În duh de Bobotează e cerul tot, și așa Mă așez cu sfinții și cu îngerii deasupra cetății cuvântului Meu, și așa Mă așez în carte cu Ioan Botezătorul în ziua lui de sobor între sfinți, fiilor străjeri, căci cum să stăm deoparte dacă e sărbătoare de Bobotează în cer și la voi?

O, e sărbătoare sfântă, și o așezăm în carte. Hai, Botezătorule al Meu, deschidem cartea și Ne așezăm în ea și mărturisim că suntem în mijlocul poporului cuvântului Meu cu praznic de Bobotează pe vatra neamului român.

Fiilor, fiilor, facem aplecare ca să coborâm, ca să fim cu cei ce se apleacă. Ne aplecăm, căci aplecarea înseamnă dragoste, o, și multă lucrare îi trebuie dragostei ca să se învețe creștinul cu ea și ca s-o aibă de lucrare apoi. Când cineva de pe pământ vrea să iasă întâiul la o întrecere între mai mulți, el trudește mult, el are povățuitor și veghetor pentru lucrul lui cel pentru întrecerea la care se înscrie. O, mult, mult de tot îi trebuie și unui creștin lucrare și povață și veghe, ca apoi să atingă el lucrarea puterii dragostei.

Se întreabă de pe margini cei rămași cu Mine pe calea dragostei aici, se întreabă de ce acei plecați din bărcuța Mea au căzut din ea? Eu le răspund de ce, și le spun că din pricina necredinței au făcut aceasta, iar nepăsarea la care ajunge cel desprins din brațul Meu cu voi, este aceasta rodul necredinței, al nedragostei, căci dragostea nu cade, fiilor, și este ea mereu, mereu, și trece în cer cu ea cel care o are veghetoare peste viața lui cu Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, cel ce voiește să fie al dragostei mereu, el caută mereu și tot mereu învățătura dragostei, și caută cu dor, și am spus acum două mii de ani despre acest dor, că foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă el! Și iată, inima celui ce are dragostea Mea în ea e tot un foc, iar focul acesta ține curat, curat omul și locul din el pentru Dumnezeu și pentru frați. Cel ce nu are acest foc în el, și nestins acest foc, o, acela se răcește, se stinge focul, iar focul care se stinge prin neveghe, acela nu se mai aprinde, fiilor, iar când se apropie iarna încercărilor, o, ce să mai facă în fața ei cel ce n-a păstrat aprins focul și caldul cel pentru Dumnezeu și pentru frați în el?

O, fiilor, nu poate înțelege îndeajuns omul creștin cât de anevoios este să se păstreze el creștin folositor mântuirii lui. Mă uit peste creștini și văd ce fac ei. Ei se iau unii după alții numai la ceea ce nu face parte din curatul inimii față de Dumnezeu și de frați și de sine, dar ca să se ia după cele plăcute lui Dumnezeu în ceilalți, care cu frică merg cu Domnul, sculându-se mereu din greșeli, o, nu se vede aceasta la lucrarea veghii, măcar din părți veghe unul pentru altul, și de aceea nu pot Eu să-Mi formez un popor mai mare, mai curat cu inima, mai sprijinitor lui Dumnezeu pe pământ.

O, atâta botez îi trebuie omului mereu, mereu, atâta ridicare, atâta cunoaștere a mântuirii sufletului său, atât de mult acestea, și altele lângă acestea, fiilor, și mare bogăție a lor din zi în zi mai mult! Toate se pot lucra prin aplecare, măi fiilor.

O, dacă Ioan Botezătorul atât de mult s-a aplecat, întreabă-te, creștine, cât trebuie să te apleci tu ca să nu-L pierzi pe Domnul de peste tine așa cum L-a pierdut Adam, care nu s-a aplecat înțelepciunii vieții. Eu am venit și atunci, și vin și acum și arunc pe pământ foc, și tot arunc din focul Duhului Meu ca să aprindă el pe mulți, dar nepăsarea de Dumnezeu este prea mare în om, și este ea și în creștinul care ia din focul cuvântului Meu, dar ia și tot ia, și stă Domnul și așteaptă rod viu de dragoste de Dumnezeu în cel ce are cuvântul cel de sus de hrană a vieții, și iată neasemănarea cu sfinții, care aveau care de grâu strânse, față de cei ce abia își agonisesc o mânuță de boabe, fiilor!

O, despre botezul credinței și al rodului ei, e mult de grăit, și de rumegat apoi învățătura Mea pentru creștin. Eu grăiesc și dau din destul, ca să fie focul Meu în inimile care Mă iau de aici, dar dacă rumegarea cuvântului Meu nu-și are loc mai mult în lucrarea dintre frați, aceasta este nepăsarea de suflet, iar focul Meu nu se aprinde în inima celor ce aud cuvântul Meu.

