Preafericite Părinte Patriarh, onorat Sinod permanent,

În urmă cu opt ani, ca vieţuitor la sfânta Mănăstire Sinaia, am luat cunoştinţă despre un fenomen religios, care există şi astăzi la Pucioasa (lângă Târgovişte), unde unei persoane modeste i se comunică mesaje din altă lume.

Având fii şi fiice duhovniceşti din judeţul Dâmboviţa, am fost invitat să merg şi eu acolo. M-am dus şi am văzut. Lucrurile erau frumoase, în concordanţă cu revelaţia dumnezeiască cuprinsă în sfânta Scriptură şi în sfânta Tradiţie. La început m-am îndoit temându-mă ca nu cumva să fie vreo rătăcire de la dreapta noastră credinţă. După un timp de cercetare, realizând că nu-i nimic care să contrazică învăţătura bisericii dreptmăritoare a răsăritului, am rămas ataşat de acel loc.

Din conţinutul mesajelor şi din comportamentul persoanelor ce vieţuiesc acolo şi al celorlalţi care cunosc fenomenul, nu am observat nimic primejdios pentru biserică. Ceea ce ar fi, poate, şocant, este faptul că există în acel loc un şir de profeţii transmise printr-o persoană.

Prin aceste revelaţii se împărtăşeşte îndemnul de a spori duhovniceşte prin post, rugăciune şi lupta cea bună: «Nimeni nu mai iubeşte rugăciunea cea roditoare, căci ca să rodească, rugăciunea trebuie să fie aşezată lângă post» sau «Azi nu se mai împotriveşte nimeni până la sânge de dragul lui Hristos». Se dau şi învăţături privind blestemarea diavolului, preamărirea Sfintei Treimi şi închinarea corectă şi dreaptă cu semnul sfintei cruci. De exemplu: «Soiul acesta de duh rău, în vremea aceasta, nu iese decât cu credinţă nemaiauzită, lucrată lângă post şi rugăciune vie, după duh şi adevăr». Este evidentă şi importantă deprinderea cu virtutea iubirii de Dumnezeu: «Să învăţăm iubirea de Dumnezeu pe tot sufletul pe care-l găsim pe cale». De asemenea, se pune accent pe asceză: renunţarea la carne, la băuturi alcoolice, afară de vin, mâncarea fără ulei, luni, miercuri şi vineri; păstrarea pe cât e cu putinţă a curăţeniei trupeşti, chiar şi de cei ce sunt căsătoriţi. Iată mesaje în acest sens: «Uită bietul creştin că Dumnezeu nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului şi că Duhul Domnului fuge şi Se dă deoparte de cei fără de lege» sau «Acesta este lucrul nostru: să-L aşezăm în om pe Hristos, să alcătuim omul cel nou, după asemănarea cu Iisus Hristos».

Adeseori sunt repetate mustrări privind încălcarea sfintelor canoane şi emiterea cu prea mare uşurinţă a dispenselor şi pogorămintelor în biserică, Dumnezeu dorind de la noi respectarea riguroasă a legii canonice şi a rânduielilor străvechi, aşezate de sfinţii apostoli şi de sfinţii părinţi. Iată dojana: «Acum tot trupul bisericii e numai răni, şi rănile sunt vechi şi nevindecate» sau «Nu mai este trăire sfântă în cei ce învaţă dreptatea şi calea cea cu lumină».

Se cere, totodată, necesitatea imperioasă a spovedaniei şi a sfintei Împărtăşanii, cât mai des posibil, precum şi intensificarea eforturilor ascetice. E lăudată măreţia celui care «îşi împlineşte virtuţile cu socoteală dreaptă şi cu umilinţă de duh» şi este reliefată relaţia intimă şi iubitoare cu Dumnezeu: «A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu este altceva decât a trăi Dumnezeu în tine în toată lărgimea şi după adevăr».

Se fac referiri sentenţioase, privitoare la spălarea şi curăţirea pământului, pentru a se risipi «întunericul acestei vremi». Iată, de pildă: «A venit vremea să dăm la o parte neghina, de grâu», căci «Dumnezeul răbdării Se îmbracă în veşmântul dreptăţii şi în haina puterii, ca să dea la o parte cele şubrede şi să ridice pe vechile ruine întărituri tari şi vii».

