Cetele cerești, îngerii și sfinții așezați într-o frumusețe de măreață sărbătoare a cerului pe pământ sunt cu Mine aici, deasupra cetății cuvântului Meu, iar bucuria din ziua aceasta a celor din cer nu se poate cuprinde în cuvinte, ci doar cu duhul și doar cu inima și cu credința îi pătrunde pe cei din cer și pe cei de pe pământ care Mi-au stat aproape vreme de mulți ani pe meleagul român, și pe cei care-Mi stau acum sub slava cuvântului Meu, pe care îl așez pe acest meleag de șaptezeci de ani, începând cu duminica învierii Mele din anul 1955 când Mi-am început peste pământ trâmbițarea cuvântului Meu, și iată, am împlinit Scriptura venirii Mele în cuvânt de pregătire a unui popor atras de Tatăl Meu Savaot spre acest izvor de viață vie, de apă vie, o, și se cântă acum între cei din cer „Hristos a înviat!” ca și între cei de pe pământ, și-Mi aduc aminte că acum șaptezeci de ani acestea Mi-au fost primele cuvinte: «Pace vouă! Hristos a înviat! Nu sunt în trup, ci sunt în Duh și am venit să-Mi culeg un popor și să-i grăiesc tainele cele pentru vremea aceasta și sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu».

O, ce mult, ce mult cuvânt am grăit în acest timp, și ce mult s-a scris de către cei ce veneau aproape ca să audă de la Dumnezeu, o, și ce mult grăiesc încă și acum, și este cuprins cuvântul în cartea sa!

E sărbătoarea cuvântului Meu pe vatra neamului român și pun masă de cuvânt pe vatra ta, țara Mea de azi. Ești țara venirii Mele a doua oară de la Tatăl pe pământ, și în tine Mi-am așezat iatacul, România Mea, și sunt Soarele Care răsare pe pământ, iar tu ești sălașul Meu și ies din tine ca un Mire și grăiesc peste popoare cuvântul lui Dumnezeu. O, pace ție în zi de sărbătoare de înviere și de aniversare a lui Hristos Cuvântul pe meleagul tău! Am cerul de sfinți și de îngeri cu Mine în văzduhul tău, dar ce credință îți trebuie ție să-ți împart și să ai și să primești pe Domnul tău! S-a umplut pământul și neamurile de pe el de hristoși mincinoși, care visează ca Adam să fie deasupra lui Dumnezeu și ca să fie primiți în numele Meu și să li se aplece lumea, dar le spun la aceștia că Eu, Domnul, când am zidit omul am făcut sfat între Mine și Tatăl să facem omul după chipul și asemănarea Noastră, și nu oricum să fie cel ce lucrează și grăiește în numele lui Dumnezeu, iar cei care nu seamănă cu Dumnezeu sunt hristoși mincinoși. Și de ce hristoși dacă sunt mincinoși? Pentru că aceștia vorbesc împărțind cuvântul lui Dumnezeu, dar inima și viața lor sunt din lume, iar cei ce vin de la Mine ies din lume cu viața și cu fața, ca să poată avea de la Mine ceea ce dă să împartă în numele Meu peste cei săraci de Dumnezeu și de credință pentru Dumnezeu.

Amin, amin zic tuturor celor ce dau de acest izvor de cuvânt: cine nu are cruce nu este de la Dumnezeu trimis nicăieri și merge cu minciuna lui și cad mulți în laț și scapă greu dacă mai scapă, dacă-și mai vin în fire, o, și de aceea sunt venit cuvânt pe pământ odată cu înmulțirea hristoșilor mincinoși care culcă la pământ stelele cerului, creștinii cu care Eu, Domnul, luminez pe pământ între oameni și simt ei duhul credinței sfinte și înnoiesc lumea prin credință, nu prin vorbe fără putere în ele ca și cei ce le împart fără să le atingă cu vreun deget.