Ieri am grăit apelor, și M-au ascultat apele și au primit cuvântul Meu și lucrarea lui, și s-au aplecat apele și au lucrat, iar azi grăiesc peste inimi ca să le învăț aplecarea și lucrarea cuvântului Meu peste ele, iar cel ce nu se apleacă este cel ce iese de sub lucrarea cuvântului Meu ca să n-o împlinească, pe când cel ce se apleacă nu se uită în părți dacă altcineva împlinește sau nu pe Domnul, ci se uită la Mine cu milă ca să facă voia Mea, și să-l scriu Eu pe el vas al inimii curate față de sine, față de aproapele și față de Dumnezeu, iar această mare lucrare nu se mai vede în creștin, și toți zic că merge și așa, dar altceva este să zică Domnul de mersul creștinului, căci sunt unii care cad, dar se ridică cu veghe și pentru veghe apoi, și sunt alții care stau numai sub lucrarea necumințeniei de inimă față de sine, față de frați și față de Dumnezeu, o, și am spus că nu se poate umbla nici din cer, nici de pe pământ la ascunsul inimii și al faptelor omului, de vreme ce nu stă în lumină cel care alege ascunsul. Iar Eu lucrez numai cu cei ce umblă în lumină, și care-Mi dau dreptul să-i încerc, să-i învăț, să-i mustru, să-i ridic din greșeli și să nu stea în întuneric, dar cu cei ce umblă în întuneric nu pot să lucrez, și nu-i pot nici pe ei lucra, căci Eu sunt Cel ce fac lumina, și nu întunericul.

O, dar ce este întunericul? Cum îl lucrează creștinul? O, fiilor, fiecare știe cât întuneric lucrează. Nu mai este să spun Eu ce este întunericul. I-aș spune la cerere celui ce M-ar întreba de întunericul din el, dar nu altfel aș putea să spun, fiindcă Eu nu lucrez întunericul, și nici pe cel ce îl lucrează. Așadar, învățătura Mea este pusă pe masă, și poate să ia sau să nu ia din ea lucrarea ei cei ce aud de la Domnul, și se aleg ei la dreapta și la stânga cu împlinirea sau neîmplinirea cuvântului Meu.

O, fiilor, numai cei ce lucrează cuvântul Meu peste ei, numai aceia trăiesc, și dovedesc aceasta, iar cei ce nu-l lucrează se plictisesc și dă să-i prindă duhul morții, duhul cel străin de Dumnezeu în inima și în fapta vieții omului. Ioan Botezătorul a adus peste pământ vestea pocăinței și a strigat pentru ea peste mulți. O, tot așa este și acum lucrarea lui pentru calea omului cu Dumnezeu. El îi învăța pe toți să nu vină la botez pentru ca să scape de mânia lui Dumnezeu, ci să vină pentru pocăință, pentru ridicare din păcat. O, și cel mai greu pentru om este să se așeze în pocăință și să rămână în ea apoi, și toate le mai face omul, dar pocăinței nu-i știe lucrarea și rodul și frumusețea ei pe fața și pe duhul lui, al celui ce o lucrează pe ea între el și Dumnezeu.

Strigă Ioan și azi, căci calea cuvântului Meu dă sfinților Mei prilejul să strige pe pământ dorul duhului lor. E dorul Meu după om în sfinții Mei așezat, și îi învață ei pe creștini prin cartea venirii Mele cu sfinții. Amin.

— Da, Doamne, ne-ai făcut cărare ca să grăim creștinilor de pe pământ și să le spunem lor din cer că au de lucrat și de luptat pentru patria cea de sus a sfinților Tăi, și le spunem lor că-s mari și ascunse cursele care îl răcesc pe creștin de focul care l-ai dorit și îl dorești aprins pe pământ în inimile creștinilor, căci cei de pe pământ se încântă cu inima și cad în strâmtorare de înțelepciune și de veghe, așa cum era și pe vremea noastră pe pământ, și când strigam peste toți să facă roade de pocăință, nu să se bizuie pe alegerea lor ca popor ales între neamuri.

O, tot așa lucrăm și azi, căci este un soi de amețeală cu față de creștin, atâta vreme cât nu înțelege bine creștinul cum Se alege Dumnezeu ca viață pentru om, pentru cei ce dau să vină să se aleagă Domnului prin cuvântul Tău cel de azi.

S-a văzut și se vede un soi de amețeală cu care se încântă cei ce nu știu bine ce înseamnă Dumnezeu în om, Doamne, iar noi suferim afară de inima omului creștin, care nu știe să se despartă de ceea ce îl desparte pe el de Dumnezeu. Tu ai spus iubire între om și Tine dacă vrea el cu Tine. El însă e departe să înțeleagă aceasta când vine la Tine, și să nu mai cadă el apoi din iubirea cea pentru Tine.

Durere mare ai avut, Doamne, când vedeai cum cade omul prin femeie, dacă vorbim de Adam, de David, de Solomon, de toți cei amețiți de acest duh străin de Dumnezeu. O, ce bine Ți-ar fi Ție și lucrului Tău peste pământ și peste om, dacă n-ar mai fi atâta duh de femeie între oameni, Doamne! Peste tot pe pământ cade omul prin femeie, și nu se ferește el de această cădere și mor unul prin altul. Dacă omul și-ar da seama de aceasta, cum că femeia se simte bine înăuntrul ei când află că o place cineva, și așa mor unul prin altul apoi, dar dacă omul și-ar da seama de aceasta, mare minune s-ar ivi pe pământ, mare înviere s-ar zidi peste oamenii care cad prin femeie, prin trup de femeie.

