Îmi pregătesc cuvântul și coborârea lui în carte, căci ceata sfinților prooroci se gătește de sărbătoare în cer și pe pământ pentru cel atât de mare între ei, proorocul Ilie, mare acest mărturisitor, fiilor, iar voi deschideți cartea și așezați în ea cuvântul Meu și grăirea Mea cu voi și cu slujitorul cel ceresc, cu cel cu care Eu, Domnul Iisus Hristos, am petrecut cât am stat pe pământ după nașterea Mea între oameni, și cu care și după suirea Mea la Tatăl petrec și merg lucrând, și iată, și acum, în vremea Mea cuvânt pe pământ, în vremea Mea cu voi, o, că este scris în Scripturi că va veni Ilie proorocul și va lucra să ridice pe mulți spre Dumnezeu, spre părinții cei sfinți ai turmei Mele păstorite două mii de ani de cei sfinți, și ajunși ei în ceruri apoi pentru plata muncii lor pe ogorul mântuirii oamenilor care căutau spre Dumnezeu, spre părinți, și iată, pregătim zi de umilință și de pocăință stăruitoare și statornică apoi, și întoarcere la Dumnezeu, sau cum va fi să-și aleagă fiecare.

Dar mai ales gândul Meu este spre cei ce-și spun și se știu creștini ai lucrării cuvântului Meu din vremea Mea cu voi, și iată, iată, se așează de două ori la lucru acest cuvânt în ziua aceasta, de două ori, fiilor, ca a doua oară să facă fiecare alegerea cea pentru el, fie de partea vieții duhovnicești, fie pământești.

Fiilor, fiilor, viața cea pământească zi de zi îl desparte pe creștin de Dumnezeu, dar viața cea duhovnicească înseamnă dragoste, înseamnă dor de cer, înseamnă mers în turmă. N-a avut ce să-i zidească pe creștinii de până acum, dintre cei ce au auzit și au venit să audă și să știe pe cele de pe masa Mea cu voi, o, că numai în turmă, numai în obște este facerea omului nou și sfârșitul omului vechi, și care trebuie mereu încumințit, și aceasta numai sub păstorire, căci altfel nu se vindecă năravurile, și rămâne omul în ele și cu ele, dar nu și cu Dumnezeu, și pe cât de vioi iubești ceea ce iubești împotriva ascultării de Hristos, tot așa de ușor te poți și despărți de El pentru voia ta însăți, fiule creștin.

Trebuie să mergi la școală, fiule, dacă dai să devii om mare. O, așa este și cu facerea ta cea pentru Dumnezeu, trebuie să mergi la școală, să înveți, să te silești, să te lași ajutat unde nu poți, unde nu știi, să treci prin probe, prin examene fel de fel, după cum îți este statul pe loc sau mersul cu Domnul și cu frații. Trebuie să înțelegi din toate și să pricepi pildele care te probează și te învață să fii al Domnului apoi, și nu al lui satana, o, că nu oricum se lasă omul de satana, dar crede el aceasta?

Fiilor, fiilor, creștinii cei ascultători sunt biserica Mea, sunt cărămizile ei, sunt templul lui Dumnezeu și locașul dragostei sfinte, unde creștinii Mei au iubirea între ei așa cum Eu, Domnul, i-am iubit pe cei de atunci, și așa cum și ei iubeau și se îngrijeau nu de cele pământești, ci de iubirea dintre ei, de Domnul, fiilor, iar pe cele pământești le lăsau în urmă și se dădeau ei biserică Mie.

Trupul creștinului trebuie să țină de partea duhovnicească pentru drepturile lui, iar altfel dacă se lucrează nu ajunge cu Hristos cel ce se lasă condus de trup, de ceea ce-i cere trupul. Iubirea de trup și de cele pentru trup și întâietatea pentru partea trebuitoare trupului, aceasta distruge în creștin și în biserică puterea lui Dumnezeu. Mulți au trecut și au luat de pe masă acest cuvânt, și n-au înțeles, n-au căutat cu deadinsul să priceapă ce este cu această lucrare de cuvânt venit din cer pe pământ la oameni, o, și au ieșit din împlinirea lui, de pe calea lui, care are la capăt rodul ei.

O, fiilor, vindecarea dragostei primită în dar la auzul glasului cuvântului Meu, această lucrare mare trebuie s-o caute fiecare dintre cei miluiți de Dumnezeu prin darul acestui cuvânt, căci nedragostea vine ca o boală grea și greoaie, iar cel căzut în această boală nu se poate singur ajuta, căci este bolnav, este singur.

O, fiilor, vorbirile de orice fel între frate și frate sunt primejdioase foarte asupra dragostei de Dumnezeu, căci cei ce nu înțeleg că pe calea acestui cuvânt nu se vorbește de toate, ci cuvântul Meu trebuie împărțit, lucrare duhovnicească trebuie să aibă de împărțit între ei cei ce se cunosc pe această cale măreață a venirii Mele cuvânt pe pământ, o, aceia își fac între ei legături și vorbiri vătămătoare, pentru care ei au ieșit odată din lume și din ce era al lor, dintre cei ce erau ai lor, și apoi, iată, iar se întorc, iar, fiilor, iar, iar Eu Mă văd înșelat de ei.

O, iată ce povață dau: Vorbirile dintre frate și frate să nu fie pământești pentru cei duhovnicești de bună voia lor. Vorbirea dintre frați să nu se facă lup care să le prade sufletele, să nu fie goală de bunătățile cerești, de grija de a atrage pe cei din cer spre ei, că iată, atâtea feluri de vorbiri au între ei creștinii, și pleacă Domnul de lângă ei dacă ei vorbesc numai ca pe pământ, numai pe cele goale de haina sufletului, de viața sufletului. Vorbirea oricum și orice, vorbirea de rău mai ales, este o patimă hrănită de satana, căci este lucrare diavolească, și duhul judecății îmbolnăvește peste tot pe creștinii care se voiesc cu Dumnezeu.

O, voi, care Mă știți venit pe pământ cuvânt, luați aminte la glasul Meu de peste voi și prețuiți timpul viețuirii în trup, că multe păcate are omul scrise în cer de către satana, iar timpul cel pentru pocăința atâtor păcate e puțin, puțin, fiilor. E pierdere mare pentru suflet dacă trăiți pe pământ pentru grija de trup, păcat pe care îl scrie satana cu vârf și îndesat.

Lucrul mâinilor să nu vă ia din fața Domnului, aveți grijă, fiilor, ca nu cumva să vă fie el judecător pentru voi, că iată, vine duhul judecății între frate și frate din pricina lucrului cu mâna.