O, M-am dat la lucru pentru duhul învățăturii sfinte peste cei ce află cărarea cuvântului Meu, dar am în ziua aceasta mare, am de rostit binecuvântarea lui Dumnezeu și încununarea celor șaptezeci de ani de cuvântul lui Hristos pe plaiul neamului român, și această măreață binecuvântare va fi încununată cu înnoirea grădinii de la Maluri, pe piatra căreia Eu, Domnul Iisus Hristos, am coborât și am rostit cuvântul Meu cel de început prin trâmbița Mea, vasul pregătit de Mine încă din vremea prunciei ei ca să Mă poarte cu venirea Mea și să-Mi scriu pe pământ cuvântul și cartea lui și pe toți cei ce i-am avut la masă cu Mine și cu sfinții, și prin care a fost cules cuvântul și lucrarea lui și poporul martor al acestui timp, fiecare la vremea sa, la ceata sa, la lucrarea sa.

Binecuvintez și încununez această zi de praznic sfânt al învierii Mele și al cuvântului Meu și țara Mea de venire, întâia între popoare, întâia ca la începutul facerii când am scos din ape pământul și a fost ea creștetul pământului și are nume scris în Scripturi, țara strălucirii, că iată-Mă strălucind în ea prin cuvânt și prin harul Meu peste poporul cuvântului Meu cu care-Mi port pașii pe pământ până la margini, ca apoi să sfârșesc lucrul Meu, precum este scris, și să încep un nou început, o, că nu mai este în tine nimic ca în cer, țara Mea în care am stat la început și am zidit omul și grădina raiului și rochița cea mândră de pe trupul tău, harul Meu peste tine și dragostea Mea toată pentru tine și acum, ca să Mă port cu glasul cuvântului Meu prin tine, și apoi din tine peste pământ, o, și-Mi place că ești a Mea de la Tatăl și mulți în tine vor lăcrima că n-au cunoscut vremea Mea pe pământul tău și n-au înțeles strigarea Mea și școala înțelepciunii cerești pentru poporul tău, dar se va naște din cuvântul Meu un popor credincios care nu va mai cădea din har în mijlocul acestei vremi cu atâta rătăcire de Dumnezeu a oamenilor de pe pământ, că iată, totul s-a schimbat, toate merg spre nicăieri pe pământ, toate, și mari vor fi peste vremea aceasta cei care au aruncat de la ei stricarea omului acestei vremi pline de mascați ca să nu-i cunoști că sunt oameni, o, și voi avea o rămășiță aleasă prin har care va purta pe Dumnezeu trup și cuvânt, că Eu am plecat la Tatăl după înviere, dar n-am plecat până ce n-am lăsat trupul și sângele Meu de hrană pentru sfinți, pentru cei ce se sfințesc zi de zi ca să fie ei cu Mine, și Eu cu ei pe pământ și să rămână Dumnezeu cu o mână de fii așa cum a rămas Moise cu cei doi din Israel în vremea pieirii poporului rătăcit de la Dumnezeu, pierind el prin stricăciunea firii, așa cum și azi toți mor și pierd cărarea spre viață.

O, țara Mea, o, fii români, veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu! Cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Mele voi arăta vouă. Veniți la serbarea românească la Maluri, de unde Eu, Domnul, Mi-am început trâmbițarea cuvântului Meu acum șaptezeci de ani peste pământ! Fugiți de asemănarea cu lumea păgână, fugiți cât puteți dacă mai puteți fugi! Fugiți fuguța și ascundeți-vă în duhul cuvântului Meu, în asemănarea voastră cu Mine și cu sfinții ca să vă cunoască ai Mei dintre fiii lumii păgâne și să vă pot ocroti cu puterile cerești pe lângă voi tot timpul! O, ascultați-Mă așa cum Îl ascult Eu pe Tatăl, ca să fim frați și să am îndrăzneală la Tatăl pentru voi, căci vremea vopsită culcă la pământ pe mulți dintre voi dacă nu vegheați, dacă vă clătinați de pe un picior pe altul. Vegheați împreună cu Mine, lucrați împreună cu Mine când vedeți furtuni pe pământ. Fie-vă dragă și dulce lucrarea cuvântului Meu cu voi, și a voastră cu Mine apoi!

