Poporul Israel cel după trup

Măi puişorii Mei, misiunea Mea de la Tatăl este să-Mi cresc un popor nou, un Israel nou în poporul român, căci poporul ales de Mine în trecut s-a stricat de tot. Pentru asta am venit în lume, am venit să-Mi aleg din lume nişte mieluşei blânzi şi ascultători, să-i pot hrăni cu hrană cerească.

... Ţi-am spus ţie Israel, ca să cunoşti că Eu sunt Dumnezeul lui Israel, căci Israel Mi-a fost Mie popor, şi Eu i-am fost lui Dumnezeu, şi cine dintru Israel nu M-a ascultat, nu au primit cinste de la Dumnezeu, ci au fost pedepsiţi pentru vina lor.

Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin. Da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine, şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin. Dar pe tine te-am numit creştin, că ţi-am dat să mănânci pâine şi vin, adică Trupul şi Sângele Meu.

... Domnul Iisus Hristos a fost scris să Se nască pentru popor şi să moară pentru popor, dar să ştiţi că nu s-a împlinit aşa cum a fost scris, că nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit. Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul.

Poporul lui Moise s-a învârtit în loc patruzeci de ani pentru patruzeci de zile pentru că a cârtit şi s-a lepădat de Moise, şi s-a răzvrătit poporul acela şi a picat în pustie cârtind împotriva manei cereşti, care cobora la ei în fiecare zi. Poporul acela a mâncat mâncare duhovnicească şi a băut din piatra duhovnicească ce avea să vină, căci piatra era Hristos; dar au căzut în pustie, căci s-au închinat la idoli, precum este scris că «au mâncat şi au băut şi s-au sculat să joace», şi s-au desfrânat şi au căzut cu miile într-o singură zi, şi ispiteau pe Dumnezeu şi mureau muşcaţi de şerpi.

Eram proorocit de proorocii Duhului ceresc, dar nu a fost în duhul cel din cer poporul lui Israel, căci la el venisem, şi el nu M-a primit şi M-a tăgăduit şi a dat la moarte viaţa care venise la ei. O, ce tainic am lucrat şi atunci! Ce minunat a lucrat Tatăl Meu pentru întruparea Mea pe lume şi pentru trecerea Mea prin lume! Venisem de la Tatăl şi Mă arătasem prin minuni lucrate întru Tatăl Meu, dar n-au fost în Duhul Tatălui Meu cei la care venisem ca să-i ridic din sângele lor.

Eu i-am spus prin Moise, i-am spus să omoare din cale pe tot neamul străin. De ce i-am spus, tată, să omoare pe tot neamul din cale? I-am spus aşa, ca să ştie să nu se aplece, să nu se unească cu cel ce este străin şi ca să-Mi spurce seminţia cea binecuvântată de Mine, dar Israel n-a făcut aşa, n-a ascultat, şi s-a amestecat cu trupurile de pe cale şi s-a prăbuşit Israel, şi n-am rămas cu el.

Eu am venit acum două mii de ani ca să dau viaţă omului, dar Israel ce a făcut? M-a omorât şi n-a crezut că am înviat ca să creadă că Eu sunt Dumnezeul Cel promis. Ce a făcut, tată, Israel? A cumpărat pe bani străjerii care au stat la mormântul Meu de strajă şi le-a spus să spună că pe când ei dormeau, M-au furat ucenicii Mei. O, dacă era adevărat că M-au furat ucenicii pe când straja dormea, atunci straja trebuia omorâtă pentru că a dormit în strajă. Fiilor, fiilor, mare a fost minciuna arhiereilor din vremea slavei Mele prin înviere. Mare a fost necredinţa lor, tot aşa de mare ca a arhiereilor de azi. Minciună cumpărată pe bani şi împrăştiată în lături, căci vestea aceasta a rămas până azi, cum că Eu am fost furat din mormânt de către ucenici. Până azi în Israel nu se crede că Eu am fost Dumnezeu şi că am înviat după ce M-am dat jertfă de răscumpărare pentru om. A avut putere cuvântul mincinos al arhiereilor, căci oamenii sunt cu mintea uşoară când nu au Duhul lui Dumnezeu. Israel nici nu avea de gând să creadă în Hristosul Cel trimis din cer, şi de aceea minciuna i-a cumpărat aşa de uşor. Până azi nu crede Israel, până azi el aşa ştie, el aşa crede, că M-au furat ucenicii pe când straja dormea. Dar Eu înviasem, şi mărturiile învierii Mele au vorbit mai mult decât minciuna lor, dar ei tot n-au voit să Mă primească de Dumnezeu. Am avut o mână de martori care au stat în apropierea Mea şi cărora M-am arătat înviat după înviere şi cu care am petrecut după înviere, şi Israel a ieşit mincinos, dar mândria lui l-a ţinut împotrivitor până azi.

şi iată, s-au vândut pentru bani şi pentru bogăţii şi pentru împărăţie din paie, şi paiele la o furtună se răvăşesc şi nu rămân, şi la un trăsnet din cer ard şi nu mai sunt, aşa precum poporul Israel a căzut rob romanilor care i-au dat foc şi care l-au răvăşit pe toată faţa pământului. Dar am scos din el pe cei ce au crezut şi i-am făcut mănunchi în poala Mea şi le-am spus să fie sare bună de sărat, şi au fost şi au lucrat pe Domnul, ca să aibă neamurile pământului pe Domnul, ca să ai tu azi, poporul Meu.

O, cine ştie să Mă răstignească pe Mine mai bine decât cei pricepuţi, mai bine decât cei ce-Mi citesc în voile Mele fără să le ia pe ele înăuntrul lor? Cine, tată, a făcut răstignirea Domnului? Pilat sau Irod? Ei nu se pricepeau cine sunt Eu şi de unde venisem. Ei ştiau ale lor, nu ale Mele, dar preoţii ştiau, că citeau şi învăţau de Dumnezeu, şi nu s-a priceput nimeni ca ei să Mă dea la răstignire. Ei n-ar fi dat scaunul lor nici lui Dumnezeu, şi iată cine au fost cei mai răi oameni şi pe atunci. Preoţii au fost cei mai răi, cei mai rătăciţi de la calea dreptăţii. Nu că n-au crezut că Eu sunt Dumnezeu, dar au ţinut la împărăţia lor, care era întru nedreptate, şi n-au voit să deschidă uşa ca să li se vadă casa, căci casa lor era numai aur şi podoabe şi argint şi vase scumpe, strânse în loc neumblat, în loc de nepătruns, aşa precum era scris în prooroci. O, şi ce osândă şi-au proorocit cu însăşi limba lor, că au spus că dacă Mă vor lăsa să propăşesc cu cele din cer, vor veni romanii şi le vor lua ţara şi neamul. De unde, tată! că dacă M-ar fi primit, ar fi devenit popor de neînvins pe pământ, că nimeni nu poate face rău celui ce stă sub cortul lui Dumnezeu, celui puternic în Dumnezeu.

Când l-am făcut pe om din pământ şi din apă şi din Duh dumnezeiesc, l-am făcut bărbat şi femeie şi l-am numit om. Când l-am făcut pe Israel, am despărţit oamenii de pe pământ în două, şi Mi-am luat şi Eu o parte din cele două, şi am numit-o Israel. Din ce l-am făcut pe Israel? L-am făcut din Avraam, Isaac şi Iacov, şi i-am pus numele Israel. Şi n-a durat mult apoi, şi s-a băgat duhul rău pe fir, ca să-Mi culce iar lucrarea la pământ. Şi atunci am despărţit şi pe Israel în două dacă am văzut lucrarea Mea ameninţată. A lucrat duhul rău cu dibăcie, dar Eu am rostit cuvânt proorocesc şi încă din pântecele cel despărţitor în două neamuri am rostit pentru Israel despărţitură, am rostit pentru totdeauna numele pentru Israel şi am zis: «Din Iacov se vor numi fiii lui Dumnezeu, şi din Esau se vor numi fiii oamenilor», iar pe Iacov l-am numit Israel. Aşa a luat fiinţă Israel. Israel şi Edom s-au numit cele două neamuri ieşite din Isaac. Din Iacov şi Esau s-au schimbat cu numele de Israel şi Edom până acum, până la venirea Mea cea văzută.

Israel a văzut minunile Mele. Am desfăcut marea în două, a coborât tăria cerului în apele mării şi am rostit uscatului să-şi ia firea sa în apele cele adânci ale mării. Am făcut uscatul ca o punte, ca un şes deasupra adâncului mării şi l-am trecut pe Israel prin apă ca pe uscat. Am stat înaintea lui cu nor ziua şi cu lumină noaptea, i-am dat apă din stâncă fără apă, i-am dat râu de apă, şi ei tot au greşit şi M-au ispitit zicând: «Va putea Domnul să ne pună şi masă în pustiu fără hrană? Dacă ne-a dat apă, oare, va putea să ne dea şi pâine?». Şi pentru că n-au crezut în Dumnezeu, s-a aprins focul mâhnirii Mele, focul mâniei Mele peste Israel, căci eram mâhnit de necredinţa lui, de cerbicea lui cea tare, şi atunci norii de pe cer au primit poruncă să deschidă uşile cerului, şi a plouat peste ei mană de mâncare, pâine din cer pentru Israel, mâncare îngerească a mâncat omul, şi am poruncit vântului de la răsărit să coboare peste Israel cărnuri de păsări la dorinţa lui, la pofta lui. Dar toate acestea erau focul mâhnirii Mele pentru necredinţa lui, focul mâniei Mele, ca să-i ucidă pe cei sătui de poftele lor, pe cei aleşi, măi Israele, măi. Şi zadarnic, că tot n-au crezut, că se ridicau şi cădeau şi Îl înşelau pe Dumnezeu, şi călcau mereu legământul Domnului cu ei, şi când plângeau sub plata necredinţei lor, îi iertam. O, de câte ori îi iertam, dar ei uitau braţul Meu cel tare care lucra prin Moise, alesul Meu de peste ei, căci egiptenii îl asupreau pe Israel, şi Eu am coborât semnele şi minunile Mele ca să-i bat pe asupritorii lui: sânge peste ape, muşte câineşti şi broaşte, lăcuste peste rodul pământului, grindină peste vii şi pomi, peste dobitoace şi peste bogăţiile lor, îngeri nimicitori peste cei întâi născuţi ai lor şi ai dobitoacelor lor, iar pe poporul Meu ca pe nişte oi i-am dus în pustie, cu nădejdea că va sta sub povaţa Mea, iar dreapta Mea a dobândit pentru ei munte sfânt, doborând pe toţi vrăjmaşii lor dinaintea lor, şi i-am aşezat să fie poporul Meu, dar s-au întors de la Mine spre idoli, iar Eu auzind M-am mâniat, M-am mâhnit şi i-am lepădat iar. Am lepădat cortul Meu din Şilo, căci din el eram cu ei, şi i-am dat pe ei vrăjmaşilor şi focului şi necinstei şi plângerii, dar dintre ei am ales pe Iuda, muntele Sionului, locaş sfânt pe pământ, şi pe David, ca să pască pe Israel.

