Sunt Domnul, fiilor veghetori între pământ și cer pentru venirea Mea cuvânt pe pământ. Ne așezăm în carte cu zi de biruință, cu aducerea-aminte a zilei când Eu, Domnul, cu martori din cer și de pe pământ lângă Mine, am așezat la locul ei piatra de temelie a Sfintei Sfintelor Mele pe vatra neamului român, ca să aduc la vedere pietricica cea albă, profețită prin Scripturi să se ivească în zilele Mele cu voi și să mărturisească ea lucrarea cuvântului Meu din vremea aceasta, ca să-Mi pregătesc ziua slavei, și un popor cu care s-o lucrez, și când toată facerea va sta înaintea Mea în veșmântul ei cel nou, facere nouă, căci am spus prin profeți: «Noi le facem pe toate».

V-am pus de strajă peste cetate și pentru mersul poporului Meu, și toate sunt scrise în cartea Mea cu voi, fiilor. O, Eu nu Mă joc de-a cuvântul rostit, și nici de împlinirea lui apoi, căci acum un sfert de veac și mai bine am stat cu voi pe pământ și am așezat zi de biruință, și am lucrat tainic împlinirea ei, și Mă uit acum și o pun față în față cu cei din cer ca s-o sărbătorim cum se cuvine, că mare a fost pentru Mine împlinirea aceea ca să-Mi pun pe piatra cea dintâi biserica Mea și taina ei și lucrarea ei, căci acum două mii de ani am așezat cu ucenicii Mei biserica Mea și trupul Meu pe masa ei, ca să fiu cu ei până la sfârșitul timpului din urmaș în urmaș și să le dau putere și hrană sfântă trupul Meu, pe care l-am ridicat de pe cruce cu învierea Mea dintre cei morți, și l-am lăsat apoi lor cu mare taină, și le-am spus să fie sfinți pentru această masă și împărtășire între Mine și ei, și le-am promis că iarăși voi lua Paștele cu ei întru împărăția Tatălui Meu ca și atunci cu ei pe pământ, iar taina acestei promisiuni este atât de mare și atât de ascunsă, că de atunci și până azi nu s-a găsit minte ca să citească și să priceapă apoi, și este tăinuit în cer acest înțeles.

Iată lucrarea cuvântului Meu peste pământ și peste oameni de atâta vreme, o, fiilor! O, numai cei blânzi și curați cu inima și cu fapta, numai aceia primesc ca din cer cuvântul acestei profeții. O, dacă ar mai fi sfinți pe pământ ar cunoaște aceia pe Dumnezeu în acest cuvânt și s-ar lăsa înveșmântați în mângâierea lui prin tot adevărul cel de sus venit, dar ce să aștepți de la cei plini de duh de lume și de ei înșiși ziua și noaptea? Și cum să se poată apleca aceștia cu umilință la glasul Meu cel din cer, care umblă pe pământ să-l scoată din întuneric pe om și să-l tragă spre Domnul, Făcătorul omului, ca să-și aducă omul aminte de obârșia sa?

Curând, curând voi închide porțile îndurării și-i voi cere omului răspuns pentru sufletul său, fiecăruia după cum este fapta sa, precum este scris, și după cum și-a adunat omul. O, își adună furtună omul. Nu mai are frică de Dumnezeu, care să-l păzească de păcat, bietul de el, omul, și de plata păcatului apoi să-l păzească. Tot ce a trebuit să-l țină pe om în viață el a pierdut, că a lepădat de la el frica de Dumnezeu.

O, n-o să mai cauți, omule, cuvântul Meu. Îți va fi teamă să te vezi în el ca vinovat față de poruncile vieții, și te vei duce la fund pic cu pic, că n-ai voit să-L asculți pe Domnul, n-ai voit să nu uiți că Eu te-am vestit despre această vreme cu cădere din Dumnezeu a omului și de ocrotirea Lui peste tine dacă vei asculta de El. O, păi dacă ieși la drum în bătaia furtunii, mai poate Domnul să te ocrotească acolo? Doar dacă ai ieși pentru El, dar nu, tu ieși de altceva, ieși să te dai păcatului vremii.

Această zi de amintire sfântă Îmi răvășește durerea Mea cea mare pe toată vremea coborârii cuvântului Meu, că greu am mers prin vremea aceasta grea, și n-am avut credincioșie de la cei care s-au apropiat să audă pe Domnul, iar azi stau cu voi în fața acestor amintiri, cu dulce și amar în ele, fiilor cu care azi stau înaintea Tatălui pentru mers înainte al lucrării cuvântului Meu, cu care cobor pe pământ din anul 1955, având ca temelie pe trâmbița Mea Verginica, piatra pe care am zidit cărarea Mea din cer pe pământ cuvânt, și pe care merg azi cu voi, urmașii ei, ucenici ai ei, fiilor. O, fiți cuminți, fiți cuminți, că mare jale Mi-au făcut în toată vremea mersului Meu cuvânt, mare durere Îmi aduceau înaintea Mea cei ce n-au voit și ei să fie cuminți, fiilor, că se lăsau cumpărați din lături și-Mi vindeau la vrăjmași cuvântul și cărările și întâlnirile și tainele toate, deșertându-le la cei ce se zbăteau să știe câtă apă se bea aici, ce se pune pe masă, ce dureri și ce bucurii se petrec, ce cununii, ce botezuri, ce greșeli și ce neascultare, ce mișcări fac cei cu care-Mi împărțeam tainele ca să le port cu lucrarea lor, și se duceau creștinii cumpărați și spuneau tot, și vindeau din cer și de pe pământ tot ce se cerea să fie puse bine, și găsite, iată, la vremea cercetării. O, sărmanii de ei, ce făceau, și nu înțelegeau ce fac!

O, voi, cei care vă știți pe voi atunci sau acum neascultători de binele vostru de la Dumnezeu, și care ați stat sau stați cu lucrarea cuvântului Meu, o, vindecați-vă de cuvinte rostite, și care vă pot vătăma acum și apoi cu împlinirea lor, căci cei de la început care s-au apropiat n-au înțeles mărirea tainei Mele în cuvânt și n-au știut ce fac când făceau și lucrau și grăiau de capul lor.

O, fiilor de ieri și de azi, Eu, Domnul, de aceea v-am povățuit tot timpul să nu clevetiți, să nu fiți nemulțumiți și necredincioși și neprimitori, și apoi să vorbiți doi câte doi vorbiri neștiute de cei cu frică de Dumnezeu în ei, și care umblă conștiincioși pe căile lui Dumnezeu, cu credință și cu plăcere mare. O, vindecați-vă de neveghea de peste voi și de cele ce v-a adus și vă aduce neveghea peste voi, peste pașii voștri, peste îndeletnicirile și cuvintele voastre rostite cu ușurință și cu ușurătate ca să vă vătămați cu ele pe voi și pe alții, care ascultă de la voi. O, v-am spus mereu, vă spun și azi, nu umblați singuri. O, nu e bine să fie omul singur, să se pitească de ceilalți cu ale lui lucrări ascunse, și trebuie în toată vremea martori peste viața lui, iar altfel omul nu poate fi al Domnului, oricine ar fi el și oricât de sfânt ar fi cu viața sa.

E zi de învățătură această zi de amintire sfântă, care ne învață să fim curați unii pentru alții și pentru Dumnezeu și să ne spălăm pentru cele sfinte ale Domnului cu omul, căci așa precum cărțile de slujbă, de pravilă, se ponosesc și se fac urâte dacă nu te speli bine pe mâini mai înainte de a pune mâna pe ele, pe cuvinte sfinte, o, tot așa se întâmplă dacă nu te speli pentru Dumnezeu, că nu poți să stai altfel lângă Dumnezeu, Care este curat și sfânt, și Îi murdărești curățenia de pe lângă El cu nespălarea ta, căci cu picioarele umbli și le murdărești, cu mâna lucrezi și se murdărește, și trebuie să-ți speli mâinile când pui mâna pe ceva sfânt, și iată, sufletul omului se vede după cele din afara lui lucrate și folosite de el, și se vede după umblet, după lucrul pe care-l face cu mâna, pe care-l ia cu mâna, după fapte, după obiceiuri, după purtarea inimii și a minții, după cuvinte, o, fiilor.

