7.3. A doua venire a Domnului
O, fiilor, sunt cu voi și voi fi cu voi până la sfârșit și Mă port cu norii deasupra voastră, așa cum cei doi bărbați înveșmântați în alb au stat înaintea celor ce Mă priveau când M-am înălțat la Tatăl și cărora ei le-au spus: «Astfel va și veni Iisus iarăși, precum L-ați văzut înălțându-Se». O, așa vin, așa Mă port și azi, așa sunt cu voi și așa vă grăiesc, căci voi Îmi sunteți popor pregătit de Mine ca să-Mi fiți gazdă de primire la întoarcerea Mea, o, și am așteptat două mii de ani să vină această vreme și a venit, și se împlinește în mijlocul vostru această Scriptură, și tainic lucrez cu voi și vă țin în taina aceasta și-Mi lucrez venirea și așa sunt cu voi, iar această Scriptură împlinită în zilele Mele cu voi n-o pricepe mai nimeni din cei ce o aud pe ea și împlinindu-se ea, o, și nu pricep cei cărora le este împărțită această vestire măreață, nu pricep căci așa este scris, dar venirea Mea se scrie pe pământ cuvânt cu cuvânt și vă am pe voi scriindu-Mi cuvântul și grăindu-l și împărțindu-l peste tot și bătând el la ușa celor mari și mici, robi și slobozi, credincioși și necredincioși, o, și nu pricepe mai nimeni taina Mea cu voi, taina în care Eu, Domnul, vă acopăr pe voi ca să vă poată vedea pe voi cei cărora Mă împărțiți și-Mi vestiți peste pământ cuvântul gurii Mele, venirea Mea pe pământ cuvânt, fiilor, căci ce, oare, ar fi dacă nu v-aș acoperi în taina Mea pe voi, și cine v-ar putea privi dacă nu v-aș tăinui, o, fiilor?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Domnului din 21-05-2026
Iată, nu mai sunt păstori, și toți zic că au binecuvântare de căsătorie ca la nunta din Cana Galileii, unde Eu, Domnul, am fost pentru binecuvântarea mirilor. Eu însă i-am binecuvântat pentru sfințenie pe mirii aceia și i-am făcut păstori ca și pe Mine și au lucrat ei pentru sfințenia celor care auzeau de Mine prin propovăduirea lor din loc în loc, și iată, aceasta este calea cu Hristos a omului, căci Eu sunt fără de păcat, o, fiilor, și le dau putere celor ce Mă află prin sfinții Mei care păstoresc ca și Mine peste mulți, și le dau lor putere să-i facă fii ai lui Dumnezeu pe cei care ajung să creadă în Mine și Mă urmează prin lepădare de sine pentru sfințenie, pentru veșnicia lor cu Mine, pentru venirea Mea cu veșnicia pe pământ la ei, căci vreau să gătesc pământul și să-l fac vrednic să primească venirea Mea, o, fiilor, și de aceea Îmi gătesc din loc în loc popor plăcut și curat ca să încep pic cu pic gătirea și să fiu cunoscut când voi veni în slavă, și iată, trebuie credință pentru această împlinire și trebuie păstrată întreagă, nu îndoielnică, nu să-și piardă creștinul răbdarea așteptând, ci rămânând în umilință pentru venirea Mea, și pe care omul trebuie s-o merite mai întâi ca s-o și poată vedea, după cât a lucrat și el la descoperirea Mea între oameni pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a Cincea a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca din 29-03-2026
Dar taina acestui popor pregătit este acum, după șaptezeci de ani de cuvânt, căci Eu, Domnul, acum Îmi lucrez slava celei de-a doua veniri a Mea de la Tatăl la oameni, slavă văzută, fiilor, slavă scoasă de sub taină, iar calea aceasta a Mea de la cer la pământ este cuvântul gurii Mele și culesul său în cartea sa cea din vremea aceasta, multa Mea trudă, greaua Mea cruce de azi, purtată cu Verginica și cu poporul ei, iar acum cu cei mai mici din poporul celor șaptezeci de ani de cuvânt, de când Eu, Domnul cuvintez și împlinesc și Îmi grăbesc mersul cu cuvântul peste popoare până la margini, ca să vină apoi înnoirea, nașterea din nou a lumii, împliniri proorocite de Mine acum două mii de ani că se vor împlini pe pământ, cer nou și pământ nou și un popor nou, popor pregătit pentru slava Mea de la sfârșit de timp, pentru lupta Mea cu antichrist, despre care este scris că va fi nimicit prin suflarea gurii Mele, adică prin cuvântul ieșit din gura Mea, cu care Mă lupt asupra lui ca să-l biruiesc și să-l spulber din calea venirii Mele și a tot lucrul Meu de pe pământ, acum, când vin vestindu-Mă și împărțind credință și putere de credință peste noroade, precum este scris să se împlinească și să vină spre slava lui Dumnezeu cei răscumpărați de Tatăl pentru slava Mea de la sfârșit de timp.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci și patru de ani de la Punerea Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2025