Dacă Eu nu veneam din cer la Israel, la via Tatălui Meu, Israel nu mai avea rod, nu mai era via Tatălui Meu, din care să iasă strugure copt, căci via aceea a rodit numai aguridă, după cum este scris că «a fost ruptă şi culcată la pământ, şi a fost sădită în pustie, în pământ sec şi fără apă, şi din ea a ieşit foc şi a mistuit rodul ei şi n-au mai rămas în ea coarde tari pentru sceptre regale. Ea a fost o leoaică şi s-a odihnit între lei şi şi-a alăptat puii săi, dar puii săi au mâncat oameni, şi ea a fost dusă în robie de cei străini ai ei». Şi M-a trimis Tatăl pe Mine din cer, ca să Mă fac rod din cer în Israel, şi să nu fie fără rod şi fără vin via Tatălui Meu. Israel a fost sădirea Tatălui Meu, dar poporul acela n-a voit să poarte rod pentru Tatăl Meu, Care îl sădise. Şi am venit, trimis de Tatăl la tine, poporul Meu, şi am făcut din ţara ta, ţara Mea de nuntă, căci aşa a voit Tatăl Meu, şi din ţara Mea de nuntă a făcut Tatăl Meu leoaică, şi ea a născut lei şi pui de lei. Ea a născut un popor de fii ai lui Dumnezeu, şi din cuvântul Meu i-a născut, că Eu am venit cuvânt din cer peste ţara Mea de nuntă, că Mi-a dat-o Tatăl să fie a Mea, şi la naşterea ei pe pământ M-am născut şi Eu din Tatăl pe pământ, şi am fost viţă nouă din cer sădită pe pământ, şi ramurile Mele s-au întins pe tot pământul şi au ajuns în România, care abia era născută, şi din pruncia ei Mi-a fost dată de Tatăl, şi ea era taina Tatălui Meu, via cea nouă a Tatălui Meu, şi din ea s-a născut popor de regi şi de voievozi, şi Tatăl Meu a ocrotit-o pe ea ca să te poată naşte pe tine din ea, pe tine, poporul Meu mireasă, pe tine din Mine, Cuvântul lui Dumnezeu, din Mine, Leul Cel din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, după cum este scris de Mine, Împăciuitorul, Care trebuia să vin.

De pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov, de pe atunci s-a scris că «voi veni şi Îmi voi lega asinul de viţă, iar pe mânzul asinei, de coarda viţei; şi Îmi voi spăla în vin haina Mea, şi în sânge de strugure veşmântul Meu, şi ochii Mei vor scânteia ca vinul; şi dinţii Mei vor fi albi ca laptele». Şi când s-a proorocit aşa în Israel, Duhul Meu a grăit atunci despre început şi despre sfârşit. Am spus pentru Israel cel de la început că voi veni la el şi Îmi voi lega asinul de viţă şi Îmi voi spăla în vin haina Mea şi ochii Mei vor scânteia ca vinul, şi am spus pentru Israel cel dintre neamuri, cel de la sfârşit, că-Mi voi lega mânzul asinei de coarda viţei şi Îmi voi spăla în sânge de strugure veşmântul Meu, şi dinţii Mei vor fi albi ca laptele.

Nimeni nu ştie să tâlcuiască Scripturile Mele. Limbile Duhului Sfânt nu ştie nimeni să le tălmăcească şi să zidească prin ele pe Dumnezeu în om, căci am vorbit atunci de vremea mâniei Mele şi de vremea îndurării Mele, căci pe Israel M-am mâniat pentru necredinţa lui şi pentru nelegiuirile lui şi pentru nepăsarea lui faţă de Dumnezeu, că el în loc să slujească lui Dumnezeu slujea idolilor. Cel ales de Dumnezeu ca să fie viţă de soi slujea diavolilor cei făcuţi de el, iar de Israel cel din neamurile pământului M-am îndurat cu îndurare mare şi l-am numit cu nume nou, l-am numit român pe cel ales de Tatăl Meu pentru Mine ca să-Mi fie popor de viţă nouă, de viţă din cer, şi să-Mi leg mânzul asinei de coarda viţei lui şi să-Mi spăl în sânge de strugure veşmântul Meu. Eu să fiu viţa, iar el coardele, aşa cum am spus celor din Israel, rămăşiţei care s-a ales cu Mine: «Eu sunt viţa; voi, mlădiţele».

I-am ales pe cei de azi şi am plecat cu ei spre neamuri, că Israel n-a voit cu Dumnezeu, şi a fost dezrădăcinat şi a fost sădit în loc pustiu şi însetat şi s-a amestecat printre neamurile pământului. Dar voiesc să-l înţelepţesc şi să-l aduc la dragostea dintâi când părinţii lui, Avraam, Isaac şi Iacov, Mă iubeau şi Mă vesteau că voi veni ca Împăciuitor la sfârşitul vremii. Amin.

Am venit acum două mii de ani şi Mi-am legat asinul de viţă şi Mi-am spălat în vin haina Mea şi ochii Mei au scânteiat ca vinul. Dar via Tatălui Meu nu M-a recunoscut de Stăpân venit de la Tatăl, şi M-a tăiat, şi M-a pus alături de cei nelegiuiţi, şi Mi-am spălat în vin haina Mea, căci Israel, via Mea, nu M-a primit, şi ochii Mei au scânteiat ca vinul, căci ca unul beat de vin M-am mâniat pe Israel, M-am mâniat pe via Mea, şi ea a fost culcată la pământ, şi peste ea au trecut trecătorii şi au călcat peste ea.

Împărăţia cerurilor eram Eu, venit din cer împărat pe pământ, dar Israel, poporul cel căruia i-am dat făgăduinţele cele cereşti, n-a înţeles cum vine împărăţia cerurilor pe pământ, aşa cum nici azi nu înţelege; ba încă şi azi zice că Mă aşteaptă, dar acum vin cuvânt şi rostesc, ca apoi să împlinesc, căci aşa am lucrat mereu, mereu, poporul Meu. Am venit ca să fiu pe pământ şi să aşez pe Dumnezeu în om, şi să fie împărăţie vie în om, şi omul nu ştie să fie viu, nu ştie, şi nici nu vrea să înţeleagă şi să ştie, dar sunt şi mulţi care ştiu şi nu vor să fie Dumnezeu viu în ei.

În Israel cel de la început n-am putut cu împărăţia Mea, că el o avea pe a lui chiar dacă zicea că el este poporul Meu. El era poporul Meu pentru că am zis Eu, nu pentru că a zis el, dar el n-a lucrat în el şi peste el împărăţia lui Dumnezeu. Venea cuvântul Meu la el, şi el nu-l înţelegea, căci cine nu împlineşte cuvântul lui Dumnezeu, acela nu înţelege ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu.

Nici poporul Israel n-a înţeles zilele Mele şi cinstirea lor, şi cinstirea zilei a şaptea, că el făcea numai rău pe calea lui. Eu îi ziceam lui Moise: «Du-te şi du poporul în Canaan, dar Eu nu voi merge în mijlocul poporului, ca să nu pierd pe cale poporul, pentru că este popor îndărătnic. De voi merge în mijlocul lui, îl voi pierde într-o clipă»; şi Domnul venea la cortul întâlnirii, afară din tabăra corturilor lui Israel, şi acolo grăia lui Moise faţă către faţă aşa cum grăieşte cineva cu prietenul său, şi Moise scria toate cuvintele Domnului, pentru că Domnul aşa îi spunea: «Scrie acestea în carte spre pomenire».

Nu înţelegea Israel ce este odihna Domnului, că era popor îndărătnic, şi Domnul nu Se putea odihni în el. Dar cu Moise a făcut Dumnezeu odihna Sa, şi îl învăţa ce să grăiască peste Israel şi deschidea gura lui Moise. Când s-a suit Moise a doua oară pe Muntele Sinai ca să-i dea Domnul rânduieli peste Israel şi să le împlinească Israel ca să Se odihnească Domnul în Israel de lucrarea Sa peste el, când a ajuns Moise pe munte, s-a coborât norul slavei Domnului, acoperind muntele timp de şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului, şi a stat Moise în mijlocul norului patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi i-a dat Domnul rânduieli peste Israel. Ziua a şaptea s-a lungit până la patruzeci de zile, şi S-a odihnit Domnul peste Moise patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi omul nu ştie ce înseamnă ziua de odihnă a Domnului. Eu Mă odihneam peste Moise cu cele bune ale Mele pe care voiam să le fac şi să le pun peste Israel, şi Mă uitam peste ele şi erau toate bune foarte, dar când venea Moise cu ele la Israel ca să le pună peste el şi să Mă pot Eu odihni de cele ale Mele peste el, Israel rămânea popor îndărătnic, şi Eu nu Mă puteam odihni peste el. Nu M-a primit Israel să Mă odihnesc peste el, şi îi zicea lui Moise: «Du-te tu şi grăieşte cu Domnul, şi tu să ne spui ce grăieşte Domnul peste noi». Eu aşa am zis: «Israele, adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o sfinţeşte pe ea», că Eu am lucrat şase zile pentru tine ca să-ţi fac fericirea, şi în ziua a şaptea M-am odihnit. Eu am lucrat cerul şi pământul şi pe toate câte le-am făcut pentru om, şi apoi M-am odihnit, şi am sfinţit ziua a şaptea şi am binecuvântat-o aşa cum binecuvintează omul o biserică şi o sfinţeşte după ce o face.

O, poporul Israel s-a semeţit încă de când l-am ales de popor al Meu şi l-am făcut mare între popoare. Cu cât îl iubeam şi îl învăţam, cu atât mai mult el se îngâmfa şi se depărta de Mine alipindu-se de trup străin şi de idoli şi de fărădelege semeţindu-se peste Mine, şi Eu l-am făcut să ridice mâna asupra Mea şi să Mă lepede şi să-l lepăd. Israel s-a smintit, şi din pricina înmulţirii fărădelegilor lui iubirea lui s-a răcit de tot, şi numai o rămăşiţă mică din el a răbdat cu Mine, şi s-a împlinit cu Ierusalimul Scriptura Mea care a spus că va veni urâciunea pustiirii peste el, şi au fugit la munţi cei din Iudeea şi au fugit fără haină, după cum este scris: «Cel ce va fi în casă să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina», şi am ars Ierusalimul, căci mai-marii Ierusalimului de atunci M-au vândut pe bani pe Mine, Cel ce eram darul Tatălui Meu pentru oameni, şi a căzut peste Israel osânda banului. Am spus apoi că Evanghelia împărăţiei Mele, care a fost dată deoparte de Israel, se va propovădui în toată lumea spre mărturie la toate neamurile, şi Israel se va sfârşi, iar neamurile se vor binecuvânta prin credinţă, şi îmi voi alege dintre neamuri Ierusalimul cel nou, şi voi veni cu împărăţia cerurilor pe pământ şi voi răscumpăra pe om de la moarte şi îi voi da viaţă veşnică după cum am făgăduit prin Scripturi celor credincioşi.

Duhul rău este duhul care se împotriveşte lui Dumnezeu, şi aşa a lucrat Israel cel după trup, hrănindu-se cu necunoştinţa de Dumnezeu din pricina voii trupului, care lucra în fiii lui Israel.

Moise era bun şi blând, dar nu i-a folosit lui Israel bunătatea, că era trupesc, şi nu era duhovnicesc Israel. Israel a tras pe preotul Aaron la dorul de idoli, şi tot Israelul s-a abătut de la Dumnezeu, dar Moise era bun şi blând şi milos, şi nu M-a ascultat când i-am zis să Mă lase să Mă aprind de mânie asupra lui Israel, care-şi făcuse dumnezeu turnat. Eu i-am spus lui Moise: „Dă-Mi voie să-l pierd pe Israel şi să fac din tine un alt Israel, un popor mare să fac din tine“, dar Moise nu M-a lăsat şi s-a coborât de pe munte cu tablele legii, scrise de mâna Mea, şi apropiindu-se de tabăra lui Israel, le-a sfărâmat sub munte, şi după ce a zdrobit viţelul de aur, a zis fiilor lui Levi să facă ucidere peste cei vinovaţi din Israel, ca să trimită Domnul binecuvântare şi ispăşire de păcatul pe care-l săvârşise Israel. Şi urcându-se pe munte, Mi-a spus să iert poporul şi Mi-a spus că dacă nu-l iert, să-l şterg pe el din cartea Mea în care l-am scris. Eu i-am zis că nu pe el îl voi şterge, ci pe acela care a greşit înaintea Mea îl voi şterge din cartea Mea. Şi l-a tot învăţat Moise pe Israel până la poarta de intrare în Canaan, până la Iordan l-a tot învăţat, dar ceea ce l-a învăţat să nu facă, aceea a făcut Israel, că era trupesc şi nu era duhovnicesc.

