Mărturisesc că sunt un mort înviat. Dumnezeu m-a adus dintr-o viață păgână la El. Lui Îi datorez totul, pentru că El a intervenit în mod miraculos în viața mea pentru a-mi arăta Calea. L-am cunoscut târziu, aveam 30 de ani. Apoi Dumnezeu a fost tot timpul lângă mine și m-a ajutat. Când am citit întâia oară din cuvântul Lui, a fost ca o regăsire, ca și ceva care-mi doream, dar nu știam.

Într-o zi m-am întâlnit cu o fostă colegă de studenție și vorbind cu ea mi-a spus că știe un părinte deosebit (părintele Ștefan) și dacă aș vrea să merg și eu la el, și am acceptat. În seara aceea am avut un vis. O cruce pictată cu Domnul Iisus Hristos răstignit venea din cer din ce în ce mai aproape de mine, venea cu repeziciune. Mă gândeam că o să mă strivească, dar s-a oprit, și eram cu fața în dreptul picioarelor Lui și am văzut că locul era murdar, vopseaua se luase, și am zis: „Cum să sărut aici?” și visul s-a terminat. Am rămas cu o durere că s-a sfârșit așa, iar mai târziu m-am gândit că mizeria erau păcatele mele. Mai mare cutremur însă m-a cuprins, când dimineață, mergând la biserică, am văzut această cruce stând în pridvor exact așa cum am visat. Am căzut la picioarele ei și mi-am zis că aceasta este chemarea mea, că aici trebuia să ajung.

Mai târziu, părintele, fără să-i povestesc visul, m-a rugat să repictez această cruce, (sunt artist plastic), ceea ce am și făcut cu ajutorul Domnului. Inima mi se lipise de această mică biserică ortodoxă și numai aici îmi găseam alinarea. Într-o zi am văzut cum părintele împărțea din altar niște cărți mari albe, și creștinii le luau cu multă bucurie. Îmi doream și eu, dar nu îndrăzneam, când vine o creștină și-mi dă această carte: Cuvântul lui Dumnezeu. Am primit-o ca pe un dar de la El. În tot ce am citit în ea, am regăsit dorul meu după o viață curată, adevărată. Nu mi s-a părut nimic neobișnuit, pentru că prin stăruință, în post și rugăciune, eu m-am apropiat de Dumnezeu și am putut să-mi schimb viața, să scap de patimi.

În mod deosebit m-a mișcat la suflet greul Domnului, crucea Sa. Din 1955, când a început această lucrare de restaurare a omului, în vremea cea grea a comunismului, Dumnezeu a răbdat nu numai slăbiciunile oamenilor (neascultare, trădare), ci și prigoană. El a răbdat, S-a umilit, dar S-a și mărturisit și Se mărturisește. În pomul bun se dă cu pietre. Așa este și cu această lucrare.

Când am pășit prima dată în locul ales de Dumnezeu de la Pucioasa-Glodeni am simțit tot cerul prezent. Mi-a venit să plâng, și nu mă mai puteam opri. Când m-am așezat la masă afară, lângă fântâna sfântului Andrei, mi s-a arătat Domnul Iisus Hristos întins pe masă, iar noi, creștinii, mâncam din El, și n-am mai putut mânca și plângeam, iar lângă mine era o creștină care mă știa și mă tot întreba ce am de plâng și nu mănânc, și atunci i s-a arătat și ei aceeași imagine, și a început și ea să plângă.

Din pricina puținei mele credințe am avut multe semne și minuni pentru încredințare. Iată, Domnul ni se dă cuvânt nouă, oamenilor. „Gustați și vedeți că este bun Domnul și să nu vă fie teamă!”.

Odată, din rușine, nu mi-am pus baticul pe cap când mergeam la biserică în București la spovedit. Atunci diavolul în chip nevăzut mă ținea de mână și mă purta fără voia mea în altă direcție și nu aveam putere să-mi întorc pașii. Abia după mult timp am reușit să-mi pun baticul și am ajuns la biserică la terminarea slujbei, iar părintele mi-a spus că nu mă mai primește, căci diavolul râde de mine.

O altă minune pe care nu o credeam posibilă a fost întoarcerea mamei mele la credință. În urma unor decese în familie mama se îmbolnăvise de o depresie severă și a trebuit să o internez de mai multe ori în spital. Îmi era greu cu ea bolnavă și citeam psaltirea pentru ajutor. Într-o noapte ea a vut un vis cu un om urât care a speriat-o, și de atunci și-a pus și ea baticul pe cap și nu l-a mai dat jos. Apoi a început să se roage zilnic cu paraclisul Maicii Domnului și să țină post. Acum ea este sănătoasă și nu mai are nevoie de tratament antidepresiv.

Sunt artist plastic și mărturisesc că Noul Ierusalim prin profețiile sale a fost o sursă de inspirație și pentru lucrările mele de artă și expoziții, pe care le-am realizat în colaborare cu Atelierul de creație Noul Ierusalim. Astfel de lucrări sunt tapiseriile: „România-țara strălucirii”, „Fereastră spre lumină”, „Scoală-te, România Mea!”, „Biruitorul”, etc.

Cred că prin împlinirea cuvintelor Sale în curând, se va vedea că Dumnezeu este Cel ce este. El este adevărata frumusețe, El este Creatorul, iar eu nu am cuvinte să-I mulțumesc pentru tot ce mi-a dat, dar mă umplu de aerul Său, de lumina Sa, de cerul Său, de blândețea Sa, de dorul Lui, de tot ce este nevăzut, și atât de încăpător în cele văzute, în locașurile Sale. Nicoleta Albu, artist plastic, am 46 de ani.