O, să te înspăimânți, tu, femeie, când vezi pe un bărbat că-i cade inima spre tine, iar pe tine vinovată pentru căderea lui. O, unde se mai găsește femeie plină de grija să nu cadă prin ea cineva din cinstea de a-și păstra curată viața, curată firea, care lesne cade spre păcatul despărțirii de Dumnezeu a omului?

O, să nu te bucuri, să nu te mângâi, să nu-ți ia foc inima după cel ce cade spre tine cu dorirea, tu, femeie, și să te temi că moare acela ca și Adam apoi. O, cine-l mai învață așa pe om, așa sfânt, așa măreț pentru viață curată în om, ca să-și păstreze omul viața fără de moarte peste ea, fără de păcatul care face moarte Domnului vieții în om?

Omul greșește cu inima, și se desparte de Dumnezeu pentru păcat și alege păcatul, săracul, o, și numai asta se vede pe pământ, Doamne. M-a durut mult, m-a rănit mult când vedeam în om păcatul și căderea lui prin păcat, Doamne. Nu poate să fie al Tău cel ce-și apleacă inima și simțirea ei spre petrecerea și căderea spre femeie. Am dat să dojenesc aceste slăbiciuni, am dat să strig pe oameni spre pocăință, că Te vedeam părăsit de oameni, Doamne. O, iată cum Te părăsesc și azi cei ce se apleacă spre petrecerea în ei cu ceea ce îi rupe de lângă Tine!

Voi, creștini ai hranei de sus a gurii Domnului între voi, o, vă îndemn spre lucrarea inimii curate, care nu are nimic, nimic de ascuns. O, umblați în lumină, fiilor! Aveți grijă de Domnul și de lumina Lui în voi și în afara voastră. Nu știe lumea ce înseamnă creștin botezat, și păstrarea lui apoi în legământ cu Domnul, ca să nu cadă în păgânie iarăși cel ce s-a pecetluit lui Dumnezeu. Voi însă sunteți învățați de Dumnezeu și știți toate și n-aveți trebuință să vă învețe cineva. E Domnul cu voi mereu în cuvânt, și aveți marea datorie să împliniți cuvântul Lui.

O, Doamne, focul promis de Tine pune-l în ei, iar ei să-l țină aprins, ca nu cumva foc străin să aprindă inima lor, așa cum sunt cei care se însoară și se mărită pentru că ard. Cine se alege pentru Tine, să știe aceia ce aleg, că aleg pe Dumnezeu de viață a lor, și se făgăduiesc Lui aici și pe vecii, numai să nu uite ei aplecarea, o, aplecarea, Doamne. Și strig acum la ei: O, aplecați-vă, că eu m-am aplecat, și am rămas în cer pe pământ, și numai în cer am stat cât am stat pe pământ, și așa să stați și voi, în cer să stați pe pământ, voi, cei care v-ați ales să rămâneți ai Domnului.

Iar tu, duh viclean, care încânți spre cădere inima din om, o, du-te! Du-te, și să nu mai lucrezi între cei ce se aleg rod pentru Domnul! Și du-te, că e vremea să dai loc puterii lui Dumnezeu, și să te duci tu! Du-te, dar! Amin.

— O, Botezătorule al Meu, numele Meu este Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care biruiește.

Întăresc în sfințenie și în lumină pe fiii cuvântului Meu și le spun lor așa:

Umblați în lumină, fiilor! Dacă voiți să știți cum umblați, întrebați, și vi se va răspunde. O, nu vă dați singuri răspunsul. Eu sunt Cel ce vă știu, nu voi vă știți. Iar voi rămâneți în iubirea Mea, în Tatăl rămâneți, fiilor, și Eu voi ruga pe Tatăl pentru voi.

O, nu uitați, e vremea să știți de voi, să știți de la Mine, nu de la voi. Întrebați-Mă, fiilor!

Și fiți plini de dor să lucrați chipul Meu în voi, ca nu cumva cineva dintre voi să rămână cu chipul său, cu cele ale firii lui.

O, înființați între voi și Mine lumina, căci Eu las peste voi îndemnul cel mântuitor și vă spun: Umblați, o, umblați în lumină, în mare de lumină, fiilor! Aceasta vă îndemn Eu pe voi, pentru Mine în voi și între voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Aici grăiesc cu omul ca în Rai, ca și cu Adam în Rai, și grăiesc ca și cu Moise pe muntele sfânt, ca și cu Saul din Tars pe cale, și grăiesc cu fiii credinței sfinte și este credință pe pământ întru întâmpinarea Mea, că M-a trimis Tatăl încă o dată pe pământ cuvânt, căci este scris în Scripturi să vin să deschid cărțile și să judec după ele viii și morții, și cu Mine împlinește Tatăl cele scrise în Scripturi și se împlinesc ele pe pământ.

