Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul



În duh de Bobotează și azi, ca și ieri, Eu, Domnul, Eu și ucenicul Meu Ioan Botezătorul avem popas și cuvânt în cartea Mea cea din zilele acestea. Așadar, deschidem poarta, deschidem cartea și așezăm în ea cuvânt mărturisitor, și toată lucrarea venirii Mele cu sfinții este pentru cei credincioși.

O, sunteți la datorie, fiilor care-I deschideți Domnului, și vom întregi cuvântul cel pentru praznicul de Bobotează, și care are ca mărturisitor mare pe Ioan Botezătorul, pe cel ce boteza cu apă la Iordan acum două mii de ani. Atunci iudeii au trimis preoți să-l întrebe pe Ioan: «Cine ești, ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis?», iar Ioan le-a răspuns: «Nu sunt eu Hristosul, nici Ilie, nici proorocul. Sunt glasul Celui ce strigă în pustie: neteziți calea Domnului și faceți drepte cărările Lui. Atunci de ce botezi?», s-a grăbit unul ca să-l întrebe.

Veneau la Iordan toți cei din ținutul Iudeii și toți locuitorii Ierusalimului și din împrejurimi și-și mărturiseau păcatele și erau botezați în Iordan, și zicea Ioan: «După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine. Eu botez cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt».

Intraseră în teamă mai-marii poporului iudeu când au văzut că toți merg spre botezul lui Ioan, iar Ioan le-a trimis înapoi răspuns și le-a zis prin cei ce au venit să-l întrebe: «Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoașteți. El este Acela Care vine după mine și Care este înaintea mea. Acela are lopata în mână, Își curăță desăvârșit aria și Își strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. Eu de aceea am ieșit și am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut în Israel, căci eu am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și așezându-Se peste El, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu, Mielul Tatălui, Care ridică păcatele lumii».

O, măi popor al cuvântului Meu, suntem în duhul Bobotezei și azi, și pace vouă, fiilor, și azi, și mâine și mereu! O, cine are mintea și duhul cu care să înțeleagă cum este petrecerea dintre voi și cei din cer sosiți mereu aici, la voi și cu voi la masă de sărbătoare? O, că nici voi, nici voi nu puteți cu închipuirea să înțelegeți ce stare nevăzută, dar atât de slăvită stă aici, în sărbători, când Eu vin și Mă fac cuvânt pe masă la voi.

O, fiilor, ajutați-vă puterea și limpezimea credinței, căci credința voastră în cele ce nu se văd, dar sunt la voi petrecând, această credință este cu mult mai de preț în cer față în față cu cei din cer, care văd și care sunt cuprinși în cele nevăzute de pe pământ. Dar cum aceasta? O, fiilor, nimic nu e mai măreț și mai de preț între cer și pământ ca și credința care Îl ține pe Domnul pe pământ cu oamenii. Ea este calea și casa și masa lui Dumnezeu cu oamenii. Ea îmbracă pământul în minuni văzute și nevăzute, îmbracă totul în împărăția cerurilor pentru cei ce știu să creadă și ce să creadă. O, de aceea este atât de bine să știți multe de la Dumnezeu, și chiar toate, măi fiilor, iar Eu vin tainic la voi și-Mi las grăirea și v-o aduc aproape ca să rămână în carte grăirea Mea, iar voi sunteți de mare preț la Dumnezeu pentru credința voastră în venirea Mea cuvânt la voi, și cu cetele cerești venind și așezându-se rânduri, rânduri cei din cer, o, și frumusețe de nespus sunt laolaltă văzutele și nevăzutele lui Dumnezeu aici, cu voi.

Vă întăresc în credință, fiilor. Întăriți-vă și voi, ca să aveți putere să credeți. Învățați cum să faceți aceasta, căci cine nu învață nu face apoi.

A trimis Dumnezeu pe Ioan să vestească în Iudeea și Ierusalim venirea Fiului lui Dumnezeu și spunea: «Se apropie împărăția lui Dumnezeu!». A fost Ioan trimis apoi la Iordan să strige peste toți: «Pocăiți-vă pentru împărăția cerurilor!». Credința că vine Mielul lui Dumnezeu ca să fie botezat și arătat de Duhul, coborât peste creștetul Lui la Iordan, ea, credința a fost atât de mare cât să împlinească la vedere pe cele despre care lui i s-a vestit că se vor arăta.

O, fiilor, o, fiilor, așa se crede, nu altfel se crede în împlinirile promise de Dumnezeu. Nimeni nu aștepta pe Mesia în vremea aceea, nimeni. Și pentru că nu-L aștepta nimeni, o, nimeni n-a crezut că a venit când a venit. Nimeni n-a știut să facă legătura cu proorocia din Scripturi pentru ivirea lui Ioan Botezătorul, pentru pregătirea cărării Domnului, căci el pregătea atunci pe oameni, și nu oricum, ci curăța de pe ei păcatele și toate obiceiurile rele, ca să-i facă vrednici de împărăția cerurilor. Veneau de frică, veneau mulți de tot la botezul cu apă și cu pocăință, o, dar nu din iubire veneau, și erau îndemnați de Ioan la pocăință.

O, aceasta este pregătirea omului care primește pe Domnul ca să vină. Așa este și azi, măi fiilor, căci trebuie pregătită calea Domnului spre om, și îi trebuie omului primenire, pocăință, sfințenie îi trebuie, căci Domnul este sfânt, și puțini au înțeles aceasta dintre cei ce au trecut pe lângă albia acestui râu de cuvânt în acești atât de mulți ani, șaizeci și cinci de ani de cuvânt, prin care l-am strigat pe om la pocăință, o, și toți voiau și cu păcatul, și tot atâția n-au știut lucrarea pocăinței cum este.