Se cântă acum pe pământ cântarea învierii Mele și se cântă și în cer, se cântă: „Hristos a înviat!” Se clatină și se cutremură iadul, de două mii de ani se clatină și se tânguiește duhul iadului amenințat prin cântarea aceasta. Cântați cu credință, voi, creștinii, cântați, ca păsările cerului cântați lui Dumnezeu, nu duhului iadului, căci distracția duhului lui satana se sfârșește cu durere grea adusă de duhul minciunii, care a îmbrăcat totul în făgăduințe mincinoase și în închipuiri vremelnice și fără de viitor, dar dragostea cea de la Dumnezeu nu piere, nu cade niciodată din lucrul său cel veșnic, căci dragostea e veșnică, e ca Dumnezeu, iar Eu vorbesc de dragostea care nu cade, și prin care nimeni nu cade, ci, din contra, ea arată drumul spre rai, spre cele pregătite de Dumnezeu pentru fiii iubirii Lui, pentru adevărații fii ai lui Dumnezeu pe pământ între oameni, și fericiți se simt și sunt cei care-L vestesc pe Domnul și lucrările Lui și făgăduințele fericirii Lui pentru cei rămași cu El și în iubirea Lui, care nu se găsește în lume și cu fiii lumii, căci lumea e plină de idoli și de plăceri ucigașe, iar otrava ei merge la inima omului și o trage spre minciună și spre tărâmul morții, unde femeia s-a făcut bărbat, iar bărbatul femeie, și toate acestea ieșite din iad, și nimeni nu va mai rămâne de partea vieții, decât cei ce rămân întru iubirea Mea în vremea aceasta de sfârșit de lume păgână, schimonosită la față și la faptă, până ce nu va mai avea ce culege din acest foc care mistuie totul și care sfârșește lumea care piere, așa cum a pierit poporul de demult al Domnului prin pustiul cel plin de dor de păcat și de moartea cea de la păcat, dar Dumnezeu și cei iubiți ai Săi vor birui și vor deschide harului și binecuvântării cerești care vor așeza pe pământ împărăția înnoită, promisă de Mine că va veni față în față cu lumea care dă să schimbe totul în blestem și în pustiu.

E zi de cântare de înviere și tremură duhul iadului. Se zguduie încuietorile iadului când aude satana vestea Mea cea mare, sărbătoarea românească de la Maluri, și care are lucrători din cer pentru gătirea ei, alături de muncitorii Mei din cetatea cuvântului Meu și dintre cei ce iubesc ca Dumnezeu pe pământ ca și în cer, și trebuie chemată să vină această împlinire.

Te iau în îmbrățișarea Mea, o, țara Mea de venire. Pace ție! Hristos a înviat! Îți grăiesc din mijlocul poporului cuvântului Meu. Te cuprind în cuvânt mai mult ca oricând, și de șaptezeci de ani se scrie pe meleagul tău cuvântul lui Dumnezeu și va veni o vreme când mulți, mulți de pe pământ vor căuta după această mângâiere spre alinarea ranelor lor și vor vesti pe Domnul, Cel ce vine pe pământ cuvânt în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și este fără de sfârșit acest izvor mângâietor, cuvântul Meu peste pământ pe vatra neamului român, șaptezeci de ani ai lui Iisus Hristos Cuvântul cu oamenii pe pământ. Amin, amin, amin.

Sunt deasupra în nor și-Mi vestesc străjerii cuvântului Meu să se ridice și să deschidă cartea și să-Mi așeze în ea cuvântul. Un foșnet blând stârnește văzduhul de deasupra ca să-Mi vestească sosirea și intrarea în cetate și aștept să intru. Puterile cerești Îmi poartă trupul și tronul pe aripile slavei venirii Mele și e tot o minune această slavă deasupra meleagului român de mai bine de șaptezeci de ani, și iată, așez mereu în carte cuvânt de vestire și de pregătire de serbare românească pe plaiul venirii Mele din vremea aceasta și Îmi grăbesc la lucru muncitorii acestei pregătiri, iar Eu, Domnul, vin cu cei din cer și umplu văzduhul și împart bucuria Mea, căci voi fi Mire și voi așeza zi de nuntă și voi împărți mângâiere dulce și-Mi voi îmbrățișa în cuvânt țara Mea de venire și pe fiii ei, care se vor aduna de prin toate laturile, și-Mi voi povesti în ziua aceea povestea Mea și a trâmbiței Mele și a poporului cuvântului Meu, născut din lucrarea Mea cu Verginica, copila de la Maluri, pe care am pregătit-o de mică pentru ca să poarte ea venirea Mea cuvânt pe pământ, slava Mea de la sfârșit de timp și biruința toată pe pământ și în cer, o, și de aceea Îmi tot vestesc această zi și-Mi fac loc cu ea pe pământ și îmbrac în slavă sătuțul de la Maluri și sătenii lui, o, și trebuie mare pregătire pentru această zi de mângâiere și de bucurie sfântă între pământ și cer, și toate oștirile cerești stau cu priviri sfioase spre lucrul Meu de pe pământ cu poporul Meu cel mic, cu care-Mi pregătesc bucurie împărțită din destul, căci glasul Meu va mângâia și va împărți și va umple de iubire și de har pe cei ce se vor strânge sub slava Mea din ziua aceea, o, și drag Îmi este să-Mi tot vestesc acest dor și această serbare dulce a duhurilor, a sufletelor, a păsărilor, a florilor, a fiilor iubitori de slavă cerească în vremea aceasta a venirii Mele cuvânt pe pământ, și voi serba șaptezeci de ani de cuvânt pe pământul român și dulce va fi această veste și multă mângâiere va avea peste mulți, o, că nu pentru cei ce nu iubesc, nu pentru ei va fi această minune, ci numai pentru cei ce au iubirea în simțire și credința în iubire și dorul cel sfânt al mângâierii de sus peste pământ, iar cei cu piatră la inimă nu trag spre bucurii sfinte, de vreme ce necredința născută din duhul trufiei lor îi ține robi sub ea.