O, rugați-vă să nu cădeți în necredință, să nu fiți duși în această ispită pierzătoare de suflet din pricina neîmplinirilor celor cerute de Mine vouă pentru zilele acestea peste creștinii acestui cuvânt ceresc, prin care Eu, Domnul, dau să pot peste pământ împlinirea cea mare a venirii Mele pentru nimicirea oricărei puteri potrivnice lui Dumnezeu Făcătorul, și să fie răscumpărat pământul și scos de sub păcatele omului, căci pământul e al Domnului, nu al omului, o, și de aceea i-am învățat pe cei care iau cuvântul Meu și le-am spus să nu vândă pământ, că e al Domnului pământul, așa este scris, căci Domnul a făcut pământul, iar omul să poată doar prin lucrul mâinilor sale pentru el, și pentru fapte bune uneori pentru iertarea multelor lui păcate, o, și să asculți de Dumnezeu Care te învață să ieși din lume ca să te poată cunoaște, ca să te poată avea la adăpost de duhul lumii și de păcatele ei și să nu mai stai în lume pentru bani, măi creștine măi, căci banul este blestemul care îl desparte pe om de Dumnezeu, de viața cea de veci, cea dulce de aici și până în vecii.

Se strică omul la minte pentru bani, și numai la câștig de bani îi este gândul. O, nu-ți trebuie bani, creștine, ci mântuire să cauți să-ți faci. Nu-ți trebuie pentru trai decât puțin, că dacă dai să ai mai mult nu mai ești creștin cu viața ta cea dată de Dumnezeu s-o ai și să-ți lucrezi cu ea mântuirea și locul tău lângă Dumnezeu pe vecii. O, dacă pe pământ cât stai cauți cu prea multe plăceri și gusturi și doruri, îți trebuie bani pentru ele și Îl pierzi pe Domnul, că trebuie să stai în lume pentru bani. O, ajunge cu această rătăcire pe drumuri! Ieșiți din lume, că vine prăpădul pe care omul îl lucrează să fie și să vină și te găsește pe drum cu lumea, cu fața la lume, și nu la Dumnezeu, măi creștine măi, iar Eu te strig, vă strig: ieșiți din lume ca să fiți cu Dumnezeu cu dragostea din voi, cu viața cea duhovnicească, fiilor.

Iată ce spun acum: Precum cetatea cuvântului Meu este o pildă pentru obștea creștină, pentru fiecare creștin în parte, așa și fiecare creștin este o pildă pentru fața Domnului, pentru cetatea Domnului, după cum lucrează fiecare pilda sa, bună sau rea, iar cei știuți aproape, mai aproape cu Mine și cu taina Mea de la Pucioasa, pot aceștia fi cădere sau ridicare pentru cei mai slabi, care caută să meargă și cum să meargă. De aceea trebuia să spun la începutul grăirii Mele din ziua aceasta că se așează de două ori la lucru acest cuvânt, ca a doua oară să facă fiecare alegerea cea pentru el, fiecare, ori de partea vieții duhovnicești, ori pământești și trupești, căci viața cea trăită pământește îl desparte de Dumnezeu pe creștin, dar viața cea duhovnicească înseamnă dragoste, înseamnă mers în turmă, înseamnă păstorit să fie creștinul, nu singur să se păstorească, nu să fie nedrept cu Dumnezeu și să-I ia Domnului lucrul din mână ca să-l facă el, ca să-și facă parte de neîmpliniri, iar Eu, Domnul, să cheltui zadarnic timpul pentru așteptare după creștin, iar el să-și vadă de ale lui, după ce atât de mult M-am aplecat și Mă aplec și Mă dau din plin, și să văd apoi nerecunoștință atât de multă pentru aplecarea Mea.

Să fii creștin, să fii iubitul Domnului înseamnă să trăiești binecuvântat zi și noapte și să ai cum să faci aceasta, să ai frați pe fiii lui Dumnezeu și să trăiți unul pentru altul. Nu pentru tine însuți, ci pentru cei din jurul tău să trăiești, așa cum lucrează fiii cetății cuvântului Meu pentru poporul Meu, nu pentru ei, și fiecare frate să facă aceasta, și înseamnă să faci așa mai ales pentru cei ce înțeleg mai puțin de unde vine puterea vieții de creștin jertfitor, căci pentru mântuirea ta ai nevoie de jertfa ta pentru cei din jurul tău creștini frați și plăcuți Domnului, și să-i placi și tu pe ei, căci creștinii care nu știu ce să fie și se plac mai mult pe ei ca și păgânii care trăiesc și se zbat doar pentru ei, o, e greu să iubească aceștia și să caute să aibă ce iubi, chiar și pe dușmani, darămite pe frații Domnului, pe cei ce iubesc pe Domnul cu viața lor dată lui Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, să spunem iar și iar că trebuie veghe multă ca să nu fie pedepse pentru călcarea cuvântului Meu de către cei ce se aleg să meargă pe drumul cu care Eu vin din cer să-l dau celor ce vin și se aleg ai lui Dumnezeu. Câtă pedeapsă după lege ia cel ce adoarme în postul cel pentru paza hotarelor? Acesta e băgat la închisoare, la chin aspru, la răspundere grea față de țara lui. Creștinii au ca țară cerul pe pământ și împărăția lui Dumnezeu cu ei și pentru ei, și trebuie să stea de pază treji, și cu iubire mare până la jertfa cea deplină, că dacă ei nu păzesc treji hotarul dintre rai și iad, dintre Dumnezeu și satana, o, ce mult vor fi bătuți unii ca aceștia!

Iată, măi creștine măi, când dai să te așezi înaintea Domnului cu rugăciunea ta, cu petrecerea ta în Domnul, trebuie să-ți pregătești așezarea, și nu oricum să te așezi de vorbă cu Domnul, ci cu sfială, fiule, cu umilință multă, cu sufletul gătit frumos, cu iubire duhovnicească, cu dor de Dumnezeu, fiule creștin. O, n-ai făcut așa, și te învăț să faci așa, ca să nu-ți risipești zadarnic timpul tău de rugăciune, că nu oricum Îl capeți pe Domnul de partea ta, ci cu inima pregătită, veghetoare, cu o purtare tot timpul îngrijită ca în fața împăratului tău, ca nu numai la vremea de rugăciune să fie Domnul cu tine, nu numai atunci să-I dai vorbirea și purtarea ta frumoasă și smerită, o, nu, căci Domnul te măsoară tot timpul ziua și noaptea și îți cere inimă curată să ai, și umilință pentru aceasta, iar altfel nu poți fi cu Domnul și cu lucrarea Lui.

