Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul



Fiilor, fiilor străjeri în calea Mea, Eu sunt, Eu sunt Cel ce sunt, iar voi sunteți cei ce-Mi faceți primirea. Deschideți cartea, măi fiilor, și așezați-Mi în ea cuvântul. Vă dau întărire, vă dau alinare, vă dau nădejde, vă aduc din cer, iar voi fiți sprijinul Meu ori de câte ori Eu vin să Mă așez cuvânt pe pământ. Mi-am făcut cale ca să vin, și Mă sprijin cu voi, și se sprijină cu voi și cei care au venit și au bătut ca să intre și ei ca să le fiu și lor Dumnezeu și Păstor, și amintesc acum de vremile de încercare când le spuneam ucenicilor Mei, și la cei ce Mă auzeau grăind acum două mii de ani, și spuneam: «Fericiți sunt și vor fi cei ce nu se smintesc întru Mine!».

O, câtă statornicie le trebuia celor ce rămâneau pe cale cu Mine, măi fiilor! O, câtă statornicie le trebuie și acum celor ce și-au ales să creadă și să poată pune peste ei cuvântul Meu de facere a omului și de păstorire mereu apoi peste pașii lor mereu, mereu!

Fiilor, fiilor, la fel și azi spun, că-i vreau fericiți pe cei ce au crezut și cred venirii Mele cuvânt pe pământ și statul lor lângă Mine și lângă voi ca să le fiu Păstor, dar și voi să le fiți, mereu, mereu să le fiți, de lângă Mine, fiilor. E zi de sărbătoare și vin Păstor la voi, și la poporul cel credincios ca și voi, și spun ca și atunci: Fericiți cei ce nu se smintesc întru voi, iar cei ce nu se smintesc rămân până la sfârșit, iar cei care rămân sunt cei fericiți dintre cei care vin și nu rămân până la sfârșit cu Mine și cu voi.

Omul se răcește de Dumnezeu odată cu îngăduința spre păcat, iar păcatul îi ia păsarea și-i dă slăbirea de suflet, și nu mai are omul plăcere și iubire pentru Dumnezeu, pentru sfințenie, pentru viață curată și ascultătoare. Voia omului se face zid între el și Dumnezeu și e ca lovitura care se întoarce, o, și nu știe omul să spună ca David, care zicea: «În Dumnezeul meu voi trece zidul», iar dacă nu știe să spună așa, el se îndreptățește pe sine și se unește cu voia sa, și va suferi așa, săracul, și toate aceste dureri se nasc peste el din duhul îngâmfării, din lipsa dragostei, o, fiilor.

Iubirii îi trebuie răbdare, și mai ales ascultare. Iubirea vine spre om din toate laturile, și din față, și din spate, și din părți și-i spune lui: „nu fă așa, nu fă asta!”, și e bine să se obișnuiască omul să-și spună: „da’ ce mă cred eu că sunt ca să vreau așa sau așa?”, și trebuie să-i convină lui veghea care are grijă de el, și să creadă aceasta.

Când omul este el înăuntrul său, se cunoaște aceasta, se cunoaște că nu ascultă, că nu lucrează cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu în el, căci este el, omul, iar omul este om și atât. Când Dumnezeu este în om e frumos omul, și-i face și pe alții ca și pe el, frumoși, blânzi și smeriți cu inima ca Dumnezeu, luminoși, liniștiți, mulțumiți, și așa lucrează cel cu Dumnezeu în el, ca omul cârmuit de Dumnezeu.

Omul se crede în stare când vrea ca el, când este nemulțumit, neiertător, cârtitor, lipsit de duhul frăției. O, fiilor, păstrați-vă dulce inima, căci dacă ea nu e dulce voi nu sunteți frumoși, nu luminați în jur, iar Eu am spus la ucenici: «Voi sunteți lumina lumii». Lipsa Mea din voi, a luminii, vă întunecă și sunteți în întuneric, chiar și dacă strigați la Mine din întuneric. O, Eu nu trebuie să fiu strigat, ci doar primit să stau în voi, doar prielnic să-Mi fie în voi, și totul e pentru Mine în voi, iar vouă vă este toată pacea, fiilor.

O, cine nu Mă păstrează în el, acela Mă dă afară și stă el în el și Mă pierde, așa cum M-a pierdut Israel, care M-a dat de la el. Vă aduc sub glasul Meu pe toți cei care credeți căutând spre izvorul gurii Mele, și vă învăț pe toți să fiți statornici în iubire și să nu Mă dați de la voi, că toți oameni s-au despărțit de Dumnezeu prin lucrarea voilor lor de zi cu zi, o, fiilor păstoriți din cer. O, dacă voiți să vă conducă Domnul trebuie să arătați tot timpul bunăvoința că vreți, că vă țineți de cuvânt apoi, iar când voia voastră se întoarce pic cu pic împotriva voastră, e bine să înțelegeți deslușit că nu vă ajută cu nimic voia voastră, că vă lovește cu lucrarea ei apoi, și iată tot răul și-l lucrează singur omul.

Fiilor, fiilor, învățați să nu pieriți. O, fiilor, învățați să fiți statornici prin lepădare de sine. Ea este iubire în voi. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-i dai celuilalt prețuire și preț, chiar dacă pe deasupra lui îl vezi neplăcut ție. Tu însă nu știi cum este el la Dumnezeu cu cele dinăuntru ale lui, iar când îl disprețuiești pentru tine însuți, tu nu ești al lui Dumnezeu, Care iubește și iartă iubind și prețuind.

Omul se caină când nu-i place ceva sau cineva, când îl nemulțumește ceva, când nu-i ajunge cum se simte. O, nimic să nu ai pe cel ce te întristează sau te lovește, și adu-ți aminte, fiule, o, adu-ți aminte cu umilință cât de mult ai greșit și tu față de Dumnezeu și de semeni, și învață să cunoști când vin spre tine cele ce ai făcut și tu, iar dacă rabzi prin iubire îți iartă Domnul pe ale tale, și Domnul iartă dacă și omul iartă pe cel vinovat lui, că altfel zadarnic ar spune el: iartă-mă, Doamne!