Vin și tot vin și Mă fac cunoscut în lung și în lat prin cuvânt și sunt purtat pe nor așa precum M-am și suit la Tatăl în ziua când M-am înălțat la cer de lângă ucenici acum două mii de ani, după ce le-am spus lor că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului și că ei vor lucra minuni și semne și vor boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh noroade de peste tot și îi vor face fii ai împărăției cerurilor pe pământ între oameni, iar acum, după două mii de ani, se împlinește făgăduința lăsată prin cei doi bărbați mărturisitori în clipa înălțării Mele că așa cum M-au văzut ucenicii suindu-Mă la cer, acoperindu-Mă un nor care M-a ascuns de ochii lor, tot așa voi și veni, și iată-Mă purtat în nor deasupra pământului român și cuvântând cuvântul Meu și păstorind popoarele cu acest toiag de fier, iar acum Mă scriu cu șaptezeci de ani de cuvânt peste acest meleag și vestesc și împlinesc cu mare sărbătoare anul plăcut Domnului, anul împlinirilor mari, și care cu greu pot fi înțelese de către cei abătuți de la credință, lepădându-se de Dumnezeu pentru viață vremelnică, dar cei credincioși vor cerceta și vor pricepe Scripturile acestor vremi și vor primi cuvântul Meu și vor ridica rod din rod spre cer și mulți se vor boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh ca și acum două mii de ani, când Eu, Domnul, lucram prin ucenici cu Duhul Sfânt și mulți se ridicau și credeau și-Mi îmbrățișau iubirea și cuvântul ei, și iată, iarăși va fi frumos și tot mai frumos rodul Duhului Sfânt al cuvântului Meu cu care poposesc aici, în cetatea Mea pe vatra neamului român, iar mângâierea Mea va fi mare și-Mi va vindeca din multa Mea durere, că Mi-e dor de împărăția Mea în oameni, Mi-e tot dor de șapte mii de ani.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Domnului din 29-05-2025
În zi de praznic de înălțare amintesc cuvântul celor doi martori vestitori care au spus celor ce Mă priveau mergând la cer: «Acest Iisus va veni iarăși precum L-ați văzut urcând la cer». Iarăși amintesc cuvântul Meu prin care am făgăduit atunci și am spus: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului». O, așa am spus, și de aceea vin și sunt, vin învăluit în cuvânt, în nor și în cuvânt, și numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Domnului din 29-05-2025
Îmi fac mereu cu cuvântul intrare slăvită și Mă așez apoi la masă în cetate și sunt întâmpinat de fiii cetății, iar în ziua aceasta stau la masă împreună cu martorii nașterii Mele de acum două mii de ani, mama Mea Fecioara, tata Iosif și copilul lui, păstorașii care au coborât să Mă vadă după ce îngerii li s-au arătat ca să-i pună pe cale spre ieslea care M-a primit ca să Mă nasc, și apoi magii după lunga lor călătorie spre Pruncul Împărat, dăruindu-I daruri de mare preț, și iată ce frumos tablou ceresc pregătit de Tatăl Savaot în vremea aceea, Tatăl ceresc, și aceasta este ziua amintită astăzi, și pe care Eu, Domnul, Pruncuțul de atunci, o împodobesc frumos, înfășurând-o în glasul cuvântului Meu, căci în vremea aceasta a Mea am nume mare pe pământ, după cum Îmi este lucrarea cu care Tatăl Mă trimite pe pământ cu numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu, nume scris în Scripturi pentru Mine, iar cine nu înțelege, unul ca acela să deschidă Scripturile să citească în ele taina aceasta mare, venirea Mea cu sfinții în zeci de mii, și numele Meu cel nou.
