Select Page

Cuvântul Meu merge peste tot odată cu mărturisirea lui, căci se mărturisește pe sine și-și lasă urmele pe unde merge și luminează și înviorează și se va vedea toată lucrarea sa, toată slava sa, căci Eu sunt acest cuvânt, care se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, Eu, și mărturia Mea cu voi, fiilor din cetatea cuvântului Meu.
Sunt cu voi în brațe și vă strâng la sân și Mă aplec să vă mulțumesc și să vă încălzesc și să vă înviorez pentru Mine, că am ieșit cu voi în mijlocul orașului cu duhul Crăciunului și am împărțit mângâiere, fiilor, că merg cu voi pe cale cu lumină, iar lumina sunt Eu și sunt în față și sunt în părți și merg și în urmă ca să vă înconjor de peste tot și să vă păstrez ai Mei, și iată, fiilor, vă spun vouă acum, că precum umbra vă însoțește pe cale cu lumină și se vede mergând în pas cu voi nedespărțită de voi și de mișcarea voastră, o, așa sunt Eu cu voi, așa merg Eu cu voi nedespărțit, fiilor, căci calea lui Dumnezeu cu omul e tot o lumină, tot un soare chiar și pe timp noros, dar Eu sunt Soare, fiilor, iar voi străluciți înaintea celor ce vă întâlnesc, căci Eu vă însoțesc precum umbra voastră merge odată cu voi pe vreme cu soare și nu se desparte de voi, o, și nu este ușor de înțeles și de pătruns taina umbrei care se vede în lumină mergând și însoțind pe cel ce merge, dar nu are omul vreme și minte să se oprească din ale lui îndeletniciri și înțelesuri și să găsească, în sfârșit, înțelesul tainei despre umbra care îl însoțește în toată umblarea lui fără să se despartă vreodată de el, și v-am spus acum acestea cu dragostea Mea de voi, și dau mereu să vă cuprind la sân și să vă încălzesc și să vă păstrez ai Mei și în Duhul Meu și să pot face cu voi lucrarea dată Mie de Tatăl s-o așez pe pământ între oameni, fiilor.
Am ieșit cu duhul Crăciunului, am ieșit cu voi în oraș și v-ați jertfit pentru mărturisirea Mea și v-am însoțit cu anotimp umed, cu fulgi de nea și cu cete de îngeri între fulguți, și a fost așa de plăcut Nouă, celor de sus, căci toate poveștile despre Mine cu oamenii pe pământ sunt vii și atât de vii de nu s-ar mai sfârși dorul de ele și frumusețea lor de taină, iar timpul a cusut pe pânza lui atâtea frumuseți și povești ale Mele odată cu venirea Mea Prunc pe pământ, începând de la ieslea nașterii, de la locul cel dulce Mie și îngerilor Mei când am avut însoțitori și mărturisitori de pe pământ oile și vitele, care vorbeau între ele despre Mine și suflau asupra Mea fără să știe ce fac când suflau și Mă încălzeau în ieslea cea săracă de cele de pe pământ, o, că numai cerul era acolo însoțire, și tot un basm ceresc se petrecea și mărturisea, și nimic pe pământ nu este mai frumos ca Dumnezeu și cu Dumnezeu pe cale, numai să aibă omul duh să vadă și să înțeleagă, numai să aibă el timp pentru Dumnezeu, fiilor.
Și acum, în zi de serbare în cer și pe pământ pentru amintirea ierarhului Spiridon, cel minunat prin minunile lui despre mărturisirea Mea, am găsit acum prilej scump să vă grăiesc cu toată iubirea Mea și să lăsăm în carte scrise ieșirea Mea cu voi în oraș și cu duhul Crăciunului și cu dorul Meu de om, și vă am pe voi mărturisitori, și prin voi lucrez apropierea Mea spre cei așa de străini de Dumnezeu și de multa frumusețe a tainelor Mele între oameni pe pământ, și de cele ce vor veni să ia locul celor atât de vremelnice ca și pașii cei fără Dumnezeu ai vieții omului, nedând să știe el îndeajuns de taina vieții lui și de Dumnezeu Făcătorul și de toată facerea văzută și nevăzută, și iată taină neștiută de oameni, căci animalele vorbesc cu Mine, și Eu cu ele, și ele între ele, căci ele văd dincolo de cele văzute și grăiesc unele cu altele și știu tainele cerești pe pământ, și că ele nu știu nimic mai mult ca și de Dumnezeu, de la Care au hrană și sprijin, și apoi odihnă ca în cer pentru greul vieții lor de pe pământ, după ce ele laudă mereu pe Domnul, precum este scris.
Să se înduioșeze omul cel nemulțumit de multe și să-și aducă aminte de Mine, Prunc născut pe pământ într-o iesle a animalelor, când ele Mi-au fost însoțire și mângâiere și veghe și grai și tot ce a fost acolo când Eu, Domnul, M-am născut Prunc mic între oameni.
Și acum, fiilor, vă veți pregăti cu duhul Crăciunului și cu ieslea cuvântului Meu, care se naște la voi ca să Se împartă Domnul peste pământ prin voi, și iată, vine praznicul nașterii Mele cu timpul lui din calendarul creștinesc și vom petrece în cântări de colinde, și toate de la voi sunt bucurie și mângâiere pentru Noi, cei din cer, fiilor, iar cerul stă tot timpul aproape nedespărțit aici la voi și cu voi, precum umbra vă însoțește pe voi pe cale cu soare, fiilor.
Binecuvântate să vă fie vremea și lucrul vostru până la praznicul nașterii Mele, și toate să fie bucurii de la voi pentru Noi, cei din cer, și pentru cei de pe pământ, căci se duce vestea petrecerilor Mele cu voi și merg spre căutare după voi cei de pe pământ care Mă știu cu voi în petreceri sfinte, fiilor.

Eu vă doresc vederi cerești să aveți și să împărțiți cerul pe pământ, măi fiilor, o, că frumoasă este veșnicia, și din tainele ei luăm și împărțim peste pământ, numai să aibă cine să caute după ea cu dor și cu credință, o, că e tare greu să-l poată avea Dumnezeu pe om de partea celor din cer pe pământ, fiilor.
Rămân cu voi în brațe acum și mereu. Vă desfac ochii vederilor cerești ca să vă mângâiați cu ele. Rămân cu voi mereu, ca umbra care vă însoțește pe cale cu soare, fiilor. O, așa să fiți și voi pentru Mine și pentru cei din cer cu voi, în lucrul Meu cel de la Tatăl în vremea Mea cu voi pe pământ, fiilor.
Amin, amin zic vouă, voi sunteți martorii Mei din vremea Mea cu voi, acum și pururea și în vecii vecilor apoi, și pace vouă, pace, fiilor, și peste tot poporul cuvântului Meu binecuvântarea Mea! Amin, amin, amin.