Pace vouă, fiilor, pace vouă! Vin la voi, am la voi Betania Mea cea de la sfârșit de timp, și am credința voastră, care Mi-a deschis și Îmi deschide ca să vin.

O, fiilor, voi credeți că Tatăl M-a trimis, că Tatăl Mă trimite ori de câte ori vin. Binecuvântată să fie credința cu care Îmi deschideți, așteptându-Mă când Mă vestesc vouă că vin, și binecuvântată să fie statornicia voastră pentru Mine și cu Mine!

O, câtă nevoie am de statornicia celor ce cred în venirea Mea la voi și în slujirea voastră cu Domnul, Care vine și Se face carte pe pământ cu cuvântul Său de peste voi, fiilor! O, Îmi este tare greu drumul și lucrul, greu din pricina celor fără de statornicie, dar acest greu Mi-l faceți voi Mie mai ușor, că vouă vă este milă de Dumnezeu, fiilor, o, și vă e milă de toți oamenii, și iată, de milă este nevoie, nu de cine știe ce isprăvi dau să facă mulți ca să-și plătească mântuirea. Numai că adevărații fii ai lui Dumnezeu sunt numai cei care nu se mai gândesc la ei nici pentru mântuirea lor, căci ei nu caută ale lor, nu caută mântuirea, ci pe Mine Mă caută cu milă de suferința Mea cea de la om, și iată, caută ei pe Mântuitorul, nu mântuirea lor, iar grija mântuirii lor e a Mea, nu a lor, căci ei nu pot ce poate Dumnezeu și numai Dumnezeu, iar Eu Mă îndur de cine voiesc, fiilor, de cine voiește să aibă milă de Dumnezeu.

O, duhul statorniciei plină de milă, aceasta vă dăruiesc să aveți voi din belșug, fiilor hrăniți din cer, și veți putea așa până la capăt numai dacă păstrați în voi mila de Mine, fiilor, iar Eu vă învăț să puteți așa, și vă spun vouă tuturor: O, nu uitați, nu scăpați din inimă că Dumnezeu a murit pentru voi. Eu pentru voi am murit, ca voi să trăiți pentru Mine, fiilor. Când moare Dumnezeu ca să trăiești tu, mai poți să nu trăiești pentru El, și nu pentru tine?

Iată, adevărații fii iubitori de Dumnezeu sunt cei ce trăiesc pentru Dumnezeu, Care a murit pentru ei, iar trăirea pentru Dumnezeu e cea mai mare iubire în om pentru Mine, iar Eu Mă îndur de cei ce trăiesc pentru Mine, pentru mila lor de Mine, și așa poate și omul să-și dea viața pentru Mine, așa cum Mi-am dat-o Eu pentru el, iar recunoștință mai deplină față de Cel ce a murit pentru tine ca tu să trăiești, o, nu este o mai mare recunoștință, fiule milos cu Dumnezeu, și nu uita lucrarea ta că Dumnezeu pentru tine a murit, ca tu să trăiești pentru El.

O, fiilor, cum poate omul să trăiască pentru Dumnezeu, și nu pentru sine? Dar Eu am spus prin Scripturi aceasta, am spus că îi trebuie omului lepădare de sine, fără de care el nu poate cu Mine și pentru Mine, și poate numai pentru el și pentru ai săi, iar el nu-și poate dărui mântuirea, ci numai Mântuitorul Cel venit din cer poate să i-o dea după o viață de lucru cu Dumnezeu, și pentru care Domnul îi dă apoi lui plata cuvenită.

O, popor al cuvântului Meu, apropie-te și învață în ziua aceasta tainele Domnului.

O, Tatăl Meu, hai și Tu, hai să-l învățăm pe poporul cuvântului Meu! E zi de praznic împărătesc în această duminică, și căreia îi urmează duminica învierii Mele dintre cei morți, după ce acum două mii de ani M-au dat la moarte pe cruce ca pe un om Caiafa și oamenii lui, iar Eu am murit pentru om ca să trăiască omul pentru Mine, Tată, cu viața lui pe pământ.

M-ai trimis pe pământ după om, Tată, că Ți-a fost milă de omul fără de milă în el pentru Dumnezeu, și ai făcut aceasta ca să învețe și omul mila, o, Tatăl Meu. O, ai trimis pe pământ iubirea, a coborât cu Mine ea, și am așezat-o pe pământ ca să fie văzută lucrând între oameni și în oameni și s-o învețe de la Dumnezeu oamenii, o, Tatăl Meu. O, vino lângă Mine în carte și hai să le vorbim despre iubire celor ce nu știu să trăiască pentru iubire așa cum iubim Noi, Tată, pe oameni. O, ia-Mă în glasul Tău de Tată și mângâie suferința Mea, că Tu de mila omului M-ai trimis.

— O, oameni de pe pământ, iubitori sau neiubitori de Dumnezeu, credincioși sau necredincioși lui Dumnezeu, Eu, Tatăl Savaot, grăiesc vouă de lângă Fiul Meu și vă spun despre mila Mea de voi. Un singur Copil am avut, Unul numai am avut și am. L-am rupt de la sân acum două mii de ani și I-am spus că-L trimit pe pământ după om, iar El a ascultat de Tatăl Său și a coborât și S-a făcut om, iar oamenii cei mari de peste oameni L-au pedepsit cu moarte pe Fiul Meu iubit, pe Fiul lui Dumnezeu Tatăl, pe Iisus, o, și I-au bătut trupul în cuie pe cruce și a curs sângele lui Dumnezeu pe pământ în ziua morții Lui.

O, a murit pe cruce Fiul lui Dumnezeu Tatăl, ca să trăiască pentru El cei pentru care El a murit batjocorit. Omul însă nu trăiește pentru Cel ce a murit ca să trăiască omul, ca să-L cunoască omul pe Dumnezeu coborât din cer ca să Se facă om și ca să moară pentru salvarea celor atât de morți prin păcat.

Am plâns odată cu durerile Lui și plâng și azi, dar am dat totul pentru întoarcerea omului în rai, o, dar omul nu se dă întors în fericirea cea gătită lui la facerea lumii, la facerea lui cea de la început. Omul nu se îndură să-I dea lui Dumnezeu nimic din ce este al lui, că-și zice că totul este al lui, iar dacă el are copii, de nici unul nu se îndură pentru Dumnezeu, căci omul zice că-s ai lui, că el i-a făcut, că el i-a crescut, o, dar mai devreme sau mai târziu tot își dă copiii, îi dă lumii, îi dă căsătoriei și oricum îi dă, că așa este povestea cu omul care nu-I dă lui Dumnezeu fără să ceară înapoi.

O, fericit este omul care se umple de Dumnezeu și are putere pe calea lui cu Dumnezeu! O, ferice de omul care, având mulți copii, îi învață pe toți pe calea crucii și a învierii, trăind toți pentru Domnul, Care a murit pentru ca omul să trăiască pentru El viața lui pe pământ.

O, fiilor, căutați pe Domnul Mântuitorul, nu căutați mântuirea voastră. Domnului Îi trebuie iubirea voastră, căutarea voastră după El. Omul însă are interesul său: mântuirea sa și atât. O, nu așa se trăiește pentru Domnul, căci Domnul are de lucrat pe pământ, are, și nu stă, dar dacă nu te are pregătit pentru El gata să-L servești, să-L slujești pentru lucrările Sale, o, cum trăiești tu pentru Domnul, cum, omule, cum?

O, Fiule Iisus, copilul Meu durut, mergi cu cuvântul Tău acum, mergi Tu. Eu, Tatăl, am grăit lor și i-am învățat pe ei mila de Dumnezeu.

— Eu, Tată, ascult și merg cu cuvântul Meu acum, și din Tine le grăiesc lor cuvântul Meu.

