Mă numesc Dănciucă Gheorghe, de profesie agronom, actualmente pensionar. De când am auzit de minunea de la Maglavit prin Petrache Lupu, deşi eram un copil de numai paisprezece ani, am început să citesc sfânta Scriptură, iar după ce am văzut minunile şi am simţit mâna lui Dumnezeu, care m-a ocrotit în timpul războiului, am ajuns la concluzia că Dumnezeu niciodată n-a lipsit de pe pământ, că El este în permanenţă în mijlocul oamenilor, având un popor binecuvântat prin care a lucrat în aşa fel ca în permanenţă să menţină un echilibru al adevăratei credinţe şi o permanentă combatere a minciunii şi a duhurilor rele.

În luna octombrie, anul 1959, în casa unui creştin din Măneşti, am cunoscut-o pe proorociţa Virginia. Era culcată într-un pat. În cameră era întuneric pentru a nu se bănui că se face vreo adunare. Deasupra capului ei, la distanţă de vreo 20 de cm, se vedea o luminiţă mică de tot, cam de mărimea unui ochi de rândunică. Înfricoşat fiind de această lumină, m-am aşezat şi eu într-un colţ al camerei, ca să nu deranjez cu nimic cele treizeci-patruzeci de persoane care mai erau acolo. După miezul nopţii am auzit cuvintele: „Pace vouă!“. Coborâse Domnul prin Duhul Sfânt, sălăşluit în trupul ei, servindu-Se de coardele ei vocale. Am ascultat cu mare atenţie acest mesaj minunat, şi toate frazele lui cuprindeau un înalt nivel filozofic, cum pe pământ nu auzisem niciodată o aşa predică, cu atât mai mult cu cât ea nu avea şcoală, decât două clase primare. Ascultând această sfântă vorbire, m-am umplut de bucurie, dar şi de frică. După o oră şi jumătate de vorbire, a încheiat prin a spune o pildă despre un fumător oarecare, care e oprit la vama fumatului. Eu, ştiind că fumez, am înţeles că acea pildă pentru mine era spusă, şi de atunci n-am mai fumat.

Această mare proorociţă, din anul 1923, de la naşterea sa, a fost dăruită cu acest mare dar.

În vinerea Patimilor o lumină mare a coborât din cer către căsuţa ei cea mică din satul Maluri, şi în această lumină S-a văzut Domnul Iisus Hristos, Care ca un fulger cobora, şi a intrat în casa sa. Această minune se petrecea în anul 1955, anul în care sfântul Calinic de la Cernica striga din mormânt să-l scoată. Această coborâre a văzut-o Andreiana, mama ei, care atunci se afla pe afară, precum şi alte persoane care întâmplător se aflau pe afară. Atunci a fost prima dată când a coborât Domnul în vasul trupului ei.

În timpul vorbirii dumnezeieşti trupul ei nu mai simţea nici o durere dacă cineva o tăia sau o înţepa în acel timp. În anul 1956 a fost arestată şi băgată într-o celulă cu sectanţi care, nesuportând sfânta cruce şi vorbirea dumnezeiască, s-au hotărât s-o bată până o vor omorî. Pe lângă chinurile pe care le-a suferit de la cei cu care stătea în celulă, a fost supusă şi asprimii ofiţerilor de securitate din Sibiu, care, în timp ce Domnul vorbea prin gura ei, o frigeau cu ţigara pe mâini şi pe picioare, îi puneau bile de fier fierbinţi sub subţiori, chinuri pe care ea nu le simţea atunci când vorbea, dar le simţea după ce se trezea. I-au pus zăbală în gură ca să nu mai poată vorbi, şi tot a vorbit. În luna ianuarie au băgat-o într-un butoi cu apă, legată de mâini şi de picioare. Afară erau minus unsprezece grade, iar dimineaţa când au venit, au găsit-o vie, iar apa din butoi nu îngheţase.

Vestea despre această proorociţă a ajuns până la Gheorghe Gheorghiu-Dej, care în anul 1957 a dat dispoziţie să o aducă în faţa lui şi el a eliberat-o. După ce a fost eliberată, am participat la mai multe coborâri ale Domnului, mesaje în care Domnul ne învăţa frica de Dumnezeu şi orânduiala lăsată pe pământ prin sfinţi.

