Sunt deasupra în nor și-Mi vestesc străjerii cuvântului Meu să se ridice și să deschidă cartea și să-Mi așeze în ea cuvântul. Un foșnet blând stârnește văzduhul de deasupra ca să-Mi vestească sosirea și intrarea în cetate și aștept să intru. Puterile cerești Îmi poartă trupul și tronul pe aripile slavei venirii Mele și e tot o minune această slavă deasupra meleagului român de mai bine de șaptezeci de ani, și iată, așez mereu în carte cuvânt de vestire și de pregătire de serbare românească pe plaiul venirii Mele din vremea aceasta și Îmi grăbesc la lucru muncitorii acestei pregătiri, iar Eu, Domnul, vin cu cei din cer și umplu văzduhul și împart bucuria Mea, căci voi fi Mire și voi așeza zi de nuntă și voi împărți mângâiere dulce și-Mi voi îmbrățișa în cuvânt țara Mea de venire și pe fiii ei, care se vor aduna de prin toate laturile, și-Mi voi povesti în ziua aceea povestea Mea și a trâmbiței Mele și a poporului cuvântului Meu, născut din lucrarea Mea cu Verginica, copila de la Maluri, pe care am pregătit-o de mică pentru ca să poarte ea venirea Mea cuvânt pe pământ, slava Mea de la sfârșit de timp și biruința toată pe pământ și în cer, o, și de aceea Îmi tot vestesc această zi și-Mi fac loc cu ea pe pământ și îmbrac în slavă sătuțul de la Maluri și sătenii lui, o, și trebuie mare pregătire pentru această zi de mângâiere și de bucurie sfântă între pământ și cer, și toate oștirile cerești stau cu priviri sfioase spre lucrul Meu de pe pământ cu poporul Meu cel mic, cu care-Mi pregătesc bucurie împărțită din destul, căci glasul Meu va mângâia și va împărți și va umple de iubire și de har pe cei ce se vor strânge sub slava Mea din ziua aceea, o, și drag Îmi este să-Mi tot vestesc acest dor și această serbare dulce a duhurilor, a sufletelor, a păsărilor, a florilor, a fiilor iubitori de slavă cerească în vremea aceasta a venirii Mele cuvânt pe pământ, și voi serba șaptezeci de ani de cuvânt pe pământul român și dulce va fi această veste și multă mângâiere va avea peste mulți, o, că nu pentru cei ce nu iubesc, nu pentru ei va fi această minune, ci numai pentru cei ce au iubirea în simțire și credința în iubire și dorul cel sfânt al mângâierii de sus peste pământ, iar cei cu piatră la inimă nu trag spre bucurii sfinte, de vreme ce necredința născută din duhul trufiei lor îi ține robi sub ea.

Intru în carte cu praznic sfânt de Florii și-Mi scriu cuvântul cel plin de amintiri, căci acum două mii de ani, purtându-Mă din loc în loc cu ucenicii și vestindu-le adevărul Ființei Mele de Fiu al Tatălui, se tot apropia trădarea și jertfa Mea pe cruce și-Mi pregăteam ucenicii pentru credință, pentru statornicie, pentru învierea Mea apoi și pentru suirea Mea iarăși la Tatăl și pentru iarăși întoarcerea Mea cu slavă împotriva necredinței de pe pământ vreme de două mii de ani, o, și Mă pregăteam să merg la praznic în Ierusalim, după ce l-am ridicat pe Lazăr din mormânt, și am luat un măgăruș tânăr și stând pe el mergeam spre oraș ca să împlinesc scriptura acelei vremi scrisă din vreme, când fiii Ierusalimului s-au bucurat o clipă de slava Mea din mijlocul lor cântându-Mi osanale și numindu-Mă cu nume mare, Împăratul lui Israel, ca apoi acea mulțime să-Mi ceară după câteva zile răstignirea pe cruce.

În ziua aceea de slavă toți cântau și se bucurau și-și împărțeau credință și nădejde și bucurii, o, și numai Eu plângeam, plângeam Ierusalimul. Mi-am oprit mersul o clipă, și, stând pe coasta orașului, priveam și plângeam cetatea și spuneam: «Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta lucrurile care puteau să-ți dea pacea, dar acum ele sunt ținute de ochii tăi, și vor veni peste tine zile când te vor împresura vrăjmașii și te vor strânge din toate părțile și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată și de aceea vei rămâne pustie de Dumnezeu până când vei zice iarăși: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!»