Ceea ce, de asemenea, pare exotic este faptul că se vorbeşte elogios despre România, menită a fi «salvarea popoarelor», «aleasa Mea din zilele acestea», «Cetatea strălucirilor», «Canaan din vremea aceasta». Se spune că: «Domnul este în lucru peste România să facă din ea Sion ceresc şi Ierusalim nou şi s-o ridice deasupra tuturor înălţimilor de pe pământ». Este vorba de un plan expres al lui Dumnezeu cu această ţară despre care El Însuşi spune: «De la naştere am ales-o şi am binecuvântat-o să fie aleasa Mea şi să vin să Mă slăvesc în ea cu slavă văzută în zilele ce vin. Dumnezeu este şi lucrează, şi nimic nu se lucrează în afara planurilor Sale». Şi mai grăieşte: «Vreau s-o ridic din ţărână pe cea iubită, vreau să scot răul din ea şi să Mă slăvesc în ea, ca să vadă popoarele pe cea iubită, pe cea oropsită».

În urmă cu vreo doi ani s-a dat un mesaj în care a fost poruncă de a se construi un «templu» cu 12 porţi şi 33 de turle pe locul unde curg profeţiile. Cerându-mi-se acest lucru, direct şi personal m-am implicat în această ctitorie, ştiind bine că aceasta ar putea să-mi pricinuiască necazuri.

Ceea ce se întâmplă la Pucioasa nu este chiar atât de simplu ca să spui că ai pus capăt şi ai terminat. Iată de ce:

1. Din punct de vedere istoric, lucrarea există din anul 1955. N-am iniţiat-o eu, şi nici nu pot eu să-i opresc cursul istoric, fiindcă va continua, cu siguranţă, şi fără mine.
2. Cât priveşte fenomenul, nu l-am inventat eu. Mă depăşeşte, şi tocmai de aceea nu pot să mă pronunţ şi să-l calific ca fiind de la cel rău. Îmi este frică. Nu am temeiuri spre a proceda în acest sens, mai ales că de opt ani am văzut multe minuni săvârşindu-se acolo, iar unele mesaje erau însoţite de mireasmă de trandafir. Şi eu însumi, ca om care cu greu poate să accepte taine şi descoperiri, m-am îndoit. Dar am primit mai multe mustrări, din care unele sună astfel:«Copilul Meu, ţine-te cu viaţa ta aşa cum a fost viaţa apostolilor Mei, care au urmat Mie prin veacuri. Ţine-te de cele scrise în cartea Mea dacă ţi-e greu să crezi în lucrarea cuvântului Meu. Luptă-te şi mai mult ca până acum, căci Eu ţi-am spus ţie demult, şi aşa am spus: cel ce aşteaptă să vadă minuni ca să creadă, acela întârzie vremea minunilor şi nu o apropie, căci îndoiala înjumătăţeşte biruinţa».

Eu doresc să fiu înţeles şi ajutat cu iubire frăţească şi în spirit realist. Nu pot desfiinţa ceea ce n-am fabricat eu. Nu-mi pot asuma o asemenea sarcină, dar pot să mă retrag, ceea ce am şi făcut, după cum am promis Preafericitului Părinte Patriarh în ianuarie a.c. (1992, n.r.) .

Eu am declarat de două ori în scris (în 29 iunie şi 25 septembrie 1992) că nu mai fac act de prezenţă la acest fenomen religios, îngrijorat de a nu produce scandal şi sminteală în biserică, „mama duhovnicească a neamului nostru“. Nu înţeleg de ce persistă încă dubiile privind ortodoxia credinţei mele. Sunt fidel legământului luat la hirotonia mea. Mărturisesc sincer că nu ştiu să fi scornit o nouă învăţătură sau să fi ştirbit tezaurul doctrinar al trupului tainic al lui Hristos. Nu recunosc că aş fi eretic sau schismatic, cum îmi spun unii cu neruşinată îndrăzneală. Sunt un ierarh ortodox, care respectă întru totul învăţătura, canoanele şi cultul nostru liturgic. Martori îmi sunt preoţii şi credincioşii din Arhiepiscopia Clujului, pe care-i păstoresc cu iubire, de doi ani.

Fenomenul religios de la Pucioasa nu-l văd prezentând un pericol fatal. Dacă este înşelăciune se va spulbera, fără îndoială, de la sine. Iar dacă ne frământă şi ne tulbură cumplit, cine ne împiedică să-l analizăm cu răbdare, prudenţă şi râvnă mistuitoare de a apăra integritatea vistieriei de har, credinţă şi doctrină a Bisericii Ortodoxe?

Declar încă o dată că sunt credincios comuniunii noastre sinodale, deplin conştient că trebuie să păzim «unitatea Duhului, întru legătura păcii» (Efeseni, 4/3).

Ceea ce am auzit şi am văzut cu ochii mei, aceea vă mărturisesc!

† Irineu Bistriţeanul

Episcop-vicar

P.S. Acest act de mărturisire a fost prezentat şi Adunării noastre Eparhiale, întrunită la Cluj-Napoca pentru lucrările anuale din 26 noiembrie 1992.