Fiilor, fiilor, nu omul trebuie să aibă nemulțumiri și pretenții, ci Eu ar fi să am pretenție la el, ca să fie ca Mine, nu ca el pentru nemulțumirile lui. O, nu așa, și iată, nu știe omul ce este Dumnezeu și ce este omul. E mai bine ca Dumnezeu, e mai mare Dumnezeu, omule, nu tu. O, nu tu să ai pretenție la El, ci El la tine, căci El a făcut omul, nu omul pe Dumnezeu, și iată, când omul se lasă spre nemulțumire și spre tulburare apoi, el nu mai înțelege nimic, decât ca el, ca tulburarea lui, și omul nu poate decât ca el, iar pe pământ e diavolul ieșit din plin cu toate ale lui, slăbindu-l pe om spre ele, căci omul este pe pământ și stă lipit de pământ, și nu de cer, o, și pe pământ e greu fără cer.

Fiilor, fiilor, credința și răbdarea și iubirea vin de la duhul umilinței din voi, iar fără el nu poate omul nimic bun, nimic veșnic. Viața cea fără de sfârșit înseamnă sănătatea mereu a sufletului și a lucrărilor lui. O, nu vă ascundeți de cei ce vă știu boala, că mult mai ușor vă este văzută boala când vă ascundeți în voi cu cele nevăzute pe dinafară. Sunteți cunoscuți de doctor când vă ascundeți, și se întristează doctorul pentru nevindecarea voastră.

O, dați-vă vindecării ca să nu rămâneți nevindecați! Nu stați cu moartea în voi făcându-vă că n-o cunoașteți. O, auziți glasul Meu ca să fiți vii, nu morți, că mulți din voi nu ascultați frumos de voia Mea în voi. Lazăr M-a ascultat și s-a ridicat la strigarea Mea, după ce a adormit și a stat patru zile adormit. El însă era adormit, iar Eu doar l-am trezit, și la glasul Meu i s-a dezghețat sângele și i s-a încălzit și numaidecât s-a ridicat. Le-am spus la ucenici: «Lazăr a adormit». Ei însă n-au înțeles, și ca să înțeleagă ce le-am spus, a trebuit să le spun că Lazăr a murit. Le-am spus: «Mă duc să-l trezesc», și l-am trezit din adormire, așa cum îi voi trezi pe toți cei care au adormit împăcați cu Mine, curățiți de moarte și pregătiți pentru înviere la strigătul Meu de peste ei.

Am spus vouă aceasta ca să știți ce este moartea, și ce este adormirea cea cu nădejdea învierii, și vă rog, fiilor, pe toți cei care Mă știți adevărat în acest cuvânt venit, vă rog feriți-vă de moarte, de voia voastră, care vă desparte cu zid între voi și Dumnezeu. Învățați să spuneți cu adevărat: „În Dumnezeul meu voi trece zidul”. Fără nici o proptea veți putea, numai să nu iubiți moartea, măi fiilor. Iubirii căreia îi trebuie proptele, o, ce mai poate ea? Nu poate ea așa pentru Dumnezeu, și poate numai pentru cele ce pier odată cu omul care nu-L iubește pe Dumnezeu după porunca vieții, după porunca iubirii pentru cei ce iubesc avându-L pe Domnul de iubire cu totul, iar altfel nu poate iubirea. Când ajungi să-ți meargă în cârje iubirea, o, ce mai poți atunci să faci cu ea? Mai poți tu atunci?

Iată, fiilor, prin iubire poate cel ce poate, iar fără ea n-are omul putere, și e plin de neputință fără ea. Toți creștinii ar vrea să aibă o siguranță că Dumnezeu nu-i părăsește la vreme de dureri, și dau ei să-și facă rost de proptele cum îi duce capul, de daruri spre Domnul, dar când iubirea între om și Dumnezeu caută să-și facă proteză ca să nu se șubrezească ea, și ca s-o aibă omul de partea lui, o, nu se poate așa cu Dumnezeu, nu e ca între om și om împuterniciri scrise ca să aibă omul siguranță și milă și îngrijire, și numai cei ce au simțit îndrăgostirea pentru Mine, numai aceia au avut putere pentru iubire, și prin ea n-au pierit ei.

Când vreun fiu hrănit de Mine din cer se ridică apoi și-Mi stă împotrivă plecând, și arătându-și așa împotrivirea, o, Eu nu fac tot așa, nu-i stau împotrivă, îi dau drept să-și aleagă, îl mai rog apoi să nu se joace cu Dumnezeu și cu viața, și îl las apoi din mână, căci sunt umilit înaintea omului mare asupra Mea, și așa se înțelege deslușit că toți cei care M-au părăsit nu M-au primit de Făcător al lor oricât de mult le-am stat la picioare, ba s-au și nemulțumit de Mine și de felul lucrului Meu, și toate din pricina trufiei omenești, cu care omul este mult prea învățat, chiar dacă lui nu-i iese așa socoteala ca să știe aceasta, iar cel ce știe, acela este om sfânt, eliberat de sine, așa cum sunt cei ce vin după Mine cu adevărat, și nu pentru o vreme.

Fiilor, fiilor, cel ce a venit și a bătut ca să-i deschid lui, o, ar fi trebuit să-Mi dea Mie inima și simțirile ei, ca să nu rămână el așa cum a venit, așa cum a fost, așa cum sunt oamenii toți, trufași, răzbunători pentru ei înșiși între ei și cei din jurul lor, o, și ar fi trebuit să caute cu orice preț să nu Mă piardă de Dumnezeu al lui și să nu-Mi ia locul peste viața lui pentru cârmuirea ei prin inima lui și a simțirilor ei, căci cel ce face așa nu Mă mai alege, nu Mă mai ia de Dumnezeu al lui, și se face mare el peste el pentru viața sa, și așa Mă dă de la el, și așa Îmi strâmtorează pic cu pic locul Meu din el, nemulțumire după nemulțumire pentru felul în care Duhul Meu l-ar lucra pe el pentru statura lui, nefăcută până să vină la Mine, o, și-Mi face apoi mersul Meu greu pe pământ, și numai mersul cu diavolul îl știe omul, fără să știe că asta știe, săracul de el.