O, fiilor, umblați în lumină, nu în ascuns, nu în întuneric cu faptele și cu cuvintele, nu pitindu-vă unii de alții cu acestea, căci satana l-a deprins prea mult pe om să se ascundă, să se furișeze de cei din jur, și chiar de Dumnezeu să creadă că poate să se ascundă cu lucrările lui, căci el uită mereu că nu poate să se pitească cu ale sale de Dumnezeu, ci numai de oameni până la o vreme, când toate ies la iveală, și iată, trebuie pocăință multă pentru cele de până acum ascunse ale sale, ca să se poată șterge și să nu mai fie și să nu mai iasă la iveală. Și apoi trebuie să vrei să fii mic, ca să poți să stai sub ocrotire de cele rele, care te îndeamnă mereu din partea lui satana, căci satana nu-ți știe ție de frică, ci numai de cel ce veghează peste tine din partea lui Dumnezeu, iar altfel nu este orânduiala creștinească cea împotriva lui satana, iar cine nu știe aceasta cade în cursă, cade în neascultare, este prins fără de veghe peste el.

O, fiilor, când își predă omul vremea creșterii sale? El trebuie mereu, mereu numai la crescut să stea, și acela este creștin după fapte și după adevăr, iar pentru aceasta îi trebuie duhul umilinței să și-l păstreze, și apoi cel pentru creștere spre cer. Când însă vrei să fii egal cu toți cei din jur, și arăți aceasta prin fapte și cuvinte, o, ai încetat de a mai fi copil ca să crești plăcut lui Dumnezeu, copil cu lucrul tău în poporul Meu, și apoi îți ascunzi neîmplinirile și partea ta cea rea și uiți de lumina lui Dumnezeu și uiți de întunericul lui satana, iar satana te prinde el când vede că fugi de lumină.

Cei ce-și ascund neîmplinirile încep apoi să lucreze minciuna ca să se poată ascunde sub ea, o, și ce să-i fac celui ce așa lucrează? N-am ce să-i fac, decât să-l las să culeagă roadele lucrului care nu seamănă cu lucrul lui Dumnezeu, ci cu cel al lui satana, căci grija de sine prea mare și prea multă, aceasta îl face pe creștin să-și facă voia, după ce a ales să vină și el pe calea cuvântului Meu peste pământ, iar dacă așa lucrează, el pierde apoi statul lui și pasul lui cu Dumnezeu și se lasă câștigat de satana și nu pricepe el lucrul lui satana. O, de ce ai venit, creștine, cu Domnul dacă nu asculți de El?

Încă o dată amintesc pilda cu adevărul lucrurilor, când minciuna a furat hainele adevărului și s-a dus să facă ea dreptate într-o cetate cu gâlceavă în ea, dar în urma ei a venit adevărul gol, că n-a voit el să ia haina minciunii, și s-a dus gol pe cale mai departe și a ajuns când gata era să biruiască minciuna, o, și l-au cunoscut oamenii cetății, căci l-au văzut gol-goluț, și au înțeles ei șiretenia minciunii și au avut bucurie mare descoperindu-se adevărul lucrurilor apoi.

O, n-am putut să spun atâția ani, și iată, grăiesc acum ca să se știe de ce s-au ivit căderi, de ce s-au pierdut fii și fiice, iar voi, cei veghetori peste cetate, n-ați putut fi duși cu vorba așa cum s-ar fi crezut sau au încercat cei ce au dat să-și acopere neîmplinirile și să se dezvinovățească pentru ele lovind înapoi în cei rămași. Cei ce dau încă să mintă, o, așa e stofa lor, sunt fricoși, și nu lucrează cu adevărul, iar voi nu puteți fi mințiți, și ei nu știu bine aceasta. Să-i lăsăm cum vor ei să fie și să lucreze, căci adevărul rănește când lucrează el, iar ca să folosească ocolișuri, e greu, tot nu iese bine. Mai bine e să vină adevărul prin altfel de limbaj, că de venit el vine, dar face altfel de răni și face, fiilor. Iată, așa aleg să se petreacă lucrurile cei ce nu pot cu adevărul atunci când se mai poate să fie salvat omul, ca să nu poată satana să-l câștige de partea lui apoi, și mai ales pe veci, fiilor.

O, n-ar mai suferi atât de mult omul dacă n-ar alunga adevărul cel despre el, și care l-ar scăpa de satana, de suferința de la satana, că iată de unde vine suferința în trup și în duh și căderea din Dumnezeu apoi, și încă deznădejdea cea grea de dus!

Cei ce v-au ocolit pe voi cu dinadinsul, dar se socoteau ei fii ai acestui cuvânt și popor, aceia au avut și au multe de ale lor lucrări, cu care au atins fața lucrării cuvântului Meu și a cetății Mele cu voi când sunt văzuți ei neîmplinind pe cele spuse de Mine pentru viața celor ce sunt fii ai poporului Meu, și aceștia și-au ales cât să împlinească și cât nu, și zic că se iau după alții când calcă rău, o, dar nu, că sunt și cele bune după care ei nu se iau. Când ei dau să fie știuți între cei ce Mă împlinesc pe Mine întru ei și întru faptele lor, dar calcă peste Domnul pentru voia de sine, atunci fața Mea este murdărită, dar și a voastră ca veghetori ai cetății, o, și se ivesc sminteli și clătinări, dar sminteala merge numai pentru cei ce caută sminteală ca să se acopere cu cele neîmplinite de ei, și nici de alții ca și ei.

Nu poate Domnul săvârși pentru tine lucrare mântuitoare ție dacă tu nu lucrezi la ea mai mult decât Dumnezeu, măi fiule creștin. Iată, nu este folosit adevărul, nu poate omul așa. Omul este bolnav de frică, și numai cel ce stă cu adevărul, numai acela e sănătos și la minte, și la inimă, și la trup și la credință și la iubire și la unire cu sfinții, cu Domnul, cu adevărul, fiilor. Cuvântul Meu, numai cuvântul Meu trebuie să-l împartă între ei cei ce vin cu slava acestui cuvânt spre creșterea lor, dar nu altfel de legături să-i unească pe cei ce vin pe această cale, pe care Eu vin să-Mi desăvârșesc un popor.

Iată, trebuie pocăință multă peste tot pe unde sunt cei ce se vor a fi fii ai lucrării cuvântului Meu, căci trebuie păzită și ștearsă fața Mea și a celor cu care Eu Mă sprijin să vin cuvânt pe pământ, o, și aceasta trebuie să înțeleagă cei ce încă nu calcă drept pe calea crucii venirii Mele, iar crucea trebuie întreagă să rămână, ca să fie ea de folos la capătul mersului cu Domnul.

Și a fost această zi de sărbătoare o lucrare de întoarcere a fiilor către părinți și a părinților către fii, precum este scris în Scripturi despre lucrarea proorocului Ilie, care vine să facă înțelepciune și lumină și cale cu adevăr pe ea pentru cei ce merg cu Domnul.

Ceata proorocilor serbează în ziua aceasta pe acest mare prooroc, care lângă Moise Mi-a însoțit pașii Mei pe pământ cât am stat, și apoi ei merg cu Mine peste tot între cer și pământ, și suntem cu trupul mergând și lucrând, o, și toți creștinii să învețe bine lucrarea răscumpărării trupurilor, și este de învățat despre această taină.