O, poporul Meu, te învăţ, tată, ce este duhul. Te învăţ ca să ştii să-Mi răspunzi cât mai bine, cât mai cereşte, cât mai veşnic, fiule miluit de mângâierea Mea şi de harul Meu cel plin de veşnicie. Trupul este trupul, şi duhul este duhul. Trupul nu poate să facă roade bune dacă este rău. Scris este în cuvântul Meu: «Nu poate pomul rău să facă roade bune, şi nu poate pomul bun să facă roade rele». Trupul care ţine în el duhul cel bun, acela se cunoaşte după roade. Tot aşa şi în celălalt fel, şi toate sunt drepte faţă de ele însele. Aşa şi Eu, sunt drept faţă de Tatăl Meu, a Cărui dreptate o caut şi o săvârşesc.

Israele, Israele, să nu-l faci să greşească pe cel ce stă de veghe peste tine, că tu eşti un Israel duhovnicesc, eşti cel făgăduit lui Avraam prin Mine, Fiul Tatălui; că şi Moise a zis când Eu am voit să-l pierd pe Israel cel răzvrătit ca să ridic din Moise alt Israel, şi a zis: „Doamne, adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Iacov, că ai făgăduit că-l vei înmulţi pe Israel“. O, Eu am făgăduit lui Avraam pe Israel, dar făgăduinţa era să fie un Israel duhovnicesc, nu trupesc, nu după trup, şi nu care umblă trupeşte, iar Eu sunt Cel ce-Mi ţin făgăduinţele, şi de aceea te fac pe tine din trupesc duhovnicesc şi ceresc pe pământ, Israele făgăduit să fii.

Îmbracă-te cu Duhul Sfânt ca să nu fii biruit, Israele al harului. Când Israel a ajuns la Iordan, Moise l-a învăţat să păzească legile sfinte ca să trăiască prin ele în pământul cel sfânt, prin cele sfinte ale lui Israel, dar şi în Canaan a trăit tot trupeşte poporul cel purtat de Moise spre ţara făgăduinţei.

O, poporul Meu, mama Mea Fecioară M-a dus la nunta din Cana Galileii ca să-i adun pe cei aleşi ai Mei, şi am ascultat-o ca fiul pe mama lui. Aşa le-a spus ea la slugile nunţii: «Faceţi tot ce vă va zice El». Eu şi ucenicii Mei cu care Mă dusesem la nunta unde am fost chemaţi, priveam cu iubire peste cei doi miri din Cana, că îi iubea pe ei mama Mea şi voia să-Mi arăt slava ca să-i iau de ucenici pe cei doi miri curaţi. Nuntaşii nu ştiau că Eu sunt Fiul Fecioarei mamă. De aceea am spus: «Ce este Mie şi ţie, femeie? Ceasul Meu încă nu este». Eu, ca un Dumnezeu, ştiam dorul mamei Mele, şi am făcut semn ceresc între nuntaşi, ca să vadă cei doi miri slava Mea şi să vină după Mine, ucenici. Ce semn ceresc am făcut, fiilor? Am secat vasele în care era vin, şi aceasta a fost cu adânc înţeles. Poporul iudeu era poporul Domnului, şi toate popoarele ştiau aceasta şi veneau la Ierusalim să se închine Domnului lui Israel. Dar odată cu venirea Mea între oameni prin poporul Israel, s-a petrecut lepădarea lui Dumnezeu de Israel, şi a lui Israel de Dumnezeu, că nu M-a primit Israel când Tatăl M-a trimis la el, pentru că Israel nu iubea viaţa lui Dumnezeu în mijlocul lui, şi iubea idolii, şi iubea minciuna vieţii. De aceea am făcut să sece vinul nunţii, că Israel era vechi, şi n-a voit înnoirea prin Mine, Cel trimis de Tatăl.

Aşa s-a dat şi Israel slujitor al Meu prin căpeteniile templului, fiara cea dintâi, care s-a ridicat să-L omoare pe Dumnezeu ca să nu i se ia stăpânirea din mâini. Dar rana cea de moarte a lui Israel fusese vindecată prin moartea şi prin învierea Mea pentru el, şi de unde?! că numai o rămăşiţă s-a ales pentru har. Restul este fiară până azi, şi se dă fiară cu rană vindecată, dând în mâinile fiarei de azi stăpânirea ca să răstignească pe Dumnezeu Cuvântul ca şi atunci, şi ca să nu stăpânesc Eu peste oameni.

Israel s-a încumetat acum două mii de ani să omoare cu moarte pe Stăpânul cerului şi al pământului, ca pe omul blestemat. Dar Eu, fiind Stăpânul, am călcat cu moartea Mea pe moarte şi am biruit-o pentru tot omul, numai că omul n-a vrut să ia de la Mine biruinţa asupra morţii lui. Eu pentru tot omul am făcut aceasta, dar oamenii n-au vrut şi nu vor darul vieţii pe care Eu l-am plătit şi l-am dobândit prin moartea şi prin învierea Mea cea veşnică, pe care am avut-o şi o am din veci. Israel s-a încumetat să Mă omoare pe Mine, Stăpânul lui, că n-a vrut să Mă cunoască dacă am venit să-l cercetez ca un stăpân. Stătea cu cartea proorocilor cuvântului Meu pe masa lui, şi în ea scria că vin să-l cercetez, şi credea cele scrise în cartea Mea. Dar s-a crezut stăpân peste pământ şi şi-a întins mâna până la cer şi a cerut viaţa Mea, şi Tatăl Meu i-a dat-o, şi n-a ştiut Israel ce să facă cu viaţa Mea ca s-o pună în slujba lui pentru viaţa lui.

Fiilor, fiilor, mare taină vă spun spre ştiinţă, că precum Eu, Domnul, am venit trecând prin poporul evreu, tot la fel şi antichristul cel desfrânat, căci scris este: «Duşmanii omului vor fi casnicii lui». Poporul evreu este căzut sub osânda banului, şi banul îl blesteamă şi îl osândeşte, căci pe Mine, Cel din cer venit, M-a dat la moarte pe bani.

Prin România vin şi pentru Ierusalimul patimilor Mele, că voi strânge mulţime multă de oameni semeţi, de oameni călcători de porunci, şi Mă voi judeca cu ei acolo; acolo unde am venit Eu între ei trup acum două mii de ani. Aici voi rosti cuvântul durerii Mele şi al dreptăţii Mele, iar acolo îl voi împlini, şi Mă voi judeca cu poporul pentru care M-am răstignit de bunăvoie pe cruce.

Eu trebuia să mor pentru tot restul popoarelor de pe pământ, ca să le răscumpăr de sub necunoştinţă, dar nu a fost aşa, şi am murit pentru poporul Israel, ca să-l răscumpăr de sub lege, că scris este: «Cel ce nu împlineşte legea, este vinovat». El a cunoscut de la Mine legea şi a fost vinovat că n-a crezut în Mine când am venit din cer de la Tatăl ca să fiu în mijlocul lui. Iată, taină descoperită vă spun: poporul Israel a ştiut că Eu sunt Hristosul Tatălui şi că trebuie să fiu răstignit pentru păcatele lui. Nu Iuda a fost vinovat pentru vânzarea Mea şi pentru moartea Mea. El a fost scula prin care Israel şi-a omorât Dumnezeul, şi scris este: «Vai celui prin care Fiul lui Dumnezeu va fi vândut şi omorât!». Dacă Israel nu urmărea să Mă omoare, nu Mă omora când Iuda Mi-a vândut taina, căci Iuda ştia că sunt Hristos. Mai-marii lui Israel au fost vinovaţi de moartea Mea, şi cu ei, tot poporul Israel, tot, în afară de o rămăşiţă aleasă prin har ca să fie fără de vină şi ca să mărturisească apoi adevărul venirii Mele din cer în mijlocul lui Israel.

N-am voit să fiu judecat de poporul iudeu, căruia i-am fost Dumnezeu venit de la Tatăl. Eu îl îndemnam la pocăinţă, şi el Mă judeca părându-i-se că sunt nedrept, iar el, drept. Eu îl înduplecam spre umilinţă şi spre iertare, iar el M-a luat şi M-a răstignit ca să nu Mă mai audă, că era păcătos poporul Israel. Nu numai neamurile celelalte erau sub păcat. Ba încă păcatul lui Israel era mai mare, pentru că el păcătuia ştiind ce este păcatul. Eu însă am venit din cer să-l îndemn la pocăinţă, dar n-am putut, că el se voia drept. Eu am venit să-i fiu Păstor iertător, dar el a fost semeţ şi Mi-a dat peste mână, şi apoi M-a scos de la el. Atunci am alergat înaintea celor ce se umileau prin jertfa Mea şi prin învierea Mea, şi îi luam întru Mine şi îi făceam credincioşi prin har, şi Mi-am făcut popor dintre neamuri, şi se numesc cei răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului, iar în gura lor nu este minciună, fiindcă ei sunt fără de prihană. Amin.

Eu voiesc să aduc pe pământ veşnicia, dar mai întâi trebuie să-l fac pe om să lepede tot răul din el, ca să nu păţesc iar cum am păţit cu Israel, care păcătuia în omul cel dinăuntru. îi făcusem nestricăcioase şi haina şi hrana, dar el Mă dărâma dinăuntrul lui, din omul cel dinăuntru. O, de ce, oare, n-a vrut să se facă nestricăcios şi el ca să-l fi avut pe veci popor?

O, ce Mi-a făcut Israel cel de atunci! S-a temut să nu-şi piardă slava în care Eu îl aşezasem în mijlocul neamurilor pământului, dar el nu era vrednic de slava lui cea de la Mine. Şi pentru că nu era vrednic, s-a temut de Mine. Dacă ar fi fost învăţat cu duhul umilinţei, s-ar fi slăvit prin el Israel. Dar el, fiindcă era nevrednic de slavă, a dat să se slăvească prin duhul îngâmfării, şi s-a mărit, dar şi-a pierdut slava mărindu-se împotriva Mea, căci Eu aşa am zis: «A venit ceasul să Se preaslăvească Fiul Omului, şi acum este judecata acestei lumi, şi stăpânitorul ei va fi aruncat afară». Şi aşa a fost, că Eu după răstignirea la care M-au dat ei, stăpânii lumii, Eu am înviat, iar ei s-au făcut de ocară veşnică fiindcă au iubit mărirea omenească mai mult decât mărirea lui Dumnezeu. S-au mărit pe ei înaintea noroadelor, şi pe Mine M-au micşorat şi au dat să Mă ascundă prin moartea la care M-au supus. Ei n-au iubit mărirea Mea, şi cine face aşa, rămâne în întuneric aşa cum a rămas poporul Israel de atunci şi până azi. Numai că Eu am avut grijă să nu stârpesc venirea făgăduinţelor Mele, şi Mi-am pus din timp deoparte o rămăşiţă aleasă prin har ca să aibă cine-l judeca pe Israel, din mijlocul lui.

O, poporul Meu, când M-am înălţat întru slavă de lângă ucenici, M-am aşezat întru cele nevăzute ca să-l ajut pe om să nu rămână în duhul ispitirii de Dumnezeu, dar le-am spus lor: «Voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Aşa le-am spus ucenicilor Mei care dădeau să Mă întrebe despre vremea împărăţiei lui Israel. Dacă împărăţia lui Israel ar fi fost împărăţia lui Dumnezeu, nu i-ar mai fi trebuit lui împărăţie peste pământ aşa cum voia el şi aşa cum şi azi voieşte şi crede. Eu am spus lor că împărăţia Mea nu e din lumea aceasta, dar aceasta nu i-a plăcut lui Israel. Lui i-a plăcut să fie împărat prin Mine, şi aşa vrea şi azi. Numai că împărat nu poate fi decât cel care are împărăţia lui Dumnezeu cu cuvântul şi cu fapta, împărăţia nestricăciunii, împărăţia sfinţeniei. Aceasta înseamnă împărăţie, şi numai aceasta. Amin.

Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi acelaşi sunt din veac şi până în veac, dar poporul Israel M-a omorât când am venit, pentru că dezlegam sâmbăta şi pentru că ziceam că Dumnezeu este Tatăl Meu şi că Mă făceam pe Mine însumi deopotrivă cu Dumnezeu.

M-am dus la poarta oilor când poporul iudeu sărbătorea şi se mărea şi M-am apropiat de scăldătoarea în care îngerul Meu venea şi se atingea de cei suferinzi ca să-l vindece pe cel ce intra cel mai întâi în apă, şi apoi îngerul pleca; şi l-am văzut pe cel bolnav de treizeci şi opt de ani, că nimeni nu era să-l ajute să se vindece, iar Eu i-am spus: «Voieşti să te faci sănătos? Scoală-te, ia-ţi patul şi umblă». Şi fiindcă era sâmbătă, iudeii au găsit pricină să-i spună lui că nu-i este îngăduit să-şi ia patul. în loc să se fi mirat ei că cel bolnav de atâţia ani mergea pe picioarele lui ducându-şi şi patul, ei l-au judecat, şi M-au judecat şi pe Mine după ce au aflat de la el că Eu l-am vindecat şi i-am spus să-şi ia patul şi să umble în zi de sâmbătă. în zadar le-am spus Eu lor că Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu vede pe Tatăl făcând. în zadar le-am spus Eu că Tatăl Meu până acum lucrează şi că şi Eu lucrez.

Am venit în lume şi am spus: «Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt». Dar lumea nu Mă vrea. Nu M-au vrut nici cei de atunci, care au văzut minunea cea cu care Eu am făcut tina în care am scuipat ca să se moaie ca s-o pun pe orbitele celui fără de ochi, şi din care Eu am făcut ochi celui ce nu avea ochi. Nu Mă vrea lumea să-i fiu lumină, iar Eu, atât cât sunt în lume, atâta sunt lumina ei. Dar dacă lumea nu Mă vrea, ea este judecată, fiindcă Eu am zis când am făcut ochi celui ce nu avea: «Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd, să fie orbi».

Tot omul care nu iubeşte învăţătura Mea, este orb. Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubeşte învăţătura Mea, ca să vadă apoi şi să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început şi la sfârşit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morţi. Amin.

Au văzut iudeii lumina Mea când Eu, Domnul şi Dumnezeul lui Israel, l-am făcut să vadă pe cel orb din naştere?

Eu, poporul Meu de azi, l-am făcut pe orbul cel născut orb să vadă, iar cei de frunte între iudei M-au judecat că le calc sâmbăta, fiindcă am făcut aceasta în zi de sâmbătă, în ziua de sărbătoare a lor, ziua de odihnă a lor. M-au judecat că lucrez, dar Eu am lucrat minune, nu lucru omenesc sau pământesc, iar pe cel care fusese orb şi care le mărturisea lor minunea vindecării vederii lui îl judecau şi îi spuneau: «în păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi?».

O, poporul Meu, era atât de orb poporul cel de atunci, care îşi zicea popor al lui Dumnezeu prin harul părinţilor lui de la început, prin Avraam, Isaac şi Iacov, şi prin Moise, ai căror ucenici ziceau ei că sunt! Era orb Israel şi îşi zicea că oricine se naşte cu meteahnă, se naşte din păcate şi în păcate. Cine să-i fi spus lui că nu e bine să judece omul în locul lui Dumnezeu? Dacă omul nu umblă în lumina Mea, cine să-i spună omului? Ucenicii Mei când l-au văzut pe orbul cel din naştere orb M-au întrebat: «Cine, Doamne, a păcătuit? Acesta, sau părinţii lui de s-a născut orb?». Iar Eu le-am răspuns şi am zis: «Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu, că Eu trebuie să fac până este ziuă lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze, iar Eu, atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt». Amin.

Minunat şi mult am lucrat în vremea lui Moise pentru biruinţa Mea pentru poporul Israel cel de atunci şi care căzuse rob în Egipt ca plată a păcatelor lui, plata trufiei, şi de la ea, a neiubirii şi a netemerii de Dumnezeu. Şi dacă Israel a plâns cu umilinţă şi cu pocăinţă, Eu i-am ridicat izbăvitor iscusit în credinţă şi în umilinţă şi Mi-am arătat prin el mila Mea de Israel, care plângea aşteptându-Mă să-i întind mâna şi să-l iau iarăşi la sânul Meu. I-am grăit lui Moise şi i-am spus tot ce voi face prin mâna Mea cea tare şi prin mâna lui pentru cei ce plâng strigându-Mă să-i izbăvesc. Minunat a lucrat puterea Mea împotriva puterii omului trufaş care stăpânea peste poporul Meu cel robit în Egipt din pricina fărădelegilor lui. Milostivirea Mea însă Îmi este trezită atunci când pocăinţa şi umilinţa strigă la Mine din om ca să-Mi arăt pentru el slava Mea dumnezeiască, putere cu care omul nu se poate lupta, ci se lasă învins, căci omul nu poate ceea ce numai Dumnezeu poate.

O, la ce foloseşte, oare, răzvrătirea? Ce bine a făcut Core, Datan şi Abiron dacă s-au răzvrătit ca să nu domnesc Eu peste ei prin sluga Mea Moise? Era atunci ameninţată credinţa şi statornicia şi împlinirea lui Israel pentru căile Mele cu el, iar Eu, Domnul, am lucrat prin Moise şi i-am oprit prin mânia Mea pe cei răzvrătiţi, ca să nu-Mi piară măcar cei născuţi pe cale din Israel, şi să am cu ce popor să intru în Canaan, şi să fiu Dumnezeu adevărat dacă omul nu voieşte să fie după adevăr cu Mine, şi nu să se ridice să fie mai mare ca Mine şi să dea apoi să se întoarcă la cele rele ale lui, la omul lui cel din om ieşit. O, iată câtă lipsă de înţelepciune! Eu îi izbăveam, iar ei degrab uitau, şi se lăsau cuprinşi de poftă, de duh de ispitire, şi l-au mâhnit pe Moise, şi s-a deschis sub tabăra lor pământul şi i-a înghiţit, căci ei erau răzvrătiţi pe Dumnezeu. Dar Israel iarăşi a uitat apoi pe Domnul, şi au cârtit iarăşi, şi au dispreţuit pământul Canaan şi s-au dat la desfrâu şi au întărâtat răbdarea Domnului, căci s-au amestecat cu neamurile şi cu idolii neamurilor şi s-au pângărit, şi mereu a atras şi a aprins Israel mânia Domnului asupra lui, şi de multe ori i-a izbăvit Domnul când auzea rugăciunea lor de pocăinţă, şi, sub stăpânirea altor neamuri căzând ei, le-a dat lor Domnul parte de milă în mijlocul neamurilor. O, Israel a văzut zi de zi stâlp de nor şi de foc înaintea lui, şi tot s-a răzvrătit, şi s-a răzvrătit pe Moise, şi nu altfel s-a răzvrătit Israel, căci scris este: «Au uitat minunile Lui şi s-au răzvrătit».

O, mare este darul credinţei statornice şi plata ei, tată, şi grea este plata celor necredincioşi lucrărilor Mele cu care îi întâmpin pe ei aşa cum l-am întâmpinat pe poporul Meu Israel când plângea sub robie în Egipt! O, ce frumos a crezut el în Moise, trimisul Meu la el ca să-l izbăvesc pe el de duhul lumii, de Egipt, tată! O, poporul Meu, îmi plânge Duhul şi-Mi răvăşesc durerea pentru poporul cel îndărătnic de atunci, căci credinţa lui n-a fost statornică, tată, şi s-a ridicat poporul acela împotriva trimisului Meu la el, căci nu scăpase de duhul lumii poporul acela, puţin la credinţa lui în Mine şi în trimisul Meu la el ca să-l izbăvească pe el de duhul Egiptului, tată. Uită-te tu la Iosua cel credincios, care nu părăsea cortul întâlnirii Mele cu Israel şi care stătea credincios şi supus duhului lui Moise, izbăvitorul cel de la Mine peste Israel cel robit în Egipt. O, ce mare plată are cel credincios, tată! Tot poporul Israel a pierit atunci prin necredinţă, dar Iosua a fost înveşmântat cu biruinţă şi Mi i-a dus în Canaan pe cei născuţi pe cale, şi Eu n-am rămas ruşinat prin proorocia Mea, şi iată învăţătură de credinţă şi de izbăvire, căci dacă numai unul, doi din Israel au fost credincioşi, credinţa lor le-a pregătit salvarea lor şi a celor mici din Israel, aşa cum credinţa lui Noe a pregătit corabia de salvare lui şi celor din casa lui.

Am coborât acum, la sfârşit de timp, cu slava cuvântului Tău pe pământ, şi iarăşi Tu lucrezi cuvânt de facere a omului aşa cum lucrai când îi grăiai lui Moise pentru poporul Israel ca să-l faci pe el împărăţie a lui Dumnezeu. împărăţia lui Dumnezeu este acolo unde Dumnezeu grăieşte şi unde poate cu puterea Sa, dar omul s-a ridicat tot mereu şi s-a semeţit faţă în faţă cu Dumnezeu, aşa cum a fost şi cu poporul cel din vremea lui Moise, căruia Tu i-ai grăit atât de mult timp de patruzeci de ani, şi în mijlocul căruia Ne-am arătat cu multul slava şi puterea cea prin cuvânt rostită să fie şi să lucreze la vedere ca să aibă Dumnezeu un popor pe pământ între popoare.

O, Fiule al meu, ce plin eşti de cuvânt acum, la sfârşit de timp! Pe vremea lui Moise, când ai grăit în mijlocul poporului Israel timp de patruzeci de ani pe calea lui spre Canaan, Te-ai arătat Dumnezeu tare peste neamurile pământului, ca să facă acelea cale cărării Tale cu poporul Israel din loc în loc până în ţara făgăduinţei, dar ca şi Adam în rai s-a semeţit poporul Tău şi a căzut pe cale, a căzut prin semeţie poporul acela, căci semeţia l-a făcut să Te părăsească, să Te uite, Doamne. Tu însă, patruzeci de ani l-ai însoţit cu mult cuvânt ca să-l tot sprijini cumva şi să nu Te tăgăduiască el între neamuri. Ai făcut din el lumină neamurilor în vremea aceea, căci Tu erai lumina cea din mijlocul lui. El însă s-a făcut întuneric, căci s-a ascuns de poruncile Tale şi nu Te-a mai avut de Salvator al său nici pe Tine nici pe Moise, căci vai celui îndoielnic după ce el crede până nu vede! Tu eşti ascuns în tainele Tale, dar omul nu tot aşa este, nu tot aşa lucrează, şi omul îţi este duşman, Fiule scump, şi îţi face teamă, Doamne, căci eu cunosc teama aceasta de la om, şi ea m-a îndurerat mult când Te-am avut pe pământ Fiul meu Cel de la Dumnezeu dat mie să Te nasc şi să Te cresc şi să Te ocrotesc de omul cel duşman lui Dumnezeu.

O, proorocii Mei, trimişi de Mine spre oameni, n-au fost ucişi din pricina necredinţei oamenilor, nu, ci din pricina rivalităţii, aşa cum şi pe Mine M-a ucis poporul Israel, căci dorul lui de întâietate şi de mărire peste oameni pe pământ era mare, şi a câştigat întâietate, dar a pierdut viaţa, a pierdut rivalul, L-a pierdut pe Dumnezeu, Care este viaţa omului şi Care Se luptă cu omul ca să-l biruiască şi ca să Se dea pe Sine ca viaţă a omului, căci Eu am spus: «Cine vrea să-şi câştige sufletul său, acela îl va pierde, iar cel ce-şi pierde sufletul său pentru Mine, acela îl va câştiga». Amin.

