Utilizarea acestei pagini se supune Condiţiilor de utilizare a site-ului.


Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor



Mi-e dor, mereu Mi-e dor să deschid cerurile deasupra cetății cuvântului Meu și să-Mi deschid gura și să-Mi las cuvântul să curgă peste cetate ca să fie așezat în cartea sa și să mărturisească el lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ în acest timp, o, că Mi-am făcut cetate pe pământ și Mi-am așezat în ea străjeri de veghe să-Mi primească ei glasul venirii Mele cuvânt peste pământ și să-l pună pe cale și să meargă cuvântul Meu de la margini la margini și să poată afla cei de pe pământ cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta, că Eu, Domnul, în toată vremea am lucrat pe pământ cu cei ridicați de Mine la lucrul Meu din fiecare vreme, dar ca și azi, ca și acum cu o mânuță de popor n-am mai lucrat alte dăți, fiindcă acum se împlinește venirea Mea cu sfinții, și cu glasul Meu grăiesc de deasupra, că am de înnoit totul, totul, precum este scris de înnoirea lumii, și toate se lucrează prin cuvânt ca la facerea pe care am încheiat-o cu facerea omului, după care am dat să Mă odihnesc și să pecetluiesc ceea ce am lucrat și am așezat să fie.

Pace vouă, străjeri din cetate pentru venirea Mea cuvânt pe pământ și pentru mersul cetății și al lucrului din ea! O, fiilor, cei ce se hrănesc cu slava cuvântului Meu de peste această cetate nu tresar înaintea acestei taine mari când li se împarte de aici cuvântul Meu de hrană a lor, de pus în lucru peste viața lor cu Dumnezeu. Ar fi să-i cuprindă pe ei fiorul iubirii de Dumnezeu și al slavei lui Dumnezeu, ascunse în cuvântul Meu de peste cetate, fiilor. Plata credinței lor ar fi să fie mai mare, mai multă decât a acelora din vremea Mea pe pământ cât am stat între oameni cu trupul Meu cel luat din pântecele cel fecioresc al mamei Mele Fecioara, și ar fi să nu mai fie ei pământești, ci să fie duhovnicești și cerești apoi toți cei care iau din gura Mea cuvântul Meu cel de azi cu voi, o, dar pământul apasă peste ei, căci trupul cere prea mult, prea multe, la fel și firea cea omenească, mult căzută ea din vrednicia pe care o pusese Dumnezeu peste om la zidirea lui, căci omul s-a priceput să se îngâmfe, să se creadă în stare el, să treacă peste Dumnezeu, Făcătorul a toate și al omului apoi, iar îngâmfarea omului s-a făcut apoi căderea lui din Dumnezeu și din casa raiului, și iată, are omul de ce să stea tot timpul îndurerat de pocăință, că are el nevoie de iertare în toată vremea zilelor lui pe pământ, căci firea și trupul firii îl trag mereu în jos, iar în sus nu mai are ce trimite ca să aibă strânsură la Dumnezeu, o, și măcar pocăință cu umilință multă ar fi să aducă omul înaintea Mea, și de la duhul umilinței să simtă el nevoia de Dumnezeu, să aibă Dumnezeu omul, să nu stea fără Dumnezeu peste viața lui, o, dar știe el cum vine aceasta, știe cum să nu stea omul fără Dumnezeu pe pământ?

O, știu Eu aceasta, am Eu această lucrare peste pământ cu omul și pentru om, și de șapte mii de ani lucrez și veghez viața cea căzută din rai a omului neiubitor de Dumnezeu și neascultător de cuvântul lui Dumnezeu de peste el, căci omul își ia viața de sub ocrotirea lui Dumnezeu și și-o face el după cum îl îndeamnă duhul satanei, duhul cel pătruns în rai ca să-l îndemne pe om să nu asculte de Dumnezeu, ba să și iasă pentru voia de sine de sub voia lui Dumnezeu și să-și ducă așa zilele vieții lui pe pământ, iar aceasta se întâmplă pentru că așa a pățit omul prin neascultarea lui de Dumnezeu, de Făcătorul a toate și a omului apoi.