O, așa plâng și azi. Acum două mii de ani nu M-au primit mai-marii templului și s-au unit toți, Ana și Caiafa, Pilat și Irod, toți una în toți din Ierusalim pentru uciderea Mea, ca să cadă asupra lor sângele nevinovat care a curs pe pământ de la Abel până la Zaharia, de la prooroci și până la toți trimișii lui Dumnezeu, o, că n-au voit să fie ei copiii lui Dumnezeu și să stea sub ocrotire ca puii sub cloșcă.

Iată, acum tot la fel este. Nu se apleacă cei mari, nu se apleacă sub slava cuvântului Meu, nu se pot smeri ca să nu ajungă și aceștia ca aceia de acum două mii de ani, cărora le-au sărit mințile când au văzut pe Cel Care nu L-au primit din partea cerului și L-au tăgăduit ca să fie ei la putere, dar soarta i-a umilit prea greu pe toți, o, și n-aș mai vrea să fie așa și azi, și mereu i-am rugat pe cei de azi să nu se îndoiască în cuvântul Meu, să nu dea cu pietre în mersul Meu, o, și voi tot striga la ei din acest prag și îi voi tot aștepta să-și vină în fire, că tot ca acum două mii de ani sunt și azi, și tot la fel de necrezut și nebăgat în seamă sunt și azi, căci dorul de putere și de întâietate îi stăpânește pe toți cei care au gustat și tot gustă din aluatul trufiei și al lăcomiei și nimeni nu se îndură să-Mi facă loc să le grăiesc și să lucrez cu ei vremi mărețe ca în cer pe pământ, iar Eu rămân cu strigarea la ei ca în toată vremea de sub cer, după ce omul nu L-a mai iubit pe Dumnezeu cu viața lui, o, și de aceea numai suferințe vin și-și fac loc și cuprind sub ele fără de veste pe mulți, și Mă uit peste tot și aș vrea să împart pace și mângâiere multă și aș vrea să fie iubire, nu răutate, nu răzbunare, nu minciună, nu război și lacrimi pârâu, o, că e prea multă durere în inimi și multă disperare, și ce bine ar fi să fie aplecare în vreme de război, căci Eu am spus că dacă cineva îți cere haina dă-i și cămașa dacă așa vine câte o vreme, că oricum stai undeva pe pământ și ai peste tine pe cei ce stau mari peste oameni, și iată de unde vine lipsa de pace, căci din neaplecare vine, și este scris că dacă îți pleci capul rămâi cu el și rămâi.

O, nu toate ținuturile au merite sau alegere aparte din partea lui Dumnezeu, și oriunde ai fi și oricine ți-ar cere apleacă-te și trăiește-ți zilele, dar nu da loc la război, că iată, te prinde tăvălugul. Poporul cel de demult al alegerii lui Dumnezeu cădea adesea în robie din pricina neiubirii de Dumnezeu și a păcătuirii și se apleca fără de murmur, până ce striga el iarăși la cer și-i dăruiam eliberarea, dar acum numai arme se construiesc, iar diavolul urii se joacă cu ele pe deasupra capetelor oamenilor de pe pământ, o, și de ce, oare, de ce arde pământul și tot ce e pe el de la focul făcut de mâna omului? De ce se curmă fără milă vieți sub fierul fierbinte al răzbunării și al lăcomiei? De ce oamenii grăiesc între ei cu amenințare, cu răzbunare, cu arme de război? O, unde ești tu, pace rostită de gura Mea ca să fii între oameni?

Iată, strig plângând cu milă și spun: Pace vouă, celor ce aruncați cu moarte peste pământ! Veniți-vă în fire până nu împrăștiați prea multă jale, prea multe lacrimi care dor și ajung la cer! Căutați pacea, voi, care vă credeți în stare să secerați vieți și să nu vă doară ca pentru voi înșivă durerea pe care o împărțiți.