O, poporul Meu, deschide, tată, Scriptura în ziua aceasta şi uită-te la duhul care a mărturisit prin Ştefan istoria Mea cu Israel şi necredinţa celor din toată vremea lui şi a celor din urmă ai acestui popor tare la cerbice, de la începutul lui şi până în ziua martirului Ştefan, mărturisitorul adevărului, şi apoi deschide-ţi înţelepciunea ca să înţelegi de la toate câte sunt pe pământ îndărătnicia şi setea de putere şi de întâietate a lui Isarel peste neamuri, de la începutul lui şi până azi, căci acest popor îndărătnic face aceasta în numele Meu până azi ca să stăpânească el lumea, ca să nu-şi piardă întâietatea, zice el, dar am venit Eu acum două mii de ani şi am luat împărăţia din mâna lui şi am dat-o celor ce cred în Mine, şi aceia sunt cei ce stăpânesc în numele Meu, căci ei stăpânesc împărăţia cerurilor pe pământ şi sunt vrăjmăşiţi pentru aceasta de poporul care-şi păstrează întâietatea şi care se luptă de peste tot să stingă numele Meu şi urma Mea de pe pământ, numai că Eu nu locuiesc în temple, fiindcă cei ce se închină Mie, în duh şi adevăr fac ei aceasta, nu în temple neîncăpătoare pentru Dumnezeu şi pentru suita Lui cerească, oştirile toate ale slavei Lui.

Se clatină cerul şi pământul când văd duhul minciunii că înviază de şapte ori mai mult împotriva Ta în zilele acestea prin îngâmfarea poporului iudeu, care n-a încetat să Te prigonească din om, din inima celui ce dă să Te simtă în el, Doamne. O, ce negură de minciună, ce munte de ceaţă dă el să împrăştie acum pe pământ asupra fiinţei Tale de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Mântuitorule rănit! Cei ce nu cunosc iubirea nici cu mintea, nici cu inima, nici cu viaţa lor, aceia sunt pedepsiţi la neiubire, căci semeţia omului împotriva altui om ridică rivalitate între om şi om, şi e durere mare pe pământ lipsa Ta din om, din cel ce nu ştie ce vrea, săracul. Noi însă rămânem peste timp pilde de credinţă, şi apoi iubire plină de Duh Sfânt în noi pentru Tine şi pentru cei ce sunt şi vor fi ai Tăi pe pământ şi în cer, căci inima din noi a fost plămădită din nou de cuvântul Tău cel dătător de viaţă şi am rămas vii în vecii vecilor, şi aşa rămân cei credincioşi, şi care ştiu să-şi păstreze şi să-şi urmeze credinţa şi roadele ei, de pe pământ şi până în cer, o, Doamne înviat şi mărturisit de noi înviat.

Poporul Israel n-a ştiut din pricina orbirii lui cea de la trufia lui, n-a ştiut, n-a vrut să ştie ce face când Mi-a făcut durerea lepădării lui de Mine şi Mi-a dat crucea şi M-a blestemat cu moarte pe cruce, iar cel orbit de trufia vieţii, acela zadarnic mai vorbeşte de Dumnezeu şi de adevăr şi de frumos, căci duhul trufiei stă martor între Mine şi el, învinuindu-l şi smulgându-l din cartea vieţii, şi nu este om mai trufaş ca şi cel ce nu-şi recunoaşte şi nu-şi vede trufia, căci cel ce mănâncă şi îi place ce mănâncă nu-şi mai vede faţa, ci numai pe cele cu care el se hrăneşte şi gustul lor cel plăcut la vedere şi apoi în pântecele lui.

Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi, aşa cum am fost în toate vremile până azi, şi nu sunt Dumnezeul celor mulţi, căci Eu Mă numesc Dumnezeul celor aleşi. Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, şi în toate vremurile am preţuit mai mult un om credincios decât un popor întreg, şi am lucrat minuni pentru mulţi prin cel unul credincios, căci pe Israel l-am lăsat să trăiască pentru rugăciunile lui Moise cel drept, iar pe poporul cel mult al împărăţiei lui Ahab nu l-am ascultat, dar l-am ascultat pe Ilie proorocul Meu în dreptul acelui popor, şi aşa Mă mărturisesc Eu, Domnul, prin martorii Mei cei credincioşi.

Am ales pe Avraam şi i-am zis lui: «Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta, şi voi face din tine un popor mare şi te voi binecuvânta şi voi mări numele tău, încât vei fi pentru alţii binecuvântare, şi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvintează, iar pe cei ce te blesteamă îi voi blestema, şi se vor binecuvânta în tine toate neamurile pământului», şi am tot grăit lui Avraam apoi, căci el Mă asculta. Şi am grăit cu Isaac şi i-am zis: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău. Nu te teme, Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi voi înmulţi seminţia ta, pentru Avraam, robul Meu», iar cei ce îl urau pe Isaac au venit apoi să-i spună: «Noi am văzut prea bine că Domnul este cu tine». O, şi M-am arătat lui Iacov şi l-am binecuvântat şi a mărturisit el apoi: «Am văzut pe Domnul faţă către faţă şi am scăpat cu viaţă».

O, e mare încercarea cea de la satana în vremea aceasta, şi trebuie în poporul Meu post şi rugăciune mai cu putere decât până acum, căci s-a luat apa de pe pământ şi se lasă înşelaţi oamenii pentru lepădarea de credinţă şi de nădejde, dar Eu, Domnul, voiesc să îmbărbătez pe tot omul să nădăjduiască în Dumnezeu cu post şi cu rugăciune şi să nu facă aşa cum a dat poporul Israel să facă în vremea când duşmanul i-a închis izvorul de apă ca să piară de sete Israel, dar cel ce în Israel a avut bogăţie de post şi de rugăciune, a biruit laşitatea poporului şi a adus izbăvire în Israel, căci a crezut în Dumnezeu inimioara aceea mare din mijlocul poporului ales şi a înduplecat spre pocăinţă pe căpeteniile poporului, mustrând ea cu blândeţe pentru păcatul şovăirii şi al deznădejdii şi înduplecând pe Domnul, prin credinţa ei, pentru salvarea poporului încercat cu pieirea lui.

Pe Moise îl urau fraţii lui din pricina invidiei din ei şi îl invidiau din pricina darului Meu din el şi îl vorbeau de rău, găsindu-i vină ca să-l dispreţuiască, dar Eu lucram în el şi cu el, că mare eram Eu în inimioara lui duioasă, în locaşul credinţei lui, şi îl însoţea pe el îngerul Meu, şi pentru Moise, nu pentru popor făcea aceasta îngerul Meu, mergând el în faţa oştirii lui Israel în stâlp de foc şi de nor, şi nu-l iubea Israel pe Moise, ci îl judeca şi îl lovea pe el Israel, până ce Eu, Domnul, l-am ascuns pe el de la faţa lor, căci păcatul nerecunoştinţei era mare între Israel şi Moise, o, şi câte minuni şi semne mari au stat faţă în faţă cu ochii lui Israel, lucrări cereşti, despre care nu s-a mai auzit până atunci, dar tot împietrită a rămas inima lui Israel, până ce de tot s-a pietrificat!

Era Israel încercat pe calea dinspre Egipt spre Canaan, era încercat de ridicări şi de căderi pe cale, căci se răzvrătea adesea, şi a revărsat el dispreţ asupra mai-marilor lui, iar Eu l-am făcut să rătăcească în pământ neumblat, unde nu era nici o cărare, dar tot atunci pe cel sărman l-am ajutat, l-am înmulţuit cât o turmă, şi i-am veselit aşa pe drepţii Mei şi şi-a astupat fărădelegea gura sa, iar cine este înţelept pricepe aceasta şi toată mila Domnului, precum este scris.

Această zi e praznic de întâmpinare. Când Eu, Domnul, eram Prunc de patruzeci de zile M-a dus mama Mea Fecioara să Ne înfăţişăm la templu după legea curăţirii. Întru totul venirea Mea pe pământ Om s-a supus legii, căci Tatăl M-a trimis aşa şi M-a învăţat să fiu supus. Am stat în mijlocul lui Israel, căci prin el am venit, că avea el strămoşii la temelia lucrării Mele aşezaţi, de pe când Eu, Domnul, am ieşit în calea lui Avraam ca să descopăr lui pe Dumnezeu, ca să Mă descopăr peste el cuvânt şi să ştie el cum este Dumnezeu întru lucrarea Sa peste om. Am numit apoi în vremea aceea pe cei trei din unul în altul credincioşi glasului Meu de peste ei atunci: Avraam, Isaac şi Iacov, iar pe Iacov l-am numit Israel. În mijlocul urmaşilor lor cei după trup am venit Eu acum două mii de ani Prunc născut din mamă Fecioară ca să cresc şi să Mă arăt oamenilor venit de la Dumnezeu la ei. Am stat în mijlocul lui Israel atunci şi Mi-am arătat toată lucrarea pentru care venisem de la Tatăl prin naşterea Mea din Fecioară, dar în mijlocul lui Eu n-am găsit primire, n-am găsit întâmpinare aşa cum un prunc născut în casa părinţilor lui este întâmpinat la naşterea lui şi iubit de neamul lui, dar Eu Mi-am făcut atunci lucrarea pentru care venisem, şi s-au descoperit atunci gândurile multora, spre ridicarea sau spre coborârea multora din Israel prin venirea Mea cea de atunci, când M-a cunoscut dreptul Simeon şi M-a întâmpinat el şi a rostit el atunci proorocia cea despre Mine că voi fi ca semn de tăgadă spre ridicarea şi coborârea multora din Israel şi că voi fi spre mântuirea neamurilor şi spre slava lui Israel cel binecredincios, slava fiilor lui Avraam cel credincios, după făgăduinţa promisă de Mine lui, dar poporul Israel cel după trup nu M-a întâmpinat atunci, iar dacă el ar fi fost urmaş al lui Avraam M-ar fi cunoscut şi M-ar fi întâmpinat.

Am zidit pe pământ prin credinţa lui Avraam, am zidit un popor al cărui părinţi au fost Avraam, Isaac şi Iacov, iar pe Iacov l-am numit Israel. Am lucrat apoi în mijlocul acestei seminţii multă binecuvântare, mult cuvânt din cer prin duhul proorociei, aşa cum lucrez acum pe pământ cuvântul Meu în mijlocul unui popor credincios Mie prin învăţătura cea din părinţi. Mi-am anunţat venirea tot timpul şi am spus mereu poporului Israel că voi veni şi că voi lucra şi că Mă voi slăvi şi că voi face ceruri noi şi pământ nou, şi am tot pregătit acest popor şi l-am tot povăţuit şi Mi-am tot pregătit firul venirii Mele, şi binecuvântare pe acest fir am rostit, şi M-am descoperit că voi lucra în mijlocul acestui popor când voi veni. Nu pentru altceva am deosebit pe acest popor Israel dintre celelalte neamuri de pe pământ, o, nu de altceva, ci numai pentru că Eu trebuia să vin pe pământ după cinci mii de ani de la facerea omului şi de la căderea lui din Dumnezeu apoi, căci Eu n-am zidit omul ca să moară, ca să cadă, ci l-am zidit ca pe o casă a Mea şi am tânjit să Mă odihnesc în el apoi. O, cum să-Şi fi arătat Dumnezeu faţa iubirii Lui, Fiinţa Lui cea din iubire plămădită dacă n-ar fi zidit El omul ca să-i dea iubirea Lui toată şi ca să Se facă cunoscut Dumnezeu? Atunci El S-a hotărât să facă cerul şi pământul şi toate câte sunt, şi apoi pe om, ca să aşeze în el şi peste el iubirea Lui şi să-L mărturisească omul pe Dumnezeu iubire a sa şi izvor de iubire. O, pentru aceasta a zidit Dumnezeu un popor al Său între neamurile de pe pământ pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov şi neamul lor apoi. Cu multă măiestrie l-am scos pe Avraam din pământul său şi l-am aşezat în pământ nou şi am coborât peste el glasul Meu şi am rostit binecuvântarea Mea peste el şi peste seminţia Mea cea binecuvântată prin el. Am lucrat treaptă cu treaptă apoi calea venirii Mele în mijlocul poporului Israel, şi prin cuvânt rostit prin prooroci am tocmit venirea Mea pe pământ, coborârea Mea în trup de Fecioară ca să Mă nasc din ea copil al Tatălui şi al ei şi să cresc în mijlocul lui Israel, cel numit de Mine poporul Meu, şi să-Mi dovedesc obârşia şi dumnezeirea Mea în mijlocul lui, şi toate neamurile pământului ştiu de atunci şi până azi că Israel Mi-a fost popor şi că nu M-a primit când am venit şi că s-a sculat împotriva Mea prin cei mari de peste el şi M-au scos de la ei, M-a scos afară Israel din casa sa, căci s-a vrut el stăpân peste pământ.