Se citește în duminica aceasta în biserici învățătura Mea cea despre tatăl cel cu doi fii, părăsit fiind el de fiul cel mai mic, care și-a împins tatăl să socotească și să facă împărțirea moștenirii și să-i dea partea lui de moștenire, căci el nu mai voia să stea cu tatăl său, și voia departe să se ducă și să-și poarte viața spre plăceri păcătoase, ieșite din iad în calea oamenilor pe pământ ca să-i ademenească pe ei spre despărțirea de Dumnezeu ca și pe Adam în rai, care a primit din partea satanei îndemn să nu stea supus lui Dumnezeu și să-și facă voia sa și să se unească cu femeia sa, spre despărțirea lor de Dumnezeu.

O, așa e cu omul, se desparte de Dumnezeu pentru voia sa însăși. El nu știe altfel pentru viața sa, decât ceea ce a făcut omul de la începutul lui, și am lăsat scris acum două mii de ani cărarea lui înapoi spre Domnul.

Un om avea doi fii, iar cel mai mic și-a cerut partea lui de moștenire și s-a dus departe, dar Domnul a vegheat și a adus lipsă mare peste cel pribeag și a trimis foamete mare peste ținutul în care el și-a irosit în plăceri zilele vieții, iar străinii ținutului n-au întins mâna să-l ajute, să-i ostoaie foamea și lipsurile de toate cele spre îngrijirea vieții, o, și s-a umilit și s-a gândit el la tatăl său și a hotărât să meargă înapoi și să-i ceară tatălui lucrul de argat pentru pâinea cea spre ființă și atunci tatăl a simțit inima și întoarcerea fiului risipit în plăceri și s-a umplut de duioșie și de dorul lui și a stat în așteptarea lui, ținându-i calea ca să-i iasă în întâmpinare și să-i dea curaj să se apropie spre mila tatălui său, care simțise durerea și pocăința fiului său pribeag și îndurerat de fapta lui, de despărțirea lui de tatăl său, care la venirea lui de prin străini i-a făcut primirea și îmbrățișarea și i-a dat veșmântul cel de fiu și încălțămintea, și apoi masă pusă cu vițelul cel îngrășat și petrecerea cea de bucurie și de joc în cinstea întoarcerii lui la tatăl său.

Fiul cel mare, însă, nu s-a bucurat de fratele lui că s-a întors, ba, mai rău, s-a ridicat cu judecată asupra tatălui său și s-a umplut de răutate, de cuvinte cu pretenție și cu cârtire în ele și a spus când tatăl a dat să-l îmbie să intre în sala bucuriei întoarcerii fratelui său mort și înviat prin pocăință la tatăl său pentru iertare și pentru slujire de argat, și a spus el tatălui său cu mânie: «Eu îți slujesc ca rob de atâția ani stând sub ascultare, dar mie nu mi-ai dat un ied măcar ca să mă veselesc cu prietenii mei. Când însă a venit acesta, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, iată, ai tăiat vițelul cel îngrășat».

O, n-a ascultat fiul cel mare pe tatăl său, care îl ruga să intre la petrecere, chiar dacă tatăl său i-a spus că toate sunt ale lui din averea tatălui, și că trebuia bucuria făcută la întoarcerea celui pribeag, și care s-a apropiat cu pocăință la Dumnezeu și la tatăl său pentru slujire de argat.

O, fiilor, se face bucurie mare în cer pentru cel ce se pocăiește și se întoarce de la păcat spre Dumnezeu. Dar pentru cel ce cârtește la întoarcerea celui greșit, o, ce este cârtirea aceasta? Ce este acest păcat al cârtirii? Este scris în Scripturi pedeapsa cea pentru cârtire a poporului, și trebuie cunoștința cea din Scripturi s-o aibă cei ce vor să-L cunoască pe Dumnezeu și lucrările Sale, căci scris este: «Mă îndur de cine voiesc». O, aceasta este dreptatea lui Dumnezeu, nu cum o înțelege omul de rând, care vrea dreptate și care nu știe că n-are merite și că este greșit pentru toate cele urâte ale vieții sale.

