Select Page

Mărturisiri ale creştinilor: 25.03.1995

Nedelcu Constanţa – Bucureşti

Mă numesc Nedelcu Constanţa, din Bucureşti.

În vara anului 1985, luna mai, ziua 15, am avut un vis: pe norii cerului am văzut o icoană minunată din care radiau raze strălucitoare. Încercând să privesc icoana, am desluşit chipul unei femei şi am auzit şi o voce care mi-a spus să privesc şi am văzut o mână ce ţinea o cruce din lemn. Am privit atentă în sus. În partea dreaptă a icoanei sta scris cu litere de aur: „Sfânta şi marea proorociţă Virginia“, iar în partea de jos scria cu aceleaşi litere de aur: „Donată regelui Mihai“. Cercetând calendarul creştin-ortodox, nu am găsit-o pe această sfântă Virginia. Am mers mai târziu la mănăstirea Plumbuita şi i-am povestit visul meu unei credincioase pe care am întâlnit-o acolo. Ea a rămas foarte surprinsă, căci a cunoscut-o pe mămica Verginica. Mi-a spus că a locuit în apropiere de Pucioasa şi a fost vasul prin care Dumnezeu a vorbit poporului timp de 25 de ani, din 1955 până în 1980 când a plecat la cele veşnice. Prin această credincioasă am cunoscut eu dumnezeiasca lucrare, şi, fiind convinsă de adevărul ce se spune aici, am rămas ataşată lângă ea.