„Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra”. (Ioan, capitolul 8/7)

Sunt inginer, sunt din Bucureşti, am 62 de ani. Am citit intr-un ziar local din Târgovişte un interviu al unui arhiereu, dat cu un prilej banal unei ziariste, interviu care m-a îngrijorat şi m-a îndurerat atât pe mine, cât şi pe mulţi alţi creştini care au citit interviul. Îndrăznesc să dau publicităţii această mărturisire deschisă, la care îi chem pe toţi cei ce-L iubesc pe Hristos cu iubire adevărată, mărturisire pe care-o aduc ca la scaunul de spovedanie, cu frică şi cu temere de Dumnezeu, pentru adevăr şi dreptate:

Am aflat de Pucioasa şi de construcţia mănăstirii de acolo atunci când la începutul anului 1993 am urmărit ştirile publicate în presă în legătură cu neînţelegerile din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, legate de poziţia pe care P.S. Irineu Pop Bistriţeanul o avea faţă de biserica şi fenomenul de la Pucioasa. Îmi vine în minte momentul când după o sfântă liturghie de duminică la Biserica Mitropoliei din Bucureşti s-a anunţat printr-un arhiereu că fenomenul de la Pucioasa a fost declarat de către Sinod în unanimitate de voturi ca fiind străin de învăţătura Sfintei Biserici şi că timpul va spulbera orice amestec al celui rău în tradiţia şi învăţătura Sfintei Ortodoxii. Tot atunci s-a pomenit de faptul că acum, mai mult ca oricând, este timpul să ne ferim de tot ce seamănă a prooroc mincinos, pentru a nu ne găsi înşelaţi de cel rău.

Ca un creştin ortodox care iubesc Sfânta Biserică am luat aminte şi am ţinut minte ce s-a spus de către Biserică în legătură cu fenomenul Pucioasa, dar misterul despre Noul Ierusalim mă urmărea, şi nici măcar filmul prezentat în acea vreme la TV în legătură cu construcţia bisericii Noul Ierusalim de la Pucioasa nu a reuşit să mă liniştească, ba dimpotrivă, misterul parcă era mai profund în mintea mea, însă pentru că a trebuit să plec din ţară cu serviciul pentru o vreme, am uitat curând de povestea aceasta.

În America, pentru că acolo am plecat să lucrez pentru un timp, am avut surprize mari. Am aflat că există un loc denumit Conyers în Georgia, unde Maica Domnului îi apare unei femei prin care transmitea începând din anul 1990 mesaje pentru Statele Unite ale Americii. Avertizat fiind de la plecarea din ţară că acum este timpul proorocilor mincinoşi, am respins cu vehemenţă ideea că ar putea fi ceva adevărat acolo. Însă când din întâmplare am citit mesajele din acel loc, am început să mă gândesc în mod serios că locul trebuie mai întâi vizitat şi studiat înainte de a fi judecat. Astfel am ajuns să vizitez în iulie 1994 locul unde Dumnezeu a spus prin cuvânt că e pământ sfânt, ceea ce pe mulţi americani i-a intrigat, pentru că omul ştia că numai la Ierusalim este pământ sfânt. Însă Dumnezeu a spulberat îndoiala celor care ca şi mine gândeau aşa, spunând că „un loc e sfânt pentru că Eu spun că este sfânt”. Punând piciorul pe pământul din spatele casei vizionarei, în momentul când am păşit în zona încercuită care avea un anunţ: „Vă rugăm să păstraţi liniştea. Acest pământ este sfânt”, am simţit cum mi s-a spulberat îndoiala, deşi acel loc nu era din spaţiul ortodox, dar avea în el ceva ce mă făcea să mă simt ca în bisericile din ţară, de acasă. Aveam aceeaşi trăire pe care o are cineva în prezenţa a ceva sfânt, cum ar fi sfintele moaşte sau icoanele făcătoare de minuni din bisericile noastre ortodoxe. Din acel moment am început să studiez cu mai multă seriozitate mesajele şi să vizitez adeseori locul unde Maica Domnului sau Domnul Iisus Hristos rosteau mesaje din ceruri pentru a-i ajuta pe oamenii de acolo şi de pretutindeni să înţeleagă că El este viu şi că vrea să-i ajute pe toţi cei ce-L caută pe El.

