Mă numesc Băjan Gheorghe Pantelimon, am 37 de ani, stătător al sfintei mânăstiri de Nou Ierusalim, sunt creștin ortodox și fiu al celei mai mari lucrări de mântuire a omenirii, coborâte pe pământul românesc, și chiar aici la Pucioasa în anul 1955, când Iisus Hristos Și-a pregătit un vas ales în persoana sfintei mare proorocițe Virginia prin care a grăit vreme de 25 de ani, după care Și-a continuat firul prin sora sfintei Virginia, Maria, iar odată cu ridicarea sfântului locaș de Nou Ierusalim Domnul grăiește de deasupra acestui așezământ și Își continuă lucrarea cea minunată de redresare și regenerare a omenirii spre calea de început a raiului, unde este viață fără de moarte, unde Dumnezeu vorbea omului.

Am avut parte de la părinți, bunici și străbunici de o învățătură sfântă, mergând cu ei la sfânta biserică dumi - nică de duminică și în toate sărbătorile, spovedindu-mă și împărtășindu-mă în toate posturile de peste an. Când am ajuns la vârsta înțelegerii mi-am dat seama de unde vine această putere de împlinire a credinței creștin ortodoxe în familia mea. Aceasta era rodul acestei mari lucrări dumnezeiești a lui Iisus Hristos prin sfânta și marea proorociță Virginia, străbunicii mei cunoscând această lucrare prin anii 1956-1957, iar bunicul meu în 1959.

Am avut marele privilegiu de a fi purtat pe brațe spre apele botezului chiar de sfânta și marea proorociță Virgi - nia, ea fiindu-mi nașă de botez. Acest lucru nu mă face decât să-mi statornicesc mai bine credința, nădejdea și dra - gostea, cu care mă simt mult dator.

Bunicul meu, păstorul Daniel, cum i se adresa Domnul în cuvântul coborât din cer, prin însăși viața și credința lui statornică și puternică mi-a înrădăcinat în suflet o credință tare pentru această lucrare de cuvânt, și nu numai mie, ci la toți frații mei după trup, căci chiar dacă ei nu împlinesc prin trăirea lor cerințele de azi ale Domnului, credința că această lucrare este dumnezeiască este vie, și în sufletul lor. Pot să spun despre bunicul, adică păstorul Daniel, și să fac o comparație a credinței lui, asemănând-o cu credința lui Avraam. Adevărul și continuitatea acestei mărețe lucrări dumnezeiești până în prezent și viitor ne-a confirmat-o și întărit-o el și ne-o întărește și mai mult acum, de când a plecat la cele veșnice, la toți câți l-am cunoscut.

Mă învăluie o credință tare și o dragoste mare față de marea bunătate a lui Dumnezeu, pe care o revarsă peste noi, dragoste care mi s-a întărit și mi s-a așezat și mai mult de când am venit în obștea mânăstirii de Nou Ierusalim, luând parte la toate activitățile acestei lucrări dumnezeiești, ajutând cu duhul, cu sufletul și cu trupul.

„Iată ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!”. Această mare binecuvântare, pe care a rostit-o Dumnezeu cu câteva mii de ani în urmă prin gura proorocului David, face ca lepădarea de sine, fără de care nu ne putem mântui, să fie mai de folos în mijlocul fraților. De această binecuvântare m-am învrednicit și eu, și Îi mulțumesc Domnului și apoi fraților mei creștini.

Această măreață lucrare de întoarcere a omului în stare de Eden, care nu îndeamnă decât spre cele veșnice și nepieritoare, care continuă din anul 1955 și până azi, cred și mărturisesc cu toată puterea că este lucrarea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Amin.