Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon



Vă păstoresc cu duhul blândeții și cu smerenia inimii, vă păstoresc pe voi, pe cei care iau creștere și facere de la Dumnezeu peste ei, peste viața lor cu Dumnezeu, căci Eu sunt Păstor de la Tatăl și n-am fugit când a venit vremea să-Mi pun viața pentru cei ce vor călca pe urmele Mele luându-și crucea și atât, și nimic mai mult, și apoi urmându-Mă și lucrând ei voia Mea ca să-i pot păstori, căci cum aș putea să păstoresc pe cel ce nu face voia lui Dumnezeu? O, n-aș putea dacă el n-ar putea să facă voia Mea, și nu tot voia lui, și unul ca acela nu are păstor pentru mersul vieții lui și merge el după voia sa, de vreme ce nu înțelege și nu învață ce înseamnă viața de creștin, de fiu al lui Dumnezeu, după numele Meu fiu, nume de creștin din numele Meu luat și purtat.

O, fiilor care luați din gura Mea cuvântul Meu ca să-l împărțiți voi, o, am venit cu sărbătoarea cea de azi și cu sfinții, fiilor. Ceata mucenicilor mari are în sărbătoare în numărul lor pe mucenicul Pantelimon, pe cel cu nume de tămăduitor, pe cel care a luat creștere de la Dumnezeu prin cel ce l-a păstorit pe el, o, și nici el, și nici păstorul sufletului său n-au fugit când a venit vremea să-și pună viața pentru Hristos și pentru cei ce vor călca pe urmele Domnului cu crucea purtată și în voia Domnului peste ei. Iată ce înseamnă după adevăr să fie creștinul făcut de un păstor care să-l învețe crucea și purtarea ei! O, și a spus odată un păstor de suflete că se întâmplă să poți întâlni pe calea vieții un om înțelept care arată defectele și care îl dojenește pe cel ce le are, iar tu ține-te după el apoi ca după o comoară, ca după o lumină călăuzitoare, căci dacă un rău nu se îndreaptă, răul acela se face îndoit, și va strica mult și va tot strica, o, și iată ce lucrare are un păstor adevărat, o, fiilor!

Sărbătorim în ziua aceasta pe copilul călăuzit de păstorul vieții lui, și unul lângă altul și-au pus viața pentru Hristos în fața necredincioșilor din vremea lor, și s-au făcut ei în cer apoi călăuze pentru cei ce vor să învețe mersul și viața de creștin între oameni pe pământ, o, că nu e de glumă să vrei să fii creștin, și să nu ajungi să înțelegi și să știi ce să faci cu tine, iar dacă nu înțelegi aceasta, o, n-ai gustat încă din Dumnezeu și din venirea ta după Domnul. Nu mai lucrezi, nu mai faci nimic de la tine citire când vii la făcut ca să te faci creștin cu fapta vieții tale, o, și așa se cunoaște că ai venit la făcut, și așa a făcut mucenicul Pantelimon când a aflat că este viață în Dumnezeu dacă vrei s-o afli și s-o iubești fără să mai cauți altă iubire ție.

O, e mare primejdie să te iubească cei din jur și să-ți placă aceasta, că aceasta te poate văduvi de iubirea Mea cea pentru tine, fiule creștin. Și iarăși, e mare primejdie să nu iubești tu pe cei din jur, că aceasta te-ar dovedi fiul duhului trufiei și al judecății de frați, și poți să-L pierzi pe Dumnezeu, căci iubirea cea din Dumnezeu și umilința inimii nu trebuie să le lucrezi când și când, sau la nevoie, ci ca de la Dumnezeu să le iei pe toate câte vin, și tot timpul să-ți fie ție umilința din inimă ca aluatul din care este făcută inima ta, purtarea ta, iubirea ta de Dumnezeu.

O, ar fi să plângă omul pentru câtă durere Îmi face statura lui cea plină de pofta trupului și să nu se răzbune pe Dumnezeu cum s-a răzbunat Adam, de L-a dat deoparte și departe pe Dumnezeu de el și de viața lui cea cu păcat, și pentru care el a dat în schimb statul lui în rai.

O, e mare primejdie să nu-L iubească omul creștin fără de încetare pe Dumnezeu. Cine nu-L iubește pe Domnul cu dor aprins și cu grijă să nu-L piardă, acela este lucrat de diavolul în fel și chip, că îi dă loc diavolului prin neiubirea lui de Dumnezeu. O, nu-L poți iubi pe Dumnezeu cum vrei, cum poți sau cum vrei să poți. Omul iubitor de Dumnezeu trebuie să fie chiar iubirea, ca și Dumnezeu prin iubire, căci iubirea este numai cea pentru Dumnezeu, iar cea ațâțată de inima omului, de trup, de neastâmpărul firii trupului, e desfrânare, nu e iubire cum dă omul să spună, și aceasta cade ca și omul care cade mereu, căci iubirea nu este trupească, nu, omule. Ea este cerească, ea este Dumnezeu, și locul ei este în cer, iar omul care iubește pe Dumnezeu este în cer cu iubirea, și e cerul în el pentru iubirea lui de cer.

O, creștine care ai pe masa ta cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi, o, ar fi să înțelegi tu de lucrare a ta facerea ta cea de la Dumnezeu, om făcut de Dumnezeu ar fi să lași să se lucreze peste tine dacă ai venit să te apropii de lucrarea facerii omului. Mulți se strâng cete-cete, de tot felul cete care-și zic creștini mântuiți, și se strâng aceștia și cântă și se trufesc grăind despre Hristos, dar facerea lor n-o voiesc, căci ei se strâng să se bucure și atât, dar aici, în lucrarea cuvântului Meu, se umblă la purtarea omului, la duhul din el, la felul cum se lasă lucrat de Dumnezeu, o, și se vede apoi prin purtare fața lui Hristos în om, nu prin cuvinte, nu prin promisiuni și atât, nu prin rugăciuni sau cântări și atât, o, nu așa se face un creștin în om. Se cunoaște prin fapte omul, prin roadele lui, se cunoaște prin purtare fața lui Hristos în om, la fel cum prin purtare se cunoaște fața diavolului prin necuvioșia omului, prin neaplecare, prin răutate, prin cuvinte, prin duh de judecată asupra celuilalt ca să facă rău și cel ce se uită la răul celuilalt, pe când un creștin cu Hristos în el caută să îndrepte pe cel rău, și nicidecum să facă răul mai mare, mai mult.