O, să nu fie amestecare la masa Mea de nuntă cu poporul pe care-l pregătesc pentru Mine, și să fie haină de nuntă bine îngrijită, bine cunoscută și ținută curată, ca nu cumva cineva să vină să spună că-ți lipsește haina, adică inima curată și pregătirea, și tu să sari atunci în sus de necaz și de înfumurare, căci omul este cel dinăuntrul lui, nu cel din afară, care-și arată doar interesul, nu și inima cum este ea pe dinăuntru, dar Eu, Domnul, scot omul deasupra prin istețimea Mea dumnezeiască și îl pun față în față cu el însuși, și apoi el nu Mă mai vrea, și-și arată fără să vrea partea lui cea lăuntrică, cea neplăcută lui Dumnezeu și semenilor lui, și Mi se face dușman rece și-Mi duce la străini taina, și prin aceasta se dă de partea întunericului faptelor lui și de partea și sub mâna lui satana. Și dacă l-aș lua pe fiecare în parte să grăiesc cu el cele ce dor la Dumnezeu de la el, o, nu M-ar primi, nu M-ar vedea bine nici pe Mine, nici pe servii Mei, și am văzut că nu pot creștinii primi să fie cercetați, numai că nici Mie nu Mi-e bine când cad de rușine înaintea diavolului pentru felul de a fi atât de îndărătnic, atât de mari cât se dau că sunt cei care înțeleg atât de puțin statul și petrecerea lor cu Dumnezeu pe pământ. Așa că Eu, Domnul, trebuie să sufăr, iar ei să nu sufere nici măcar să Mă plâng pentru nesupunerea și nestatura lor, chiar dacă să se supună Domnului au venit atunci când au venit. O, dar dintre ei Mi-au făcut dureri, și sunt și azi dintre cei ce-Mi fac dureri și nu-Mi păzesc cuvântul, căci hrănirea cu sine însuși nu poate ușor s-o lepede omul, iar despre această durere este încă și încă de pus pe masă învățătură și cuvânt.

Îi povățuiesc acum pe fiii cei cu credincioșie în purtarea lor și le spun lor să urască adunarea celor ce viclenesc, căci împăratul David a spus: «Nu s-a lipit inima mea de cel rău, iar pe cel ce clevetea în ascuns pe aproapele său l-am izgonit, și n-am stat la masă cu cel mândru și flămând cu inima, care-și ascute ca sabia limba ca să săgeteze cu arcul ei din ascuns pe cel drept, și să spună apoi: cine mă va vedea?». Așadar, lucrați cu trudă și zidiți-vă în Domnul, ca să aveți în cer loc dulce cu sfinții Lui, și aceasta prin ascultare, fiilor, ca la mănăstire, prin ascultare.

O, cât sufere un om de când începe și până-și termină o casă vremelnică tot ca și el, și câtă trudă, câtă neodihnă, câte griji și lipsuri îndură pe toată vremea trudei zidirii casei, pe care apoi o părăsește, o pierde, căci omul e vremelnic pe pământ! O, toată această trudă nu are nici un preț, că numai sufletul are și merită preț, iar pentru ca să-i facă lui casă veșnică, o, nu trudește omul. Dacă ar avea minte cât trebuie să aibă ar pune orice clipă și orice trudă să-și împodobească viața și casa lui cea veșnică, dar o, numai trupul are preț pentru om, și aceasta pentru că nu are minte cât trebuie să aibă, căci omul și-a pierdut acest întreg, acest dar, odată cu nedragostea lui de Dumnezeu în rai l-a pierdut, că nu s-a bucurat omul în rai de Domnul și cu Domnul, fiindcă nu a avut minte cât trebuie. Omul trufaș Îl alungă cu trufia lui pe Domnul din mintea sa, fiindcă nu poate Domnul cu cel trufaș, și pleacă numaidecât, și rămâne omul slab cu mintea, slab de minte, căci mintea omului ar fi să însemne Dumnezeu în om, nu omul, iar cine nu are în el locuitor pe Domnul, o, de unde să aibă minte? De la carne, de la poftele ei?

Iată, nu are omul minte, nici nu știe că nu are, căci a dat mintea pe neascultare în rai, și face aceasta de atunci și până azi pe pământ. O, cine să înțeleagă taina cuvântului Meu cu care vin azi pe pământ, când omul are atât de puțină minte, după ce și-a împărțit-o în două în rai! Și iată, femeia are mai multă minte decât bărbatul, și o folosește spre ocara lui, și rar să mai găsești femeie cu milă de om în mintea ei. Eu însă Mi-am așezat taina Mea pe pământ și am luat-o de la început cu facerea și caut să-l fac pe om din cuvântul Meu, și aștept să se facă faptă împlinită în el cuvântul Meu de peste om, iar Eu, Domnul, voi grăbi această împlinire, și omul va vedea că sunt adevărat prin acest cuvânt pe vatra neamului român.

O, am voit să răscumpăr turma, și pe cei ce stăpânesc peste ea, că de păstorit ei nu o păstoresc. Am ieșit cu lucrarea cuvântului Meu deasupra și am început să trâmbițez peste slujitorii de altare, dar ei auzind, nu au dat să audă și să vrea să audă. Acum douăzeci și șase de ani am început să strig spre ei, dar ei s-au pus împotriva Mea cu mic, cu mare. O, dacă ar fi fost iubitori de Dumnezeu cu inima și cu viața nu M-ar fi lăsat afară să bat zadarnic la ușa lor. Le pregătisem bucurie mare, iertare multă, zile de slavă înaintea neamurilor de pe pământ, și aș fi ridicat țara Mea de azi pe culmi înaintea popoarelor ca un semn, ca un soare binefăcător peste pământ, dar, o, n-au cunoscut vremea cercetării, n-au cunoscut-o cei ce stau peste turma cea străină de obârșia ei.

O, Mi-e milă de voi, Mi-e tare milă de voi, de toți cei care stați pe scaune în numele lui Dumnezeu și al turmei creștine, și n-o păstoriți pe ea cu milă. Vă jucați de-a biserica, de-a botezatul, de-a îngropatul omului, vă jucați cu sufletele lor, ale celor ce vă știu pe voi din dreptul lui Dumnezeu peste ei. Voi înșivă sunteți tari la cerbice ca și ei, și nu dați să ascultați de voile Mele, de poruncile Mele, ca să asculte și oamenii apoi. Vă spun vouă acum că Eu, Domnul, am fost din cer venit, și M-am lăsat în mâna celor mari și tari, și în fața lor am fost plăpând, plăpând de tot, și Mi-am dat toată puterea Mea în mâinile lor, și apoi chiar viața, și au văzut ei apoi ce slabi sunt ei, căci Eu am înviat din moartea pe care Mi-o făcuseră ei, și am ieșit de sub ei și sunt deasupra, și lucrez lucrarea Tatălui Meu pe mai departe și sunt cu cei umiliți, căci plăpânzi sunt și cei ce-Mi poartă azi cuvântul venirii Mele, iar voi i-ați înjosit și ați învățat lumea împotriva lor și ați numit erezie venirea Mea în cuvânt pe pământ. O, și câtă gălăgie ați mai făcut atunci în toată țara și peste toată turma! Dar Eu, iată, am mers și merg cu slava cuvântului Meu peste pământ, și nu Mi-ați fost voi piedică, și din capii bisericii neamului român, care au dat cu pietre în cetatea cuvântului Meu, au plecat de pe pământ neîmpăcați cu venirea Mea cea de azi în cuvânt, neîmpăcați cu Mine, după ce Mi-au defăimat mersul, și ei nu sunt la bine, în afară de cel ce s-a pocăit, după ce a suferit atât de mult în urma luptei lui de șapte ani împotriva cetății Mele și a scaunului Meu din ea, din care curge cuvântul Meu peste pământ, și de unde aud rugă de iertare pentru toți cei care au lovit și n-au știut ce fac, căci Eu, Domnul, am orânduit pentru ei aici rugăciuni de iertare și Mă voi îndura de ei, și aș vrea și de voi să Mă îndur, și v-aș vrea sfinți, ca să puteți înțelege cărarea Mea spre voi și slava care este scrisă în Scripturi să vină pe pământ, căci Scripturile sunt scrise ca să se împlinească ele, o, fiilor puțin credincioși.

Vin acum spre voi și vă rog cu aplecare, vă rog, o, feriți-vă, fiilor, să loviți în cetatea cuvântului Meu, că îngeri fără de număr străjuiesc peste ea și în tot jurul ei. Am pus atunci poarta la locul ei, și cum am pus-o, gata, am îmbrăcat-o cu putere de sus, precum i-a fost menirea sa să despartă ea pe cele din cer de cele de pe pământ, iar lucrul Meu de azi o umple de putere, și fuge răul dinaintea acestei împuterniciri, și este slujire de îngeri în fața ei și în jurul ei și sus, iar glasul Meu răsună de deasupra și se face auzit și așezat în cartea Mea cea de azi, întocmită aici, și poarta Îmi străjuiește cetatea. O, veniți-vă în fire și fiți veghetori, și iubiți-vă cu har și cu dor turma și țara, nu pe voi înșivă, că știți ce scrie în Scripturi despre păstorii cei mincinoși, care nu păstoresc și nu ocrotesc turma, iar dacă ei o lasă spre moarte și spre jefuire, iată, Eu Însumi o iau și o păstoresc și-i îngrijesc mersul și rana și cămașa și credința, și mult Mă voi îndura de ea, și voiesc și pentru voi să fiu, dacă și voi voiți.

