Mă numesc Stoica Nicolae, din Măneşti, Dâmboviţa, născut din părinţi creştin-ortodocşi, la 9 octombrie 1938.

În vara anului 1959 am aflat că la Maluri, lângă Pucioasa, o fecioară vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu. De curiozitate am fost şi eu acolo cu doi consăteni: Creaţa Tică şi Ţurlui Toma. A făcut Dumnezeu lucrarea cuvântului Său. Dumnezeu vorbea prin gura acestei fecioare, şi am rămas uimit de tot ce auzeam.

Începusem să vin mereu. Mă minuna accentul care se punea pentru întărirea credinţei şi pentru sfârşitul lumii păcătoase. Aşteptam cu nerăbdare fiecare vorbire a Domnului, fiindcă eram încredinţat din ce în ce mai mult că Dumnezeu este Cel Care vorbeşte. Lucram la mină şi plecam de unul singur să ascult cuvintele lui Dumnezeu.

În noiembrie 1959, într-una din vorbiri la care am luat parte la ceas târziu de noapte, Dumnezeu mi-a spus că voi fi însoţitorul legitim şi duhovnicesc al acestei fecioare. N-am mai mers la serviciu la mină. Am rămas acasă la ea, la Maluri, iar în vara anului 1960, după sfintele Paşti, am făcut cununia în biserica din Măneşti. Aveam atunci 22 de ani, iar ea avea 37 de ani. Am însoţit-o de atunci prin toate locurile pe unde Dumnezeu a vorbit oamenilor şi am fost întreţinătorul ei material. După ce am lăsat serviciul, mi-am luat căruţă cu cai şi făceam diverse prestaţii prin satele vecine, iar până în colectivizare luam roade şi din pământul pe care l-am avut la Măneşti. Muncile prin gospodărie, tăiatul şi aranjatul lemnelor, curăţenia şi ordinea în curte şi în grădină, adusul apei le făceam întotdeauna cu toată mulţumirea inimii. Din anul 1960 şi până în 1966 n-am cârtit niciodată la nici un drum; îmi era teamă să-L supăr pe Dumnezeu şi mă duceam fără şovăire cu această fiinţă peste tot pe unde avea Dumnezeu de lucrat.

În 22 decembrie 1966 am fost arestat şi dus la arestul securităţii din Ploieşti. Am fost anchetat, interogat şi învinuit că împreună cu această fecioară adunăm popor mult, pe care-l instigăm la ură împotriva legilor ţării, împotriva comunismului. Dar eu n-am făcut niciodată politică, şi degeaba le-am explicat că Dumnezeu este Cel Care grăieşte prin această gură, prin această fiinţă pe care eu o ocrotesc şi o însoţesc pentru îndreptarea în bine a oamenilor, pentru ca oamenii să iubească biserica şi pe Dumnezeu. Dar ei m-au acuzat politic. Ancheta a durat şase luni. Împreună cu mine au mai fost arestaţi şi anchetaţi şase creştini, consideraţi complotişti împotriva regimului comunist, împotriva ordinii bisericii, deşi eram nelipsiţi de la biserică.

În vara anului 1967 am fost condamnat la şase ani închisoare. De la Ploieşti am fost transferat la Aiud, dar, după cuvântul Domnului, n-am stat condamnat decât un an. În toată perioada anchetării se auzea glas din cer: „Daţi drumul, daţi drumul copiilor Mei!“. Acest glas era auzit de tot personalul de anchetă.

După eliberare am venit înapoi la Maluri, unde mi-am continuat misiunea alături de lucrarea lui Dumnezeu şi am continuat însoţirea acestei fecioare, ca şi până atunci. Toate drumurile noastre erau presărate cu miresme deosebite pe care nu le-am mai mirosit de atunci niciodată. Îmi amintesc cum mulţi creştini veneau necăjiţi, bolnavi, iar Dumnezeu, prin gura şi prin mâna fecioarei Verginica, îi mângâia şi îi vindeca de orice boală, îi binecuvânta, îi încuraja şi îi sfătuia. În acest timp am luat parte la construirea casei de la Maluri. Am făcut cărămidă, am zidit-o şi am terminat locuinţa.

