Iisus cu ucenicii, fiilor, aceasta este sărbătoarea cea de azi și masa de cuvânt la care ne așezăm Noi, cei din cer, și voi, cei din cetatea cuvântului Meu pe vatra neamului român.

Îi învățam să trăiască pe ucenicii Mei și le spuneam lor: «Bucurați-vă pururea!». Așa și vouă vă spun, petreceți, fiilor, în trăiri sfinte, căci cele mai adevărate bucurii sunt ele, că a spus cândva cineva pe pământ că un popor care nu se mai bucură este un popor care nu mai trăiește.

O, fiilor, măreție de minte este să știe creștinii taina trăirilor cu Domnul, trăirile sfinte, cele mai dulci clipe ale omului, cele mai cerești, măi fiilor. Tristețea după Dumnezeu e dulce trăire a celui ce o are pe ea în sufletul său, că e trăire cu Domnul, fiilor, e tânjire după Domnul, iar trăirea înseamnă bucurie. Domnul înseamnă viață, înseamnă adevăr, și voiesc în ziua aceasta să deslușesc taina lui Iisus cu ucenicii Lui și să știe poporul cuvântului Meu ce înseamnă să fie ucenic al Meu cel care se voiește pe sine fiu al acestui popor acum și până la sfârșit.

O, pace vouă, celor ce-Mi așezați pe pământ venirea Mea în cuvânt! Întărire vouă vă dau, fiilor. Cei ce stau înaintea Mea trebuie să învețe de la Mine seninul inimii și puterea ei, dar voi aveți sarcini de purtat, măi fiilor. V-am sortit să-Mi purtați venirea și cuvântul, pe Domnul, fiilor. Nu sunteți triști sub sarcina aceasta, dar sunteți mici și vă istovește, și de aceea vă trebuie vouă bucurii. Înconjurați de trăiri sfinte pururea, așa v-ar crește vouă puterea cea pentru Mine cu voi și cu poporul cuvântului Meu, dar lucrarea Mea cu voi e o trudă grea, căci puțin ajutor primiți pentru această purtare. Singura voastră bucurie este această trăire: să Mă puteți pe Mine sprijini ca să grăiesc peste pământ, să stau în văzduh deasupra și să-Mi las glasul peste voi și să fiu împărțit apoi cu venirea Mea cuvânt pe pământ, căci scris este că «atât cât sunt în lume lumina lumii sunt», așa cum am lăsat scris acum două mii de ani, căci întunericul cel din om și de la om la om cuprinde tot, iar Eu trebuie tot mai mult să-Mi strecor lumina Mea prin întuneric, ca nu cumva să se scufunde pământul în adâncul în care aștepta când încă nu spusese Domnul să fie lumină și toate să se ivească sub ea și prin ea la vedere apoi.

O, pace vouă, vă spun vouă la masa de azi cu voi, ucenici sărbătoriți în cer și pe pământ, călători cu Mine din loc în loc acum două mii de ani! Voi, cei doi în fruntea lor, Petru și Pavel, care ați lucrat mult și ostenitor la viața și bucuria bisericii Mele, care se zidea atunci în chip viu, pace vouă în ziua aceasta aici, în cetatea Mea de cuvânt, sărbătoriți de cei mici, de ucenicii Mei cei de acum, mult osteniți și ei sub sarcina Mea, sub crucea venirii Mele de azi sub care trudesc și Îmi zidesc pentru vecii biserică frumos gătită în mijlocul unui neam mincinos și viclean, neamul oamenilor de pe pământ, care nu are bucurii, decât păcatul cel cu fața ascunsă în minciuna care se cheamă plăcere, bucuria cea trecătoare, care moare odată cu ivirea ei!

O, ucenici iubiți, poposim aici, la masă de cuvânt, și se cheamă Acasă această cetate a Mea de fii și de frumuseți văzute și nevăzute, fiilor, așa cum voi vedeți acum ca martori de sus. Stăm pe nori, și așa Ne purtăm la masă aici, căci statul Nostru e ceresc, e pe nori și pe slavă tainică, și spun aceasta spre bucurie, spre trăire cerească cu Noi a celor ce Ne primesc aici acum cu lucrul Nostru cel ceresc.

O, frumoasă era truda Mea cu voi în mijlocul lui Israel atunci! Frumoasă era și statornicia voastră lângă Mine, că numai pe voi v-am avut alături până la capătul durerilor Mele de atunci, fiilor! Toți s-au tras în lături întru ale lor rând pe rând, după ce au umblat pe urmele Mele o vreme. Voi însă n-ați făcut tot așa, căci ați fost ucenici adevărați, ca și Învățătorul vostru, fiilor. Ce mai este acela care-și părăsește misiunea mai înainte de sfârșitul ei? Mai are el minte, mai are el cinste? Voi însă ați fost ucenici adevărați și ați înțeles taina și lucrarea de ucenic, urând pentru Mine tot ce ați lăsat, și iubind pentru Mine tot ce ați luat, biserica Mea spre zidire și spre curăție, fiilor ucenici. Iată, vă dau cuvinte de sărbătoare a voastră între cei din cer și între cei de pe pământ ai Noștri aici. Pace vouă, o pace vouă în ziua voastră de serbare după două mii de ani de la umbletul Meu cu voi pe pământul lui Israel, o, fiilor!