Fiilor, fiilor, când omul face rele, aceasta se întâmplă fiindcă nu are nimic de făcut în clipa aceea. O, de aceea fiți mereu deprinși cu lucrul cel mult, și umblați în lumină, căci întunericul îl pândește pe om să-l tragă la faptele cele ascunse ale întunericului, dar Eu vă învăț, îndeletniciți-vă tot timpul cu lucrul cel sfânt, și veți lucra numai sfințenie, fiilor.

O, omule creștin, ca să știe Dumnezeu de tine trebuie să știi tu de Dumnezeu și să-I ții urma, să știi de Domnul Care-ți ține urma, și de Care nu te poți piti nicicum, iar dacă știi aceasta tu știi de Dumnezeu, iar Dumnezeu știe de tine și crezi că știe de tine și crezi în El, iar în tine nu crezi, căci omul care crede în el însuși e om trufaș, e slab și trufaș săracul, și dă să se ascundă cu rodul cel rușinos al trufiei lui, căci dacă el nu ascultă greșește și se ascunde apoi, căci este slab și fricos în fața luminii care descoperă tot ce se vrea a fi neștiut. O, dacă vrei să te acopere Domnul, fă pocăință, omule greșit. Spune-I Domnului nevrednicia ta și spune-I cu durere, cu lacrimi, cu dor de iertare și de îndreptarea ta apoi.

Fiilor, fiilor, vă trebuie inimă dulce, dulce de tot, ca să fiți mereu cu Dumnezeu, și tot mai dulce să vă purtați înaintea Lui și a tot ce este, iar mustrarea cea ziditoare și făcătoare de om nou, să vă fie ea ca un vin nou și bun, ca o vindecare de greșeli, măi fiilor.

O, cele mai grele sarcini de purtat pentru om sunt păcatele, sunt greu de purtat și cu trupul și cu sufletul și cu duhul când vine vremea răspunsului și a ispășirii vinei, Eu însă am venit din cer cu milă și am luat Eu sarcina păcatelor omului, numai să creadă omul aceasta și să se folosească de moartea Mea cea pentru el și să trăiască apoi pentru Mine viața lui mereu, mereu, că altfel Eu zadarnic am murit pentru el, dacă el nu are folos de la suferința Mea de pe cruce pentru om.

O, trebuie o iubire mare să aveți, fiilor hrăniți din cer, și tot timpul să aveți, ca nu cumva să se stingă focul ei și să înghețați de frig, după ce sunteți învățați cu focul, cu căldura iubirii, și care dacă se stinge îngheață omul de frig și moare. Omul însă nu are statornicie, se simte și se vrea liber, săracul, și face ce vrea el, dar liber nu este niciodată omul, ci e numai supus, ori lui Dumnezeu, ori lui satana.

Voi, cei ce M-ați cunoscut și încă Mă cunoașteți în acest cuvânt și aveți bucuria și credința cea de la el, o, aveți grijă mare ca nu cumva să ajungeți dintre voi să faceți și voi ca și cei din Ierusalim acum două mii de ani, care-Mi strigau Osana cu ramuri în mâini, iar după doar câteva zile strigau spre cei puternici: Răstigniți-L pe Acesta! O, vă învăț statornicia și vă îndemn spre ea, căci ce preț mai are un om când își calcă peste propria credință și voință pentru credință? O, ce să mai facă Dumnezeu pentru unul ca acela, ce să mai aștepte bun de la un așa fără de statornicie, fără de credincioșie om?

Iată, s-au rupt de Mine dintre cei ce au venit și au mărturisit credință și iubire, și au călcat apoi peste acestea ca peste ceva vătămător lor, după ce cei mai frumoși ani ai vieții lor rămân la Mine pe calea acestei cruci, venirea Mea cuvânt pe pământ acum, la sfârșit de timp. O, aceștia fără statornicie pentru pașii vieții lor, și în lume, unde iarăși își poartă pașii, la fel vor face, că n-au cuvânt, n-au credincioșie, n-au statornicie pentru nimic trainic lor, sau celor cu care dau ei să lucreze după mintea lor. Cel nestatornic este viclean. Cel care se dezvinovățește este cel vinovat, iar vinovatul este cel ascuns, și apoi cel fricos, și dă acela să se desculpe singur, dar nu trebuie crezut cel ascuns, căci omul este ascuns și este încă de la început fiul minciunii diavolești, după cum a și lucrat aceasta de la început. O, feriți-vă de așa statură, voi, cei care vreți cu Domnul pe cale, căci dacă omul nu ascultă de Dumnezeu este om viclean, fiilor. Un așa om pierde pe Domnul, căci el lucrează altceva dacă dă să vină și el, numai că el își face rost de cădere de sus, și scris este pentru unul ca acesta: «Gura ta și limba ta au împărțit vicleșug și defăimare împotriva fratelui tău și au clevetit împotriva fiului maicii tale smintindu-l pe el, și ai gândit că voi zice și Eu ca tine, dar Eu te voi mustra și te voi așeza față în față cu faptele tale ascunse».

O, cine se ia la trântă cu Dumnezeu va păți acela ca patriarhul Iacov, care a crezut că poate fi biruitor față în față cu puterea cerească, dar când să creadă că biruiește în luptă a fost rănit și s-a lăsat biruit și a văzut că s-a luptat cu Dumnezeu.

O, fiilor care Mă așezați în carte, mulți vă văd pe voi greșiți, și vă așează sub răspundere apoi. Voi însă sunteți tainele Mele din mijlocul poporului cuvântului Meu, iar Eu nu spun dinainte răul pe care ar da ei să-l facă din lăcomia lor sufletească, ci ajung să vadă ei singuri răul pe care îl fac. Acum însă e zi de praznic sfânt. Cântați Domnului, cântați Celui ce a intrat în Ierusalim biruitor pe asin, și apoi biruitor prin cruce și prin înviere! Crucea este semnul învierii. Bucurați-vă sub cruce, fiilor! Nu disprețuiți mersul cu crucea nici când este mai greu de mers, căci crucea aduce înviere, fiilor.

Vom cânta cu voi, fiilor, peste o săptămână Hristos a înviat! Vom cânta din cer și de pe pământ, dar mai întâi adunați-vă pentru amintirea punerii Mele în mormânt pentru înviere, și cântați de jale ca și cei de atunci zdrobiți pentru moartea Mea pe cruce. Cântați și voi ca ei atunci, ca apoi după trei zile să vă adunați cu dor și cu fior și să aprindeți lumina învierii și să cântați cu Noi Hristos a înviat! Acum însă învățați încă statul în pocăință și cercetați-vă ființa, pe voi înșivă pentru această lucrare de înviere, căci pocăința este învierea, fiilor.

O, căutați vindecarea ori de câte ori vă răniți între voi, sau vă rănesc ispitele sau satana, dar nu vă despărțiți, fiilor, de Domnul și de mersul cu crucea. Cântați «Osana», dar nu și «Răstignește-L!». Cântați Osana și Hristos a înviat. Cântați plângând, fiilor, căci cu mari dureri am făcut și fac din voi fii ai Tatălui, o, și mulți nu rămân până la sfârșit, și Mă părăsesc, și vă părăsesc, fiilor.

Eu aș vrea acum să rostesc oprire pentru căderi din Dumnezeu a celor credincioși, care vin să fie cu Domnul, dar fiecare trebuie să-și facă socoteala faptelor sale și să aleagă bine, că stă în puterea iubirii fiecăruia viața lor cu Dumnezeu, până la sfârșit cu Dumnezeu.

O, pace vouă acum! Mi-am împărțit cuvântul în zi de praznic împărătesc și am intrat pe cal alb în Ierusalimul Meu cu voi, precum este scris despre venirea Mea la sfârșit de timp, calul alb și călărețul lui, taina venirii Domnului cu biruința Sa.

O, odihniți-vă acum de crucea aceasta, fiilor, și faceți sărbătoare sfântă în cetatea cuvântului Meu, cu cei ce vin la voi în zi de praznic împărătesc, iar apoi peste câteva zile strângeți-vă înaintea Mea pentru cele ce sunt de adus, mai întâi pentru pomenirea celor adormiți, și apoi cântarea amintirii îngropării Mele.