Studiind timp de cinci ani fenomenul apariţiilor divine în lume de-a lungul timpului, am realizat că Dumnezeu este prezent prin cuvânt ca un fir de aur care depăşeşte graniţele de timp şi spaţiu, că El vrea să ne vorbească şi să ne înveţe, să ne spună cum să facem să fim alături de El, să-L avem şi să-L vestim, aşa cum au lucrat toţi credincioşii Lui de la începutul omului şi până azi. Nu este cu neputinţă să credem că Dumnezeu ne urmăreşte de peste tot, învăţându-ne de pretutindeni. Pe când Avraam era păgân, Dumnezeu a vorbit peste el şi l-a făcut alesul Său.

Nu mi s-a părut nimic neobişnuit când doi ani mai târziu am vizitat un loc asemănător în India, la Batim, lângă Bombay, unde Maica Domnului transmitea într-un mod asemănător mesaje din cer. În tot acest timp am studiat şi alte locuri, şi mi-am hrănit sufletul cu mesaje şi cuvinte venite din cer prin oameni în timpuri trecute sau actuale, cum ar fi: Fatima din Portugalia, Garabandal din Spania, Lourdes din Franţa, Medjugorje din Iugoslavia, prin Akita în Japonia, prin preotul Don Gobbi în Italia, prin Vassula, ortodoxă originară din Alexandria Egiptului, prin Cyndi Cain, John Leary, Marvin Kucera şi Nancy Fowler în Statele Unite, şi m-am simţit întărit, pentru că toate mesajele, care erau curate şi sfinţite de cuvântul Domnului au fost ca pâinea pentru sufletul meu.

La sfârşitul anului 1996 m-am întors în ţară şi am avut dorinţa de a împărtăşi cu alţi iubitori de Hristos ceea ce aflasem în lume. Am încercat să traduc din mesajele şi informaţiile legate de apariţii divine într-o revistă de viziuni şi mesaje „Inima Mea te aşteaptă”. Am publicat materiale numai pe cuprinsul a două numere, pentru că lucrând la această revistă am aflat de Cuvântul lui Dumnezeu, de Pucioasa, şi am realizat că Hristos nu mai are nevoie de traducere din limbi străine în România pentru că El le vorbeşte de multă vreme românilor în româneşte.

Studiind cartea Cuvântul lui Dumnezeu am realizat că, deşi era aceeaşi voce cu care eram familiar din lumea largă, totuşi manifestările divine cu care luasem contact până atunci erau cuvânt de la Dumnezeu, pe când la Pucioasa în Biserica Noul Ierusalim este Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Care grăieşte, după cum profeţeşte cartea Apocalipsa cap. 19/13. Abia aici am înţeles nu cu mintea, ci cu inima, ce înseamnă naşterea din nou, cea de a doua, de care ne vorbeşte Dumnezeu în Scripturi. Din momentul în care am aflat de Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa şi până acum, Cuvântul are putere în El să mă schimbe şi să mă transforme, şi parcă simt că nu-mi mai trebuie nimic, decât să mă las purtat în braţe ca un copil de Cel ce a venit în România la noi să ne arate calea pe care trebuie să meargă omul de acum ca să ajungă în „împărăţia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte” cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu azi.

Aducându-mi aminte de felul cum am aflat de Pucioasa şi de Noul Ierusalim aşa cum era prezentat în presă în 1993, mă gândesc la vorba care circulă printre cei ce sunt devotaţi apariţiilor Maicii Domnului de la Medjugorje şi care spun că singurul pericol de acolo este să treci pe lângă Medjugorje. Însă eu cred din toată inima că mai mult decât acolo se potriveşte la noi să spunem la toţi cei care încearcă să arunce cu noroi în locul şi în oamenii bisericii Noul Ierusalim de la Pucioasa, că singurul pericol foarte mare pentru fiecare dintre noi, şi mai ales pentru românii ortodocşi, pentru Biserica Ortodoxă din România, este să trecem pe lângă Pucioasa şi să nu băgăm în seamă Lucra - rea lui Dumnezeu care se manifestă acolo, fiind în pericol să nu aflăm de vestea cea bună, de Hristos, Cel ce S-a născut trup în Betleem şi Cuvânt în România. Dacă Medjugorje a polarizat o întreagă umanitate acolo unde lucrarea cerului este în parte, după puterea omului de a se îndumnezei, oare, acolo unde se manifestă întreaga slavă a cuvântului lui Hristos, va rămâne un loc dispreţuit şi anatemizat de-a pururi? Episcopul Irineu Bistriţeanul profeţea în 22 iulie 1991: «Dumnezeu are aici un izvor de apă vie, este poate chiar acel râu din Apocalipsă care curge din tronul Sfintei Treimi, Râul vieţii, din care acum se adapă puţini şi credem că într-un viitor apropiat se vor adăpa mulţi».