— O, dulce Învățătorule, dulce cuvânt, dulcea noastră bucurie atunci și acum, Doamne, și Te mângâi grăindu-ne atât de dulce nouă! O, Doamne Învățător, în ce chip miluiește Tatăl pe fii, așa ne-ai miluit Tu pe noi, de ne-ai ales ai Tăi să fim și să ne temem de Tine spre înțelepțire și spre despărțire de lume, Doamne. Cei ce nu se despart de lume pentru Tine, aceia n-au temere de Dumnezeu și nu rămân lângă Tine până la sfârșit, căci lumea și statul cu ea îi murdărește mereu, iar cu Tine și lângă Tine nu se poate sta sau petrece oricum, decât numai cum Îți priește Ție, și după cum este Ființa Ta, Doamne. Cine nu urăște pentru numele Tău tot ce a avut sau a iubit, o, nu Te poate iubi numai pe Tine apoi, așa ai spus, și nu este să nu se vadă acest adevăr și azi între cei ce dau să-Ți urmeze întorcându-se mereu înapoi ca Sara lui Lot, împietrindu-se la inimă pic cu pic, până ce rămân pe cale și nu Te mai urmează, Doamne, nu mai merg mai departe cei ce nu sunt vrednici de Tine, ci se întorc rușinos înapoi fiindu-le sau nu rușine după ce au rămas mincinoși față de Tine cu inima lor.

Dar voim, Doamne, acum, să stăm în sfat cu cei din poporul cuvântului Tău ca să avem părtășie cu ei deplin în ziua noastră de serbare și să-i ajutăm să simtă cu adâncime răspunsul care le va fi cerut dacă au ales mersul cel sfânt cu Tine, venirea Ta, care cere omului credincioșie, dar nu vremelnică aceasta, o, Doamne.

Iată, acum, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cu Domnul alături de noi grăim vouă ca ucenici ai Săi, ca urmași ai lucrării Lui între oameni, o, fii ai cuvântului Său din vremea voastră acum. Ne uimim de fiecare dată de mila și de măreția cuvântului învățăturii Lui peste voi, cei de azi credincioși venirii Lui cea de azi. Vă povățuim cu duh cald să nu întorceți înapoi privirea dacă ați ales pe Domnul de cale și de viață și de scăpare din greu și din păcat. O, nu alegeți să fiți lași. Fiți plini de râvnă, frați iubiți, cereți-vă vouă statornicie și fiți cinstiți cu Domnul, Care iartă și miluiește și iubește cu dor așteptând.

O, mulți au venit și mulți au plecat de pe această cale slăvită a venirii Domnului cuvânt pe pământ din vremea trâmbiței Sale Verginica și până azi, vreme în care sfinții cerului s-au uimit, s-au minunat și se minunează de măreția Domnului în această venire a Sa pe pământ. Iată, primiți de la noi părtășie cu voi și luați în inimi ceea ce lăsăm peste voi, că să știți, frați iubiți, că pe pământ e mai mult și mai mare decât oricând lucrarea și taina fărădelegii, iar voi nu uitați pe Domnul, Care a spus încă din vremea Sa cu noi pentru vremea de sfârșit, cum că din pricina înmulțirii fărădelegii iubirea multora se va răci. Suntem martori când Domnul v-a povățuit pe voi prin cuvânt în acest timp și v-a spus să nu căutați la fața fărădelegii de pe pământ ca să vi se răcească iubirea și să-L părăsiți pe Domnul Mântuitorul. O, nu s-a luat aminte prea mult, că mulți din cei ce știu venirea Domnului aici n-au ascultat, n-au împlinit să se tragă din fața privirii fărădelegii și a armelor ei ucigătoare, n-au închis ușa spre fața cea hâdă a desfrâului de pe pământ, că greu mai este de desprins acest lipici de pe inima celui neascultător de Dumnezeu când Domnul strigă primejdia ca să se ascundă de ea creștinul care a ales curăția cu Domnul și pentru Domnul, și ca să poată sta el cu Domnul pe cale, căci sfinte sunt căile Domnului între pământ și cer.

E zi de trezire mare această zi și spunem iar și iar de la Domnul: Cine nu urăște pentru Domnul mamă și tată, frați și surori, soție și copii, averi și obiceiuri și îndeletniciri fel de fel, nu poate fi cu Domnul unul ca acela, nu rămâne credincios Lui, căci nu se poate împărțire în două, ci se poate numai cu iubire întreagă lângă Domnul.

Vă luăm la piept ca pe niște copii și vă dăm îndemn de statornicie, că mare rușine și multe lacrimi vor purta pe inimi și pe obraji cei ce au venit și au părăsit apoi pe Domnul și calea Lui de azi, după ce au dat să se dea Lui. «O, iubirea multora se va răci», așa a spus Domnul. Și cum se va răci? Iată, trage creștinul înapoi, la cele părăsite pentru ca să umble apoi cu Domnul. Când Domnul vede pe creștin că nu mai are credincioșie și nici frică, când Domnul îl vede jucându-se de-a căderea înapoi, o, Se întristează Domnul, Se rușinează înaintea diavolului, și de durerea aceasta mare îl părăsește pe cel mincinos și nu-l mai sprijinește, și se împlinește apoi zicala cea adevărată care spune că Dumnezeu când vede că omul dă să se piardă de El îi ia mințile. O, aceasta este ceea ce s-a întâmplat celor ce au părăsit această bărcuță, mersul cu Domnul prin valurile fărădelegii, care se tot înmulțește izbind și trăgând spre ea pe cei slabi și nestatornici față de angajamentul dat Domnului ca să-I urmeze cu dragostea lor, care se dovedește apoi că n-a fost și că mincinoasă a fost ea.

