Mă numesc Victoria Zidaru şi voi încerca să mărturisesc cum a început legătura mea cu această lucrare sfântă.

Eram la Ghelari, lucram o poartă monumentală de şase metri, cu Marian şi cu un grup de ucenici, poartă care a fost revelată de Dumnezeu atât lui Marian, cât şi altor persoane care au întărit convingerea că lucrarea noastră este comandată, am putea spune, de cer. Însăşi abandonarea Bucureştiului şi venirea noastră la Ghelari a fost parcă ajutată şi cerută din cer, căci nici unul din noi nu s-a împotrivit, nu ne-a venit greu şi nu am regretat, şi am urmat acest îndemn parcă ajutaţi şi mângâiaţi de o putere divină.

Încă de când eram în Bucureşti auzisem că în România se petrece un miracol, că undeva vorbeşte Dumnezeu şi comunică oamenilor învăţături şi taine. Această veste a trezit în noi o mare dragoste şi aşteptare. Parcă ştiam că trebuie să ne întâlnim cu această formă de manifestare a Domnului. N-a trecut mult, şi la trei săptămâni de la venirea noastră la Ghelari purtătorii de Dumnezeu şi vasul lui Dumnezeu, care atunci era mama Maria, au venit, şi Domnul ne-a strigat şi ne-a vorbit. Am simţit din primul moment, prin fiorul inimii, că este Dumnezeu. Pacea şi dragostea care m-au cuprins atunci nu le-am mai simţit aşa până atunci. Era ca şi cum s-a deschis un nou canal de înţelegere şi cunoaştere, s-a produs o contopire, o unire, o cununie tainică pe care n-o pot explica. Am cunoscut că este Domnul şi L-am urmat din ce în ce, mirată şi copleşită de măreţia Lui. Cu cât a trecut timpul şi ni s-au descoperit mai multe, cu atât m-am simţit mai datoare faţă de El. Ce s-a întâmplat cu noi atunci, a fost ca un dar, darul de a-L putea iubi şi urma pe Domnul. De atunci viaţa noastră a fost un şir de minuni pe care Domnul le-a făcut cu noi, dar şi de probe şi ispite în acelaşi timp, foarte grele şi complexe, dar pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi intervenţia vizibilă a Lui, le-am trecut.

Această şedere a noastră la Ghelari o numim ca pe o şcolarizare, ca pe un exerciţiu de lucru de la Duhul Sfânt. Acolo am învăţat să desluşim cum lucrează Duhul Sfânt asupra sufletului omenesc, dialogul lui Dumnezeu cu omul prin Duhul Sfânt sau, mai exact, cum Se poate recunoaşte Duhul lui Dumnezeu de duhul satanei. Am simţit că prin ucenicii lui mama Verginica Dumnezeu a trecut la o formă mai complexă de manifestare, mai elevată şi mai simbolică, ideile fiind destul de greu de înţeles dacă nu ai o practică de viaţă creştină, o conduită cerută de Dumnezeu prin această coborâre de cuvânt ceresc, conform canoanelor bisericii ortodoxe. Şederea noastră la Ghelari a fost de trei ani încheiaţi: 22 iulie l987 – 22 iulie l990, dată când a murit părintele Florea, eveniment după care a trebuit să părăsim locul, fiind expulzaţi de către oficialităţi, pe baza unor înscenări. Am înţeles mai târziu că acesta a fost planul lui Dumnezeu, căci noi eram chemaţi spre locul sfânt al lui Dumnezeu, unde trebuia construită prima piatră a noului aşezământ românesc, Biserica Noului Ierusalim sau, mai exact, Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, după cum o numeşte Domnul. Imediat ce am ajuns din nou în Bucureşti, am înţeles că am fost aduşi de Dumnezeu pentru a pune umărul nostru la ridicarea acestei minuni, şi aşa am făcut. Nu ne-a fost uşor la început, dar minunile s-au ţinut lanţ, şi fiecare cuvânt al lui Dumnezeu se împlinea numaidecât, iar sfânta Virginia ne însoţea pretutindeni cu ocrotirea ei vizibilă. Am văzut marea desfăcându-se şi apele retrăgându-se pentru a trece, căci cum aş putea să numesc altfel toate cele care s-au lucrat, cum toate uşile se deschideau, toate se finalizau, după cuvântul rostit din cer.

Închei mărturisirea mea, deşi toate pe care ni le-a făcut cunoscute nouă Domnul prin această lucrare sfântă ar putea fi subiectul unei cărţi cereşti, cu precizarea că numai atunci o revelaţie este adevărată, când ea se împlineşte sau când este confirmată şi din altă sursă.

Când erau gata planurile bisericii şi când deja începuse construcţia, pe la sfârşitul lui septembrie, anul 1991, un oarecare creştin ne-a adus la atelierul din Bucureşti desenul unei revelaţii care reprezenta muntele Sionului ceresc, desen făcut de un oarecare creştin Radu, în urma revelaţiei ce o avusese în data de 7 septembrie un creştin pe care noi nici astăzi nu-l cunoaştem, deşi este din Bucureşti. Desenul este aproape identic, aproape cu aceeaşi structură de construcţie ca şi biserica Noului Ierusalim, ridicată la Pucioasa. Apoi cuvântul coborât de Domnul a fost că biserica se va ridica în trei luni, şi aşa a fost; că vom aduce prin minune poarta de la Ghelari, şi aşa a fost; că nu va fi foarte uşor înţeleasă această coborâre dumnezeiască, această vorbire în Duh a Domnului, şi aşa a fost.