O, asta făcea și așeza Ioan în oameni, căci era trimis să netezească între Dumnezeu și om cărarea. O, fiilor, asta fac și Eu când vin și-Mi las cuvântul ca să pregătesc cu el un popor sfânt, și îl îndemn pe tot omul la naștere de sus prin cuvântul Meu de sus, la pocăință îl îndemn. Și precum atunci s-a întâmplat să Se arate după aceea Domnul în chip văzut, tot așa și acum va fi, iar credința aceasta trebuie întărită mult în putere și în statornicie, fiilor, dar fără pierderea răbdării îndelungi, măi fiilor, căci răbdarea este fără de sfârșit în toate și pentru toate. O, cine și-ar mai putea dovedi statornicia în credință dacă n-ar avea fără de sfârșit răbdarea cea pentru Dumnezeu între om și Dumnezeu?

Când ești creștin și știi bine despre întâlnirea ta cu Dumnezeu, tu lucrezi mereu pentru această întâlnire, și până dincolo lucrezi, nu te oprești, nu-ți pierzi răbdarea, căci răbdarea își are capătul în brațele lui Dumnezeu când ajungi să-L privești pe El, fiindcă ești ca El atunci, vezi atunci.

O, ucenicule mare, o, nașule al Meu la botezul Meu în Iordan, o, că mare ți-a fost lucrarea și puterea credinței, și de aceea ești numit cu un așa mare nume. O, ce fericit ai fost tu pe pământ! Străin și sărac ai fost. Această fericire ți-a fost dăruită de Domnul s-o ai pe pământ, să-L ai numai pe Domnul, numai Domnul să fie tot ce ai, tot ce ești ca să-I fii asemenea, ca să-I fii ucenic. Suntem încă sub duhul Bobotezei și Ne așezăm în carte cu tot ce a mai rămas de așezat cuvânt de Bobotează, și acum așează-te, căci și Eu și tu suntem ai acestei sărbători.

— Fericirea mea cât am fost pe pământ, o, n-a avut ea nimic de pe pământ, Doamne, căci străin și sărac și în pustie să stau, așa mi-a fost venitul și statul meu pe pământ, și apoi să mă întâlnesc cu Tine la Iordan pentru ca să Te fac cunoscut la cei în mijlocul cărora erai cu mare taină învăluit pe deasupra slavei Tale dumnezeiești, o, și Te-ai descoperit Tu, căci ei n-au făcut aceasta, ci Te-au dat în lături, și m-au dat și pe mine. O, dar Tu Te-ai ridicat, ai înviat dintre morți, Doamne, și nimeni n-a mai putut apoi asupra Ta, o, și așa Te-ai mărturisit că ești Cel mărturisit de mine Miel al lui Dumnezeu, junghiat pe cruce pentru iertarea păcatelor lumii și ridicarea celor iertați, ridicarea din păcat, Doamne, că asta înseamnă ridicare, să dea omul de peste el lucrarea păcatului și să se ridice deasupra căderii lui sub păcat.

O, iată-ne pe cărarea venirii Tale cuvânt pe pământ după două mii de ani, venire proorocită să se împlinească, o, și rău e de om să n-aibă credință, să n-aibă pe Domnul de iubire, Doamne! Mai mare adormire ca și a celor de pe pământ oameni, nu e nici în lumea celor adormiți, Doamne. Noi, însă, avem pe poporul cuvântului Tău mărturisitor și vestitor pentru Tine în vremea aceasta de somn al neamului omenesc, iar Tu vii cu sfinții, și Scripturile se împlinesc pentru că este credință pe pământ, Doamne, este poporul cuvântului Tău, și prin el vii și împlinești, prin credința lui cea pentru Tine, o, Doamne.

— O, ucenicul Meu, nășicul Meu de botez, credința ta M-a botezat în Iordan și M-a arătat celor ce M-au văzut, dar n-au știut ce să facă apoi și ce să fie ei. Ai fost și ai rămas nașul Meu de botez, că tu de aceea ai ieșit cu botezul cu apă și cu pocăința care curăță mai mult decât apa, că ai voit ca să Mă mărturisești pe Mine, ca să Mă botezi ca pe un om și să Mă arăți venit din Tatăl, Mielul Tatălui, și să-i spăl cu sângele Meu pe cei păcătoși, căci păcatul nu se șterge decât cu sângele, fiindcă omul face cu sângele păcatul, face în sângele său pe dinăuntrul celor din afară ale omului, o, și nu mai e om să-l doară cu adevărat pentru Mine când el face păcatul, că dacă l-ar durea n-ar mai rămâne cu păcatul său.

Am întregit cuvântul cel de Bobotează, că Eu cu tine am fost atunci la Iordan, și cu tine alături avem sărbătoare. Am sta tot timpul în cuvânt, mângâindu-Ne că avem cum grăi. Avem însă sprijin firav, căci Noi suntem cerești, iar omul este pe pământ, și e firav omul, și Noi știm asta, și lucrăm ținând seama de toate, ba chiar să Ne aplecăm cu recunoștință pentru sprijinul cel pentru Noi ca să venim pe pământ, dacă aceasta este vremea.

Așadar, punem jos pana, și am însemnat în carte praznicul Bobotezei. Iar Eu, Domnul, aștept iarăși să intru cu sfinții la poporul Meu.