Mă doare că Mi-ați dezbrăcat de har pe cel dintre voi, cu care am rostit în ziua aceea binecuvântarea cetății cuvântului Meu acum douăzeci și șase de ani, și apoi pecetluirea cu sfințenie a grădiniței cuvântului Meu și punerea ei deoparte pentru Dumnezeu. O, Mă doare de la voi această durere, și numai în voia voastră stă să Mă vindecați de ea, căci acest martor al Meu lângă Mine aici atunci, s-a făcut ca unul dintre voi acum, și s-a lăsat cu amestecarea, în care nu trebuia să vă duceți, dar voi v-ați dus, chiar dacă Eu, Domnul, v-am trimis carte și M-am rugat de voi să nu vă duceți, iar apoi s-a ridicat defăimare multă peste voi de la cei ce știu cum este să fie cârmuită biserica, și nu cum voiește omul cel păcătos, căci prin sfinți am așezat Eu biserica pe temelie pe care trebuie să stea, și care nu trebuie să fie clătinată de pe locul ei, de pe întăriturile ei. Eu însă vă spun că biserica Mea va sta pe întăriturile ei, că așa este voia Mea. Amin.

O, e zi de durere această zi de aducere-aminte. Mă uit la ea, și Mă uit la cei pe care i-am avut atunci martori ai tainei Mele aici. Mă doare, Mă doare, și aștept să-i doară și pe ei ca și pe Mine, căci ceea ce-I faci lui Dumnezeu ție îți faci, iar ei M-au părăsit și au disprețuit pe cei rămași, căci scris este despre ai Mei: «M-au disprețuit pe Mine, și pe voi vă vor disprețui». Dar vine ziua să se pună la socoteală credința și faptele ei, ca și necredința și faptele ei.

Am dat învățătură poporului pe care-l îngrijesc cu cuvântul Meu și l-am povățuit să se vindece de cuvintele care-l pot învinui. Iar voi, cei ce vegheați din partea Mea mersul cuvântului Meu, o, vegheați să fie și împlinitor de cuvânt poporul cel hrănit de sus, fiilor, iar Eu vă voi dărui cu daruri mari când voi veni în slava Mea. Acum însă vă vestesc să începeți pregătirea slavei zilei cu strângere la izvor, că iată, se apropie, fiilor, și e de pregătit mult, mult pentru slava aceea și pentru bucuria celor ce se vor strânge ciorchine lângă Mine și lângă voi. O, îngrijiți-vă tot timpul, de acum și până atunci, și stați sub umbrirea harului de sus. Și binecuvântare pun peste voi pentru această slavă adusă de sus și de jos, odată cu sărbătoarea cea pentru mama Mea Fecioara, când vin creștini la izvor ca să se mângâie, ca să-i mângâiem în legănări mângâioase, ca să se umple de sus inima lor, care dorește apropierea zilei și pornirea lor spre cetatea Mea cu voi, aici.

O, pace vouă și mângâiere în ziua aceasta de bucurie și de durere, că pe cât de dulce a fost bucuria atunci pentru Noi și pentru voi, pe atât de mare durere a lovit în Mine și în voi de la nestatornicia celor ce n-au căutat apoi să nu se hrănească cu ei înșiși spre paguba Mea și a lor, dar pentru aceasta îi trebuie omului minte întreagă, nu pe jumătate, nu, fiilor, nu.

Vă cuprind în brațe cu ziua aceea. Vă cuprind acum și cu ziua aceasta de amintire, și punem pe rane alifie și răbdare și gânduri de iubire, fiilor. Iubirea ne umple de dor.

Iubirea, ea va înnoi totul, totul, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Sunt Domnul, sunt Învățătorul, ca și acum două mii de ani când eram cu ucenicii Mei și le grăiam și-i întăream și-i ajutam să Mă cunoască și să-Mi primească învățătura, și așa i-am făcut Eu pe ei ucenicii Mei, și Mi-am făcut cu ei lucrarea Mea cea de atunci pe pământ, ca să mărturisească ea peste timp venirea Mea la oameni și împărăția Mea cu cei credincioși venirii Mele, și așa Mi-am așezat Eu atunci pe pământ taina împărăției Mele și temelia ei cea tare, și nimeni n-o poate clinti pe ea, nimeni nu poate clinti cerul, că a cerului este împărăția Mea, împărăția celor sfinți.

O, e sărbătoare sfântă și Mă adun la masă cu voi în grădinile Mele cu voi la izvor aici, fiilor, că am așezată la voi împărăția Mea, împărăția cerurilor, care nu are nimic în lumea aceasta, decât pe omul în care Eu, Domnul, Mă sălășluiesc cu voia Mea, cu împărăția Mea cea din cer. E zi de sărbătoare, și de aceea Ne adunăm Noi, cei din cer, și voi la masă cu Noi aici la voi, așa cum se adună copiii și părinții la zile mari și stau cu toții la masă și-și împart bucurii și fac sfat și povestesc pe cele ce au fost și pe cele ce vin să le facă, să le lucreze, fiilor. O, și dacă sunt Învățătorul ca și acum două mii de ani când Îmi învățam ucenicii calea lor cu Mine și adevărul ei și viața ei, toate din Mine, și pentru ei toate, o, tot așa și azi, cu voi lucrând, vă învăț pe voi, și pe cei ce vă iubesc pe voi pentru numele Meu de peste voi. Vă învăț, fiilor, vă învăț dacă am cu cine să grăiesc și să petrec în cuvânt și să dau așa învățătura Mea, iar la voi să se găsească ea și s-o ia cei ce vor de la Dumnezeu să ia, o, dar rămân lui Dumnezeu datori după ce ei iau și știu voia Mea, pe care o aștept împlinită de cel căruia îi ies în cale cu glasul cuvântului Meu, care dă viață celor ce îl urmează în lume.

Viață din cer voiesc să așez peste cei ce Mă află cuvânt aici, la izvor, ca să Mă împart de aici celor ce caută pe Dumnezeu pentru viața lor. O, nu viață pământească împart din cer, nu, fiilor, nu, ci împart viață sfântă, viață din cer, de unde Dumnezeu locuiește și cheamă la viață ca în cer pe pământ pe cei ce primesc credință în dar și dragoste de Dumnezeu apoi, ca și ucenicii Mei cei de acum două mii de ani cu Mine pe pământ printre oameni, o, fiilor.

Sunt la masă aici sosit cu sobor de ucenici și punem masă de cuvânt pe pământ și împărțim din ea, iar la ea sunt sărbătoriți căpeteniile ucenicilor Mei, cei doi lucrători aprinși între ei: Petru și Pavel, cărora li se spunea Simon și Saul, iar ca fii ai împărăției cerurilor le-am dat lor nume nou și i-am făcut puternici, Eu i-am făcut, ca să rămână ei învățători atunci și peste timp, așa cum Eu am fost și am rămas, și sunt Cel ce sunt, și tot așa sunt și cei ce se nasc din Mine, de sus, fiilor. O, cei ce se simt și se dau puternici cu trupul sau cu statura sau cu cuvântul pe pământ, aceia sunt așa prin îndrăzneală, sau prin locul pe care stau peste oameni sau prin legea cu care se acoperă și îndrăznesc prin ea, ca și Goliat, care se ținea viteaz și îndrăzneț prin trupul lui mare, dar cei ce sunt smeriți sunt cei născuți de sus și sunt puternici prin iubire și prin aplecare, căci iubirea se apleacă, și sunt aceștia tari prin lepădare de sine, prin răbdare, prin iertare și milă, prin înviere peste mulți și prin Dumnezeu, Care este al celor smeriți, și cărora le împarte har și biruință asupra celor puternici prin îndrăzneala lor, și care cad ca și Goliat apoi, căci Domnul înalță smerenia celor smeriți deasupra semeției omului, precum este scris, că numai îndrăzneala îi îndeamnă pe cei mândri să se creadă puternici și că pot birui pe semeni, numai că pentru cei îndrăzneți este împărăția lumii care piere după firea ei trecătoare, iar pentru cei smeriți este împărăția cerurilor, cea pregătită lor de Domnul, și care nu cade niciodată, după firea ei cea veșnică, precum este scris despre ea.

