Mă numesc Nicolae Sabin Pop, născut în Cluj Napoca şi am 45 de ani.

În anul 2001 m-am alăturat cu inima şi cu trupul de poporul Domnului şi a mănăstirii Noul Ierusalim, locul coborârii cuvântului Domnului Iisus Hristos pentru pregătirea neamului omenesc întru lucrul mântuirii şi învierea morţilor.

După prima mea vizită la Pucioasa la sărbătoarea de Rusalii în anul 1999, mi-am continuat viaţa obişnuită a unui creştin care merge săptămânal la biserică, făcându-mi planuri de viitor ca orice om din lume angrenat în viaţa socială. Dar Dumnezeu a descoperit părintelui meu duhovnic, un preot cu har şi înainte-vedere, că se apropie o zi în care va trebui să aleg între lume şi mănăstire. Cuvântul mănăstire nu avea o rezonanţă prea mare pentru mine.

La capătul unui canon de 21 de zile de post și rugăciune trasat de părintele duhovnic și cu ajutorul lui Dumnezeu am hotărât să mă rup de duhul lumii. Voia lui Dumnezeu a fost să mă deslipesc de lume și de planurile mele de viitor, trecând prin focul încercărilor cum se trece metalul prin topitoare. La mijlocul unei perioade trasate de duhovnic de șapte luni de pregătire și de curățire a duhului, a sufletului și a trupului, departe de orice trăire lumească, am primit de la Dumnezeu darul credinței în lucrarea de coborâre a cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa. Am primit acest dar, se pare prin duhul proorociei față către față de la un om care m-a vizitat acasă, unde am stat de vorbă duhovnicește și sufletește și care mi-a vorbit tainic din Scripturi despre drumul care mă aștepta să pășesc pe el. Din cele ce mi-a vorbit relatez câteva:

— Ești pe o listă să faci parte dintr-un grup din țara sfântă. O să-l cunoști pe PS Irineu, care are o inimă mare și caldă și că va veni vremea ca el să se întoarcă.

În acea perioadă eu nu știam nimic despre PS Irineu și nici ce înseamnă întoarcerea lui. Apoi a continuat, spunând:

— Dacă nu chivernisești propria ogradă, cum vei chivernisi biserica lui Hristos?

Redau mai jos câteva din cele ce musafirul îmi mai spunea:

— Acesta este ultimul tren și e păcat să-l pierzi.

— Lucruri minunate vor veni pe pământ, și ar fi bine să se bucure cât mai mulți de ele.

— O să te caut să mergem împreună să-l cunoști pe preasfințitul Irineu.

— Este important să biruiești până la capăt.

— Nu știu ce să înțeleg. Până la care capăt? Oare voi putea?

— Îți voi da putere așa cum și mie mi s-a dat putere.

Văzând șovăiala și ezitarea mea a spus:

— Crede-mă ce-ți spun, căci Îl am pe Dumnezeu în inimă. Îți voi da un semn, iar dacă nu vei înțelege vor striga și pietrele la tine.

Atunci nu am putut înțelege mai nimic. Doar am crezut, și un fior mă cuprinsese, căci știa și-mi spunea mult prea mult din cele ce aparțineau persoanei și vieții mele. Mi-a vorbit despre familie, despre duhovnicul meu, despre piedicile pe care o anume persoană ar da să mi le pună. Dacă a fost om de pe pământ sau sol din cer, Dumnezeu știe, atâta pot să spun acum.

Au trecut doi ani citind și împlinind cerințele Domnului privind hrana, portul creștinesc și curăția trupească, obligatorie pentru apropierea de Dumnezeu și apropierea lui Dumnezeu de noi. În acest timp mi-a venit în minte să mai fac o facultate că nu strică și m-am înscris la facultatea de teologie ca să-mi fie timpul ocupat și că s-ar putea să-mi fie de folos, când îmi aminteam de solul acela care multe mi-a spus, dar în ziua când trebuia să mă prezint, fiind admis, Dumenezeu m-a pescuit, deschizându-mi ușa poporului Său, iar eu am rămas la Pucioasa, la teologia cerească a învățăturii Cuvântului Său.

Prima proorocie s-a împlinit. Rând pe rând s-au împlinit și celelalte: îl cunoscusem pe PS Irineu, eram în țara sfântă, adică în grădina cuvântului lui Dumnezeu. Venisem ca un argat, iar Domnul m-a făcut econom al poporului Său, slujitor al celor mai mici ai Săi. Am credința că se vor împlini și celelalte proorocite spre desăvârșirea planului Tatălui ceresc cu țara și poporul român.

Nu doar credința prin propovăduire sau ca nădejde a celor viitoare putem să o mărturisim ca fii ai lui Dumnezeu Cuvântul, ci mai ales evidenta simțire a purtării Lui de grijă, simțirea cu inima a Domnului și a prezenței Lui în preajma noastră zi de zi, chiar și la cele mai mici activități sau situații pe care le întâlnim pe parcursul unei zile în obștea Noului Ierusalim. Eu, ca și ceilalți frați putem mărturisi multe stări, sau cuvinte pe care Domnul le-a luat în mijlocul nostru, iar la următoarea Lui grăire în cuvânt le-a reluat, dezvoltând sau tălmăcind vreun subiect duhovnicesc din sfânta Scriptură sau mustrând vreo greșeală, dovedindu-ne iar și iar permanenta Lui prezență în mijlocul nostru.

Fac această mărturisire de credință în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, pentru ca și cei care vor citi Cuvântul Domnului să creadă că este coborât din cer, să Îl iubească și să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos, făcându-se ucenici cu credincioșie pentru a se învrednici de împărăția cerurilor. Amin.