Și iarăși ne vom strânge, fiilor, pentru praznicul învierii, iar Eu, Domnul, vă voi avea la pieptul Meu duios după voi și-Mi veți fi voi mângâiere, căci Eu milă voiesc, milă aștept, milă, fiilor, voiește Domnul de la voi. Amin, amin, amin.

O, pace vouă! Pace vouă! Pace vouă, fiilor! Aveți nevoie de putere, de pacea care vă aduce putere, iar Eu sunt Cel ce vă dau.

O, fiilor, când vă văd apăsați de dureri fel de fel, de săgeți gândite spre voi, Eu, Domnul și Păstorul vostru, Mă așez lângă voi ca să nu purtați singuri dureri, căci sunt dintre cei ce vă despart de Mine și de lucrul Meu cu voi când dau ei să trimită dureri gândite spre voi. Mă așez lângă voi în vremi de dureri ca să nu purtați singuri durerile voastre, că altfel nu e pe pământ, unde frate pe frate se dă la suferință, că nu toți pricep ce este viața cu Dumnezeu, de vreme ce fiecare își iubește mai întâi viața sa și caută să-și facă sieși bine, lovind prin aceasta pe cel de lângă el ca un judecător al lucrurilor, o, și nimeni nu mai păstrează taina vieții omului, și omul se duce la preot cu viața lui și nu știe, săracul, pe cine are pus peste el sub nume de păstor, iar Eu, Domnul, de milă am venit să-i fiu omului bun Păstor, căci preotul îi vinde viața și taina vieții lui, că așa i se cere să facă dacă vrea slujbă de păstor, iar Eu vin și îl păstoresc pe cel ce voiește cu Dumnezeu și-i pun calea sub picioare în taină, așa cum și pe voi v-am așezat lângă Mine și am făcut din voi tainele Mele pentru cei ce dau să înțeleagă viața cu Dumnezeu, dar și din aceștia fac dureri, fie din nepricepere, fie din nemulțumiri, din neumilință, și ori de câte ori voi aveți dureri de dus și lacrimi nevăzute și neștiute, Eu nu vă las să purtați singuri și port cu voi tot ce vă doare, tot ce vine spre voi ca să vă doară, port, fiilor, cu voi și lângă voi, căci și voi Mă purtați pe Mine cu tot ce doare în cer.

O, fiți tainele Mele, fiilor! Fiți ca privighetoarea care slăvește toată noaptea pe Domnul când toți și toate dorm și când ea aduce Domnului alin și mărire, dar și pe om mângâindu-l când el veghează ca și ea, privind spre cer cu dor ca Maria Egipteanca, sfânta pustiului Iordanului, fiilor, cea care și-a petrecut viața ei cu Domnul între viețuitoarele codrilor adânci, cum nimeni nu știa taina vieții ei acolo, și era ea acoperită de taina dintre ea și Dumnezeu. Și iată, e zi de amintire sfântă și de pocăință mare, iar voi luați pe voi iar și iar înaintea poporului cuvântului Meu, luați veșmântul umilinței, fiilor. E haina slavei acest veșmânt, așa cum haina trufiei este haina rușinii vieții omului, căci lumina e lumină, și întunericul e întuneric, iar fiii dragostei sunt fiii lui Dumnezeu tot timpul și au ei umilință ca a Mea și suferă îndelung și sunt disprețuiți ca să semene cu Mine, iar despre Mine și despre suferințele Mele, iată, scrie despre ele în prooroci, și așa este scris: «Disprețuit era, Cel din urmă dintre oameni, Om al durerilor și cunoscător al suferinței, Unul de la Care să-ți întorci fața ca de la un nebăgat în seamă, dar El a luat asupră-Și durerile noastre și S-a împovărat cu suferințele noastre, și a fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre și pedepsit pentru mântuirea noastră, ca prin ranele Lui toți să ne vindecăm, că toți umblam rătăciți ca niște oi fiecare pe calea noastră, iar Domnul a făcut să cadă asupra Sa fărădelegile noastre ale tuturor».

Fiilor, fiilor, e zi de duminică, și este așezată de sfinți pildă de pocăință mare, lepădare de sine cum nu s-a mai auzit, și aceasta spre povață pentru cei care puțin de tot înțeleg cum se pleacă și cum se merge pe calea slavei Domnului. Maria Egipteanca a avut două vieți: cea dintâi în păcate mereu, iar cea de-a doua în sfințenie mereu, și până la pasul ei cel din urmă, până la intrarea ei cu sfinții. O, așa ar trebui să fie viața și mersul fiecărui creștin căruia Eu, Domnul, îi ies în cale ca să-i arăt și lui calea. Așadar, Eu, Domnul, Mă apropii să grăiesc poporului cuvântului Meu și să-i dau lui trezire spre veghe, să-i dau curățire de păcate, că e vremea postului mare și e pregătire pentru praznic de înviere și de unire cu Domnul a celor ce iubesc pe Domnul cu viața și cu mersul vieții lor.

O, fii ai hranei cuvântului Meu, o, pocăiți-vă, fiilor! Nu vă am aici, la izvor veniți în ziua aceasta, dar vin Eu spre voi cu carte și vă grăiesc cu mare folos și cu aducere aminte a învățăturilor Mele și a vremii lor. O, fiilor, luptați-vă cu voi înșivă și alegeți-vă apoi și căutați să fiți iubitori de Dumnezeu, dar trebuie să rumegați cu mare dor și cu mare grijă hrana pe care v-am dat-o mereu, cea de ieri și cea de azi și cea de mâine, dacă vă păstrați ai Mei, creștini curați, fiilor, căci dacă doar o dată luați în urechi cuvântul Meu, și nu vă mai întoarceți iarăși spre el, uitându-vă în el și iarăși uitându-vă, o, poate diavolul să vă cadă în neîmplinirea cuvântului Meu pe voi.

O, iubiți, treziți și iubiți iubirea Mea în voi și stați în focul ei mereu, că fără ea vie în voi vă ia gustul plăcerilor în primire și vă desparte de Mine, căci Eu sunt Cel fără de păcat, fiilor. O, nu vă despărțiți de Mine pentru bucurii care trec, și nu rămâneți cu ele, fiilor. Ele vor pieri și vă vor lăsa în durerea de la ele, iar durerea este grea, și vreau să vă feresc să vă doară pe voi, căci voi ați mâncat din gura Mea cuvântul vieții, fiilor. O, Mă aplec spre voi cu umilință ca să învățați de la Mine umilința fiecărei clipe pe care o aveți în față, căci tot timpul trebuie umilință și grijă mare pentru lucrarea umilinței, că fără umilință nu poate nimeni să fie creștin, oricât de sfântă i-ar fi împlinirea poruncilor vieții, fiilor.

O, e vremea să vă rog cu aplecare mare, cu umilință multă: schimbați-vă după chipul și asemănarea Mea, fiilor, că pier creștinii din lipsă de umilință și de aplecare pentru ascultare de Dumnezeu, o, fiilor. O, faceți-vă după chipul și asemănarea Mea prin ascultare și prin credință pentru ascultare. Iată, nu e greu aceasta, căci Eu sunt Cel ce am ascultat de Tatăl, și de aceea Eu sunt ca Tatăl și în Tatăl. Voi, fiilor, pocăință să vă lucrați mereu, mereu, și cu nici un chip judecată asupra celor din jur, căci cei ce iubesc pe Domnul se alătură cetelor îngerești, și părtași se fac slavei veșnice și plăcuți ai Domnului, împreună cu cei de sus ai puterilor cerești, fiilor. Voi treaptă cu treaptă tot mai sus să vă desăvârșiți, și biruitori peste neputințele firii să fiți, căci întunericul e tot mai gros, tot mai îndrăzneț zi după zi prin firea omului căzut.