O, fiilor care-Mi purtați venirea, dau să-l învăț pe creștin umilința inimii, lucrarea cea tămăduitoare, măi, fiilor. Cel ce nu are umilința inimii mereu, nu când și când, o, iată de ce nu-L iubește creștinul pe Dumnezeu, și apoi pe aproapele său! O, nu-ți dă Domnul harul să-L iubești, căci Domnul nu Se vrea iubit de cel fără de umilința inimii, de cel fără creștere peste el, o, și unde nu este mustrare este desfrâu, sunt fii ai desfrâului cei liberi de lucrarea mustrării, precum este scris, și precum se și adeverește.

Cad oameni, cad cetăți, cad din pricina neiubirii de Dumnezeu a celor din cetate, dar dacă este iubire de Dumnezeu nu vine pustiirea, o, nu vine, și de aceea am spus Eu, Domnul, să fie grijă mare pentru poporul cuvântului Meu și să se potrivească cei ce stau în obști creștine, că altfel îi fac loc diavolului prin duhul nemulțumirii, care vine de la duhul cel rău al trufiei, o, și nemulțumirea i-a căzut de la Mine pe cei nemulțumiți, căci nemulțumitul are trufie, iar el nu poate cu pocăința, care îl duce pe om la iertare de la Domnul, și iată, e bună umilința, e bună pocăința, una din alta aceste două lucrări ale inimii unui creștin care se apleacă pentru iubirea de Dumnezeu prin viața lui.

O, fiilor, o, fiilor, cei plini de umilință nu se tem de nimic, decât să nu-L piardă pe Domnul de peste ei, și aceștia se tem de păcat, căci păcatul este moarte, este cădere din Dumnezeu, și iată, mucenicii s-au temut să nu-L piardă pe Domnul, dar nu s-au temut de cei care le ucideau trupul, căci iubirea pentru Dumnezeu este o putere mare în creştin şi treci cu ea peste moarte zâmbind şi biruind, şi iată-i grăind cu voi pe cei ce au iubit pe Dumnezeu cu umilinţă, fiilor!

Eu, Domnul, dau glas cetei mucenicilor, că are ea sărbătoare în mijlocul ei în duminica aceasta, și cerul lucrează pe pământ deslușind taina vieții de creștin, o, fiilor.

— Slava Ta cu sfinții Tăi e priveliște dulce, și Te porți cu ea prin cerul cetății cuvântului Tău pe meleagul românilor, Doamne, și păstorești un popor cu cuvântul și îl hrănești pe el din cer pentru facerea lui cea de la Dumnezeu, o, Doamne Păstor.

O, câtă tămăduire, o, câtă, Doamne! În toată vremea cea de două mii de ani de la nașterea Ta între oameni Te-au mărturisit cu viața lor jertfită pe altarul credinței mulți mucenici, mulți, Doamne, ca să se dea ei pildă de supunere și de ascultare chiar și sub sabia celor ce i-au ucis pe ei pentru numele Tău, și chiar de ar fi putut să-și arate puterea Ta prin credința lor. O, dar ei Te-au dorit prea mult, Te-au iubit prea mult, și se doreau cu Tine în cer, și s-au dat pildă de răbdare și de credință și de iubire la toți urmașii lor, căci credința se plătește scump ca să răsară și să rămână ea peste urmașii cu numele Tău în față, căci Tu ești Dumnezeu venit din cer pe pământ, Doamne.

Iubirea cea pentru Dumnezeu se învață ca la școală ca s-o poată omul avea de iubire a sa, o, și poate totul ea apoi. Când de bună voie mergi la școală, acolo nu mai spui: „nu știu, nu mă pricep, nu pot, n-am făcut niciodată ca să știu”. O, nu mai spui așa, fiindcă la școală mergi ca să înveți, nu de altceva mergi, nu ca să spui că nu te pricepi, nu pentru asta se merge la școală, dar dacă mergi la școală și nu înveți și nu ești cuminte și silitor, și nu te sârguiești să asculți, faci pe învățătorul tău să sufere, să îndure de la tine, îl tulburi, îi faci apăsări și răbdare fără de rod.

O, ce rușine pe fața Ta, Doamne, să mănânce creștinul din masa Ta de cuvânt sfânt de facere a omului, ca nicăieri pe pământ prin veacuri ca și acum masă de cuvânt din cer, și să se mai poată duce apoi la însurătoare, la măritiș, la păcat, Doamne. Iată, nu i-a ajutat mintea să-L înțeleagă pe Dumnezeu aceștia, sau să cadă spre pocăință dacă se aplecau spre rele, iar noi, sfinții Tăi în cer acum, ne-am lăsat muceniciei pentru numele Tău mare, pentru credința în Tine a urmașilor Tăi și ai noștri, Doamne, o, și n-am fugit de greu și de nemulțumire, căci am avut umilința inimii și n-am cunoscut trufia și n-am iubit lumea și din lume ca să fim apoi vrednici de ea prin duhul trufiei din noi, o, nu, că Te-am iubit cu umilință și cu dor, Doamne, și ne-am lăsat în mâna celor ce ne-au format mersul cu Tine ca să fim ai Tăi mereu, și pe veci apoi.