În anul 1959 am fost înştiinţat de Domnul că această proorociţă trebuie să se căsătorească, şi a fost ales tânărul Stoica Nicolae, frate cu soţia mea. Această căsătorie sfântă şi binecuvântată de Domnul s-a făcut cu scopul de a avea ea un ocrotitor pământesc, aşa cum a ocrotit şi bătrânul Iosif pe sfânta Fecioară Maria, şi, apoi, pentru a mai rezista presiunilor antichriste, care nu slăbeau să o supravegheze şi să o urmărească, astfel ea fiind ocrotită de eventualele arestări şi maltratări. Pe 31 decembrie, în noaptea spre 1 ianuarie anul 1959, a avut loc logodna în casa socrului meu, în prezenţa unui număr de vreo patruzeci de creştini. Pe la orele două noaptea casa a fost încercuită, şi proorociţa Virginia a fost arestată şi dusă la Târgovişte, băgată într-o celulă cu nişte câini lupi. Şi acolo însă a coborât Domnul, iar în timp ce era vorbirea Domnului, i-au băgat în gură sticlă pisată, au ars-o la tălpi şi pe picioare cu ţigara, ca să vadă dacă mişcă.

În luna mai, anul 1960, a avut loc căsătoria şi nunta la socrii ei, la Măneşti. Au venit creştini din toată ţara, însă toată această festivitate a fost dirijată de Însuşi Dumnezeu. Cununia s-a oficiat în biserica parohială Măneşti, preot fiind Mitrescu Ioan. Cât timp a durat sfânta slujbă a cununiei, o lumină a stat mereu asupra capului proorociţei, astfel încât, de emoţie, preotul a făcut slujba foarte greu.

Am fost anunţat de Domnul că voi fi arestat, dar nu voi face închisoare decât un an. În decembrie 1966 am fost arestat şi dus la Ploieşti. Pe la sfârşitul lunii aprilie, anul 1967, s-a auzit deasupra închisorii în care eram arestaţi glasul lui Dumnezeu, Care spunea: „Daţi drumul copiilor Mei! Este Dumnezeu! Aveţi familii şi copii şi veţi fi judecaţi de Dumnezeu!“. Era un glas cutremurător, care s-a repetat câteva zile, de se cutremurau şi zidurile clădirii. Acest glas a fost auzit de toţi securiştii care au fost acolo şi în împrejurimi. Am fost anchetaţi timp de şapte luni, eu şi soţul lui Verginica, pe care-l avea ca ocrotitor. Procesul a avut loc la Bucureşti, unde prin sentinţă am fost condamnat la şase ani muncă silnică, cinci ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii. Procesul a durat de la orele opt dimineaţa până după miezul nopţii. În timpul procesului mi s-a arătat proorociţa Verginica, strălucitoare, cu o cruce mare în mână, şi mi-a spus să-i spun preşedintelui tribunalului că voi face închisoare numai un an, ceea ce am şi făcut, la care toată sala a început a râde. După un an şi 18 zile am fost puşi în libertate; deci s-au împlinit cele spuse de proorociţă.

În anul 1964, în Maluri, s-a construit o casă pentru această proorociţă, casă care s-a dărâmat în anul 1972, şi, odată cu ea, mai mult de jumătate din locuinţele oamenilor au fost dărâmate de o puternică alunecare de pământ. Acesta a fost ca blestem al lui Dumnezeu, anunţat de proorociţă mai dinainte, din cauza împotrivirii pe care o manifestau locuitorii, şi a hulei împotriva acestei proorociţe a lui Dumnezeu. A scos-o Domnul de acolo mutând-o la Pucioasa, într-o casă construită în anul 1973, după care satul Maluri s-a dărâmat în proporţie de 70%. Iată numai un fragment din cele anunţate de Domnul: «Nu îngădui la lucrarea Mea lucruri spurcate, mincinoase, false. Schimbă-ţi faptele, creştine, că dacă nu te vei schimba, voi face temelia aceasta ca un muzeu» (mai 1968).

În anul 1978 l-a vindecat pe copilul lui Vasile Jaravete, care a fost născut infirm; a vindecat de cancer pe Maria Dimovici din Măneşti, pe Mariana Şerban de la Valea Lungă, pe Maria Cârlan din Moreni; a vindecat de epilepsie pe Didă Maria din Gheboieni. De multe ori, în cazuri de secetă prelungită, la rugăciunile ei Dumnezeu slobozea ploaie. Mulţi au fost vindecaţi. Animalele din gospodăriile creştinilor au fost vindecate de bolile lor.

Pe 14 decembrie 1980 a fost mutată de la noi, mutare care fusese anunţată de multe ori în ultimul timp, şi a fost anunţată şi mutarea mamei sale, Andreiana, la un an după plecarea ei. În anul 1987 a fost dezgropată, şi trupul ei era întreg, nimic stricat, având o culoare maronie, la fel ca sfintele moaşte din biserici, şi emanând o mireasmă nemaiîntâlnită, atât în mormânt, cât şi în tot cimitirul.