O, fiilor, fiilor, feriți-vă de lucrarea trădării, de care Eu, Domnul, am avut parte din mijlocul ucenicilor Mei, căci când stați de vorbă cu cei cu duhul răzvrătit în ei, o, vă pătați iubirea de Dumnezeu și de frați și vă șubreziți puterea și vă faceți vinovați de trădare, fiilor, o, și se vede ce vă spun Eu, Domnul, vouă. O, fiți priveghetori tot timpul pentru această cumințenie a inimii și feriți-vă auzul de limba care împarte cârtiri și nemulțumiri, adică răzvrătire, fiilor, și vă faceți vinovați și voi apoi înaintea lui Dumnezeu, căci v-am spus că aceștia varsă venin cu limba și vă vatămă iubirea, fiilor.

Iată, trebuie să rumegați mereu, mereu cuvântul Meu. Văcuței îi dă stăpânul ei hrană, iar ea o mănâncă, și apoi o aduce înapoi în gură și o rumegă cu răbdare. O, tot așa să faceți și voi cu hrana cuvântului Meu, s-o rumegați mereu așa cum fac rumegătoarele, și despre care spune Domnul la cei mâncători de carne să le mănânce numai pe cele ce rumegă între cele cu copita despicată, și iată, au multe de lămurit cei hrăniți de Dumnezeu prin acest cuvânt.

O, vă îndemn, fiilor, întăriți-vă pe calea poruncilor vieții, căci satana, iată-l, dă să cadă pe mulți dintre voi dacă vă veți lăsa în voia gândurilor voastre străine de Duhul Domnului, și vai celui ce cade în cap, fiilor! O, aveți nevoie de iubire multă, ca nu cumva să vă doboare satana pentru greșalele voastre. Voi însă căutați iertarea Mea, măi fiilor, și cereți Mie să vă dau la cerere, și fiți cu inima bună și spuneți: «Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți cu inima, căci pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va duce cu cei ce lucrează fărădelegea».

Fiilor, fiilor, nu vă fie frică de lipsuri sau de sărăcie, că iar și iar vă spun: învățați-vă cu sărăcia și cu puținul din toate, așa cum le stă bine la creștini, că iată, e mare vorba spusă cu înțelepciune cum că sărăcia se sfârșește când omul își strânge bogăție, dar vine apoi altă sărăcie, sărăcia de Dumnezeu și de dragoste de Dumnezeu, iar voi hrăniți-vă, fiilor, cu cele cinci pâini și doi pești, și care nu mai erau pâine și pește, ci hrana celor credincioși, hrană de sus, așa cum nici peștii fripți pe jar după învierea Mea nu mai erau pești, și erau aceștia hrană de sus, cu care am hrănit pe ucenici după învierea Mea, și era totul ca mana din cer, după plăcerea Domnului pentru hrana omului, așa cum nu vrea omul să mănânce pe pământ, căci iată, și cerul poate să pună masă mare dacă omul vrea și el aceasta. O, de ce n-a adus Domnul altfel de hrană lui Israel? N-a adus decât după plăcerea Sa pentru hrana omului, căci Domnul l-a voit sfânt pe Israel.

O, fii ai hranei de sus peste voi, o, voi să nu cârtiți ca Israel, fiilor. Nu i-a mai plăcut lui Israel mana. El voia Egiptul și dulceața lui cea trecătoare. O, vouă vă trebuie acoperământ pe Domnul Ocrotitorul, măi fiilor, că diavolul e tot mai neliniștit ca să vă aducă la cădere și să părăsiți voia Domnului și să vă pierdeți de Domnul, iar pe pământ e greu fără Domnul. Zice creștinul că-și cârpește sănătatea, dar neascultarea și neîncrederea în binele cel de la Dumnezeu aduc suferință, fiilor, că de la Domnul e binele, nu de la tine, fiu creștin, nu de la căutarea ta de pe pământ, iar tu iată cum să-I zici Domnului: „O, luminează-mi, Doamne, cele dinăuntru ale mele, și toate mădularele mele fă-le spre voința Ta și dăruiește-mi sănătate, întărindu-mă mereu cu dumnezeieștile Tale învățături. Amin”.

Fiilor, fiilor, aveți încredere în Mine, în toate cuvintele Mele puse în cartea Mea cu voi, o, fiilor. Iată, este scris în cuvântul Meu cel pentru voi, cei de azi ai Mei, și am spus: «Fiecare să mănânce de la mama lui». Eu însă i-am spus omului, încă de la început i-am spus care să fie hrana cu care el să se hrănească, iar omul era atunci în rai. El însă n-a ascultat nici în rai, și nici pe pământ apoi, și a mâncat cărnuri, că are omul în el gustul cărnii, bietul de el, iar Eu, Domnul, ce să-i fac dacă el așa a ales? Pe voi însă v-am învățat întoarcerea în rai prin ascultare și prin credință și prin hrană și prin sfințenie, și v-am luat ușor cu uşor, pas cu pas ca să Mă primiţi şi să Mă urmaţi, dar se ridicau trădători mereu, şi nu puteam mare lucru să fac aşa cum am putut acum cu cei mai din urmă, care Mă ascultă împlinindu-Mi cuvântul. O, Mă întristam când creştinii Îmi vindeau tainele dintre Mine şi ei, aşa cum M-am întristat când Iuda M-a vândut ducând la preoţi lucrul Meu şi al ucenicilor Mei, dar Eu M-am întristat atunci de pierderea lui Iuda, şi nu pentru ceasurile suferinţei Mele dacă venise vremea lor, că aşa a fost atunci, când pe Ioan cel iubit îl durea de suferinţele Mele, iar pe Iuda îl durea de el însuşi.

Fiilor, voiesc să lucrez cu voi întoarcerea omului în rai, și voiesc aceasta nu numai prin ceea ce mâncați pentru hrana trupului, ci și prin lucrarea statorniciei, fiilor, căci vorbirea de rău, o, n-au știut, n-au voit să știe creștinii acestui cuvânt că ea este vânzare asupra celor vorbiți de rău și dați pe listă sau din gură în gură la vrăjmași. De aceea iar și iar spun: nu vă vorbiți de rău unii pe alții, nu clevetiți cu nici un chip pentru nemulțumirile voastre. Nu cârtiți, fiilor, că iată, așa deprindeți lucrarea vânzării, lucrarea căderii, a nemulțumirii cu Dumnezeu și cu poporul lui Dumnezeu, căci cât timp a mâncat Israel mană a fost bine pentru el, dar după ce au început să aibă pofte și necredincioșie, o, nu le-a mai fost bine fiilor lui Israel, și s-au sculat să cârtească, iar cârtirea este duh de judecată, fiilor.

O, iubiți izvorul Meu de cuvânt, și nu dați să-l pierdeți sau să-l dați de peste voi, căci e povață de viață izvorul Meu cel pentru voi. O, fiilor, iubiți taina prin care vin la voi. Nu dați cu piatra, nu dați cu vină în lumina care vă luminează prin stâlpii care au lumină de la Mine pentru ca să vedeți voi calea, fiilor. Smeriți-vă sub brațul Meu cel credincios, de unde vă vin vouă bunătățile cele cerești ca să vă ajute în iubirea de fapte bune în vremea călătoriei voastre pământești, când aveți de luptat tot timpul cu trupul și cu vrăjmașul cel de suflet, fiilor.

O, dacă nu v-aș învăța mereu ați fi și voi dornici de cele vremelnice și atât de vinovate în oameni, dar Eu nu vă las, numai să nu vă lăsați voi spre clătinare, fiilor. Iar când vedeți pe careva clătinându-se, voi să știți că acela a aruncat înspre lumina pusă pe cale ca să lumineze calea și mersul pe ea, că i-am făcut lumină pentru voi pe cei ce vă veghează și vă învață de la Mine, dar dacă ridicați dispreț asupra lor, voi pierdeți și ați pierdut mintea cea de la Mine și o luați pe a voastră, care vă duce în lături de nu mai știți de voi. Iată, trufia nu-l slobozește pe om cu una, cu două dacă o are omul în sânge și nu se luptă să scape de această pedeapsă urâtă de peste el.