O, pace vouă în duh de Bobotează, fiilor străjeri! Ne ridicăm și facem primirea la masă a oaspeților. Turnați-le apă cu cănuța ca să-și spele mâinile și așezați-i apoi la masa cu bucate de praznic. Dar mai întâi după sosirea lor ridicăm la cer slujba de Bobotează și așezăm cuvânt mare peste ape, iar apele vor primi pe Dumnezeu peste ele și va fi cu putere mare lucrarea lor apoi, și vor lua creștinii apă curățitoare și sfințitoare, care îi îndeamnă pe ei din partea Mea să fie și ei tot timpul curați și sfinți pentru Domnul, ca să poată ei până la sfârșit să meargă cu Mine, căci mersul cu Domnul nu se sfârșește dacă se păstrează omul pentru Dumnezeu.

O, pace vouă și liniște vouă întru toate, fiilor! Acum împărțiți pe Dumnezeu celor ce vin la izvorul Său de cuvânt, că Eu îi învăț pe ei în zi de praznic de Bobotează și le spun lor să vegheze cu tărie de duh să nu-și pună în primejdie taina botezului așa cum toți oamenii fac dacă-și uită îndatoririle cele creștinești de după botezul care îl închină Domnului pe om. O, fiilor, îl dezbracă de botez până la os cei care se întorc acasă după botezul unui copilaș, căci fac ei închinări la idoli, la beție, la desfrânare, la veselie lumească, la cuvinte care nu se cuvin, o, și ce mai rămâne din taina botezului, taina de care nu are omul grijă, o, fiilor? Pe voi însă vă învăț spre veghe, că trebuie înțeleasă bine taina închinării în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh a celui ce este adus înaintea lui Dumnezeu pentru botez. Iar ceea ce Eu spun acum, nu are cine să spună lumii ca să știe toți cei botezați ce îndatoriri au ca să poată fi ei ai lui Dumnezeu apoi, și să nu cadă.

Facem primirea la masă de cuvânt a oaspeților creștini și le spunem la toți:

Pace vouă, fiilor călători! Ați venit la izvor ca să beți și să fiți. Pace vouă! Aici vorbesc cu omul ca și cu Adam în Rai, ca și cu Moise pe muntele sfânt, ca și cu Saul din Tars pe cale. O, dar dacă Adam n-a ascultat până la sfârșit de Dumnezeu Făcătorul, Eu n-am mai vorbit cu el, și a rămas el după mintea lui. Moise însă M-a ascultat, iar dacă M-a ascultat am tot vorbit cu el mereu, până la sfârșit, și vorbesc și azi cu el și-Mi stă în ajutor pentru lucrul Meu cel de la Tatăl ca și atunci pe pământ.

Și iată, fiilor, ce ușor se poate înțelege de ce nu are omul pe Domnul cu graiul peste el. O, păi cum să aibă, dacă el se desparte mereu de Dumnezeu prin neascultare de cuvântul Său și prin neridicare apoi, ca și Adam, care dacă n-a ascultat, el nici după ce a greșit nu s-a îndreptat, ba a stat supărat atâta amar de vreme între el și Mine.

Am promis vouă că vin să vă spun o taină mare, fiilor. E zi de mare praznic sfânt, și e plin de taine între Dumnezeu și om acest praznic peste ape. Apele lucrează naștere, fiilor, și slujesc ele facerii omului și facerii a toate cele peste care se lucrează cu apă sfințită prin cuvânt. La începutul facerii cerului și a pământului Duhul lui Dumnezeu lucra ca și azi prin cuvântul Meu, și a făcut lumină Duhul Care plutea, precum este scris, și a făcut cuvânt peste ape și au ascultat apele și s-au despărțit sus și jos, în dreapta și în stânga și s-a ivit din ape pământul, fiilor, iar primul petecuț de uscat ivit din ape a fost pământul român, vârful pământului, creștetul pământului, întâia născută din ape această țară, plină de taina lui Dumnezeu cea pentru început. Iar dacă l-am făcut pe om din acest bulgăre de taină, l-am numit încă de pe atunci român pe omul cel întâi zidit, și am păstrat în veșnicii această taină și acest nume mare pentru sfârșit de timp, și a venit vremea să-și poarte numele ei cel dintru început această țară a Mea, că Mi-a dat-o Tatăl la nașterea Mea între oameni ca să Mă cunoască și să Mă primească ea la întoarcerea Mea cea de după două mii de ani, și iată-Mă în ea cuvântând și lucrând lucrarea Tatălui.

Am venit după om aici, în locul din care l-am zidit la început și l-am numit român încă de pe atunci, o, și este slab în credință acest neam român când aude ce taină are păstrată Dumnezeu pentru pământul român. O, Eu, fiilor, de aceea am mărturisit prin acest izvor de proorocie și am spus că tot omul care se va îmbrăca în cămașă de creștin se va numi român.