Iar voi, cei oropsiți, strigați la cer după ocrotire și învățați să vă rugați pentru îmblânzirea celor care vă aduc dureri, căci viața cea trăită pentru Dumnezeu nu se mai vede între oameni și de aceea nu vine ocrotirea cea din cer la voi. Încă o dată strig: Pace vouă! Pace între voi, cei ce vă războiți atât de nemilos, și mai degrabă aplecați-vă și aveți răbdare sub mâna cea care dă să vă supună, iar aplecarea aduce pacea! Amin.

E praznic de Florii pe pământ și în cer și dau să împart mângâiere și ramuri de mângâiere și aștept sărbătoarea grădinii de la Maluri și-Mi întăresc muncitorii cetății Mele și timpul e scump de tot, iar cei din poporul cuvântului Meu care mai sprijină jertfa pentru gătirea grădinii au și ale lor de lucrat, au de arat, de semănat, au multe de făcut, și vin cum pot și ei, căci ei nu Mă au numai pe Mine cum Mă au cei din cetate, că mai au și pe ale lor și pe ai lor și pot mai puțin pentru Mine, mai cu picățica, dar voi, fii ai cetății care vine la vedere tot mai mult, voi Mă aveți numai pe Mine, iar de voi nu mai aveți vreme, și de aceea trebuie să puteți și mai mult ca până acum, o, și de aceea vă rog îngrijorat să nu vă luați după neputințele care dau să-și facă loc în trup și dați-le de la voi pentru Dumnezeu, fiilor. Nu lăsați să vă spună trupul că nu puteți, și trebuie să vă trezesc tot timpul gândul că se poate și că veți putea.

Dau să vă fac un strop de mustrare folositoare, fiilor. Nu cumva să vă lăsați spre somn, căci sunt dintre cei ce au plecat în lături că nu le ajungea vremea somnului și s-au dus să-și facă rost să doarmă mai mult și s-au dus văitându-se de somn, nu de lipsa Ființei Mele din ei, iar Mie Mi-a fost rușine în fața îngerilor și a diavolilor, atât de slab cum eram în unii din creștini hrăniți cu harul cuvântului Meu. Un ceas mai mult pentru somn nu-ți aduce, creștine, niciun bine, ba îți moleșește și mai mult trupul, și spun aceasta că Mă doare de truda Mea ca să-Mi fac copii frumoși, după chipul și asemănarea lor cu Mine, fiilor. Creștinul trebuie să merite iubirea pe care și-o dorește de la Dumnezeu și de la frați, căci ea trebuie dăruită să-i fie, nu dorită.

Sunt două măsuri: ori eşti îndumnezeit şi de folos de pe pământ şi până în cer în toată vremea ta de pe pământ, ori eşti nimic şi eşti de partea ta, și acest nimic se dă mare pe sine și se iubește pe sine și nu pe Dumnezeu. Dacă ești supărăcios, morocănos, nemulțumit, întunecat la inimă și la față, cârtitor, judecător, bârfitor, totul este de la duhul rău al iubirii de sine și se vede acest duh că este și lucrează pentru sine în creștin, și așa se vede că nu ești cu Dumnezeu în lucrarea vieții tale.

O, nu numai de mâinile voastre este nevoie, ci mai mult de duhul vostru, de locul Meu în voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu voi, Eu cu Duhul Meu, fiilor, căci trupul Îmi stă în taină, în nor Îmi stă de două mii de ani ca să pot fi pe pământ cu oamenii, și cu Tatăl în cer, fiilor.