O, ce mai ești tu, creștine nemulțumit, dacă nu ai dragostea ca să te țină ea legat de Mine și de frați cu orice preț pe care l-ai da? O, aluatul fățărniciei e prea subțire ca să-l surprindă în el omul și să se ferească de acest vierme veninos de suflet și de putere de suflet, iar păcatul acesta îl trage pe creștin de pe calea cea cu Dumnezeu pe ea pentru cârmuirea vieții lui.

O, n-au oamenii cârma vieții, n-au. Ei umblă în gol și merg în gol când merg, când dau să se încânte cu câte sunt pe pământ făcături omenești, și cu care ar putea omul să se îndeletnicească între oameni. Omul ține minte răul și tot strânge în el și-i tot lucrează gândul și crește duhul lui satana la cârma lui, și nu mai este frumos omul, o, și numai așa este omul pe pământ, om muncit de duh străin de Dumnezeu.

O, fiilor, în această lucrare de cuvânt, cu școlari la învățat ca la școala de pe pământ, sunt dintre cei cărora nu le place cartea, nu le place de învățător, nu-l iubesc, nu-l primesc, nu-l ascultă, dar să ajungă mari și tari toți doresc, toți, dar fără de merite, fără de muncă, fără de iubire de meserie.

O, fiilor, cel ce nu este curățat de lume nu este potrivit să-L sprijine pe Domnul. Statornicie să ai, înseamnă să nu cârtești niciodată că-i greu, să nu-ți strângi nemulțumiri ca fățarnicii, să nu ai dorințe aparte, să nu fii ascuns, căci ascunderea de frați înseamnă despărțirea de frați, și apoi răsplata, pierderea fraților și întoarcerea la cele vechi, de care te-ai despărțit pentru Hristos.

Numai cei neamestecați cu lumea, numai cu ei și pentru ei pot Eu, Domnul. Ei învață de la cămilă. Pe ea răsăritul de soare o prinde îngenuncheată ca să-i poată potrivi și așeza stăpânul ei povara pentru călătoria și lucrul zilei care începe, și așa începe ea ziua, pe genunchi, și tot așa o și sfârșește, îngenunchind sub mâna stăpânului ei ca să-i fie ridicată povara, o, și câtă credincioșie arată ea stăpânului ei, și câtă slujire cu supunere!

Fiilor, fiilor, în ziua aceasta de sărbătoare pentru Ioan, Botezătorul Meu, M-am făcut Păstor vouă de la izvor și până la toate cetățile pe unde viețuiesc cei ce cred venirea Mea cuvânt, hrănindu-și cu el sufletele lor. I-am învățat pe toți să aibă grijă să nu arunce cu pietre în voi nici dacă vă văd lucrând, nici dacă v-ar vedea răniți de încercări sau de duhul diavolului, și le-am spus lor, demult le-am spus: «nu loviți în lumina care vă luminează pe voi de la Mine, nu loviți în stâlpii care vă aduc de sus lumina, căci scris este pe pământ pe stâlpii cei cu conducerea luminii de noapte: „Nu atingeți stâlpii, nu atingeți firele lor căzute și smulse de furtuni, că e primejdie de moarte”», așa le-am spus. Am auzit din gura unui fiu credincios și umilit și a spus el că n-au căzut de lângă Mine și de lângă voi decât cei care au avut gânduri și graiuri împotriva voastră, neascultare și neprimire de povață. Dar Eu le-am spus din timp la toți să nu vă ia pe voi pe limbă nici de bine, nici de rău, și am spus asta pentru ocrotirea lor, am spus ca să nu aibă ei vină grea, iar cine a uitat aceasta, iată, s-au ars, fiilor.

Ioan, Botezătorul Meu, cel care a iubit până la sfârșit, a fost apoi biruit de regele cel slab, de cel robit și mințit de păcatul din el. Ioan însă avea adevărul în el, chiar dacă avea lanțuri puse de regele cel slab. Este o vorbă scrisă a unui rob înțelept, căruia i-a spus regele cel tiran de peste el: Pot să te eliberez din robie. Vrei tu din mâna mea această libertate? Și a primit regele răspuns: Cine are adevărul este liber chiar dacă are lanțuri, iar cel stăpânit de patimi este rob chiar dacă este așezat pe un tron de rege. O, așa învățătură a dat Ioan Botezătorul cu viața lui întru Hristos înaintea regelui slab. Așa vă învață și pe voi Ioan, o, fiilor, fiilor păstoriți de cer!

— Ca Tine, Doamne, ca Tine îi povățuiesc și eu pe cei ce cred venirea Ta și glasul Tău de peste ei, și le spun lor:

Fiilor, fiilor, când ați venit și ați bătut ca să fiți primiți de Domnul în poporul Său, sau în obștea Lui de pe pământ, o, a trebuit să vă slobozească Domnul de robie și v-a iertat păcatele pe care le-ați făcut împotriva Lui și a vieții voastre. O, dar nu toți ați îmbrățișat apoi sfiala cerută fiilor lui Dumnezeu între frați, și ascultarea cerută de Domnul, ba ați mai șubrezit și întăriturile Domnului și ați făcut durere și rușine. O, aveți nevoie de iertare mereu, mereu. O, are Domnul nevoie de lucrători pe potrivă pentru purtarea lucrării venirii Lui.

Fiilor, fiilor, toți sfinții au milă de cei de sub povara Domnului pentru venirea Sa cuvânt pe pământ, iar crucea aceasta e tot mai grea, tot mai puțin ajutor sub ea. Mare este bogăția învățăturii de azi a Domnului pentru poporul cuvântului Său, iar eu vă rog, o, vă rog, măcar duhul lumii dați-l de la voi, iar lucrarea acestui duh este: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, una de la alta aceste rele păcătoase. O, dacă ați aflat această comoară scumpă biruiți-vă pe voi și dați-I Domnului putere în voi. O, să nu zici: nu pot. Pentru că nu poți, de aceea lasă-L pe Domnul să poată pentru tine, pentru slava Lui în tine, dar depărtează duhul lumii de peste tine și cheamă cerul să te sprijine în lupta ta pentru Hristos.