O, fiilor, rugați-vă să nu cădeți în ispită. Așa am spus și atunci, așa spun și acum. Rugați-vă, fiilor, neîncetat, căci oricând ispita căderii stă la pândă să lovească în voi. O, dacă dați să părăsiți rugăciunea, care vă luminează inima și mintea când vă lăsați spre tulburare, se apropie ispita și vă întunecă mintea și simțirea, o, fiilor.

Fiule, fiule, când tu nu aduci înaintea Domnului rugăciune curată și sfântă ți se înăspresc inima și gândirea și te cuprind ispite și nemulțumiri și ți se clatină statornicia. Atunci să știi că Domnul lipsește din tine, căci tu te clatini, dar El te așteaptă să-L așezi iarăși pe tronul inimii tale cuprinsă de furtună. De aceea, învață să veghezi ca să cunoști lipsa Mea din tine când n-ai pace în suflet și în gândire, când stai plouat fără să te plouă. O, caută să-ți dregi iubirea, că suferă iubirea peste care calci, când o strivești fără să știi ce faci, când ai pretenții că știi ce faci, dar Eu, Domnul, îți trimit solie, sau suferință ca solie ca să te întorci cu fața spre Mine. Iar dacă nu pricepi semnalele pentru salvarea ta, Domnul nu-ți mai face trezire, nu te mai strigă, nu-ți mai îngrijește pașii minții tale și te lasă în voile tale, care nu sunt de la Dumnezeu, și te faci primejdie de suflet ție însuți, și celor din jur. Dar Eu voiesc să vă cruț pe voi pe toți de rodul cel cu durere, fiilor.

Și iată încă o povață în zi de pocăință: O, fiilor, nu vă grăbiți, nu, fiilor, nu vă grăbiți să vă bucurați să ieșiți deasupra pentru dreptatea lucrurilor, că nu este al omului acest drept. Nu omul este judecătorul, ci Domnul este Cel ce judecă și Cel ce miluiește și Cel ce nu Se bate pentru El Însuși, că mare urâciune este aceasta înaintea Domnului în dreptul omului ambițios cu felul lui de a fi, de a ieși deasupra și de a se bucura de aceasta ca de o biruință, când biruința la creștin este răbdarea, este umilința inimii, și mai ales iertarea. O, iubirea și iertarea sunt cea mai de sus biruință, și nicidecum îndreptățirea, care este nelepădarea de sine a omului.

O, fiule, când vrei și cauți să nu te știe, să nu te vadă careva ce zici și ce faci și ce simți, tu nu ai inima curată, și nu poți să-L vezi pe Dumnezeu dacă nu ai inima curată, dacă o ai pitită, ascunsă în tine, lovind atunci pe cel cu Dumnezeu în el dacă nu poți să vezi, căci scris este: «Cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu», vor vedea, căci au inima curată, iar tu dacă nu o ai curată, o, cu ce să-L vezi pe Domnul, când tu vrei să nu te știe, să nu te vadă careva ce faci, ce știi tu, ce ești cu adevărat?

O, când afli de la omul însuși adevărul cel despre el e una, dar când îl afli de la Dumnezeu e alta. Când îl afli pe om de la el însuși el are umilința așezată în inimă, dar când îl afli pe el de la Dumnezeu, omul are îngâmfarea de a nu se căi cu umilință pentru cele care îl despart pe el de Dumnezeu și de frați. Și iată ce măreață deslușire așez Eu în ziua aceasta de pocăință peste duhul poporului cuvântului Meu, o, fiilor care-Mi așezați în carte grăirea Mea cu poporul! Voi sunteți ținta multor săgeți care bat spre voi. Chiar dacă Eu am spus la toți să nu lovească în voi cei ce caută călăuzirea Mea, căci v-am făcut lucrători pentru ei pe voi, ei însă nu caută îndeajuns să nu se ridice asupra voastră, căci Eu nu greșesc prin voi, dar ei dau să greșiți voi prin ei. Voi însă stați sub cuvântul Meu și stați atenți mereu, chiar dacă printre ei se ivesc dintre cei care uită că este scris în Scripturi: «Pe cel din frunte să nu-l vorbești de rău», să nu-l învinuiești pentru tine.

O, iar și iar vă spun vouă: Voi, fiilor din porți, să nu încetați să-l povățuiți spre plăcerea Mea pe cel care caută după hrana Mea de la izvorul Meu cu voi, iar astăzi Eu, Domnul, îi îndemn pe toți la duh de pocăință și de sfințenie prin umilința inimii, așa cum Maria Egipteanca s-a umilit pentru totdeauna după multa ei vreme de păcătuire, și, povățuită din cer, s-a înarmat ea cu Hristos prin sfânta împărtășanie pentru iertarea păcatelor ei multe, și luând cu ea ceva pâine s-a dus dintre oamenii lumii, s-a dus spre viață îngerească salvându-și sufletul său de păcat, pildă făcându-se turmei Mele, și tuturor celor ce vor cu Domnul cu viața lor pe pământ. Acum ea are două, trei cuvinte să spună în ziua ei de pomenire, că în ziua aceasta a acestei luni din an ea a mers spre odihna cerească, a mers și a slăvit pe Domnul pentru iertarea primită și pentru ajutorul dat în lupta ei asupra diavolului dușman pe om.

O, spune tu, maica marii umilințe, căci Eu, Domnul, scriu în cartea Mea grăirea ta acum.

— O, Doamne, Doamne, despre iubire spun tuturor cuvânt spre știre. Am fost femeie, și, zicând că iubesc, n-am știut nimic din taina iubirii. Când însă am dat de gustul sfințeniei a prins aripi în mine iubirea pentru Tine și pentru oameni și pentru mine. Și am de spus așa pentru cele cu bărbat, și pentru cele fără de bărbat femei:

O femeie care nu-l iubește pe bărbatul ei este femeie care nu-l vrea pe el sfânt, ci îl vrea doar pentru ea, iar ea îl slăbește spre ea și spre păcatul din ea. Cea care nu are bărbat al ei îi slăbeşte pe mai mulţi spre ea şi spre păcatul din ea. Acest fel de femei nu cunosc iubirea, şi sunt vii şi tot mai vii spre păcat, şi fac moarte multă în jurul lor tot timpul. Şi le spun celor ce vor să cunoască iubirea: staţi departe de femeie, şi învăţaţi de la Domnul ca să puteţi aceasta, căci femeia este moarte pentru bărbat, dar cine crede aceasta?

O, Doamne, o, Doamne, omul merită numai în amărăciune să petreacă, bietul de el, căci lui îi trebuie ispășirea vinei vieții lui ca să nu piardă mila cea pentru vecii a Ta. Omul trebuie să trăiască numai pentru pocăință, că vine vremea vieții veșnice, și vai omului, vai lui, că nu știe să-și facă loc lângă Tine ca să nu ardă pe veci!

O, n-am avut ce să-Ți dau ca să merit iertarea, dar mi-ai dat-o Tu, mi-ai dat puterea biruinței prin iertarea păcatelor mele, că Te-ai dat mie cu totul, cu totul, și ai făcut dintr-o mână de lut rău mirositor un boț de aur, un om iertat prin iubirea Ta pentru cei pătați și mult păcătoși, așa cum eu am fost, o, Doamne al iubirii și al iertării celor ce pierd totul ca să Te câștige pe Tine, Domnul meu, Mântuitorul meu, Mântuitor al celor păcătoși. Amin.

— O, fiilor, pace vouă acum! A fost o zi cu putere de cuvânt, iar cuvântul Meu e hrană tare în această zi de pocăință, că vreau să-i nasc de sus pe cei care caută după iertarea Mea. Ridicați-vă acum și puneți înaintea poporului mana cerului, miere și lapte pentru cei iubitori de cer pe pământ, fiilor.

