Stă cerul deschis și ascultă și primește colindele praznicului nașterii Mele și în acest an, o, și cântă îngerii fericiți ca și acum două mii de ani în noaptea nașterii Mele, căci pe pământ se naște de mai bine de șaptezeci de ani cuvântul Meu și așează la masa lui sfinții și îngerii în cetatea Mea cea de azi pe pământul neamului român, și sunt ei slava Mea, și cu ea călătoresc între cer și pământ și-Mi este scris cuvântul în cartea sa și se împarte el prin cei ce veghează venirea Mea ca să-Mi pună pe cale grăirea cea plină de dor ca să vin de la Tatăl și să-Mi pregătesc pe pământ popor sfințit, care să Mă întâmpine și să-l am de veghe când vin să-Mi las cuvântul și să se împartă el apoi peste tot, o, că nu se poate să lucrez nimic până mai întâi nu vestesc, și n-am lucrat decât așa în toate vremile, începând de la facerea lumii și până azi.
Pace peste meleagul tău, pământ și neam român! La tine Mi-a pregătit Tatăl venirea cea pentru nașterea din nou a lumii, a toate câte au fost și sunt, căci este scris în Scripturi că noi le facem pe toate și vin să împlinesc, și încep cu țara Mea de venire, dar te vestesc să cauți cartea cea de azi a cuvântului Meu și s-o cercetezi, și să te uiți în Scriptură apoi și să citești spre sfârșitul proorociilor așezate în ea, căci Eu, Iisus Hristos, sunt vestit să vin și să port nume nou și să lucrez sub acest nume și să vin cu sfinții în zeci de mii și să fiu purtat pe nor de îngeri deasupra pământului român, și iată-Mă plutind deasupra, și numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, și dorul Meu după tine se aprinde în Mine tot mai mult, tot mai aproape, și te ocrotesc dinăuntru și din afară cu suitele puterilor cerești, căci în mijlocul tău se lucrează și se așează taina raiului, împărăția Mea, promisă să vină între oameni, căci poate să fie împărăția Mea dacă n-ar avea ea un popor pe pământ pe potriva ei, și masă așezată pentru însoțitorii Mei, îngerii și sfinții, cu care călătoresc între cer și pământ ca să vin?O, pace ție, pământ și neam român! Ai alegere încă de la facerea lumii, și iară stau acum pe vatra ta și cuvintez cuvântul Meu cel de facere nouă, căci este proorocie scrisă în Scripturi că noi le facem pe toate, și iată, la nașterea din nou a lumii sunt pe pământul român cu îngerii și cu sfinții și-Mi scriu cartea întoarcerii Mele, și se cheamă această carte Cuvântul lui Dumnezeu.
O, le este prea greu oamenilor să creadă cele spuse de cuvântul lui Dumnezeu. Ce să le fac dacă le este greu? Eu trebuie să împlinesc Scripturile venirii Mele cu nașterea din nou a lumii și cu sfinții întru venirea Mea, și care M-au tot întrebat șapte mii de ani: «Doamne, până când?»
O, n-a fost să vin pe neștire, căci Eu, Iisus Hristos, Mi-am lăsat scris cuvântul și vestirea pentru cele ce le aveam de lucrat, dar nimeni nu a căutat să-și facă vreme să audă aceste vestiri. Mintea omului este locul în care ar fi să aibă loc și primire Duhul lui Dumnezeu, dar acest locaș a fost vândut de om, căci omul s-a învățat să creadă că poate sluji la doi stăpâni, chiar dacă Eu am spus răspicat că nu se poate aceasta, dar n-a crezut omul, n-a dat să-și amintească povața Mea pentru el.
O, nu se poate cu jumătatea slujire, omule! Nici la doi stăpâni de pe pământ nu te poți împărți cu slujirea fără să-i dezamăgești, și trebuie să alegi pe unul din ei. Tot așa este și când dai să crezi că poți sluji și lui Dumnezeu și lui satana. O, acești doi stăpâni sunt vrăjmași între ei. Puteai tu să slujești împărțit?