Se suie la Tine și la noi durere, Doamne. O, nu se lasă omul creștin, nu se lasă vindecat de sine, nu se lasă povățuit și format spre Dumnezeu, o, Doamne. O, mai mult dresezi un animal, chiar și dintre cele sălbatice, și face voia omului apoi animalul și își iubește povățuitorul și ascultă cum îi cere, și prin iubire poate aceasta și un animal, și-și arată apoi mai mult decât un om facerea lui cea nouă și dragostea dintre el și păstorul său, pe care-l ascultă supus și fericit, și arată apoi câte minuni învață să facă, de atrage privirile toate, uitându-se cu uimire toți la frumusețea facerii unui animal care se supune la școala facerii pentru purtarea lui sub ascultare. Omul însă nu poate să creadă și să asculte, să iubească atât de mult, să se facă iubit nu poate, căci trebuie cineva să-l învețe acestea, o, dar nu poate să se lase învățat, bietul om. El o ține numai pe a lui și gata, atâta știe, atâta s-a deprins să poată, și lipsa iubirii e mare la om, Doamne. Animalul iubește mult, și de aceea ascultă și se lasă format după plăcerea stăpânului său, o, și ce durere pe Tine și pe noi că nu poate și omul creștin să Te iubească și să Te asculte, Doamne!

O, ce durere, câtă durere se suie spre Tine, Doamne! Dacă omul nu vede ce înduri Tu de la el, nu crede că Te doare de la el. Tu cauți mereu tămăduire lui, dai mereu să-l înveți pe om lepădarea de sine pentru Tine, Doamne, pentru ca să Te asculte pe Tine apoi, iar noi rămânem pildă de iubire de Dumnezeu și le spunem la toți creștinii să aleagă mucenicia, căci Tu, Doamne, vrei să-i scrii pe ei mucenici prin lucrarea lor de frângere a voii pentru voia Ta cu ei și în ei, iar cel ce ascultă așa, va lua plată de mucenic și va fi el pildă de iubire de Dumnezeu pe pământ, căci cei de pe pământ caută și tot caută modele de urmat, iar Tu păstorești un popor cu care vrei să Te arăți în slavă și să spui: „Iată-i pe cei ce M-au iubit!”.

O, ce frumos, ce frumos ești Tu între ei, ce frumos, Doamne! O, ce frumoși trebuie să fie ei lângă Tine! Și slavă Ție și lucrării cuvântului Tău peste pământ, și cu care și pe noi ne mângâi atât de mult, atât de mult, o, Doamne, o, Bunule Păstor al celor de pe pământ și al celor din cer prin cuvântul Tău, care mângâie!

— Slava Mea o dau vouă, sfinți iubiți ai Mei, că voi ați biruit pentru Mine și pentru voi și ați rămas voi întru iubirea Mea.

Slava Mea o dau și ție, popor al cuvântului Meu, ca și tu să biruiești pentru Mine și pentru tine și să rămâi întru iubirea Mea, pe care s-o înveți cu învățător, măi poporul Meu, așa cum Eu ți-am spus.

O, fiilor, o, fiilor, veniți la învățat! Luați de la Mine prin cei ce vă aduc pe Dumnezeu la voi. Nu-i luați pe ei de lângă voi când grăiți cu ei, sau între voi de ei, sau când ei vă grăiesc vouă, și luați-i de lângă Mine, că altfel le găsiți vină și vi se dă gura să faceți aceasta și vă arătați nemulțumirile, cârtirile, când ar fi să fie ei nemulțumiți de statura voastră dacă n-ați avea dreptar peste ea, iar fără dreptar totul iese strâmb, fiilor.

O, nu căutați să stați pământește în trupul acestui popor cu nume așa de mare, măi fiilor creștini! O, nu Mă doborâți, nu căutați să-Mi fiți potrivnici prin neasemănarea voastră cu Mine și cu cei din cer prin îndeletnicirile voastre.

O, fiilor, cine a aflat acest cuvânt sfânt, și nu merge apoi după mila cea pentru om a cuvântului Meu, unul ca acela nu are dragostea lui Dumnezeu în el, și se joacă de-a viața lui, după ce a aflat taina vieții, dorul Meu după om, așteptarea Mea cea de două mii de ani ca să-l aduc la sânul Meu pe creștin.

Iar voi, cei din partea Mea lucrători lângă Mine pentru facerea unui popor sfânt lângă Dumnezeu, o, fiilor, voi nu căutați de la nimeni cinste și nu primiți dacă vi s-ar da, căci voi semănați cu Mine la umilință, dar v-am dat să cunoașteți că nu au în ei dragostea lui Dumnezeu cei care vă apasă pe voi, fiindcă ei au în ei felul lor de a fi, au dăruire din interes și doar cum știu ei, și așteaptă plată și aplecare de la voi, și altfel ar fi din dragostea lui Dumnezeu să se dăruiască ei Mie, că altfel este jertfa și iubirea unui creștin, altfel sunt creștinii Mei, altfel, măi creștini, măi, care v-ați aciuat pe lângă glasul cuvântului Meu și pe lângă ei. O, și mai mult se lasă dresat un animal ca să învețe el iubirea și aplecarea și să poată prin iubire tot ce i se cere, dar cu omul e mult prea greu, și greul Meu de la om e tot mai greu, iar mersul Meu e greu pentru ca să-Mi formez un popor și să-l dau pildă de mucenic prin ascultare, prin voia Mea împotriva voii lui.

O, fiilor, avem în ziua aceasta ușurarea deplină a păstorului Cristea, care are un an de când s-a înfățișat în fața tronului Meu cu tot lucrul său. Acum se așează în locul cel întreg al său, și se apleacă cu pace dragostei cu care este pomenit în fiecare zi și cu fiecare treaptă pe care trebuia s-o urce, și vă roagă pe voi să fiți cerești pe pământ, fiilor, și-Mi spune el așa pentru voi:

— O, Doamne, o, Doamne, e numai o clipă calea de la pământ până la cer, e numai o frântură de gând și de iubire, și nu mai este această depărtare.