O, nu dreptatea pe care o cauți, ci pocăință îți trebuie, omule, și nu cârtire să ridici, căci Eu, Domnul, Mă îndur de cine voiesc, de cine se pocăiește de păcatele sale Mă îndur.

Să se cerceteze pe sine tot sufletul care ia cuvântul Meu de la izvorul de aici, o, să se cerceteze dacă nu cumva dă să facă păcatul cârtirii, al nemulțumirii, al neascultării, al îngâmfării, căci fiul cel mare muncea cu mâna sa la curtea tatălui său cel cu doi fii și tot muncea mereu, dar apropiere de tatăl său și dragoste și grăire între ei nu avea, nu căuta, nu grăia cu tatăl său sufletește, și căuta doar cu munca mâinilor, cu cele pământești ale cetății lor, o, și era rece, era aspru, era fără dragoste de tatăl său, chiar dacă muncea și purta grijile cetății.

Nu s-a mai scris despre acest fiu mai mult, dar păcatul cârtirii, este scris în Scripturi despre acest păcat, o, și să se ferească de acest păcat toți fiii și fiicele poporului cuvântului Meu, să se ferească și cu inima și cu mintea și cu gura, căci judecata cea pentru toate este la Dumnezeu și la veghea Lui peste toate și peste toți, și nu este a omului judecata lucrurilor, ci este la Dumnezeu aceasta.

O, e bună pocăința, nu îndreptățirea, nu dezvinovățirea, nu răceala de suflet prin acestea, nu nemulțumirea, nu neascultarea, o, nu, că iată, pocăința le biruie pe toate cele rele, și are trecere spre Domnul cel ce se pocăiește, dar duhul pocăinței și lucrările lui trebuie bine pătrunse, trebuie umilință mare și multă să stea peste creștin pentru această lucrare care sfințește omul, și trebuie apoi lepădarea de faptele moarte, ca să se cheme pocăință pocăința omului pătruns de acest duh al iubirii de Dumnezeu în om, și cu el, cu iubirea aceasta să-și lucreze omul pocăința sa, căci tot omul este păcătos și este departe, departe de vederea celor nevăzute ale Domnului și ale omului, o, și mult mai mult au animalele și păsările, căci Valaam era văzător al celor nevăzute și era prooroc, dar n-a văzut cum vedea asina cu care el se purta, căci ea vedea pe îngerul Domnului stând în față ca să nu meargă Valaam să blesteme poporul Israel, și iată, omul nu vede îngerii, dar animalele și păsările îi văd, că așa le-a fost dat, fiindcă ele nu se îngâmfă ca omul, care dacă ar vedea pe cele ce nu se văd ale lui Dumnezeu și ale omului ar face ca Adam, care s-a trufit în rai, și n-a mai făcut el apoi pocăință pentru acest păcat, și a căzut apoi de la Dumnezeu pentru păcatul acesta, din care au ieșit alte păcate tot mereu apoi.

O, fiilor, numai Dumnezeu are a judeca lucrurile și stările toate, căci Domnul este Cel ce vede, și nimic nu-I este Lui ascuns. Iar omul trebuie să se umilească tot mereu și să iubească fără de fățărnicie și fără de cârtire, și numai atât e partea lui cea pentru iubirea de Dumnezeu și de frați, dacă se alege el de bunăvoie pentru Dumnezeu cu viața lui, și apoi să dovedească el aceasta.