Iar acum coboară-ți glasul peste cetatea cuvântului Meu, tu, cel mare și viu cu trupul între prooroci, căci în ziua aceasta ești scris în calendar, și iată, avem datoria să grăim și să lucrăm.

— O, slavă nemărginitei Tale iubiri, Iubitorule de oameni, Doamne, și ard și acum de râvnă, de dorul iubirii de Dumnezeu în oameni, că eu pe mine nu m-am iubit, ci numai pe Tine tot timpul, și ard și acum numai pentru Tine, iar pe oameni sunt supărat, sunt trist, că trăiesc ei fără căutare după Dumnezeu, o, și voiesc să se întoarcă la Tine oamenii, și iată ce mare cuvânt ai așezat în carte pentru întărirea pe calea Ta a celor ce Te-au cunoscut în acest cuvânt, iar cuvântul Tău merge peste mări și țări ca să se întoarcă oamenii la Dumnezeu, la dragoste sfântă, la sfințenie, o, Doamne.

Nu este viață mai fericită ca și aceea a omului sfânt, și acesta este îndemnul meu: întoarcerea la sfințenie, la dragostea dintâi, iar dragostea Tu ești. Tu ești Cel sfânt, și asemenea Ție să fie și cei ce Te iubesc. Iar eu Te-am iubit așa, o, Doamne, și de aceea Tu m-ai iubit și m-ai luat cu trupul lângă Tine și până să Te naști pe pământ, și după aceea m-ai ținut lângă Tine, iar taina inimii mele și a vieții mele nu este știută îndeajuns, Doamne, pe pământ, o, și mă bucur de sfânta Ta învățătură peste cei ce se apropie să petreacă cu Tine viața lor pământească, și să le dai apoi și lor răscumpărarea trupurilor, după ce ei își lucrează mântuirea cea de la Tine cu viața lor aici, pe pământ.

O, atât de mult ai grăit, și atât de îndurerat ești, Doamne! Iată, nu știu creștinii să-Ți urmeze, iar Tu le-ai arătat că nu știu și că îi aștepți să învețe să meargă. Acum mersul trebuie să le fie sfânt, nu ca până acum, și măcar să înțeleagă ei că trebuie păstrată fața și lucrarea cetății cuvântului Tău și păzită de cei ce nu împlinesc întru totul povața Ta pentru cei ce sunt de partea Ta pe calea acestui cuvânt.

Ești îndurerat, Doamne. Să știe aceasta cei ce-Ți aduc durere! Lucrăm să-i întoarcem cu fața, Doamne, atât cât și ei vor da să lucreze aceasta. Și acum eu Te alin, împărțind durerea ca să nu stai singur sub ea.

O, întoarceți-vă la Domnul, voi cei ce ați aflat calea cuvântului Său și nu lucrați încă întregirea împlinirii cerute de El vouă! Viața cu Domnul este duhovnicească, nu pământească este ea și nu-i trebuie multe și mult, căci este de ajuns Domnul. O, întoarceți-vă, întoarceți-vă cu fața spre Domnul și numai spre El!

— Iată glasul celui ce strigă ca să-l întoarcă pe om la Dumnezeu!

Voi, cei care ați aflat harul acestui cuvânt și venirea Mea cu el spre voi, deschideți cartea, fiilor, și învățați-o de nota zece, ca să fiți cei împliniți ai Mei! Încântarea cu cele pământești vă duce spre pierderea credinței primite în dar, o, că nu vă trebuie credință pentru cele pământești, ci pentru cele duhovnicești, care vă păstrează ai Mei, săraci de cele de pe pământ, și bogați de cele din cer cu voi.

Se pierd de lângă Mine cei neîmplinitori și-Mi risipesc munca Mea de peste ei. Alegeți-vă încă o dată, fiilor! Faceți a doua oară alegerea și fiți apoi duhovnicești, și ridicați spre Mine rugăciune și duh de umilință, ca nu cumva să pieriți, fiilor! O, umblați cu Dumnezeu ca proorocul Ilie! Nu umblați singuri! Umblați cu strajă peste viața voastră, umblați după adevăr, fiilor!

O, pace vouă! Adevărul aduce pacea în vreme de încordări. Pace peste cetatea cuvântului Meu, și pace vouă, celor ce vă hrăniți cu această merinde sfântă, împărțită vouă de pe masa aceasta!

Fiți toți ca și Mine! Fiți blânzi și smeriți cu inima, o, fiilor! Amin, amin, amin.

De la mijitul zorilor stau gata cu masă de cuvânt ca să Mă așez în carte cu pomenirea acestei zile mărețe în cer și în vreme, pentru cei din cer și pentru cei de pe pământ, și sunt la veghe cu sfinții și cu îngerii, fiilor din cetatea cuvântului Meu, fiilor cu care am mai rămas, o, și sunt cu martori din cer și de pe pământ ca să cuvintez și să mărturisesc despre venirea Mea cuvânt pe pământ acum, după două mii de ani de la întruparea Mea, că am venit din cer trimis ca să Mă întrupez și să Mă fac Om între oameni și să fac voia Tatălui ca să vin după om, ca să Mă vadă oamenii și să rămână adevărul întrupării Mele, căci am fost Dumnezeu-Omul treizeci și trei de ani pe pământul oamenilor și M-am ridicat apoi pe nori la Tatăl și sunt de-a dreapta Lui, la locul Meu cel din vecii, o, și iarăși cobor din cer de lângă Tatăl, și lucrez ca pe vremea când vorbeam cu Moise, cu Samuel, cu fiii smereniei și ai credinței în Dumnezeu, cu cei blânzi și smeriți cu inima și plini de umilință de duh, cu Verginica Mea, cu care am început cuvântul Meu peste pământ, iar după un timp de douăzeci și cinci de ani de cuvânt am luat-o în cer martor mare, iar acum treizeci de ani am coborât cu ea și cu alți martori cerești și am așezat piatră de temelie, începutul cetății văzute a cuvântului Meu, cetatea Mea de scaun pe vatra neamului român, o, și stăm cu voi la masă de cuvânt, fiilor cu care am mai rămas după ziua mărturiei scrise în cer cu litere scumpe lui Dumnezeu, ziua de 22 a lunii a șaptea a anului 1991 după Hristos, ziua când Tatăl, Fiul și Sfântul Duh a binecuvântat ivirea pietricelei albe, scrisă în Scripturi să se ivească pe pământ, simbolul cel sfânt, mărturisirea lucrării cuvântului Meu și al rodului lui lucrat prin trâmbița Mea Verginica, sămânța începutului trudei Mele ca să-Mi ridic un popor al Meu, numai al Meu, și să trec înainte, să merg mai departe cu venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, merg, iar vouă vă spun în ziua aceasta de pomenire sfântă: Pace vouă, vă spun, vouă, fiilor, celor cu care am mai rămas ca să merg și ca să fiu Eu Calea!