O, pace vouă, fiilor care-Mi faceți primirea și cartea Mea cea de azi pe pământ!

Și pace ție, popor al cuvântului Meu! O, stați cu cartea pe masă și așezați-vă întru înțelepciunea ei duhul minții, o, fiilor. Vă trebuie voință mare, și dorință la fel, ca la școală când vrea omul să ajungă mare, pe culmi. Așa și voi, vă trebuie dorință și voință, fiilor, căci cuvântul Meu este cel care vă dă din ale Mele ca să știți toate, și să le știți bine, fiilor, și să stați întru ele apoi. Voi nu mai sunteți ca pe pământ, fiindcă Eu stau cu voi și vă învăț din cer și am casă la voi și cinez cu voi, căci credință am găsit la voi. O, și dacă am găsit, Mi-am împlinit venirea și casa și cina și arătarea Mea, fiilor, precum este scris.

Acum odihniți-vă de cele pentru popasul Meu cu sfinții Mei aici, și le veți lucra pe celelalte, cu care-Mi ajutați purtarea lucrării Mele cu voi, și pe poporul cuvântului Meu, purtat de voi pentru grija de el în toate, dar și duhovnicește pentru viața lui cu Dumnezeu.

O, pace vouă în lucrul vostru de zi cu zi, și în cel de noapte, fiilor! O, deprindeți-vă tot mai hărnicei să fiți, că e de ținut pasul în toate, iar voi sunteți puținei, căci cu voi am mai rămas, dar Eu am grijă de voi, de tot lucrul Meu cu voi mereu, iar voi să aveți grijă de Mine, Eu de voi, și voi de Mine mereu, mereu, o, fiilor. Amin, amin, amin.

20-01-2020

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Bobotezei



Sună trâmbițele îngerilor sfinți, sună de sărbătoare și de adunare la sărbătoare. E praznic de Bobotează în cetatea Mea de cuvânt pe vatra neamului român, iar Eu, Domnul, Îmi ridic din așternut străjerii ca să deschidă sărbătorii și oaspeților ei.

O, deschideți-Mi calea, fiilor străjeri, și apoi porțile cetății sus și jos pentru cei gătiți de serbare și sosiți aproape ca să intre. Este scris în Scripturi că mare este Domnul și slăvit foarte în cetatea Sa, în muntele Lui cel sfânt, înălțime frumoasă spre bucuria întregului pământ, căci Domnul a întemeiat-o pe ea.

Sună trâmbițele îngerilor sfinți, sună de sărbătoare și vin cetele de sfinți la masa praznicului Bobotezei, iar Eu, Domnul, privesc cum se așează în cete și rânduri-rânduri sfinții și îngerii, iar de jos oaspeții, poporul care intră la praznic, la izvorul Bobotezei.

Voi, cei ce stați în curțile Domnului, vestiți pe Domnul că sunteți la datorie. Deschideți porțile ca să înceapă sărbătoarea și toată ziua ei de petrecere aici, și plină de simboluri cerești și de bucurii sfinte.

Iar acum rostim pentru cei ce intră, și spunem: O, intrați înaintea Domnului, intrați cu bucurie, intrați pe porțile cetății Lui cu veselie și vă bucurați înaintea Lui, căci Domnul dă cuvântul Său celor ce vestesc cu putere multă, precum este scris, și El Însuși dă putere și întărire poporului Său.

O, pace vouă, și bun sosit la sărbătoarea Bobotezei pentru toți oaspeții! Eu, Domnul,vă întâmpin prin porți și vă dau din duhul mângâierii. Tot omul are nevoie de mângâiere, de iubire, o, dar iubirea Eu sunt, nu omul, și omul are nevoie de Dumnezeu, și nu numai acum, sub greul vieții, ci mai ales în vecii. O, și să știi, omule, că viața ta cu Dumnezeu în vecii nu poți să ți-o dobândești, decât acum, aici cât stai pe pământ, că nu-i pomană să poți dobândi această bucurie veșnică, ci e pe merite, pe muncă multă, pe multă apropiere cu Dumnezeu aici, unde ești probat și măsurat de îngerii care duc vestea la Dumnezeu de lucrul cel din partea ta pentru zidirea ta în locașurile Domnului.

Când trupul se întoarce în pământ din pricina firii păcătoase a trupului, duhul omului se înalță deasupra și merge sufletul înaintea lui Dumnezeu, de unde își ia obârșia la nașterea lui pe pământ, și apoi merge la cântarul vieții pentru locul pe care și l-a pregătit în viață pe pământ, și apoi așteaptă pe Domnul cu cea din urmă zi a slavei Sale, când trupurile se vor ridica la porunca Sa și vor învia prin Duhul Care suflă, și vor merge ori spre odihna bucuriei veșnice, ori spre despărțire de Dumnezeu. O, și iată de ce trebuie să trăiești unit pe pământ cu Dumnezeu în viața ta, omule născut, care primești suflet de la Dumnezeu când vii de sus ca să te naști! Apoi tu pleci iar și adormi și aștepți iar, ca și atunci când ai stat la rând să te naști și să vii pe pământ, și iată, tot omul are nevoie de mângâiere, de iubire, iar iubirea Eu sunt, nu omul, și omul are nevoie de Dumnezeu aici, pe pământ, și mai ales în vecii apoi.