Toți oamenii de pe pământ sunt români, căci toți vin din Adam, omul cel zidit din pământ român. Iar dacă am venit din cer acum două mii de ani și am luat trup de om ca să răscumpăr omul, și dacă toți sunt din Adam după trup, iată, și Eu, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, și Eu sunt român, căci am luat din om trup de om, și toți oamenii sunt români, chiar dacă nu și-au ales ei fii ai lui Dumnezeu să fie și să se dovedească așa, și nu fii ai neascultării, care se despart de Domnul pentru plăcerile lor și pentru alt nume pe pământ, căci oamenii și-au ales țări și și-au pus nume peste ei după numele țării în care stau, dar după trup ei sunt români toți, că de aici începe omul, chiar dacă el nu poate să știe și să cunoască taina aceasta așa cum toată firea cunoaște pe Dumnezeu și taina Lui, căci M-a cunoscut Iordanul și M-a mărturisit prin semn, și M-a cunoscut marea când mergeam pe deasupra apei ca pe uscat, și M-a cunoscut soarele, de a stat întunecat de jalea Mea de pe cruce, și M-a cunoscut pământul și s-a clătinat, s-au clătinat temeliile lui de durerea Mea de pe Golgota. Dar omul stă bățos ca să nu se aplece lui Dumnezeu, o, și n-am ce să le fac celor bățoși și necredincioși, și se aleg singuri la dreapta și la stânga, prin cuvântul Meu cel rostit după faptele cele plăcute lui Dumnezeu, și după cele neplăcute și se aleg ei la dreapta și la stânga.

Taina pe care azi am pus-o Eu deslușită în cartea Mea cea de azi, o, e mare în cer această taină. Sunt mari românii din cer, și toți sfinții cerului sunt români, sunt ai Raiului, ai țării mângâierilor de sus, iar cei ce n-au iubit și nu iubesc pe Domnul pe pământ, o, ai cui sunt și ale cui fapte le urmează despărțiți de Dumnezeu?

O, fiilor hrăniți din gura Mea cea plină de cuvânt, voi sunteți primii creștini ai venirii Mele de azi cuvânt pe pământ. Am venit cu taina cea dintru început păstrată și am scos-o din taină pe România. Ea este țarina cu comoară în ea, cu taina lui Dumnezeu în alcătuirea ei, iar numele ei de la sfârșit de timp este frumos, și va fi numele fiilor lui Dumnezeu pe pământ și în cer ca și numele ei, ca și obârșia ei, iar pentru această taină și adevăr măreț trebuie aplecare și credință și bucurie în Domnul.

Fiilor, fiilor, să nu vă lipsească aplecarea între voi și Mine, și mai ales între voi și voi ca fii ai lui Dumnezeu, căci aplecarea e har mare, că iubirea lucrează aplecare, fapta iubirii, fiilor. Duhul cel potrivnic lui Dumnezeu și omului dă mereu să asprească inima din om și simțirea ei și s-o facă urâtă ca și pe el, dar creștinul este cel ce veghează, gătindu-se mereu pentru Domnul său, pentru asemănarea cu El, pentru aplecare, fiilor, căci ea este care arată că omul are iubirea și liniștea iubirii, și toate cuvintele Mele se nasc din privirea Mea spre pământ, spre voi, fiilor, dacă Eu vă sunt Învățător și veghez peste voi cu privirea și cu cuvântul.

O, feriți-vă și de cel mai mic păcat, fiilor, și veți scăpa de pedeapsa lui. Puneți-vă duhul și sufletul și trupul pe cale de rugăciune când duhul rău dă târcoale și dă să vă dărâme din duhul vieții. Eu sunt gata să aud că Mă strigați să vă luminez, să vă împrospătez apoi cu noi puteri, iar aceasta numai dacă Mă strigați în vremi de părăsire a voastră de Mine, căci voi știți voia Mea, și trebuie ea împlinită ca să nu pățiți ca Adam, care L-a pierdut pe Dumnezeu, iar Eu vă vin în ajutor în vremi de încercare dacă Mă strigați, fiilor. O, învățați să spuneți ca Mine: «Nu voia Mea, ci voia Ta, să se facă, Doamne!».

Și acum rostesc prin voi peste ape și spunem: Se binecuvintează și se sfințesc aceste ape, cu puterea și cu lucrarea și cu venirea Duhului Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! O, mai este, fiilor, un alt loc pe pământ ca să grăiesc Eu cu omul și să spun cu el odată rugăciuni și cereri de facere de minuni și de puteri de la Dumnezeu?

Fiilor, fiilor, cel mai mare dar în biserica cea creștinească, cea a lui Hristos, este darul proorociei. Cu el se înființează toate cele de la Dumnezeu cu oamenii și pentru oameni. Unde lipsește duhul proorociei în lucrarea bisericii, acolo este omul și atât, iar voi știți cu ce fel de oameni a lucrat Duhul lui Dumnezeu pentru lucrările lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii. Așadar, sfințenia voastră e dragostea voastră de Dumnezeu, e dragostea Mea de voi, iar Eu vă învăț pe voi așa cum îl învățam în pustie pe sfântul cel mare între proorocii cerului, și are el lângă Mine pomenirea sa acum, căci el Mi-a fost din partea Tatălui nașul Meu de botez și începutul tainei curățirii omului pentru împărăția cu care am venit pe pământ atunci, și nimeni, mai nimeni dintre cei puși pe trai n-au cunoscut vremea cercetării lor, așa cum nici azi nu este altfel cu oamenii literei bisericești, dar fără de învățător mereu peste ei, căci omul greșește mereu și îi trebuie mereu înviere și ridicare, dacă voiește el aceasta.