Așadar gătim serbarea românească de la Maluri. E micuț sătuțul, dar taina de pe vatra lui e mare până la cer, fiilor, și fac chemare sfântă și spun: Veniți la nuntă, români! Hristos e Mire, iar voi nuntașii lângă poporul cuvântului Meu, poporul mireasă, cu care Mi-am gătit venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, pregătesc cu el serbare dulce după duhul și obiceiul românului, și voi vesti curând, curând ziua mângâierii Duhului Sfânt peste pământ, acasă la români, aici, într-un sătuț mic, în care Eu, Domnul, tainic am stat și am lucrat vreme de șaptezeci de ani cuvântul Meu peste pământ și cartea sa, și ne vom scrie cu această zi curând, curând și o vom vesti pentru cei ce se vor aduna, și duhul mângâierii își va împrăștia mireasma sa, și pe aripi de vânt va merge peste tot această mângâiere în ziua aceea sfântă, ziua cea așteptată de toate puterile cerești să vină și să se împartă cu slava sa peste pământ, slava Domnului și cuvântul Său pe meleagul neamului român, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Când Eu vin cuvânt pe pământ ca să Mă așez cu el în cartea Mea cea de azi Îmi iau cu Mine suitele cerești cu care Mă port între cer și pământ și-Mi scriu cuvântul și pe pământ și în cer și Mă împart cu el, cu lucrarea Mea cea de la Tatăl dată s-o lucrez, și iată, în sărbători sfinte și în duminici am lucrare de cuvânt peste pământ, o, că multe sunt de lucrat și de scris jos și sus, și am lucrători de sus și de jos și nu stă Dumnezeu din lucrarea Sa scrisă și împlinită tot timpul, de la ziua întâi a facerii văzutelor și nevăzutelor și până la veacul veșniciei, până atunci Eu tot grăiesc și tot scriu, și toate sunt așezate ca în film în locașurile cerești pentru veșnicie, și iată, lucrez în vremea aceasta lucrarea cea de la capătul lucrului Meu văzut, și am o mânușiță de popor ascultător și Mă sprijin pe el cu venirea Mea cuvânt pe pământ, așa cum în toate vremile Mi-am pregătit să am la cine să trag pe pământ când vin să-Mi fac între oameni lucrarea.

O, nu numai omul lucrează. Eu, Domnul, lucrez mult de tot, chiar și pe cele pe care omul le lucrează spre bine sau spre rău, după cum se întâmplă să-și adune el plata prin fapte, căci Eu văd înainte de vederea omului și le așez pe toate după cum e viața lui cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu, și iată pe pământ lucrare multă fără Dumnezeu din partea omului stăpânit de duhul trufiei, duhul care l-a despărțit pe om de Dumnezeu în rai, căci omul care nu-L iubește pe Dumnezeu este trufaș și nu iubește, căci cum s-ar putea să iubească omul trufaș?

O, nu știu oamenii de pe pământ de ce nu-L iubesc pe Dumnezeu, de ce nu se apleacă, de ce nu-I dau dreptul lui Dumnezeu să lucreze prin ei și din ei după voia Sa cea de sus.

O, pace ție de la Domnul Dumnezeul tău, țara Mea cea de azi, România Mea cea de la începutul facerii și cea de azi! Mi-e tare drag locul tău de pe pământ. Ești pământul pe care am stat cu picioarele și am luat tină din trupul tău și am făcut trupul omului și am suflat apoi peste el duh de viață și a fost omul apoi ființă vie ca și Dumnezeu, o, și s-a purtat omul apoi cu Mine ca și cum nu l-aș fi făcut Eu ca să fie el, și s-a umplut de trufie când s-a văzut cum și cât este, și de atunci și până azi s-a iubit pe sine omul și nu L-a iubit pe Dumnezeu, pe Făcătorul său, de la Care el a luat ființă, și de aceea am spus Eu acum două mii de ani când am venit și am stat iarăși pe pământ și am spus la tot omul care voiește să Mă urmeze de aproape, i-am spus: Cel ce voiește să vină după Mine și să-Mi urmeze, acela să se lepede de sine și să-și ia crucea și să meargă pe urma Mea lăsând tot ce el a avut și câștigând pe Dumnezeu de partea sa.

O, țara Mea de azi, cuvântul Meu izvorăște din tine peste pământ ca la facerea lumii. Lucrarea omului nou, după chipul și asemănarea Mea, aceasta am de lucrat în zilele acestea prin cuvântul Meu așezat de gura Mea pe vatra ta, pe masa ta. Te iubesc cu mare iubire și aș vrea să Mă bucur în tine așa cum M-am bucurat când am zidit cerul și pământul și omul apoi, omul lucrat de Dumnezeu din trupul tău și din Duhul Meu.

