1.1. La început era Cuvântul şi toate prin El s-au făcut

Slava Mea din mijlocul pământului și neamului român a strâns sub ea o țară mică, o Românie mică, un popor primitor de Dumnezeu pentru România, țara din care se va desprinde peste popoarele de pe pământ slava lui Dumnezeu la sfârșit de timp, vremea în care poate Dumnezeu, căci omul nu mai poate, cel despărțit de Dumnezeu nu mai poate în această vreme, în care numai întunericul mai poate să crească tot mai mult, tot mai gros, dar lumina cea de sus coboară și se face cuvânt peste pământ, și luminează cuvântul lui Dumnezeu pământul și neamurile de pe el în lung și în lat, și asta face venirea Mea din zilele acestea, o, și pace ție, poporul Meu cel mic din români, și întărește-ți statul sub lumina care vine de la Dumnezeu ca să meargă ea prin întuneric, și care nu poate fi biruită de întuneric, căci lumina Mea este adevărata lumină, care luminează pe orice om când ea vine în lume, o, și aceasta face cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, și nimic fără el nu s-a făcut, nimic fără Dumnezeu, o, fiilor, căci în Mine este viața, iar viața este lumina oamenilor, precum este scris.

La început a fost cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era cuvântul și toate prin cuvânt s-au făcut, iar acum, la sfârșit, iarăși începe Dumnezeu, și începe ca la început, și numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

O, e de râs mintea celor ce au dat în toate vremurile să spună că pământul se învârte și că soarele stă. O, cum să fie așa, omule care-ți bagi nasul fără de rușine în tainele facerii lui Dumnezeu și dai să rătăcești de la Dumnezeu pe oameni? Nu uita, o, nu uita că la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul și că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, iar soarele este slugă din partea lui Dumnezeu pentru pământ și se bucură ca un uriaș alergând de la marginea cerului până la oprirea lui la marginea cerului, unde își știe apusul zi de zi, precum este scris, și tot la fel și luna, și au nume date de Dumnezeu. Luminătorul zilei și luminătorul nopții se numesc acești doi slujitori și au legi puse să le urmeze pentru pământ și pentru cei de pe pământ, iar tu, om trufaș, ce cauți să te bagi în tainele facerii lui Dumnezeu? Ești vinovat foarte și sunt vinovați și cei ce iau din rătăcirea minții tale, care nu are din cer, ci din iad, din duhul trufiei cu care satana, potrivnicul lui Dumnezeu, hrănește omul ca să-i slujească lui apoi și să-l smulgă dinaintea lui Dumnezeu ca un potrivnic ce este, dar Eu, Domnul, îl dau de gol pe satana și risipesc planurile lui și întunericul lui cel mult, căci lumină nu este întru lucrarea lui, ci numai întuneric, numai minciună, că iată, vine Domnul și spune că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, căci pământul este locul peste care Dumnezeu lucrează cu toate slugile Lui, și omul este cel pentru care Domnul le-a zidit pe toate cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, căci mai întâi le-a zidit, și numai apoi l-a zidit pe om ca să le vadă, să aibă cine să le vadă dacă Domnul le-a zidit.

La început, când încă nu erau întocmite la locurile lor cerul și pământul și legile facerii lumii, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor prin întuneric, și a zis Dumnezeu să fie lumină și a fost lumină.

La început era cuvântul, și Dumnezeu era Cuvântul și toate lucrurile au fost făcute prin El, căci El era viața și a dat viață luminii, și lumina luminează în întuneric, precum este scris pentru cei ce cred și pentru cei ce nu cred cele lucrate prin cuvânt, și scrise apoi, ca să ia ființă scrisă cuvântul.

Oamenii învață pic cu pic să vorbească după ce se nasc pe pământ, dar Cuvântul Care învață oamenii era la început gata zidit și a grăit și a întocmit cerul și pământul și le-a lucrat în lumină, după ce a făcut lumina prin cuvânt, și Dumnezeu era Cuvântul.

O, Eu eram la început la Dumnezeu, Eu, Fiul Tatălui, Eu, Care grăiesc astăzi peste pământ cuvânt, și cuvântul este lumina oamenilor, și pe care întunericul n-o cuprinde, n-o biruie pe ea.

O, cine ar fi putut să facă lumea și toate, toate în cer și pe pământ, din cer și până pe pământ, dacă nu un Dumnezeu mare, Care a zis și s-au făcut toate? O, cât de mult, cât de măreț ar fi să-Mi dea și omul închinare așa cum toate, toate Îmi dau, toate în cer și pe pământ, și din cer și până pe pământ toate câte sunt!

O, oprește-te, omule, cu mintea ta și cu căutarea ei și las-o o clipă spre Mine, că am făcut cerul și pământul și toate din cer și de pe pământ și toate dintre cer și pământ ca să-Mi dai și tu cinstea care Mi se cuvine ca unui Făcător a toate, și Căruia toate trebuie să I se aplece ca să învețe și omul aplecarea, și nu mărirea așa cum el mereu și-o dă și și-o așteaptă din părți, când el este facerea mâinii lui Dumnezeu, Căruia ar fi să-I slujească omul pe pământ de-a pururi, așa cum și Dumnezeu îi slujește lui cu toate ale Sale, cu toate, căci pe toate le-a zidit Dumnezeu pentru om, pe care cu nețărmurită dragoste l-a zidit Dumnezeu și l-a pus în mijlocul facerii între cer și pământ, l-a pus ca să fie bogat de toate și să aducă Domnului mulțumire și închinare cu dor și cu mărire, închinare ca o sărbătoare pentru inima omului, iar Eu, Domnul, să-i dau lui bucurii, precum el Îmi dă.