O, frați iubiți, în afară de dragostea de Domnul orice fel de dragoste este păcat și duce la păcat și la moarte. Când vedeți că o luați razna față de ceea ce vă cere Domnul ca să rămâneți ai Lui, o, opriți-vă din rătăcirea clipei, ascultați și înțelegeți semnalele Domnului, ca nu cumva Domnul să vă ia mințile și să vă lase să hotărâți voi împotriva statului cu El și pentru El. O, dacă ați plecat din cele vechi ale voastre, din cele fără Domnul atunci, apoi nici cucul să nu vă știe pe voi prea mult și locul vostru de viețuire cu Domnul, și să fiți deștepți și departe de lume, ca lumea să vă uite, să nu vă mai cunoască, iar aceasta va fi așa numai dacă voi veți fugi din lume și de lume ca să stați cu Domnul și să fiți în Domnul, nu în lume, o, fii ai Domnului, căci prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu, așa este scris. O, aduceți-vă aminte de Israel care spunea: «Nu vom cânta cântările Domnului și ale Sionului în pământ străin, iar dacă nu vom asculta așa, atunci să ni se lipească limba de cerul gurii ca să nu ne lase Domnul să-I greșim, împărțindu-ne lumii și cărărilor ei».

Îi învăța Domnul pe creștini și le spunea: «Fiilor, fiilor, nu vă aduceți în casele voastre neamurile voastre necredincioase, că poate neamul tău vine de la o femeie, de la băut, de la curvit, și-ți spurcă ție casa binecuvântată și-ți pătează puterea și curăția ta și a casei tale». Și iarăși spunea Domnul: «Nu căutați să stați în casă singuri, femeia cu bărbatul ei ca să vă atrageți unul spre altul spre slăbire, spre neascultare de Domnul, de Cel sfânt».

O, părinții să stea tot timpul cu copiii lor, iar copiii la fel, să stea tot timpul cu părinții lor, ca să vă puteți ocroti unii pe alții de păcat, măi fiilor, și frumoasă era învățătura Domnului peste cei ce veneau la izvorul acestui cuvânt sfânt în vremea celor peste șaizeci de ani de cuvânt. O, dacă ar fi ascultat creștinii pe Domnul în tot acest timp, mai cădeau, oare, atât de mulți, pe câți s-au și sculat să vină și să fie ai Domnului?

O, de câte și câte v-am aminti și v-am îndemna pe voi, cei de azi cu Domnul în lucru, dar Domnul este Învățătorul nostru și al vostru, fiilor călăuziți de El. Și Tu, Doamne, dă-le lor, dă-le ca să aibă minte, și cu ea să-Ți lucreze și să Te păstreze în ea, ca nu cumva s-o piardă, ca nu cumva să le-o iei pentru neascultare și să Te piardă ei apoi prin însăși mintea lor, care nu le-ar mai lucra lor salvare. O, hai Tu, iar noi să ne bucurăm de grăirea Ta. Tu ești Cuvântul, iar noi, Doamne, suntem rodul Tău. Amin.

— Eu sunt, Eu și ucenicii Mei, cu care am umblat acum două mii de ani, fiilor de azi ai cuvântului Meu.

O, așa este, fiilor. Mai întâi își pierde omul mintea, și numai apoi părăsește pe Domnul și pe frați. De aceea v-am spus vouă că e bună numai mintea de obște, căci cea de sine este trufie, este căderea care îl rupe pe om din Dumnezeu și dintre frați, și iată, cei ce au căzut prin însăși mintea lor au ajutat prin aceasta slăbire altora, iar cei ce au rămas sunt cei ce ajută mersului lucrării, iar fraților statornicie și sunt ai lui Hristos.

O, fiule care te clatini cu mintea ta și-ți faci mereu planuri și iar planuri ca să ai cu ce-ți omorî timpul și să nu mai ai statul tău cu Dumnezeu, o, iată ce spun Eu, Domnul! Nu poți fi cu nici un chip cu Hristos și al lui Hristos dacă n-ai pe cineva din partea Lui destoinic, căruia să-ți supui ființa ta și toate ale ei și să-ți știe îndeaproape toate ale tale văzute și nevăzute și să-ți poată călăuzi tot timpul pașii și viața cu Domnul, că altfel omul își îngăduie de toate când nimănui nu-i dă seama pe pământ de cele ce-și lucrează el, și vai celui ce-și are viața în însăși mâna lui, la liberul voinței lui cu cele dinăuntru și din afara lui, cu cele ale casei lui înăuntru și în afara ei, căci unul ca acela nu este al Domnului cu nici un chip, nu-l cunoaște Domnul pe el din mărturisirea nimănui despre el, despre viața lui îndeaproape.

O, fiilor, fie-vă teamă de pașii voștri nevegheați, căci diavolul strânge la el pe cele ale omului nevegheat, fie el și bine lucrând. O, la mulți le-a fost și le este zadarnică învățătura Mea, căci creștinul și-a găsit ocupații vinovate, potrivnice statului lui cu Domnul ca să nu mai aibă vreme de Mine, ca să nu se mai păstreze el cu dor și cu foc întru dragoste pentru Dumnezeu mereu, mereu, și iată, așa scade dragostea de Domnul în creștin, pic cu pic scade ea, și pe neașteptate, pic cu pic vrea el mai multe și mai multe de la o zi la alta, până-și pierde gustul de Dumnezeu și-și face el legi iubirii lui și timpului lui pe pământ.

I-am încredințat omului în rai o mare taină și i-am spus lui să lucreze pământul raiului ca să aibă îndeletnicire dreaptă față de Domnul și de însăși mintea și trupul minții lui luat din pământ. O, am de așezat în carte cuvânt despre această taină, despre plânsul pământului, căci pământul suspină de mult, de mult, suspină la Mine din pricina călcării omului peste taina dintre el și pământ, taina pusă de Domnul între pământ și om, și între care trebuie să fie o lucrare dulce și sfântă ca în rai, ca să aibă omul slujbă sfântă, nu să-și facă el facerea sa, orașe în care să fugă și să nu mai lucreze lucrarea cea în rai împărțită lui de Domnul.