O, Eu sunt Calea, fiilor, iar cei ce înțeleg aceasta îndeajuns, aceia sunt cei ce rămân cu Mine pe cale, iar Eu rămân cu ei și merg, și merg cuvântând, că aceasta înseamnă să merg, și mersul Meu este cuvântul, cuvântul Meu și voi.

O, pace vouă în ziua aceasta de mărturie, fiilor! Cuvântul Meu și voi, acesta este mersul Meu, aceasta este calea. Celelalte căi nu sunt Calea, căci Calea înseamnă Hristos și mersul cu Hristos, și nimeni nu poate să meargă mai deplin cu Hristos ca și pe calea cuvântului Meu cu voi, și de aceea am spus: «Eu sunt Calea». Cine își alege altfel de cale pentru pașii vieții lui, nu este calea Mea ceea ce-și alege, ci e altceva, care nu duce la viață. Calea, Adevărul și Viața, numai pe calea cu Hristos sunt, și iată, e lipsit de minte tot omul care bâjbâie toată viața lui pe pământ căutând ce să facă, și încotro să meargă pașii vieții lui. Calea însă când și-o alege omul, el trebuie mai întâi să știe despre Dumnezeu și cum se merge pe calea cu Dumnezeu, ca nu cumva să-i fie zadarnică alegerea și să nu capete apoi viața cea veșnică.

Fiilor, fiilor, le spun oamenilor de pe pământ că această lucrare de cuvânt este Calea. Am venit Eu în calea omului ca să i-o arăt, ca să se vadă și ca să vadă omul și să nu poată spune că n-a văzut, că n-a auzit cum strig Eu în lung și în lat că Eu sunt Calea.

O, strig de mult, de mult peste un popor care Mi-a auzit cuvântul care curge din gura Mea ca râul de atâta vreme, de aproape șaptezeci de ani. Tot timpul acesta am avut un popor care să Mă audă, dar nu ca să Mă și urmeze cu pașii vieții lui, căci veneau și Mă auzeau și plecau iarăși întru ale lor, și n-am putut să-Mi fac ucenici cu care să merg. Iar acum strig la toți oamenii de pe pământ să nu stea neveghetori și nepăsători când Eu slobozesc cuvântul Meu și Mă fac cale cu el pentru cei ce caută calea.

O, vin suferințe pentru nepăzirea vieții și a tainei vieții. Vin dureri ca plată pentru calea părăsită de om, calea vieții. Nu toți pricep taina aceasta mare, dar toți pot auzi pe Domnul venind cu calea spre ei, numai să meargă pe ea până la rodul cel de la capătul mersului.

O, omule, omule pribeag, tu, care știi sau nu știi că Eu sunt Calea, că Eu sunt Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, o, nu-I poți sluji în orice fel lui Dumnezeu cu viața ta, decât așa cum Mi-a fost viața Mea. Eu n-am avut nimic din lumea aceasta, iar tu ești din lume, omule, și n-ai pe Dumnezeu de partea ta dacă ești în lume. I-am scos din lume pe ucenicii Mei ca să nu mai fie nici ei din lume, și numai apoi au rămas ei cu Mine pe cale, căci au aflat Calea, și așa au mers apoi.

O, ce vei face, lume, tu și fiii tăi? Am ieșit cu calea înaintea ta, și de pe ea cuvintez și ți-o arăt, și tu nu faci pasul, iar nehotărârea ta te va durea. Vor veni suferințe pentru cei ce rămân în necredință față de calea vieții, cu care Eu, Domnul Iisus Hristos, ies înaintea omului în vremea aceasta de împlinire a Scripturilor celor de apoi și strig în lung și în lat: Eu sunt Calea!

Această zi de pomenire are în cer tot tabloul ei cel de acum treizeci de ani, când Eu, Domnul, am coborât cu îngerii și cu sfinții și cu trâmbița Mea Verginica și am așezat întâia piatră de temelie a cetății cuvântului lui Dumnezeu, cetate de mărturie, proorocită să fie, și de aceea ea este, și tot iese pic cu pic de sub taina ei, căci este ea păstrată și ivită spre luminarea neamurilor, precum este scris, și din ea iese râul cuvântului Meu, iar cuvântul este lumina neamurilor și luminează ea în întuneric, așa este scris.

Această zi de bucurie este și zi de durere, căci pe cât de mare a fost pentru tot cerul sfânt bucuria cea de acum treizeci de ani, o, pe atât de grea este acum durerea ei între cei din cer și între cei de pe pământ rămași sub crucea Mea cea de azi a purtării cuvântului Meu peste pământ. Am în fața tronului Treimii dumnezeiești, am fotografia zilei când a fost așezată la locul ei piatra de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, și această piatră a avut legătură cu începutul lucrării cuvântului Meu, cu trâmbița Mea Verginica. Ea a fost și este piatra pe care Eu, Domnul, am zidit timp de douăzeci și cinci de ani calea Mea spre oameni, cuvântul Meu peste pământ, mai întâi peste un popor tainic, și apoi, de atunci, de când ea a fost ridicată lângă Mine în ceruri, a fost apoi mersul Meu peste pământ de la margini la margini, după ce am făcut calea liberă ca să merg, ca să trec peste hotarele de aici și să sun peste tot, vestindu-Mă pe Mine Însumi Calea pe care omul poate să meargă cu viața sa, și să aibă ca rod viața cea veșnică apoi.

Această fotografie a zilei celei de acum treizeci de ani este acum în cer o amintire cu durere, căci s-au desprins apoi din ea cei din ziua aceea de mărturie și și-au schimbat mersul vieții și calea, o, că nu toți au iubit, și de aceea au plecat, iar dacă n-au iubit până la sfârșit s-au sfârșit și ei de pe cale și nu mai sunt, și sunt departe într-un somn de-al lor, de ei ales ca să poată pleca din lucrarea tainelor cerești a lucrului cuvântului Meu purtat peste pământ, și căruia ei nu-i mai înțeleg rostul, decât când vor vedea rodul cel împlinit, căci Eu, Domnul, nu grăiesc în zadar, așa cum ar da ei acum să creadă.

E dureroasă mult această amintire, dar e și cu mângâiere pentru Mine, fiindcă Eu merg, Eu am rămas și merg și lucrez cu cei rămași și-Mi prăsesc popor și-i dau mereu povață de viață, mereu, mereu îi dau, și veghez cu grijă, o, și fericiți sunt cei ce veghează și ei pentru viața lor cu Mine și plăcută Mie, după ce au văzut ce ușor poate cădea de lângă Mine cel ce nu veghează, o, că mulți au căzut dacă altceva au lucrat decât ceea ce este viața celor ce merg cu Mine pe cale până la capătul mersului, și apoi rodul cel pentru mers.

