Mânată de iubirea după Dumnezeu, îmi găseam liniştea sufletului în citirea cărţilor sfinte. Mângâierea mea cea mai mare a fost sfânta Scriptură. Ore întregi citeam şi rămâneam uimită văzând cât de minunat a lucrat Dumnezeu în mijlocul oamenilor dintotdeauna. Am văzut cât de mult a iubit Dumnezeu pe om, încât Se cobora la el cu sfaturi şi porunci dumnezeieşti, care se înnoiau mereu, de la începutul veacurilor şi până astăzi. A folosit Dumnezeu vase alese, pe care le-a curăţat, şi apoi le-a folosit ca să înveţe prin ele poporul şi să-l călăuzească pe calea vieţii. De multe ori mă gândeam ce bine ar fi ca Dumnezeu să mai coboare astăzi ca şi atunci cuvânt ceresc! poate am fi mai buni şi mai credincioşi, dar îmi aminteam de Evanghelia cu bogatul nemilostiv şi cu săracul Lazăr, cum Dumnezeu a spus: «Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Dacă pe ei nu-i vor asculta, nici de ar învia un mort nu se vor îndrepta». Am înţeles că şi atunci nu de toţi oamenii erau crezuţi proorocii, dar Dumnezeu, cum a lucrat în toate vremurile, ascuns, şi a ţinut cuvintele Sale divine pentru cei pe care El i-a văzut că vor să-L urmeze şi să-L asculte, aşa a lucrat şi astăzi, căci spre uimirea mea şi, totodată, spre bucuria mea, Domnul mi-a descoperit şi mie că şi astăzi lucrează pe pământ în chip tainic, că şi astăzi are, ca pe vremea sfântului Ilie, suflete şi inimi care nu şi-au plecat genunchii şi inima în faţa stăpânitorilor necredincioşi ai vremii. Şi astfel, prin rânduială divină am cunoscut vasul ales din vremea de sfârşit, care se numeşte proorociţa Virginia. Pot spune că nu a fost numai prooroc, ci mai mult decât prooroc, deoarece ea fost purtătoarea Duhului lui Dumnezeu vreme de 25 de ani (1955-1980). Am cunoscut-o în anul 1979, în casa unor creştini din Răcăciuni, judeţul Bacău. Am rămas pătrunsă de puterea Duhului Sfânt, Care sălăşluia în ea, de blândeţea şi bunătatea care o caracteriza, şi mai ales de umilinţa ei. În acea zi Domnul a coborât în ea prin cuvânt. În timpul vorbirii cobora peste ea un somn divin, iar Domnul prin gura ei vorbea cu noi. Când vorbirea era pe sfârşite, Domnul spunea: „Treziţi trâmbiţa Mea!“. Atunci cineva o mişca, şi ea se ridica şi întreba: „A vorbit Domnul?“. Orice lucrare începea aşa: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace vouă!» şi se termina cu cuvinte de binecuvântare: «Harul şi pacea Mea să fie peste voi toţi, amin». Erau cuvintele Domnului Iisus Hristos, pline de învăţătură sfântă. În ziua când am cunoscut-o era 10 august 1979, ziua mea de naştere. Dumnezeu a făcut lucrarea cuvântului pentru noi, cei care nu mai luasem parte niciodată la aşa ceva. Domnul l-a strigat pe tatăl meu şi pe mine şi a zis: „Fiul Meu, Gavrilă, ai o fiică; vrei să Mi-o dai Mie? Vrei, tată?“. Pe moment tata a rămas uimit; nu ştia ce să răspundă. După câteva clipe a zis: „Doamne, cum vrei Tu“. De atunci am înţeles că Domnul mă iubeşte şi că vrea să-I urmez.

În mine s-a petrecut o schimbare totală. Gândul meu era numai la mama Verginica. Aş fi vrut să stau numai cu ea. Veneam uneori la Pucioasa să ascultăm cuvintele Domnului, căci noi locuiam în Moldova. Veneam mereu, până într-o zi când Domnul ne-a chemat precum oarecând pe apostoli, şi ne-a zis: „Lăsaţi case şi rude, ieşiţi din mijlocul lor şi urmaţi-Mi“. Am ascultat glasul Domnului cu o încredere neclintită, şi astfel ne-am mutat la Pucioasa, peste drum de casa lui mama Verginica. Un an de zile mi-am alinat durerile sufleteşti lângă patul ei de suferinţă; i-am simţit puterea divină care radia din ea. Când durerile o înteţeau, ea lua icoana Maicii Domnului în braţe şi se ruga de alinare. Domnul spunea mereu că boala ei se datorează greşelilor creştinilor, care erau ispăşite de ea în locul nostru.