O, ce taină mare! N-are cine paște această pășune căzută din cer ca mana care venea spre Israel când l-am scos din lume ca să fie apoi așezat pe pământul binecuvântat. Mă adun cu oștirile cerești deasupra ta și te cuprind în Duhul Meu și în grăirea Mea de peste tine și-ți dau din cer ca să te înveți de unde să-ți alegi hrana ca să faci miere și să fie de folos truda ta cu Dumnezeu. Am peste tine pe străbunii tăi sfinți, care-ți veghează trupul și duhul, o, și am deasupra ta pe mama Mea Fecioara de ocrotire ție și Mie ca să-Mi păzesc ce este al Meu, să-Mi cresc în tine o mânuță de popor îmbrăcat în darul și harul credinței venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârșit de timp, iar el să Mă împartă de la margini la margini cu vestea venirii Mele iarăși de la Tatăl ca să-Mi pregătesc arătarea și biruința, precum este scris să se împlinească în toată întregirea ei lucrarea Mea cea de la Tatăl, căci Tatăl Meu a trimis încă de la facere și până azi slugile Sale peste pământ ca să-l întoarcă pe om, după ce omul a pus stăpânire pe pământ și pe cer, iar omul cel plin de sine i-a omorât pe toți trimișii Tatălui, și apoi M-a trimis Tatăl pe Mine, pe singurul Său Fiu, dar și pe Mine M-a dat la pieire trufia omului, iar acum sunt îmbrăcat în Duh, în cuvânt, o, și nu mai are cum să Mă mai biruiască omul, și vin cu Tatăl, iar Tatăl are socoteala făcută pentru om, pentru cele lucrate de om împotriva Sa și vine acum biruința lui Dumnezeu și a Fiului lui Dumnezeu, și iată-Mă, sunt Cel înviat, sunt Cel ce Mă întorc ca să fac biruință și dreptate aleșilor și drepților Mei din toate vremile trimiși de Tatăl după om, și grăiesc acestea toate în ajun de praznic sfânt, praznicul dumnezeieștii Buneivestiri, când mama Mea Fecioara a fost acum două mii de ani pețită de înger ca să Mă primească să vin și să Mă nasc Prunc prin trup de Fecioară, precum era scris în Scripturi despre Fecioara care va lua în pântece pe Dumnezeu Fiul, o, și sunt la masă de cuvânt cu ea aici și Ne dăm mângâiere unul altuia și luăm din ea și împărțim părintește pentru cine voiește să ia de la Noi și să fie împărțitor de mângâiere ca și Noi din unul în altul între oameni și să Mă bucur că merge vestea cerească și toată lucrarea ei așezată prin cuvânt la sfârșit de timp, ca să știe oamenii că Dumnezeu Se pregătește cu slavă multă pe pământul român și scoate deasupra pe cele lucrate în taină pentru fața cea nouă a lumii, căci vine văzut această înnoire, vine, că a venit acest timp, și iarăși începe Domnul facerea Sa. Amin.

Iată, trebuie credință și împliniri prin credință, căci toate s-au împlinit prin credință în vremile de sub cer, o, că vine vremea nevăzutelor facerii lui Dumnezeu, și fericiți sunt și vor fi cei atinși de taina Duhului Sfânt, căci așa se văd, și cerul Meu înseamnă nevăzutele lui Dumnezeu dintre pământ și cer. Și cum așa? Iată, nevăzutele sunt cele ce erau la Dumnezeu din vecii, adică înainte de facerea celor făcute de Dumnezeu la vedere pentru ochii omului, o, și vine vremea nevăzutelor lui Dumnezeu ca să se vadă de pe pământ, și de aceea strig peste tot și spun: Fericiți că vedeți lucrările lui Dumnezeu ca să puteți spune și voi ca proorocul și împăratul David, care vorbea cu Domnul și spunea cu umilință multă: «Doamne, cele nevăzute și pe cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie!» Amin. Iată, pe acestea le voi arăta, când la arătarea lor se va sfârși trufia omului și va vedea omul locașurile Tatălui Meu și ale Fiului Său și ale celor ce împărățesc cu El pe vecii, iar facerea omului nu va mai fi atunci, căci toate trec, precum este scris că trec, ca să rămână Dumnezeu și iubirea Lui și cei ce iubesc, căci cei ce iubesc sunt sfinți, toți sunt sfinți prin iubire.