Fiilor, fiilor, împliniți cuvântul Domnului pentru sfințirea voastră! O, fiilor, luați ca jug dulce ascultarea mea de Domnul, până la sfârșit ascultarea. Ea vă va odihni pe voi.

O, aceasta le-am spus eu, Doamne Păstor, de lângă Tine le-am spus în ziua mea de serbare între sfinții Tăi.

— O, îți mulțumesc, ucenicule mare prin ascultarea ta de Dumnezeu, o, și cât de lipsit ai fost de toate cele de pe pământ pentru oameni! O, de-ar învăța cei ce învață mereu, ca să poată și ei cu lepădarea de sine pentru calea lor cu Dumnezeu, pentru veșnicia lor apoi între sfinți, după ce Eu, Domnul, îi voi trezi și-i voi ridica, așa cum pe Lazăr l-am ridicat.

Acum Mă aplec cu mângâierea și vă învăț pentru nădejde, fiilor. O, învățați nedespărțirea voastră de Mine, căci voia omului ridică zid între Mine și om, dar voi rugați-vă și spuneți: În Tine, Doamne, mă voi izbăvi de ispită, și cu Dumnezeul meu voi trece zidul, și fie voia Ta, că Tu așa ne-ai învățat pe noi!

Amin zic vouă, dați cartea aceasta către toți cei care iubesc venirea Mea, fiilor care-Mi scrieți cuvântul. Eu cu voi Mă ajut, Eu cu voi rămân sub greu, Eu cu voi așez pe pământ cele date de Tatăl să le aduc și să le lucrez până la arătarea lor, și apoi pacea, pacea, fiilor, și bucuria cea de după truda cea pentru ea. Amin, amin, amin.

11-09-2018

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Adormirii Maicii Domnului



Îmi fac intrarea în carte și spun: binecuvântată să fie această zi de praznic sfânt, și întâlnirea celor din cer cu cei de pe pământ în casa lucrării cuvântului Meu, cetatea Mea de scaun pe vatra neamului român!

Sunt Împăratul slavei. Împăratul împăraților și Domnul domnilor, așa Mă numesc Scripturile venirii Mele acum, după două mii de ani de la întâia Mea venire între oameni Prunc, iar acum cuvânt, Cuvântul lui Dumnezeu, și cu acest cuvânt păstoresc, și sunt Cel plin de milă.

Sunt înconjurat de oștirile cerești și îngerești, și slavă mare stăpânește aici în văzduh hotarele de sus, dar și cele de jos, căci cerul este în slavă aici, și este cu ocrotirea sus și jos, și ochi mulți privesc așternutul pregătit aici pentru oaspeți, pentru praznic sfânt. În mijlocul slavei stă mama Mea Fecioara, înconjurată de cete feciorești, precum este scris despre slava ei de sus, și aducem sus și jos sărbătoarea cea pentru intrarea ei în casa cea de sus, în cer, în mijlocul oștirilor de sfinți și de îngeri, și toți i se pleacă și toți o slăvesc pentru Mine, pentru vrednicia ei de a fi mama Fiului lui Dumnezeu Tatăl, căci am trecut prin pântecele ei fecioresc ca să Mă arăt apoi Prunc născut și să cresc și să merg spre lupta cu satana și să-l biruiesc pentru salvarea omului căzut din Dumnezeu, după ce omul a călcat ascultarea înaintea Făcătorului său și s-a făcut vrăjmaș lui Dumnezeu. Eu însă am plătit vina lui, pe cruce am plătit-o, și prin înviere dintre morți am biruit, și M-am dovedit Dumnezeu adevărat, dovedit atât de minunat că sunt Cel ce sunt, iar acum sunt Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, așa cum voia Tatălui este.

O, pace vouă, fiilor adunați! Ați venit cu dor. Vă cuprind în dorul Meu pe voi. Mi-e dor de voi. De la o întâlnire la alta aici, Mi-e dor de voi, și numai Eu știu dorul Meu. Îl știu pe el și cei ce au milă de Mine și de așteptarea Mea, căci aștept cu dor să Mă odihnesc de dor, să Mă așez jos pe pământ cu acest dor, căci pe pământ este venirea, orice venire și așternutul ei și mângâierea ei.

Fiilor, fiilor, bine ați venit! V-ați adunat lângă Mine și pentru Mine, iar Eu și cei din cer Ne adunăm lângă voi și pentru voi aici. Am venit, voi de pe pământ în cetatea Mea de cuvânt, iar Noi din cer am venit tot aici, unde Ne este venirea, și serbăm vremi și zile de venire, și venim și împlinim Scripturile proorocite să se împlinească, o, și mult aș grăi cu voi despre Scripturi, căci tainic se împlinesc ele, și tainică rămâne lucrarea lor, precum Dumnezeu, o, fiilor.

O, câtă deșertăciune se scurge de pe buzele tuturor pe pământ! Chiar și creștinii sunt vinovați de deșertăciunea grăirii, o, și câtă grăire ar fi să fie pe pământ cu oamenii și între oameni despre Scripturile care s-au scris de la Duhul Sfânt ca să se împlinească ele pe pământ!

O, fiilor, nici cei mai destoinici învățați în cele ale înțelepciunii gândirii și grăirii și ale tainelor de sus pe pământ cu oamenii, o, nici unul nu știe ce este și ce înseamnă Dumnezeu, căci dacă ar ști s-ar afla, și n-ar mai grăi limba omenească atâta grăire în deșert, atât cuvânt gol și fără de preț. Cei ce știu pe pământ ce este și ce înseamnă Dumnezeu, aceia au taina lor, taina dintre Mine și ei și sunt destoinici pentru taine și pentru știința lor, și taină mare pe pământ este omul în care sălășluiește Domnul după firea Lui cu omul cel milos cu Domnul, cu Cel ce l-a zidit pe om.