O, atât de mult este de grăit cu voi din Mine, măi fiilor care ziceți că Mă credeți că vin și că sunt pe pământ cuvânt! Eu însă sunt cuminte și, iată, nu vă spun tot ce nu-i bine la voi, ca nu cumva să vă încordați inimioarele și să Mă prindeți în cuvânt și să vă răzbunați pe Mine apoi, căci omul este trufaș și ține la sine. V-aș lua pe fiecare la piept și v-aș spune pe cele venite la Mine în dreptul fiecăruia dintre voi, și care nu sunt spre bucuria Mea, fiilor. Unii din voi din zi în zi vă tot depărtați de ascultarea și de cuvântul Meu, luându-vă pic cu pic viața în propriile mâini, dar aceasta vă răcește pic cu pic credincioșia și iubirea de Dumnezeu. Când vă ceream să ajutați mersului Meu și lucrului Meu, și nu al vostru doar, Eu vă învățam aceasta pentru voi, ca să vă ajutați pe voi, nu pe Mine, căci vouă vă strângeți la Domnul, dar a trebuit să vă spun Eu aceasta, că atunci când vă voiam sub lucrul Meu pentru voi făceam aceasta, pentru ca să vă pun vouă, nu Mie, nu pentru Mine, fiilor, iar Eu să am grijă de voi așa cum un tată își îngrijește pe fiii săi.

Acum însă i-am ostenit mult prea mult pe cei ce Mă poartă spre voi cuvânt, iar când voi veni iarăși în carte cuvânt, o, iarăși vă voi povățui pe voi, numai să vă treziți voi la timp, mai înainte să vă pierdeți iubirea și să se răcească ea din pricina înmulțirii fărădelegii de pe pământ, care dă să zâmbească la voi când voi ieșiți în calea ei prin îndeletnicirile despre care v-am spus să vă opriți să le mai lucrați, căci primejdie mare vă lucrați, fiilor, iar Eu văd aceasta și de aceea vă spun și vă strig spre veghe.

O, poporul Meu, poporul cuvântului Meu trebuie să fie numai al Meu, nu și al lumii, nu și cu lumea, iar prietenia cu lumea dați-o de la voi, fiilor, și așa veți fi voi ai Mei, fiii Mei, prietenii Mei, și nu vrăjmașii Mei, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Mă apropii ca să intru cuvânt în cartea Mea cea de azi, și trebuie să-Mi întăresc intrarea, că iată, găsesc la porți stare plăpândă, tristețe, neputință. O, cum să fie altfel, când Eu, Domnul, sunt trist, sunt îndurerat?

Dau să rostesc cuvânt de pace peste pământ, că nu e pace pe nicăieri pe pământ, iar cuvântul Meu a tăcut și n-a mai grăit de o vreme, că milă Îmi este de neputința voastră, fiilor care-Mi purtați venirea, iar Eu sunt mare și sunt îndurerat, și mici sunteți voi pentru o sarcină așa mare, dar puterea Mea v-a întărit mereu ca să-Mi pot săvârși venirea cea scrisă în Scripturi să se împlinească, în vreme ce oamenii de pe pământ sunt tot mai străini de voia Mea în ei și între ei.

Sunt trist, și voi sunteți la fel, fiilor, că iată, în mijlocul neamului român e numai tulburare între frați, numai voie omenească, numai îngâmfare în scaunele de sus, și nu știu cum să încap între ei cu pacea Mea ca să le pot spune lor: Pace vouă!

O, se cunoaște că n-am mai grăit de mult ca să Mă așez în carte cuvânt fiilor. Cuvântul Meu are putere când vine, când poate să se așeze, și dau mereu să vă fac tari, să vă dau vlagă, să vă dau bucurii, fiilor, o, dar n-am de unde să mai iau pentru voi bucurii și să vă dau ca să vă poată puterea sufletului, că iată dragostea se tot pierde, se tot stinge între creștini și Mine, chiar dacă îi aud că au dragoste, că au credință, că au mers cu Mine. Voi însă sunteți lipsiți de mângâierea care v-ar da putere pentru Dumnezeu și pentru oameni, și v-am povățuit să vă întăriți singuri și să lucrați cum puteți tot ce mai este de lucrat aici, în cetatea Mea cu voi, iar Eu să vă dau sprijin de sus, fiilor.

L-am povățuit pe creștin, din vreme l-am povățuit prin acest cuvânt și i-am spus de vremea aceasta care a venit ca să lucreze cu Mine poporul cel pregătit de cuvântul Meu, și i-am spus să n-aibă piedici în cale care să-l oprească pe el spre Mine, spre mersul și iubirea de Dumnezeu, și i-am zis: «Vine vremea să nu mai ții, creștine, pe lângă casa ta boi și vaci, oi și păsări de tăiat și de ouat și toate câte te țin pe loc ca să nu poți să urmezi chemărilor Mele și mersului cu Mine și petrecerilor cu Domnul». Și iată, a venit această vreme și n-a crescut creștinul cu ascultarea în iubire, în lepădarea de sine și n-a voit să se mulțumească cu sărăcia și cu puținul din toate ca să fie bogat în Dumnezeu, ba M-a îndurerat cu noi îndeletniciri, cu care-și hrănește ființa cu cele de la lumea cea fără Dumnezeu, iar Eu, Domnul, sunt trist și tot mai trist și tot mai părăsit de dragostea celor de la care așteptam cu dor să-Mi facă bucurii, să-Mi slujească plini de recunoștință și de credincioșie, dar aceasta îi este greu celui ce nu știe ce înseamnă să-și ia crucea și să-Mi urmeze cu lepădare de sine, că fără ea nu-Mi poate nimeni urma cu crucea, nimeni, o, nimeni, fiilor.

O, ce frumoasă este dragostea de Dumnezeu, ce frumoasă stare în om, ce frumoasă viață, ce vie mintea celor ce iubesc pe Domnul!