O, botezați-vă, fii ai oamenilor, în acest râu de cuvânt, căci râul Bobotezei curge de aici peste pământ și peste voi! Botezați-vă cu mare credință că e Domnul acest cuvânt, și dă să vă strângă Domnul spre ocrotire mai înainte de cântarul vieții! Veniți la apă, o, veniți la apa vieții, că nu sunteți ocrotiți de pe nicăieri, voi, fii ai oamenilor, iar duhul lumii vă atrage mereu spre el ca să zăboviți în deșertăciuni mici și mari și ca să pierdeți biruința cea pentru bucuria care vine pentru cei ce merg cu Domnul pe calea vieții vremelnice a trupului care poartă sufletul vostru! Vă învăț cu dor, vă învăț lupta cea pentru viața veșnică, fiilor. Vă învăț pe voi dragostea duhovnicească și faptele ei sfinte. O, deschideți-vă mintea și luați aminte ca să vi se deschidă inima și să Mă primiți în ea, că iată ce vă învăț ca să știți, dacă vă aplecați să auziți și să luați:

Fiilor, fiilor, în dragostea duhovnicească nu se caută trupurile între ele, iar dacă se caută nu mai este dragoste duhovnicească, și este altceva străin de Dumnezeu, este pofta trupului, duhul cărnii, duhul lumii, deslușit prin Scripturi cu lucrarea sa, care este: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții.

O, nu trebuie să-și atingă trupurile cei ce se caută duhovnicește, fiindcă este primejdios pentru suflet, și trebuie pază duhovnicească și dor de sfințenie de la unii la alții.

Dar mai ales îi povățuiesc pe cei porniți cumva pe cale cu Domnul și le spun lor: O, fiilor, trebuie să stați mult cu Dumnezeu, să fiți cu Dumnezeu tot timpul între voi și semenii voștri.

O, omule care cauți salvarea ta, pe care omul nu ți-o poate da, căci ea vine doar de la Dumnezeu, Eu de aceea te rog, întoarce-te, om pribeag, întoarce-te la Mine cu iubirea ta. Nu poți da iubirea ta nimănui, decât caldă ea pentru Domnul tău, și apoi pe El să-L împarți, că El este iubirea, nu tu, și de El are nevoie omul, chiar dacă el nu știe asta și nici tu nu știi.

O, iubiți-vă semenii așa cum am iubit Eu, fiilor, la vreme de necaz ori de durere, dar nu altfel, iar iubirea dați-o lui Dumnezeu toată, din toată inima și sufletul și cugetul, așa cum este lăsat de la Dumnezeu între om și Dumnezeu, că Eu, Domnul, vă amintesc de omul cel dintâi, care și-a pierdut recunoștința față de Făcătorul Dumnezeu, și a zis, despărțindu-se de Domnul: «Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi cu femeia», o, și așa a luat ființă despărțirea sa de Dumnezeu, păcatul despărțirii, și a stricat păcatul templul lui Dumnezeu, statul lui Dumnezeu în om, la cârma vieții lui mereu, mereu, și i-a luat omul locul lui Dumnezeu din el.

Vin acum și vă învăț și vă dau din râul vieții ca să vă primeniți inima și viața și faptele, și de aceea vă învăț și vă spun, nu vă atingeți trupurile, decât cu grijă de suflet, și nici pe ale aproapelui, decât în vremi de necaz, de dureri, de nevoi, de încercări ale vieții, ale iubirii de Dumnezeu, care trebuie încercată, fiilor, că vine ziua slavei Domnului și a celor ce au iubit ca Dumnezeu.

Aș da vălul în lături și aș lăsa văzute locașurile cerești pregătite din vecii, că aș vrea să vă prindă încântarea de ele, fiilor, căci ele sunt sub văl, dar nu sunt departe, nu în altă parte, fiilor. Voi însă nu le vedeți, decât pe cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, iar cele nevăzute ele sunt sub văl, și-i las omului dorul, credința și dorul de cale spre ele, iar descoperirea lor așteaptă după om, după voința omului, care alege, căci omul are de ales, e liber să-și aleagă ori pe cele trecătoare, și deșarte de tot din pricina neveșniciei lor, ori pe cele veșnice, din vecii păstrate și nepieritoare prin facerea lor, din pricina măreției lui Dumnezeu de peste ele, căci totul este dumnezeiesc în cele nevăzute ale facerii.

O, aș trage vălul în părți de peste nevăzutele facerii, dar îți las dorul de ele, omule. Dorul să-ți fie cale, și uită-te la începutul cu Dumnezeu al omului și al grădinii de rai, unde a fost omul așezat ca să fie veșnic ca și Dumnezeu, iar omul n-a mai iubit pe Domnul și și-a ales femeia de iubire a sa, și a căzut apoi tot omul sub această ispită, care izgonește pe Dumnezeu din om și de lângă om, căci Dumnezeu este iubire, iar omul este păcat, că așa a ales el să fie și să facă, o, și de aceea s-a ascuns de ochii omului toată facerea cea nevăzută a lui Dumnezeu, toate nevăzutele și toată măreția lor, și pe care o mai las spre vedere când și când câte unui mărturisitor, care să pună peste oameni slava și rostul celor de sus, și sunt de sus fiindcă ele nu cad, dar sunt aproape, nu sunt în altă parte, sunt aici, sunt tot aici și tot dumnezeiești. Și precum nu poate omul să privească pe Domnul și să rămână viu, tot așa este și cu nevăzutele dumnezeiești, cu locașurile de sub stăpânirea Domnului și ale puterilor cerești și îngerești, desfătări ale sfinților, ale celor ce s-au pregătit și au mers cu dor spre ele, căci lucrarea lor a fost viața Domnului în ei și prin ei pe pământ, și au fost ei locașuri ale Domnului între oameni.