O, fiilor, se deosebește om de om, se deosebesc fiii oamenilor de fiii lui Dumnezeu, se deosebesc cei mândri de cei smeriți, și de aceea învăț acum pe toți cei ce Mă iau spre învățătura lor și le spun lor să-și facă cercetarea, să și-o facă numaidecât, și bine, ca să vadă dacă nu cumva își lucrează ei și semeție între semeni, între fiii cei răscumpărați din lume pentru Domnul, și să caute ei apoi mai adânc în învățătura Mea și să se așeze față în față cu ea, ca nu cumva ceva din lume, din semeția fiilor lumii: mândrie, necuviință, neiertare, ca nu cumva ceva din aceste vătămătoare purtări ale minții și ale inimii să-i tragă spre pieire și spre satana, care caută prin toate aceste unelte ale lui să despartă până și pe cei ce se aleg lui Dumnezeu să și-i facă oșteni ai lui împotriva împărăției celor smeriți, blânzi și plini de pace și de curat în inimă, și încercați în fel și chip aceștia pentru plata cea scumpă a celor ce luptă de partea cerului cu aceste unelte, care sunt daruri de sus pentru cei ce seamănă cu Mine la port și la mers și la iubire și la aplecare și la viață, măi fiilor.

O, ce frumos, ce frumos voiesc să învăț pe fiii cei credincioși și statornici cu Mine și pentru Mine în ziua aceasta sfântă la masă cu ucenici din cer și de pe pământ, masă de cuvânt plin de învățătură de sus pentru fiii împărăției Mele! O, e deosebire între fiii lui Dumnezeu și fiii oamenilor, și se vede aceasta, căci precum cel harnic și jertfitor pentru Dumnezeu și pentru mulți din jurul lui se cunoaște după mâinile lui bătătorite de jertfire fără de vreme, nelăsându-și vreme pentru el însuși, o, tot așa se cunoaște cel ce nu face tot la fel din pricina grijii de sine și a iubirii de sine între cei de o casă cu el.

Trebuie înțelepciune și trebuie hotărâre și aplecare mare pentru sălășluirea harului de sus peste cel ce vrea cu cerul pe pământ, că nu se poate cu jumătatea această vrere. Dar acum, pentru toți cei care cred venirii Mele cuvânt pe pământ dau pildă de supunere și de frumusețe apoi și de statornicie a unui pom, care suferă tot ce trece peste el și nu se clintește din loc și așteaptă răbdător pe stăpânul său, căci pomul suferă lovituri de la stihii și tace și nu se clatină în răbdare, ba mai mult își adâncește rădăcina pentru statornicie în fața celor ce trec peste el. Și așa cum pomul primește pe cel care îl curăță de uscături și de rane și rămâne apoi frumos, sănătos și curat și plăcut la vedere și dăruitor de umbră și de rod stăpânului său, o, tot așa să învețe și omul creștin să se petreacă cu el, și să nu zică nimic, ori de câte ori este nevoie să fie curățat de uscături ca să fie sănătos și arătos ca și pomul curățat, care împodobește plăcut grădina și casa stăpânului său. O, așa cum florile din casa și din grădina omului se lasă curățate de partea uscată și veștedă a ramurilor, a frunzelor, a florilor, și capătă apă și îngrășământ de creștere frumoasă apoi și dau boboci noi și frunze proaspete și umplu de floare nouă trupul lor și se fac bucurie și mângâiere lui Dumnezeu și sfinților Săi, și stăpânului îngrijitor al lor, o, tot așa creștinul care vrea cu Domnul și cu viață veșnică apoi, trebuie să învețe din pilda pe care o dă toată firea, pomii și florile și iarba, care dacă nu au îngrijitor iubit și primit bine, rămân bolnave cele ale firii din jur, rămân urâte, rămân fără har, fără mâna harnică pentru ele, pentru cele ce împodobesc pământul și omul, singurele podoabe pe care Domnul le-a rânduit oamenilor pe pământ.

Toți ochii cei de sus vă privesc de aproape, fiilor care Mă luați din acest cuvânt ca să creșteți prin el pentru cer, numai să primiți să fiți îngrijiți, că numai aceasta trebuie să faceți dacă vreți să fiți ai Mei, că toți aveți nevoie de povață, de îndreptare, de curățire a firii, a purtării și a credincioșiei, iar unii din voi aveți nevoie de multă, multă lucrare peste voi ca să puteți fi apoi cu Domnul după plăcerea Lui, a Grădinarului vostru, dacă vreți să fiți grădina Lui de pomi și de flori pe pământ.

O, ce ușor cade omul, ce ușor, fiilor, și mereu cade, și numai în cap cade și numai la cap se lovește! Îi intră în minte dor de sine prin păreri de sine, și aceasta se întâmplă din furat. Gândiți odată cu Mine toți ceea ce Eu, Domnul, vă spun acum, căci Eu văd ce învățătură trebuie să vă dau în orice clipă și stare a voastră, și trebuie să știți cum cade omul în cap și cum la cap se lovește și cade apoi cu totul, că i se pare lui că-l place cineva, că-i grăiește frumos, că-l privește cald, că l-ar dori, că l-ar cinsti, și numaidecât capul ia în el aceasta și îi pleacă mintea cu sorcova și îl ademenește la inimă pe om, iar dacă el și știe că nu e bine aceasta pe calea Domnului, că nu e pentru cei ce se dau Domnului cu iubire pentru El, o, se ascunde apoi și-și ascunde simțămintele cele străine, și, gata, l-a și amețit satana cu dibăciile lui asupra omului ca să-l păteze, să-l facă vinovat, să-l încălzească spre prețuire de sine, spre dor de sine, și urmează apoi lucrarea inimii, lipsa inimii curate față de cei din jur, care văd calea lui, căci starea cea dinăuntru a omului care nu se voiește curat de vină, se vede în afara lui ca norii negri pe cerul senin.

O, fiilor de la izvor, se desfată ucenicii Mei lângă Mine și lângă voi în ziua lor de sărbătoare sfântă și iau cu nesaț mângâierea când văd ei cât de măreț învăț în ziua aceasta pe cei ce știu și se apropie să ia cuvântul Meu spre viața lor cu Domnul, și fiecare își poate vedea lipsurile și cămașa cât le este de curată sau nu între Mine și ei, că Eu să-i învăț vin.

Cât despre cel ce pretinde că-L știe pe Domnul prin acest cuvânt sfânt, zadarnic pretinde el aceasta, că pe lângă mintea multora trece înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu, căci cine Îl înțelege pe Domnul, acela este și cu mintea și cu inima după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și altfel omul nu-L cunoaște pe deplin pe Domnul și cuvântul Său, și înțelege după el ca un om, nu ca unul născut de sus prin harul cel de sus coborât și sălășluit în om.

O, ucenici iubiți, cu care azi vin din cer la masa Mea cu cei de pe pământ ai Noștri, o, fiți mângâiați la vederea lucrului Meu ca și cel din vremea aceea peste voi, fiilor, căci celui ce se naște de sus pentru credință îi trebuie mereu cercetare, mereu hrană și apă și lumină, ca și la pomi, ca și la flori, ca și la iarbă, iubiții Mei cei de atunci, cu care atât de sfânt am călătorit de Mi-am făcut lucrarea cea de atunci. O, am dat mereu, mereu să-i învăț pe cei care dau să se alăture și să stea cu Mine, iar lângă Mine nu se stă oricum, și trebuie să pun pe masă ca să fie învățătura Mea, căci omul creștin caută să fie creștin mai puțin cu căutarea și mai mult cu părerea și cu dorirea de a se arăta creștin, fiindcă iată, scuturarea de povață la unii, ieșirea de sub vină în numele dreptății lucrurilor, vezi Doamne, a devenit aceasta ca un sport de ținută mare, și aceasta este pe placul lui satana, cuvinte pentru cuvinte, cuvinte contra cuvinte, toate pentru păstrarea poziției, și una de preț, nu oricum poziție. O, la mulți lucrează încă această meteahnă, și trebuie să dezvălui această neorânduială, care nu se naște din sfințenie sau din umilință, ci de la diavol se lucrează aceasta, iar Eu, Domnul și Învățătorul, am peste acest popor lucrarea de dărâmare a lui satana și salvarea spre cele din cer pentru creștini.