Intru în carte cu praznic sfânt de Florii și-Mi scriu cuvântul cel plin de amintiri, căci acum două mii de ani, purtându-Mă din loc în loc cu ucenicii și vestindu-le adevărul Ființei Mele de Fiu al Tatălui, se tot apropia trădarea și jertfa Mea pe cruce și-Mi pregăteam ucenicii pentru credință, pentru statornicie, pentru învierea Mea apoi și pentru suirea Mea iarăși la Tatăl și pentru iarăși întoarcerea Mea cu slavă împotriva necredinței de pe pământ vreme de două mii de ani, o, și Mă pregăteam să merg la praznic în Ierusalim, după ce l-am ridicat pe Lazăr din mormânt, și am luat un măgăruș tânăr și stând pe el mergeam spre oraș ca să împlinesc scriptura acelei vremi scrisă din vreme, când fiii Ierusalimului s-au bucurat o clipă de slava Mea din mijlocul lor cântându-Mi osanale și numindu-Mă cu nume mare, Împăratul lui Israel, ca apoi acea mulțime să-Mi ceară după câteva zile răstignirea pe cruce.

În ziua aceea de slavă toți cântau și se bucurau și-și împărțeau credință și nădejde și bucurii, o, și numai Eu plângeam, plângeam Ierusalimul. Mi-am oprit mersul o clipă, și, stând pe coasta orașului, priveam și plângeam cetatea și spuneam: «Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta lucrurile care puteau să-ți dea pacea, dar acum ele sunt ținute de ochii tăi, și vor veni peste tine zile când te vor împresura vrăjmașii și te vor strânge din toate părțile și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată și de aceea vei rămâne pustie de Dumnezeu până când vei zice iarăși: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!»

O, așa plâng și azi. Acum două mii de ani nu M-au primit mai-marii templului și s-au unit toți, Ana și Caiafa, Pilat și Irod, toți una în toți din Ierusalim pentru uciderea Mea, ca să cadă asupra lor sângele nevinovat care a curs pe pământ de la Abel până la Zaharia, de la prooroci și până la toți trimișii lui Dumnezeu, o, că n-au voit să fie ei copiii lui Dumnezeu și să stea sub ocrotire ca puii sub cloșcă.