Iubirea Mea pentru mersul Meu cu voi Mă ține mereu la veghe peste voi și peste purtarea voastră, fiilor care aveți peste voi cuvântul Meu de învățătură și de hrană, o, și Mă uit cât sfat primiți mereu, cât de amănunțit se desfac toate cele care s-ar vrea încurcate ca să-și facă satana stat cu lucrul său peste lucrul Meu cu voi. Iar voi să prețuiți să stați sub veghe, fiilor, căci un ochi duhovnicesc surprinde totul, și nu rămâne nimic prea mic și neobservat, căci ochiul duhovnicesc mărește și se uită bine la fapta care se vrea trecută cu vederea ca să pară că nu este nici o primejdie, dar toate par neînsemnate omului care nu are lucrarea veghii sfinte, numai că duhul lui satana face din mic mare apoi, iar pedeapsa cârtirii e dureroasă, fiindcă lucrarea cârtirii lucrează prin ea durerea ei, și altceva mai bun nu aduce cârtirea, o, dar cine este cel ce înțelege cu adâncime rodul bun sau rău al vieții omului și al faptelor lui?

Acum, fiilor, trimiteți spre lecție sfântă cuvântul Meu cel de azi spre cei ce caută la voi venirea Mea cuvânt pe pământ pentru lucrarea omului cel nou al celor ce se nasc din cer, de sus, la glasul acestui cuvânt, care cheamă omul la înviere, la înnoire, la pocăință, fiilor.

Lucrați și voi, o, lucrați și voi mereu, și nimic să nu rămână necercetat, ca nu cumva satana să poată și el, ci numai Duhul Meu Cel ascuțit și viu mereu, numai El să stea între voi și să țină pe masă duhul pocăinței și al roadelor ei, căci fără roade de pocăință nu este înviere, fiilor, nu este mântuire, nu este biruința lui Dumnezeu, o, fiilor. Amin, amin, amin.

28-02-2021

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului



Sunt îmbrăcat în cuvânt, și așa Îmi este lucrarea și statul la lucru în așternutul acesta, din care ies cuvânt și Mă port peste pământ și-Mi las cuvântul din loc în loc ca un semănător care-și lucrează dis-de-dimi­neață ogorul și așteaptă rodirea seminței, hrănind-o și udând-o și încălzind-o și luminând viața ei, ca să-I aduc Tatălui Meu lucrul cel împărțit să-l lucrez și rodul lui, căci Tatăl așa închinători voiește să aibă, iar Eu Îi sunt credincios în lucrul cel dat să-l lucrez și nu stau din lucru, o, și lucrarea Mea este cuvântul și este el iubirea lui Dumnezeu.

Pace ție, popor învățat de Dumnezeu! O, ce face omul care nu se face cuvânt între el și semenul său, fiilor? Cuvântul Meu este iubirea Mea și împărțirea ei și rodul ei apoi. Ce lucrare de iubire are cel ce nu se face cuvânt ca al lui Dumnezeu între el și fratele său? Ce rod își are seara agonisit în vistieriile cerești cel ce nu-și adună în cer pentru veșnicia lui apoi? Pe pământ își face și își strânge omul de toate în toată viața trupului său, o, și rămâne fără agoniseala lui apoi, că nu-i pentru cer și pentru viața lui în cer apoi. Cuvântul cel din cer și cel pentru cer, atâta lucrare ar fi să-și strângă omul și să rămână cu rodul ei, cu agoniseala ei în cer, cu partea cea bună, care nu se va lua de la el dacă o lucrează pe ea.