Lucrarea umilinței este cea mai de sus statură așteptată de Domnul de la cei ce se alătură cărării Mele de azi cu omul, iar altfel este încă și încă de învățat, că nu-l pot scoate afară pe cel ce vine la Mine, dar trebuie să-l învăț și iar să-l învăț. Veghe trebuie să se lucreze, și fiecare, până ce veghează și veghetorul peste el, că zadarnic ar lucra cel pus de veghe dacă nu și fiecare n-ar veghea să nu calce cuvântul lui Dumnezeu, să nu-și dăuneze unul altuia creștinul prin cele care-l despart de Dumnezeu, dacă el se știe fiu al lui Dumnezeu. Este scris că mulți sunt chemați, și că puțini din ei se și aleg pentru Domnul, căci omul iubește păcatul și iubește omul, și de aceea nu rămân de partea Mea decât puțini, puțini de tot, dar și aceia trebuie mult, mult să stea sub învățătura Mea cea de sus. O, au căzut de lângă Mine fii care aș fi vrut să-Mi fie de folos Mie și greului Meu cel de azi, care va fi plătit scump celor ce-l poartă cu Mine.

O, fiilor de peste tot, și care căutați după cuvântul Meu, luați aminte că una este să caute păcatul după om din pizma lui satana, și cu totul altceva este să iubească omul păcatul. O, e nevoie ca la spital de tratare a celor ce se arată cu suferință sau cu slăbiri, dar această lucrare nu este căutată de cel bolnav cu sufletul așa cum o caută el când îi este trupul bolnav și durut, și iată, stă omul ascuns în sine cu boala sufletului său, iar satana îl întărește să stea așa, ascuns.

Dar iată câtă învățătură de sus pentru cei ce vor cu Dumnezeu pe pământ, numai să deschidă ei Domnului, și să știe cum vine aceasta să deschidă Domnului, căci Eu am lucrat acum două mii de ani cu voi și peste voi, și peste cei care au avut parte de lucrarea Mea de peste voi, o, ucenici ai Mei, că am mers mult cu voi, și ați mers mult cu Mine, și amintirile sunt dulci acum, și sunt de folos celor ce vin spre credință prin Evanghelia Mea cu voi atunci, o, fiilor. Iar acum puneți voi cuvântul vostru lângă cuvântul Meu în cartea Mea cea de azi, că e zi de sărbătoare pentru voi în cer și pe pământ. Vă dau pornire, așa cum v-am dat și atunci când v-am numit și v-am ales și v-am trimis apoi să lucrați cu credință și să împărțiți minuni și vindecări ca să se așeze omul în credință, că așa a fost și atunci, și au fost mulți chemați, și au fost puțini aleși dintre ei, și, iarăși, dintre aceștia puțini credincioși până la sfârșit, ca și acum, fiilor, o, ca și atunci, iată, și acum!

— Da, Doamne, iată, și acum ca și atunci! O, cum s-ar fi putut altfel să fie, când Tu ești Același ieri și azi, și când lumea este, și nu Te cunoaște lumea, pe care Tu o chemi la mântuire prin servii Tăi din toate vremile, și puțini aleg să vină, și tot mai puțini se dovedesc între aceștia să-Ți rămână credincioși, Doamne Învățător.

O, ne-am hrănit la masa Ta de azi aici cu noi și cu ei, cu cei de azi ucenici și sprijin al Tău în mijlocul fiilor oamenilor. O, câtă pace lucrează între cei din cer lucrarea cuvântului Tău când îl reverși peste pământ, Doamne! O, câtă pace ar fi să fie pe pământ după atât râu de cuvânt de dragoste în revărsare peste pământ și peste cei de pe pământ, Doamne! Pomii și florile după felul lor, păsările și animalele după felul lor, peștii și tot ce este viu în ape, munții și văile, dealurile și câmpiile și tot veșmântul lor măreț, tot și toate cele numite de noi acum, toate aud glasul Tău și se mângâie ca și în rai, când Tu Te purtai și bucurai facerea toată, și când numai omul nu s-a bucurat de Tine nici măcar în rai, Doamne, și toată facerea știe pentru ce s-a despărțit de Tine omul, care a lăsat peste urmașii lui păcatul lui, dragostea de trup și de desfătare a trupului, care a înlocuit în om fiorul dragostei de Domnul, de Tine, Doamne Făcător, că ai venit pe pământ acum două mii de ani ca să-l faci din nou pe om, ca să-i dai un nou început de facere, tot Tu să-i dai, dar n-a mai scăpat omul de trupul său, Doamne, și Te-a părăsit și atunci, iar și iar Te-a părăsit pentru trupul său, o, Doamne, pentru ca să fie el, iar Tu să nu fii, să nu mai fii. Tu însă ai avut putere de Dumnezeu și ai biruit omul și moartea lui, că moartea Ta era moartea lui, nu a Ta, iar prin minunea învierii Tale, pe care nimeni, nimeni în afară de noi nu o aștepta, o, iată, ai adus pe pământ împărăția Ta în oameni și Te-ai dovedit peste fire Dumnezeul Cel adevărat, ca să știe lumea că nu este alt Dumnezeu afară de Tine și să se teamă lumea, tot mai mult să se teamă. Și se va teme lumea, tot mai mult se va teme, că Tu mergi și iar mergi între cer și pământ, între văzute și nevăzute Te porți cu cerul Tău cel nevăzut și cu sfinții Tăi în el și faci așezare mare, locașe dulci pentru cei ce Te-au iubit și Te iubesc cu viața lor, nu numai cu inima lor ca păgânii, căci păgânii sunt cei ce îngână iubirea lui Dumnezeu și dau iubire celor ce-i iubesc pe ei și sunt păgâni cu iubirea lor, iar iubirea Ta este mare, Doamne, și îmbrățișezi în ea pe vrăjmași, pe cei ce-Ți fac dureri mereu, mereu, și Tu îi chemi ca să-i cureți și ca să-i ierți și ca să le dai locașe veșnice, averi netrecătoare și desfătări dulci, care nu se suie la mintea omului, precum este scris, iar noi acum le mărturisim pe acestea că sunt și că așteaptă tot neamul omenesc de la începutul și până la sfârșitul lui, că vine începutul, Doamne, și lumea nu știe această minune, care așteaptă la hotar cu toate cetele cerești în lucrare, iar Tu, bun și milos, iată, Îți pregătești un popor mic ca să ai pe pământ gazdă văzută, casă curată pentru oaspeți cerești când va fi arătarea aceasta văzută de cei de pe pământ, și lucrarea de răscumpărare a făpturii e mare în mâna Ta, în mersul Tău cel de azi, Doamne Învățător. O, am spune multe, multe din tainele cele pregătite să se arate, și am vrea să le știe oamenii, dar încă nu încap ele în lumea aceasta, și mai este un pic de așteptat pentru noi, numai să Te țină pe pământ cei pe care Tu Te sprijini, și care pe pământul român Îți așează venirea, că mult iubești Tu neamul român și-i pregătești lui slava cea de la sfârșit de timp, ca să răsplătești cu slava Ta așternutul care Ți-a adăpostit pe el venirea Ta de azi în cuvânt din cer și până pe pământ, căci cei din cer primesc cuvântul Tău cel proaspăt grăit, îl primesc odată cu cei de pe pământ, care îl scriu așezându-l în cartea Ta cea de azi, și care mărturisește prin filele ei venirea Ta de azi, Doamne, tainica Ta venire, cu care-Ți descoperi slava, cu care dai în părți vălul și descoperi la vedere tot ce ai pregătit pentru cei ce Te iubesc de la începutul și până la sfârșitul neamului oamenilor, Doamne, și atunci făptura toată va primi răscumpărarea, precum este scris.

O, e mare bucuria noastră, e mare mângâierea de peste noi și e mare ziua aceasta de învățătură, fiindcă mare este slava cea de azi a învățăturii Tale, Doamne, și fie voia Ta, numai a Ta! Dorim să ai fii care lucrează numai voia Ta, și nimic voia lor, și aceasta va grăbi ziua slavei Tale și ocrotirea lor întru așteptarea Ta.

E dulce de tot cuvântul Tău, și rămânem sub el și ne hrănim acum, în ziua noastră de serbare cu Tine și cu cei mai mici ai Tăi astăzi. O, slavă Ție, pace Ție, pace, Doamne, în toată durerea în care stai pentru oameni, până ce vei sfârși lucrarea Ta de mântuire, Doamne Mântuitor, că Tu pentru aceasta ai venit și vii! Amin.

— O, fiilor ucenici, în ziua aceasta de serbare pentru voi pun grăirea voastră față în față cu gurile bârfitoare, care lovesc în purtătorii Mei de azi, și cărora le spun că gura bârfitoare e o boală a minții și a inimii celui ce nu mai tace, și care nu se gândește la sine, ci numai la ceilalți, pe care îi poartă în gură ca pe o hrană, ca pe o foame bolnavă a minții lor, și Mă desculp acum de răutatea cea din gura lor.