Am pe Ioan Botezătorul cu mare serbare între sfinți în ziua aceasta, care amintește de nașterea lui pe pământ cu jumătate de an mai înainte de nașterea Mea din mama Mea Fecioară, umbrită ea de Tatăl ca să-L nască între oameni pe Fiul Său, pe Mine, Hristosul Tatălui, așa cum au vestit Scripturile pentru vremea aceea.

Ioan, ucenicul Meu cel atât de mare, proorocul cel atât de lucrător pentru Domnul, și care a vestit și a pregătit calea Domnului, precum este scris, și iată, au așteptat sfinții toți această sărbătoare ca să-Mi asculte cuvântul, că n-am mai coborât o vreme, iar acum vin și cuvintez și Mă întăresc în porți ca să-Mi așez în carte cuvântul.

O, ucenicule mare, botezătorule al Meu, e greu să-l facem pe om să-L urmeze pe Domnul după plăcerea Sa, căci omul are el multe plăceri, multe și urâte, iar pentru ele uită de Dumnezeu și-și face ale sale omul. Trist era pentru Dumnezeu și când am venit Noi de la Tatăl pe pământ, și trist este și acum pentru Noi. Nu poate omul purta tristețea, și se ia cu ziua târgului, după cum spune zicala pentru cel ce caută să-și aibă îndeletnicirile lui, și cu care nu rămâne, și din care nu capătă folos, și numai irosire de vreme. Noi însă Ne ducem mai departe misiunea și le dăm la toți învățătură ca și atunci, căci Noi ascultăm de Tatăl, Care Ne-a trimis, și hai să grăim, și hai să Ne arătăm lucrul lucrat, căci suntem unul după altul veniți de la Tatăl la oameni pe pământ. Binecuvintez acum grăirea ta lângă a Mea, și Ne lăsăm în carte cuvântul în ziua ta de serbare între sfinți. Amin.

— Și eu Te binecuvintez pe Tine, Învățătorul meu Cel tainic, și ducem alături greul crucii venirii Tale, Doamne. Oamenii nu pot fi frumoși cu frumosul cel unul adevărat prin dragostea de Dumnezeu, Doamne. Ei iubesc viața cea care trece odată cu ei, și din care n-au nici un folos pentru viața cea de veci cu Tine apoi. O, e mare, e mare de tot această durere de la om, și nu-i este milă omului, nu-i este milă de Dumnezeu, de Cel ce a făcut cerul și pământul pentru om.

O, mă uit, Doamne, peste cei ce-Ți poartă venirea, și dau cumva să-i mângâi în ziua mea de serbare. Ei sunt ai lui Dumnezeu, și nu sunt iubiți cei ce sunt ai lui Dumnezeu pe pământ, și nu sunt urmați și nu sunt ascultați, ba, din contra, sunt disprețuiți și împunși de peste tot, de parcă ar fi cu ceva datori cuiva. O, nu sunt datori nimănui, decât Ție, Doamne, dar cei disprețuitori fac mereu ce au făcut și alții înaintea lor prin vreme. Cei ce sunt ai lui Dumnezeu pe pământ sunt cei defăimați și cei grăiți de rău și cei ce poartă răni de la cei ce rănesc, când ar fi să n-aibă nimeni pretenție la ei, dar cei ce rănesc fac aceasta din pricina iubirii de sine, care-l îngâmfă pe om să-și ia dreptul de a fi nemulțumit și de a judeca pentru el însuși, bietul de om, dar noi mergem și tot mergem cu lucrul Tatălui, că n-avem, Doamne, noi de stat.

O, fiilor plăpânzi, pace vouă de la Domnul! Luați întărire în dureri și în vremi de tristeți. Cereți Domnului ca să vă dea vouă Domnul și ca să puteți sluji Lui. Poporul este rece, măi fiilor, și fiecare are ale lui de lucrat, și înțelege puțin de tot lucrarea aceasta de venire a Domnului pe pământ în acest timp, iar cei ce au credința aceasta ar fi să fi fost altfel decât se vede că este cel ce crede că Domnul a venit cuvânt pe pământ ca să aducă înnoirea și raiul, fiilor.

O, n-ar fi fost să fie scrisă o mai mare minune împlinită pe pământ în vremi, ca și această minune, să aibă Domnul creștini și popor una și una, statornici, cerești, sfinți, afierosiți Lui în toate, toate de obște, începând de la mintea de obște, nu minte aparte fiecare, și lucrare tot așa, aparte. Omul însă nu are dor aprins ca să-l ardă și să-l țină viu, și i se tot stinge dorul. Cei ce ar trebui să vă ia pe voi din dreptul Domnului când lucrați pentru ei binele cel de la Domnul, mulți dintre ei vă iau ca din drum, ca de la voi grăire, și nu cresc cei ce nu primesc pe Domnul prin rânduiala Lui. O, nu-i bine să vă aplecați voi mereu la voia celor ce nu știu ce este viața cu Domnul, ci e bine să învețe ei de la Domnul viața lor. Așadar, cereți cu rugăciune la Domnul sfințirea minții celor ce caută spre voi pentru iubire de Domnul, și pe care ei nu și-o pot pricepe singuri. Cereți, fiilor, cereți voi ca să li se dea lor.

O, Doamne, de milă le-am grăit, căci sarcina lor este grea, iar ei sunt plăpânzi de tot și neputincioși și n-au de pe pământ ajutor și putere pentru ei, pentru mersul Tău cu ei.

O, Doamne, cei ce sunt ai Tăi au numai dureri de îndurat, numai săgeți din părți spre ei, așa cum și noi am îndurat de la cei la care așteptam să aibă minte, Doamne al îndurării. Dar azi întărește-Te cu cuvântul, că e nevoie de tăria cuvântului Tău peste pământ, Doamne, și tot și toate Te așteaptă și-Ți așteaptă cuvântul Tău din vremea aceasta ca să se înfiripe voia Ta între pământ și cer. O, mult și multe ai de grăit prin cuvânt, și vino, Doamne, cu această împlinire, pe care sfinții o văd și o știu. Amin.