O, așa să țineți voi cerul lângă voi, așa să fiți voi în cer mereu, iar eu mă aplec ca să vă întăresc din cer acum. O, nu lăsați cerul departe de voi, nu stați departe de cer, că e mare minune între cer și pământ cuvântul lui Dumnezeu cu voi. Rămâneți întru această minune mereu, dar rămâneți cu fapta, cu gândul, cu cuvântul, căci faptele se țin după om și îl urmează asemenea unei umbre și se fac tovarăși de drum pe pământ și în cer pentru om. Iar voi, cei ce iubiți pe Domnul, nu stați fără strălucirea Lui în voi, și vom fi mult mângâiați de la voi, noi, cei ce am ajuns acasă.

— O, fiilor, Eu, Domnul, vă așez acum în duhul păcii cerești. Vin iarăși peste puțin timp și iarăși mângâierea Duhului Sfânt vă va da vouă toate, toate, căci voi sunteți cei mângâiați ca să puteți, să puteți voi pentru Mine, o, fiilor. Amin, amin, amin.

09-08-2020

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul



Mă port între cer și pământ cu oștirile cerești, cu sfinții și cu îngerii, care Mă slăvesc neîncetat și care mărturisesc de lângă Mine slava Mea cu ei și slava lor cu Mine, căci plata celor ce știu taina și lucrarea iubirii, e mare plata lor, e Dumnezeu cu slava Lui cerească în sfinții Lui, iar în ziua aceasta ceata proorocilor din cer are în sărbătoare cerească pe Ilie proorocul, cel care a arătat deslușit și a lăsat peste pământ cunoscută cu multul taina raiului, hrană de rai aducând peste casa cea săracă de viață și de hrană a văduvei din Sarepta Sidonului, căci harul cel ceresc a locuit în proorocul Ilie și s-a înmulțit făina și s-a înmulțit untdelemnul cel atât de puțin care mai era în casa aceea, și hrană de rai a fost această minune, cu nimic legată ea de pământ.

O, fiilor, o, fiilor care-Mi vegheați venirea Mea pe pământ cuvânt, punem în cartea Mea cu voi învățătură deslușitoare a tainei raiului, taină purtată de sfinți pe pământ, căci proorocul Ilie a pregătit pâine nepământească în casa văduvei în care el era oaspete în vremea călătoriei lui dintr-o parte în alta pe pământ. Când Îi dai lui Dumnezeu ultima putere, ultima picătură pe care o ai, vine Domnul cu rodire mare, vine din cer, vine din rai rodire, dar n-are omul putere să simtă și să înțeleagă apoi lucrarea cerească însoțindu-l pe el pe pământ.

O, fiilor, dacă nu v-aș avea pe voi învăluiți de Mine în darul credinței în venirea Mea cuvânt peste pământ, o, cu cine, cum aș mai putea grăi ca să-Mi las cuvântul pe pământ? O, fiilor, nu este prețuit Dumnezeu. Nu știe omul această lucrare ca s-o facă el între el și Dumnezeu. Voi suferiți întru Mine, și Eu întru voi sufăr de această jale, de lipsa iubirii de Dumnezeu în om, măi fiilor, o, dar nu trebuie să ne sfârșim nădejdea. Se vor ridica cei care vor purta în ei harul iubirii de Dumnezeu, fiilor. Așa i-am spus și proorocului Ilie, așa l-am mângâiat și pe el în durerea din el pentru Dumnezeu, Cel atât de lipsit de iubirea cea din partea omului.

O, fiilor, purtăm durere, căci Eu împart cu voi ce port. Grăiesc peste pământ de peste șaizeci de ani prin acest izvor ceresc de cuvânt, și-Mi aștern în carte cuvântul gurii Mele și va fi cine să ia aminte, o, că nu în zadar lucrează Dumnezeu. Așa i-am spus și lui Ilie proorocul, i-am spus că mai sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu și că n-a rămas singur întru această durere sfântă, o, că e mare durere să iubești pe Dumnezeu și să vezi în jurul tău peste tot despărțirea de Dumnezeu a omului, închinarea la el însuși a omului și pierderea vremii vieții lui în neiubire de Dumnezeu, de Cel ce a făcut cerul și pământul și omul, fiilor.

O, aș fi mult mai îndurerat decât sunt dacă n-aș avea grai peste voi ca să-Mi spun durerea Mea cea grea și tot mai grea, căci căutarea după Dumnezeu se stinge de tot în oameni, și tot mai pământ sunt oamenii toți, căci lucrarea cea multă a duhului rău îi tot acoperă pe toți din toate părțile, de nu mai are Dumnezeu cum să-l facă pe om să privească și spre cer și să-I înțeleagă durerea, durerea lui Dumnezeu, Făcătorul a toate, fiilor.

O, sfinți iubiți ai cerului Meu, Mă port cu voi între cer și pământ și ne umplem de jale și ne scriem pe pământ durerea duhului și e în durere Duhul Sfânt, Care cuprinde în El pe toți sfinții Lui. O, va rodi rod sfânt durerea noastră și ne va fi nouă de mângâiere, nouă, celor îndurerați de la neiubirea de Dumnezeu a celor de pe pământ, iubiții Mei.

— O, Îndureratule Doamne, rana duhului meu e mai mare acum ca atunci când mă durea pe pământ neiubirea de Dumnezeu a oamenilor toți. Tu îi aștepți pe oameni, îi aștepți mereu, la fel și noi, sfinții Tăi. O, și îi aștepți măcar pe creștini și îi tot aștepți să se întoarcă cu fața spre sfinți, spre părinții din cer, o, dar și creștinii au acest păcat al neiubirii de Dumnezeu, Doamne. Nu pot ieși din lume creștinii, nu ies din duhul lumii, bieții de ei, și stau cu fața spre lume, creștinii în care Tu dai încă să nădăjduiești, Doamne. Tu îi aștepți cu fața spre Tine să stea, dar ei se întorc și privesc înapoi, se uită în lume, se uită la lume, Doamne, iar Tu plângi, plângi, plângi de mila lor, și tot plângi de mila lor și a Ta, o, că n-ai iubire de Dumnezeu în creștini, n-ai, Doamne, n-ai, iar creștinii nu știu ce este iubirea, nu Te cunosc de iubire a lor.