O, fiilor, toate cuvintele gurii voastre sunt sau nu sunt rodul cel pentru strânsura care vă așteaptă în cer, și de aceea vin și vă dau ca să vă dați unul altuia din cer, lucrare cerească să vă dăruiți unul altuia, fiilor, că Mie nu-Mi puteți dărui altceva ca să am de la voi și să vă strâng în cer pentru voi, fiindcă nici Eu nu am altă lucrare între voi, ci am cuvântul, fiilor, iar el este iubirea Mea, adevărata iubire cu care Mă dăruiesc, fiilor, și pe care o dau vouă ca între frați, ca între cei din cer, o, și așa țin Eu cerul aproape de pământ, și tot așa v-am învățat și pe voi și v-am spus: țineți cerul aproape de pământ, fiilor, și feriți-vă tot timpul de asemănarea voastră cu omul, dar dați-vă viața și silința pentru asemănarea voastră cu Mine, măi fiilor. Pe cei dintre voi care se fac cuvântul Meu între voi, o, țineți-i în cinste și în dragoste în inimile voastre, căci aceștia sunt cununi de slavă la mesele voastre de dragoste și împart ei ca și Mine iubirea Mea între frați, că altfel cine ar mai putea vedea lucrarea iubirii Mele împărțindu-se între frați?

În ziua aceasta de lucru sfânt și de cuvânt sfânt așez pe masă între voi lucrul Meu cel ceresc așa cum îl așezam între ucenicii Mei acum două mii de ani ca să-i învăț pe ei și să-și ia ei de la Mine felul lor de lucru și înțelesul cel bun de lucrat, și am spus despre doi oameni care s-au dus să se roage înaintea Domnului, un fariseu și un vameș. Înaintea Domnului s-au înfățișat și unul și altul, dar nici unul nu știa despre lucrarea iubirii între cei ce se adună la loc de rugăciune, și fiecare își zicea în sine că se roagă, și zicea fariseul: «Mulțumesc Ție, Doamne, că nu sunt ca și ceilalți oameni care nu Te iubesc, sau ca și acest vameș, căci eu Îți aduc două zile de post în fiecare săptămână și zeciuială din tot ce câștig». Vameșul însă își vedea păcatele și se umilea uitându-se în pământ și lovindu-și pieptul, și cu jale zicea și cerea: «Ai milă, Doamne, de păcătosul de mine!», și era fără de prihană strigarea lui către cer și se înălța prin smerenia lui către mila lui Dumnezeu.

O, fiilor, cei doi veniți înaintea Domnului nu cunoșteau lucrarea iubirii dintre frați, și așa au venit ei la casa lui Dumnezeu, unul mulțumit de el însuși, iar celălalt cerând mila Mea pentru nevrednicia lui. Să se fi arătat cei doi ca niște frați ai duhului iubirii nu puteau, nu știau ei lucrarea aceasta a iubirii și știau în felul lor să vină înaintea lui Dumnezeu. O, și de aceea am venit la voi cuvânt și am pus veghe și am spus să fie frații deopotrivă unii cu alții când se adună Domnului pentru lucrarea iubirii frățești, pentru cuvântul iubirii, pentru cuvântul rugăciunii, pentru gândire la fel, ca să poată lucra ei iubirea, fiilor.

Stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă și se așează între voi atâtea pilde mari, de la care să învățați voi lucrarea și iubirea dintre frați, fiilor, căci duhul iubirii se scutură de sus în vremea statului vostru împreună și strecoară pe masă tot ce aveți voi de învățat și de lucrat, tot ce trebuie să știți și să lucrați în toată clipa, iar iubirea aceasta trebuie să se facă ea cuvânt de la frate la frate înaintea Domnului, și nici un fel de lucrare să nu întreacă între voi împărțirea cuvântului gurii Mele între frați, căci v-ați unit cu Mine prin acest cuvânt, fiilor, și tot așa și unul lângă altul v-ați unit când M-ați găsit, o, și pe el, cuvântul Meu să-l împărțiți la masa frățească mai mult decât pâinea de pe masă când vă adunați să vă hrăniți cu ea trupurile, iar trupurile voastre să slujească iubirii de Dumnezeu și de frați, o, fiilor.

Se ruga vameșul pentru iertarea multelor lui păcate, și aceasta este o mare învățătură pentru cei ce se dau lui Dumnezeu cu pașii vieții lor, că dacă nu-I spui Domnului cu lacrimi să-ți ierte păcatele care te despart de Domnul faci mai departe păcat, dar iubirea ta de Domnul te scapă de păcat, iar prin păzirea poruncilor îți vei îndrepta calea ta cu Domnul, precum este scris.

