Era în anul 1955 când în satul Maluri, între Valea Lungă şi Pucioasa, am fost martorul unei minuni săvârşite în persoana Virginiei Tudorache. Am venit şi eu la această lucrare de care grăieşte sfântul prooroc Ioil în sfânta Scriptură. Tânăra aceasta ne-a grăit cuvinte şi întâmplări din sfânta Scriptură şi din vieţile sfinţilor, pe care nu le-am auzit nicăieri, oricât de pregătit ar fi fost acel vorbitor. Dumnezeu i-a dat poruncă să împlinească un post de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, după care i-a spus că îi va da un dar.

Prin anul 1956 am auzit grăindu-mi: „Viorele, copil iubit de familia ta! Iată, eşti iubit şi de Mine. Eu sunt Dumnezeu, şi am părăsit tronul Meu cel sfânt, pe Tatăl Meu, pe Maica Mea, puterile cereşti, şi am venit pe pământ să vă grăiesc vouă gură către gură. O, măi copilaşule, păzeşte poruncile Mele, fereşte-te de prietenia cu lumea, de jocuri, de hore, de beţii, de tot vicleşugul. Poartă-te în haine închise, nu negre. Urmează-Mă, căci vreau să fii copilul Meu. Ascultă de părinţii tăi, nu părăsi biserica. Fereşte-te de meciuri, de filme şi de tot ce nu-Mi slujeşte Mie, ca să intri în împărăţia veşnică“.

Multe cuvinte de mare valoare vorbea Domnul prin acest vas. Ne-a vorbit despre prezenţa la biserică a femeilor, că se duc la biserică aşa ca la parada modei, fardate, cu capul descoperit, certate între ele, sărutând fără sfială sfintele icoane şi murdărindu-le cu rujul de pe buze. Altă dată ne-a spus: «Iată, voi ziceţi: „Copilul, până la şapte ani, nu are păcat“. Iată, e aici un puţ adânc, cu păcură, şi în fundul lui e un copil. Ce credeţi că a făcut acest copil, măi copilaşi? A înjurat pe Hristos, numele cel mai frumos. Vai de părinţii care învaţă copiii să înjure, bucurându-se de cuvintele lor». Tatălui meu i-a zis Domnul: „Floriene, până când ai de gând să te mai ciopleşti? Nu Mă vezi pe Mine şi pe sfinţii Mei cum arătăm? Renovaţi crucile care sunt căzute; curăţaţi puţurile care sunt părăsite, căci plânge îngeraşul când le vede. Ajutaţi şi gospodăriţi bisericile; împodobiţi-le. Împărtăşiţi-vă des; cereţi mereu hrană de la preoţi“.

Odată, călătorind cu trenul de la Târgovişte la Pucioasa, Verginica a adormit, şi a vorbit Domnul. Mulţi călători au auzit şi s-au înspăimântat, şi văzând-o ceferiştii, au dat-o jos în gara Lăculeţe. Au bătut-o şi au lăsat-o acolo. Altă dată, Domnul, referindu-Se la această întâmplare, a zis: «Era să avariez trenul, dar am lăsat să fie lovit vasul Meu». Referindu-Se la tren, Domnul ne-a zis: «Oh, măi copii, iată şarpele de fier, propovăduit de proorocul, care călătoreşte şi duce fel de fel de lume, cu fel de fel de deşertăciuni, ca şi păsările cu cioc de fier».

Altă dată a vorbit în prezenţa a trei persoane pe care le-a încredinţat că le-a pus trandafiri la cunună că au avut prilejul să călătorească împreună cu ea. În apropierea lor, în tot timpul vorbirii au păscut nişte vaci. Domnul a zis atunci că şi acele vaci vor pune mărturie că au fost de faţă la vorbire.

A fost închisă. După ce s-a întors, îmi era trecerea pe lângă casa ei când mergeam la şcoală, şi ascultam deseori cuvintele pline de sănătate duhovnicească: „Iată, măi Viorele, ţi-am ascultat glasul când te rugai. Roagă-te, că Eu sunt cu tine şi te ascult în orice pas, că ai să pleci departe, departe, dar să cugeţi la cuvintele Mele“. A venit timpul să plec militar: „Iată, Viorele, pleci militar şi te duci departe, departe, unde nu mai auzi de cuvintele Mele. Păstrează-le şi cugetă mereu la ele. Pe unde poţi, fă rugăciuni. Când treci pe lângă biserică, închină-te cu limba în gură“. În armată, la infirmerie, am întâlnit un medic care, aflând din ce loc sunt, mi-a spus că în timpul practicii lui la spitalul Gh. Marinescu (Nr. 9) din Bucureşti a văzut o fată de lângă Pucioasa, care vorbea întruna de Dumnezeu. Spunea că au încercat medicii să o facă să tacă, dar n-au reuşit, cu toate metodele lor, şi erau uimiţi de puterea supranaturală cu care era învăluită această fată, care când se trezea nu ştia nimic din câte vorbea. I-au pus căluş în gură, i-au înfipt ace în picioare, dar n-au reuşit să-i oprească vorbirea.