Iată, acum tot la fel este. Nu se apleacă cei mari, nu se apleacă sub slava cuvântului Meu, nu se pot smeri ca să nu ajungă și aceștia ca aceia de acum două mii de ani, cărora le-au sărit mințile când au văzut pe Cel Care nu L-au primit din partea cerului și L-au tăgăduit ca să fie ei la putere, dar soarta i-a umilit prea greu pe toți, o, și n-aș mai vrea să fie așa și azi, și mereu i-am rugat pe cei de azi să nu se îndoiască în cuvântul Meu, să nu dea cu pietre în mersul Meu, o, și voi tot striga la ei din acest prag și îi voi tot aștepta să-și vină în fire, că tot ca acum două mii de ani sunt și azi, și tot la fel de necrezut și nebăgat în seamă sunt și azi, căci dorul de putere și de întâietate îi stăpânește pe toți cei care au gustat și tot gustă din aluatul trufiei și al lăcomiei și nimeni nu se îndură să-Mi facă loc să le grăiesc și să lucrez cu ei vremi mărețe ca în cer pe pământ, iar Eu rămân cu strigarea la ei ca în toată vremea de sub cer, după ce omul nu L-a mai iubit pe Dumnezeu cu viața lui, o, și de aceea numai suferințe vin și-și fac loc și cuprind sub ele fără de veste pe mulți, și Mă uit peste tot și aș vrea să împart pace și mângâiere multă și aș vrea să fie iubire, nu răutate, nu răzbunare, nu minciună, nu război și lacrimi pârâu, o, că e prea multă durere în inimi și multă disperare, și ce bine ar fi să fie aplecare în vreme de război, căci Eu am spus că dacă cineva îți cere haina dă-i și cămașa dacă așa vine câte o vreme, că oricum stai undeva pe pământ și ai peste tine pe cei ce stau mari peste oameni, și iată de unde vine lipsa de pace, căci din neaplecare vine, și este scris că dacă îți pleci capul rămâi cu el și rămâi.

O, nu toate ținuturile au merite sau alegere aparte din partea lui Dumnezeu, și oriunde ai fi și oricine ți-ar cere apleacă-te și trăiește-ți zilele, dar nu da loc la război, că iată, te prinde tăvălugul. Poporul cel de demult al alegerii lui Dumnezeu cădea adesea în robie din pricina neiubirii de Dumnezeu și a păcătuirii și se apleca fără de murmur, până ce striga el iarăși la cer și-i dăruiam eliberarea, dar acum numai arme se construiesc, iar diavolul urii se joacă cu ele pe deasupra capetelor oamenilor de pe pământ, o, și de ce, oare, de ce arde pământul și tot ce e pe el de la focul făcut de mâna omului? De ce se curmă fără milă vieți sub fierul fierbinte al răzbunării și al lăcomiei? De ce oamenii grăiesc între ei cu amenințare, cu răzbunare, cu arme de război? O, unde ești tu, pace rostită de gura Mea ca să fii între oameni?

Iată, strig plângând cu milă și spun: Pace vouă, celor ce aruncați cu moarte peste pământ! Veniți-vă în fire până nu împrăștiați prea multă jale, prea multe lacrimi care dor și ajung la cer! Căutați pacea, voi, care vă credeți în stare să secerați vieți și să nu vă doară ca pentru voi înșivă durerea pe care o împărțiți.

Iar voi, cei oropsiți, strigați la cer după ocrotire și învățați să vă rugați pentru îmblânzirea celor care vă aduc dureri, căci viața cea trăită pentru Dumnezeu nu se mai vede între oameni și de aceea nu vine ocrotirea cea din cer la voi. Încă o dată strig: Pace vouă! Pace între voi, cei ce vă războiți atât de nemilos, și mai degrabă aplecați-vă și aveți răbdare sub mâna cea care dă să vă supună, iar aplecarea aduce pacea! Amin.

E praznic de Florii pe pământ și în cer și dau să împart mângâiere și ramuri de mângâiere și aștept sărbătoarea grădinii de la Maluri și-Mi întăresc muncitorii cetății Mele și timpul e scump de tot, iar cei din poporul cuvântului Meu care mai sprijină jertfa pentru gătirea grădinii au și ale lor de lucrat, au de arat, de semănat, au multe de făcut, și vin cum pot și ei, căci ei nu Mă au numai pe Mine cum Mă au cei din cetate, că mai au și pe ale lor și pe ai lor și pot mai puțin pentru Mine, mai cu picățica, dar voi, fii ai cetății care vine la vedere tot mai mult, voi Mă aveți numai pe Mine, iar de voi nu mai aveți vreme, și de aceea trebuie să puteți și mai mult ca până acum, o, și de aceea vă rog îngrijorat să nu vă luați după neputințele care dau să-și facă loc în trup și dați-le de la voi pentru Dumnezeu, fiilor. Nu lăsați să vă spună trupul că nu puteți, și trebuie să vă trezesc tot timpul gândul că se poate și că veți putea.