O, cine a știut atunci taina mamei Mele Fecioara, care M-a purtat în pântecele ei ca să Mă fac om? Cine atunci a putut citi inimioara ei durută când ea își tot ascundea rana inimii? O, cine a putut citi îndeajuns taina venirii Mele pe pământ, Dumnezeu venit din Tatăl ca să vin pe lume prin naștere din trupul fecioresc al mamei Mele dulce Mie?

O, fiilor, mult aș grăi cu voi din Scripturi, căci tainic se împlinesc ele și tainice rămân cu lucrarea lor. O, fiilor, nu știu oamenii ce este și ce înseamnă Dumnezeu, și nici creștinii nu știu, ca să-și poată păzi în sfială limba și inima față de Dumnezeu, Care aude și vede și scrie, și față de oameni. Oamenii Mă înjură cât știu ei mai urât cu limbile lor, iar creștinii Mă înjosesc cât nu-și dau seama prin grăiri fel de fel, prin nedragoste, prin clevetiri, prin purtare de zvonuri, când ei cuvinte mari ar fi să grăiască unii cu alții despre taina vieții, despre adevărul cel din cer, care a venit pe pământ, despre lumină și întuneric ca să știe ei ce lucrează dintre acestea două, și iată, atâtea lucrări și taine mari și sfinte ar fi să se lase cunoscute de oameni dacă Eu, Domnul, aș fi dorul lor, dacă M-ar atrage ei aproape de ei ca să Mă las cunoscut și știut, o, și mari minuni i-ar însoți pe oameni dacă mila de Dumnezeu s-ar pricepe ei s-o cuprindă cu inima și cu mintea, și apoi cu lucrarea lor.

O, iată una din tainele mari, pe care omul ar fi să le îmbrățișeze și să le lucreze: glasul și dorul pământului, o, fiilor. O, de la creștini n-ar mai trebui să sufere pământul, căci taină mare am așezat între pământ și om când am zidit lumea și când i-am spus omului să lucreze pământul, ca să lucreze și pământul cu omul, și unul altuia să-și aducă pentru binefacerea dăruită, pentru mângâiere. O, cât de mult se mângâie omul privind sau mirosind o floare, mâncând o poamă dulce, sau pâinea cea de fiecare zi, toate dăruite de această taină, pământul, fiilor!

O, are pământul un plâns al său de la om, ba și de la creștini. Între pământ și om ar fi să fie mângâiere. Aratul, semănatul, prășitul, plivitul, recoltatul, treieratul, toate mâna omului ar fi să le lucreze, cântând și rugându-se Domnului să lucreze pământul din care omul se hrănește, și care îl ascultă pe om și îi dăruiește îndelung. Omul însă a părăsit lucrarea acestei taine și și-a făcut mașini grele, ca să facă ele ce face mâna omului, iar pământul suferă, o, suferă și își retrage dărnicia, și binecuvântarea pe care o are de la Dumnezeu pentru om. Mașini grele și zgomotoase calcă pământul, măi fiilor, peste tot, iar suflet de om nu mai grăiește cu pământul, nu-l mai mângâie, nu-i mai aude glasul, și mâna care să-i așeze fața și rochița și odihna. Zăngănitul roților de fier, gălăgia motoarelor, greutatea mașinilor care calcă pământul, o, aceasta nu mai este mângâiere, și omul a părăsit lucrul dintre el și pământ, iar pământul n-a fost mai mic sau mai mare vreodată, ca să meargă dezvinovățirea omului cum că e mult de lucru și nu e timp de ajuns, sau brațe de ajuns, o, și iată de ce se moare pe capete pe pământ, cu trenuri, cu avioane, cu vapoare, cu mașini, cu îndeletniciri fără de rost ale oamenilor! O, pentru altceva a fost făcut de Dumnezeu omul așezat pe pământ, și căruia Dumnezeu i-a spus să lucreze pământul și să-l îngrijească tot timpul ca pe o ființă, ca pe un așa de mare binefăcător.

Mă doare, că și creștinii fac ce face lumea și cumpără mașini și mașinuțe și le duc în grădină și le pun să lucreze ele cu zgomot, iar ei să stea sau să se plimbe pe lângă ele, o, și de aceea piere timpul fără de folos, că nu așa se răscumpără timpul. O, omule, o, mereu mare, mereu ai vrut să fii tot sus, tot mare, tot fără Dumnezeu, tot tu, tu cu voia ta, cu știința ta pe pământul care te ține pe el, iar voința Mea e dată deoparte și nu mai ai drag să iubești taina pământului, să-i înțelegi dorul lui de tine, și glasul lui să-l cunoști, și să-i pricepi limba cea tainică, și ca să ai tu pe Domnul de Dumnezeu al tău, pe Cel care a făcut cerul și pământul, și să-I urmezi cuvântul și rânduiala cea peste toate pusă de El pentru om.

Iată, fiilor, suspină pământul până și sub răceala de suflet a creștinului, care ar fi să ia de la Domnul învățătura cea pentru viață și pentru lucrul vieții. O, învățați dragostea de Dumnezeu, prin ascultare învățați, voi, cei care aveți de la Domnul glasul Său de Păstor, Care vă dă vouă. O, grija de trup și de hrana trupului le lucrează omul cu unelte de grădină cum sunt: sapa, grapa, secera, cazmaua, coasa, mâna omului, iar grija de suflet și de hrana sufletului le lucrează omul cu unelte de duh cum sunt: crucea, cartea, rugăciunea, apa sfințită, anafora, sfânta împărtășanie, proorociile, și toate au taina lor cu omul, unelte pentru suflet, pentru îngrijirea sufletului și a Domnului în om. Cartea de rugăciune și de învățătură, crucea pe care o săruți și o strângi la piept, crucea pe care o stropești cu lacrimi de dor și de căință, toate acestea ale tale au povestea lor, povestea ta, și de aceea să ai cartea ta, purtarea ta pe fața ei, crucea ta din lemn, sfeșnicul și lumânarea, apa sfințită din izvorul tău, și peste toate să se așeze taina dintre tine și ele, iar cartea ta de rugăciune să aibă semne pe ea din povestea vieții tale cu ea, și a ei cu tine, și să văd Eu aceasta, să văd că prețuiești, că iubești, că păstrezi ca pe o comoară a sufletului tău uneltele cu care-ți hrănești sufletul, vasele din care sufletul tău mănâncă, podoabe ale trupului tău.