De multe ori îmi spunea lucruri pe care eu le gândeam fără ca cineva să mi le ştie şi mă îndrepta din multe greşeli convingându-mă că numai Duhul Domnului cunoaşte duhul omului. Odată mi-a spus: „Mămică, Domnul mi-a spus că te va numi Filofteia“. Atunci n-am înţeles taina, dar după cinci ani această profeţie s-a împlinit. M-am dus la mănăstire şi am fost călugărită. Numele meu de botez este Gabriela. Maica stareţă a avut în casă o monahie care murise, Gabriela, şi a zis că nu-mi va schimba numele şi mă va numi tot Gabriela, în amintirea răposatei. Înaintea slujbei de călugărie a venit părintele exarh şi ne-a întrebat ce nume vom avea. Eu i-am spus: „Gabriela“. A zis de ce tot acesta şi nu altul, şi am răspuns că maica stareţă aşa vrea, şi nu vreau să o supăr. Nu a mai spus nimic, însă în seara călugăriei când m-a tuns, m-a strigat cu numele Filofteia-Gabriela. Am rămas surprinsă, că nimeni nu ştia taina aceasta. Mi-am adus aminte de cuvintele spuse de mama Verginica pe când nici vorbă nu era să plec la mănăstire.

De multe ori mama Verginica stătea de vorbă cu noi şi pentru câteva clipe era ca şi răpită, şi apoi spunea ce a văzut. Multe vedenii ne povestea. Unele se împlineau mai repede; altele, mai târziu, iar altele se împlinesc în vremea de astăzi. Despărţirea ei de noi a fost ca o sabie care a rupt sufletele noastre, dar Domnul ne spusese de multe ori că va vorbi prin rămurele. Nu înţelegeam, dar astăzi totul este desluşit.

După plecarea ei darul s-a mutat la sora ei, Maria, o fiinţă tot atât de bună şi de dulce ca şi ea. Prin cuvântul lui Dumnezeu, coborât prin sora ei, Maria, eu am mers la mănăstirea Ţigăneşti în ianuarie 1984, unde am stat 4 ani, dar unde n-am mai putut duce viaţa cu care mă învăţasem acasă, în post şi rugăciune, după canoanele călugăreşti, fiind obligată să mănânc carne şi să nu mai respect posturile cum le ţineam acasă, după cuvântul Domnului. Plângeam şi mă rugam la Dumnezeu şi la Mama Verginica să-mi uşureze durerea sufletului şi să nu mă lase să fiu doborâtă de ispite. Nu m-am gândit nici o clipă să mă întorc înapoi acasă, şi astfel am mers apoi la mănăstirea Ciorogârla, dar şi aici am luat-o de la capăt cu ispitele şi mi-am zis: „Dumnezeu, pe cine iubeşte mustră şi pedepseşte“, şi, ştiind că din porunca lui Dumnezeu am apucat pe această cale sfântă, am ales din nou supunerea şi răbdarea. După trei ani la mănăstirea Ciorogârla, tot prin porunca lui Dumnezeu prin această lucrare cerească am fost trimisă ca ajutor preasfinţitului Irineu de la Cluj.

Am crezut şi voi crede în această lucrare sfântă, orice împotrivire aş întâmpina. Noi, cei ce am cunoscut-o pe mama Verginica, mărturisim că ea a fost vasul prin care Dumnezeu vrea să-Şi trezească poporul cel de la sfârşit; mărturisim că este trâmbiţă apocaliptică prin care Dumnezeu va încununa pe cei ce Îi urmează cu sfinţenie şi cu credinţă sfaturile şi poruncile Sale. Pentru noi mama Verginica este scut şi apărare, este mijlocitoarea noastră în faţa Preasfintei Treimi. Ea este venerată de noi ca sfântă şi o vom sărbători cu sfinţenie în fiecare an în ziua mutării ei întru cele cereşti. Amin.

Monahia Belinschi Gabriela