Dau să vă fac un strop de mustrare folositoare, fiilor. Nu cumva să vă lăsați spre somn, căci sunt dintre cei ce au plecat în lături că nu le ajungea vremea somnului și s-au dus să-și facă rost să doarmă mai mult și s-au dus văitându-se de somn, nu de lipsa Ființei Mele din ei, iar Mie Mi-a fost rușine în fața îngerilor și a diavolilor, atât de slab cum eram în unii din creștini hrăniți cu harul cuvântului Meu. Un ceas mai mult pentru somn nu-ți aduce, creștine, niciun bine, ba îți moleșește și mai mult trupul, și spun aceasta că Mă doare de truda Mea ca să-Mi fac copii frumoși, după chipul și asemănarea lor cu Mine, fiilor. Creștinul trebuie să merite iubirea pe care și-o dorește de la Dumnezeu și de la frați, căci ea trebuie dăruită să-i fie, nu dorită.

Sunt două măsuri: ori eşti îndumnezeit şi de folos de pe pământ şi până în cer în toată vremea ta de pe pământ, ori eşti nimic şi eşti de partea ta, și acest nimic se dă mare pe sine și se iubește pe sine și nu pe Dumnezeu. Dacă ești supărăcios, morocănos, nemulțumit, întunecat la inimă și la față, cârtitor, judecător, bârfitor, totul este de la duhul rău al iubirii de sine și se vede acest duh că este și lucrează pentru sine în creștin, și așa se vede că nu ești cu Dumnezeu în lucrarea vieții tale.

O, nu numai de mâinile voastre este nevoie, ci mai mult de duhul vostru, de locul Meu în voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu voi, Eu cu Duhul Meu, fiilor, căci trupul Îmi stă în taină, în nor Îmi stă de două mii de ani ca să pot fi pe pământ cu oamenii, și cu Tatăl în cer, fiilor.

Așadar gătim serbarea românească de la Maluri. E micuț sătuțul, dar taina de pe vatra lui e mare până la cer, fiilor, și fac chemare sfântă și spun: Veniți la nuntă, români! Hristos e Mire, iar voi nuntașii lângă poporul cuvântului Meu, poporul mireasă, cu care Mi-am gătit venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, pregătesc cu el serbare dulce după duhul și obiceiul românului, și voi vesti curând, curând ziua mângâierii Duhului Sfânt peste pământ, acasă la români, aici, într-un sătuț mic, în care Eu, Domnul, tainic am stat și am lucrat vreme de șaptezeci de ani cuvântul Meu peste pământ și cartea sa, și ne vom scrie cu această zi curând, curând și o vom vesti pentru cei ce se vor aduna, și duhul mângâierii își va împrăștia mireasma sa, și pe aripi de vânt va merge peste tot această mângâiere în ziua aceea sfântă, ziua cea așteptată de toate puterile cerești să vină și să se împartă cu slava sa peste pământ, slava Domnului și cuvântul Său pe meleagul neamului român, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Când Eu vin cuvânt pe pământ ca să Mă așez cu el în cartea Mea cea de azi Îmi iau cu Mine suitele cerești cu care Mă port între cer și pământ și-Mi scriu cuvântul și pe pământ și în cer și Mă împart cu el, cu lucrarea Mea cea de la Tatăl dată s-o lucrez, și iată, în sărbători sfinte și în duminici am lucrare de cuvânt peste pământ, o, că multe sunt de lucrat și de scris jos și sus, și am lucrători de sus și de jos și nu stă Dumnezeu din lucrarea Sa scrisă și împlinită tot timpul, de la ziua întâi a facerii văzutelor și nevăzutelor și până la veacul veșniciei, până atunci Eu tot grăiesc și tot scriu, și toate sunt așezate ca în film în locașurile cerești pentru veșnicie, și iată, lucrez în vremea aceasta lucrarea cea de la capătul lucrului Meu văzut, și am o mânușiță de popor ascultător și Mă sprijin pe el cu venirea Mea cuvânt pe pământ, așa cum în toate vremile Mi-am pregătit să am la cine să trag pe pământ când vin să-Mi fac între oameni lucrarea.

