Mă numesc Torcică Steliana, născută în comuna Moroieni, sunt călugăriță, am 63 de ani. Am primit educaţia şi învăţătura creştină de la bunica şi părinţii mei, fiind creştini ataşaţi cu tot sufletul de biserică, de poruncile dumnezeieşti şi de această coborâre dumnezeiască, despre care vreau să mărturisesc.

În casa noastră se vorbea adesea despre o fecioară cu numele Verginica din satul Maluri, de lângă Pucioasa, prin gura căreia vorbeşte Domnul. Aveam 14 ani când am păşit spre Maluri cu creştini care luaseră parte la această coborâre. Această fiinţă era plăcută, blândă, dulce la cuvânt şi miloasă ca şi Domnul. Lângă ea te simţeai în siguranţă, sub o protecţie divină, de care nu te-ai mai fi despărţit. Am luat parte la multe coborâri ale cuvântului lui Dumnezeu, prin care Domnul ne învăţa cum să stăm în biserică, să nu ieşim afară în timpul Sfintei Liturghii, să fim cu luare aminte la toată slujba dumnezeiască, să luăm anafură şi să avem grijă să nu dăm pe jos că este mare păcat, şi câte poveţe şi lucruri ne spunea! Am luat parte la una din coborârile dumnezeieşti unde Domnul spunea că a sosit vremea să nu mai căutăm însurat şi măritat, şi mulţi tineri şi tinere să meargă la călugărie. Am fost şi eu numită, şi în anul 1971 am păşit în Mănăstirea Nămăieşti în ziua sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, pe care Domnul mi i-a dat ca ocrotitori ai vieţii mele. Această proorocie s-a împlinit, că începând din anul 1970 multe fete şi feciori din poporul hrănit cu cuvântul Domnului au îmbrăţişat viaţa monahală. De ziua Măicuţei Domnului tot în acelaşi an a venit la mănăstire şi Mariana Costache, acum maica Varvara, şi Domnul a spus că noi vom fi surori de cruce şi nu ne vom mai despărţi. Pot spune că s-a împlinit cuvântul Domnului întocmai, că după atâţia ani şi încercări fel de fel, tot împreună suntem, din mila Lui cea mare.

Vreau să amintesc cum Domnul ne-a strâns și a spus în cuvânt că mănăstirea Nămăieşti va ajunge peşteră de tâlhari, şi ne întrebam cum va fi aceasta. Și aşa a fost, că în mănăstire a pătruns lume de tot felul, şi maicile au început încetul cu încetul să guste din plăcerile lumeşti, uitând de votul călugăresc. A mai spus Domnul tot la Nămăieşti despre o măicuţă, Olimpiada, că moartă va ieşi pe poarta mănăstirii, dar nu vie. Mulţi creştini s-au smintit şi au spus că a minţit Domnul. Această măicuţă a plecat spre lume şi s-a măritat, deci pentru Domnul ea murise duhovniceşte cu sufletul, iar nu cu trupul aşa cum mulţi aşteptau.

Dar câte şi câte împliniri văzute şi nevăzute s-au adeverit, că n-ar încăpea să le scrii pe toate. În tot timpul Domnul ne-a purtat de grijă prin cuvânt şi ne spunea să nu mâncăm din prinoasele puse la slujire, că sunt făcute farmece pentru noi de o măicuţă, Cornelia, căreia îi părea rău că maica stareţă, Onufria, avea atâtea fete la stăreţie.

Ne-a mai spus Domnul prin cuvânt despre o femeie credincioasă care venise la Mănăstire să stea mai mult pentru slujbe şi chiar să ajute la treburi. Stătea cu noi la masă, în aceeaşi cameră, la slujbă şi peste tot. Acea femeie era bărbat și era informator, trimis să vadă şi să spună tot. El a plecat şi a dat mărturie frumoasă, spunând că nimic rău nu a văzut la noi, nimic în afară de biserică, ascultare, post şi rugăciune. De asemenea ne-a dezvăluit Domnul că la receptorul telefonului avem pus microfon care înregistra tot ce vorbeam.

În 1985 am plecat la Dragoslavele, reşedinţă patriarhală, la cererea patriarhului Iustin. Am stat până în 1996 cu maica Varvara pe vremea patriarhului Teoctist, când ne-au fost încercate credinţa şi statornicia, fiind puse să ne lepădăm de Cuvântul lui Dumnezeu şi de tot şi toţi de la Pucioasa. Primiseră reclamaţii de la anumiţi preoţi că noi facem parte dintr-o sectă periculoasă şi suntem ca o molimă, de la care mulţi se molipsesc. Nu ştiu nici astăzi cât am fost ascultate cu tot ce am spus, pentru că sentinţa a fost rostită: „Imediat să părăsiţi locul şi să vă duceţi la ăia să aibă grijă de voi!”. După multe ameninţări şi vorbe urâte am plecat cu nădejdea în Dumnezeu că El ne-a călăuzit şi ne va călăuzi paşii şi viaţa şi toată fiinţa noastră, stând la pieptul Lui milos.

Am încercat în mărturisirea mea să desluşim taina acestei coborâri, că suntem creştini ortodocşi, şi nicidecum sectă. Am mărturisit despre viaţa mamei noastre Verginica, pentru că aşa o numeam noi, despre tot ce a suferit de la lume, de la securitate, în închisori de nenumărate ori. Acest izvor de cuvânt este adevărat, şi Dumnezeu coboară cuvântul Său pe vatra românească, care va dăinui pe veci de veci, după cum Domnul anunţă în cuvântul Său. Amin.