De aceea vă povățuiesc să aveți însoțire cu voi cartea de rugăciuni, crucea, și toate cele care țin de sufletul vostru, ca să nu căutați ce nu este al vostru, ci să aveți voi uneltele voastre, pe care nu trebuie să le împrumutați, sau să vă fie împrumutate, și așa vă veți cunoaște că știți ce este și ce înseamnă Dumnezeu și semnele că voi sunteți copiii Lui și că știți să lucrați acestea.

O, fiilor, așa învăța mama Mea Fecioara, așa iubea și așa împlinea ea pe Domnul în ea și cu ea. O, să nu găsiți să spuneți că sunt și alții care au făcut și altfel, căci Eu vă învăț pe voi de la Mine, față de alții care făceau cum găseau ei de cuviință pentru viața lor cu Dumnezeu, căci ascultarea de Dumnezeu e mare, e mai mare, fiilor.

Iată, v-am prins grămăjoară și v-am dat povețe sfinte. Nu vă încurcați, nu vă împotmoliți acum în ele. Nu să vă tulbur v-am grăit despre taine, ci ca să vă deprind să-L iubiți pe Domnul după cum Îi este Lui drag să fiți voi, că mama Mea Fecioara a ascultat, fiilor, și cu dor iubea și slujea ceea ce Eu îi aduceam să facă.

O, mamă, îi învățăm să aibă povestea lor, să aibă și ei, să poată și ei, mamă. E zi de praznic pentru tine, și pune-le și tu bunătăți pe masa cea de azi, căci Noi venim din cer, mamă.

— O, din cer bunătăți le dăruiești lor cu cuvântul Tău de Păstor, și fericit este poporul care are pe Domnul de Dumnezeu al său, de povață sfântă de viață, Fiul meu Iisus! Tu adevărul ești, și adevărul grăiești, căci cel ce nu lucrează cu mâna sa pământul, după cuvântul Tău cel de la început cu omul, un așa om nu-Ți înțelege taina și Ființa și povestea Ta cu el. Cine lucrează altfel, este cel străin de Tine, iar Tu străin de el, că nu se potrivește voia de la unul la altul, Fiule scump al meu.

O, fiilor adunați aici sub cort sfânt, o, ați venit la petrecere sfântă, la masa cerului cu voi. Frumos și sfânt vă aduce povețe pe masă Fiul meu Iisus. O, fericiți veți fi voi dacă veți lua de la El pentru voi, pentru pașii voștri cu El.

Voi, fiilor care ați gătit și ați pregătit așternutul aici, acum, pentru sărbătoare sfântă și măreață, vouă vă fac aplecare și vă aduc mulțumire și mângâiere prin cuvânt, și fericirea mea este aceea că Fiul meu Iisus Hristos vă povățuiește pe voi. Bucuria mea de azi este că El vă dă vouă la masă de praznic sfânt pentru mine între cei de sus, cu care am venit acum, fiilor.

Îmi rotesc privirea. Mă uit la măiastra trudă cu care v-ați dăruit într-un chip atâta de măreț pentru această sărbătoare a mea între cei din cer și între creștini. O, rămâneți veșnic frați, fiilor. Binecuvântarea Domnului este acolo unde frații locuiesc în Domnul împreună, și cu ascultare de toate ale Domnului cu ei, ajutându-se ei pentru împlinirea a toate.

Brațele mele se întind peste voi din văzduhul de aici. Stăm cete, cete, îmbrăcând în slavă de sus cortul întâlnirii deasupra capetelor voastre. Totul e o cumințenie cerească deasupra voastră aici, și totul e în taină și e taină. Vă binecuvintez eu, mama lui Hristos. Vă sărut pașii, mă aplec cu recunoștință pentru dragostea care v-a adus la praznic, și vă aștept iubirea, pe mai departe iubirea.

O, ai grijă, Fiule Iisus, de cei ce cred venirea Ta cuvânt pe pământ! Dă-le lor din Tine bogăție de duh și multă umilință ca a Ta. Mi-e dor, mi-e tare dor să venim mereu cu cetele cerești aici. O, aici e cel mai frumos, cel mai frumos loc de pe pământ pentru noi. Aici putem pune pe masă, aici este credință, Fiule scump.

— O, mamă, mare mângâiere avem că am găsit credință pe pământ ca să se poată împlini Scriptura venirii Mele cu sfinții, și hrană din cer pe masă aici. Dulce este mângâierea și azi pentru Noi de la ei, de la cei ce Ne ies și Ne stau înainte, mamă. Multă și mereu întărire să punem peste neputințele lor, că sunt plăpânzi, mamă.

O, fiilor, brațe de sus de deasupra capetelor voastre se întind spre voi pentru îmbrățișare. Mângâieri și tot mângâieri pregătiți de fiecare dată celor din cer veniți, și celor de pe pământ aici în sărbători la izvor de cuvânt.

Voi, cei ce-Mi faceți primirea în carte, sunteți cu suferință peste voi. O, durerile sunt mângâieri pentru cei ce le poartă fără de cârtiri, fiilor. Vă alin acum durerile, și sunt ele luate și puse de folos pentru multe, pentru voi și pentru țară, fiilor. O, mângâiați-vă, sprijiniți-vă în dureri și în încercări, și cereți, fiilor, alin de la Noi.

Întărim cu binecuvântare pașii spre casele lor ai celor ce au călătorit spre izvor aici. Învățătura de azi să le fie lor de folos și de lucrare.

Ascultarea de povețele Mele e scumpă la Mine de la cei ce ascultă. Așadar, fiilor, fiți fiii ascultării, și nu adăugați cârtiri, voi, cei ce dați curs împlinirii cuvântului Meu pentru voi. Și acum pace vouă spre casele voastre, fiilor!