Îmi deslușesc taina și lucrarea ei, venirea Mea cea din vremea aceasta. Nu se putea să nu se împlinească această Scriptură, o, nu se putea. Dau sarcină și lucrare de lucrat martorilor Mei așezați între Mine și cei ce-Mi aud cuvântul cu care străbat lumea în lung și în lat, și le spun lor în ziua aceasta să deslușească adevărul venirii Mele cuvânt pe pământ, să deschidă Scripturile cele pentru sfârșit de timp și să Mă așeze în mințile și în inimile celor cărora Eu, Domnul, Mă descopăr cuvântând și mergând peste pământ, căci trebuie dovedit adevărul că Eu vin pe pământ cuvânt, și că trebuie așezare a Mea apoi în viața lor, în pașii lor, în iubirea lor, căci iubirea de Dumnezeu nu poate ea pe jumătate, și de aceea să învețe cei ce-și apropie iubirea și să spună apoi: Pot totul în Hristos.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Maicii Domnului din 8-01-2025
Fiilor, fiilor, pace vouă în zile de praznic de sărbătoare de naștere! Cuvântul Meu vă hrănește, vă crește, vă adună, vă învață iubirea și mersul cel sfânt cu Dumnezeu. I-am bucurat aparte pe martorii nașterii Mele. I-am luat aici cu Mine la masă cu voi, fiilor. E întreagă fotografia cea de atunci, chiar și cu dobitoacele care M-au mângâiat și M-au mărturisit, după felul lucrării lor. Toți vă privim, toți sunt tot o bucurie și o mângâiere sfântă fără de cuvinte înaintea cuvântului Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Maicii Domnului din 8-01-2025
Grăiesc cu voi, că nu mai am cu cine, fiilor. Grăiesc cu voi, căci sunt îndurerat. Caut mângâiere, și nu găsesc, căci omul este mângâierea Mea, că de aceea l-am zidit, și l-am dorit asemenea Mie să fie, duios și blând, smerit și mângâietor. O, fiilor, căutați să-Mi pătrundeți suspinul, măi fiilor. Mă mângâi când vi-l pot mărturisi. Îmi lipsește mângâierea, Îmi lipsește omul. Pentru el am făcut toată facerea la început. Pentru el am venit iarăși pe pământ acum două mii de ani și am fost pus pe cruce pentru el. O, pentru el și acum vin. Cercetez pământul a treia oară și fac aceasta cu cuvântul venirii Mele. Cuvântul cel din zilele Mele cu voi sunt Eu, și trebuie să vin și am venit, și este scris în Scripturi că numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. O, cum de nu citesc măcar cei înțelepți, măcar ei să citească atent, ca să înțeleagă dacă citesc. Nimeni nu poate să sprijine grăirea Mea cea de la sfârșit de timp, cea de azi, nimeni, decât cei ce Mă găsesc în Scripturi cu această venire, dar cine este cel care mai citește și să și înțeleagă? Îmi stă împotrivă îngâmfarea omului, care trece din pricina duhului îngâmfării.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon din 25-12-2024
Vine vremea mângâierii, vine, și a venit și vine! Am spus acum două mii de ani ucenicilor Mei că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului. Îi iau cu Mine pe ei și pe cei care au ieșit din ei lucrători cu Dumnezeu, și Mă arăt la sfârșit în soborul lor și între voi, fiilor, iar cetatea Mea cu voi e popasul Meu și al sfinților Mei pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon din 25-12-2024
Vă umplu de cuvânt, fiilor. Aceasta este hrana de azi pe masa Mea cu voi. Vă umplu de Duhul Sfânt ca în toată vremea cuvântului Meu de peste cei ce Mi-au fost și Îmi sunt popor. Așa sunt Eu cu ai Mei până la sfârșitul timpului, așa cum Mi-a fost făgăduința cea mare, rostită atunci ucenicilor Mei, căci le-am spus: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului», și iată-Mă cu ei mereu la masă de cuvânt și lucrând tot timpul în mijlocul cetății cuvântului Meu aici, pe pământ! Nu înțeleg cei mari. De mari ce se țin că sunt, de aceea nu înțeleg, iar Eu sunt cu cei mici, și care au parte de Dumnezeu peste ei.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu din 14-12-2024