O, fiilor cu care am mai rămas dintre cei ai mărturiei zilei de atunci, o, măi fiilor, v-am spus adesea că voi nu aveți pe pământ cine să vă ocrotească, să vă acopere, să vă întărească pentru lucrul Meu cu voi. De la început ați fost părăsiți, mai întâi de slujitorul care a fost lângă voi dintre arhiereii bisericii acestui neam, căci el a fost pândit de cei invidioși și a fost forțat să fugă, să nu mai stea de partea Mea și a voastră și să nu mai mărturisească pentru Mine pe mai departe. O, a fugit de lângă voi cela ce avea să vă păzească de lupi, a fugit de frică, a fugit, bietul de el, în gura lupului. A fost forțat să fugă și să vă lase fără apărare ca păstorul cel neputincios care nu-și pune viața pentru oile sale. Eu însă am închis gura lupului și am împlinit peste voi proorocia rămasă din gura arhiereului Meu când a plecat de lângă voi și când a mărturisit că această lucrare de cuvânt va rămâne lucrând pe calea ei cu mersul ei, va rămâne și va merge și fără de el, căci nu el a pus-o pe cale, ci Eu, Domnul, am pus-o să meargă. Eu am început-o, și Eu merg, o, și se împlinește această proorocie.

Fiilor, fiilor, a fugit arhiereul cel credincios Mie atunci, a fugit, căci vrăjmașii răutății din biserica acestui neam fac jocul lui antichrist, care demult domnește ca să strice rânduielile cele sfinte și să rămână el apoi. O, dar Eu, Domnul, M-am ridicat ca un viteaz și am lucrare de cuvânt și cu ea slăbesc puterea cea vrăjmașă, fiindcă scris este că Hristos este Biruitorul, și nu antichrist, și nu satana, și iată, Eu sunt, o, și sunteți și voi, cei ce stați sub straja cuvântului Meu ca să-l puneți voi peste capul tuturor dușmanilor, o, fiilor, și nu vor mai fi dușmani, că toți cei de pe pământ vor tânji după această apă vie, după mântuirea cea prin ea, și încă un picuț și se va vedea aceasta.

Fiilor, fiilor, cei ce n-au răbdat până la sfârșit, precum este scris despre cei cu Dumnezeu pe cale, o, aceia n-au înțeles cu mintea lor ce este această lucrare de cuvânt al lui Dumnezeu peste pământ, o, și au ieșit din împlinirea ei, de pe calea ei, care are la capăt rodul ei, dar și durerea ei pentru cei ce n-au răbdat cu Mine ca să Mă ajute sub cruce, ca să-Mi dea puteri sub cruce, o, că sunt obosit de așteptare și sunt îndurerat, fiilor, și Mă uit peste portretul acestei zile de amintire și sunt îndurerat, iar voi sunteți ca și Mine și trageți din greu să-Mi pot Eu păstra un popor cu duhul credincioșiei pentru Domnul și stați la veghe pentru aceasta, o, că trebuie multă, multă lepădare de sine ca să vină dragostea lui Dumnezeu în cei care vin de bunăvoie și nesiliți din părți ca să cunoască, să iubească pe Domnul prin acest cuvânt, căci sunt Scripturi de împlinit, și Eu sunt puțin ajutat de pe pământ, căci altădată lucram prin sfinții de pe pământ. Acum însă nu mai am așa bogăție, așa han, la care să poposesc și să-Mi las sarcina jos și să mai și împart spre lucru, și să Mă ridic apoi și să merg și să-Mi fac lucrarea, care nu trebuie să stea din lucrul ei, nu trebuie Domnul să stea din lucru, o, fiilor.

O, omule pribeag și fără țară, când tu nu-I faci Domnului odihnă în tine din pricina minții tale și a iubirii de sine, de care nu dai să te lași, o, nici tu n-ai odihnă, căci odihna ta este Domnul, iar fără El pierzi odihna, pierzi pacea, te tulburi, ești nemulțumit și cauți să poți prin tulburarea din tine și pentru ea, și apoi vezi ce capeți, după ce nu-L lași pe Domnul să Se odihnească în umilința inimii tale, în lucrul iubirii tale, căci omul care nu are, sau care părăsește iubirea și duhul ei, o, e străin de tot de ea, de fața ei pe fața lui, de taina ei, de cei din cer.

O, fiilor, iubiți pe Domnul prin sărăcie, prin neiubire de sine, ca să-L puteți iubi pe El, și nu pe voi. Iubiți-L prin fuga de lume și de duhul lumii, prin neasemănarea cu lumea, o, că dacă semeni cu lumea și faci ca lumea și iei din lume, nu te cunoaște Domnul, fiu creștin.

O, fiilor, iubiți pe Domnul prin multă umilință de duh, căci omul este păcătos și îi trebuie iertare de la Dumnezeu mereu, mereu, și rugăciune de iertare mereu, mereu, fiilor.

O, nu pot, de jale nu pot să grăiesc despre puterea acelei zile de amintire, când Eu, Domnul, am binecuvântat pe pământ taina și lucrarea bisericii de Nou Ierusalim, taina cea de la sfârșit de timp, și pe fiii ei, și pe care nu-i mai am pe toți, și-Mi e jale. Mă mângâi cu cei rămași, și dau să Mă mângâi cu cei de azi popor al cuvântului Meu.

Sunteți și voi tristuți, și cu suspin în voi, fiilor cu care am mai rămas în cetate. O, am rămas cu voi, fiilor, și dăm să avem în locul celor ce n-au iubit până la sfârșit și să punem înapoi și să vindecăm rana aceasta grea, o, și Mi-e milă de voi tot timpul, și vă este și vouă milă de Mine și de durerea cu care am rămas pentru cei pierduți.

Mă aplec să vă mângâi. Voi ați rămas cu Mine, fiilor, și de aceea vă mângâi. E grea tristețea, dar nădejdea face puteri noi spre răbdarea cea cu rod pentru ea.

Nu numai voi, fiilor, dar nici Eu nu pot în ziua aceasta lucru mai mult. Ajunge zilei durerea ei, iar noi mergem mai departe pentru lucrul Tatălui cu noi. Ne adunăm gândul dinspre durerea care stârnește durere și privim la lucrul Tatălui, căci Tatăl lucrează, fiilor. Ridicăm spre Tatăl zi de pomenire a zilei de serbare și trecem spre lucrul care-l avem de purtat pe umeri, iar dragostea ne va fi de ajutor și de mângâiere, fiilor.

Pace vouă acum și apoi, pace, fiilor! Sunt aici, la masă cu voi, cu toți martorii din cer ai zilei de pomenire acum aici.

