S-a întâmplat cu mine ca în pilda Sfintei Scripturi cea referitoare la slăbănogul ce aştepta vindecare de la Dumnezeu prin înger. Aproape 40 de ani am aşteptat şi eu ajutor de la om, dar nimeni nu s-a oferit să mă ia de mână şi să mă scufunde în apa vindecării, a curăţirii de păcate, a învierii. Când Bunul Dumnezeu îi întinde omului mâna ca să vină de la întuneric la lumină, îi dă Har, care cuprinde în el tot ce are Dumnezeu mai bun în cer, și nu-i cere omului decât pocăinţă, adică lepădare de tot ce are mai rău în el.

Într-o clipă a trebuit să iau hotărârea, să aleg între viaţă şi moarte, ca să nu păţesc ruşinea fecioarelor celor neînţelepte, care nu au fost primite în sala nunţii Mirelui. Am lepădat dintr-odată tutunul şi alcoolul, cafeaua şi mâncatul de carne, păcatul de orice fel, pe toate le-am extirpat din viaţa mea ca pe o tumoare canceroasă care îţi pune viaţa în pericol.

Dorul după Dumnezeu se manifesta în sufletul meu ca un foc lăuntric, ce mă făcea să-L caut cu ardoare pe Hristos Mântuitorul prin tot locul unde mi se spunea: „Vino la noi, aici este Dumnezeu!” dar tot acel foc mi-a dat puterea să-L implor pe Făcătorul a toate să nu mă lase, ci să mă gonească de acolo de unde El nu este întreg, trup şi cuvânt mângâietor, dătător de înviere, de naştere din nou. Aşa am părăsit pe rând, yoga, radiestezia, fiii luminii, baptiştii, penticostalii şi adventiştii, şi m-am sălăşluit cu toată fiinţa în ortodoxie, biserica cea cu numele de dreapta credinţă. Mi-am făcut rost de duhovnic prin diferite mânăstiri şi începusem să cred că stau bine cu Dumnezeu, dar planul de sus nu s-a potrivit cu cel de jos. Aşa se face că în toamna anului 1995 am primit printr-o cunoştinţă un dar de la Dumnezeu, cartea Cuvântul lui Dumnezeu, care m-a scos din amorţire, din starea de automulţumire în care mă afundasem. Am citit cu nesaţ ca un însetat cuvintele coborâte din cer şi tipărite în cartea ce cuprindea grăirea lui Dumnezeu cu omul în cei 40 de ani scurşi de la întâia Lui glăsuire, cea prin sfânta Virginia, trâmbiţa lui Dumnezeu, din ziua Învierii din anul 1955.

Şapte duhovnici am avut prin diferite mânăstiri şi toţi m-au lepădat ca pe un eretic atunci când le-am mărturisit credinţa mea în Cuvântul lui Dumnezeu din România, prin care se împlinesc proorociile cele de la Isaia, Daniel, David, Ioan Evanghelistul şi alţii, referitoare la cea de-a doua venire a Domnului pe pământ cu numele Său cel nou, „Cuvântul lui Dumnezeu” proorocit în cartea apocalipsei. Şi ca să se arate încă o dată adevărul cuprins în proverbul românesc: „Cine se aseamănă se adună”, am făcut ceea ce am simţit că trebuie să fac. Am părăsit cu bună înțelegere între părți tată şi mamă, femeie şi copii, frați şi prieteni, case şi ţarini şi m-am alipit de cei care la rândul lor au făcut aşa având încredinţarea că am ales bine, fiindcă aşa ne-a povăţuit Domnul cu 2000 de ani în urmă, și fiindcă așa au făcut și ucenicii Domnului atunci.

Aşa să-i ajute Bunul Dumnezeu pe toţi cei care se hotărăsc să iasă din întuneric la lumină, căci secerătorii sunt puţini, iar secerişul este mult, şi aşteaptă să fie cules.

Tudor Mircea, din Craiova, muzician, 64 de ani.