Cuvânt de Bobotează și de spălare vă dăruiesc la toți cei de pe pământ, căci sunt milos. Dacă Ioan, nașul Meu de botez, striga cu glas tare la Iordan și spunea la toți: «Pocăiți-vă, că vine împărăția cerurilor!», o, Eu cum să nu strig în lung și în lat și să-i povățuiesc pe toți spre viață duhovnicească, prin care păcatul sfârșește?

Eu, Mielul lui Dumnezeu, Cel botezat de Ioan la Iordan, Eu Însumi strig acum omul la calea vieții veșnice și-i dau cuvânt de Bobotează și vin cu cerul pe pământ și cu cetele cerești vin, că voiesc, omule, să sfârșești cu pribegia și să ai de Tată pe Dumnezeu ca să te faci fiu al Său și ca să ai tată, omule. N-am astâmpăr și vin după tine și te strig ca să Mă auzi și ca să-ți arăt calea, că Eu sunt Calea, iar ție îți trebuie cruce ca să Mă cunoști și să Mă urmezi, și fără cruce nu poți, că pe ea trebuie s-o iubești, nu pe tine, iar tu trebuie să stai supus sub cruce, că Eu așa am stat, și așa ți-am arătat ca să cunoști calea, o, și adu-ți aminte de Mine și de crucea pe care o purtam și care Mă purta, că apoi ea M-a purtat pe ea până ce M-a trecut spre Tatăl, și crucea cu Domnul pe ea, ea este calea și a Mea și a ta, o, și n-a mai fost și nu mai este o altă iubire mai mare ca aceea față în față cu oamenii. Oamenii însă nu ating cu inima și cu fapta lepădarea de sine pentru iubirea crucii, care-l duce pe om pe ea până sus, la Dumnezeul slăvilor cerești, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și Care rostește acum cuvânt peste ape în zi de Bobotează și spune:

Se binecuvintează și se sfințește apa de Bobotează cu puterea, cu venirea și cu lucrarea Duhului Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, spre curățirea celor ce se curățesc cu pocăință spre iertarea păcatelor lor, iar floarea busuiocului să împarfumeze cu mireasma sa gustul apei și duhul ei, căci floarea aceasta a crescut deasupra crucii Mele pusă în pământ de oamenii vremii de atunci, și a fost această floare semn pentru cei cărora li s-a descoperit locul unde să găsească crucea Mea și s-o înalțe în sus ca mărturie a puterii ei, a harului pe care l-a purtat prin Fiul lui Dumnezeu purtat pe brațele crucii cu mâinile întinse spre îmbrățișarea răstignitorilor Lui, ca semn al iertării și al iubirii veșnice, și pe care voiesc și acum s-o împart în lung și în lat și să-i aduc omului aminte de ea, de iubirea cea veșnică, și ca să nu uite el cum l-am iubit și cât l-am iubit, și ca să învețe omul de la Mine iubirea, nu de la el însuși, nu de la om, căci Eu sunt iubirea, nu omul. O, dar când, omule, când înveți tu aceasta?

Vă mângâi cu multul pe toți cei adunați aici, dar și pe cei de pe tot pământul, o, că e greu pe pământ, și au sfinții Mei o vorbă de mângâiere și spun ei: „Numai pe pământ să nu fii!”. O, ei văd tot timpul de deasupra tot greul vieții de pe pământ, și mai ales ispitele, atât de dușmane pe fericirea cu Domnul a omului, și lucrează ele prin îngerii căzuți, care și ei își așteaptă izbăvirea, și va fi aceasta când omul se va despărți de păcat și de căderea lui și va alege să fie cu Dumnezeu pe pământ lucrând.

Vă mângâie sfinții, ca unii care au trăit cu trupul pe pământ, iar Eu, Domnul, privesc peste fiii poporului cuvântului Meu și mereu citesc odată cu ei scrierile lăsate de sfinți. Eu îi veghez mereu și le cercetez duhul minții și le deslușesc lucruri nedeslușite până acum, și care au fost arătate în vedenii unora din sfinți, și care se împlinesc cu ei acum, cu voi, fii ai cetății cuvântului Meu, cu voi și cu poporul hrănit de la Mine prin voi, că Eu vin la voi, iar voi Mă împărțiți, fiilor, așa cum și azi lucrați, o, și ce minunat lucrați, și ce deslușit dați să se vadă tainele lui Dumnezeu, nevăzutele facerii lui Dumnezeu, ca să-i prindă dorul de ele pe cei care aud și văd descoperirile de la Domnul trimise pe pământ pentru cei ce cred, și care pot prin credință, fiilor.

Iar căsuța Mea cu voi, acest măreț locaș, e cuibulețul Meu de dor, în care Mă adun cu voi, și cu cei ce Mă caută la voi, și cu care petrecem în sărbători pe pământ alături cu cei din cer, cu care vin și stau cu voi, fiilor.

Las putere multă peste apa de Bobotează, și toți cei care iau din ea, aceia să ducă cu ei stropi din ea și să stropească pământul pe unde ei merg, o, că se alină zbuciumul și frământările pământului când se atinge ceva de aici din loc în loc, și capătă ocrotire toate locurile însemnate de aici cu cele de aici ale Domnului cu voi, fiilor.