Pace vouă! Lucrați mereu pace peste orice durere v-ar încerca pe voi. Vă port în brațul Meu dumnezeiesc, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Pace vouă, fiilor din cetatea cuvântului Meu, pace vouă! Am sosit cu slavă de cuvânt și cu ucenicii Mei, că sunt ei în sărbătoare între sfinți în ziua aceasta și venim, fiilor, venim să petrecem cu voi serbarea lor și să așezăm cuvânt în carte și să fie de folos cuvântul, că fără această merinde cerească voi n-ați mai fi ai Mei, ci ați fi ai voștri, ca și cei mulți care se bizuie pe ei înșiși în mersul lor prin viață spre Dumnezeu, o, că nu știe omul creștin cât de greu este să poată el să fie al lui Dumnezeu sub acest nume: creștin, iar cei ce știu au cum mărturisi cum poate omul să fie al Domnului și câtă veghe trebuie să aibă să nu piardă într-o clipă statul cu Domnul și statul Domnului cu el, o, că este vorba de ceea ce porți în inimă, nu de ceea ce faci pe calea ta spre Domnul, iar Eu n-am avut parte să-i am și să rămână cei care au dat să Mă știe și să Mă creadă în acest cuvânt, și care n-au priceput că nu începe cu fapta cea văzută viața de creștin, ci începe cu așezarea lui Dumnezeu în inimă, în locul de unde începe Dumnezeu să-l lucreze și să-l sfințească pe om ca locaș ceresc, și numai apoi să fie vorba de formare și de naștere și de creșterea cea în Hristos. Iar dacă n-au început așa cei care s-au așezat să fie cu Dumnezeu, aceia s-au luat tot după capul lor și pentru aceasta, o, și nu așa poate omul să se așeze lângă Dumnezeu, ci numai Eu, Domnul, numai Eu sunt Cel ce am făcut și fac omul.

O, nu omul poate face aceasta, nu, fiilor, și iată, este greu să-l am Eu creștin pe om, căci omul are mai întâi lucrul cel spus de Mine să-l facă, adică să se lepede de sine și să se dea Mie, să-Mi dea Mie dreptul să-i fiu Făcător și să lucrez Eu, o, și nu se poate nici amestecare, și Eu și el, că nu iese nimic, și iată ce puțină a fost credința în cuvântul spus de Mine, ce puțin au fost pătrunși cei mai mulți de adevărul cel din cuvântul gurii Mele!

Nu poate omul să vină după Mine și să rămână cu Mine dacă nu se leapădă de sine, ci rămâne tot cu el, așa cum știe omul să-și croiască pașii vieții, dar cu Dumnezeu dacă voiește, el nu știe cum vine aceasta, nu știe până la unul acest adevăr mare.

Am avut mare răbdare pentru facerea cea de la Dumnezeu a ucenicilor Mei cei de atunci. A trebuit mai întâi să-Mi arăt lucrarea faptelor Mele peste cei fără de putere pentru durerile lor, și a fost nevoie de semne mari, cu care să stârnesc cumva atragerea privirilor și a inimilor, și apoi, mergând vestea despre Mine, a fost să le fac chemare și apropiere lângă Mine ucenicilor Mei de atunci, și mult să le vorbesc, așa cum azi vorbesc vouă ca să vă fac ai Mei și să vă țin ai Mei pe voi, fii ai credinței cuvântului Meu, cu care de aproape șaptezeci de ani am dat și dau să-Mi adun și să-Mi fac și să-Mi cresc un popor al Meu pe pământ, dar ca și atunci, n-au stat statornici cei ce s-au apropiat, o, că nu se poate și cu Domnul și cu tine să rămâi pentru Domnul până la capătul mersului, iar dacă nu e de crezut aceasta, e de ajuns să aruncăm privirea peste istoria acestei lucrări de cuvânt și să vedem că nu s-a putut, o, și n-am avut cu cine să Mă sprijin dintre cei care au fost chemați, dar împărțiți cu pasul vieții lor și cu inima din ei.

O, fiilor, o, fiilor, viața cu Domnul începe cu inima, nu cu fapta, și de aceea am spus Eu omului: «Omule, unde este inima ta, acolo este și comoara ta». O, cine-și face pe Dumnezeu comoară a inimii lui? Cel ce poate aceasta are inima lui la Domnul, la comoara lui. O, fiilor, poate omul să aleagă așa în chip întreg? O, numai cel ce alege viața, nu moartea, numai acela poate.

I-am povățuit cu de-amănuntul pe ucenicii Mei, i-am ridicat sus și mai sus pic cu pic. Le-am pus în inimă duhul înțelegerii și al înțelepciunii cu care să priceapă. Le-am arătat prin cuvânt deșertăciunea vieții pământești, și încet, încet am lucrat, și tot așa au lucrat și ei să se întărească prin Mine, până ce iubirea Mea a pătruns în ei și a lucrat ea apoi, și toate prin iubirea Mea se lucrează, așa, doar așa poate să vină după Mine și să fie cu Mine apoi cel ce voiește să vină după Mine, lăsând pe ai lui și pe ale lui toate, iar cine lucrează cu măsură jumătate, o, nu poate până la capăt cu taina vieții câștigate în cer, și rămâne pe pământ cu viața unul ca acela, și Mă uit cu durere apoi după el, iar aceste despărțiri dor adânc de tot, adânc, fiilor, în inima Mea dor de la cei ce fac lui Dumnezeu așa durere. O, cum să nu facă ei așa dacă nu încep cu inima venirea lor pe cale cu Mine, și dacă încep tot cu ei în inimă și tot pentru ei să vină dacă vin?

O, ia aminte, creștine care vrei să fii cu Mine până la sfârșit! Tatăl Meu lucrează. Lucrez și Eu. O, lucrează și tu, căci Dumnezeu lucrează! Ai grijă dacă vrei să ai mereu pe Domnul cu tine și în tine și pentru tine, ai grijă să te aibă Domnul mereu lucrând. Ai grijă să nu cazi în nelucrare, măi creștine, măi, că dacă stai nelucrând pe calea uceniciei între ucenici, nu faci nimic, decât să împiedici mersul spre Domnul și spre lucrul cel pentru Domnul al celor ce merg.

O, fiilor, înmulțiți-vă grija aceasta. Lucrați, ca să nu cădeți în nelucrare, că e vătămător pentru voi și pentru cei de pe cale cu mersul lor. Cei ce sunt ai lui Hristos trebuie să lucreze tot timpul ca să nu cadă în nelucrare, căci nelucrarea aduce primejdie mare pe calea omului cu Domnul, și aduce despărțire, fiilor, iar despărțirea nu ustură numaidecât, ci numai după ce își arată roadele dureroase, și iată, nelucrarea aduce durere cu ea, fiilor.

