Mărturisesc, cu nădejde de folos pentru cei ce vor citi aceste rânduri, felul cum am cunoscut și m-am alipit eu de lucrarea lui Dumnezeu de la Pucioasa.

În anul 1997, fiind în biserica Sfântul Nicolae-Ceaușu Radu, părintele Ștefan a pomenit în predica sa despre o lucrare dumnezeiască, mesaje primite din cer, prin care Domnul îndeamnă poporul român să-și schimbe viața, părăsind păcatul și năravurile lumești, spre a dobândi împărăția lui Dumnezeu.

Cum după o viață înglodată în păcate intrasem pe calea bisericii, am simțit dorința arzătoare de a cunoaște această lucrare, locul și oamenii care o slujesc.

Având binecuvântarea părintelui duhovnic, fiind spovedită și împărtășită, împreună cu alte două creștine am ajuns la mănăstirea de la Pucioasa în seara zilei de 27 iunie 1997 și ne-am oprit la poartă. Străjerii sfintei mănăstiri ne-au primit, ne-au făcut cunoscută rânduiala acestui loc și ne-au îngăduit să rămânem peste noapte acolo la poartă. În timpul privegherii de noapte, îngânând rugăciuni și privind pe fereastră, am văzut cerul deschizându-se ca o filă de carte și din înălțime s-a coborât fulgerător o săgeată de foc, care a pătruns prin cupola bisericii. Mi-am simțit sufletul la gât, gata să iasă. O putere covârșitoare mi-a luat graiul și m-a umplut de o teamă dureroasă, că nu eram potrivită să fiu părtașă la o asemenea minune. Am izbucnit într-un plâns nepotolit până în zori. Din noaptea aceea am simțit viața mea marcată continuu de prezența lui Dumnezeu.

Întoarsă în biserica noastră, în timpul sfintei liturghii, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe când se cânta rugăciunea „Tatăl nostru”, a dispărut totul din jurul meu și m-am trezit într-o baie de lumini cerești, și pe fondul îndepărtat al cântării bisericești am auzit un glas ca de ecou, plin de o dulceață și o tristețe nespusă, care a grăit: „Ce slabi sunteți voi la rugăciunea Tatăl nostru!”. Am izbucnit în plâns, atrăgând atenția întregii biserici. După sfânta liturghie am fost întrebată de părintele duhovnic și de creștini ce mi s-a întâmplat. Am mărturisit atunci tuturor vederea pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu ca s-o fac cunoscută și celor care vor dori să-L urmeze.

Viața mea s-a așezat apoi pe un făgaș nou, cu multe greutăți și încercări în familie, la locul de muncă și în societate. Schimbarea mea ca ținută și comportament, i-a marcat pe mulți, dar nimic nu m-a oprit din drum, nici răzvrătirea și prigonirea soțului, nici vorbele rele ale familiei mele.

Am o fetiță pe calea cu Hristos, pe care am crescut-o întru frica lui Dumnezeu. Când am cunoscut lucrarea avea cam 5 anișori și obișnuiam s-o țin lângă mine la rugăciune. Într-o noapte s-a întâmplat să zăbovească la joacă, deși începusem rugăciunea. Atunci, cu mâhnire și durere am strigat la Dumnezeu: „Fă, Doamne, să Te cunoască și ea!”. Urmarea a fost că la scurt timp copila s-a dat jos din pat speriată și palidă și s-a ghemuit sub scaunul meu, unde a și adormit. Când am terminat rugăciunea mi-a mărturisit că a dojenit-o Domnul din icoană, spunându-i: „Și pentru tine M-am răstignit”.

Cu toate greutățile prin care am trecut, atât eu cât și fiica mea cea mică, nu am părăsit calea cuvântului Domnului ci, dimpotrivă, ne-am întărit și mai mult, încât am mărturisit-o și altora din jurul nostru. Întru aceasta am simțit sprijinul puternic al cerului, prin semne și minuni doveditoare. Așa, într-o zi fiica mea a observat că icoana Maicii Domnului, primită de la Noul Ierusalim, era fierbinte, mai ales în zona inimii, în așa măsură încât ea s-a fript la deget, iar rana nu s-a vindecat până la întâlnirea cu frații de la mănăstire. Mai mult decât atât, în ce mă privește am simțit și pulsul inimii Maicii Domnului din aceeași icoană. La scurt timp după aceasta, o altă minune ne-a însuflețit credința. În ziua de Bunavestire a anului 1999 icoana Sfintei Virginia a început să lăcrimeze, ceea ce a urmat apoi și la celelalte icoane, chiar și la cele din hârtie.

Mai pot spune că n-au fost puține nopțile luminate, în care zidurile camerei dispăreau, făcând loc cerului cu toată lumina și mireasma lui. Aș putea continua cu alte fapte deosebite, dar un lucru este important: n-am fost un om merituos, ba cu totul dimpotrivă. Din iadul cel mai de jos m-a scos mâna cea mântuitoare, mai întâi spre biserica din lume, și apoi mi-a deschis urcușul spre înviere, căci am crezut și cred cu tărie că prin această lucrare Domnul nostru Iisus Hristos S-a coborât cuvânt în România, grăiește românește întru a doua Lui venire, pentru mântuirea întregului neam omenesc. Drăgoescu Elena, București.