O, nu numai omul lucrează. Eu, Domnul, lucrez mult de tot, chiar și pe cele pe care omul le lucrează spre bine sau spre rău, după cum se întâmplă să-și adune el plata prin fapte, căci Eu văd înainte de vederea omului și le așez pe toate după cum e viața lui cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu, și iată pe pământ lucrare multă fără Dumnezeu din partea omului stăpânit de duhul trufiei, duhul care l-a despărțit pe om de Dumnezeu în rai, căci omul care nu-L iubește pe Dumnezeu este trufaș și nu iubește, căci cum s-ar putea să iubească omul trufaș?

O, nu știu oamenii de pe pământ de ce nu-L iubesc pe Dumnezeu, de ce nu se apleacă, de ce nu-I dau dreptul lui Dumnezeu să lucreze prin ei și din ei după voia Sa cea de sus.

O, pace ție de la Domnul Dumnezeul tău, țara Mea cea de azi, România Mea cea de la începutul facerii și cea de azi! Mi-e tare drag locul tău de pe pământ. Ești pământul pe care am stat cu picioarele și am luat tină din trupul tău și am făcut trupul omului și am suflat apoi peste el duh de viață și a fost omul apoi ființă vie ca și Dumnezeu, o, și s-a purtat omul apoi cu Mine ca și cum nu l-aș fi făcut Eu ca să fie el, și s-a umplut de trufie când s-a văzut cum și cât este, și de atunci și până azi s-a iubit pe sine omul și nu L-a iubit pe Dumnezeu, pe Făcătorul său, de la Care el a luat ființă, și de aceea am spus Eu acum două mii de ani când am venit și am stat iarăși pe pământ și am spus la tot omul care voiește să Mă urmeze de aproape, i-am spus: Cel ce voiește să vină după Mine și să-Mi urmeze, acela să se lepede de sine și să-și ia crucea și să meargă pe urma Mea lăsând tot ce el a avut și câștigând pe Dumnezeu de partea sa.

O, țara Mea de azi, cuvântul Meu izvorăște din tine peste pământ ca la facerea lumii. Lucrarea omului nou, după chipul și asemănarea Mea, aceasta am de lucrat în zilele acestea prin cuvântul Meu așezat de gura Mea pe vatra ta, pe masa ta. Te iubesc cu mare iubire și aș vrea să Mă bucur în tine așa cum M-am bucurat când am zidit cerul și pământul și omul apoi, omul lucrat de Dumnezeu din trupul tău și din Duhul Meu.

O, ce taină mare! N-are cine paște această pășune căzută din cer ca mana care venea spre Israel când l-am scos din lume ca să fie apoi așezat pe pământul binecuvântat. Mă adun cu oștirile cerești deasupra ta și te cuprind în Duhul Meu și în grăirea Mea de peste tine și-ți dau din cer ca să te înveți de unde să-ți alegi hrana ca să faci miere și să fie de folos truda ta cu Dumnezeu. Am peste tine pe străbunii tăi sfinți, care-ți veghează trupul și duhul, o, și am deasupra ta pe mama Mea Fecioara de ocrotire ție și Mie ca să-Mi păzesc ce este al Meu, să-Mi cresc în tine o mânuță de popor îmbrăcat în darul și harul credinței venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârșit de timp, iar el să Mă împartă de la margini la margini cu vestea venirii Mele iarăși de la Tatăl ca să-Mi pregătesc arătarea și biruința, precum este scris să se împlinească în toată întregirea ei lucrarea Mea cea de la Tatăl, căci Tatăl Meu a trimis încă de la facere și până azi slugile Sale peste pământ ca să-l întoarcă pe om, după ce omul a pus stăpânire pe pământ și pe cer, iar omul cel plin de sine i-a omorât pe toți trimișii Tatălui, și apoi M-a trimis Tatăl pe Mine, pe singurul Său Fiu, dar și pe Mine M-a dat la pieire trufia omului, iar acum sunt îmbrăcat în Duh, în cuvânt, o, și nu mai are cum să Mă mai biruiască omul, și vin cu Tatăl, iar Tatăl are socoteala făcută pentru om, pentru cele lucrate de om împotriva Sa și vine acum biruința lui Dumnezeu și a Fiului lui Dumnezeu, și iată-Mă, sunt Cel înviat, sunt Cel ce Mă întorc ca să fac biruință și dreptate aleșilor și drepților Mei din toate vremile trimiși de Tatăl după om, și grăiesc acestea toate în ajun de praznic sfânt, praznicul dumnezeieștii Buneivestiri, când mama Mea Fecioara a fost acum două mii de ani pețită de înger ca să Mă primească să vin și să Mă nasc Prunc prin trup de Fecioară, precum era scris în Scripturi despre Fecioara care va lua în pântece pe Dumnezeu Fiul, o, și sunt la masă de cuvânt cu ea aici și Ne dăm mângâiere unul altuia și luăm din ea și împărțim părintește pentru cine voiește să ia de la Noi și să fie împărțitor de mângâiere ca și Noi din unul în altul între oameni și să Mă bucur că merge vestea cerească și toată lucrarea ei așezată prin cuvânt la sfârșit de timp, ca să știe oamenii că Dumnezeu Se pregătește cu slavă multă pe pământul român și scoate deasupra pe cele lucrate în taină pentru fața cea nouă a lumii, căci vine văzut această înnoire, vine, că a venit acest timp, și iarăși începe Domnul facerea Sa. Amin.