Vă trebuie hrană de sus, hrană sănătoasă, fiilor. O, pace vouă! Eu, Domnul, sunt Cel ce vă hrănesc, căci vă sunt Păstor trimis de Tatăl, așa cum am fost trimis acum două mii de ani să port spre pășune de sus pe poporul Israel, poporul Domnului atunci, dar nu M-a cunoscut poporul cel binecuvântat să fie al Domnului pe pământ, iar Eu M-am tras în Tatăl, după ce M-au răstignit ca pe un om păcătos mai-marii lui Israel, iar apoi la a doua Mea venire n-am mai tras la ei, ci la voi am tras, la neamul român, la voi am fost trimis în mijlocul acestui neam, căci sunt Trimisul Tatălui, sunt Cel ce la începutul lumii grăiam între Mine și Tatăl și Ne spuneam unul altuia ce și cum lucrăm, și așa lucram.

O, am să-i spun neamului lui Israel mai deslușit lipsa lui de cunoștință, de înțelepciune și de neaplecare și multa lui îngâmfare, care l-a făcut să nu-L cunoască atunci pe Cel trimis din cer, pe Mesia când a venit la ei din cer, o, și se va simți rușinat Israel când îi voi spune toate acestea cu multă limpezime, căci el a uitat ceea ce trebuia să nu uite atunci, și chiar dacă l-am ajutat să Mă cunoască acum două mii de ani, el tot M-a dat de la el, iar când Mă va îmbrățișa va roși, va păli de rușine și se va umili acest popor, care n-a vrut să-L vadă în Mine pe Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, și pe Tatăl în Mine, până în clipa când S-a tras din Mine ca să pot să Mă apropii de moarte pe cruce și să plătesc așa salvarea omului, iar apoi să Mă ridic iarăși lângă Tatăl să stau, de-a dreapta Lui cu întreită putere, și să lucrez peste cei credincioși ca Avraam și să le dau lor împărăția Mea, pe Domnul Împărat peste ei și cu ei, așa cum lucrez cu voi, o, fiilor.

Această zi de mare sărbătoare este pomenită în cer și pe pământ de toți îngerii, de toți sfinții și de mulți oameni, iar ceata proorocilor este în mare bucurie față în față cu sărbătorile împlinirilor mari ale cuvintelor scrise în scripturi prin duhul proorociei, Duhul lui Dumnezeu prin gura profeților Lui, căci făgăduințe mari se scriau peste poporul lui Israel, și toate cele scrise se împlineau minunat după hartă și la vremea cea prezisă pentru fiecare făgăduință, iar vremea Mea, vremea lui Mesia avea să încerce cu putere credința poporului ales, iubirea lui pentru Domnul Dumnezeul lui și statura lui, dar acest popor s-a frânt atunci în două și și-a croit două căi, și a fost încercat Israel în vremea aceea și a căzut de la credință, și a rămas din el rămășița cea prin har aleasă ca să fie ea sămânța cea nouă a poporului lui Dumnezeu, neam nou, neamul lui Hristos Mesia, Cel făgăduit de Tatăl prin profeți Mântuitor mare, Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ prin naștere din trup de Fecioară, Cel sfânt, Care avea să înnoiască lumea și să ridice popor de sfinți înaintea Tatălui Savaot, un nou Israel, după har, după duh, nu după trup, așa cum a fost rostită făgăduința cea făcută lui Avraam, popor mare, mult cât stelele cerului, popor de sfinți, care și-a pus viața pentru credința cea întru Hristos, Mesia Cel făgăduit prin prooroci Mântuitor și Domn.

Eu sunt Cel ce sunt. Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot, așa cum am fost la început când s-a făcut cerul și pământul. O, intru ca și acum două mii de ani, intru în Ierusalim, iar calul alb Îmi este cuvântul. Nu întreb pe poporul Israel, nu-l întreb dacă sunt primit ca să intru la el, ci intru prin zidul dintre Mine și el, intru prin ușile închise, căci sunt Hristos Cel înviat, și n-am hotar care să Mă oprească, așa cum n-am avut nici când am ieșit din mormânt de sub piatra cea mare și grea. O, toate Mi se pleacă și Îmi știu numele și harul și puterea cea din Tatăl în Mine, și iată, îi dau poporului Israel grăirea Mea cu el după două mii de ani de la ziua intrării Mele în Ierusalim pe mânzul asinei, și când s-a împlinit profeția cea din vreme scrisă ca să se ivească în mijlocul lui Israel, spre slava și arătarea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu Tatăl.

O, intru la tine, intru iar, Israele, popor cu nume mare între popoare. O, pace ție! Aceasta este pecetea Mea când intru într-o casă, într-o cetate.

O, fii ai lui Israel, ca să Mă primiți, vă dau salutul cel pentru ucenici: Pace vouă, pace vouă, fiilor de demult! Pace vouă în zi de aducere-aminte a lucrărilor lui Dumnezeu în mijlocul vostru, fii ai lui Israel! O, iată ce fac în ziua aceasta de mare amintire! Îi iau aici cu Mine, aici, la izvorul Meu de cuvânt din mijlocul neamului român, unde am tras cu calul Meu cel tainic, căci așa a rânduit Tatăl Meu Savaot să am acum, la sfârșit, o nouă țară de venire cuvânt pe pământ, și îi iau la masa aceasta plină de cuvânt, îi iau pe cei de atunci din Israel care au ales să nu fiu primit de la Tatăl între ei în chipul lui Mesia, și care Mi-au semnat actul morții Mele pe cruce, îi iau și le arăt și le grăiesc ceea ce ei n-au dat să vadă și să audă cât au fost pe pământ în vremea Mea, și ar fi putut să creadă și ei, dar ei și-au întors fața și urechea ca să nu vadă, ca să nu audă pe Mesia, Care, iată-L, grăiește acum aici cuvântul Său la sfârșit de timp, precum este scris să se împlinească în vremea aceasta venirea Lui pe pământ sub numele de Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul învăluit în nor de cuvânt grăind pământului.

Mă așez cu tine la masă de cuvânt, Israele de atunci și de acum. Iată-Mă împlinit pe pământ cu două mii de ani de popor de sfinți în cer, dar și pe pământ în vremea aceasta, și până la sfârșit vremea Mea cu popor de sfinți, cărora Eu le-am spus prin profeți: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!».

O, adu-ți aminte, Israele, de ziua cea de atunci, când înainte cu o zi de ziua intrării Mele în Ierusalim pe mânz de asină veneam din cetatea lui Lazăr și a surorilor lui, Marta și Maria, și Mă purtam spre Ierusalim, când mulțime de iudei aflase din unul în altul că Eu l-am strigat pe Lazăr cel mort de patru zile și i-am spus: «Lazăre, vino afară!», iar el a ieșit și s-a înfățișat viu. Am întrebat-o mai întâi pe Marta: «Crezi că fratele tău va învia?», iar ea a spus: «Cred, Doamne, că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care trebuia să vină în lume». O, iată credință în Israel în vremea aceea, când unii credeau în Mine, iar alții n-au crezut nici pe porcii care au grăit cu glas omenesc prin duh de diavol și M-au numit Fiul lui Dumnezeu, căci s-au temut de Mine diavolii din porci, rugându-Mă să nu-i chinui mai înainte de vreme.

O, iată, după pomenirea sâmbetei învierii lui Lazăr urmează duminica intrării Mele în Ierusalim, și stau cu tine în cuvânt și-ți intru în cetate, poporule Israel. Voiesc să-ți grăiesc deslușit despre Dumnezeu, despre Fiul lui Dumnezeu, despre Duhul Sfânt și despre venirea Mea la tine în vremea aceea, despre necredința mai-marilor de peste tine în vremea aceea, și iată, despre credința cea sfântă a multora din Israel, care ca și Mine au murit pentru mărturisirea cea mare, pentru Cel trimis de Tatăl ca să ridice popor mare spre Domnul pe pământ și să curgă spre învățătura Lui noroade și limbi, așa cum este scris în profeți să se împlinească.

O, Eu sunt, Israele, deschide-Mi! Eu sunt Cel ce sunt, așa cum i-am spus lui Moise sus pe munte să-ți spună cine sunt Eu, ca să creadă în Mine neamul lui Israel cel de atunci și cel de apoi. O, Eu sunt, dar tu n-ai voit să Mă cunoști și ai găsit cu cale să fii tu, iar Eu să nu mai fiu apoi. O, n-ai dat să socotești bine ca să nu greșești atunci. Ai stat cu cartea profeților închisă de ochii și de mintea ta, și ai greșit amar lui Dumnezeu Tatăl și L-ai pus pe cruce pe Dumnezeu Fiul, iar ca să înțelegi că este Tatăl și că este Fiul și că este Duhul Sfânt, Dumnezeu în trei fețe, iată, îți amintesc acum, iar tu deschide odată cu Mine cartea de pe masa ta și citește în ea ceea ce Eu îți citesc din ea ca să știi că Mesia trebuia să vină din cer, nu de pe pământ, iar Eu am coborât din cer și M-am aciuat în pântece de Fecioară ca să iau chip și trup de om și să plătesc cu moarte pe cruce răscumpărarea omului căzut din Dumnezeu prin neascultare de porunca pusă peste el în rai, și iată, din cer am venit, și am dovedit că sunt venit de lângă Tatăl dacă El M-a trimis, și tu trebuie să înțelegi numele și taina de trimis, de trimis din cer, Israele, popor încăpățânat, și pe care Domnul îl strigă și azi spre dragostea cea de sus.

Și acum, iată, caută, că în profeți scrie deslușit tot ceea ce Eu am împlinit pe pământ de la nașterea și până la învierea Mea, și apoi înălțarea Mea la locul Meu de lângă Tatăl, de-a dreapta Lui, căci am împlinit ceea ce El Mi-a dat să lucrez pe pământ. Iar ca să știi tu, și toți cei de pe pământ că este Tatăl și că este Fiul, îți amintesc, Israele, că la facerea lumii în ziua a șasea a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră», și iarăși a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor pe potriva lui».

Fii ochi și urechi, Israele, și voi, neamuri de pe pământ, căci Tatăl și Fiul vorbeau în zilele facerii, și vorbeau și după fiecare din lucrările pe care le făcea Dumnezeu.

O, a greșit apoi omul, a greșit Adam prin neascultare și a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul, și acum nu cumva să-și întindă mâna ca să ia roade și din pomul vieții să mănânce și să trăiască în veci». O, trebuia să moară Adam pentru că n-a ascultat să nu moară, căci Eu i-am zis în rai: «În ziua în care vei mânca vei muri», și iată, neascultarea este moarte, și de aceea moare omul, de la neascultare moare, și a izgonit Domnul Dumnezeu pe Adam din grădina cea din Eden și l-a scos ca să lucreze pământul din care fusese luat, și a pus heruvimi cu sabie de flacără în vâlvătaie ca să păzească pomul vieții și cărarea spre el, precum este scris.

