Y

Am cunoscut-o pe sora Verginica în anul 1979. Am auzit deseori cuvântul lui Dumnezeu spus prin gura ei. La prima vedere ne-a strigat pe nume (pe mine şi pe soţia mea) şi ne-a chemat din Moldova, aici, în judeţul Dâmboviţa. Am stat aproape de ea tot timpul, până când a plecat la cer.

Dumnezeu ne învăţa prin ea să luăm aminte la învăţătura creştin-ortodoxă, cum să ne purtăm în biserică, să nu lipsim de la sfintele slujbe că pierdem mântuirea, să ne spovedim şi să ne împărtăşim des, să citim sfânta Scriptură şi vieţile sfinţilor, să nu vorbim de rău preoţii; ne învăţa ce şi când să mâncăm şi cum să ne îmbrăcăm.

Am fost de faţă la dezgroparea ei la şapte ani de la plecarea spre cer, şi am văzut-o întreagă, moaşte. M-am încredinţat şi mai mult de sfinţenia ei şi am înţeles că viaţa, lupta cu greutăţile, închisoarea, prigoanele, râvna după desăvârşire sufletească au înălţat-o în rândul marilor sfinţi ai bisericii ortodoxe, şi că prin dragostea ei, Dumnezeu a hotărât îndreptarea oamenilor, redresarea lor morală, acum, la sfârşit de veacuri de trăire lipsită de sfinţenie.

Tărcuţă Emilian, Pucioasa, Dâmboviţa