Acum însuflețesc cu proaspăt cuvânt pregătirea și lucrarea de la Maluri, locul pe care Eu, Domnul, am coborât și Mi-am început trâmbițarea cuvântului în anul 1955, o, și aștept ultima floare udată, ultima mână de pregătire și porțile larg deschise și bucuria cerească din ziua aceea când cuvântul Meu cel de șaptezeci de ani va curge de deasupra și va înnobila inimile celor ce se vor strânge la serbare, la strigarea Mea de vestire să vină cei cu dor de venire la Mine și să le grăiesc lor că sunt acolo cu nevăzutele facerii, cu toate puterile cerești, cu îngerii și cu sfinții în mii de mii și cu toți strămoșii sfinți ca să deschidem cartea și povestea Mea cea de șaptezeci de ani pe plaiul neamului român, câtă vreme atât de tainic am lucrat și am cuvântat și au luat ființă toate, toate în nevăzutele lui Dumnezeu și gata stau să se arate, o, și ce credință îți trebuie, omule, pentru această vedere peste duhul tău care să spună și în tine: „Doamne, cele ascunse și nearătate ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie”.

Binecuvântare las în carte pentru începutul vestirii sărbătorii de la Maluri și veți merge, fiilor, în cetatea de scaun a României Mele și veți așeza acolo spre vedere simbolurile cu care Eu, Domnul, lucrez și împlinesc cuvântul Meu peste pământ, cuvântul cel din toată vremea Mea cu voi, și apoi veți veni acasă pentru mersul înainte al gătirii grădinii de rai de la Maluri, și această zi de sărbătoare e așteptată cu cel mai nestăpânit dor de către toate cetele cerești, și mulți de pe pământ se vor aduna și vor lua din slava Mea cu voi, iar până atunci Eu, Domnul, voi tot grăi cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Glasul Meu se lasă auzit de deasupra și intru în cetatea cuvântului Meu și-Mi așez în carte grăirea ca să împart mângâiere și binecuvântare peste țară, peste tine, neam român, ca să te ocrotesc și să însemnez peste tine grăirea Mea cu tine ca să se teamă duhurile rele și să te ocolească, și să Mă vadă oștirile cerești la veghe, căci Eu, Domnul, am popas cu cei din cer deasupra ta ca să-Mi împart cuvântul peste pământ și să tot spun pace peste pământ și peste oameni, căci oamenii sunt fără de pace și caută mângâiere, o, și nu este mângâiere pe pământ, nu este decât în cuvântul Meu despre care am făgăduit că va veni cu mângâierea lui, cu povața Mea, țara Mea, o, și te îndemn să te înveți să iubești pe Dumnezeu tot mai mult și să nu-Mi disprețuiești cuvântul, că iată, Mă doare, cu toți cei din cer Mă doare, că tu ești scrisă la Dumnezeu țară creștină, o, dar nu văd în fiii și fiicele tale iubire de Dumnezeu, frică de Dumnezeu, împlinirile lăsate din strămoși pentru mers creștinesc, nu oricum mers, iar pe pământ ustură peste oameni varga mâniei Mele din loc în loc și ia pe neștire de la margini la margini toată suflarea, o, că plânge pământul și se zbate sub apăsarea fărădelegii săvârșite fără de oprire de toate popoarele, de toți împărații ca în vremea lui Irod, când Eu eram venit pe pământ ca să atrag spre Tatăl Ierusalimul și toată Iudeea și neamurile toate apoi, dar n-a fost chip, căci păcatul era mângâiere pentru toți ca și acum, și nimeni n-a voit cu Dumnezeu, ci cu păcatul și cu roadele lui, care a adus mânie și moarte și iad și jale peste tot.

O, țara Mea, este scris pentru vremea aceasta post și pregătire pentru praznic de înviere, dar tu dai să uiți de Dumnezeu. Mă doare și Mă doare de la tine. O, vino-ți în fire! Te așteaptă străbunii tăi sfinți la fântâna învățăturii cerești ca să nu calci voia lui Dumnezeu ca păgânii, o, țară cu nume creștin pe fruntea ta!