N-a avut nimeni putere asupra mea în vremea mea pământească, și aceasta din pricina lui Hristos locuitor în mine, căci El n-a mai ieșit din mine nici după ce S-a născut Prunc înaintea oamenilor, și a rămas partea Lui cea din mine și aceasta m-a ținut departe de orice primejdie din partea celor de pe pământ, iar voi, fiilor, Îl aveți pe Fiul meu în voi de când El v-a zidit pe voi biserică a Sa și Se dă vouă de hrană zi de zi, și aceasta a ținut departe orice primejdie care s-a îndreptat spre voi fără să vă atingă ea, o, că mare este Cel ce este în voi, fiilor! Așadar, fiți sfinți pentru El, că mare este lucrarea Lui cu voi, și este ca la sfârșit, când El Se apropie tot mai mult cu ziua slavei Sale și când toate, toate se fac noi, toate, fiilor, tot ce face El cu voi, ca să se reverse apoi peste toate slava Sa cu voi, venirea Sa de la Tatăl iarăși, căci promisiunea Lui așa a fost: să meargă la ceruri ca să-i tragă pe toți la Tatăl.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 23-06-2024
O, fiilor, v-ați adunat la izvor, la cuvântul Meu, și stau cu voi mângâindu-Mă că vă am aici ca să grăiesc peste voi. Sunt aici în mijlocul vostru și sunt învelit în cuvânt. Nu mai e mult, și Mă las descoperit ca în ziua învierii înaintea ucenicilor Mei. O, n-am intrat la ei după cum s-a scris și după cum se cântă. Eram acolo, fiilor, eram cu ei, eram în mijlocul lor. Doar M-am lăsat văzut de ei o clipă ca să înțeleagă ei taina Mea cu ei, statul Meu cu ei în taină, și să știe ei bine și tot mai bine că Eu sunt în Tatăl și că Tatăl este în Mine, că Eu sunt în ei, iar ei în Mine, și aceasta este taina pe care am dat să vă ajut s-o pricepeți și să credeți petrecerea Mea tot timpul în mijlocul vostru, și să se vadă aceasta prin purtarea voastră față de Mine, și unul față de altul prin purtare, o, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii din 10-05-2024
Să se deschidă cartea cuvântului Meu pentru zi de praznic de Florii ca să fie sărbătorită cu slavă de cuvânt amintirea intrării Mele pe mânzul asinei în Ierusalim acum două mii de ani, căci dacă l-am ridicat pe Lazăr din mormânt a venit vremea cea pregătită să intru în cântări și osanale în cetatea Ierusalimului și să se împlinească Scriptura cea despre Împăratul Care vine întru numele Domnului și să se afle această împlinire, numai că toți cei care nu vor cu Dumnezeu pe pământ stau mereu la pândă ca și cei de acum două mii de ani ca nu cumva să se prindă de oameni adevărul cel de la Dumnezeu, venirea Mea cea scrisă să se împlinească atunci și acum. Eu însă vin și împlinesc dacă așa este scris, căci vin pentru cei credincioși, pentru cei curați cu inima și cu iubirea, că unde este iubirea de Dumnezeu este și Dumnezeu, este și va fi, precum este scris.
Așez pace din cer peste cetatea cuvântului Meu din mijlocul neamului român și intru în carte cuvânt cu zi de praznic sfânt și spun popoarelor de pe pământ cuvântul Meu și le spun lor:
Pace vouă, popoarelor! Vine Domnul cuvânt pe pământ și vă spune: pace vouă! Auziți? Intru în Ierusalimul Meu cel din români, intru pe cal alb, și fericit este și va fi cel ce crede că acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu!
Stau pe nori deasupra și-Mi slobozesc glasul ca să fie scris cuvântul Meu și să meargă peste tot. Vin cu norii, căci așa este scris să vin, iar în ziua aceasta se face în cer și pe pământ amintirea zilei când am fost purtat pe asin spre Ierusalim și s-a împlinit Scriptura care spune: «Bucură-te, fiica Sionului, căci Împăratul tău vine!».