După inundaţiile din 1970 am mutat căsuţa de la Maluri şi am participat la construirea casei de la Pucioasa, unde am cărat materialul recuperabil de la Maluri, iar în 1973 am terminat şi această construcţie.

Lucrarea vorbirii Domnului nu s-a întrerupt niciodată. Când aveam trimitere pe la creştini, lăsam lucrul şi plecam să însoţesc vasul Domnului. Întotdeauna am considerat această fiinţă ca pe un vas ales de Dumnezeu, ca pe o trâmbiţă a lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu anunţa sfârşitul tuturor fărădelegilor. Era o fiinţă blândă, curată şi sfântă. N-am îndrăznit niciodată să mă gândesc la ea cu gânduri lumeşti, căci aveam mult respect şi multă dragoste pentru ea, fiindu-mi ca o mamă cerească. M-am purtat cu ea ca o slugă umilă a Domnului. A fost şi a rămas fecioară, dar, tot din porunca Domnului am ţinut tainic această făgăduinţă, căci lumea înţelegea că ea s-a căsătorit; altfel, Domnul nu mai putea ţine acoperită această lucrare pentru ca să ajungă cu ea până astăzi. Fiinţa aceasta dumnezeiască nu părea că este de pe pământ, dar lumea nu înţelegea această taină.

Nici după eliberarea mea din închisoare securitatea nu m-a slobozit de urmărire. Mereu am fost hărţuit şi ameninţat. Când ea a fost cercetată medical constatându-i-se fecioria, atunci securitatea a făcut presiuni asupra mea să nu-i mai duc în eroare şi să mă despart de ea. Până la urmă, în octombrie 1973 m-am despărţit de ea, sub ameninţarea securităţii că voi fi din nou arestat, bătut şi maltratat. Securitatea regimului comunist îmi inspira teamă şi teroare. Slăbisem cu curajul. De frică, am plecat şi mi-am luat serviciu. Nu aveam de ales. Am cunoscut apoi o femeie, de la care am doi copii, şi în starea aceasta mă găsesc şi acum.

Verginica rămăsese sub ocrotirea creştinilor, care şi ei veneau numai pe ascuns, ca la un izvor dumnezeiesc, căci vânzătorii se înteţiseră, iar prigoana şi pânda securităţii comuniste nu înceta. Eu, dacă am plecat, n-a fost moment să fiu fericit. Inima mea stă încordată în toată vremea, gândindu-mă la toate proorociile care au fost rostite de Domnul prin această trâmbiţă cerească şi care toate s-au împlinit, se împlinesc şi se vor împlini despre România.

Sunt martorul atâtor proorocii, atâtor taine cereşti, rostite de Dumnezeu, şi mă tem şi să mă gândesc la greul răspuns pe care-l am de dat în faţa Sfintei Treimi, în faţa sfintei Virginia, care este în cer, care a purtat pe pământ numele meu şi de care sunt legat prin legământ ceresc. Nădăjduiesc că bunul Dumnezeu mă va scula şi pe mine dintre morţii acestei lumi şi mă va scutura şi mă va spăla, pentru rugăciunile acestei sfinte, ca să fiu găsit veghind la vremea împlinirilor cele mari, care se vor arăta peste România, ţară aleasă de Dumnezeu.

Mă doare perioada trăită departe de Dumnezeu, dar rog cerul să-şi aducă aminte de mine atunci când va fi reînvierea adevăratelor legi ale lui Dumnezeu, date oamenilor de-a lungul veacurilor, dar neîmplinite întocmai cum s-au dat, până astăzi. Sunt şi, deşi m-am abătut, mă consider însoţitorul legitim şi duhovnicesc al fecioarei Verginica. A sosit vremea să spun această mare taină tuturor. O fac cu frică de Dumnezeu şi cu umilinţă, ca unul care am fost martor al acestei lucrări dumnezeieşti prin Verginica.