Când într-o casă nu sunt toți la fel, toți cu Domnul, o, e greu de Duhul Domnului, și e greu de cei ce stau în Domnul alături de cei mai reci. O, mai grea va fi clipa când se va împlini Scriptura aceea că unul va fi luat, iar altul lăsat, fiindcă în aceeași casă nu sunt toți cu Domnul, și de aceea trebuie să vină încă o clipă, clipa sortării, clipă dureroasă și pentru cei ocrotiți, și pentru cei rămași fără ocrotire și care au știut, dar n-au iubit, căci au iubit slava trecătoare, și duhul lumii au iubit cei fără de iubire.

O, fiilor, nu se poate cu Domnul cu jumătatea. Lucrați, ca să fiți pe de-a întregul în lucru cu Domnul și pentru Domnul, și ca să aveți parte cu Mine în veșnicie, măi fiilor! Ascultați și împliniți tot cuvântul Meu de peste voi, o, că mult lucru aveți de împlinit când vă las pe masă cuvânt! Fiți treji unul pentru altul pentru împlinirea cuvântului Meu. Răspundeți unul pentru altul în lucrul vostru pentru statul vostru cu Domnul, căci așa este în trupul bisericii, măi fiilor, că sunteți mădulare ale aceluiași trup, precum este scris despre taina aceasta a trupului lui Hristos. Unul altuia să vă dați semnal cu duhul vieții și pentru viață cu Domnul. Tot timpul să lucrați și să vegheați să fiți cu Domnul, fiilor. Fiți mari pentru dăruirea duhului de viață de la unul la altul, căci nelucrarea este despărțire și aduce despărțire, fiilor.

Iată, toate vietățile au lucrare între ele, grăiesc unele cu altele, toate au de la Domnul haruri ale grăirii. Lătratul unui cățeluș dă altuia semn și îndemn să grăiască înapoi celui dintâi, o, și puteți auzi grăirea lor, grăirea dintre ei în liniștea serii, fiecare stând în gospodăria pe care o are de viețuire a sa. Cântatul unui cocoș îndeamnă și dă semn la alt cocoș să cânte, și cântă unii după alții cocoșii și slăvesc pe Domnul în miez de noapte și în zorii dimineții și-și răspund unul altuia cuvântând între ei. Cântatul păsărelelor cerului dă avânt harului sfânt al cântării pentru Domnul, pentru slava Lui cântată de sfinți și de îngeri, și apoi toată suflarea zi și noapte, fiilor, tot și toate au lucrare, iar nelucrarea este tristețe pentru Domnul și pentru cine nu lucrează, și apoi tristețea aduce roadele ei și mai amare.

O, așa îi învățam pe ucenicii Mei să lucreze și să cuvinteze între Mine și ei, între ei și ei, și apoi peste oameni, și cu răbdare și cu așteptare îi învățam și îi așteptam să crească Dumnezeu în ei și să fac din ei cuvânt peste pământ, așa cum Tatăl Meu Mă are pe Mine Cuvânt al Său. O, și stau acum, fiilor, ucenicii Mei la gura Mea ca să ia în ei grăirea Mea despre ei în zi de sărbătoare a lor în cer și pe pământ, iar Eu, Domnul și Păstorul lor, le spun lor acum:

Puneți pe masă rodul cuvântului Meu de peste voi, puneți cuvânt pe masă, fiilor ucenici! Eu sunt cu zilele Mele de nuntă pe pământ cu ei, cu cei care Mă poartă cu cuvântul de la margini la margini, fiilor, căci acum merge prin văzduh Domnul cu ucenicii Săi cei de azi, că pe pământ nu mai este cum să mergem, dar Eu merg, că pot aceasta, și iată, Îmi împart glasul ca să meargă el peste tot, și apoi să sfârșesc și să număr oile și să le dau lor veșnicia, fiilor. Hai, puneți pe masă, puneți din voi, o, ucenici iubiți!

— Pace Ție, Doamne! Ne-ai învățat să facem urare de pace oriunde vom intra să lucrăm, așa cum și Tu ne așezai mereu în pacea Ta și ne spuneai: Pace vouă!

Grăim acum fraților noștri cei mai mici, cei din urmă ucenici ai Tăi, și le spunem și lor:

Pace vouă, o, pace vouă! Ca și Domnul lucrăm și noi, și să rămână pacea peste voi toți!

Vegheați să fiți toți fii ai păcii, fiilor ucenici. Lucrează Domnul peste voi așa cum lucra peste noi atunci când răbda Domnul stângăciile minții noastre, ale neînțelepciunii noastre, dar ne dădea să lucrăm ca să și învățăm să lucrăm, o, și mergeam și ne întorceam cu roadele Duhului Sfânt peste mulțimi, dar Domnul ne învăța să ne bucurăm cu cumințenie, nu cu bucurie fără de umilință, ci doar că prin ceea ce lucram ni se scria în ceruri în cartea vieții lucrarea și numele și duhul.

O, nu încetați să lucrați și să vreți să lucrați! Cei ce nu lucrează se lasă grei, o, și le trebuie iubire, iubire și credință, căci iubirea fără de credință că se poate, că poți, o, e iubire amestecată cu voia de sine, și suferă nelucrată voia Domnului, voia fraților. O, aveți pe Domnul mult, mult, cu mult cuvânt peste voi. Fiți ochi și urechi ca să împliniți voia Lui. Nu vă dă Domnul să lucrați ceea ce ar fi prea mult, ci tot ceea ce vă face pe voi ai lui Dumnezeu tot timpul, vă dă tot ceea ce puteți face prin puterea Lui, pe care v-o dă mereu mai mult decât oricăruia de până acum lucrător cu Domnul.

O, nu vă dăm noi mult în ziua aceasta de serbare. Avem pe Învățătorul cu noi, și El este deasupra. Lucrați și voi de la El prin puterea Lui, iar de la noi, îndemnul să lucrați și să nu depărtați de la voi cuvântul Său de peste voi, ci să-l împliniți întru totul, că nimic nu este cu neputință celui căruia Domnul îi dă să lucreze, după ce îi dă înțelepciune și har și lucru apoi.

Pace vouă! Ca și Domnul vă spunem și noi.

O, pace Ție, Doamne! Ca și Tine lucrăm și noi, că de la Tine am învățat și învățăm, și unii de la alții învață ucenicii Tăi. Amin.

— Urarea cea dulce a fiilor lui Dumnezeu, aceasta o pun Eu peste voi, și spun: Pace în cer și pe pământ peste ucenicii Mei, și din unii în alții pace!

Pace vouă, ucenici de pe pământ! Am locaș la voi, fiilor. Fiți primitori de Dumnezeu ca Avraam. Coboară Domnul la voi, iar voi Îi sunteți casă și masă și odihnă.

Mă umplu de mângâiere când vin și vă grăiesc, fiilor, și de aceea vin. Mi-e dor de mângâiere, fiilor, și de aceea vin. Amin, amin, amin.