Iată, mintea omului nu mai are loc în ea pentru Dumnezeu, căci nu stă Domnul cu amestecătură și pleacă și rămâne omul să slujească vrăjmașului lui Dumnezeu și al său.
O, nu mai poți cu Dumnezeu, omule. Te păcălește duhul lumii clipă de clipă și nu mai ești liber de sub acest duh, care stă la cârma minții tale și te trage la stânga, iar lumea este vrăjmașa lui Dumnezeu și a omului și poftește după om, după mintea lui, după trupul lui, după ochii lui, după duhul lui, după timpul lui, iar omul nu ascultă de strigarea Mea după el și nu poate să scape de stăpânul pe care-l slujește împotriva vieții lui cea de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Merge satana la pas cu omul de dimineața și până seara și îi conduce mersul și mintea. O, așa s-au pierdut atâția fii și fiice, toți înșelați de satana în urma strigării Mele cu cuvântul cel de șaptezeci de ani, și iată, se descoperă pic cu pic împlinirile cuvântului Meu și ies din taină, o, și nu este cine să se aleagă cu totul de partea venirii Mele cu slavă văzută, căci omul este împărțit, iar mintea lui nu are alegere, nu are pe Domnul de povață și de putere ca să poată de partea izbăvirii lui față de cele ce vin să încerce pe cei de pe pământ.
Dragostea de Dumnezeu, numai ea poate să-l ridice din cădere pe om, numai ea. Cu ea vin s-o împart și s-o vestesc și să-Mi înmulțesc cuvântul și numărul celor smulși de sub înșelarea lui satana și a duhului lumii, căci sunt numai lupi flămânzi peste tot, și mirosul lupului are multe fațete cu care mângâie până doboară prada, iar Eu, Domnul, Îmi scriu cuvântul chemării și lucrez cu cei credincioși mersului Meu cu ei printre oameni și întăresc tot timpul credința lor, și vremea este grea de tot împotriva dragostei de Dumnezeu, căci toți trag cu satana, cu stăpânitorul acestui veac vopsit în multe culori care încântă, și dacă-i spun unui om: „Dă-Mi Mie pe fiul tău, pe fiica ta ca să nu piară ca și lumea”, o, nu s-ar învoi, dar când îi smulge lumea copilul de lângă el spre pierzare și spre păcat, nu se mai poate împotrivi, căci duhul lumii nu cere, ci doar înghite prada cu lăcomie, spre biruință de partea lui satana, și iată, omul nu mai are în mintea lui locaș pentru Dumnezeu ca să-și aleagă viața.Am ascultat colindele poporului cuvântului Meu și am stat cu cerul deschis ca să intre la Noi cântarea colindelor, căci voi ați împărțit mângâiere în zile de praznic de naștere, fiilor din cetatea Mea cu voi, iar acum, după un picuț de odihnă, înhărniciți-vă iar ca să așezați în cetate praznicul de Bobotează și ca să-l punem înaintea Tatălui și să fiu cu voi și cu sfinții pe pământ la voi, fiilor.
Hai cu bucurie să lucrăm tot timpul, că fără lucru sfânt nu se poate cu Dumnezeu și lângă Dumnezeu, căci duhul lumii îi face omului chemare mereu ca să-l slăbească spre ea. Noi însă avem de lucru de la Tatăl dat, și va vedea lumea tot mai mult pe Dumnezeu cu voi și vom face pași cu înnoirea cea care vine, fiilor.
Și acum rămâneți de partea umilinței de duh, care ne ține în Tatăl, și pe Tatăl în noi, și pace vouă în tot lucrul vostru pentru cer pe pământ, fiilor!
Pace peste țara Mea cea de azi în zile de praznic de naștere! Pace pământului și neamului român, din mijlocul căruia curge izvorul gurii Mele sub numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, o, fiilor! Amin, amin, amin.