O, nimeni nu se așteaptă să vadă împlinirile lui Dumnezeu vestite până să se împlinească ele. Duhul lumii stă de șapte mii de ani împotriva lui Dumnezeu pe pământ prin oameni, iar oamenii aleg mereu necredința și se iau cu duhul lumii și amețesc de tot, de tot, iar când să vin să împlinesc Scripturile nu găsesc credință pe pământ, dar Eu nu pot să Mă împiedic în necredința oamenilor, o, nu pot, și iată, vin și împlinesc, vin și-Mi scriu pe pământ cuvântul și Mă împart cu el și Mă găsesc cei credincioși, căci pentru ei vin, și le grăiesc și le dau alinare și mângâiere, le dau puteri și nădejde, și le dau din cer, căci pe pământ se lucrează numai cu minciuna ca în toate vremile, iar Domnul privește din cer peste fiii oamenilor să vadă dacă este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu, dar toți s-au abătut și toți s-au făcut netrebnici, și nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul, precum este scris.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare, a Floriilor. Intrarea Domnului în Ierusalim din 28-04-2024
Cerul este scaunul Meu de domnie și Mi-am așezat pe pământ așternut pe care să Mă sprijin cu venirea Mea de la Tatăl la oameni și să le grăiesc lor și să stau cu cei din cer pe pământ la masă de cuvânt, căci stă scris în Scripturi despre venirea Mea cu sfinții, și nu se putea să nu se împlinească venirea Mea cuvânt pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși.
O, n-am găsit credință pe pământ pentru venirea Mea, dar a trebuit să vin dacă așa este scris să împlinesc, și a trebuit să pregătesc loc și suflete iubitoare de Dumnezeu ca să pun Eu în ele credință că vine Domnul și să se împlinească apoi această Scriptură, această minune așteptată de veacuri de toți drepții și sfinții care au trăit cu trupul pe pământ alături de lucrul lui Dumnezeu prin vreme între oameni, și iată, bucuria lor s-a împlinit, și s-a sfârșit așteptarea lor, căci Eu, Domnul, vin cu ei la oameni, vin pe pământ cuvânt de facere a lumii, iar cei ce se dau știutori ai Scripturilor spun că mai este mult ca să se împlinească venirea lui Hristos, dar iată-Mă, de șaptezeci de ani grăiesc peste pământ și vin cu masă de cuvânt și cu sfinții Mei pe vatra neamului român, pe care-Mi am cortul Meu de poposire acum, la sfârșit de timp.
Nu este credință pe pământ pentru venirea Mea, dar Eu vin și tot vin, și toate sunt gata să se arate spre mirarea necredincioșilor care zic că știu toate, și ca să nu creadă nimeni că Hristos Cel înviat vine, și că El este Cel Care Își împarte cuvântul peste pământ în lung și în lat, și se împlinește proorocia care spune că vine Cuvântul lui Dumnezeu, că vine Domnul cu sfinții Săi, toți purtați pe cai albi, pe îngerii lui Dumnezeu.
Ridicați-vă, fiilor din porți, ca să intru la voi cuvânt, și în carte, o, fiilor, iar voi să Mă așezați pe cale și așa să se împlinească venirea Mea ca fulgerul care iese de la răsărit și străbate până la apus, căci Eu, Domnul, cuvintez la voi, iar cuvântul Meu se aude la apus într-o clipită și stă mărturie că vine Domnul împlinindu-Și venirea Sa, a doua Sa venire de la Tatăl la oameni.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca din 21-04-2024
Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul! Așa am spus acum două mii de ani prin duhul proorociei și am sfârșit zicând: Vin curând!
Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, precum am spus atunci, și așa grăiesc acum, după două mii de ani de la învierea Mea dintre cei morți, ca să merg apoi la Tatăl și să Mă întorc iarăși la oameni sub acest nume nou și să umplu lumea cu Duhul lui Dumnezeu grăit de deasupra și să-i fiu Păstor omului când nimeni nu Mă așteaptă să vin ca să împlinesc Scriptura prin care am spus: Vin curând!
Iată-Mă venit pe vatra neamului român acum șaptezeci de ani, și de atunci și până azi lucrez prin duhul proorociei întocmind pe pământ cartea venirii Mele de la Tatăl la om după două mii de ani de la mărturisirea Mea cea scrisă în Scriptura prin care am făgăduit: Vin curând!
Eu sunt Iisus Hristos, sunt Fiul Tatălui Savaot și al mamei Mele Fecioara Maria, Dumnezeu venit din cer pentru ca să Mă întrupez și să Mă fac om și să biruiesc moartea omului prin moartea Mea pe cruce și prin învierea Mea apoi, după ce M-am arătat în mijlocul lui Israel Păstor venit de la Tatăl, și când acest popor a împlinit Scriptura omorârii moștenitorului viei ca să stăpânească el via lui Dumnezeu Tatăl, dar via Mea este a Mea, precum este scris, căci Eu am înviat dintre morți și-Mi îngrijesc via și-Mi pun vierii la lucru și spun viei Mele: Vie cu vin bun, cântă!