— Eu, Domnul, caut să-Mi întăresc cărarea, caut să fie ca în cer aici, unde-Mi am cetatea și pe fiii din ea. Caut iarăși prin cuvânt să-i deprind pe cei ce dau să-Mi înțeleagă venirea și să știe ei ce înseamnă mersul cu Domnul și taina aceasta a cuvântului venirii Mele. Caut și iar caut să pot, dar trebuie putere pentru aceasta și de pe pământ, că niciodată n-am lucrat fără fii credincioși și ascultători ca să împlinesc pe cele de la Tatăl date să le lucrez.

Trimit pe nori și pe aripi de duh, trimit cuvânt de pace peste fiii neamului român și spun:

Pace vouă, fii români! Pace între cei ce stau sus ca să păstreze o cârmă peste acest neam!

Iată ce le spun lor: O, nu e bună răzbunarea și vorba care face durere și rupturi între frați. E bună iubirea, e bună iertarea și e bună pacea. Așadar, pace vouă! Opriți dezbinarea dintre voi! Pacea Mea o dau vouă, că a voastră vă desparte, vă înrăiește! O, până când? Priviți peste poporul nedumerit și neliniștit și căutați să lucrați pace în țară, că e bătută țara de urgii dacă nu este pace între fii, o, și-Mi este milă de tine, popor român.

Lucrați frate cu frate pace peste țară, fii români. Eu, Domnul, grăiesc din nori peste voi, și are putere în el cuvântul Meu.

Acum Îmi opresc grăirea cea de azi și-Mi ocrotesc puterea cea din porți și pun puteri noi ca să fie putere.

Cuvântul Meu să aducă pacea. Să asculte de cuvântul Meu tot și toate! Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, și este împlinitor cuvântul Meu.

Eu sunt Iisus Hristos, fiilor. Luați de la Mine ca să puteți pentru Mine, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Cuvânt cu milă multă în el așez în carte în ziua aceasta de pomenire sfântă și dulce între sfinți, fiilor străjeri în cetatea cuvântului Meu de pe vatra neamului român. Mă ajut cu voi să-Mi așez pe pământ cuvântul, și vă prețuiesc pentru aceasta, și sunt sfinții în uimire privind lucrarea Mea cu voi și locul pregătit aici pentru această slavă.

O, e mare și multă ocrotirea cea de sus aici. Mulțumire cu aplecare mare să dați celor din cer pentru grija de voi și de locul Meu cu voi aici, darul Meu cel pentru sfinți și pentru voi, fiilor. O, fiți ajutorul Meu până la sfârșit, că greu mai găsesc Eu credincioșie în creștin până la sfârșitul lucrului Meu dat de Tatăl să-l împlinesc cu voi.

O, ce mari minuni s-ar fi ridicat spre înțelegerea acestei taine, dacă aș fi avut creștini statornici, cu care să facem desăvârșit Eu și cu voi lucrările Tatălui, fiilor! A trebuit mereu să vă ocrotesc cu puteri cerești în fața atâtor lovituri, care se tot iveau ca să-Mi șubrezească mersul Meu cu voi, venirea Mea cuvânt pe pământ.

O, n-au avut statornicie creștinii care au venit aproape de râul Meu de cuvânt când au auzit această minune. Când omul își pune boabe la foc ca să-și facă mâncare le alege de corpuri străine de soiul boabelor, și apoi le spală și-și pregătește hrană curată. O, fiilor, când vine omul și-și pune viața în mâna Domnului ca să facă Domnul din el rod pentru cer, face, oare, creștinul sortare peste viața lui ca să vină curat, și să rămână așa înaintea Domnului apoi?

Am spus mereu ca să se înțeleagă, i-am spus creștinului: «O, nu veni la masa cuvântului Meu, care alege și crește rod pentru cer, nu veni, creștine, dacă nu te alegi și nu-ți faci curat, ca să fie curată apoi viața ta cu Domnul». L-am rugat pe creștin să facă aplecare cu pocăință când cade în greșeală, și l-am învățat să nu se ascundă în el, ci să vină să-l spăl, să-l îndrept pe cale, să-l învăț trăirea cu Dumnezeu, dar pentru aceasta trebuie iubire, trebuie să vrei ca să poți.

O, fiilor, sunt cu trâmbița Mea, cu Verginica Mea sunt la masă de cuvânt cu voi, și sfinții Mei o însoțesc cu alai de sărbătoare pentru ziua ei de naștere pe pământ, ziua de 27 mai a anului 1923. Era atunci duminica tuturor sfinților serbată în calendarul creștin. O, în ziua aceasta lucrez cu ea, iar ea lucrează cu Mine și dăm învățătură mare poporului cuvântului Meu, poporul cel ascultător, fiilor, și vor învăța și cei ce n-au avut statornicie în vremea acestei lucrări de cuvânt, peste șaizeci de ani cuvântul Meu pe vatra acestui neam, fiilor.

Sună trâmbița Mea, sună de lângă Mine și dintre sfinți, sună și adună la glasul ei pe cei care au luat de pe masă cuvântul Meu prin gura ei rostit de Mine, minune fără seamăn lucrarea Mea cu ea.

O, Verginico, o, trâmbița Mea, am început cu tine și de la tine și am scris istoria acestei lucrări de cuvânt, și este cartea cuvântului Meu, este în mijlocul neamului român, unde Tatăl Mi-a ales sălaș acum, la a doua Mea venire după om, ca să-l călăuzesc spre Tatăl, ca să-l atrag la Tatăl, precum este scris.