O, rumegați împreună cu poporul toată hrana cea de la Mine, dar numai cu cei ce se apleacă deplin, fiilor, căci altfel vă faceți rost de dureri, că omul se joacă de-a v-ați ascunselea, încă de copil îndeletnicindu-se așa ca și cu o joacă, și apoi merge așa cu viața sa. Când nu simțiți că aveți trecere, stați doar lucrând peste cei cu inima curată, fiilor, căci omului neiubitor de Dumnezeu îi este greu cu Dumnezeu.

O, Eu sunt ușa, fiilor, iar voi sunteți cheia pentru cei ce vor să fie cu Mine și cu voi, când Eu, Domnul, vă fac cunoscută voia Mea, căci Eu sunt Cel ce știu, Cel ce văd și Cel Care deschid celui ce bate ca să intre și ca să fie al Meu, sau nu-i deschid lui, după ce îi văd statornicia sau șovăiala, dragostea sau nedragostea lui cea pentru Mine, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Vine cerul pe pământ cu zi de praznic mare și sfânt, și vin îngerii în cete-cete și slujesc venirea Domnului la voi cu masă cerească și cu hrănitor cuvânt pe ea, iar voi deschideți ca să vin, deschideți alaiului ceresc cu voi la masă în ziua aceasta mare, fiilor care stați de strajă pentru venirea Mea la voi cu cei din cer, căci singur niciodată nu vin, ci cu sfinții vin, căci așa este scris, cu mulțime de sfinți să vin, o, fiilor.

Acum ne așezăm. O, așezați-vă și voi, și așezați-i și pe cei sosiți la praznicul cel pentru mama Mea Fecioara și pentru îngerul cel vestitor de bucurie mare pentru ea, căci în ziua aceea cuvântul trimisului ceresc, arhanghelul Gavriil, și cuvântul mamei Mele Fecioara, aceste două minuni de cuvânt M-au așezat pe Mine pentru nașterea Mea din mamă Fecioară, și tot așa voiesc și acum să-l nasc pe om, să-l nasc din nou de sus pe omul născut din om și din păcatul omului, să-l nasc din cuvântul Meu și al lui, iar el să se supună ca mama Mea Fecioara și să se făgăduiască Domnului așa cum ea a spus atunci: «Iată roaba Domnului!», iar ea a fost în ziua aceea pețită pentru Mine de către vornicelul Meu ceresc, și apoi S-a ivit pe pământ Fiul lui Dumnezeu Tatăl, unit cu Fecioara și născut din ea Fiu al Omului, Fiul sfânt, Sfântul Tatălui, Cel făgăduit prin prooroci că va veni.

O, fiilor, fiilor, unirea între două trupuri este păcat, este desfrâu, căci este din plăcerea poftei cărnii, dar unirea omului cu Domnul este slavă, este iubire, este mântuire, este fără de păcat ca și Domnul, și te unește cu Domnul prin organul cuvântului Său și al cuvântului tău, și apoi lucrarea facerii omului nou și tot mai nou mereu durează toată viața omului pe pământ. Dar dacă omul nu este lângă cineva care să-l știe, să-l vadă și să-i lucreze viața tot timpul, tot mai nou cu fiecare zi și clipă, o, ce și cine să-l facă nou și tot mai nou pe omul care caută pe cale cu Dumnezeu, când el, săracul, nu poate, nu are cum să învețe lepădarea de sine pentru ca să poată apoi să se dea Mie, să vină după Mine, precum este scris de cel ce voiește să fie cu Dumnezeu pe cale și să se dea Mie apoi pentru facerea lui cea nouă și tot mai nouă cu fiecare clipă a vieții?

O, iată, nu se dă, fiilor, nu se dă lui Dumnezeu omul când Eu îi ies în cale ca să-l învăț să Mă cunoască, să Mă creadă și să se dea apoi înapoi lui Dumnezeu, și iată, se oprește tot pentru sine când vin să Mă descopăr lui, când dau să-l învăț să se facă plăcut Domnului și plăcuților Domnului, căci ca să fii iubit, să te faci iubit și plăcut, o, nu este ușor aceasta.

O, fiilor, e mare lucru să ia omul în seamă această știință cerească, să știe să se facă plăcut așa cum l-ar place cei din jur, nu cum dă el să se știe plăcut, o, și nu este om să nu aibă pretenția aceasta de a fi plăcut de cei din jur, dar dacă nu știe și nu află el cum l-ar place cei din jur, o, de ce ar mai avea el această așteptare?

Omul pe pământ are dușmani și prieteni după felul lui de a fi. Când el se face plăcut lui Dumnezeu și plăcuților lui Dumnezeu, el are dușmani pe cei din lume, și prieteni pe cei cărora el se face plăcut, dar când el se face plăcut fiilor oamenilor și lumii, îi are departe de el pe cei plăcuți lui Dumnezeu, și cărora el se face nedorit. Iată, când omul Îl află pe Domnul trebuie să caute să învețe de la Dumnezeu cum poate să se facă plăcut, și să fie apoi plăcut lui Dumnezeu și celor plăcuți Domnului, iar această lecție sfântă trebuie numaidecât înțeleasă bine de cei ce dau să se facă iubiți lui Dumnezeu, iar altfel să nu aibă pretenție sau supărare dacă nu simt ei iubirea Mea și a celor ce Mă iubesc prin înțelepciunea iubirii cerești în om.

O, fiilor, e zi de înțelepciune sfântă pentru voi și pentru cei ce Mă iau de la voi cuvânt de facere a omului nou, după chipul și asemănarea Mea, după chipul iubirii Mele față în față cu omul care dă să învețe iubirea Mea. O, numai dragostea cea pentru Mine are putere să-l ajute pe om să poată învăța iubirea Mea în el pentru cei plăcuți Mie ca să fie ei frații Mei toți, dar dacă această dragoste nu este așezată să poată ea din om, o, nu poate omul, fiilor, și rămâne să se închine la el însuși, la trupul său, cum că nu poate altfel trupul său. O, păi cum să poată dacă nu este în el dragostea care să biruiască trupul? Și iată, fiilor, iată marea înșelare a inimii omului, căci omul se crede creștin mai înainte de a fi el creștin, căci ca să poți fi creștin și tot mai creștin, o, e mereu de adăugat, și-ți crește dragostea văzând cu ochii, crește ca pâinea pusă la crescut, și-ți scad poftele și dorințele trupului, iar trupul se face și el sănătos și viguros pentru slujirea cu dragostea toată lui Dumnezeu, și nu luiși omul, dacă omul este creștin împlinit pentru Dumnezeu, și când nu-l mai trage trupul spre slăbire, ci numai spre lepădare de sine îi sunt trupul și inima călăuzite, și numai dragostea Mea poate aceasta în om, iar cine n-are iubire, acela nu poate, căci numai iubirea poate, și înmulțește ea puterea credinței și poate omul prin credință, poate pentru Dumnezeu apoi tot ceea ce are să-i ceară Domnul său.

O, aproape toți oamenii zic și cred că ei nu pot să asculte de Domnul, și nu de trup, dar când soarta l-ar lua și i-ar arăta omului că se poate, când cade omul și merge la închisoare, iată, el poate atunci, își leapădă vrând-nevrând voia trupului și obiceiurile toate și poate prin tristeți și prin lipsuri și prin lacrimi și prin suferință, poate împotriva neputinței de a putea ca Dumnezeu. O, dar la Dumnezeu trebuie dragoste, nu pedeapsă ca să poți, ca să vezi că se poate, și este un adevăr mare că peste tot pe unde este cu omul durerea, acolo pământul este sfânt, căci durerea și suferințele ei te aduc să înțelegi cu mare adâncime de înțelepciune de sus lucruri și taine pe care nu le-ai știut până atunci niciodată, și atunci se descoperă din belșug că omul nu se poate crede creștin mai înainte de a fi creștin, căci creștinul adevărat nu calcă prin nimic legea creștinească și scrisă răspicat pentru turma lui Hristos prin sfinți, și nu mai dă omul cu bobii ce și cât să împlinească, ce și cât să nu împlinească.

