Sunt Gherasim, preot la Piatra Neamţ, şi sunt cuprins de vederea celor ce nu se văd. Pe 25 mai 1990, în ziua celei de a treia aflări a capului sfântului Ioan Botezătorul, după ce am citit acatistul sfântului Ioan Botezătorul şi al sfântului Nicolae, am avut deodată o mare pace sufletească, apoi am început să plâng şi să mă rog în taină pentru pacea creştinilor pe care i-am cunoscut prin proorociţa Maria (sora proorociţei Verginica), căci am văzut neînţelegere între ei. Şi am văzut un munte înalt, căruia nu i se vedea vârful, care părea să străpungă cerul. Pe acel munte era un castel de aur curat, în forma unei migdale. Acest castel era păzit de patru heruvimi cu săbii de foc. Un alt heruvim, al cincilea, era la intrare în castel, tot cu o sabie de foc în mână. Acesta nu dădea voie nimănui să intre în castel dacă nu era pregătit. Le spunea tuturor ce au de îndeplinit şi, dacă ascultau şi împlineau, puteau intra în castel. La acest castel veneau încolonaţi ca la armată, în rânduri de câte cinci, mulţi oameni, dar ca să poată ajunge la castel, trebuiau să treacă pe un drum foarte îngust, numai pentru cinci persoane lăţime, drum care şerpuia paralel cu o prăpastie. Unii dintre ei mergeau pe partea dreaptă a drumului, aveau în mână câte o sabie de foc şi intrau în castel. Pe ceilalţi, o mână neagră îi împingea în prăpastie, dar li se spunea la fiecare ce anume are de împlinit. Deasupra castelului era Sfânta Treime în felul acesta: trei ochi şi trei bărbi, adică Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Părea un om cu trei ochi şi cu trei bărbi, totul pe acelaşi chip. O voce se auzea: „Hristos a înviat!“; alta: „Cuvine-se cu adevărat!“; alta: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!“. Acest castel era învăluit de o pară de foc, ce se învârtea continuu, iar de castel nu se putea apropia nimeni, că ar fi fost ars. Focul acela mergea şi prin faţa uşii de la intrare, dar pe cei pregătiţi nu-i ardea, căci erau din acel foc. Am înţeles atunci neînţelegerea dintre creştinii hrăniţi de Dumnezeu prin mama Verginica şi mama Maria, şi mulţumesc lui Dumnezeu şi la tot cerul sfânt de această taină.

Pe 10 iulie, anul 1990, eram la Bucureşti, la sfântul Dumitru. Deodată, am avut o vedenie: în mijlocul celor trei cruci de piatră de la Patriarhie a apărut un domn care mi-a spus să iau în spate crucea cea mare de piatră. Atunci am spus acelui domn că mi se pare grea, că doar o macara o poate ridica, dar domnul acela mi-a zis că nu e grea, şi atunci am luat-o şi am plecat cu ea în spate spre Pucioasa. Când am ajuns acolo, creştinii m-au primit cu toată dragostea, şi m-am uşurat de greutatea din spate. Acolo, în curte, am zărit trei găuri în pământ, ca nişte fântâni cu apă. Pe acele găuri ieşeau foi scrise cu vedenii şi proorocii de la mama Verginica şi mama Maria. Mi-a apărut apoi acelaşi domn de la Bucureşti, care mi-a zis că a sosit vremea ca aceste proorocii să fie cunoscute şi explicate. Tot în acea zi, cum stăteam în curte la acei creştini, am simţit cum mă cuprindeau nişte curenţi de aer şi am început să plâng, şi deodată îmi apare în faţă acel domn care avea cu el mii de lumânări cu lumini strălucitoare. Apoi au apărut nişte blocuri cu trei etaje, şi alături de ele, chilii în diferite culori. M-a întrebat domnul acela unde mă aflu, şi i-am răspuns că sunt la Pucioasa. „Nu“, mi s-a răspuns. „Nu. Eşti în oraşul vedeniilor. Adu-ţi aminte că în 1967 când erai preot la Dorohoi, ţi-am arătat oraşul vedeniilor Noului Ierusalim. Tu mi-ai zis că te simţi în ceruri, iar Eu ţi-am spus că şi pe pământ va fi ca în ceruri, şi că vei ajunge vremea şi vei vedea cu ochii aceasta“.

La 19 februarie 1991 am văzut-o pe mama Maria că era în convorbire cu Dumnezeu prin rugăciune, şi am văzut doi porumbei albi, unul la gura mamei Maria, şi unul aducea grâu din ceruri. Domnul Iisus Hristos era viu în mama Maria. O rază de lumină ieşea din gura ei, şi îngerii cântau: „Hristos a înviat!“. Apoi am văzut-o pe cel mai înalt munte din lume, dar un diavol, cu o caţă, voia să o tragă de pe munte în prăpastie. Am strigat la sfântul Mihail să vină în ajutor, şi o sabie de foc a apărut ca un fulger şi a topit diavolul. Am văzut-o apoi pe maica Verginica cu oraşul Noului Ierusalim în braţe, şi mii de îngeri îl păzeau cu săbii de foc. După aceea l-am văzut pe sfântul Ioan Botezătorul, supărat, cu o sabie de foc în mână, spunând că i-a sosit vremea să omoare pe irozii şi irodiadele care i-au tăiat capul fiindcă spunea adevărul.