Iar voi, fiilor care-Mi purtați venirea, să știți că toți cei ce vă bârfesc pe voi și vă pun vină în mintea lor și a altora ca ei, aceia uită de ei înșiși cât sunt de greșiți, și cu sufletele încărcate de păcate vechi și noi, și pentru care îi va cuprinde remușcarea curând, curând, dacă nu vor cădea spre pocăință aceștia și spre cumințenia minții care-i trage spre rău. Eu, Domnul, stau de veghe lângă voi, ca să nu vă doară purtarea lor asupra voastră, și ca nu cumva să se întoarcă spre ei durerea care dau s-o facă vouă spre mângâierea și spre răcorirea duhului lor, așa cum cred ei că-și lucrează. Sunt în bărcuță cu voi, și toate furtunile se vor întoarce la locul dinspre care bat, că Eu, Domnul, trebuie să am grijă de voi zi și noapte, iar voi tot atât de mult să aveți grijă de Mine, fiilor.

Am pus povețe mari în carte în ziua aceasta. Dați-le viață, fiilor, și spun la toți cei care-Mi cred venirea, să ia în lucru povața Mea cea de azi pentru ei, iar cei ce nu vor asculta așa, vor uita să se păstreze ai Mei și vor aluneca și ei din bărcuța Mea, ca și cei care n-au vegheat să împlinească în ei cuvântul Meu, al facerii lor din Dumnezeu.

Rămâneți ai Mei, sprijinul Meu să-Mi fiți, fiilor de la izvor! Împărțiți pe Domnul la cei ce și împlinesc povața Mea, nu numai s-o audă, căci cei ce n-o împlinesc, zadarnic se uită în ea, ba, mai mult, vor avea de dat răspuns, că au știut de la Dumnezeu.

Împart har prin cuvântul Meu, numai să ia de la Mine cei ce vor rămâne ai Mei.

Pace vouă, fiilor! O, ce frumos a fost aici la voi, la masă cu cei din cer și cu voi, ce frumos pentru cei din cer! Le văd odihna și chipul lor ceresc și mângâierea de pe chipuri.

O, pace vouă, celor din cer cu Mine aici la masă de cuvânt!

Și pace vouă, celor ce-Mi așterneți masa pe pământ când vin, o, fiilor! Amin, amin, amin.

Cuvântul Meu din ziua aceasta este cuvânt de dor. Ca unul plecat departe o vreme mai lungă și întors la ai săi, așa este întâlnirea Mea cu voi în ziua aceasta de praznic sfânt. Punem masa și vă povestesc cu dor grija ce v-am purtat și v-o port, fiilor cu care Mă sprijin să pot fi pe pământ cu voi, să pot grăi cu voi, și să las pe masă la voi grăirea Mea cu cei de pe pământ, că-s plin de jale pentru fiecare om care stă așa de departe de Dumnezeu cu viața și cu fapta vieții lui. Mă mângâi când stau cu voi în cuvânt, Mă mângâi de această jale grea și lungă, și toți cei ce-Mi fac jalea aceasta nu știu de ea, așa cum nu știu nici de Mine, dar Eu sunt Dumnezeu și sunt numai durere, și așa este cel plin de iubire când n-are cum să și-o arate și să se odihnească împărțind-o pe ea.

E zi de praznic sfânt, fiilor de la izvorul Meu de cuvânt, de unde Mă împart peste tot ca un râu care merge și nu stă. Curge apa râului, curge de sus în jos și trece prin munți și prin văi și trece prin sate și orașe și trece printre oameni, și nu știu oamenii taina aceasta și deslușirea ei. O, așa trece cuvântul Meu de la voi spre oameni și nu știu oamenii cine este el și nu iau din el ca să-i înțeleagă taina și tâlcul și umblatul lui din loc în loc peste pământ cu suspinul său. Lacrima Mea după om e multă de șapte mii de ani și s-a făcut râu mare și cântă suspinând ca susurul apei care trece prin munți și prin stânci și prin văi nelocuite de oameni, și n-are cine să-i audă glasul, și chiar dacă ia cineva să-și stâmpere durerea sau setea sufletului, o, nu-i știe puterea, nu știe dorul lui Dumnezeu după om, nu știe din ce suspin se desprinde cuvântul Meu când vine și umblă pe pământ din loc în loc ca să-l audă oamenii și să-și ridice ochii în sus la Dumnezeu și să-și aducă aminte de dorul Meu după om, că e mult dorul pe cât de mulți oameni sunt pe pământ și nu știu de Dumnezeu, și nu mai știu nici cei ce știu că este Dumnezeu, Care așteaptă dragostea omului, așteaptă suspinând.

Din timp în timp au fost și sunt oameni pe pământ, puțini de tot între cei mulți, și care Îmi poartă dorul și durerea, și căutarea lor e mereu după Dumnezeu, și aceștia sunt taine pe pământ, comori neprețuite sunt, bulgări de lumină sunt, iar cei mulți, neînvățați cu lumina cea din cer, nu trag la lumina aceasta și-și fac ei rost de minciuni, ca orbii care se învață cu întunericul și sunt străini de tot de lumină, ca și cum ea nu este și nu vine de pe nicăieri. O, dar ce uimiți au fost orbii cei din naștere orbi, și care, vindecați de Mine sau de urmașii Mei, au stat în fața luminii și au cunoscut-o pe ea cu însuși trupul lor, cu ochii lor cei vindecați de nevedere și mângâiați de lumină apoi!

O, așa sunt Eu acum mângâiat grăind cu voi după o vreme mai lungă de rece, de neînsorire, fiilor. E deosebire între o zi însorită și senină și caldă, față de alta înnourată și umedă de ceață, iar Eu vin să vă însoresc și să vă pun la crescut și să vă dau lumină, învățătură să vă dau, și să vă rog apoi s-o țineți în față ca s-o aveți de lucrare, fiilor, că vai celui fără de lucru, măi fiilor! Eu sunt Cel ce vă împart de la Mine, iar voi trebuie să lucrați să aduceți rod, ca să aveți plată apoi, iar ca să aveți plată voi trebuie să vă vegheați unul pe altul pentru plata aceasta, că unul altuia vă sunteți mădulare și sprijin vă sunteți. Când cei înscriși la o întrecere fac dezordine față de legea întrecerii, unul din ei scoate un cartonaș spre știrea celui ce n-a lucrat bine. O, așa și voi să faceți, să scrieți pe un cartonaș: „frate, nu este frumoasă purtarea ta față de învățătura de peste noi”, și să ridicați cartonașul spre aducere aminte a felului cum trebuie să mergeți sau să lucrați, căci unii altora sunteți mădulare, iar toți sunteți trupul Meu, odihna Mea, casa Mea, fiilor.

O, nu vă lăsați unul pe altul în greșeală, fiilor, căci unul altuia sunteți mădulare. Trăiți creștinește, luați aminte! Aceasta înseamnă purtare de creștin: să vă îndreptați unul pe altul pentru voia Mea în voi și între voi, iar pentru aceasta trebuie să vă lăsați biruiți unul de altul ori de câte ori se cere așa, că Eu, Domnul, vă probez primirea prin cel de lângă voi, dacă primiți când îndemnul Meu vă împinge să faceți aceasta unul altuia. Iar dacă acest popor nu va lucra așa în toată vremea vor fi păreri de rău dacă în viața de obște nu s-a înțeles această lucrare mântuitoare și de probare dacă sunt sau nu creștini cei viețuitori de obște, dacă se aseamănă ei cu Mine la umilință, fiilor.

Pun învățătură pe masă aici, la izvor, și să ia din ea poporul cel hrănit de Mine pentru credința lui în venirea Mea cuvânt pe pământ, și iată, spun: Trăiți creștinește, fiilor, luați aminte, numai creștinește în toată clipa și în toate, nu lumește, nu trupește, nu, că altfel de trăire este amestecare cu fapte care ați da să le ascundeți apoi. Numai faptele necreștinești dă creștinul să le ascundă, să le bage la întuneric, iar prin ascunderea lor se dovedesc a nu fi creștinești, iar cele creștinești sunt lucrate pe față, toate în lumină și în vedere totul ziua și noaptea și în orice loc ar fi creștinul.

Iată, fiilor de peste tot, care vă hrăniți din masa cuvântului Meu, Eu, Domnul, vă spun că omul face fapte cu care se ascunde, și nu sunt fapte frumoase de vreme ce se ascunde cu ele. Tot ce este din Dumnezeu nu se va ascunde, dar tot ce nu este din Dumnezeu, ci din om sau din diavolul, o, cu acelea se ascunde omul, se ascunde de om, și nu este un fiu al lui Dumnezeu cel ce face așa, iar Eu vin și vă învăț ce este bine și ce este rău și vă ajut să fiți și să stați în lumină, fiilor, că are îndrăzneală la Dumnezeu cel ce stă în lumină, și îl primește pe el Domnul.

