebuia să se petreacă peste această binecuvântare pentru neamul român prin coroana română, semnul binecuvântării celei binecuvântate, dar oamenii fără temere de Dumnezeu se bagă peste tot și opresc pe Domnul să poată prin lumină.

Iar tu, poporul Meu, fă-ți datoria cea de la Mine pusă peste tine și ridică rugăciune la Mine pentru această durere și pentru cele ce vin să se încerce cu binecuvântarea Mea. Iată, n-am cum să grăiesc, dar voi lucra tainic și voi lucra din cer și vom mângâia acolo unde este durere mare, și toate se vor ivi la lumină, căci Domnul este lumină, o, fiilor. Amin, amin, amin.