O, nu Te cunosc creștinii, Doamne. Nu vor să învețe ei bine ce înseamnă și ce face iubirea de Dumnezeu în om și în lucrarea omului, căci creștinii Tăi iau de la lume hrană pentru inima lor, o, că n-au voit să Te asculte, Doamne, nici ei. Tu vrei prin cuvântul Tău cel atât de scump să-i atragi spre părinții sfinți, spre trăirea din plin a tainei bisericii, taina dreptei credințe, taina ortodoxiei, Doamne, dar această taină a vieții de creștin este cu negrijă păstrată, nu este lipsită de duhul lumii, nu este purtată spre viață îngerească.

Nu sunt creștinii ieșiți din duhul lumii, Doamne, iar Duhul Tău a strigat la ei și a spus și a scris: «Ieși din lume, poporul Meu, ieși, și nu gusta din duhul ei, ca nu cumva să bei din vinul ei amar apoi, ca plată a neiubirii de Dumnezeu! O, ieși cu inima ta din lume, creștine, ieși și cu ochii, ieși și cu urechea, ieși și cu pasul, ieși cu totul din lume, ieși cât poți să mai ieși, și mergi pe deasupra dacă poți, dacă mai mergi, că pe pământ n-ai unde să mai pui pas pe loc curat și neîntinat de păcat, dar caută să strângi prin ascultare cununi de biruință, și caută cu supunere, o, că altfel nu strângi nimic ca să ai pentru salvarea ta când va fi să ai nevoie».

Și noi, sfinții Tăi, și noi, Doamne, îl învățăm pe creștin să Te asculte cu aplecare și să stea sub binecuvântarea Ta, și-i spunem așa:

O, strânge-ți, fiule creștin, strânge-ți cununi în viața ta cu supunere dacă ești creștin. Lucrează și tu ca ucenicul care și-a lucrat prin supunere cinci cununi într-o clipă de noapte, când, adormind de osteneală părintele povățuitor, el n-a mers să se culce la locul său de odihnă dacă n-a avut rostit peste el binecuvântarea de fiecare seară a părintelui sufletului său, și a stat cuminte și a așteptat biruindu-și voia trupului, care dădea să-l tragă să se culce fără cuvântul celui care îi binecuvânta pas cu pas viața lui și lucrarea ei.

O, câtă învățătură reverși, Doamne, peste un popor mai întâi, și apoi o împarți pe ea peste pământ! Omul însă este fălos de tot, zice că știe el, că poate el, că este el, iar altfel nu este omul, nu se poate deprinde să se creadă mic, mai mic decât cel mai mic care primește sfat pentru el, pentru pașii lui buni sau răi. O, cum să facă el așa, dacă el se știe mare și mai mare decât ceilalți cu îndrăzneala lui, cu necreșterea lui cea din Dumnezeu? O, de ar lua omul aminte la duhul împăratului David, care suspina umilit și spunea: «Iată, Doamne, Tu ai măsurat cu palma zilele mele, iar statul meu este ca un nimic înaintea Ta».

O, cum să-l întorc pe om spre Tine, Doamne îndurerat? O, cum să fac să-Ți pot da mângâiere în durerea Ta mare, Doamne? O, duhul lumii nu-l lasă pe om, nu-l slăbește, îl hrănește mereu, și așa fac și cei ce se cred creștini de-ai Tăi, și care amestecă în ei hrana Ta cu hrană din lume, și tot ies ei spre lume pe ușa care duce spre lume, o, Doamne, că stă creștinul cu televizorul sub ochi, cu telefonul la ureche și se hrănește din ale lumii și e bolnav de lume creștinul, și nu mai e nici unul care să asculte de cuvântul Tău de peste el așa cum Tu aștepți zi după zi după fiecare creștin care Te-a cunoscut în acest cuvânt, o, și-i scapi din mână pe toți prin aceste îndeletniciri lumești, puse la îndemâna oricui de către omul potrivnic lui Dumnezeu, și lucrarea cea cu vicleșug n-o mai simte bietul creștin, fiindcă el o lucrează mereu, și o lucrează atât de mult, atât de mult, o, Doamne, iar Tu dai să vorbești cu creștinul și să-i spui răul ca să-l lepede de la el, dar nu găsești vorbire cu Tine la creștin, nu găsești, Doamne, o, nu găsești.

Voiesc să le vorbesc celor ce se hrănesc din hrana cuvântului Tău, și care ar fi să rodească în ei ascultare, Doamne. Dau să-i întorc cu fața spre Tine, spre părinți, spre cer, și le spun lor la toți pe unde sunt, le spun așa:

Voi, cei care știți și căutați cuvântul lui Dumnezeu prin acest izvor de viață dătător în zilele acestea grele, o, fiilor, luați seama bine ce vă grăiesc. Sunteți prea pământești, fiilor. Parcă nu mai doriți cerul și tainele lui. Parcă numai lucrarea cea pentru trup v-a mai rămas de lucrarea cea pentru fiecare zi. O, și chiar și duminica, ziua în care dați să faceți odihnă trupului vostru, chiar și atunci tot trupești, tot pământești rămâneți. O, nu mai aveți grăiri duhovnicești, curățitoare de păcate prin stări cerești între voi, curățitoare de răul din voi, iubire sfântă împărțită între frați, o, și vă tot ia valul doar spre cele ce vă sunt de trebuință vouă și atât. O, dar pentru Domnul mai vreți voi să fiți și să puteți?