Vă învăț, măi fiilor, luați aminte ce vă învăț. Nu vorbiți cu oamenii mai mult decât cu Dumnezeu. Nu petreceți cu oamenii mai mult decât cu Dumnezeu, că nu veți învăța dragostea dacă veți face așa. A venit Dumnezeu pe pământ acum două mii de ani și a petrecut între oameni treizeci și trei de ani ca să lase trăire cu Dumnezeu peste oameni, o, și dau să uite aproape toți oamenii această coborâre a Mea la oameni atunci.

O, omule, ți-am dat viață ca să-ți dau plată pentru ea dacă o trăiești în lucru cu Mine, nu pentru tine s-o trăiești, că n-are plată o viață trăită așa. O, nu ți-am dat viață ca să primești pedeapsă apoi pentru darul vieții nerăscumpărate ca să fie ea adusă în cer apoi.

O, Mi-a fost dor să stau între voi cu învățătură, fiilor, și Mi-e dor să fie ea de folos la tot poporul care iubește cuvântul Meu, și la tot omul care ia din masa Mea cu voi, și iată, spun ca să fie peste tot pentru povață: Fiilor, fiilor, nu dați rugăciunea pe muncă sau pe altfel de timp irosit împotriva timpului pentru stat cu Dumnezeu în rugăciune, pentru iubire între voi și Mine și pentru dor să stați cu Mine de vorbă. O, se învață omul fără stat cu Dumnezeu, se învață pic cu pic, azi un pic, mâine un pic, și se scurge din el harul, care vine prin rugăciune cu har în ea, și nu mai are omul petrecere cu Domnul, și nici iubire și nici frică de despărțire de Domnul, Care este viața omului adevărat, iar lumea și cele din ea îl fură pic cu pic din Dumnezeu pe creștin și se duce apoi la lume, se duce cu lumea, se duce în întunericul fără fund și nu-i pasă de ziua lui de mâine, căci plata păcatului este moartea, este despărțirea de Dumnezeu, iar omul fără Dumnezeu în el este urât, este slut, este de partea diavolului.

Fiilor, fiilor, faceți-vă viața de zi cu zi împărăție a lui Dumnezeu, și așa veți fi ai lui Dumnezeu, și nu ai voștri, și așa veți trăi creștinește, și nu trupește, nu uitați! O, nu uitați, nu uitați să mâncați ce trebuie să mâncați ca să fiți cu Domnul. Nu mâncați ceea ce vă place, fiilor, căci plăcerea trupului se suie la inimă, iar inima nu este pentru păcat, ci pentru Domnul, și nu trebuie ea să coboare spre plăcerile cele fără Dumnezeu în ele, ca nu cumva să fiți printre cei fără Dumnezeu în voi.

Am în ziua aceasta la masă cu poporul cuvântului Meu, am pe Ioan Botezătorul, cel plin de Dumnezeu în el în toată vremea lui pe pământ. Ne-am născut în aceeași vreme, în același an. Unul pentru altul ne-am născut, unul pe altul ne-am mărturisit oamenilor, și tot unul pentru altul ne-am dus la Tatăl alături, zdrobiți de cei fărădelege de pe pământ. Ioan, cel plin de Dumnezeu, cel mai desăvârșit ucenic al Meu, căci el a fost primul Meu vestitor, el Mi-a netezit calea și mersul și adevărul cel despre Mine, și a rămas pe pământ adevărul acesta și s-a scris spre mărturie peste timp, și se poate vedea și se poate citi trufia celor ce Ne-au ucis pe Noi și viața lor trupească și plină de păcat, și apoi plină de pedeapsă și de remușcări veșnice, căci trufia omului are plată veșnică. O, ce bine ar fi fost să nu se mai fi jucat nimeni apoi cu trufia, dar nu, n-a fost așa, căci îndrăzneala omului trece de la unul la altul și vai, vai celui trufaș, vai! Unul ca acesta nu are pe nimeni peste el de veghe, decât pe diavolul, căruia îi slujește fără să fie rugat.

O, e aproape pierdut cel nesupravegheat. Cel ce dă să știe numai el de faptele lui, acela stă în întuneric, ascuns de cei din jur. Cine fuge de veghea de peste el fuge de lumină, fuge din pricina faptelor lui, care nu vrea să-i fie văzute, și are în el aluat de fariseu, iar dacă nu arată nici umilință nici pocăință pentru el, acela iubește să nu-i fie statura supravegheată, iar dacă s-ar și trezi din neascultarea lui se apucă tot de la satana să ia îndemn, că așa face satana ca să nu-l scape din mână, o, și se lasă apoi spre deznădejde când își privește faptele, care îl țin departe de Domnul. Dar nu, dacă nu deznădăjduiești tu, cel greșit, este prilej de ridicare și de slujire spre Domnul apoi, și este biruință asupra lui satana dacă omul se desparte de satana.

Ioan Botezătorul, locaș al harului de sus a fost el, locaș al Domnului a fost inimioara lui. Am petrecut cu el mai mereu, și nu se cunoaște taina aceasta dintre Mine și el, și îngerii Mei l-au slujit de aproape, și toată cunoștința din cer i-a fost împărțită, și toată veghea cerească a fost peste el din pruncie și până la intrarea lui întru cele cerești. N-a știut pe nimeni a fi al lui, decât pe Dumnezeu, Care S-a făcut cunoscut lui cu multul, până ce a ieșit spre oameni și pentru oameni, și până ce la Iordan vestindu-Mă pe Mine, pe Mesia, boteza cu botezul pocăinței pe cei ce veneau să-și spele păcatele și să primească pe Domnul de credință a lor. Veneau și fariseii spre el, veneau cete-cete, dar ei nu-și dovedeau păcatele și nu primeau botezul pocăinței, iar el, Ioan, le descoperea lucrarea lor de viperă și de pui de viperă și-i dojenea pentru fățărnicia lor.

O, ucenicule mare, ce mare ți-a fost harul și lucrarea lui apoi! Te-ai dus la Irod, care batjocorea pe Dumnezeu prin desfrâul lui mare, iar femeia cea desfrânată de lângă el s-a umplut de ură și ți-a gătit moartea trupului tău, și odată cu aceasta moartea vieții ei cea de veci. Grăiesc cu tine în acest timp minunat între cer și pământ, când Eu, Domnul, Mă port cuvânt din loc în loc cu carul Meu de biruință, cu poporul cuvântului Meu, care Mă poartă și Mă împarte peste pământ. Acum, aici, la izvorul Meu de cuvânt, unde-Mi scriu cartea Mea cea de azi, revărsând din nor cuvântul așezat în ea, aici vin și stau cu sfinții la masă de cuvânt și de mărturisire a Mea cu sfinții pe pământ. În cer e praznic sfânt pentru nașterea ta pe pământ și scriem în carte această zi de sărbătoare, scriem cu cuvântul această zi. Așadar lasă-ți și tu glasul ca să fie scris și să mărturisească el, ca și glasul Domnului tău Iisus Hristos. Amin.

— Ca și atunci, Doamne, ca și atunci eu rostesc cuvânt și spun că Tu ești Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Dar o, ce de păcate fierb între pământ și cer, ce de păcate, ce ceată de satane le aduc la cer ca să le arate Domnului! Iar eu ca și atunci zic la împărați și la argați că nu le este îngăduit să păcătuiască împotriva legilor vieții. Ei însă, ca și atunci, ca și cei de atunci dau la spate orice șoaptă care le-ar spune lor aceasta și se desfată în păcatul plăcerilor diavolești zi și noapte, și n-are, Doamne, cine să le mai spună și să strige la ei și să se facă auzit. O, cine să-i mai spună azi lui Irod păcatul lui de neîngăduit, și care îmbolnăvește de sus și până jos trupul poporului? Cine să-i mai spună lui Caiafa că nu e el omul lui Dumnezeu și că apasă cu silnicie peste turma cea fără de păstorire peste ea, de parcă ar fi a lui, vite de povară pentru viața lui cea plină de plăceri și de lux bolnăvicios de suflet și de minte? O, tot eu fac aceasta și azi, tot eu le spun la Irozi și la Caiafe și la toți supușii lor, le spun că a venit vremea să se îngrețoșeze de viața lor cea murdară de păcat, și care nu are cu ce să și-o spele ca să nu le mai miroasă atâta de urât între pământ și cer. Ca mirosul de hoit este tot ce iese din păcatul lor, și care i-a omorât de tot, de tot, Doamne, i-a putrezit de tot. O, cum să suflăm peste trupurile lor murdare de plăcerile mincinoase ale păcatului din ei și dintre ei?