Ioan Botezătorul a făcut cunoscut pe Mielul lui Dumnezeu, el însuși fiind un mieluț blând, blând, sub duhul învățăturii Mele, cu care l-am pus pe cale ca să vestească pe Dumnezeu oamenilor, și iată, nu este ucenic al Meu cel care nu Mă are de Învățător al său ca Ioan Botezătorul, care Mi-a fost ucenic cu mare ascultare, fiilor. El s-a lăsat mic sub Duhul Învățătorului său și s-a dovedit mare între ucenicii Mei, și n-au mai avut loc pe pământ de el cei atâta de mărunți între oameni, și care fac curat de sfinți în jurul lor, trimițându-i în cer la Mine, iar sfinții Mei sunt milostivi și plini de darul iertării asupra celor ce nu știu ce fac prin atâta răutate cât pot ei face pe pământ.

Dar acum, Eu, Domnul, petrec cu voi, privesc peste voi, iau aminte, fiilor, și vă întăresc puterile sfinte și vă alin sub greul pe care-l purtați, că și Eu am nevoie de alin de la voi, și unii de la alții împărțim.

Iar spre sfârșitul zilei de praznic dau îngerilor lucrarea veghii pe calea celor ce se vor întoarce întru ale lor, până la iarăși întâlnirea Mea cu ei.

În ziua aceasta ascultă apele de Mine și de voi și primesc ele puterea cea de sus. Iar voi, fiilor, primiți de la Mine putere să ascultați de Mine prin iubirea Mea din voi, căci iubirea ascultă. Ori de câte ori n-ați asculta, să știți că din lipsa iubirii ați face aceasta. Așadar, iubirea Mea se apleacă spre voi, și tot așa vă apleacă spre Mine și ne unește ea, aplecarea ne unește, fiilor.

Iar Ioan Botezătorul își pregătește aplecarea și el, și ne vom așeza în carte cu duhul iubirii, și este mângâiat el acum și-și spune cu pace multă că și el este român, iar acest nume e mare, fiilor, și umple cerul de taina cea de la început, umple totul, totul de taină și de dor, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Sunt cu voi în lucru, fiilor, căci voi sunteți în lucru cu Mine, iar Eu vă însoțesc cu aceeași măsură și tragem unii spre alții și lucrăm unii pentru alții, iar Tatăl ne binecuvintează lucrul nostru mereu și Se uită mereu aici, unde-Mi este lucrul, că aici cu voi lucrez mereu, mereu.

Pace vouă, fiilor! Oricine aude de voi și vine să se uite și să vadă, poate să înțeleagă deslușit ce rod are credința în Mine a omului creștin după adevăr, și aduc acum în carte cuvântul pe care l-am spus acum două mii de ani, căci am spus atunci: «Cel ce crede în Mine voi veni la el, și-Mi voi face casă la el și voi cina cu el și Mă voi arăta lui», și am mai spus: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?».

Fiilor, fiilor, ar fi fost cu putință să nu găsesc credință ca să vin? O, ar fi fost și așa, dacă Eu nu puneam credință în voi pentru venirea Mea cea de azi. Dar v-am dăruit un dar mare: credința, care M-a adus ca să împlinesc ceea ce am spus atunci: că voi veni la cel credincios și-Mi voi face casă la el și voi cina cu el și Mă voi arăta lui, o, și aceasta am împlinit cu voi, și numai ce este scris în Scripturi împlinesc prin credința pe care am pus-o în voi, o, și nu mai este credință pe pământ în oameni ca să creadă și ei ca voi și să Mă primească și ei ca voi, căci credința nu-i oricum credință, decât dacă ea Îl aduce pe Domnul pe pământ, fiilor, și aceasta înseamnă biserica lui Iisus Hristos după adevăr biserică, iar altfel biserica este o instituție sub numele de biserică. Și e mai mult decât oricând sosită vremea să deosebească tot omul biserica cea adevărată a Mea, de biserica cea care are doar numele de biserică peste ea. O, biserica Mea are în mijlocul ei duhul proorociei, așa a început ea acum două mii de ani, când apostolul Meu a zis peste biserica Mea: «Râvniți să aveți daruri duhovnicești, iar mai ales râvniți să proorociți, să zidiți biserica lui Hristos pe piatra ei!».

O, fiilor, am ieșit veste și poveste cu voi ca să știe toate neamurile în lung și în lat că Eu sunt cu voi pe pământ și că lucrez peste voi cu slava cuvântului gurii Mele și Mă împart de la margini la margini, că așa este scris să împlinesc, o, și nu se pot desființa Scripturile, căci ele trebuie împlinite, nu desființate, și iată, grăiesc peste pământ de mai bine de șaizeci de ani pe pământul român, și vă am pe voi acum cei ce-Mi purtați cuvântul, urmând voi după alții de dinaintea voastră purtători ai Mei în toți acești ani de trâmbițare a Mea peste pământ.