O, este cartea Mea și merg înainte cu ea și Mă scriu în ea mereu, mereu, și Mă port în lungul și în latul pământului cu cuvântul, așa cum în vremea Mea cu tine prooroceam și spuneam că voi lucra spre sfârșit cuvânt de la margini la margini, iar acum privești din cer cum Eu împlinesc cele ce vesteam atunci în vremea ta că voi lucra acum, și mare îți este bucuria când Mă vezi mergând și lucrând prin rămurele, prin credința și ajutorul celor ce au rămas credincioși până la sfârșit, Verginica Mea!

O, am luat din vremea ta sămânță și am făcut sădire nouă și Mi-am întocmit ogor și cetate, și mersul Mi-a fost greu și tot greu, din pricina lipsei de statornicie a celor ce credeau și veneau și auzeau și puteau și ei, dar puțină vreme puteau și iubeau lucrul Meu, și cădeau apoi iarăși în slăbiciuni care-i scoteau de lângă Mine, îi trăgeau în părți pe cei ce încercau să poată cu viața cea sfântă, căci pe calea crucii trebuie să ai îndatoriri, nu dorințe să mai ai, și toate trebuiesc lucrate cu lepădare de sine mereu, că Eu am spus că nu stă cu Mine cel ce nu se leapădă de sine, și mai bine este să nu vină, căci dacă vine și stă și pleacă apoi, o, va avea de dat răspuns aici, nu în altă parte va sta înaintea Mea cel ce a stat la această masă și nu și-a păstrat iubirea.

O, trâmbița Mea, o, Verginico, celui ce se alege cu iubirea de Dumnezeu, aceluia îi trebuie cruce, căci am spus: «Să-și ia crucea cel ce voiește să vină după Mine!». O, și de ce așa? Păi altfel zburdă omul după plăceri, și se scufundă în păcat, și nu așa este viața pentru care a fost făcut de Dumnezeu omul, și iată ce dureros am plătit Eu, Domnul, abaterea omului de la calea vieții și nu-l doare că M-a sortit durerilor!

Omului îi trebuie de toate și nu-i place cu crucea. De aceea am fost Eu condamnat la cruce, și nu găsesc milă de la om, o, trâmbița Mea. E ziua ta de serbare între sfinți, și grăim unul cu altul pentru alin, scumpa Mea, și scriem cartea zilei de azi și se va auzi grăirea Mea cu tine, lucrul dintre Mine și tine în ziua aceasta sfântă.

— O, eram mică, Doamne, un puișor de om eram când Te-ai descoperit ochilor mei în poienița amintirilor mele cele dintâi cu Tine. Eram un copil necăjit, eram săracă de toate cele, n-aveam hăinuțe, nici papucei, nici pâine în adăpostul mamei mele cu noi, două surori, iar Tu erai locuitor cu noi în căsuța noastră săracă de toate cele, până ce ai făcut milă cu noi și ai pus peste mine darul cel mare ca să fiu instrumentul cuvântului Tău, așa cum omul are în casă cutiuța la care ascultă pe cel ce grăiește pentru oameni din loc nevăzut de ei.

Darul Tău îl purtam cu mare aplecare, iar Tu ai strâns pe lângă noi pe primii creștini ai acestui cuvânt în vremea acestui început al Tău cu mine, și din timp în timp veneau și tot veneau la masa Ta creștini, o, și din ei se alegeau și vânzători tainei Tale cu mine și veneau prigoane peste noi și veneau lacrimi și dureri, spaime și pribegie, Doamne, iar Tu ne purtai prin toate, având grijă de mersul Tău, pentru care ai venit la mine de la Tatăl.

Ai sunat din trâmbiță douăzeci și cinci de ani, și eu eram trâmbița Ta și sufeream pentru calea Ta. O, atâta dispreț, atâta trădare, atâta jale, Doamne! Privesc la vremea mea de pe pământ și plâng. Îi plâng acum pe toți cei care s-au întors întru ale lor năravuri, după ce au cunoscut glasul cuvântului Tău și voia Ta cu omul. Plângi și Tu, Doamne, cu plânsul Tău, și lacrimi multe plâng în cer. Păreri de rău ne dor pentru toți cei care ni le-au zidit ca să le purtăm în cer, Doamne.

O, rău mai este să nu se păstreze creștinul creștin! Nu este un mai mare rău pe pământ ca și acest rău peste om. O, nu se pot uita durerile crucii, Doamne. Ele s-au făcut flori și ne însoțesc în cer spre aducere-aminte.

O, fiilor care aduceți pe Domnul în carte pe pământ când El grăiește ca să-L auziți, o, iubiți durerea, fiilor! Toți oamenii caută să scape de dureri, să scape de cruce, o, dar ce vor face ei când vor vedea că li se va cere rodul răbdării? Fără cununiță nu se poate intra cu împărăția cea de sus a sfinților, dar numai durerile împletesc această cununiță. Durerile sunt flori. O, cine știe să îngrijească aceste flori, aceste grădini cerești?

O, fiilor, când vedeți că sunteți vorbiți de rău, voi să căutați să vă purtați în așa fel încât să nu poată nimeni crede, nimeni din jur pe cei ce vă grăiesc de rău pe voi, pe cei care n-au învățat să vorbească de bine, ci numai de rău, o, fiilor. Voi însă udați aceste flori și faceți din ele cununi pentru cer, căci durerile sunt flori. O, cei ce vă grăiesc pe voi de rău fac aceasta pentru că n-au învățat să vorbească de bine, pentru că nu s-au deprins cu iubirea, fiilor. Iar voi cereți cu lacrimi, cereți să le dea Domnul vreme de pocăință la cei ce folosesc vorbirea de rău lăsându-se lucrați de acest diavol stricător de minte și de suflet.

Le spun vorbitorilor de rău și le amintesc lor că Domnul a spus: «Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc pe voi». Amintesc aceasta acum ca să le spun lor că ei urăsc pe cei ce îi iubesc și le fac lor bine pentru partea lui Dumnezeu cu ei și pentru ei. Iată, nici vorbă de iubire, ci din contra, de ură asupra celor ce îi iubesc pe cei ce urăsc și grăiesc de rău.