Din interviul despre care aminteam la început, reiese că nu este cazul arhiereului de Târgoviște, Vasile Costin, la care mă refer, şi care a trecut şi s-a oprit pe acolo, dar nu a înţeles nimic, pentru că cei ce nu mănâncă la masa Cuvântului lui Dumnezeu nu pot înţelege taina pe care ne-o descoperă Dumnezeu prin cei ce s-au făcut Lui popor de vestire şi cale de venire a Domnului cuvânt pe pământ. Numai cei ce au credinţă în Cuvânt pot vedea sfinţenia poporului ales de Dumnezeu pentru vremea de acum. Este de luat aminte că în decursul timpului i-a fost mai uşor omului plin de pete şi de pofte, plin de vicii şi de păcate trupeşti, să nu vadă nimic bun în jurul lui, căci îi este greu omului cel păcătos să se dezbrace de haina lui murdară şi plină de pete, şi îi este mai la îndemână omului de azi să-l dezbrace pe cel ce are haină albă şi curată. Însă trebuie să le spunem la toţi cei ce fac aşa, că zadarnică e încercarea lor de a arunca cu noroi în poporul pe care Domnul l-a ales şi l-a sfinţit cu multă trudă prin vremurile rele de acum, căci Cel ce vine acum mereu la noi cu Cuvântul Său de azi, îi curăţă şi-i vindecă de răni pe copiii Lui, care s-au aplecat să ducă cu stăruinţă greul vestirii Lui în lume.

Vreau să le spun la toţi cei care au dat cu pietre în lucrarea Noului Ierusalim şi în vieţuitorii lui, la toţi cei care mai dau şi acum, chiar şi la toţi cei care vor mai da în cei ce-L urmează pe Domnul pe pământ, că pietrele aruncate în cei ce sunt cale de venire a Cuvântului lui Dumnezeu la noi în acest sfârşit de veac, Îl lovesc pe Domnul Iisus Hristos, aşa cum L-au lovit şi atunci când El Însuşi a dus crucea pe pământ.

Oare, cel care are haină de slujitor al altarului Domnului, nu ar trebui să-şi aducă aminte de cuvintele spuse de Domnul acum 2000 de ani celor ce s-au repezit cu pietre şi cu vorbe de ocară asupra păcatului din om? Dacă oamenii cei păcătoşi n-au putut să mai facă nimic şi au lăsat pietrele jos, atunci când Domnul i-a îndemnat să privească mai întâi asupra lor, şi apoi să dea curs mâniei care-i făcea orbi şi surzi, cu atât mai mult ar trebui ca cel ce se socoteşte pe sine slujitor al Domnului Hristos, să se teamă a gândi şi a face rău celor ce sunt aleşi şi crescuţi de Domnul și de cuvântul Său. Iar cel ce nu poate vedea curăţenia şi sfinţenia celor ce-L urmează pe Hristos, ar trebui să se spele şi să se cureţe de rele, însă cu grijă şi răbdare, pentru ca nu cumva noroiul ce l-ar da jos de pe el să-l ia şi să-i împroaşte pe cei ce sunt albi şi curaţi, căci noroiul nu se poate lipi de haina poporului cel sfinţit de Cuvântul lui Dumnezeu, din care ei s-au născut şi sunt.