O, fiilor, nu le pot pretinde celor ce s-au așezat unii peste alții mari și tari pe scaune de stăpânire peste turma creștină, nu le pot pretinde lor să aibă și credință, căci ei, ca și cei de acum două mii de ani care nu M-au cunoscut, ci doar M-au scos dintre ei și M-au răstignit ca pe un om rău, ei, aceștia de azi repetă necredința celor de atunci, dar nu-Mi pot arăta că sunt ei biserica Mea cea adevărată, decât doar cu numele Meu scris pe ea. Ea însă cu fapta vieții nu este biserica Mea, și de aceea în toți acești mai bine de șaizeci de ani, de când așez acest cuvânt pe pământ aici, am tot strigat și pentru ei, am strigat la ei, iar ei Mi-au dat trâmbița la călăi și n-au dat să audă și ei ce spune Dumnezeu în acest cuvânt. O, numai și numai Dumnezeu îi cunoaște pe cei ce sunt ai Săi, dar și pe cei ce nu sunt ai Săi, și care nu pot crede că Domnul lucrează tot timpul, și că are rod Domnul în lucrul Său cu omul credincios.

O, fiilor, e zi de sărbătoare sfântă pentru Mine, când acum două mii de ani, după ce M-am născut din mama Mea Fecioară, am fost tăiat împrejur după datina cea dată de Tatăl Meu părintelui Avraam. O, numai tainic trebuie să lucrez și azi, că nici azi nu sunt credincioși în biserică, nici azi, fiilor. Eu însă nu las neîmplinite Scripturile, și iată, am pus credință în voi și împlinesc cu voi ceea ce am de lucrat în zilele acestea, și iau cu Mine sfinții când vin și lucrez, căci singur nu umblu, iar azi am în venirea Mea la voi ceata ierarhilor din cer și stau în fața zilei de serbare cu arhiereul Vasile și îi împart lui bucuria Mea de la voi, taina Mea cu voi pe vatra neamului român, o, și mare mângâiere iau sfinții Mei de la lucrul vostru cu Mine, de la credința voastră în venirea Mea la voi, o, și mare, mare li se pare lor că este credința voastră, care-L coboară pe Domnul pe pământ, fiilor!

O, ce minte îi mai poate rămâne pentru Dumnezeu și pentru sine celui ce vine și crede și împlinește, și apoi deodată se schimbă și pleacă, și nu mai are minte care să-l ajute să nu-L părăsească pe Domnul, să nu piardă frica de Dumnezeu? O, cei ce pierd frica de Dumnezeu, știți voi, fiilor, de ce o pierd? De frică o pierd. De fricoși ce sunt, și scris este că aceștia sunt cei ce cad de lângă Dumnezeu. Ce să facă Domnul cu cei fricoși? Nu sunt buni aceștia la nimic pentru Dumnezeu, căci cu Domnul trebuie să lupți să nu-L pierzi, iar altfel nu rămâi, căci diavolul te dezbracă de har. De aceea vă îndemn pe voi, fii ai poporului cuvântului Meu, zdrobiți-l pe diavol! Nu ascultați de oamenii fricoși, care se tem de voi pentru că sunteți ai Mei! O, ascultați de Mine și de la Mine, fiilor! Nu voi ați înființat venirea Mea la voi, ci Eu încă din anul 1955, pe când voi nu erați aici, lângă izvor. Eu sunt Cel ce trebuie să vă spun vouă ce trebuie să faceți, iar cei ce dau să vă pună altfel să faceți, aceia să stea deoparte de voia Mea de la voi, așa le spun Eu lor acum. Ei nu simt pe Dumnezeu cu ei, căci ei nu se tem de Domnul ca voi, ca să aibă și înțelepciunea și priceperea pe care o aveți voi din izvorul fricii de Dumnezeu, așa cum scrie în Scripturi acest fel de roade ale fricii sfinte. O, cine e cu Domnul în inimă vă cunoaște pe voi că sunteți cu Domnul și de la Domnul înaintea lor, iar cei ce nu au pe Domnul cu ei nu vă pot vedea pe voi, căci le lipsește văzul, fiilor, iar văzul acesta ține de inima curată din om, fără de trufie în ea față în față cu semenii.

Acum, fiilor, așez peste voi mare lucrare de binecuvântare și de puteri sfinte trupești, sufletești și duhovnicești, ca să gătiți voi mărețul praznic de Bobotează, care sosește în prag numaidecât, și la care se adună an de an cei mai vechi ca voi ai tainei venirii Mele cuvânt pe pământ, și, iarăși, cei pe care Duhul Meu i-a călăuzit ca și pe voi spre izvor aici apoi. Iar voi peste câteva zile să vă ridicați și să deschideți porțile cetății, că vin creștini la izvor, fiilor, și vom cânta și vom sluji praznic de Bobotează și vom împărți apă curățitoare cu Duhul Sfânt, cu putere de cuvânt peste ea, și-i vom hrăni de sus și le vom da sfântă mângâiere la cei ce sunt gata așezați pe cale și așteaptă pornirea spre izvor. Îngeri călători cu ei să le întărească pașii și paza cea de sus când vin și când se întorc apoi întru ale lor, iar credința lor să fie cunoscută de cei necredincioși, căci Eu lucrez prin acest izvor de cuvânt descoperirea fiilor lui Dumnezeu, precum este scris să se împlinească aceasta.