O, ce frumos, ce frumos este aici iar și iar, frumos și tot mai frumos, fiilor! Se apleacă oștirile cerești și salută Boboteaza pregătită de voi și pusă înaintea oaspeților, iar Eu, Domnul, Mă umplu de duioșie mare, că știu greul sub care trudiți ca să împărțiți bucurii și credință și puteri sfinte, fiilor. Le-am grăit fiilor oamenilor ca să-i îndemn spre pocăință pe ei și să se lase de puterea păcatului, căci omul care se atinge de om se arde de tot și moare și tot moare, iar omul pentru om e ca și curentul electric înființat de om, și care dacă e atins fără grija pentru umblatul cu el, cade omul grămadă, căci trece prin trup și îl doboară pe om, o, și așa pățesc oamenii între ei și cad unii prin alții prin atingerea dintre ei, căci omul este slab de tot încă din rai, de unde a căzut, căci legea raiului este iubirea de Dumnezeu în om, și care îl dă pe om înapoi lui Dumnezeu.

E mare bucurie în inimi acum, aici, și e liniștea iubirii în toți. Toți vin de dor, și aceasta este calea care îi strânge aici, ca și pe cei din cer, care-și alină dorul la masa de aici cu Mine și cu voi, fiilor. În duh de Bobotează am așezat acum hrană de cuvânt pe masa de praznic sfânt, fiilor, o, și așteaptă la hotar Ioan Botezătorul cu serbarea lui lângă Boboteaza Mea, iar Eu, Domnul, voi fi cu el și cu voi, și vom desăvârși cuvântul cel de Bobotează, fiilor.

Voi, cei purtați pe calea dorului de Domnul și de cetatea Mea cu fii în ea, să știți că vă binecuvintez pașii cei scriși de îngeri ori de câte ori vă așezați pe cale spre izvor. O, fiilor, luați putere ca să puteți pentru voi înaintea Mea, că vă doresc să-Mi fiți fii până la sfârșit și să-Mi fiți aproape și să fiți în credință, fiilor. O, că iată, sunt și din cei care cad oricât ar fi de hrăniți ei din gura Mea, dar slăbiciunile trupești, care sunt trezite, îi trag în lături, că Domnul este sfânt, fiilor. Voi, însă, nu vă mirați de cei ce se clatină, ci mirați-vă că Eu Mă țin pe cale și nu vă părăsesc, numai voi să nu Mă părăsiți, căci diavolul nu poate când voi puteți cu Dumnezeu.

Petrecerea aici e hrană pentru sfinți și pentru oaspeți acum. E dulce duhul petrecerii de Bobotează, e dulce de tot. E dulce totul aici, și vă scriem iubire lui Dumnezeu de la voi toată truda pusă în lucru ca să împărțiți bucurii, fiilor, că, nu uitați, o, nu uitați cuvântul Meu de azi: tot omul are nevoie de mângâiere, de iubire, iar iubirea Eu sunt, nu omul, și omul are nevoie de Dumnezeu, acum și în vecii apoi.

Eu de aceea vin la voi și Mă fac cuvânt de la voi, fiilor care Mă primiți și Mă împărțiți. Eu de aceea vă prețuiesc pe voi, fiilor care-Mi sunteți cale ca să vin. O, Eu de aceea vă umplu de milă de Domnul și de oameni și de dor de cer în voi pe pământ și de venirea Mea la voi, iar voi să-Mi deschideți, să-Mi deschideți mereu, mereu, că Eu mereu voiesc să vin, iar voi mereu să voiți să fiți și să stați cu Dumnezeu pe pământ, o, fiilor.

Acum vă învăluiesc în pacea Mea și în taina Mea cu voi, și toată sărbătoarea și toate inimile celor veniți la izvor, și rostesc pentru ei mângâiere și binecuvântare pentru calea înapoi, dar și dor de sărbători aici cu ei, căci Eu Mă mângâi cu toți sfinții când venim în sărbători la voi și când mereu Ne întâmpinați frumos, frumos, fiilor.

O, pace vouă în același fel pentru toți! Nu ne despărțim la despărțire. O, dar când Mă opresc din cuvânt simt un gol, și aștept să-l umplu iar, când iar și iar vin să stau cu voi, să petrec cu voi, și din dor în dor Mie Îmi tot este dor, iar pe voi vă doresc asemenea cu Mine, cu dorul Meu în voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

19-01-2020

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului, și Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare



În dorul Meu de voi Îmi țin pe cale venirea Mea cuvânt pe pământ, fiilor care străjuiți în cetatea cuvântului Meu ca să vin și să grăiesc peste pământ, că Mi-am făcut cetate la voi și cu voi ca să fie Domnul în ea cu voi și să se împlinească aici proorocia care să spună peste cetate că acolo este Domnul și să aibă acest nume cetatea Mea cu voi, și să se știe aceasta peste pământ, și să știe diavolul, dușmanul Meu și al omului, să știe și el și să se teamă acum mai mult decât oricând prin vreme și să vadă că e vremea Mea, vremea venirii Mele cu sfinții în zeci de mii, o, și trebuia să am o cetate cu străjeri în ea și să le dăruiesc lor spre lucrare și spre păzire această grădină de rai și lucrarea venirii Mele cuvânt peste pământ după două mii de ani, precum este scrisă socoteala cea din Scripturi, și la care omul vremii de azi a umblat și a schimbat, ca să nu mai știe nimeni pe pământ vremea venirii Domnului și să-L dea pe Domnul din calea lor toți oamenii și să rămână ei cu veacul acesta trecător. Și iată ce face veacul acesta, căci fiii veacului acesta se însoară și se mărită și-și ridică la grijă mare plăcerile trupești și traiul cel cu păcat, toți plini de această trufie față în față cu Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și al omului.