Fiilor, fiilor, alegeți-vă, măi fiilor. Faceți pasul cel hotărâtor. Luați ca lucrare duhul ascultării, al supunerii. Luați știri din cer, nu de pe pământ. Nu amestecați pe cele din cer cu cele de pe pământ în voi și între voi. Slujiți Domnului așa cum am slujit eu, plin de milă pentru El, plin de râvnă pentru lucrul Lui cel sfânt, tot timpul să-L slujesc pe El, și să arăt prin lucrul meu cu Domnul taina raiului, statul în Dumnezeu cu totul, căci eu prin Domnul înăuntrul meu am lăsat scrise pe pământ lucrări cerești, puterea credinței, a rugăciunii, a râvnei împotriva necredinței din cei îngâmfați în duhul lor, foc din cer peste cei fără Dumnezeu, dar și lucru cu milă, pentru ca să-L cunoască omul pe Domnul, fiilor, și mai ales pentru ca să-Și facă Domnul lucrările Sale peste pământ prin cei ce Îl iubesc pe El între oameni.

Acum, Doamne, îmbracă-mă în duhul cel tare al minunilor sfinte peste pământ, prin care lumea să-L cunoască pe Dumnezeu, că vreau să cunoască oamenii acest har al milei Tale dăruit lor: iubirea cea pentru Dumnezeu. Eu mă supun Ție, și îi îndemn pe toți să caute cu lucrarea supunerii, Doamne, cu taina fiilor lui Dumnezeu, și prin care Tu lucrezi minuni fără de seamăn și biruințe mari asupra vrăjmașilor Tăi și a creștinilor Tăi, numai să știe ei, creștinii Tăi, să Te capete pentru ei apărător, și de minuni lucrător pentru ei. Amin.

— O, câtă trudă între cei din cer pentru cei de pe pământ, și care nu socotesc vremea și starea și lucrul cel împotriva lui Dumnezeu și al omului, lucrarea lui antichrist și a diavolului dușman, căci voi, sfinți iubiți ai Mei, trudiți cu Mine la împărăția cerurilor pe pământ s-o așezăm, o, și n-avem loc de om, măi scumpii Mei, că scumpă v-a fost lucrarea pe pământ, și scumpă e și în cer și sunteți voi oștirea Domnului.

O, popor al cuvântului Meu, caută înțelepciunea cea pentru zilele acestea s-o știi, dar caut-o în cer, că pe pământ potrivnicul Meu și al tău te atrage ca să nu-L iubești pe Dumnezeu cu toată supunerea ta de zi cu zi, și te îndeamnă la amestecarea cu cele din lume, și iată, este de vegheat pentru ocrotirea de duhul lumii, fiilor.

Voi, cei care-Mi stați de veghe pentru un popor, pentru statura lui înaintea lui Dumnezeu, o, întăriți-vă cu cei din cer, cu cele din cer, fiilor, căci omul este încăpățânat mai rău decât un animal, că animalul cunoaște pe Domnul și se supune Domnului și omului și-și face omul lucrul său cu el, iar animalul ascultă, o, și nu poate, nu poate și omul așa, nu se apleacă omul, măi fiilor. Iar Mie Îmi este tare, tare milă de voi și-Mi este mereu milă, și de aceea Îmi împart și durerea Mea cu voi, ca să aveți și voi milă de Mine, căci cei ce sunt neaplecați și neiubitori de Dumnezeu și de frați, aceia nu se apleacă, iar Eu sufăr batjocură, și voi la fel, o, fiilor. O, n-ai ce să-i ceri celui ce a crescut în trup și atât, n-ai.

Eu voi avea grijă să am într-o zi pe lângă voi numai grâu curat, fiilor, o, că Mi-e milă de voi, iar lucrul Meu cel mult este mult, și uneori Mă frâng de tot de mila voastră, Mă frâng și Eu, dar iată, așa e pe pământ, e zor doar pentru cele pământești, iar partea cea care nu piere nu mai încape în viața creștinului care ia de la Dumnezeu acest cuvânt sfânt.

Acum pace vouă! E darul cel mai mângâios pe care vi-l pot da în vremi de mers greu și cu greutate purtate, greutăți fel de fel, dar cel mai greu de purtat este omul neînduplecat, fiilor. Voi însă fiți în răbdare îmbrăcați, că trebuie să fiți asemenea Mie, să răbdați, fiilor, și să împărțiți pe Dumnezeu, căci Eu astă lucrare v-am împărțit s-o împărțiți voi prin lucrarea Mea cu voi, iar pentru truda toată mereu, mereu pace vouă, pace vouă, o, fiilor! Amin, amin, amin.

02-08-2020

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Punerii Pietrei de Temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim



Fiilor, fiilor, însemnăm în cartea Mea cea de azi, cartea pe care o scriu pe pământ în vremea aceasta prin voi, care-Mi primiți venirea și cuvântul ei, însemnăm această zi de aducere-aminte a zilei când am așezat în cetatea Mea de azi cu voi piatra cea dintâi, piatra de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, ca apoi să zidim deasupra ei pietricica cea albă, chivotul, fiilor, simbolul inimii Mele, din care dragostea Mea curge cuvânt peste pământ și îl adapă cu glasul iubirii Mele pentru om ca să-i ies în cale și să-i grăiesc și să-l îmbiu să Mă audă, să Mă primească, să Mă creadă și să Mă cunoască și să-Mi urmeze apoi, așa cum am pus Eu, Domnul, învățătură scrisă pentru om să Mă iubească întreg, și să lupte pentru aceasta împotriva sa însuși, ca nu cumva să cadă el din iubirea cea pentru Mine în iubirea cea pentru el și să-l pierd și să-l tot pierd pe om ca și pe cel de la început, care a pierdut fericirea cea din rai în schimbul iubirii de sine, dar Eu lucrez de atunci mereu ca să-l ajut pe om să vadă cât pierde el, cât se pierde neascultând de poruncile vieții, de Cel ce l-a iubit la început cu mare iubire, chiar dacă el s-a depărtat de iubirea Mea cea pentru el, o, și de atunci îl aștept, îl strig, lucrez mult și mereu să-Mi vindec rana făcută de om, să-Mi capăt înapoi mângâierea, că pentru mângâierea Mea l-am zidit pe om, ca să Mă mângâi cu el l-am zidit.