Îmi amintesc cum ne învăţa să cinstim duminicile şi sfintele sărbători. Ne sfătuia să nu amestecăm banii pe care-i câştigăm atunci când suntem obligaţi să lucrăm duminica sau în zi de sărbătoare, cu banii câştigaţi în zilele lucrătoare, că vom pierde sporul muncii noastre; ci mai bine cu acei bani să facem milostenie, căci milă are Dumnezeu şi de noi, că unde e lucru în duminici şi sărbători, e pagubă.

Într-una din vorbiri Domnul i-a cerut tatii să mă aducă jertfă ca pe Isaac. La mulţi ani după aceea am avut un accident la Piteşti şi am avut cinci fracturi la cap. M-au transportat la Bucureşti cu avionul. Acolo la spital, în agonia somnului, mi-a apărut această fată care m-a încurajat şi mi-a spus că mă voi face bine. După cinci luni m-am vindecat complet.

Acest vas mi-a spus că la căsătorie au venit îngerii să ne ţină cununiile pe cap, iar dacă vom păzi vasele curate, vom ajunge departe. «Măi, copilaşilor (zicea Domnul odată), iată, am ales o mânuşiţă de copii, ca să-Mi slujească Mie. M-am pogorât din cer întrupându-Mă din Fecioară, şi când a fost să Mă nasc, n-am găsit pe pământ alt loc decât staulul necuvântătoarelor. Iată, acum vin nu la cei înţelepţi, la care nici voi nu puteţi intra, ci la voi, măi copilaşilor, Mă pogor».

«...Iată, râde dracul şi Îmi dă cu sâc că a umplut iadul cu frământătura Mea, cu chipul Meu. Iată, am lăsat iadul gol când am înviat, şi acum l-aţi umplut. Zice dracul: „Doamne, eu nu m-am răstignit şi n-am pătimit ca Tine, dar am mai mulţi decât Tine“. O, copilaşii Mei, cu ce Îmi răsplătiţi voi rănile de pe trupul Meu şi rănile de la genunchii Maicii Mele, care se roagă neîncetat pentru voi? O, măi copilaşi, aţi lăsat bisericuţele goale şi v-aţi lipit de cârciumi în timpul sfintei Liturghii, bând ţuică şi băuturi alcoolice ameţitoare, şi de aceea îngeraşul vostru păzitor plânge şi stă departe de voi şapte zile. Iată, dracul stă pe butoi, dându-vă poftă. Vinul este sângele Meu, şi trebuie lăsat curat, şi băut până la trei pahare. Vai de cel ce bea vin cu lăutari! Înainte de potop fiecare om avea un corn plin cu apă, din care sorbea mereu şi vestea venirea potopului».

«...Iată, acum, oamenii au dat mâncarea pe ţigara cu tutun. Iată, un om n-a mâncat două zile, căci ţigara i-a luat pofta de mâncare. O, blestemată buruiană, cum ai amăgit poporul, fumând-o copiii, femeile, bărbaţii, preoţii! Şi prin aceasta, toţi vestesc venirea unui cataclism. Iată, văd oameni cu pachetul de ţigări în biserică. Mare păcat este acesta».

Altă dată, aflându-ne la o vorbire, a zis Domnul: «Iată, vă fac o minune!». Şi ne-a dat un fir de busuioc verde, de care ne-am bucurat şi ne-am minunat, căci era iarnă şi nu se găsea busuioc verde prin apropiere.

Am fost bolnav. Piciorul stâng era plin, plin de infecţie, căci am călcat în argint viu, descântat, iar doctorul nu-mi mai garanta sănătatea. Am avut dureri îngrozitoare, dar am făcut rugăciuni fierbinţi şi cereri la sfinţi şi la mama Verginica, şi mi-am aflat sănătatea piciorului.

La o altă vorbire Domnul ne-a spus: «Iată, măi, copilaşilor, înşelătorul veacului acestuia a suflat la urechea mai-marilor bisericii cum că Maica Mea nu mântuieşte, ci doar miluieşte. De unde am primit trupul? Nu din Maică fără ispită bărbătească şi nu din acelaşi trup şi sânge vă împărtăşiţi şi voi şi vă mântuiţi? Oare, cum să nu primesc rugăciunile Maicii Mele când se roagă pentru voi ca să fiţi mântuiţi?».

Ne mai zicea: «O, Românie, Românie, popor binecuvântat, popor iubit unde Îmi plec capul! Cum v-aţi depărtat de Mine! Iată, acum sunt în haina milei, şi vă primesc şi vă iert vouă tot ce aţi făcut rău, dar Mă voi îmbrăca în haina de judecată şi nu Mă veţi mai cunoaşte. Iată, măi copilaşi, pe vatra României sunt moaştele a 1028 de sfinţi».

Odată, Verginica a avut poruncă de la Dumnezeu să meargă la mănăstirea Curtea de Argeş, unde a vorbit cinului monahal şi i-a spus însemnătatea ce o are, de a păzi sfintele moaşte şi de a pune orânduială celor ce vin să se închine lor, căci sunt duhuri rele, care vor să ia câte o părticică din sfântă (sfânta Filoteea, n.r.) şi să facă farmece. A binecuvântat acolo locurile legendare, pe Ana şi pe toţi care au lucrat la acel sfânt locaş.

Şerban Mihai Viorel, Valea Lungă, Dâmboviţa