Mă numesc Vlad Maria, din Ucea de jos, judeţul Braşov.

În luna noiembrie 1979, după spovedania mare, săvârşită la preotul Visarion de la mănăstirea Clocociov, mă rugam mereu la Dumnezeu, dar nu ştiam ce să cer, şi ziceam: „Primeşte-mă şi pe mine, Doamne, în grădina Ghetsimanilor!“. De multe ori nu mai ştiam ce să cred cu adevărat, fiind asaltată de sectanţi, la serviciu, şi mai ales când vedeam că nici creştinii ortodocşi nu respectă nici unul cele cerute de această credinţă dreaptă şi sfântă, credinţa ortodoxă. Doream să găsesc undeva ceva mai select, mai înalt. Alergam pe la mănăstiri şi biserici. Dar într-o zi şoferul Neacşu Petre, prietenul nostru de familie, în urma unei călătorii în care eu cu mama mea am fost transportate de la Ucea la Sibiu, s-a reîntors în Ucea şi m-a luat şi m-a dus într-un loc minunat (în grădina lui Dumnezeu), unde am găsit nişte oameni devotaţi Lui. Aici am găsit tot ce îmi doream. Am găsit apogeul credinţei adevărate, întâlnind-o pe mămica Verginica, vasul ales de Dumnezeu pentru conducerea poporului cu adevărat creştin-ortodox pe drumul adevăratelor împliniri. Îngenunchind la picioarele acestei lucrări cereşti, am auzit cuvântul Domnului Iisus Hristos, care curgea prin gura acestui vas purtător de duh ceresc. Mama Verginica mi-a pus mâinile pe cap, dar ce am simţit în acel moment n-am mai simţit niciodată, căci Duhul lui Dumnezeu m-a curentat prin tot corpul, scurgându-Se din mâinile celei ce mă cuprindea la piept cu întreaga sa dragoste, iubire şi milă.

În vară, datorită unei boli agravate, am fost internată la spital la Bucureşti, unde ea mi-a trimis solie scrisă: „Fericiţi cei ce au parte de prima înviere!“. Lângă ea îmi era singurul loc de pe pământ unde mă simţeam în siguranţă, lângă Dumnezeu. Sub o protecţie divină, parcă nu mi se mai părea nimic greu în lupta cu viaţa. Plecam acasă, şi de acasă ceream mereu ajutorul, care nu întârzia să vină, fie prin vise, fie prin minuni. Astfel, într-o noapte, am visat-o venind la mine cu patru iconiţe, şi mi-a spus că sfinţii din ele îmi vor fi mereu de mare ajutor. Altă dată am visat-o cu sfântul Ioan Evanghelistul şi cu părintele Arsenie Boca; venise să mă întărească în încercările vieţii. În alt vis a venit la mine cu cei doisprezece apostoli, spunând: „Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat“.

Eu nu pot spune că după plecarea ei cu trupul ea a încetat să vină în ajutorul creştinilor care au fost hrăniţi cu cuvintele vieţii prin gura ei, căci eu când eram ameninţată de necazuri strigam la ea, şi ea mă atenţiona: „Fii atentă cu cine stai de vorbă, că este lup în piele de oaie“, şi de atunci niciodată n-am plecat de acasă fără să o chem în ajutorul fiecărei zile, şi îi vedeam căzând la pământ pe toţi cei ce mă duşmăneau.

În fiecare clipă simt ajutorul sfânt de la această mare trâmbiţă apocaliptică, căci o chem în rugăciune să vină să mă ajute în lupta cu sectanţii, dovedindu-mi cât de putrede sunt rădăcinile celorlalte credinţe.

În anul 1991, primăvara, am visat-o că a venit şi mi-a zis că este alături de Măicuţa Domnului în ocrotirea României şi că ea este patroana cerească a poporului creştin care s-a ridicat prin lucrarea ce a avut-o ea de la Dumnezeu şi că ea este la cârma corabiei (care s-a ridicat la cuvântul Domnului, în anul 1992, la Pucioasa) şi care se numeşte biserica Noului Ierusalim.