S-au înmulțit apoi oameni și popoare pe pământ și și-au văzut de ale lor, iar Dumnezeu privea peste ei, și la ceea ce voiau să facă, și a zis Domnul: «Toți sunt de un neam și o limbă și nu se opresc de la ceea ce au pus de gând și s-au apucat să facă. Ne vom pogorî și vom amesteca limbile lor ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul și îi vom împrăștia pe tot pământul ca să nu mai zidească cetate și turn, și a rămas peste cetate numele de Babilon, turnul Babel, locul unde Domnul Dumnezeu a amestecat limbile lor».

Zic vouă toate acestea citite din carte ca să vă aduc aminte de Tatăl și de Fiul, Care grăiau și lucrau facerea, și pe toate apoi. Și S-a arătat Treimea lui Dumnezeu sub stejar la Avraam și a grăit lui ca și azi, când, iată, în mijlocul neamului și al pământului român are Domnul râul Său de cuvânt, munte înalt, din care curge spre neamuri râul vieții, cuvântul gurii Lui spre tămăduirea neamurilor, precum este scris, iar făgăduința făcută lui Avraam cheamă popoarele la mântuire, la biserică sfântă, așa cum i-a fost pusă temelia la începutul ei, pe jertfa Mea pe cruce, iar crucea a rămas pentru creștini semnul biruinței, îmbrățișarea Mea cu ei din neam în neam, și s-a făcut crucea semn de salvare prin jertfa Mea de pe ea, și vai celor ce disprețuiesc acest semn, pe care Eu, Cel răstignit, l-am lăsat peste biserică, fiindcă biserica Mea trebuie să semene cu Mine, nu cu fiii lumii, nu cu cei fără de cruce, care nu se pot lepăda de sine ca să vină după Mine purtând cruce, așa cum Eu am spus celor ce vor să Mă urmeze.

S-a arătat Dumnezeu lui Avraam, iar Avraam grăia cu Domnul ca și cu trei fețe și ființe și spunea: «Doamne, dacă am aflat har înaintea Ta nu trece pe robul Tău, iar eu Vă voi spăla picioarele și Vă voi odihni sub stejar, Vă voi aduce pâine și veți mânca, veți merge apoi în drumul Vostru, iar eu sunt robul Vostru».

Israele, o, Israele, vin la tine ca să te mângâi și ca să fii tu duios cu Dumnezeu și să te despietresc la inimă și la înțelepciune și să te rog să citești Scripturile, fiule, și să găsești în ele pe Fiul lui Dumnezeu vestit de profeți, și pe Care tu nu L-ai primit când a venit vremea de L-a trimis Tatăl la tine. O, zadarnic zici că aștepți pe Mesia. Eu sunt. Primește-Mă, măcar acum primește-Mă, mai înainte de slava Mea cea înfricoșător de mare, când voi împărți fiecăruia după cum este fapta sa.

Nu pot să Mă așez cu ziua judecății faptelor tuturor până nu te strig din nou pe tine, popor cu mari făgăduințe rostite prin prooroci ca să le lucreze Domnul în tine. Nu-ți pot forța iubirea și credința ca să deschizi cartea Evangheliei Mele și a martorilor Mei vrednici de crezare, care și-au jertfit viața pentru mărturia Mea, dar te rog, te rog cu dor și cu suspin părintesc, te rog cu Avraam, cu Isaac și cu Israel, părinții cei de la început, te rog, caută să vrei să auzi pe Hristos în Evanghelia Sa lăsată prin vestitori pe pământ, și prin care s-a ridicat mult norod de sfinți asemenea Lui în iubire, jertfindu-și viața ca s-o dea Domnului lor, căci Evanghelia Mea a umplut de iubire pământul, și dulce este iubirea Mea și a ucenicilor Mei cei de atunci, cei dintre voi aleși pentru misiune sfântă pe calea Mea cu ei, când am venit de la Tatăl prin naștere din Fecioară mamă, și din care Tatăl M-a scos prin minune la plinirea vremii, iar trupul fecioresc a rămas sfânt, că iarăși a lucrat Dumnezeu ca la început, când a luat din bărbat pe femeie și a umplut locul gol cu carne, iar acum două mii de ani a luat pe Dumnezeu din mamă Fecioară și a netezit la loc carnea ca prin somnul Fecioarei, și a pus Domnul pe prunc lângă mamă, iar ea L-a crescut ca mamă a Sa, mamă lui Hristos Mesia, Cel trimis de Tatăl pe pământ.

Mulțime de popor s-a ridicat de atunci creștin din neamul tău, Israele, și se tot ridică și acum, dar Eu voiesc de la tine să te împaci cu Mine desăvârșit și să te pun pe ranele Mele, că Eu pentru tine am suferit cuie împunse în mâini și în picioare pe cruce, și spini adânciți în fruntea Mea dumnezeiască, de-Mi frângea puterea durerea aceea și am strigat pe Tatăl în durere și I-am spus: «De ce, Tată, de ce M-ai părăsit?». Ieșise Tatăl ca să pot să trec ca omul spre moarte cu trupul, dar numaidecât El M-a mângâiat și M-a împuternicit să Mă ridic de sub piatra grea de pe mormântul care M-a adăpostit, și din care trebuia să ies înviat, și să se vestească în lung și în lat, de la margini la margini învierea Mea, iar tu în zilele acelea, Israele, ai fost cel judecat, că judecata s-a schimbat dinspre Mine spre tine, o, și zadarnică a fost minciuna cea rău ticluită în pripeala cea de atunci, cum că ucenicii M-au luat din mormânt pe când straja de la voi dormea alături. O, păi dacă dormea mai putea să vadă pe cei care M-ar fi luat de sub piatra cea atât de grea, cu mare greu prăvălită peste mormântul trupului Meu, împrumutat și acela?

O, n-a fost spusă bine minciuna aceea, n-a mers, n-a ținut, și s-a dus vestea cea rușinoasă despre Israel cel răzvrătit asupra Mea, iar voi, fii ai lui Israel, stați de atunci și până azi sub această pecete de rușine. Eu însă vin cuvânt pe pământ și intru la voi pe cal alb ca să vă șterg fața și ca să vă îmbrățișez și ca să vă așez înaintea Mea cu credință, fiilor, și să fiți voi ortodocșii Mei, căci credința cea dreaptă este numai în rânduiala cea ortodoxă între numele puse peste atâtea feluri de credințe ale oamenilor fără călăuză de sus peste ei, iar rânduiala cea ortodoxă este cea care s-a păstrat ca la început, chiar dacă nu sunt următori cu fapta cei ce sunt botezați prin această biserică.

O, nu vă dezvinovățiți, ci căiți-vă adânc, fiilor, așa cum știți voi că făcea Israel ori de câte ori cădea rob din pricina depărtării lui de Dumnezeu, și când el striga cu pocăință, iar Domnul îl auzea și îl izbăvea pe el, o, și tot așa voiesc și acum să fac cu voi, dar dacă încă vă veți dezvinovăți veți rămâne în păcatele voastre, fiilor, dar ele să vă aducă la umilință ca să aveți nădejde, o, fiilor, căci vameșul cel păcătos a strigat cu nădejde și cu umilință și a fost miluit.

O, nu poate omul să poarte vină, și nu știe ce pierde, că pierde chipul lui Dumnezeu de peste ființa lui și seamănă cu diavolul, care nu se poate umili și stă mereu bățos.

O, Israele, Israele, deschide cartea lui Dumnezeu, Care grăia cu tine odinioară, și pe Care tu te bizui ca temelie a ta, ca popor al Domnului, că iată, nici pe aceea nu dai s-o înțelegi, și o tălmăcești după dorințele tale, dar ea te învață de credință ca a lui Avraam pentru tainele lui Dumnezeu cu El, și cu seminția Lui apoi, cea după duh și cea după trup, căci cea după trup a îmbrățișat necredința, dar dacă Eu n-aș fi coborât din cer ca să vin atunci și acum, o, ar fi fost greu pe pământ oamenilor toți, iar oamenii nu știu ce înseamnă Dumnezeu, și rămân ei în această neștiință și pier din lipsă de cunoștință, bieții de ei, ca și cei ce n-au pe Dumnezeu în credința lor.

O, este scris, Israele, că nici cu cartea închisă, nici cu ea deschisă tu n-ai vrut să crezi minunea venirii Mele la tine, iar Eu am venit și am murit pentru tine și pentru necredința ta, fiule. Iată, te strig acum ca să-ți vindec inima, ca să te fac din nou, și din nou să te lucrez ca să fii iarăși al Meu. Când omul se întinează și se murdărește de multe, el se spală, sau îl spăl Eu dacă-Mi cere să-l spăl pe dinăuntru și pe dinafară și să-l fac nou. Așa am făcut și cu pământul când el s-a murdărit de păcatele oamenilor de pe el, și precum l-am scos la început din ape, iar la potop l-am băgat iarăși înapoi în ape ca să-l scot iarăși nou, o, tot așa și acum, voiesc să-l scot din foc pe om și să-l scap de toate păcatele lui și să-l fac curat și sfânt, dar iată, strig spre salvare noroadele de pe pământ, iar pe tine te strig și mai tare, Israele, că am istorie scrisă în mijlocul tău și stau în față cu ea și te găsesc necredincios împlinirilor Mele cu tine, și vreau să te înnoiesc și să-ți spun să nu aștepți pe Mesia, așa cum zici tu că Îl aștepți, căci Eu la venirea Mea de atunci am fost vestit de mulți din neamul tău, și pe mulți i-am vindecat și i-am călăuzit la apele Mele dulci și vindecătoare de păcat, și s-a ridicat popor mare, popor de sfinți martiri din tine, și sunt ei neamul lui Hristos și sunt strămoșii tăi, cu care Eu grăiesc întru cele cerești și facem sfat pentru salvarea ta din păcatul necredinței și al iubirii de arginți și al lăcomiei de bogății, iar bogații sunt cei mai săraci, căci mamona, adică banul, nu este bogăție, ci blestem este și îl seacă pe om de viață și asta face banul.

O, nu uita, Israele, nu uita că Iuda, prin care am fost vândut pe treizeci de arginți dați lui de mai-marii tăi de atunci, o, M-a mărturisit și el înainte de a se da pierzării și a spus: «Am vândut sânge nevinovat!», și a aruncat în fața arhiereilor banii pe care i-a primit, iar ei s-au lepădat atunci de el, căci doar l-au folosit, și n-a durut pe nimeni de Iuda, ci numai pe Mine M-a durut și Mă doare, și iată, cel ce umblă singur, nevegheat, acela este lucrat de satana, iar cel cu veghe peste el este la adăpost.

O, Israele, M-au mărturisit diavolii și Mă numeau Fiul lui Dumnezeu și se înfricoșau când Mă întâlneau, și toate sunt scrise câte au fost. Trebuie crezute aceste mărturisiri văzute atunci când se înfăptuiau la vedere, iar tu nu ești scutit de răspuns pentru tot ce s-a petrecut cu Mine atunci, mai înainte de învierea Mea, și după aceea, până la a patruzecea zi, când M-am lăsat acoperit de nor și Mi-am așezat statul în dreapta Tatălui, făgăduind că de acolo și de lângă ei voi fi cu ai Mei până la sfârșitul timpului, căci taina Mea cu oamenii e mare, măi Israele, măi, o, și Mi-e dor de tine și-ți spun că Mi-e dor și că te aștept spre dragostea Mea, spre biserica Mea și spre taina ei, iar Eu îți dau putere să crezi, Eu vin spre tine să Mă auzi, Eu aștept după tine de două mii de ani ca să-ți șterg vina și să Mă îmbrățișez cu tine prin biserică, fiule Israel.

O, în această zi de sărbătoare am intrat în Ierusalim, la Israel am intrat și am grăit lui taina Mea cea de atunci și până azi lucrătoare peste noroadele de pe pământ, căci am înviat dintre cei morți și M-am dovedit Fiul Tatălui Savaot, Care M-a mărturisit din nori în zilele Mele de slavă în mijlocul lui Israel acum două mii de ani.

