2.2. Împărăţia de 1000 de ani a sfinţilor
E necredință multă și tot mai multă pe pământ, dar este scris în Scripturi că așa va fi la venirea Mea iarăși de la Tatăl, o, fiilor. Eu Însumi am lăsat cuvânt că va fi necredință pentru venirea Mea, dar dacă am spus că vin, iată-Mă împlinitor și venind cu sfinții, o, și am în ziua aceasta cu Mine la voi pe ierarhii cei de la începutul bisericii Mele, pe Vasile, Grigorie și Ioan, și am cu ei la masă acum pe frații lor întru credință și întru lupta pentru credință în vremea aceea, am pe ierarhul Nicolae, pe ierarhul Spiridon, am cu ei pe cei luptători ca și ei pentru dreapta credință, o, fiilor, și care după o mie de ani de credință și de împărăție a sfinților dreptei credințe s-au împuținat, căci s-au tras în lături cei nemulțumiți și s-a rupt și turma și a rămas mică turma dreptei credințe, o, și a trecut de atunci încă o mie de ani de când satana a fost dezlegat de mâna lui antichrist, care a înșelat pe mulți slujitori la altare și i-a tras în stânga pentru mintea lor rătăcită și rătăcitoare și s-a rupt turma Mea, iar acum vin s-o cercetez, vin s-o trezesc și să-i înnoiesc iubirea și s-o chem la pășunea ei cea dintâi și ca să-și amintească de păstorii ei cei de la început, și care au lăsat cărare de urmat cu Dumnezeu pe cale pentru turmă, și iată-i pe sfinții Mei sărbătoriți și veniți cu Mine la masă cu voi și mărturisind dreapta credință lăsată de ei acum două mii de ani și cercetând cu Mine pe cei ce au rămas pe calea cea de la început, și pe cei care s-au abătut din turmă, de la învățătura cea dreaptă, și care nu va fi biruită, fiindcă ea va lumina după cum îi este lucrarea, o, că trebuia să am unde să trag odată cu venirea Mea cu sfinții, și Mi-am pregătit în taină familie sfântă de fii duhovnicești și am întărit credința lor și i-am umplut de har și am găsit pe pământ credință și vin cuvânt purtat pe nori și Mă împart peste tot și chem la masa Mea cu sfinții pe cei pe care Tatăl Mă descoperă lor cu venirea Mea, cu lumina cuvântului Meu, cu gătirea zilei celei mari a slavei Mele, când antichrist va fi dat pe față și biruit cu totul, și iarăși va fi apoi turma creștină regatul Meu, regatul lui Hristos pe pământ, căci Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii și sunt biruitor, precum este scris.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan din 12-02-2026