O, fiilor, am început cu voi lucrul Meu cel de la sfârșit de timp pentru zidirea din nou a omului. Lucrul Meu cu voi minunează și uimește puterile cerești, și cutremură pe satana și pe toți îngerii lui, căci Eu, Domnul, lucrez cu voi înnoirea, nașterea din nou a lumii, împliniri mari, cu mare taină lucrate, ca apoi să le descopăr și să se vadă truda Mea și să-Mi împlinesc Scripturile lucrului Meu cel de la sfârșit de timp, cer nou și pământ nou, că este scris să săvârșesc această lucrare și s-o dau celor ce M-au iubit și Mi-au urmat pe pământ răbdând fără de sfârșit, în timp ce toți ceilalți oameni trăgeau spre satana cu viața lor, dar o rămășiță era mereu de partea Mea și ducea prin vreme voia Mea cu omul și păstra cărarea spre Dumnezeu a omului, ca să poată fi judecat tot omul după faptele sale, fiilor.

O, câtă răcoare aduce arsurii Duhului Meu grăirea Mea cu voi, cât alin suspinului Meu lung de șapte mii de ani după om, măi fiilor! Am așezat cu voi în anul 1991 după Hristos începutul ieșirii Mele deasupra cu taina cuvântului Meu care grăiește în România din anul 1955, și s-a făcut carte cuvântul Meu și am ridicat-o sus cu voi și am dat-o să fie cunoscută, fiilor. Mă aplec cu mulțumire că M-ați sprijinit, că Mi-ați stat înainte ca să Mă primiți și ca să-Mi împărțiți cuvântul și ca să-l tot așezați în carte când el vine ca râul pe pământ.

O, fiilor, v-am învrednicit pe voi să Mă primiți cu venirea Mea cea de azi, și din unii în alții, în toți acești ani până la voi, am avut ceva cules din cuvântul ieșit din gura Mea în mijlocul poporului care asculta când grăiam. Dar voi, cei de azi ai cărții cuvântului Meu, nu-Mi lăsați să se risipească nimic din râul Meu de cuvânt, căci v-am ales Eu ageri pentru păstrarea acestei bogății, pe care, iată, o facem cunoscută lumii că ea este, iar Eu Îmi fac lucrarea scrisă în Scripturi s-o împlinesc, să vin cuvânt pe pământ, să vin cu sfinții, nu singur, și să vin sub numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu, să vin pe pământ cuvânt, fiilor.

O, am rămas cu voi, iar cei ce erau și ei la începutul Meu cel din anul 1991 aici, o, n-au mai rămas, nu M-au ascultat frumos și cu răbdare fără de capăt, n-au avut credincioșie sănătoasă, au fost nemulțumiți de Mine și de voi, au fost îndoielnici, s-au clătinat că așa au voit ei, și apoi s-au tras întru ale lor dorințe, s-au întors în lume și în ale lumii, fiilor, dar voi ați rămas ai Mei sub greul Meu, sub Duhul Meu ocrotitor peste voi, cu mâinile pe plug mereu pentru lucrul Meu cel de azi, și suspinul Meu îl împart cu voi, o, că nu le-a plăcut să plângă cu Mine și celor care ne-au părăsit, că lor le-a plăcut să fie ei, iar Eu să nu Mă mai bag peste ei le-a plăcut. N-aș vrea să mai pomenesc iar și iar de nestatornicia arhiereului uns de Mine pentru vremea Mea cu voi atunci, și care este scris pe masa Sfintei Treimi martor din partea Mea al așezării și întăririi Sfintei Sfintelor Mele cu voi pe pământ, o, că și el a călcat apoi peste Dumnezeu ca și Adam în rai, pentru ca să nu-și piardă mărirea cea de la oameni, și a murit și el, ca și cei ce s-au ales pe ei înșiși în locul crucii cuvântului Meu cel de azi cu voi.

Omul este neam rău, fiilor, și nu spun mai mult, și așa au fost cei care au plecat de lângă noi de atunci și până azi. Cei rămași însă, aceia sunt neam mare, neamul Meu sfânt, și aceia rămân cu Mine, cu Împăratul și cu împărăția, fiilor, iar împărăția Mea este fără de sfârșit, și este numai ea, și este ea pentru cei ce lucrează la ea și pentru ea.

I-am spus omului în rai să facă și el ce face Dumnezeu, ce face Împăratul făpturii. I-am spus omului și i-am dat și l-am pus să lucreze, căci Dumnezeu lucrează, și trebuie și omul să lucreze, să facă și el ce face Dumnezeu, Făcătorul său, o, că nu se stă, ci se lucrează în cer tot timpul, și tot așa și pe pământ să fie, căci vai celor fără de lucru sfânt pe pământ! Mintea omului, când stă liberă de lucru sfânt, cade în rele, alunecă spre păcat ca și Adam în rai, dar lucrul cel cu lepădare de sine îl ridică deasupra sa pe cel ce iubește să lucreze, să se aplece spre iubirea de Dumnezeu și de semeni și să lucreze pentru semeni ca pentru Dumnezeu, și să stea în pocăință pentru el însuși mereu, mereu, ca nu cumva, fără de pocăință stând, să cadă în rele omul, să cadă spre păcat.

Fiilor, fiilor, cel ce nu lucrează pe pământ pentru Dumnezeu Făcătorul, acela cade. Dar Eu, Domnul, v-am învățat pe voi și am spus prin voi la toți: Lăudați pe Domnul ca să nu cădeți în nepăsare de Dumnezeu ca îngerii care au căzut! O, lăudați pe Domnul în toată clipa, fiilor, ca să nu vă aplecați minții voastre sau minții omenești! Îngerii se tem să nu cadă din cer ca și cei ce n-au vegheat la datorie frați ai lor și au căzut, și de aceea laudă pe Domnul neîncetat și lucrează pentru Domnul toți îngerii Lui.