O, faceți, fiilor, pregătiri și masă de praznic sfânt! Eu cu voi Mă sprijin pe pământ ca să lucrez lucrarea Mea dată de Tatăl s-o săvârșesc, și vă sprijină pe voi sfinții și îngerii, și tot ei vă și ocrotesc din partea Mea, și toți voiesc să vă slujească dacă Mă văd pe Mine în lucru cu voi, iar ierarhul sărbătorit azi cu ceata lui cea din cer, așează el lângă Mine glasul său, ca semn că Eu vin cu sfinții, precum este scris, fiilor.

— O, cine, Doamne, este pe pământ să vadă cum stai Tu deasupra cu sfinții și cu îngerii și cum dai glas cuvântului gurii Tale ca să fie el așezat în cartea Ta cea de azi pe vatra neamului român? O, nu-Ți trebuie zidire înaltă și biserici de zid ca să vii și să fii cu oamenii pe pământ. Acelea sunt largi pentru oamenii lumii, și strâmte de tot pentru Tine, pentru sfinții Tăi, căci Tu petreci cu cei săraci cu duhul, cu cei lipsiți de duhul lumii care s-a oprit pentru păcat și nu s-a dat Ție cu slujirea ei, o, Doamne. Cei ce și-au făcut zidiri de biserici și s-au așezat mari în ele, plini de trufie, aceia n-au parte la masa venirii Tale cu sfinții, căci Tu ești Cel blând și smerit, și nu poți sta cu cei atât de obosiți și de zdrobiți sub duhul fățărniciei și al trufiei omenești, și aceia să stea deoparte, să stea mulțumiți în jilțurile lor, iar cei puținei, care Te iubesc cu dor și cu ascultare, o, aceia să Te mângâie și să-Ți cunoască venirea și iubirea și cântarea Duhului, dulcele Tău cuvânt, cu care-Ți hrănești o mânuță de popor pus deoparte pentru Tine ca să lucrezi tainic cu el împlinirile Tale tainice, dar bine înțelese de ei, o, și să vadă lumea această frumusețe și să ia lumea în fire duhul cel frumos al fiilor lui Dumnezeu, căci cei ce stau doar sub nume de biserică, aceia nu fac voia Ta, aceia nu Te iubesc, Doamne, ci doar se folosesc de numele de biserică a Ta. Ei însă sunt departe de Tine cu credința și cu viața, dar Tu îi ai pe cei ce Te iubesc și Te urmează și Te primesc să vii la ei și să-Ți faci locaș la ei și masă cu ei și să Te arăți lor, așa cum Tu ai făgăduit atunci celor ce Te vor iubi cu credință, Doamne.

O, nici vorbă să-Ți slujească Ție arhiereii și preoții care se dau că sunt biserică a Ta, căci ei slujesc oamenilor cu interese ca ale lor, și nici vorbă să-Ți pască ei turma Ta, pe care doar o sug de vlagă, de bani și de tot ce mai are, o, și milă-Ți este de ea, Doamne! Așa a fost și pe vremea noastră pe pământ, și veneam la Tine în cer plin de jale pentru turmă, căci turma Ta n-a fost decât robită tot timpul și suptă de puteri mereu de către cei ce au stat peste ea sub nume de păstori. O, nu, ei au avut și au altceva de făcut pe pământ, și iată-i și azi, slujesc politicienilor, slujesc câștigului de bani, și sunt servi celor ce le dau lor putere să aibă.

O, e jale mare în cer, iar răbdarea Ta le grăiește lor să caute cu credință calea cea dreaptă a mersului cu Tine, căci Tu, Doamne, ești Cel ce vei cântări după fapte pe fiecare, Tu, Doamne, Tu, dar ei nu vor să știe aceasta.

— Eu, Domnul, am ceată mare venită de pe pământ la cer, și-Mi slujește ea din cer peste pământ, și cu ea Mă sprijin pentru cei drepți de pe pământ, și cu ea vă ajut pe voi, cei de azi, care purtați pe Domnul întru venirea Sa după om, fiilor.

O, fiilor, ce mare este pământul, ce mare este lumea! O, măi fiilor, ce puțini sunt cei ce cunosc pe Dumnezeu cu inima și cu fapta! O, nu mai este căutare după Dumnezeu, și nici credință, iar Mie Îmi trebuie credință ca să pot să vin așa cum am promis să vin, și M-am sprijinit pe voi, după ce v-am așezat cu credință înaintea Mea. O, învățați de la Mine, numai de la Mine mereu, mereu, ca nu cumva să semănați cu lumea care învață mereu numai de la lume și de la diavolul, numai așa, fiilor.

Și acum, fiilor, așezăm în cetate praznic măreț de Bobotează, iar vorbirea Mea cu voi se întărește prin Duhul Sfânt, Care lucrează cu putere ca fulgerul luminii cerești de la margini la margini, și fiecare este și va fi găsit întru cele cu care se îndeletnicește.

Dar Eu strig îndelung: O, fii ai oamenilor, căutați-Mă! Bateți ca să vă deschid, ca să vă răspund, dacă veți bate! Eu sunt Cel ce sunt și Cel ce vin. O, căutați-Mă, voi, oameni! Vine Domnul spre voi, vine cu milă. Auziți! O, auziți voi glasul cuvântului Său? Amin, amin, amin.