În timp ce mai-marii României s-au mulţumit să ajungă preşedinţi şi atât, parlamentari şi atât, în funcţii mari şi mici şi atât, şi asta prin alegerea pe care oamenii le-au făcut-o, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa trezeşte biserica, o înflăcărează, o mustră şi o învaţă, aşteptând-o să fie cu adevărat biserica cea mântuitoare între toate câte sunt biserici, oamenii bisericii tac, oamenii bisericii din România luptă împotriva învăţăturii sănătoase, de care mulţimi şi mulţimi de oameni ar putea beneficia pentru îndreptarea vieţii, pentru însănătoşirea morală şi pentru relaţiile curate între toţi oamenii. Oamenii bisericii tac, aşa încât nu se mai poate înţelege ce a voit Mântuitorul să spună atunci când a atenţionat şi a spus: «se vor ivi prooroci mincinoşi care vor înşela până şi pe cei aleşi».

Dar, oare, care să fie cei aleşi la care se referă Hristos? Oare, cei aleşi sunt ortodocşii de rând care au transformat ţara în piaţă şi în vopsitorie, mergând la biserică din Paşti în Crăciun, împărtăşindu-se fără pocăinţă sau deloc, aşa cum arată Dumnezeu în cuvântul Său? Oare, cei aleşi sunt toţi tinerii de origine ortodoxă care frecventează pasiuni ruşinoase fără a vrea să ştie ce este omul şi viaţa omului? Oare, cei aleşi sunt toţi cei care aleargă să câştige un ban şi încă unul, uitând pentru ce s-au născut, uitând de Dumnezeu pentru viaţa lor cea de toate zilele? Şi, în sfârşit, oare, cei aleşi sunt cei ce duc zi de zi grijile vieţii şi atât, griji pe care numai păgânii le caută, după cum a zis Însuşi Hristos? Şi dacă nu sunt toţi aceştia cei aleşi, atunci cine sunt şi ce sunt cei aleşi? Oare, n-or fi aceia cei aleşi de Dumnezeu pentru oamenii care nu au grijă de cele veşnice ? Oare n-or fi aceia prooroci trimişi de Dumnezeu ca să-i scoată pe oameni din moartea faptelor rele? Oare n-om fi noi, ortodocşii de rând, cei care nu ne lăsăm să fim văzuţi de cei aleşi de Dumnezeu ca să nu ni se descopere faptele noastre rele, ca să nu fim cumva stingheriţi de la plăcerile de zi cu zi? Oare, arhiereii şi preoţii bisericii nu citesc Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa ca să vadă câtă viaţă veşnică are în el pentru toţi oamenii? Cum de nu îndeamnă ei omenirea spre acest izvor nerătăcitor de suflet, acum, când tot omul are nevoie de o cârmă dreaptă prin fii drepţi şi sfinţi cu viaţa?

Au oamenii nevoie de iubire, de adevăr, de învăţătură. Cum de nu cercetează biserica ceea ce le lipseşte oamenilor în aceste vremuri aride? Iată întrebări care şi le pun mulţi fii ai bisericii care au devenit mai vii, hrănindu-se cu această pâine, căci acest izvor de învăţătură vie nu are în el nici un fir de praf, nici o iotă străină de învăţătura evangheliei lui Hristos. Cum de tac mai-marii bisericii, când evanghelia lui Hristos renaşte prin acest Cuvânt în mijlocul nostru, al românilor, ca să încălzească credinţa în inima oamenilor?

Am constatat din interviul amintit la început neliniştea pe care o are arhiereul citat în legătură cu situaţia din jurul lui. Nu poate nimeni să hulească Lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu, lucrare de Duh Sfânt în România, şi să mai aibă şi linişte în sufletul său, pentru că Domnul ne-a spus demult, de acum 2000 de ani, că totul se poate ierta prin pocăinţă şi umilinţă, în afară de hula împotriva Duhului Sfânt, care nu are iertare în veac, ci este spre osânda veşnică.

Locul cu izvorul cel dulce de cuvânt, locul care este atât de aproape, şi totuşi atât de departe de toţi cei ce singuri se rup de Domnul şi de Cuvântul Lui, acest loc este acum pentru mulţi creştini care-L caută pe Hristos cu adevărat locul de unde vine învăţătură sfântă ca să putem fi drepţi în credinţă ca Avraam, căci Bunul Păstor ne arată El Însuşi prin poporul Lui calea cea dreaptă spre ortodoxia adevărată şi trăită cu adevărat. Viorel Ivan.