Mi-a pregătit Tatăl nunta și Mi-a pregătit mireasă și masa nunții,căci a sosit vremea să Mă strige mireasa și să-Mi spună: Vino, Doamne! O, cum să nu vin la glasul miresei, cum să nu-i răspund și să-i spun: Vin curând!?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a Ortodoxiei din 24-03-2024
Se citește în biserici în duminica aceasta cuvântul Meu cel de acum două mii de ani despre venirea Mea cea de azi, și iată ce am spus Eu atunci pentru vremea cea de azi: «Când va veni Fiul Omului întru slava Sa cu toți sfinții îngeri, șezând pe scaunul slavei Sale și adunând neamurile toate înaintea Sa, va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele la stânga, și va zice celor din dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu și fiți moștenitori împărăției pregătite vouă de la facerea lumii, căci voi ați împlinit voia Mea pe pământ ori de câte ori ați făcut aplecare unuia dintre cei foarte neînsemnați frați ai Mei”, iar celor de-a stânga le va face trimitere la adunătura lor ca unii care n-au făcut voia Sa și le va spune lor: „Adevărat vă spun că ori de câte ori n-ați făcut voia Mea unuia dintre cei mai neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut”, și aceștia vor lua partea lor de pedeapsă veșnică, precum și cei neprihăniți vor moșteni viața veșnică», precum este scris.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți din 10-03-2024
— O, iubiți mărturisitori cerești, o, Verginico, mare să Ne fie veghea peste lucrul Nostru cu ei, cu cei de azi cu care lucrăm mersul lui Dumnezeu peste pământ de la margini la margini precum este scris, și apoi serbarea veacului ce va să fie, și va fi suspin peste cei ce au stat și stau împotriva lui Dumnezeu.
Vai de cei ce se așează împotriva lui Dumnezeu, că iată, vine vremea să nu mai fie nimeni pe pământ să nu creadă și vor crede toți și va fi slăvit Domnul de către toate noroadele de pe pământ, precum este scris, și vor aduce Domnului mulțumire, căci slava Mea va fi mare și va fi peste tot numai ea! Amin.
Voi, cei ce sunteți pe pământ, nu vorbiți de rău lucrarea cuvântului Meu și pe purtătorii ei, căci sunt ocrotiți de Dumnezeu. Vă faceți vouă rău dacă nu sunteți cuminți. Sunt cu binele Meu prin ei pentru salvarea multora, că vine vremea încercării și dau să-i pun la adăpost de vremea rea pe mulți care se vor bucura că vin să lucrez prin cuvânt lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul Care cârmuiește lumea, chiar dacă lumea nu vrea să știe acest adevăr, căci nimeni în afară de Dumnezeu nu cârmuiește, nu poate să facă aceasta, dar omul îngâmfat și trufaș cu multul, o, se crede mare, crede că poate, numai că în mâna Mea stau toate, și nu vrea omul să se facă mic atât cât este el de mic.
O, fiilor, cuvânt de mărturie am așezat în cartea Mea cu voi în ziua aceasta de aducere-aminte a lucrărilor Mele din zilele cele de apoi. Sunteți hărăziți de Dumnezeu să lucrez cu voi pe pământ împliniri mari ale Scripturilor în zilele din urmă, și trebuie credință și iar credință să aveți, și să ajutați cerul să se desăvârșească peste pământ, că a venit vremea Mea, iarăși a venit și vine, precum este scris.
Stați cu credință în cele gata să vină și să fie aduse spre arătare, o, fiilor, și ne vom odihni apoi cu bucurie și vom petrece și vom cânta cântare de biruință și vom mulțumi Tatălui, căci Tatăl ne așteaptă cu plată dulce, iar voi cereți cu rugăciune sfântă să facă Tatăl izbăvirea cea mare a multora, pocăință peste popoare și întoarcerea la Dumnezeu a celor ce vor fi mântuiți, iar strigarea voastră va avea rod însutit, o, fiilor, precum este scris. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului apostol Andrei din 13-12-2023