Select Page

Mărturisiri ale creştinilor: 10.05.2015

Sandu Dan – Drăgăneşti, Teleorman

Mă numesc Sandu Dan, din Drăgăneşti, Teleorman. Am 25 de ani şi sunt ucenic sculptor al lui Marian.

Aşa cum se ştie că Evangheliile n-au consemnat toate faptele şi minunile Mântuitorului şi, cu siguranţă, vieţile sfinţilor nu cuprind întreaga trăire şi sfinţire a sfinţilor respectivi, tot aşa şi cei ce scriu despre ceea ce a fost şi este mama Verginica, nu pot consemna decât o parte din lucrarea dumnezeiască ce a locuit în vasul ei de lut. Voi încerca şi eu să constitui aceste câteva rânduri într-o picătură de apă, alături de celelalte picături, încât să formeze acea ploaie binefăcătoare.

Fiind o fire meditativă şi contemplativă prin însuşi harul dat de Dumnezeu de a picta şi a reprezenta prin artă ceea ce El binevoieşte, de multe ori reflectam asupra unor lucruri care pentru vremea aceea mi se păreau închise şi poate inexistente, în afară de a fi reprezentate artistic. Gândeam fără să vreau la un loc special, la un fel de paradis în care oamenii să nu mai trăiască animaţi de dorinţe reduse la plăceri trecătoare, ci să trăiască într-o armonie deplină prin iubirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Visuri de copil? Nu. Pentru că în anul 1987, fiind la biserica Ghelari ca sculptor ucenic la lucrarea porţii pentru decorarea intrării principale, i-am cunoscut pe cei ce erau urmaşi ai proorociţei Verginica. Întocmai cum apostolii duceau vestea învierii lui Iisus Hristos, aşa şi aceşti ucenici vesteau acolo unde erau trimişi de Însuşi Dumnezeu. Am rămas uimit. Nu-mi venea a crede că există posibilitatea acelui paradis, devenită dintr-o dată virtual palpabilă şi vizibilă. Am crezut şi eu cuvintelor cereşti, şi m-am făcut urmaş acestor urmaşi întru înviere.

Eram încă în strâmtorarea ateist-comunistă, de înăbuşire a oricărei deliberări spirituale. De aceea Dumnezeu lucra, dar lucra cu greu, astfel încât să ne ferească de mâinile care deja erau întinse să ne înşface. Posibilitatea acelui paradis de care am vorbit mi-a fost întărită de poveţele pe care le vesteau aceşti oameni: feciorie, nemâncare de carne, oprire de la orice băutură alcoolică, în afara vinului curat, din struguri, Împărtăşanie cât mai des, condiţii mai mult sau mai puţin cunoscute de mine în acea vreme, condiţii în totalitate conforme cu trăirea bisericii ortodoxe întru adevărul ei, unele din ele proprii doar monahismului şi care acum puteau fi îndeplinite şi de cei ce voiau să se apropie de trăirea lui Iisus Hristos.

După căderea cortinei comuniste, în vara anului 1990 a trebuit să părăsesc cetatea din Ghelari şi să-L urmez pe Dumnezeu în chiar locul izvorului cuvântului Său din localitatea Pucioasa. Mergeam apoi des la cimitirul bisericii din sat, la mormântul sfintei Virginia. Aprindeam lumânări şi mă rugam ei pentru ajutor să pot urma această lucrare cerească. De fiecare dată mireasma sfântă persista deasupra pietrei care-i acoperă trupul. Într-o seară, când m-am dus la mormânt împreună cu un creştin din această comunitate, am auzit împreună cu el glasul ei spunându-ne: „Voi veniţi aici la mine, şi eu sunt mereu la voi“, întocmai cum îngerul Domnului le-a spus mironosiţelor: „Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?“. Am înţeles cu toţii că ea este ocrotitoarea şi păzitoarea îndeaproape a noastră, a celor ce suntem stătători şi veghetori peste acest aşezământ sfânt. Cu siguranţă, sunt multe simţirile şi trăirile care ar trebui consemnate, cuvintele coborâte din cer care ne înştiinţează tot ceea ce avem de făcut, căci Dumnezeu rosteşte cuvântul, şi apoi îl împlineşte.

O altă latură pe care aş vrea să o consemnez este activitatea artistic-religioasă pe care o desfăşor în locaşul Domnului. Îmi amintesc de vremea când aspiram spre dezvoltarea cunoştinţelor mele prin urmarea Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Dar Dumnezeu m-a oprit. Mulţi, poate majoritatea, nu înţeleg lucrările lui Dumnezeu. Cu toate că mi-a fost greu, pentru că deja mă vedeam la capăt de drum, realizat ca sculptor cu oarecare greutate profesională, m-am conformat cuvintelor lui Dumnezeu şi am renunţat, preferând să văd ulterior urmările acestei opriri pe care mulţi ar critica-o şi ar spune că Dumnezeu nu opreşte de la drumul de a cunoaşte, de a te realiza profesional. Aşa este, dar când este în pericol însăşi mântuirea sufletului, Dumnezeu poate interveni. Ulterior El m-a înştiinţat că, dacă plecam la facultate, cu timpul m-aş fi depărtat, dând de gustul succesului lumii moderne. Acum am văzut urmarea, căci odată cu porunca zidirii bisericii, turnul de mărturie al acestei lucrări de mântuire, Dumnezeu a spus că eu voi realiza pictura îngerească a acestei biserici. Aşadar, am fost păstrat spre a sluji după cuvântul Domnului. Nu sunt un caz izolat, pentru că toţi cei ce suntem vieţuitorii acestui sfânt aşezământ am fost opriţi de la îndeletnicirile pe care le aveam odinioară, ca să-I urmăm întocmai Lui, aşa cum pe vremea trupului Său chema pe viitorii apostoli, unora spunându-le: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu vino după Mine“.

În afara lucrului pe care l-am închinat Domnului (pictura bisericii după planul dat de El), pictez şi sculptez cruci. Tot din porunca Domnului am realizat şi icoana sfintei proorociţe Virginia, în mai multe ipostasuri. În acest locaş, precum şi în locurile în care se mai află ele, aceste icoane se constituie în prezenţe vii, cei ce le deţin putând mărturisi ajutorul şi mângâierea în tot lucrul, fiind icoane făcătoare de minuni.

Poate că această mărturisire, poate că şi celelalte vor stârni păreri pro sau contra. Rămâne de văzut cine va vorbi şi pentru Dumnezeu. Pictura poate fi şi ea considerată ca nefiind canonică, deoarece întâlnim sfinţii reprezentaţi ca îngeri, heruvimi, serafimi. Prin cuvântul ceresc avem lămurirea că este un lucru nou. Dacă în acatiste sfinţii sunt numiţi îngeri sau heruvimi, ce rău este să-i reprezentăm în stare cerească? În rest, chipurile lor respectă stilul curat bizantin, ca de altfel întreaga pictură. Literatura, muzica, au o libertate de exprimare mult mai largă decât arta vizionar-religioasă. Se pot aduce noutăţi iconografice fără a demitiza, ci, dimpotrivă, făcând o redimensionare a artei bizantine, la cuvântul lui Dumnezeu.