Iată, trebuie credință și împliniri prin credință, căci toate s-au împlinit prin credință în vremile de sub cer, o, că vine vremea nevăzutelor facerii lui Dumnezeu, și fericiți sunt și vor fi cei atinși de taina Duhului Sfânt, căci așa se văd, și cerul Meu înseamnă nevăzutele lui Dumnezeu dintre pământ și cer. Și cum așa? Iată, nevăzutele sunt cele ce erau la Dumnezeu din vecii, adică înainte de facerea celor făcute de Dumnezeu la vedere pentru ochii omului, o, și vine vremea nevăzutelor lui Dumnezeu ca să se vadă de pe pământ, și de aceea strig peste tot și spun: Fericiți că vedeți lucrările lui Dumnezeu ca să puteți spune și voi ca proorocul și împăratul David, care vorbea cu Domnul și spunea cu umilință multă: «Doamne, cele nevăzute și pe cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie!» Amin. Iată, pe acestea le voi arăta, când la arătarea lor se va sfârși trufia omului și va vedea omul locașurile Tatălui Meu și ale Fiului Său și ale celor ce împărățesc cu El pe vecii, iar facerea omului nu va mai fi atunci, căci toate trec, precum este scris că trec, ca să rămână Dumnezeu și iubirea Lui și cei ce iubesc, căci cei ce iubesc sunt sfinți, toți sunt sfinți prin iubire.

Acum însuflețesc cu proaspăt cuvânt pregătirea și lucrarea de la Maluri, locul pe care Eu, Domnul, am coborât și Mi-am început trâmbițarea cuvântului în anul 1955, o, și aștept ultima floare udată, ultima mână de pregătire și porțile larg deschise și bucuria cerească din ziua aceea când cuvântul Meu cel de șaptezeci de ani va curge de deasupra și va înnobila inimile celor ce se vor strânge la serbare, la strigarea Mea de vestire să vină cei cu dor de venire la Mine și să le grăiesc lor că sunt acolo cu nevăzutele facerii, cu toate puterile cerești, cu îngerii și cu sfinții în mii de mii și cu toți strămoșii sfinți ca să deschidem cartea și povestea Mea cea de șaptezeci de ani pe plaiul neamului român, câtă vreme atât de tainic am lucrat și am cuvântat și au luat ființă toate, toate în nevăzutele lui Dumnezeu și gata stau să se arate, o, și ce credință îți trebuie, omule, pentru această vedere peste duhul tău care să spună și în tine: „Doamne, cele ascunse și nearătate ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie”.

Binecuvântare las în carte pentru începutul vestirii sărbătorii de la Maluri și veți merge, fiilor, în cetatea de scaun a României Mele și veți așeza acolo spre vedere simbolurile cu care Eu, Domnul, lucrez și împlinesc cuvântul Meu peste pământ, cuvântul cel din toată vremea Mea cu voi, și apoi veți veni acasă pentru mersul înainte al gătirii grădinii de rai de la Maluri, și această zi de sărbătoare e așteptată cu cel mai nestăpânit dor de către toate cetele cerești, și mulți de pe pământ se vor aduna și vor lua din slava Mea cu voi, iar până atunci Eu, Domnul, voi tot grăi cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.