Iar voi, cei ce-Mi slujiți în cetate, putere peste voi pe mai departe pentru cetatea Mea cu voi și pentru lucrul vostru în ea cu Dumnezeu! O, suferințele voastre sunt mici, față de slava gătită prin ele. Sunteți cei mângâiați, fiilor. O, fiți mângâioși. Ne aplecăm cu mulțumire pentru bucuriile de la voi Nouă. O, pace vouă! Iar și iar pace vouă!

Cu pace ne îmbrățișăm, iar Tatăl privește aici peste noi cu mare, mare duioșie, spunând peste voi: Pace vouă, Eu, Tatăl vă spun vouă! Îmbrățișarea Eu, Tatăl, vă dau vouă. Amin, amin, amin.

28-08-2018

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Schimbării la Față a Domnului



Coboară Domnul în cartea cuvântului Său din zilele acestea, iar cartea se deschide la glasul Lui și se scrie în ea zi de praznic împărătesc.

Cobor în cetatea cuvântului Meu cu praznic sfânt. Mai întâi întăresc răbdarea și puterea cea pentru Mine în porți, ca să intru și să-Mi lucrez cuvântul, și apoi împlinirea lui. Pun alin și pun mângâiere peste cei ce Mă poartă, pun puterea Mea peste neputințele lor, și mereu Îmi așez calea când vin, și mereu trebuie să pot, și, iată, nu prin cei tari pot, ci numai în suferințe și în slăbire de puteri Mă desăvârșesc Eu.

Sărut acum pământul român și-i mângâi jalea și dorul și taina lui cea dintru început, primul petec de pământ ieșit din ape la facerea lumii, țarina cu comoară în ea, și pe care Eu, Domnul, Eu, numai Eu o știu, așa cum Tatăl M-a înzestrat s-o am ca țară a slavei Mele de la sfârșit de timp, când iarăși lucrez prin cuvânt ca să fac cer nou și pământ nou, după ce omul a umplut pământul și văzduhul de făcăturile lui, ale trufiei lui de om.

O, pământ român, numai Eu știu hotarele tale cele dintru început însemnate de îngerii Mei pe harta întinderii pământului, iar tu ești țarina păzită de însuși îngerul Meu Mihail. Vatra ta și taina ei e țarina cu comoară în ea, și vine schimbarea ta la față, ca la început față, și numai Eu știu taina dintre Mine și tine și-ți aștept slava și-Mi ocrotesc cu suite cerești cetatea Mea de cuvânt de pe vatra ta și taina ei cea dintru început la Dumnezeu.

O, e suferință în tine, patria Mea cea de azi. Duhul Meu plutește deasupra ta și te dorește frumoasă să fii, ca pentru Domnul tău, dar am lucru mult să lucrez pentru frumusețea ta cea de la sfârșit de timp, și lucrez cu pași mici, căci potrivnicul Meu, diavolul, nu poate răbda mersul Meu cu slavă și-Mi stă în cale cu slujbașii lui, văzându-Mi puterea și mersul și taina, iar venirea Mea cu oștirile de sfinți și de îngeri îi stârnește neliniște multă, dar el încă luptă, numai că lupta lui e fără de biruință între el și Mine, chiar dacă oamenii de pe pământ sunt cei înșelați de momelile lui otrăvitoare, dar de ce este al Meu el nu se poate atinge, ci numai de cei ce se lasă în voile lui, amețiți fiind de vinul lui.

O, țara Mea, o, pământ român, pace ție! Te voi primeni, te voi curăți de scaieți, voi sufla cu Duhul Meu și-i voi învia pe mulți și pe tot mai mulți, și vei fi o țară de sfinți, de oameni frumoși ca Dumnezeu, căci taina ta e dulce și sfântă, e facerea Mea cea de la început, e așteptarea Mea cea mare, ca Mirele Care-Și așteaptă mireasa ca să-i pună podoabe, ca s-o umple de slava Lui pe ea, și pe cei ce sărbătoresc zilele Mirelui, zilele slavei Domnului, că aceasta este soarta ta: să porți pe vatra ta slava zilelor Mele, comoara ta, pe Domnul să-L odihnești de așteptare întru a Sa venire pe așternutul tău, că iată, vin să înnoiesc lumea, să fac cer nou și pământ nou, prin cuvânt să le fac, iar tu ești cea care Mi-ai deschis ca să vin și iată-Mă cuvânt pe masa ta, și cu el cârmuiesc și păstoresc, căci cuvântul ieșit din gura Mea vine spre împlinire, o țara Mea cea de azi. Amin.

O, fiilor din porți, vă alin neputințele ca să-Mi așez în carte praznicul Meu, ziua Mea cea de acum două mii de ani, când M-am suit pe munte cu cei trei ucenici scumpi Mie și le-am arătat lor slava pe care o am de la Tatăl din veșnicii, și pe care nu Mi-o descoperisem lor încă, dar apropiindu-se ziua slavei Mele, prin moartea și prin învierea Mea lucrată ea, a trebuit să știe ei Cine este cu adevărat Iisus Hristos, Învățătorul lor, din cer venit pe pământ la ei, că numai pe ei i-am avut ai Mei dintre toți cei de atunci de pe pământ, și din Israel, poporul care nu M-a cunoscut din pricina trufiei lui, boldul care-i înțeapă omului capul, făcându-l să amețească și să se creadă deasupra lui Dumnezeu, și de la început și-a făcut omul această amețeală, o, bietul de el.

O, așa pățește omul, măi fiilor, amețește mereu, atât cât poate să se simtă deasupra lui Dumnezeu, Căruia Îi calcă voile mereu, mereu pentru voia de sine, păcatul amăgirii de sine numindu-se acest păcat. Și precum vinul se urcă la cap când omul bea vin, la fel părerea de sine, trufia și neumilința se suie la cap și amețesc omul, și de aceea am hotărât Eu, Domnul, să aibă omul sfătuitor de care să asculte cu tot întregul ființei lui, că altfel i se urcă la cap amăgirea de sine, păcatul care îl învață pe om să se ascundă în sine, să-și fie sieși Dumnezeu, să se oprească pentru sine și să nu fie știut el pe dinafară cu tot întregul său.

