Mă numesc Nicolae Lăzărescu, născut în comuna Valea Lungă-Gorgota, actualmente domiciliat în oraşul Pucioasa, strada Nufărului, nr. 56. Am cunoscut-o pe mama Verginica pe când aveam 17 ani. În anul 1955, într-o zi am plecat de acasă la Pucioasa după cumpărături. În drum spre Pucioasa am trecut prin satul Maluri, satul în care locuia mama Verginica. Cum mergeam, pe partea dreaptă am văzut o casă bătrânească în faţa căreia erau multe persoane adunate. Cineva citea ceva. M-am apropiat de acele persoane şi am întrebat ce este acolo. Unul dintre acei oameni mi-a spus: „Stai şi ascultă, şi vei vedea“. Se citeau multe vedenii şi descoperiri ce le avea mama Verginica pe vremea aceea. Tot ce o înştiinţa Dumnezeu, ea le scria pe hârtie, şi apoi le dădea creştinilor să le citească. Apoi am aflat că ea începuse un post de patruzeci de zile pe care-l poruncise Dumnezeu să-l ţină pentru a-i da un dar. În timpul postului a stat lângă ea ca martor o soră pe nume Gurău Elena, de la Valea Lungă, care o ajuta şi o întărea. După terminarea postului, bunul Dumnezeu i-a dat darul proorociei. Dumnezeu ne-a hrănit pe noi, acest popor mic şi neînsemnat, cu învăţăturile cele mai curate şi adevărate, prin gura ei, douăzeci şi cinci de ani.

În anul 1957 m-am îmbolnăvit grav. Am fost la spital, am făcut tratament, dar nu mai speram să mă fac bine. Mi-am adus aminte de mama Verginica şi am plecat să-L întreb pe Domnul dacă mai este vreo salvare pentru mine. I-am spus lui mama Verginica toată suferinţa mea. Ea m-a ascultat cu dragoste şi blândeţe şi s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi pentru însănătoşirea mea; apoi m-a uns cu sfântul mir din candelă. Pe loc am simţit o uşurare, o ameliorare a bolii. Am plecat acasă sănătos.

În primăvara anului 1961 mama mea s-a îmbolnăvit grav, de inimă. Am dus-o de urgenţă la spital, şi doctorii mi-au spus că nu se mai face bine, doar dacă Dumnezeu va interveni cu ceva. Am plâns şi m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute iarăşi. Am plecat din nou la mama Verginica, să-I spun Domnului situaţia gravă a mamei mele. Domnul m-a întrebat aşa:

„Fiule Nicolae, copilaşul Meu! Crezi tu în momentul de faţă că vorbeşti cu Mine, Domnul? «Da». Aşa, tată, crede, şi te vei mântui“.

După un moment de aşteptare, Domnul m-a strigat din nou şi mi-a zis că însănătoşirea mamei mele depinde de mine şi de sora mea, Viorica: „Dacă voi veţi ieşi din lume şi vă veţi întoarce la calea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Eu voi face o minune cu mama voastră. Îi voi da o inimă tare ca de piatră şi îi voi lungi zilele, iar vouă vă voi da o cale bună“. Eu am crezut în cuvântul lui Dumnezeu şi am pornit pe calea cea bună. Peste câtva timp, mama s-a făcut sănătoasă, şi trăieşte şi astăzi printre noi.

M-am căsătorit cu o fată creştină. Am făcut o nuntă creştinească.

De-a lungul acestor ani Dumnezeu a vorbit cu noi de nenumărate ori prin mama Verginica şi ne-a învăţat cum să ne purtăm, cum să ne rugăm, cum să postim, cum să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm ca să fim deosebiţi de lume în toate, să mergem la bisericuţă în toate zilele de sărbătoare şi duminicile de peste an, să ne rugăm şi să ne ajutăm unii pe alţii, să ne împărtăşim cât mai des cu sfintele Taine. Ne-a poruncit Dumnezeu să trăim în curăţenie, că Dumnezeu vrea să-Şi aleagă un popor prin care să-Şi arate puterea Sa. Eu am crezut în această lucrare, şi voi crede până la sfârşit, că Dumnezeu este şi ne vorbeşte, precum odinioară, proorocilor.