Select Page

Mărturisiri ale creştinilor: 25.03.1995

Tache Steliana – Siliştea Snagov, Ilfov

Subsemnata Tache Steliana, din Siliştea-Snagovului, S.A. Ilfov, de credinţă ortodoxă, am cunoscut această lucrare, din mila lui Dumnezeu, în anul 1960 când cu mai mulţi creştini am ascultat cuvântul Domnului prin sora Verginica. Era o tânără cu înfăţişare smerită şi cu multă blândeţe şi milă de toţi. Ne-a povestit din viaţa ei, cum a suferit în închisoare şi în spitale pentru numele lui Dumnezeu. La un moment dat, ea a adormit, şi după puţin timp a început să vorbească Dumnezeu: «Amin! Amin! Amin! Pace vouă, copiii Mei, florile Mele! Am venit din cerul sfânt să vă adun la un loc. Staţi lângă Mine, că mai e puţin, şi vin să vă adun», şi mai multe cuvinte sfinte şi învăţături bune. Băiatul meu, anume Tache Vasile, a fost martor la o taină pe care a spus-o Domnul într-o lucrare mai târziu, când a spus: «Această taină să nu se spună nimănui, iar cine o va spune, să i se verse maţele ca lui Arie», şi el nu a păstrat taina şi după câţiva ani s-a împlinit cuvântul Domnului, că familia lui s-a destrămat. Am ascultat de acest cuvânt şi până azi Dumnezeu ne-a ajutat să nu ne despărţim de sfânta biserică şi de legile creştineşti.