O, dar la voi sunt Eu, Domnul, cu împărăția Mea cea din cer, și vin cu ea la voi pe calea dorului, iar pentru aceasta v-am așezat în credință, fiilor, că n-aș fi putut să-Mi împlinesc venirea dacă nu puneam în voi credință că vin să împlinesc această Scriptură așteptată de toți sfinții, o, și voiesc să facă flori multe această floare a dorului și s-o păstrați în voi vie, căci floarea dorului e floare veșnică precum sunt Eu, iar cine o are în el, îi este calea cu ea până în veșnicia cea plină de florile ei cu nume de dor, fiilor.

O, acum două mii de ani am zis cuvânt de dor în grăirea Mea pe cale cu ucenicii cu care umblam, și am zis: «Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă chiar acum!». Fiilor, fiilor, dorul este acest foc, dorul de Dumnezeu, dorul de cer, de rai, de sfinți, de locașurile cerești, de tainele încă ascunse ale împărăției Mele și pregătite pentru cei ce iubesc pe Domnul cu dor pe pământ. Fără dor nu poate omul să-L iubească și să-L țină în inimă pe Domnul. Dacă dorul de Domnul nu arde ca focul în inima celui iubit de Dumnezeu, o, acolo este suferință și arde dorul în Dumnezeu, și mai puțin în om, și iubirea Mea este tristă dacă nu e mare și în om ca să-l călăuzească pe om înspre Mine cu dor și cu căutare, o, și de aceea, fiilor, mai spun și Eu uneori prin suspine: Mi-e dor!

Iată, sfinții Mei au avut în ei mișcarea și lucrarea dorului și s-a întâlnit dorul din ei cu dorul din Mine și a făcut minune în ei și cu ei această întâlnire, o, și le erau puse la încercare credința și dorul, și îi învățau sfinții Mei pe toți că trebuie trăire și că trebuie încercări ca să te poți face creștin, și trebuie suferință și defăimare și umilire să porți, că altfel nu vei putea fi creștin, nu vei fi ca Hristos, Cel prigonit chiar și mai înainte de nașterea Sa, o, și e cu mare lucrare de pregătire calea pentru a fi creștin omul, și mai ales să-i crească dorul de cele de sus pe pământ, de locașurile dorului, căci pe cât ți-a fost de mare și de multă și de frumoasă iubirea de Domnul pe pământ, atât vei avea în cer parte de ea din partea Mea.

Așadar, lucrați, fiilor, iubirea de Domnul, că e de lucru mult la ea, ca să-ți lucreze ea apoi loc strălucit în apropierea Mea în cerul cel veșnic, în veacul veșniciei. Că am venit acum două mii de ani ca să fiu între oameni și ca să Mă cunoască lumea oamenilor și să-și lucreze în ei dorul de Mine și să fie ei cu Mine apoi pe cale, o, că numai omul stă departe de Dumnezeu pe pământ, și e îndărătnic între el și Mine.

O, ce face omul pe pământ! O, unde te vei duce, omule, cu felul tău de viață? Ești fățarnic din cale afară, te ascunzi în tine, te ascunzi om de om, lucrezi cu minciuna, nu ești adevărat nici pentru tine, nici pentru aproapele tău. Eu sunt Adevărul. Tu nu, pentru că nu voiești să fii ca Dumnezeu, ca îngerii Lui, căci tu ești deprins cu minciuna și cu tatăl ei tot timpul, și ea te lucrează mereu dacă te-ai deprins să slujești așa cu viața ta pe pământ, ție și semenilor tăi. O, dacă nu-ți place să vorbești de partea adevărului a toate, măcar nu vorbi cu minciună, că minciuna e glasul diavolului, iar adevărul a toate este la Dumnezeu, nu la tine.

O, dacă viața dumnezeiască rămâne de-a pururi necuprinsă și necunoscută chiar și celor ce o au de lucrare, fiindcă ea este nenăscută și este fără de început și fără de sfârșit cu lucrarea ei, o, cum poți tu, omule, să crezi că știi să grăiești după adevăr, când el nu este la tine? Iată, de aceea grăiești tu minciună mereu, căci nu poate vorbi adevărul cel ce nu iubește, cel ce urăște și grăiește minciuni.

O, omule, învață să începi viața iubirii de sus, ca să iubești pe cele de sus și să se cheme că iubești, că ai iubirea, căci viețuirea, iubirea cea duhovnicească este o făptură fără de simțuri în cel ce iubește în cer, și nu pe pământ, iar pentru aceasta trebuie să iubești numai adevărul, nu și omul, căci omul nu este adevărul. Iar în legea cea sfântă pusă peste omul care iubește viețuirea duhovnicească trebuie pază asupra simțurilor, o, și era în poporul Israel pânze mari, purtate peste îmbrăcămintea trupului, și sub care să se piardă formele trupului, cele prin care omul a căzut din rai, și iată, trebuie păzită și pitită firea cea rea a trupului, și care stârnește ușor la vedere, și învelite aceste forme sunt păzite, și sunt și păzitoare pentru cei din jur. O, și așa trebuie să înceapă să lucreze cel ce iubește viețuirea duhovnicească. Tot ce crește și urâțește sufletul și trupul trebuie tăiat și dat deoparte, ca unghiile, care dacă omul nu și le depărtează cresc mari și urâțesc și înspăimântă ele din duhul omului neîngrijit și neplăcut la cei din jur.

