Motto:

« Iar tu, Daniele, ţine ascunse aceste descoperiri şi pecetluieşte Cartea până la vremea cea de apoi. Mulţi o vor străbate cu de-amănuntul şi îşi vor spori ştiinţa. [...] Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi, iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi; şi nici unul din cei fără de lege nu va pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege.»                       

                                     Daniel, 12/4,10

Pietricica albă: Orânduită în jurul unui nou izvor de credinţă, comunitatea creştin-ortodoxă Noul Ierusalim din România a trecut prin botezul „de sânge“ al tuturor vitregiilor timpului. Mereu ameninţată şi urmărită până în anul 1989, ajunge după căderea dictaturii comuniste „spinul sectar“ în trupul instituţiei bisericeşti, dar tot ceea ce i se opune, o maturizează prin ispăşire şi misiune profetică şi o ajută să reaprindă după două mii de ani vigoarea creştinismului „de catacombă“. Caracterul sectar în arealul unei biserici stigmatizată de atâtea compromisuri, nu mai surprinde; dimpotrivă, îl legitimează. Această comunitate ortodoxă nu face decât să recupereze sensul genuin al termenului întâlnit, de exemplu, în traducerea latină a scripturii (Vulgata): „sectă“ (a urma, a însoţi, a merge pe urmele cuiva), calea neabătutei ortodoxii. Actul profetic este girul unei uluitoare identităţi. Pe micul petecuţ de pământ, întregul Ierusalim ceresc coboară în slava Logosului divin. Rusaliile celei de-a doua veniri o consacră cu cel mai înalt hram: Biserica „veacului ce va să fie“, „pietricica albă“, ce încoronează tainic ortodoxia biruitoare.

«Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni» (Apocalipsa, 21/3), dar cine va lua în serios noile -de acum- dimensiuni apocaliptice ale bisericii? Fără îndoială, „doar primitorul“. «Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă, şi îi voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul» (Apocalipsa, 2/17). Aceasta este Scriptura care recapitulează prin ochiul luminii primordiale întreaga istorie a mântuirii. Noul Ierusalim din România nu este un simplu fenomen religios, meteoric sau nu, sectar sau nu, ci este locul, timpul şi starea de totală transparenţă a celei de-a doua veniri a Domnului, locul Împărăţiei, unde trăitorii ei aud mângâietorul glas al lui Dumnezeu la aproape fiecare praznic ortodox (pe stil ortodox străvechi).

Daniela Cătană

«Pe voi, copii ai Ierusalimului, vă îndemn spre dor şi spre iubire de Duh Sfânt şi spre rugăciune făcătoare de minuni, şi ridicaţi-vă toţi cei care aţi primit de la Domnul creştere aleasă şi puneţi umărul pentru pregătirea cea mare a vestirii de la margini la margini a venirii Domnului cu mântuirea şi cu judecata, că se apropie slava zilei Domnului, cu fiecare clipă mai mult trăită de voi întru această slavă. Amin.

Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, rostesc cu putere multă şi spun: mergi, Ierusalime, mergi, căci Dumnezeu Cuvântul Se vesteşte pe Sine cu venirea Sa şi cu împărăţia Sa pe pământ cu tine în mijlocul neamului român. Binecuvintez cu cuvântul Meu cel plin de har şi de adevăr, cu suflarea gurii Mele, lucrul vestirii peste tot pământul a Fiului lui Dumnezeu, Care vine cu norii şi Se face cuvânt de Duh Sfânt pe pământ. Mergi cu vestea împărăţiei cerurilor, mergi, Ierusalime, mergi! Amin.

O, treceţi din trup în duh, copii ai Ierusalimului nou, şi fiţi ucenicii Mei şi fiţi martorii Mei de la margini la margini, căci Duhul Sfânt Mângâietorul, din al Meu va lua şi vă va învăţa pe voi mersul în numele Meu peste toate neamurile pământului, începând de la voi, de la români, fiilor ucenici, şi toţi şi toate vă vor sluji vouă, văzându-vă pe voi slujind venirii Mele şi cinei Mele de cuvânt cu neamurile de pe pământ, care vor auzi slava Mea şi se vor apropia de ea şi vor bea din vinul cel nou al împărăţiei celei noi, care vine cu naşterea din nou a lumii, precum este scris în Scripturi. Am început cu voi împărăţia cerurilor pe pământ, iar cel ce este sfânt, să se sfinţească şi mai mult, şi să se facă râu din râul vieţii, căci orice ucenic desăvârşit este ca Învăţătorul său, şi va lua plată de ucenic, din mâna Mea, pe pământ. Amin, amin, amin.»

 Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 9/22 iulie 2003

Rugăciune pentru România

(Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 30 ianuarie/12 februarie 1998)

«Duhul Meu Se face cuvânt care grăieşte peste tine, Israele român. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi cobor din dreapta Tatălui până la tine, că Mă aştepţi, poporul Meu. O, ce minune în mijlocul tău! Coboară Domnul Iisus Hristos, coboară din cer, din dreapta Tatălui, ca să fie cu tine, ca să grăiască cu tine şi ca să te înveţe să grăieşti şi tu cu El. Mai e o clipă mică, şi ochii tăi Mă vor vedea pe deplin cu tine. [...]

Curând, curând vin spre vedere cele ce nu se văd, cele ale petrecerii Mele cu tine, popor al venirii Mele a doua oară între oameni. Învaţă-te cu cerul aşa cum este cerul învăţat cu tine, că mai e o clipă mică, şi cerul se va trage în lături ca să-l vezi pe deplin, şi ochii tăi vor vedea pe deplin, aşa cum ochiul Meu te vede deplin. [...]

Nu pot, fiule, să grăiesc fără guriţa ta. Scoală-te bine şi te aşează înaintea Mea pentru ţara ta, că România e ţara Mea şi a ta, Israele român.  Sunt în duhul tău şi te învăţ să ceri pentru România. Scoală-te în cuvânt şi grăieşte cu Dumnezeu, zicând:

Doamne Savaot, Atoatefăcătorule, Atoateştiutorule, Atoatevăzătorule, Tată al Fiului Cel trimis de Tine spre jertfire pe pământ ca să ia asupra Lui păcatele făpturii; Tată al lui Israel cel de atunci; Tată al lui Israel cel din români; Tată al fiilor Cuvântului Tău, Iisus Hristos, deschide uşa milei pentru ţara română, pentru poporul român. Cuvântul Tău se face cuvânt din mijlocul neamului român, cel apăsat din pricina părăsirii de Dumnezeu şi de lipsa pocăinţei, Doamne. Cuvântul Tău vine din cer şi strigă peste neamul român, dar nimeni nu mai ştie ce înseamnă Dumnezeu cu oamenii. Deschide uşa milei Tale, deschide ochiul iubirii Tale şi lucrează din cer credinţă în Tine peste neamul român, ca să înveţe el legea iubirii Tale, Doamne.

Neamul român nu trage spre pocăinţă, nu trage spre umilinţă, nu trage pe Dumnezeu spre el, nu poate veni spre Tine, nu mai ştie calea, că s-a astupat, Doamne. Fiii români s-au făcut loruşi vrăjmaşi ai mântuirii lor şi nu mai au putere să biruiască în ei duhul măririi de sine, duhul urii dintre ei, duhul lăcomiei şi al minciunii, Doamne. Nu mai ştie românul ce este iubirea cea adevărată, şi a venit încurcătură de limbi peste neamul Tău cel ales pentru ca să-Ţi fie Ţie casă şi venire pe pământ. Dar Tu deschide uşa milei Tale şi suflă Duh Sfânt peste neamul român şi fă voia Ta peste România, că a venit vremea ei cea dulce şi ea nu ştie să fie cu cerul. Coboară-Te şi vezi de sus şi de jos şi lucrează iertarea păcatelor ei, ca apoi să vadă calea, să vadă prin pocăinţă, Doamne, că nu este iertare fără pocăinţă, nu este bucurie şi pace, fără de umilinţă şi de pocăinţă.

Pune duh din Duhul Tău peste duhul românilor, ca să aibă ei înţelepciunea aceea că nu pâinea şi haina lor le lipsesc, ci le lipsesc împăcarea cu Tine şi sfinţenia şi pacea din cer şi iubirea cerească între ei, şi iubirea de Tine, Doamne.

Te cerem cu împlinirile împărăţiei cerurilor peste România, cu planul Tău ceresc, coborât de Tine peste ea. Adu-Ţi aminte de făgăduinţele venirii Tale a doua oară pe pământ şi desăvârşeşte-Ţi venirea şi slava Ta peste ţara cea cu Mire, şi fă din ea tron al slavei Tale înaintea popoarelor, Doamne Savaot. Amin, amin, amin.

O, poporul Meu cel din români, Duhul Meu te-a învăţat să Mă ceri peste România. Eu ştiu de ce ai tu nevoie, Eu ştiu de ce are nevoie ţara ta, şi voi împlini planul Meu cel ceresc la rugăciunea ta. Amin. Ţi-am sfinţit guriţa ca să grăieşti cu Mine şi să zideşti biserica Mea cea de la venirea Mea. Am deschis cu tine poarta veşniciei, că de şapte mii de ani aşteaptă sufletele la poarta aceasta ca să ia plata de cer nou şi de pământ nou. [...]»