Mă numesc Elena Sârbu, sunt din Proviţa, jud Prahova. Am cunoscut-o pe sfânta Virginia în anul 1955, după postul sf. Paşti. Era foarte slăbită, dar împărțea numai blândeţe şi bunătate. La 10 ani, cât aveam atunci, inima mea s-a lipit de această făptură dumnezeiască ca de mama mea, şi de atunci i-am spus mămica Verginica. Când adormea, Domnul revărsa prin gura ei cuvântul Său dumnezeiesc care îmi aprindea inima de dor şi încredere. Nu mai ţineam seama că eram urmăriţi de securitate, că era noapte sau zi, sau că traversam păduri. Eram încredinţaţi că Domnul este cu paza peste noi, aşa cum ne spunea. Dar mulţi au trădat lucrarea Domnului, iar mămica Verginica a fost dusă prin închisori şi case de nebuni. Era aşa plăpândă că mă miram cum poate duce neputința. Când adormea nu simțea nimic, dar când se trezea o copleşeau durerile provocate de bătăile la care o supuneau securiştii şi doctorii în vremea cât Domnul vorbea prin ea cu ei. Tatăl meu a fost închis cu lotul păstorului Dănciucă Gheorghe (păstorul Daniel), iar fratele meu a murit în închisoare tot pentru credință. Prin sfânta Virginia, telefonul Domnului, cum o mai numea Domnul, am aflat de chinurile fratelui meu din timpul detenţiei. Chiar fratele meu ne-a spus prin firul coborârii Domnului cum a fost bătut peste gură cu bocancii până i-au rupt gura şi dinţii, cum tot trupul i se umpluse de o eczemă pe care o avea încă de acasă, şi cum după 4 ani de închisoare din cei 8 cât primise şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Aşa ne-a descoperit Domnul ceea ce n-am putut afla de la cei ce l-au închis. Când mămica mea era pe patul de moarte a făcut Domnul coborâre de cuvânt la noi. Aşa am aflat că fratele meu, Ionel, i-a adus mamei mele o coroniţă de flori din rai, spunându-i că e făcută din lacrimile ei vărsate pentru el, de când a fost închis. Când m-am măritat, Domnul mi-a spus prin gura sfintei Virginia: «Îţi dau un păgân să Mi-l aduci creştin», şi cu ajutorul Domnului soţul a crezut şi crede, străduindu-ne şi astăzi să facem voia Domnului.

Mărturisesc că niciodată nu m-am îndoit de Cuvântul lui Dumnezeu prin sfânta Virginia şi „prin rămurele”, cum ne spunea demult Domnul aici, la Pucioasa, și-I mulţumesc Bunului Dumnezeu că Și-a făcut milă cu noi şi ne-a cules dintre oameni să-L cunoaştem şi să-I mărturisim lucrarea de mântuire a neamului omenesc.

Nu mi-ar ajunge sute de pagini să scriu la câte minuni am fost martoră, câte cuvinte şi taine ni s-au descoperit şi câte am învăţat, pentru că în casa noastră s-au făcut multe coborâri de cuvânt prin sfânta Virginia. Multe cuvinte s-au împlinit, altele urmează să se împlinească, dar de om depinde, să-şi schimbe viaţa. Domnul plânge şi azi şi aşteaptă ca omul să-I aline durerea. Cine citeşte Cuvântul cu inima curată nu are cum să nu-i ia foc inima de iubire şi dor dumnezeiesc. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.