O, omule, nu mai greși, căci omul după ce greșește se teme și devine obraznic și disprețuitor față de cei care l-ar întreba de cele greșite, căci își pierde umilința și capătă curaj să se dezvinovățească, să-i crească mare îndrăzneala, cu care să se acopere, și iată-te om cu două fețe, fățarnic, neaplecat, judecător spre alții, de care te arăți dezamăgit tot tu, vezi Doamne, o, și-ți crește îngâmfarea cum îți cresc unghiile mari și tot mai mari și tot mai urâte când nu ți le tai.

O, fiilor, trebuie supunere, trebuie cârmuire pentru viața cea duhovnicească din om, că fără cârmuitor peste ea nu poate cu Dumnezeu nimeni. Eu am venit din cer și M-am supus pe pământ cârmuirii care era atunci peste Israel și n-am ieșit din rând ca să Mă dau mare, că M-au dus îngrijitorii Mei să fiu tăiat împrejur a opta zi după naștere ca un om, că am venit să lucrez supunere, și prin ea să fiu duhovnicesc.

O, așa și tu să faci, fiule creștin, dacă vrei să-ți formezi viață duhovnicească și să-ți fie cârmuită ea. Că iată ce frumos au lucrat sfinții cât au stat pe pământ, și ce mult și ce sfânt au cârmuit ei apoi peste cei care se umpleau de dor de cele cerești în ei! O, că se lupta ierarhul Vasile, se lupta sfântul Domnului să-i elibereze pe oameni de diavoli, de viață fără Dumnezeu, de apucături urâte și păcătoase, că mulți caută după Domnul în vremi de necaz, ca și acum două mii de ani când Mă căutau turme mari de oameni ca să le dau vindecare de neputințe. Dar Mie Îmi este dor de om care vine de dor după Mine, și așa om doresc să Mă urmeze, așa cum numai la auzul mărturisirii despre Mine se zidea dorul de Dumnezeu în cei pe care i-am ales Eu să-Mi fie ucenici apoi.

Marele ierarh Vasile are în ziua aceasta serbare între sfinți, ziua din an în care el a intrat în locașurile cerești ale celor ce iubesc cu dor pe pământ după ele, și salută el de lângă Mine pe cei din cetatea cuvântului Meu și intră acum în cartea Mea el.

— Ca focul a ars în inima mea dorul de Tine și de cele din cer, Doamne, o, și ce dor Îți este de oameni aprinși de dor după Tine, Bunule Mântuitor!

Eu doar aduc salutarea mea acum cetății cuvântului Tău și celor ce străjuiesc în ea venirea Ta cu sfinții, și spun: Foc a voit și voiește Domnul să arunce peste pământ și să ia foc mulți și tot mai mulți, fiilor din cetatea Domnului cu voi. Dorul este focul, și fără acest foc nu-I este Domnului cald în inima omului.

O, păstrați-vă foc, fiilor! Dați din el unul la celălalt ca să fie foc, că fără foc e frig în casă, Îi este Domnului frig în om, în casa inimii lui, și între frați apoi.

Vine praznicul Bobotezei și vom fi cu Domnul la masă de praznic cu toții. O, faceți foc, fiilor! Faceți-i pe cei ce vin la praznic să ia foc din foc, și să înțeleagă ei ce faceți voi aici pentru noi și pentru ei, căci voi ostenind lucrați, ca să-i faceți să se aprindă pentru cele de sus cei ce vin la zilele Domnului cu voi, cu masa de cuvânt în sărbători. Așadar, sunteți așezați de Domnul să pregătiți acum praznic mare de Bobotează și să deschideți cerurile deasupra și să curgă harul, fiilor. Fiți plini de dor, fiți plini de curaj, fiți plini de cuvânt, de semne și simboluri, de bucurie împărțită, și fiți copii pentru aceste împliniri, căci numai copiii sunt cei norocoși, căci prin ascultare ei sunt mici și sunt hărăziți pentru cele cerești pe pământ, și în cer apoi, o, fiilor.

— Mă desfăt cu sfinții Mei la voi în sărbători, dar nu uitați, o, nu uitați de dor, fiilor, de mult dor în voi pentru Noi, și cu el să lucrați și să pregătiți și să așezați sărbătorile cerești aici, ori de câte ori ele sosesc ca să fie așezate cu masa lor și cu oaspeți la masă, oaspeți de sus și de jos, fiilor.

Acum, pace vouă în toată vremea pregătirii praznicului Bobotezei, fiilor! Toate cu cârmuire să se lucreze și să se așeze, și fiți primitori de sfat și de lucru ca niște copii care ascultă, fiilor!

Voi veni cu mare slavă de cuvânt peste voi și peste oaspeții care vor sosi aici, o, și peste ape, măi fiilor.

Netezim calea celor ce vor călători spre Noi aici, și vor lua alin pentru dorul din ei.

Binecuvântată să fie toată ziua sărbătorii cu strângere la izvorul Bobotezei!

Lăudați pe Domnul în tot și în toate, fiilor! Lăudați pe Domnul în strune și organe! Faceți hora bucuriei și bateți din palme și cântați cântare nouă, precum este scris, fiilor!

O, pace vouă! Acest cuvânt rămâne peste voi, că e grea misiunea voastră, e grea, dar pacea Mea vă ajută vouă, o, fiilor! Amin, amin, amin.

14-01-2020