M-am născut în satul Sudiţi, judeţul Ilfov, mă numesc Costache Cristea şi urmez credinţa creştin-ortodoxă.

În anul 1955, martie 25, de praznicul Buneivestiri, mă aflam la mănăstirea Vladimireşti cu câţiva creştini din satul meu; am asistat la sfânta Liturghie, ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit cu sfintele Taine, iar la predică, părintele Ioan, care era duhovnicul mănăstirii, a privit spre latura în care ne aflam şi a spus: „Ilfovule, aşteaptă şi în curând vei vedea minune!“. Ne-am privit cu uimire, căci nu înţelegeam nimic din ce ni s-a spus, dar aşteptam un răspuns. Acolo am aflat de la alţi creştini că lângă Pucioasa, într-un sat, se află o tânără bolnavă, căreia i S-a arătat Domnul şi i-a spus să postească 40 de zile şi 40 de nopţi, că i se va da un dar. Dornici să aflăm mai multe lucruri, am mers cu consătenii mei în satul Maluri, la căsuţa săracă în care locuia ea împreună cu sora şi mama sa. Mama ei ne-a povestit cum Domnul i S-a arătat copilei cerându-i ca în schimbul vindecării mamei să-I dăruiască ceva Domnului. Copila a hotărât să renunţe la un ochi, iar când a vrut să-I vorbească Domnului, nu mai era nimeni, şi Domnul i-a vorbit din nori spunându-i că nu-i ia acum darul.

I S-a arătat Domnul de nenumărate ori şi i-a vorbit. Apoi s-a petrecut minunata tămăduire a mamei sale, de pelagră. În timp ce copila, pe islaz, vorbea cu Domnul, un tânăr a venit la mama sa şi i-a spus: „Scoală-te! De acum nu vei mai suferi, pentru darul fiicei tale“. La vârsta de paisprezece ani, copila şi-a pierdut ochiul drept, promis Domnului. Aşa am cunoscut-o pe Verginica, fiind martor la acest post în care a gustat doar agheasmă şi anafură.

Am mers mai des acolo, dornic să văd rezultatul promisiunii Domnului. În noaptea sfintelor Paşti 1955, când preotul în biserică a zis: „Hristos a înviat!“, s-a ridicat şi ea zicând: „Hristos a înviat!“. Mama ei s-a înspăimântat, dar s-a liniştit când a văzut că se aşează pe pat, adoarme şi continuă să vorbească. Când s-a trezit, a cerut să mănânce, şi, fiind întrebată, nu ştia nimic din ce s-a vorbit. Vorbise Domnul prin gura ei lucruri minunate. De atunci a vorbit Domnul prin gura ei, aducând din cer învăţături vrednice de urmat şi de crezut, învăţându-ne cum să trăim, să postim, să ne rugăm, să nu lipsim de la sfânta Liturghie.

Am rămas alipit de această sfântă coborâre, martor fiind la multe semne şi minuni. O fată de şaptesprezece ani, care avea duh necurat, s-a vindecat, pentru că Domnul i-a spus lui Verginica să se atingă de ea. O femeie bolnavă de cancer, pe nume Cârlan Maria, din Moreni, fiind internată în spital la Bucureşti, Domnul a trimis pe unul din credincioşii Săi să o ungă cu sfântul mir, şi sunt martorul vindecării ei, iar ea poate să mărturisească.

Altă dată călătoream cu Verginica în tren cu alţi doi creştini, şi mai erau în compartiment patru călători, dintre care doi miliţieni. Ea a adormit, şi Domnul a vorbit de la Buzău până la Ploieşti, iar călătorii au dormit şi nu au auzit nimic.

A suferit foarte multe chinuri de la autorităţi. A fost în spitale, în închisoare, şi s-au încercat multe experienţe cu ea, dar nu a putut nimeni opri cursul acestui izvor. S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit; i s-au introdus în gură lucruri necurate; a fost aruncată, în timp ce vorbea, într-un butoi cu apă, dar nu s-a înecat; a fost injectată cu otravă în inimă, dar s-a rupt acul în ea, din care pricină a suferit toată viaţa. A fost chemată la Gheorghiu-Dej şi a întrebat-o cum vede pe Domnul, şi ea i-a istorisit viaţa ei. El a ascultat-o cu atenţie şi, fiind arestată, a eliberat-o.

În anul 1978, am fost anunţat de Domnul prin acest cuvânt, să mă mut cu domiciliul în Valea Voievozilor, lângă Târgovişte, unde locuiesc acum. Am doisprezece copii, dintre care cinci sunt călugări. Multe sunt de spus despre această proorociţă de care am fost foarte apropiat şi am fost martor la multe coborâri. Odată, în timp ce Domnul vorbea, am văzut un stâlp de foc de la cer până la gura ei.

Am fost martor la dezgroparea ei după şapte ani şi am văzut că trupul ei era întreg şi răspândea mireasmă ca sfintele moaşte. Chiar şi după plecarea ei dintre noi a fost văzută şi simţită de mulţi, şi cine se roagă ei cu credinţă, primeşte izbânda cererii.