Omului îi este mai ușor să biruiască o cetate, mai ușor decât un păcat, o, și de aceea e greu de cel ce se lasă spre păcat, căci păcatul îl biruiește apoi și nu mai vrea și nu mai poate, nu mai vrea fără de păcat, iar Eu, Domnul, în zadar am murit pentru un așa om, și păcatul îl doboară pe om prin neascultare ca și pe Adam în rai, și care nu s-a mai despărțit de păcatul care l-a despărțit pe el de rai, iar durerea Mea e lungă de atunci și până azi și nu-Mi mai trece ea și doare mereu, căci omul alege femeia spre păcat, iar păcatul îi taie frica de Dumnezeu, de Cel ce a zidit omul.

Fiilor, fiilor, îndeletniciți-vă cu lucrarea credinței mărturisitoare, credeți și mărturisiți-Mă, măi fiilor, iar Eu să simt că vă sunt Dumnezeu, să simt de la voi aceasta. O, așa s-a mântuit tâlharul, mărturisindu-Mă s-a mântuit, și a rămas scris ceea ce s-a auzit din gura lui sub poala crucii, că a vorbit și el, și am vorbit și Eu și a rămas vorbirea dintre noi, și mult Mi-a mângâiat el durerea iubirii de pe cruce, căci a vorbit el tâlharului cel batjocoritor de pe cruce și i-a spus: «Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești în aceeași osândă cu El? El n-a făcut nici un rău, dar nouă ne este meritată răsplata fărădelegilor noastre», iar apoi a spus: «Doamne, amintește-Ți de mine când vei veni întru împărăția Ta!», și i-am spus lui apoi: «Azi, chiar azi tu vei fi cu Mine în rai».

Fiilor, fiilor, acest tâlhar și-a mărturisit credința și s-a mântuit. La fel și vameșul care M-a mărturisit că sunt Dumnezeul Cel milos pentru cei păcătoși. O, și așa să faceți și voi, fiilor, să Mă mărturisiți ca și aceștia și să credeți mărturisindu-Mă și umilindu-vă, că mare mântuire aduce mărturisirea lui Dumnezeu în vremi de necredință pe pământ, și crește rodul credinței și crește iubirea de Dumnezeu între cei ce se aleg de partea Mea când totul piere sub povara păcatelor de pe pământ.

O, fiilor, simțirea cea leneșă, nelucrătoare a celor ce se vor pe cale cu Mine, aceasta slăbește cu multul lucrarea credinței, ba poate să-l cadă din credință pe om, o, și de aceea trebuie întețită cunoștința de Dumnezeu și setea de iubire apoi pentru Domnul cu mare căutare și dor, căci fără lucru nimeni nu câștigă nimic, o, și nimic nu se capătă degeaba, și iată, trebuie să greșească omul tot mai puțin, iar gândirea smerită, purtarea și cuvintele gurii îl aduc pe om să greșească mult mai puțin față de Dumnezeu și de semeni și de el însuși, și îl ajută să fie mai curat cu inima și cu mintea, cu purtarea și cu lucrarea, cu cuvântul gurii, fiilor, și mult mai smerit, cu mai multă pace în suflet, cu simțire a trăirii pentru Domnul, cu senin în inimă și pe față și pe toate trăsăturile lui, o, și pleacă atunci de la el simțirea cea leneșă, cea nelucrătoare, și vine în loc duhul credinței mărturisitoare, care îl poate aduce pe om la darul cel de sus al mântuirii lui.

Așadar, iubirea când este ea, se face cuvânt între frați și este și se mărturisește, căci această lucrare de cuvânt este facerea omului nou, a celui ce se sfiește ca vameșul înaintea lui Dumnezeu și ca tâlharul, care Mi-a recunoscut împărăția și venirea Mea cu ea, și așa a mărturisit el pentru Mine, și cu credință a mărturisit.