Iar tu, Israele român, popor după har al Meu în zilele acestea, ia cartea aceasta și pune-o pe cale spre poporul Israel de peste tot pământul, căci în zi de Florii am grăit lui după două mii de ani de la învierea Mea ca să-i spun lui că Eu, Hristosul Cel înviat dintre morți, sunt Mesia, și sunt de atunci și până azi, și până la ziua slavei celei mari a arătării Mele în slavă, precum este scris. Cuvântul Meu este trimisul Meu spre poporul Israel în zi de praznic de Florii, căci M-am mărturisit lui Fiu al Tatălui, din cer venit în mijlocul lui Israel acum două mii de ani.

O, pace ție, Israele de demult! Pace și credință ție în Hristos, iar dacă ești necredincios pacea Mea să se întoarcă la Mine. Eu însă îți voi grăi iar și iar, căci iubirea Mea pentru tine nu te poate uita. Amin.

O, pace vouă, străjeri ai Mei în calea cuvântului Meu când el vine pe pământ și merge unde el trimite carte! O, fiilor, e praznic de Florii. Fiți plini de daruri duhovnicești și veseliți această sărbătoare și dați Domnului slavă, că iată, vă așez martori între Mine și voi că am grăit în ziua aceasta poporului Israel, poporul Meu cel de demult.

Ne pregătim de praznic de înviere, fiilor. Curând vor cânta cu voi sfinții și îngerii Hristos a înviat! Din cer și până pe pământ, de pe pământ și până în cer se va auzi cântare de sărbătoare de înviere și se va întrepătrunde bucuria cea pentru Cel înviat, și de la El bucurie peste toți.

În cer și pe pământ va fi sărbătoare de înviere, curând, curând, fiilor. Eu, Domnul, așez peste voi pacea Mea, și nădejde Îmi pun în voi pentru tot lucrul Meu cel de azi și cel de mâine cu voi, că drag și dor Îmi este să-Mi tot așez pe pământ cuvântul și împlinirile lui, ca apoi să fie odihna cea dulce și plata credinței peste cei buni cu Domnul, și al căror dulce și bun Eu sunt, Eu, fiilor, Eu. Amin, amin, amin.

O, Israele, o, Israele de demult, ce mult M-am aplecat ca să te eliberez din robia celor de neam străin! Ce mult M-am aplecat, ce mult! O, și ce mult M-ai aplecat tu apoi! Te-am încântat cu bomboane ca să te ajut să te desprinzi de robie și ca să vrei să te întorci la Domnul Dumnezeul tău și să-I aduci mărire și ascultare apoi, și ca să nu mai pierzi casa și țara și neamul și să cazi iarăși rob la străini. Tu însă n-ai voit să te bucuri, și te-ai întristat și ai cârtit și M-ai judecat că te-am scos din Egipt, și ai lovit cu ocară căpetenia ta și ai voit iarăși cu străinii. Te-ai crezut meritos, și ai ridicat pretenții, o, și ai fost pedepsit pentru aceasta, că te-a înghițit pământul pe cale și n-ai mai ajuns acasă, în pământul părinților tăi, și nici înapoi în Egipt. O, și ce bine îți era să fi fost deștept, dar n-ai fost, și ai murit răzvrătit, a murit tot neamul fiilor lui Israel ieșit din Egipt, și numai doi au rămas din ei și Mi-au dus ei poporul în țara Canaanului, iar îngerul Meu Mihail a stat pe cale înaintea lor cu îmbărbătarea, cu cei născuți pe cale, cu cei mici.

Iată ce a ieșit din neamul lui Israel, că a ieșit vrăjmașul lui Hristos, și se luptă el de două mii de ani împotriva Mea și e orb de tot, iar el zice că vede. O, strig acum la acest popor, în mijlocul căruia Mi s-a făcut răstignirea, dar a venit apoi și învierea Mea, iar acest popor a fost atunci judecat, precum este scris.

O, strig la tine, Israele, popor după trup Israel, te strig și-ți spun: treci de partea lui Hristos, că nu este minciună în Scripturi! O, nu te lăsa iarăși, nu te lăsa sub înfiere străină de Dumnezeu, nu te lăsa mințit de anti Hristos, că Eu pe pământul tău Mi-am dat trupul și sângele pe cruce pentru tine atunci, dar și pentru toate popoarele care vor fi chemate la mântuire prin Hristos, căci din tine a ieșit Hristos Mântuitorul, Care cheamă sub iubirea Lui noroadele toate! O, nu fi necredincios, nu sta să rămâi necredincios până în ultimul ceas! Vei vedea în curând pe Domnul cum vine cu putere și cu slavă multă ca să doboare lucrarea vrăjmașului antichrist, care se vrea mare peste biserica Mea ca să ia viața ei din mâna Mea și ca să intre ea sub mâna lui. O, nu sta până atunci sub necredință! Vino spre Hristos, că vine Hristos, vine pe nori ca să biruiască fiara antichristă și păcatele Babilonului, și voi întâlni căpeteniile popoarelor și Mă voi judeca cu ele în Armaghedon, locul judecății necredinței de pe pământ, și toate se împlinesc așa cum sunt scrise în Scripturi.

O, poporule Israel, crezi că pierzi ceva dacă te apleci să crezi în Hristos Cel răstignit și înviat cu biruință mare? Iată minciuna de atunci, plătită cu bani ca să fie pusă împotriva învierii Mele prin oamenii minciunii de atunci! Am înviat adevărat, și am stat pe pământ patruzeci de zile și am împărțit har peste har peste ucenicii și peste toți cei credincioși, și sunt acum de-a dreapta Tatălui și sunt cuvânt peste pământ și am cetate de venire pe meleagul românesc, și-ți spun și ție că vin cu milă și cu iubire cuvânt peste pământ și strig și la tine, că iată, iarăși dă să-și facă loc și să fie iarăși lucrată lucrarea minciunii, și să fie vândută drept adevăr pe piață pentru cei tari la cerbice și fără de credință că vine Domnul. O, vine, vine Domnul, chiar dacă nu mai este credință că vine! Eu sunt Cel ce vin, și pun credință în oameni și va fi credință.

O, ce mult, ce mult trăgea cu Dumnezeu în Egipt poporul Israel! Erau sub sarcină, sub supunere, își jertfeau puterea trupului și lucrau mult, căci li se cerea dacă erau robi, iar când a venit vremea cercetării ca să fie scoși din Egipt și din robie, au ieșit toți, toți, și nu era nici unul bolnav în toată seminția lor, o, nu erau, ba erau bine sănătoși toți, și lucrau cu sănătatea lor ajutați, și așa își poate oricine păstra sănătatea, dăruindu-se cu lepădare de sine, sau frângându-i-se voia, iar dacă ei se păstrează pentru ei nu mai rămân sănătoși, fiindcă sănătatea e bună numai dacă ești de folos cu ea, iar altfel nu-ți trebuie, ba îți dăunează sufletului, care rămâne fără fapte mari, fără strânsură pentru el în cer.

O, cine poate înțelege acest cuvânt, această taină a crucii purtate? A venit salvarea și i-a luat pe toți din robie, din suferință, i-a luat pe fiii lui Israel, și nici Iosif n-a rămas cu oasele lui acolo, o, și tot așa va fi și când Eu voi deosebi mireasa Mea ca să-i dau salvarea, că iată, vin după ea mereu, dau să-Mi pregătesc mireasă frumoasă, și aceasta este lucrarea pe care o am astăzi de lucrat pe pământ.

O, poporule Israel, ai uitat de iubirea Mea de atunci pentru tine și te-ai depărtat de Dumnezeul tău cu viața ta apoi, iar când Eu am venit de la Tatăl ca să-ți aduc iertarea și căința ca să ți le dau, o, numai o rămășiță mică din tine s-a alipit cu venirea Mea la tine când tu nu M-ai primit și nu Mi-ai deschis. M-a trimis Tatăl din cer la tine, dar tu nu M-ai primit. Ai crezut că-ți iau casa și agoniseala, dar Eu nu eram din lumea aceasta ca să-Mi trebuiască ale tale. N-am avut nimic în lumea aceasta decât pe tine și am venit la tine, dar M-ai urât, nu M-ai iubit așa cum Eu te-am iubit de am părăsit cerul ca să vin la tine pe pământ și să te aduc înapoi Tatălui, de Care te-ai despărțit prin călcarea poruncilor vieții, dar tu nu M-ai primit. M-au primit însă Petru și Pavel, Iacov și Ioan, Andrei și Filip și toți cei doisprezece ucenici ai Mei dintre ai tăi, și cu ei a mers mai departe istoria ta, istoria lui Israel, cu Mine și cu ei a mers, iar tu ai căzut a doua oară din brațul Tatălui Nostru Dumnezeu și L-a îndurerat adânc când M-a răstignit pe cruce răceala ta de Mine, după ce atâta bine am făcut în vremea aceea neamului tău bolnav și rănit peste tot, din creștet până în tălpi, precum este scris în prooroci de ranele lui Israel. Tu însă ai stat cu cerbicea întărită și ai uitat ce este scris despre tine și despre Mine, despre crucea Mea cea dureroasă, pe care M-ai aruncat să stau răstignit cu tâlharii deodată ca să-ți tot mărești vina și ca să vezi apoi ce ai făcut, și ca să nu poți fugi de fapta ta, de care de două mii de ani tot dai să fugi fără să te rușinezi în fața popoarelor lumii de fapta ta, cu care ai urât pe Dumnezeu în chip atât de rușinos pentru tine.

O, ce mare salvare ți-am făcut Eu când te-am dezrobit din Egipt și te-am eliberat de toți vrăjmașii tăi și i-am trimis la culcare ca să te pot salva pe tine și să te iert de toată vina ta, iar tu Mi-ai plătit cu moartea Mea iubirea Mea de tine, o, și Mi-e tare dor de dorul tău de Mine, Mi-e tare dor să te doară de ce ai făcut cu Mine, o, că nu poți să spui că nu M-ai cunoscut, că n-ai știut că sunt Fiul lui Dumnezeu și că M-a trimis Tatăl după tine, și chiar fiindcă ai știut că sunt moștenitorul, de aceea te-ai umplut de răutate și ți-ai ocrotit averea și rangul, de care Eu n-am avut nevoie, ci numai să-ți aduc iertarea am voit, numai să te împac cu Tatăl prin Fiul, numai de aceea am venit, și apoi M-am întors în cer și Mi-am lăsat ucenicii să meargă și să lase din unii în alții pe Hristos, și până la sfârșitul timpului să fiu cu ei, și cu cei ce Mă primesc să le fiu Mântuitor și să-i păstoresc pe ei.

O, fiilor, adevărat s-a arătat tot cuvântul pe care l-am lăsat ucenicilor Mei mai înainte să Mă las prins și pironit pe cruce. Adevărat s-a adeverit și cuvântul cel pentru plângerea Ierusalimului, o, că am plâns pentru Ierusalim și a plâns și el apoi când s-au împlinit asupra lui toate cuvintele Mele cele pentru pedeapsa necredinței lui din vremea cercetării lui, a nașterii Mele, a lucrărilor Mele toate în mijlocul lui, a minunii răstignirii și învierii Mele, și apoi a ridicării Mele pe nori spre Tatăl, treizeci și trei de ani de vreme de cercetare, iar poporul acesta n-a înțeles, n-a voit să creadă, să vegheze n-a voit, și apoi a plâns sub sabie acest popor, a plâns sub vrăjmași pentru plata necredinței lui.

O, fiilor, necredința de felul acesta este partea celor ce nu sunt dezghețați la minte, a celor ce nu le merge, nu le poate mintea, e rece, sunt tari la cerbice, așa cum este scris în Scripturi despre ei. Puteau însă să cerceteze, dar n-au voit cu nici un chip.