E jale peste tot pe pământ, căci viața păgână a fiilor oamenilor atrage blestem și moarte și disperare și sfârșit îndurerat. E jale și în tine și multă încurcătură de limbi. Se cere ținută voia lui Dumnezeu, o, dar nu mai are românul în fire voia Mea s-o lucreze peste el. Am izvorul cuvântului Meu pe vatra ta, neam român, ca să Mă împart peste pământ și să-Mi vestesc venirea, biruința scrisă în Scripturi s-o săvârșesc și să așez pe pământ împărăția cerească înnoită prin cuvânt. Este scris post de șapte săptămâni acum, iar tu ucizi ca să mănânci carne și celelalte din carne. Mă doare. Mă judecă duhurile rele că prea mult te iubesc, o, și nu te pot lăsa spre pedeapsă, că am în tine lucrarea Mea de la sfârșit de timp. Am pus pe poporul cuvântului Meu să stea zi și noapte cu viață creștină înaintea Mea pentru el și pentru tine, țara Mea, că am de împlinit peste pământ înnoirea a toate. O, lasă-te sub voia Mea, că e cerul lucrând deasupra ta veghea cea sfântă și soarta ta cea de la Dumnezeu la sfârșit de timp. Vino în duhul ascultării și spune-Mi tu cu adevărat: „Precum în cer așa și pe pământ, Doamne, să fie”.

O, te rog înlăcrimat, vino spre ascultare de Dumnezeu și de părinți, țara Mea cea de azi! Spală-te în râul cuvântului Meu din mijlocul tău și dă de la tine dorul și gustul păcatului și ia dorul de Dumnezeu și de rai în tine, că este scris pentru tine să fie raiul pe pământul tău, căci este ascunsă în tine taina lui Dumnezeu, facerea omului din pământul tău la începutul facerii, o, și te voi spăla, plângând voi sta cu tine și te voi spăla de păcat și de plata păcatului.

Omul este sfânt dacă mănâncă mâncare sfântă, curată de păcat și de mâini cu păcat pe ele, căci mâncarea cea pentru trup se face cu mâini curate, o, dar nu mai sunt mâini curate pe pământ, nu-și mai spală nimeni mâinile ca să lucreze curat cu ele apoi. I-am povățuit pe cei ce-Mi urmează cuvântul învățăturii Mele și le-am spus să facă totul cu mâna lor pentru hrană, dacă vor să fie sfinții Mei, iar Eu Sfântul lor. Pentru cei curați este învățătura Mea, iar pentru cei ce se întinează zi și noapte este strigarea Mea la ascultare pentru sfințenie.

Eu, Domnul, trebuie să am și popor curat pe vatra românească și de aceea las povața Mea pe acest pământ pentru cei care vor să fie popor al cuvântului Meu și cărora Eu le spun: De ceea ce este necurat să nu vă atingeți, iar Eu vă voi primi pe voi și veți putea cu sfințenia de care are Domnul nevoie în oameni, o, că e vremea cea sfântă la hotar, ca și venirea Mea la un popor pregătit pentru slava cu care vin.

Nu este curată de păcatul din om hrana cumpărată și găsită de-a gata, căci mâinile celor ce gătesc această hrană nu sunt spălate de păcat, ba chiar cu dinadinsul le ating de păcat ca să se umple omul peste tot de duhul desfrâului care iese din trup, iar omul nu știe ce mănâncă și de ce este atinsă mâncarea pe care o cumpără cu nume de mâncare de post, dar dacă nu postește de păcat cel ce face mâncare nu este curată mâncarea, și iată ce mare strâmtorare pe pământ, câte boli trupești și sufletești împărțite prin păcat, și câtă minte căzută din oameni!

O, cine ar fi să mai spună pământenilor ceea ce văd Eu, Domnul, că se lucrează din iad pe pământ? O, iată de ce vin! Mi s-a luat dreptul în inima și în trupul omului, ba chiar și în creștin, căci nici creștinul nu-L iubește pe Domnul și nu-I face loc sfânt lui Dumnezeu în el, și vai celui fără Dumnezeu, fără ocrotirea Domnului înăuntru și în afara lui pe pământ între fiii oamenilor plini de duhul desfrâului zi și noapte! De ce să-și mai plângă oamenii pe fiii lor când ard și mor năpraznic în vreme de desfrâu și de pofte păcătoase? Păcatul atrage moarte și chin și lacrimi și deznădejde, o, și nu mai este de pe nicăieri să vină mângâierea. Vin Eu și mângâi cu povața, dar dacă povața Mea este disprețuită nu mai este altă mângâiere, o, nu mai este, căci mângâierea este una, cea de la Dumnezeu, și este pentru cei ce iubesc ca Dumnezeu. Amin.

Am avut popor mult și mare lângă izvor, dar cum a venit, tot așa s-a și dus în lături, fiindcă nu a ascultat povețele Mele pentru sfințenie. Numai sfințenia îl ocrotește pe creștin, iar sfințenia se lucrează cu mâini curate, o, și cine mai are în fire să se spele pe mâini de păcatul dinăuntru și din afara lui?