Fiilor, fiilor, când omul vine să se dea Domnului, iată, nu știe să nu-și mai oprească din ale lui, din voile lui, din vederea lui, din apucăturile lui, nu știe să se facă curat pentru Domnul de cele ce-l despart de Domnul. O, dacă vii să te apleci Domnului, schimbă-te, măi creștine. Nu poți fii călăuzit și ținut în lumină dacă nu lepezi obiceiul de a nu fii știut cu toate ale tale, căci Domnul nu se bagă în sufletul omului dacă omul își oprește în sine gânduri, simțiri, lucrări de-ale lui și grăiri neștiute și stă așa în fața Domnului. O, în fața Domnului ori stai, ori nu stai, că nu se poate cu jumătatea, așa cum este omul învățat să facă între el și Dumnezeu, Care le vede pe toate, și iată de ce nu mai am Eu sfinți pe pământ și armonie între om și Mine, așa cum am avut Eu parte între Mine și cei trei ucenici, cu care am mers deosebi pe munte și M-am arătat lor cu chipul Meu ceresc, din care ieșea lumina lui. Cei trei nu mai aveau între Mine și ei ceva care să-și oprească loruși, fie și un ceva cât de mic, și erau deschiși cu totul Mie și Mă uitam în ei atâta de ușor, de vreme ce nu-și păstrau în ei despărțire de Mine prin nimic, și totul era în lumină între ei și Mine, de au putut ei să se învrednicească de vederea slavei Domnului o clipă, atât cât să le fie de ajuns celor curați cu inima să mărturisească pe Domnul apoi, atunci și peste timp că Eu sunt din cer venit și că sunt Fiul Tatălui și sunt din veșnicii, căci Duhul S-a putut așeza în ei și S-a descoperit lor, nu numai vederea chipului Meu slăvit cu slava Tatălui, cu glasul Tatălui, Care le-a grăit lor din văzduh că Eu sunt Fiul Său, Cel în Care Tatăl binevoiește.

O, fii ai poporului cuvântului Meu, nu pot să stau cu voi în cuvânt ca să vă dau mai mult acum, căci nu-i am acum tari cu trupul pe cei ce Mă țin când ei au de purtat suferinți. Vă dau însă veste că voi grăi peste zece zile, când voi avea sub cort aici popor adunat alături de sărbătoarea cea pentru mama Mea Fecioara. Acum însă, fiilor, așez în carte cuvânt scris și spun peste voi:

Binecuvântată să fie pregătirea zilei de serbare, și calea spre cetatea cuvântului Meu a celor ce se vor porni la drum ca să vină la Domnul!

Binecuvântată să vă fie armonia și pacea din voi și dintre voi, a celor ce pregătiți așternutul pentru sosirea celor din cer și a celor de pe pământ aici cu sărbătoare!

Fiilor, fiilor, pacea se zidește prin armonia dintre voi, iar armonia se naște din iubirea cea de sus, cea pentru Domnul. Frumusețea purtării și armonia, acestea vin de la iubire, iar cine nu le are pe acestea în purtarea lui cu Domnul și cu frații, acela nu are iubire, nu are așezare din cer peste mintea lui și peste inima lui apoi. Așadar, vă dau povață pentru pacea dintre voi, și vă voi privi, fiilor.

O, cine nu învață nu poate. Cine nu-și iubește învățătorul, acela este fățarnic în iubire când se arată că iubește. Iubirea nu este fățărnicie, fiilor. Ea este Dumnezeu, așa este scris, numai să vrea omul să se facă lui Dumnezeu plăcut, și numai Lui.

Vine sărbătoarea cea scumpă, fiilor, iar Eu nu voi uita să vă aduc vouă povețele care n-au mai ajuns în carte, și le voi da la toți sosiții daruri și povețe aici, că altfel se așează datoriile dintre om și Dumnezeu când frații sunt odată toți adunați să ia de la Domnul.

Eu, fiilor, voi fi aici cu voi la tot lucrul pe care-l pregătiți pentru slava sărbătorii și a strângerii cu Domnul. Vă voi învăța la sărbătoare pe voi, și vor auzi cei ce se strâng, și vor învăța și ei ce înseamnă să fie creștinul curat între el și Dumnezeu, între frate și frate, și toate prin ascultare se pot împlini, lucrându-le tot timpul, căci vai creștinilor care nu au lucrul lor pentru Domnul, ci îl au pentru ei și atât, și fericiți sunt și vor fi cei ce știu să se dea Domnului cu folos, uitând de ei înșiși și slujind Domnului, numai că Eu nu am, aproape că nu mai am din cine să-Mi fac fii statornici sub crucea Mea și puși deoparte pentru mersul cu Mine, căci fiecare își are crucea lui, lucrările lui, și sunt și din cei ce se trag de sub cruce, după ce știu ei crucea Mea, mersul Meu cel greu și neajutorat acum, din pricina păcatului amăgirii de sine, cu care duhul cel străin de Dumnezeu îi încearcă până și pe cei ce se făgăduiesc Domnului, și îi trag în părți spre lume apoi, spre lucrări neafierosite Domnului, că peste tot e numai lume fără Dumnezeu, numai guri cu păcatul pe limbă, numai goliciune de trup și de suflet, o, și acolo se trag cei ce se despart de Domnul pentru voile lor, pentru trufia care se urcă la cap ca și vinul și îl amețește pe om.

O, iar și iar așez peste voi salutul Meu: Pace vouă, fiilor! Lucrați sub pacea Mea! Pace vouă! Acest salut, ce taină mare poartă în el acest salut, o, fiilor.

Pace vouă! În taina aceasta să stați și să pregătiți sărbătoarea care sosește la voi aici cu cei din cer, fiilor. Binecuvântarea Mea se lipește minunat peste lucrarea păcii și a armoniei sfinte între frați, și așa vom lucra, și așa vom întâmpina sărbătoarea și tot duhul și darul ei.

Fiilor, fiilor, am nădejde în voi în tot ce am de lucrat cu voi între pământ și cer.

Fiilor, fiilor, fiți copii între voi și Mine și veți fi numai ai Mei, o, fiilor. Amin, amin, amin.

19-08-2018