4.2. Noul Ierusalim, Noul Canaan, Noul Eden

Pace vouă în zi de praznic de naștere a Mea, fiilor străjeri și lucrători în cetatea cuvântului Meu! Sunt plin de mângâiere că am rămas cu voi și că se naște la voi cuvântul Meu ca să meargă el așa cum a mers de la margini la margini vestea Evangheliei Mele prin ucenicii Mei, martori trimiși de Mine peste tot ca să lase vestea despre Mine că am venit pe pământ Prunc născut și am crescut și M-am lăsat spre pedeapsă cu moarte pe cruce și cu înviere apoi, și ca să creadă lumea și să vină spre Mine cei care Mă doresc Păstor al vieții lor spre Dumnezeu.

O, fiilor, lucrarea Mea cu voi este duhul mărturiei, și vă ajut cu toți cei din cer s-o purtați de la margini la margini pentru cei ce cred, iar pentru ceilalți rămâne de mărturie lucrarea Mea cu voi pe pământ în vremea Mea cu voi. Ori de câte ori vin la voi ca să-Mi culegeți în carte cuvântul caut să spun cine sunt și ce lucrez, de ce vin și grăiesc pe pământ, și vă vestesc și pe voi martori ai Mei și le spun acestea toate la cei care s-ar întâlni prima dată cu venirea Mea cuvânt peste pământ. Spun apoi mai mereu în ultima vreme că România este țara Mea cea de la început și cea de la sfârșit de timp, iar în ziua aceasta scot din legăturica tainelor cerești deslușirea limbii vorbite de Dumnezeu la facerea lumii și totdeauna apoi până în vremea aceasta, când Eu, Domnul, vin pe pământ cuvânt grăit și scris în cartea sa pe acest plai binecuvântat la început și la sfârșit să-Mi poarte lucrarea și cuvântul și limba cuvântului grăit de Dumnezeu peste toată facerea, în afară de om, căci neamurile s-au înmulțit pe pământ după încurcarea limbilor în urma păcatului ispitirii asupra tainelor cerești de către oamenii de pe pământ, și de atunci Și-a ascuns Domnul limba vorbită în cer și a păstrat în taină apoi până azi limba Sa cerească, și iată-Mă pe pământul român grăind de șaptezeci de ani cuvântul venirii Mele iarăși de la Tatăl pe limba cea de la început a lui Dumnezeu, și așa s-a desfăcut această taină a grăirii celor din cer și a venirii Mele pe pământ grăind în limba cea de la început.

Fiilor, fiilor, păcatul ispitirii de Dumnezeu s-a făcut mare pe pământ între oameni încă din vremea trufiei omului cel întâi zidit, și care s-a vrut mare, mai mare ca Dumnezeu, o, fiilor, dar el a căzut din Dumnezeu în clipa aceea, și a căzut apoi și din rai, bietul de el. Timpul a trecut și s-a pierdut limba cea din cer grăită pe pământ și n-a mai fost grăită de pământeni, dar a fost pusă sub taină, iar Eu, Domnul, vin în zilele acestea și grăiesc peste pământ în limba cea de la început, căci Eu, Iisus Hristos, am grăit toată lucrarea facerii lumii pe limba cu care în zilele acestea Îmi las cuvântul scris în cartea sa și desfac taina limbii vorbite de cei din cer, și care a rămas apoi peste păsări, peste animale, peste facerea toată, căci toate vorbesc, și nu se putea să nu vorbească cu Dumnezeu facerea toată, care a luat ființă la cuvântul Meu rostit la facerea lumii, și toate au învățat la început limba lui Dumnezeu, și iată taină deslușită acum, și pe care omul n-a putut s-o pătrundă, căci limba lui Dumnezeu nu are nevoie de tălmăcire, nu are Duhul Sfânt nevoie de proptele pentru desurcarea limbilor vorbite pe pământ, căci în ziua coborârii Duhului Sfânt s-a văzut minunea, că tot omul de toată limba auzea cu urechea pe limba sa tot cuvântul grăit în limbă cerească, și nici măcar ucenicii Mei cei de atunci n-au înțeles în clipa aceea ce taină a desfăcut cerul în mijlocul oamenilor, căci în ziua aceea Domnul a descurcat pentru o clipă limbile neamurilor de pe pământ și le-a făcut numai una ca și în cer, căci toți auzeau pe limba lor vorbirea Duhului Sfânt în clipa aceea.

Iată taina limbii grăite la facerea lumii! Păsările și animalele, munții și dealurile, pădurile și câmpiile, soarele și luna, stelele și lumina, grindina și zăpada, gheața și vântul, tot și toate laudă pe Domnul în limba cea de la început, limba cea cerească, limba îngerilor lui Dumnezeu, precum este scris, și tot și toate laudă pe Domnul în limba cea în cer grăită.

O, cine este vinovatul nedeslușirii limbii lui Dumnezeu? Cine, omule, urechea sau mintea? Cine a născut această încurcătură a limbilor? Nu poate nimeni să răspundă, și iată, nu orice, nu oricine înseamnă pe pământ românul. Acest neam este cunoscut de Dumnezeu prin limba lui vorbită, și pe care toată facerea o cunoaște și o grăiește. Toți și toate gândesc pentru grăire între ele în limba neamului român, și de aceea am spus prin cuvântul Meu din vremea aceasta că tot omul care se va îmbrăca în cămășuță de creștin se va numi român, și va ști această limbă după ce se va alege de partea lui Hristos.

Se vor cunoaște toate popoarele pe ele însele după roadele lor, precum este scris, și fiecare își va vedea rodirea sau nerodirea, iar omul n-a avut mintea trează ca să ia pildă de la păsări, de la animale, de la toată facerea, de la tot ce rodește și se jertfește pentru un nou început, pentru o nouă primăvară, și toată facerea grăiește limba cea din cer, limba îngerilor și a sfinților, căci în cer Duhul Sfânt este limba cea grăită și cunoscută dintru început prin cuvântul gurii Mele prin care toate ale facerii grăiesc, căci nu se poate altfel între Dumnezeu și toate câte sunt, și iată cât de jos este căzut omul care a rămas fără minte din cer și se mulțumește așa cum este, fără deslușirea tainelor facerii, o, și nu știe să meargă spre început, spre locul de unde a căzut, căci și-a pierdut mintea și limba și grăirea lui cu Dumnezeu, și fiecare grăiește cum îi vine la îndemână și nu mai știe calea înapoi spre veșnicie, căci viața vremelnică i-a închis omului calea și dorul și mintea, o, și nu se putea să nu vin pe pământ după om și să-i pot grăi și să-i arăt calea și să-l învăț rugăciunea și roadele ei.