Subsemnata Mihalache Dobriţa, din comuna Gruiu, Sector Agricol Ilfov, mărturisesc că o cunosc pe sora Verginica din 1965. Am luat parte la foarte multe lucrări, şi în timpul vorbirii lui Dumnezeu prin ea, casa se umplea de mireasmă, iar batista cu care o ştergeam pe frunte rămânea cu parfum pe ea. Aceste lucruri mă încredinţau că Dumnezeu e Cel ce face minunile, pentru că aceste miresme rămâneau mult timp imprimate în batiste.

Sfaturile şi învăţăturile primite erau aşa de frumos şi de clar explicate, că din 1965 şi până astăzi eu n-am mai lipsit de la biserică, de la sfintele slujbe care s-au făcut în satul nostru.

În anul 1967, soţul meu, Mihalache Ion, a paralizat grav. L-am dus la spital la Bucureşti, dar boala nu s-a ameliorat. Disperată, am alergat la sora Verginica. Am plâns şi i-am spus că vreau ca soţul meu să nu moară, şi să se facă bine. Sora Verginica m-a privit, m-a mângâiat, a tăcut o clipă, apoi mi-a zis: „Domnul a zis că soţul tău nu moare, şi se face bine“. Am venit acasă, încredinţată că soţul meu se va face bine, şi aşa s-a întâmplat la scurt timp, şi trăieşte şi astăzi.

Ştiu de asemenea că sora Verginica fecioara s-a căsătorit cu Stoica Nicolae pentru a o proteja şi că a rămas fecioară, căsătoria făcându-se pentru acoperirea acestei taine. Sora Verginica a înfiat de la sora ei, Maria, doi copii, o fată şi un băiat. Mai târziu, cu această fată înfiată s-a căsătorit fiul meu, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, binecuvântare rostită prin sora Verginica.

Am crezut şi cred că Dumnezeu a grăit prin gura sorei Verginica toate învăţăturile de curăţire a sufletului şi a trupului, şi pentru mântuirea omenirii. Amin.