O, fiilor, căutați învățătura Mea cea pentru sfiala cea sfântă, ca să văd apoi la voi și între voi lucrarea ei între frate și frate, căci sfiala se dovedește prin cuvinte dacă ea este sau nu este, și vameșul a fost sfios înaintea lui Dumnezeu prin cuvântul mărturisirii sale, iar fariseul n-a fost sfios nici față de Dumnezeu, nici față de om, și această lucrare a sfielii sfinte să vă fie vouă lecție de învățat, mereu pe masă lecție de zi cu zi, fiilor, mereu prin lucrarea ei dovedită între frați, că Eu stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă ca să țineți cerul aproape de pământ, măi fiilor. Iar voi privegheați și stați sub duhul învățăturii sfinte și luați din el mereu, mereu peste purtarea voastră, o, și așa Mă veți mângâia, și așa veți fi mărturisitori învățăturii coborâte peste voi din cer, ca să fiți voi împărăția Mea, plăcuții Mei, iar la voi să se găsească povețele Mele, fiilor.

O, și puneți pe cale cuvântul Meu ca să meargă el spre lucrarea lui, căci Eu, Domnul, le grăiesc celor ce-și fac vreme să Mă asculte, și, iarăși, Eu îi ascult pe cei ce-și fac vreme să-Mi vorbească, o, fiilor. Amin, amin, amin.

21-02-2021

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Întâmpinării Domnului



Calea Mea între cer și pământ se face cuvânt și se așează în cartea sa, și este taina lui Dumnezeu această lucrare de cuvânt, ca să fie Dumnezeu aproape de pământ și ca să-Și gătească mereu, mereu ziua slavei, că trebuie să vină această zi și să se mărturisească prin împlinirile ei scrise în Scripturi, așa cum toate cele scrise despre Mine pentru vremea cea de acum două mii de ani s-au împlinit întocmai, și toate vin la vreme spre împlinirea lor cu sau fără așteptarea oamenilor de pe pământ, că iată, oamenii nu dau să știe că Eu, Domnul, nu stau, și merg și tot merg, căci am spus: «Eu sunt Calea», și trebuie să aibă oamenii de unde să învețe calea și mersul spre ea și pe ea apoi, și mai trebuie să vrea oamenii să învețe că fără această căutare nu dau de calea lor spre Dumnezeu.

Cu duhul păcii Mele Îmi întăresc calea și mersul pe cale, ca să Mă așez cuvânt pe pământ și în ziua aceasta de praznic sfânt, căci acum două mii de ani am fost purtat în brațe de bătrânul Simeon la patruzeci de zile după nașterea Mea, și a grăit el prin Duhul că mulți se vor împotrivi și se vor prăbuși așa, și iarăși, mulți se vor ridica la acest semn, și multor inimi li se vor descoperi gândurile, o, și așa a fost primirea Mea în templul Domnului când M-a dus mama Mea Fecioara spre închinare înaintea lui Dumnezeu.

Îmi întăresc pacea și mersul pe cărare și vin cuvânt în carte și grăiesc. O, fiilor care-Mi deschideți, țineți aproape cerul de pământ, măi fiilor, că strigă pământul la cer, și tot ce este pe pământ strigă la cer fără să se știe aceasta de cele și de cei de pe pământ. Tot binele cel așteptat de toți și de toate este în cer, dar omul de pe pământ nu știe să caute spre cer, de unde vine toată izbăvirea, toată liniștea, toată pacea, tot binele. Voi însă știți aceasta și de aceea vă spun și fac îndemn spre voi: țineți aproape cerul de pământ, fiilor! O, fiți plini de veghe pe pământ, că nu mai este duh de veghe între om și Dumnezeu, nu mai stau oamenii pe pământ în așteptarea Domnului Iisus Hristos, iar Eu am spus pe pământ când eram: «Privegheați!», așa am spus.