O, voi, creștini care auziți de la Domnul cuvânt de viață peste voi, o, învățați cum puteți să fiți creștini, învățați aceasta, că iată, nu știți și nu lucrați așa. O, fiule nemulțumit, nu căuta să cadă în sprijinul tău și de partea ta cercetarea unor neînțelegeri ivite. Dacă așa vei face, tu încă nu pricepi ce este un creștin. O, ce să facă Domnul cu cei ce se lovesc între ei, cu cei ce se dezvinovățesc neștiind iubirea?

Fiilor, fiilor, cei nemulțumiți ajung să pândească viața fraților lor și să facă păcate și prigonire prin grăire de rău, că iată, cei ce au plecat s-au ales pentru grăiri de rău, prin care diavolul îi lucrează pe cei ce părăsesc pe Domnul. O, nu vă lăsați folosiți de diavolul dacă nu puteți până la capăt pe calea venirii Domnului cu acest cuvânt pe pământ.

Iar voi, cei care n-ați dat să vă așezați frumos și cu ascultare pentru viață sfântă, știind ce vrea Domnul de la cei ce aud glasul Lui împărțit când El vine, o, nu mai veniți, fiilor, lângă izvorul cuvântului dacă nu vă scuturați de păcat. O, de atâția ani a împărțit Domnul glasul Său vouă, și n-ați voit cu viață sfântă peste voi, ci ați căutat altfel să faceți cu viața voastră, cu neascultarea de Domnul, o, fiilor neascultători. O, plângeți, că aveți de ce! Plângeți pentru iertare, plângeți pentru pocăință, că vine Domnul, vine mereu, și vă găsește despărțiți de El pentru dorințele voastre vinovate, cu care pătați fruntea Domnului.

O, fericiți cei ce-și învinuiesc greșalele lor, cerând Domnului iertare, ca niște creștini care-și cercetează pașii vieții, căci creștinul își face curățenie peste el prin rugăciune după ce trece încă o zi și încă una din zielele vieții și-I spune Domnului tot ce a greșit și ce n-a greșit și se dă Domnului spre veghe cerându-și iertarea de la El.

Nu voiesc să supăr pe nimeni, o, nu voiesc, dar vă rog, învățați să fiți creștini, să fiți aplecați, să aveți cuvioșie în vorbire și în purtare, toate cu sfială sfântă unii față de alții. O, urmăriți dragostea care nu cade, care nu vă cade, fiilor, și căutați cu povățuitor, că altfel veți tot greși, și nu va avea cine să vă trezească și să primiți pe cel ce vă trezește.

Voiește diavolul să se folosească de creștin pentru el însuși, și ca să-l poată învinui apoi pe cel ce crede venirea Domnului. O, aplecați-vă tot timpul pentru îndreptarea din greșale și stați așa, aplecați, că dacă veți vedea că nu veți lucra așa, voi încă vă veți lăsa de partea diavolului, fiilor. O, dar cum veți scăpa de năravurile care s-au obișnuit în voi? Veți scăpa prin stăruință multă și prin aplecare, prin veghe frățească dinspre unul spre altul și prin umilință, fiilor, că omul nu este vrednic fiindcă este păcătos.

O, atâtea v-aș mai grăi și v-aș desluși, dar vă spun acum că aveți din partea Domnului între voi pe cei pregătiți și mereu pregătiți de El pentru voi, iar eu am nădejde în ei ca și Domnul, dar și voi să aveți, fiilor, și să nu-i disprețuiți.

O, Doamne, o, Doamne scump, am fost trâmbița Ta, dar aveam milă păguboasă din firea mea miloasă și nu aveam putere de cuvânt și de dreptate a lucrurilor așa cum au aceștia de azi, cu care Tu Îți crești și Îți înveți un popor, numai să vrea să fie statornici cei ce vor să rămână fii ai Tăi până la sfârșit.

Privesc la cei ce-Ți poartă venirea, ce întreg, ce măreț lucrează! O, de ar fi ei prețuiți și primiți! Dacă le-ar fi sfatul urmat, Doamne! Îi lăsăm acum să lucreze, și le dăm har, le dăm răbdare, le dăm cuvânt, le dăm duhul dreptății a toate ca să lucreze cu el, așa cum eu n-am putut pe pământ, căci popor îndărătnic și neascultător a fost mereu acest popor din vremea mea cu Tine.

Vom privi și azi și ne vom mângâia de la lucrul lor de azi, căci și azi au ogor de lucrat și de îngrijit, numai să nu tot iasă spini și tot spini, spini ai neascultării, Doamne. O, slavă Ție acum cu aplecare pentru harul Tău de azi pentru mine, Bunule. O, ai grijă de ei, de cei ce Te ascultă ai grijă, Doamne. Amin.

— O, Verginica Mea, ascultarea aduce numai armonie cerească între frați, între cei de un duh cu Noi. La mulți li se pare prea greu să asculte, și e lipsă de ascultare, Verginica Mea, dar cine vrea să vadă semne și minuni, acela să asculte, și va vedea rodul ascultării alături cu rodul credinței, căci credința naște ascultare în inima și în mintea celor ce se dau lui Dumnezeu popor al Său.

Fiilor, fiilor, fiți cei mângâiați, mângâind pe Domnul cu duhul și cu lucrul ascultării. Fiți sprijinul Meu, fiilor, iar Eu vă voi mângâia pe voi. Fiți răcoare pentru Duhul Meu durut după fii, și fiți cuvântul Meu cel lucrător peste cei ce se lasă spre înnoire, spre naștere de sus și spre dragoste apoi, și pace vouă, pace vouă, o, pace vouă, fiilor! Amin, amin, amin.