O, de două mii de ani stă cartea Mea cea de atunci în mijlocul creștinilor, și nu este ea urmată cu credincioșie și nu știu creștinii să iasă din lume ca să nu mai fie cu lumea și ca lumea, că nu se poate și cu lumea și cu Dumnezeu, căci se ivește vrăjmășie de o parte și de alta, precum este scris. O, și am învățat încă de la începutul acestui cuvânt lung de peste șaizeci de ani și am spus celor ce luau cuvântul în urechi, le-am spus să stea departe de rudeniile din lume, de cei ce nu fac voia lui Dumnezeu cu duhul și cu trupul lor, căci adevăratele rudenii, mamă, tată, frați, soție, copii, sunt cei ce fac voia lui Dumnezeu, iar dacă nu puteți așa să împliniți, le spuneam lor, voi veți sta departe de Dumnezeu prin călcarea cuvântului Meu de peste voi, căci dușmani mai mari ca și cei ce sunt casnicii și rudeniile nu pot avea creștinii cei iubitori cu viața lor lucrătoare poruncilor vieții, și pe care oamenii nu le mai au în îndeletnicirile vieții lor.

O, iată de ce n-au mai putut și nu mai pot până la sfârșit cu Mine mulți din cei ce au dat sau dau să vină după Mine pentru voia Mea în ei, și iată, fiilor, dacă n-au putut, dacă nu puteți așa dintre voi, o, nu pot nici Eu să Mă fac potrivnic cuvântului Meu rostit pentru cei ce se aleg să lucreze pentru Mine cu viața lor, căci lumea e lume, iar creștinii sunt creștini, și nu se poate amestecătură și să mai fii și al Domnului apoi, și vine vremea să se vadă rodul neascultării și să cazi din Dumnezeu când nu te aștepți, și pierzi credincioșia, iar când pierzi credincioșia pierzi și credința apoi, și una după alta te părăsesc. Când dobândești prin dar iubirea, vine și credința și mântuirea, și una după alta vin și te înzestrează, căci Zaheu a căutat fierbinte cu inima lui după Mine, și numai apoi i-am spus lui că a sosit mântuirea casei lui. La fel și Petru, când l-am văzut că Mă iubea cu toată virtutea inimii lui, și numai apoi i-am spus: «Vino, te voi face pescar de oameni, vino!», o, și n-a mai lucrat el apoi lucrul lui și alor lui, și a lucrat Domnului și bisericii Lui, și așa se vine la Domnul dacă se vine, așa cum sunt veniți la Mine cei ce stau zi și noapte în slujirea Mea aici, și nu mai au ei lucrul și viața lor, ci au lucrul cel pentru Mine și pentru poporul cel ascultător de cuvântul Meu, și în slujba căruia Eu i-am așezat pe ei. O, și de-aș vedea recunoștință de la poporul acesta, abia atunci ar fi ei adevărați creștini ai Mei și ai acestui cuvânt ziditor de om nou.

O, fiilor din cetatea Mea de cuvânt, o, câți au venit la Mine cât ați venit voi ca să-i am ca și pe voi la lucrul Meu și pe ei? Iată, puțini, puțini și tot mai puțini sprijină lucrul Meu cu voi, căci au fiecare ale lor de purtat și de lucrat. Mama Mea Fecioara s-a dat Mie toată, cu iubirea toată, și apoi am făcut din ea mama Mea prin care am venit între oameni acum două mii de ani. Voi, fiilor, v-ați dat Mie cu totul, cu tot duhul și trupul și timpul vostru, și apoi am făcut din voi venirea Mea, cale a cuvântului cu care vin la voi și cu care merg spre oameni. Fiii veacului acesta se însoară și se mărită, dar voi v-ați dat lui Dumnezeu ca și mama Mea Fecioara și stați în slujba Mea zi și noapte și sunteți fiii lui Dumnezeu zi și noapte, fiilor, căci când trăiești pentru Dumnezeu nu mai trăiești pentru tine, și iată, mulți nu pot pentru Dumnezeu și după Dumnezeu, decât cât pot ei să poată, căci între ei și Dumnezeu mai au câte un dumnezeu de care pașii lor țin, și iată, pierd părinții prin copii, sau pierd copiii prin părinții care îi țin pe copii sub voile lor, și numai cu porția să poată ei cu voia lui Dumnezeu, cu viața lor pentru Dumnezeu, iar Eu, Domnul, am spus cândva la toți: «Fiilor, fiilor, aveți grijă toți, ca nu cumva să greșească copiii prin părinți sau părinții prin copii». O, că nu e statornic creștinul, iar trupul are mari pretenții, mari drepturi, și stă sufletul la mâna trupului care cere numai pentru el, și mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, că e numai trup omul, și nu dă să treacă din trup în duh așa cum Eu l-am îndemnat pe el, și stă pe gânduri, bietul de el, stă îndelung, îndelung pe gânduri, și nu se spală omul de gândurile lui, de cele ce-l despart pe el de unirea lui cu Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, numai sângele Meu îl spală pe om de toate cele ce-l despart pe el de Dumnezeu, și nu mai este altceva care să-l poată spăla de ceea ce face rău omul, iar Eu am spus deslușit că tot cel ce nu ia în el trupul și sângele Meu nu are viață în el, și am spus că numai cuvântul Meu nu-i este de ajuns omului creștin, ci și unirea trupului Meu cu trupul lui, cu Însuși Hristos cuvânt și trup, și iată, creștinii se cred creștini mai înainte de a fi creștini, și iată creștini care ajung să refuze după o vreme pe Domnul cuvânt și trup și se trag în lături ca nevrednici, în loc să se tot gătească și mai mult pentru această haină, pentru îmbrăcarea lor în Hristos, iar Eu în lume nu Mă mai duc ca să mai pot fi găsit, și am durere mare de la răceala de Mine a omului care-și zice creștin, căci nașterea din nou a omului, aceasta este: unirea lui cu Mine cuvânt și trup, dar aplecarea Mea atât de mare, atât de mult, n-a stârnit în creștin darul recunoștinței, iar păcatul nerecunoștinței față de Dumnezeu și de cei ce te sprijină de la Dumnezeu, o, e greu acest păcat, e greu de tot, căci Eu M-am aplecat mult acum două mii de ani și am spălat picioarele ucenicilor Mei, și așa spălați i-am unit cu Mine și M-am unit cu ei în seara cinei când M-am dat lor întreg și i-am născut din Mine prin unirea cu ei a trupului și sângelui Meu, și le-am fost lor rădăcină și au crescut ei apoi în Hristos, ca nu cumva să se mai usuce ei, căci cine n-are rădăcină cade şi se usucă.

O, aveţi grijă de această învăţătură, voi, cei care Mă luaţi de la izvor cuvânt, şi căutaţi să se prindă în voi Hristos şi sămânţa Lui, care să facă rădăcină și să creșteți din Mine, din sămânța Mea, așa cum am crescut Eu în mama Mea Fecioara și am fost unul altuia rădăcină și am crescut pentru Tatăl Dumnezeu.

O, trebuie ordine mare în toate, ca la armată, fiilor, că pe pământ i se spune ordine, iar în cer ascultare, măreție cerească, slavă mare, fiilor. O floare ține de pământul în care crește, de locul în care este și pe care îl umple de măreție, o, și ce frumoasă este slava Domnului prin ea, și ce frumoasă, o, ce frumoasă pe pământ este slava Mea unde încape ea cu omul!