Te frânge mila de făpturi, Doamne, iar râvna mea cea pentru Tine se face milă lângă mila Ta ca să Te rog înaintea tuturor sfinților, stinge Tu păcatul din om și pune în loc harul, Doamne, ca să se hrănească de sus dorul omului, dor care este numai spre păcat în om. O, iată de ce a trebuit să vii Tu din cer și să Te lași pedepsit de omul desfrânat și să-i arăți lui apoi ce a făcut asupra lui Dumnezeu cu desfrânarea lui omul!

O, câtă milă, o, câtă răbdare, câtă iubire pui în lucru ca să-l trezești pe cel pierdut prin păcat, pe cel zdrobit de tot, Doamne! De la Adam și până la omul cel de azi Te dă pe Tine omul în schimbul femeii, și altfel el nu mai poate. O, nici Tu nu mai poți despărțirea lui de Tine pentru femeie, și-Ți plânge iubirea pe cale pentru păcatul din om.

O, omule, o, omule, tu nu știi că dacă alegi femeia alegi moartea, că pentru păcat o alegi, că nu iubești femeia, ci păcatul tău și al ei, și omul este jucărie pentru om prin păcat, și trup pe trup se slăbește spre păcat, se înfierbântă de la inimă la inimă și duce la păcat acest foc, și nu pot oamenii cu Dumnezeu pentru că nu pot fără păcat să stea, iar păcatul îl trage pe om spre satana și plânge Domnul după om și Îl doare privirea și Îl doare pe Domnul de la om.

O, fii ai lui Dumnezeu-Cuvântul, v-ați apropiat de cuvântul venirii Lui la voi ca să fiți ai Lui apoi. O, aveți grijă mare, nu puneți preț pe voi înșivă sau unii pe alții, ci puneți preț pe cuvântul lui Hristos, că unii din cei ce au venit și au mers pe cale aici s-au tras în părți și au pierdut mersul cu Domnul și n-au mai stat apoi și au plecat, iar dacă aici au stat și au pierdut din mers pe Domnul, o, n-au cum să-L mai aibă pe unde s-au dus în lume, o, nu, și crezând ei că-și câștigă sufletul, iată, și-l pierd, precum este scris, dar mai sunt minți care să priceapă aceasta? Face tot omul ca Adam, că el n-a crezut că va muri dacă nu va asculta de Domnul, și apoi a văzut aceasta, a văzut că Domnul a fost adevărat în cuvânt.

O, de la început femeia a pus moarte în om, l-a luat din brațele lui Dumnezeu și l-a căzut spre ea și spre păcat, dar cine înțelege cuvântul cel de azi al Domnului, acela fuge de apropierea de femeie, de vorbit cu ea, de petrecut cu ea, de gândit ca ea și la ea.

O, fii ai Cuvântului Hristos, învățați mereu, învățați taina cuvântului rostit peste voi, ca să nu gustați din neascultarea lui Adam. Nu întoarceți cuvânt pentru cuvânt, nu lucrați cuvânt care să desființeze cuvântul rostit peste voi din cer sau din părți, căci duhul semeției face aceasta, duhul neiubirii este cel ce respinge prin cuvinte. Credeți în cuvântul pus peste voi, care vine spre voi, nu în cuvântul vostru să credeți, căci limba omului poate să-l ascundă pe omul însuși. Ori de câte ori nu veți asculta, rușinați-vă adânc de voi înșivă ca să-l rușinați pe diavolul, care se bucură de neascultarea omului. Aveți grijă mare, nu ascultați de voi înșivă. Luați din față lucrarea ascultării. Oricât v-ar fi de greu, faceți ceea ce eu vă îndemn, și faceți mereu, nu o dată sau de două ori. Nu vă ascundeți unii după alții, o, nu vă ascundeți unii cu alții, unii de alții. Nu aveți dreptul să faceți aceasta și să împingeți spre moarte pe cei ce aleg pe Hristos. Cei ce dați să căutați cu dulceața cea otrăvitoare a păcatului neascultării, mergeți cu păcatul acesta dacă asta căutați, dar nu aveți dreptul să împingeți și pe altul să cadă odată cu voi. Așadar, fiți sfinți, fiți sfinți mereu și păstrați-vă unii pe alții sfinți. Aceasta înseamnă să iubiți, să nu trageți spre păcat pe cel de lângă voi. Sunt femei pe lângă care se stinge tot răul din om și se sfințește omul, iar toate celelalte multe de pe pământ femei aprind răul în om, aprind în om dorul de femeie sau dorul de păcat, că iată, așa a făcut de la început femeia, l-a despărțit pe om de Dumnezeu pentru ea. E aproape pierdut cel nesupravegheat clipă de clipă, iar satana asta așteaptă, să cadă veghea cea sfântă dinspre unii spre alții. Așadar vegheați unul pentru altul pentru sfințenie în voi, și numai prin ascultare veți putea, fiilor.

Să se audă cuvântul acestei învățături peste tot pe unde sunt creștini cu credință în venirea Domnului cuvânt pe pământ în acest timp.

Iar eu, Doamne, n-am putut cu altă grăire să mă așez în carte lângă Tine în ziua mea de sobor între sfinți, că eu prin femeie am fost dat pieirii, iar femeia a făcut aceasta pentru păcatul din ea, cu care omoară pe om. Să ia tot omul acest adevăr și să-l pună în minte și să vadă câtă pieire îi aduce femeia și statul lui în preajma ei, că nu e bărbat care să caute după femeie decât pentru păcatul din el și din ea, și prin care omul Îl părăsește pe Domnul, Care dă viață oamenilor.

Așa a fost cuvântul meu de azi, Doamne, așa a trebuit să-l rostesc și să-l așez în carte. Din râvnă pentru Tine am grăit așa. Să crească dorul de Tine în inimile creștinilor Tăi. Aceasta este râvna mea. Iar Tu întărește acum cuvântul meu. Amin.

— O, adevăr adevărat a fost să întărești tu acum cuvântul Nostru pentru omul care se alege ori pentru sfințenie, ori pentru păcat, că nu este cale de mijloc, o, ucenicule al Meu. Ești calea Mea spre oameni ca și atunci. Împărăția cerurilor este în viața de zi cu zi trăită de om ca și în cer pe pământ, și așa se sălășluiește ea cu oamenii, și este ea deasupra oricărei împărății și nu-i trebuie țară cu hotare și nu-i trebuie bunuri pământești și omenești. Ea este împărăția care face rai din om, și om de rai face ea, și este ea peste tot pe unde omul are înăuntrul și în jurul său pe Domnul Împărat.

O, de dorul ce l-am avut de la cea din urmă așezare a Mea în carte cuvânt am grăit mult în ziua aceasta și am învățat mult, ca să iei tu și să pui peste tine și să păstrezi ce-ți dau, fiule al poporului Meu, dar trebuie să știi bine de tot cum poți să-Mi fii fiu, iar după ce știi bine, să te faci fiu al Meu cu viața ta de zi cu zi, căci Eu sunt fără de început și fără de sfârșit, și de aceea sunt și Mă numesc: „Eu sunt Cel ce sunt”, și după adevăr sunt.

Te voi găsi în sărbători că Mă aștepți și iar îți voi da povața Mea, fiule poporul Meu, că Eu, Domnul, cobor în sărbători ca să nu ostenesc mai mult pe cei ce-Mi stau de cale a Mea ca să vin și ca să-Mi îngrijesc poporul, și pe cei credincioși care Mă iau de la izvor, și a căror credincioșie merge până la sfârșit, nu numai o vreme.

O, pace vouă, fiilor de la izvor! Am poposit mai mult la masă cu voi. V-am spus că vin plin de dor după o vreme mai lungă între cuvânt și cuvânt, și Mi-a fost dor și v-am ostenit sub greutatea cu care vin. Vă mulțumesc vouă că-Mi țineți trează învățătura Mea între voi. Unul pe altul mereu să vă vegheați, mereu, fiilor, și peste tot să se lucreze așa pe unde sunt creștini de partea Mea.

Mi-am ostoit dorul, și rămân plin de dor. Mi-e dor și Mi-e drag să cuvintez vouă, fiilor. Mă mângâi în dorul Meu când stau cu voi Învățător. Har vouă, fiilor, har voiesc să aveți în voi și să împărțiți din el, și tot mai mult să fie el în toți. Fără el în voi e primejdios să stați. El este cel ce-L face pe Dumnezeu în voi, și pe voi în Dumnezeu, o, fiilor.

Îmi las acum semn peste voi și spun: Har, har vouă, pace vouă, pace, fiilor! Pacea Mea vouă, mereu, mereu, o, fiilor! Amin, amin, amin.