Iar voi învățați să știți ce înseamnă ziua Domnului, și statul întru Domnul mereu, fiilor, că iată, vă învăț pe voi ca să se găsească la voi cuvântul învățăturii Mele pentru om, fiilor.

O, învățați să știți ce înseamnă ziua Domnului, măi creștinilor, măi! Ea îi adună pe frați ca să-L laude pe Domnul împreună, toți întru Hristos și pentru Hristos, și vai celor ce pierd această datorie, dându-se spre alte obiceiuri!

O, fiilor, toată suflarea necuvântătoare de pe pământ, din ape, din adânc, din văzduh, de peste tot, toată suflarea, toată știe că e duminică și când duminica e ziua Domnului, și toate aduc Domnului slavă cât omul nu știe aceasta, taina zilei Domnului așa cum o știu necuvântătoarele toate. Aritmetica, această taină și lucrare mare, o știu mai bine decât omul necuvântătoarele, fiilor, și o urmează întocmai când toate ale Domnului le socotesc ele, dar să credeți ce vă spun, fiilor.

O, fii creștini, nu fiți reci cu inima față de cele așezate de Domnul să fie și să se lucreze, fiilor! Duhul și dorul cel pentru laudă Domnului și pentru rugăciune adusă Lui, petrecerea cu Domnul și cu sfinții Lui, toate să vă fie rodul vostru bogat, strânsura voastră multă și cât mai multă înaintea Mea, și fără știrbire ea, fiilor. O, ce poate fi această strânsură altceva decât pocăința de toată clipa și rugăciunea de toată clipa și slava și lauda de toată clipa ce le aduceți spre Domnul, și zilele Domnului, fiilor? O, rugăciunea voastră câtă I-o aduceți Domnului, câtă vă strângeți, atâta aveți agonisită, dar dacă ea vă este rece și fără de putere și fără de flacără, o, nu uitați ce este scris de cei căldicei, de cei nici reci nici fierbinți, că aceia nu vor fi cu Dumnezeu, nu vor avea strânsură la care să tragă și să-i moștenească roadele, măi fiilor.

Voi, cei care stați înaintea poporului creștin din partea Mea, o, fiilor, cercetați puterea și duhul rugăciunii celor ce vor cu Dumnezeu, celor ce dau să vină spre poarta milei, căci cheia este duhul rugăciunii neîncetate și cu putere de credință în ea, ea deschide, ea este înainte strigătoare, ea vă iese înainte cu cei cu care ați vorbit în rugăciunile voastre, aduse cu sfială spre cer, fiilor.

Duhul pocăinței, o, fiilor, iată și această lucrare trebuie s-o înțelegeți bine și s-o știți cum lucrează ea și cum îl poate așeza pe creștin înaintea Mea. Așadar, fiecare să învețe pe dinafară să-și spună sieși așa: „Toate cu câte L-am îndurerat pe Domnul Dumnezeul meu și locul Lui din mine, statul Lui în mine și în lucrarea mea, în vorbirea mea, în gândirea mea, în vederea și auzul meu, în umblatul meu, în toate simțurile sufletului și ale trupului meu, toate dor în mine, toate lovesc Iubirea, pe Domnul”.

Iată lucrarea pocăinței, a părerii de rău, grija de a nu-L îndurera pe Dumnezeu și locul Lui din tine, creștine, nedespărțirea ta de Dumnezeu prin pocăință, grija de a nu-L durea pe Domnul de la tine prin ceea ce faci și ești.

O, și pentru cei ce au părăsit mersul lor cu Mine, și lor le dau un leac, o iertare, dacă o vor, dacă vor asculta, că iată pentru ei învățătură de la Mine:

O, creștine slab cu iubirea și cu răbdarea pentru viața ta cu Domnul, o, fiule, să nu vorbești de rău cărarea Mea cât ai umblat cu Mine pe ea și locul în care ai stat și pe cei cu care ai petrecut, că nu numai că e păcat, dar e și rușine pentru tine, și faci neîncredere în tine celor cu care vei viețui, și care vor afla într-o zi de Mine și de tine, și la care ai da acum să grăiești de rău locul în care ai stat și slava lui, peste care dai să calci vorbind de rău cu gând să nu-ți însușești vreo vină pentru clătinarea ta, pentru căderea ta din brațul lui Dumnezeu, o, că te va ajunge pedeapsa pentru păcatul nerecunoștinței și te vei vedea pe tine josnic și păcătos mai rău decât toți păcătoșii, căci dacă omul nu se simte nevrednic mereu pentru Dumnezeu și pentru oameni, va fi să vadă el însuși mai târziu că a fost nevrednic pentru mărirea de sine, care l-a căzut și l-a pedepsit apoi ca pe un nevrednic.

O, ascultă-L pe Domnul pentru pocăință, tu, cel ce ai slăbit, iar umilința ta va lucra pentru tine, pentru pocăința ta apoi, și care îți poate aduce mult bine, iertare și alin.

O, fiilor, în ziua aceasta de aducere-aminte a începutului ieșirii Mele cu taina cuvântului Meu peste pământ, v-am așezat pe voi întru învățătura Mea cea plină de folos Mie cu voi și vouă cu Mine, căci venirea Mea cuvânt pe pământ este cu voi mai întâi, și apoi de la voi până la margini, fiilor. Eu sunt Cel ce vă fac vrednici de lucrarea Mea cu voi, iar voi fiți în duhul pocăinței mereu, fiilor, și nimeni să nu uite că drumul spre pocăință este umilința inimii, frumusețea fiilor lui Dumnezeu, a celor blânzi și smeriți cu inima ca și Dumnezeu.

O, nu uitați, Eu am grijă de voi în tot și în toate, nu uitați, nu uitați, o, fiilor, că de aceea am grijă mult și mereu de voi, ca să vă ajut să nu uitați, și ca să fiți recunoscători și să lucrați pentru venirea Mea, și dorirea voastră să fie ea, că Eu cu dor vin și de dor vin, de dor, o, de dor vin, fiilor! Amin, amin, amin.

22-07-2020