Mă numesc Gabriela Drăghici și sunt din Pietrari, Dâmbovița. Părinții mei au fost buni creștini și au făcut parte din gruparea Oastea Domnului. Din copilărie mergeam în fiecare duminică la biserică cu părinții și frații mei. Astfel pot să spun că de mică m-am apropiat de Domnul și L-am purtat în suflet mereu. Tot în acea vreme tatăl meu a cunoscut coborârea Domnului prin fecioara Verginica și mergea de multe ori împreună cu mătușile mele sau alți creștini în diferite locuri de întâlnire, însă cu multă atenție, căci erau urmăriți de securitate.

Eu l-am cunoscut mai întâi pe nenea Mișu (Dănciucă Gheorghe) care era păstor pentru creştini şi venea adeseori la noi în casă și ne citea din Cuvântul Domnului coborât în acea perioadă. Îl ascultam ore în șir cu sufletul tremurând, căci Domnul ne dezvăluia o altă viață, viața în Hristos. Atunci am învățat rânduielile vieții de creștin cu privire la rugăciune, post, statornicie, port creștinesc.

Mai târziu am cunoscut-o și pe fecioara Verginica și am luat parte la o coborâre a Domnului prin ea. Mi-a rămas în suflet marea ei blândețe și bunătate. Atunci am fost întrebată pentru întâia oară dacă eu cred că acest Cuvânt este de la Dumnezeu. Am răspuns afirmativ cu toată convingerea, căci așa am simțit.

Aveam 14 ani. Au urmat apoi anii de școală, serviciu în mijlocul lumii, departe de casă, perioadă în care am împlinit cât am putut, mai mult în taină, fiind căsătorită și având și un copil. În această perioadă am fost prezentă în casa părinților mei la câteva coborâri de Cuvânt prin mama Lelica, sora sfintei Verginica. Din acestea îmi amintesc cum Maica Domnului spunea să ne luptăm, ca nici un suflețel care a fost mângâiat de Domnul să nu intre la judecată, și Îl ruga pe Domnul ca omul să primească suferințe în trup aici pe pământ pentru păcatele lui, ca sufletul să-i fie salvat.

După anii ’90 și după ce s-a construit mănăstirea Noul Ierusalim am început să mă apropii tot mai mult cu viața de creștinii cei noi ai acestei taine și să împlinesc cerințele acestei vieți. Fiind totuși departe ne întâlneam mai rar, și astfel aveam multe nelămuriri cu privire la noul mod de viață. Mult m-am bucurat când în vara anului 1995, venind la părinți am găsit prima carte editată de mănăstirea Noul Ierusalim „Cuvântul lui Dumnezeu” în România. Timp de 2 ani am citit-o de mai multe ori și pot să spun că mi-a schimbat complet modul de gândire și viața.

Prin acest râu de Cuvânt Domnul vine și ne desluşeşte toată Scriptura, începând de la Creație și până la venirea Sa pe nori în chip văzut. El ne descoperă taine neștiute de îngeri și de sfinți, și mai ales legate de România, că strălucirea care o așteaptă pe ea a fost proorocită în toate timpurile de toți proorocii. România, spune Domnul, este Canaanul în care va trăi și va intra tot neamul cel ales al Noului Ierusalim și care va triumfa peste toate popoarele. Cel mai important pentru noi este faptul că Domnul ne învață pas cu pas cu multă iubire sfințenia vieții şi a hranei, a faptei și a trăirii sfinte ca la început „când cerul și pământul lucrau împreună învăluind în legea sfințeniei făptura cea dintâi”.

Încet, încet am revenit acasă lângă tatăl meu și mi-am așezat viața după aceste proaspete învățături. Mai târziu s-au apropiat și frații mei cu mare convingere că aici este Lucrarea lui Dumnezeu şi cuvântul Său.

Aș dori să spun o întâmplare petrecută în familia mea. Fiica mea, fiind într-o vizită la bunicii din partea tatălui a avut o discuție în contradictoriu cu privire la această Lucrare de Cuvânt, despre care bunicul, bazându-se pe spusele preoților din acea zonă, a afirmat că nu îl va convinge ea că aici este Dumnezeu. După câțiva ani bunicul a murit. La scurtă vreme acesta a venit în vis la fiica mea și i-a povestit cât a fost de chinuit în iad datorită necredinței pe care a avut-o în legătură cu această lucrare de cuvânt din cer și că „toți cei care nu cred în acest Cuvânt și în cei de la mănăstirea Noul Ierusalim ajung pe talpa iadului”.

Timpul curge, și odată cu el și Cuvântul lui Dumnezeu se așterne tainic peste lume. Se împlinesc 60 de ani de când Dumnezeu vorbește cu omul, chemându-l să se întoarcă Acasă.

Noi am rămas aici cu viața și statornicia și dorim să rămânem până la capăt.