O, fiilor, am avut popor și tot am avut lângă acest râu de cuvânt, dar neîmplinirile atâtor cuvinte ale Domnului i-au pedepsit pe mulți și au căzut pe trup suferințe, iar trupul, iată, are nevoie de doctor. O, ar avea și sufletul nevoie de doctor, dar sufletul nu și-l duce omul la vindecare, o, și este prea liber trupul, și este în primejdie mare un așa creștin, și îi priește duhului potrivnic lui Dumnezeu acest trup și acest timp al trupului omului, iar semeția aceasta îl pedepsește pe Dumnezeu în om, și pe om mereu, mereu, ca să nu locuiască Domnul în el și să se vadă în el fața Domnului, purtarea Domnului, grăire ca a lui Dumnezeu în creștin, o, și am strigat îndelung prin acest cuvânt și am pus cu durere întrebare și am plâns strigând și zicând: «Omule, unde ești, o, unde ești de nu te găsesc?».

O, fiilor creștini, cunoașteți pe Domnul și căutați tot mai mult să-L cunoașteți. Faceți aceasta și veți vedea cum va veni la voi duhul înțelepciunii de sus ca să cunoașteți pe Domnul. Îl veți putea cunoaște chiar prin lipsa Lui din voi, căci lipsa Lui din voi vă aduce tulburare și părăsire, vă aduce dureri. O, priviți pe cineva în care nu este Dumnezeu lucrător, și vă veți cunoaște pe voi înșivă când Domnul nu este în voi și când năvălesc peste voi gânduri chinuitoare, grăiri tulburătoare cu voi înșivă și hotărâri pripite, care vă pot costa mântuirea. Când sufletul vă este apăsat și fără apărare, când nu aveți liniștea pruncilor și vă simțiți obosiți și fără de preț, atunci Domnul Se apropie și Se face simțit prin umilința voastră, fiilor. O, cunoașteți-L pe Domnul în cei de lângă voi, în vorbirile mărețe, în deslușiri de taine mari, prin care simțiți cum sufletul cuprinde dintr-o dată trecutul, prezentul și viitorul și când viața capătă preț, schimbându-și fața ca pe Tabor. O, când omul simte umilință mare, e Domnul aproape și Se apleacă și se face simțită prezența Lui în cel ce se face mic, și așa învățați să cunoașteți pe Domnul și să simțiți când este plecat din voi, dar iată, trebuie înțelepciune, iar pentru ea, aplecare, fiilor, căci sufletul curat este smerit și se apleacă pentru el însuși și pentru ceilalți, care nu se apleacă, măi fiilor.

O, și iată bucurie mare aici cu voi acum, în cetatea Mea de cuvânt, fiilor din cetate, și voi, fiilor oaspeți, că mama Mea Fecioara se bucură acum nespus, stând și ascultând ea marea învățătură ce o pun Eu pe masă în ziua ei de praznic sfânt.

Și hai, mama Mea, hai lângă Mine cu cuvântul tău și încununează tu pe Fiul tău Cuvântul și așează-ți pe masă iubirea, căci Eu sunt iubirea ta, Eu, și tot ce iubesc Eu, mamă.

— Iubirea mea, o, Hristos este iubirea mea. Tu ești, Fiul meu scump, Tu ești iubirea mea, Tu, și cei ce iubesc ca și Tine. Tot ce iubești Tu iubesc și eu, o, și e mare taină să știe omul să se facă plăcut Ție și celor din jur, dacă vrea să fie iubit și dorit, dar aceasta numai de la Tine poate învăța cel ce vrea să se facă plăcut Ție și alor Tăi, iar dacă nu știe să se aplece și să învețe ca să știe apoi, o, să stea în umilință ca un nepriceput în iubire, ca un neînvățat, și să caute să învețe ceea ce nu știe, căci Tu, Fiule Iisus, i-ai făcut plăcuți și prea plăcuți ai Tăi pe cei cu care Te-ai sprijinit pe pământ, căci eu am fost casa Ta frumoasă, așa cum Dumnezeu m-a făcut pentru Tine, ca să Te iubesc îndeajuns pentru veșnica nedespărțire a mea de Tine, o, că nimic nu mi-a mai trebuit în viață dacă Te-ai dat mie ca să mă dau Ție prin cuvântul trimisului Tău, și prin cuvântul meu trimis spre Tine cu supunere pentru Tine și înaintea Ta, și unii altora am fost rădăcină, Fiule scump. O, unde mai este pentru mine o mai mare fericire în ziua mea de slavă acum, când Tu așa de dulce înțelepciune ai pus înaintea poporului cuvântului Tău și atât de sfânt ai despicat înțelesurile ca să cuprindă în ele mintea și inima celor ce Te aud, Doamne, când Tu le grăiești?

Sunt cu Tine la masă mare, Fiul meu scump, masă cu oaspeți veniți la zi de praznic, și suntem alături cu cei din cer, iar eu sunt cu vornicelul care m-a pețit pentru Tine acum două mii de ani ca să fiu a Ta, mama Ta, mireasa Ta, iubita Ta, mângâierea Ta, și supusă Ție să-Ți fiu, că mai mare fericire ca fericirea mea n-a mai putut avea cineva pe pământ, o, și-Ți mulțumesc cu mare umilință, cu o nestăpânită iubire Îți mulțumesc și mă aplec pentru tot darul Tău, că m-am dat Ție în dar dacă m-ai umplut de daruri, Doamne, și doresc cu dor nestăpânit să învețe de la mine cei ce vin să se dăruiască Ție, și le spun lor, cu mare umilință le spun lor, și la toți le spun să nu se mai oprească cu nimic pentru ei înșiși, și întregi cu tot întregul lor și al timpului lor să fie ai Tăi, în slujba Ta, cu Tine, Doamne, pe cale, căci Tu ești tot ce mai rămâne, și cu Tine începe începutul cel nou pentru toți cei ce vor fi ai Tăi cu acest început.

Eu Te cuprind acum și mereu, și sunt cuprinsă în Tine, și toată taina noastră e mare cât cerul și pământul, Fiule scump, iar celor cărora Tu dorești să le descoperi, Te apleci și faci aceasta, o, că mare este iubirea Ta, cât Tine este ea, Fiule scump al meu, și în timp ce nu ești zărit nicăieri, Tu ești peste tot deodată și ești Dumnezeu și ai casă inima celor ce Te iubesc, Fiule Doamne, o, și fericiți sunt și frumoși sunt cei în care Tu locuiești și Te slăvești, Fiul meu Iisus. Amin.

— O, mama Mea, o, mamă scumpă, când, o, când, oare, vom putea mai deslușit să desfacem sulul tainelor cerești ca să poată omul iubi pe Dumnezeu mai cu putere, mai cu vedere a duhului, mai cu dor, mama Mea, mai ca tine, mamă, cu toată neprihănirea, cu toată dreptatea? Omul drept este omul cel neprihănit, mamă. O, de-ar învăța aceasta omul, mama Mea!

O, fiilor, iată, e cu mare aplecare cuvântul Meu de azi, și aș vrea să se aplece spre el cel care caută în el, căci Eu M-am aplecat ca să-i pot ridica pe mulți. Și vă las acum de sub puterea Mea și vă așez în fața oaspeților, că avem oaspeți la izvor, avem, fiilor, și asta înseamnă bucurie, și toți cei cu dor după cuvântul Meu vor lua din el și vor face pași spre duhul înțelepciunii de sus, o, fiilor.

Vă cuprind, vă odihnesc în brațul Meu, vă alin în vreme de osteneală pentru Mine cu voi, și vă am plăcuții Mei pe voi, și voiesc cu mare dor să învețe toți care Mă știu venind la voi, voiesc să învețe ei să se facă plăcuții Mei, și celor de la care așteaptă ei să aibă pentru ei prețuire după dreptate, iar Eu Mă voi uita să văd. Voi însă să nu încetați să povățuiți poporul spre plăcerea Mea cea pentru el, fiilor, și spre această bucurie a Mea și a sa, unii de la alții această bucurie, ei să se facă plăcuții Mei cu toată înțelepciunea cea de sus, iar Eu să fiu Cel ce-Mi găsesc plăcerea întru ei, o, fiilor. Amin, amin, amin.