Aș vrea să am copii sfinți, creștini gata de masă sfântă cu Mine, și de aceea cei ce se împărtășesc în fiecare zi trebuie să se hrănească numai cu hrană de rai și curată de mâini nespălate de păcat, căci omul pe pământ s-a învățat să tot facă păcat, iubind păcatul și dorul după el, și iată, așa am pierdut Eu pe mulți care au venit și au bătut și au intrat, iar dacă nu au stăruit cu statul lor întru Mine au pierdut locul lor lângă Domnul și s-au dus spre dorurile lor.

O, iată de unde vine sfințenia în oameni! Vine de la ascultare de Dumnezeu, de la iubire sfântă, și mai ales de la hrană curată, sfântă, cu mâini spălate tot timpul, așa cum a fost legea cea din Israel pentru spălarea mâinilor și a picioarelor, pentru spălarea celor atinse de păcat și necurate până seara, căci legea cea împotriva păcatului înștiințează păcatul că este și că trebuie spălat, și că e murdar păcatul ca și omul care îl lucrează.

Am o mânuță de popor învățat din cer, și prin el țin în palmă pământul și neamul român, ca să ajung până la ziua când Duhul Sfânt va împărți putere și duh de sfințenie peste fiii acestui neam, și de la ei peste pământ din loc în loc, pic cu pic, căci Duhul lui Dumnezeu e frumos, e mult, e mare peste acest neam, care odinioară era frumos prin strămoșii cei sfinți, care țineau legea lui Dumnezeu peste acest pământ.

Aș vrea să-Mi înmulțesc poporul cel sfințit, ca să Mă arăt cu mult popor iubitor de Dumnezeu. Vine ziua cea dulce de tot, nu peste mult timp. Să fie gata grădinița de la Maluri, iar Eu, Domnul, numaidecât vestesc ziua sărbătorii pentru cei care se vor aduna la izvor, la sărbătoarea de mărturie, și-i voi povățui din vreme pe toți să-și gătească straie domnești și să vină înveșmântați domnește, căci Eu voi privi de pe tron ca să-i văd cum se adună ca fii ai Împăratului ceresc, căci ziua aceea va fi zi de nuntă a Fiului lui Dumnezeu, iar cei adunați trebuie să semene cu masa nunții, cu decorul ceresc, o, că mereu am spus la creștini să-și facă haine sfinte ca a celor din cer, ca a voievozilor, ca a fetelor de împărat care-și așteaptă mire pețitor.

Mă aplec acum spre cetatea de scaun a țării și mergem cu veste mărturisitoare (expoziția „A șaptea trâmbiță” la Muzeul Țăranului Român) și coborâm de acolo cu vestirea cea mare împărțită peste țară și venim coborând în grădina de la Maluri pentru ziua de serbare, o, și alte vestiri vor veni de la Noi, căci totul va fi cerește, iar cei din cer vor umple văzduhul de jos până sus, până la al nouălea cer, și veste dulce va umple tot pământul despre izvorul Meu de cuvânt peste pământ, și de aceea pregătire ca în cer trebuie să lucrăm, și tot mai ceresc să fie micul Meu popor cu care Eu, Domnul, Mă vestesc peste pământ și Îmi apropii tot mai mult slava cea văzută, căci vremea se grăbește.

Așadar, pace vouă, celor ce-Mi stați veghetori și lucrători cu Mine în cetatea cuvântului Meu, pace, fiilor! Îmbărbătare vă împart, și vă gătesc puteri sfinte mereu. Voi sta lângă voi mereu și vă voi așeza pe masă cuvântul de povață și de veghe, fiilor, iar voi fiți cu nădejde căci aveți pe Domnul cu voi.

Vă cuprind în mângâieri, vă împart iubire și putere și ajutor cât vă trebuie și vom ieși cu frumusețea grădinii de la Maluri, și pe care o așteaptă cetele cerești, și mai ales ceata cerească a neamului român, și de la care iau acest nume toate cetele din cer, căci țara Mea cea de azi este întâia, este cea de la început și cea de la sfârșit, iar Eu îi sunt Păstor, o, fiilor. Amin, amin, amin.