O, pace vouă, fiilor! Întăriți această pace peste fiii și fiicele poporului cuvântului Meu și țineți cerul aproape de pământ, și nici un fel de lucrare să nu fie mai mare și mai multă ca și aceasta între cei ce s-au voit cu Dumnezeu prin acest cuvânt de veghe în calea venirii zilei Domnului, zi care va fi de bucurie pentru mulți, iar pentru alții mulți nu, o, că nu știe omul taina bucuriei, de vreme ce n-o lucrează pe ea cu înțelepciunea cea de sus pentru om, că nu ceea ce este albastru și boltă albastră deasupra pământului e cerul și cele ale cerului, o, nu, dar de unde să știe oamenii cum să înțeleagă cerul și locașul ceresc și toate tainele cerești, și de unde să le știe dacă nu are omul dor de Dumnezeu, în Care el crede și atât, și nimic mai mult?

O, nu e numai atât Dumnezeu, nu e de ajuns cât știe și înțelege omul despre Dumnezeu și locașul Său, despre cer și cele cerești. Toate cele făcute de oameni pe pământ le acoperă mintea ca să nu mai caute cu ea pe cele veșnice, care sunt și așteaptă de pe pământ. De aceea Mă aplec și îi rog pe cei ce Mă știu venit pe pământ în acest cuvânt ceresc, îi rog să-și poarte mintea spre cele din cer, spre Cel ce a făcut cerul și pământul și omul și toate cele păstrate în cer pentru cei ce le vor alege ca bucurie a lor pe pământ.

Voiesc cu mare așteptare să-i privesc și să-i văd pe cei ce Mă iau din acest cuvânt, să-i văd că au căutarea spre cer și că au mângâierea celor nădăjduite de ei cu multă credință, că dacă-și lasă mintea la voia întâmplării așa le este și lucrarea, iar Eu privesc să le văd lucrarea minții și să văd cu ce trag ei, că este scris despre Mine că voi fi spre prăbușirea sau spre ridicarea multora, și nu voiesc ca acest cuvânt să arate că în mijlocul celor ce cred în Mine prin el sunt de două feluri cei ce cred și aleg, o, că lesne îi este lui satana să-l îndulcească pe creștinul credincios să nu caute spre cer cu așteptare și cu dor, ci să stea doar ca pe pământ și atât cu lucrarea sa.

O, fiilor, trebuie întețită tot mai mult venirea Mea cuvânt pe pământ, venirea Domnului cu sfinții, dar trebuie să vorbiți mult cu Domnul și cu sfinții, măi fiilor, cu mult mai mult decât vorbiți între voi frate cu frate. Numai așa va căuta inima omului spre binele lui, iar altfel omul așteaptă în zadar pentru el de la Domnul. Acum două mii de ani bătrânul Simeon a trăit viață lungă așteptând semnul cel ceresc, și a primit pe Domnul Prunc în brațe și a văzut cu ochii lui pe Cel așteptat din cer să vină. O, tot așa așteptare să fie și în cei ce sunt popor al cuvântului Meu, că altfel este cel ce așteaptă pe Domnul, altfel decât cei ce nu-L așteaptă și nu-I lucrează așteptarea, căci această așteptare are lucrare mare, fiilor, mare și frumoasă foarte, măi fiilor.

Vă mângâi învățându-vă lucrarea mângâierii și vă spun: țineți aproape cerul de pământ, țineți pe Domnul aproape cu voi în toată vremea, că altfel sunt cei ce lucrează aceasta, altfel decât cei ce nu au pe Domnul cu ei. Iubirea să vă fie lucrarea, și apoi sfiala sfântă, răbdarea cea roditoare de mântuire, bunătatea, vorbirea aleasă, fiilor, și toate întru sfințenia duhului, a sufletului și a trupului, ca niște fii înțelepți, ca fii ai lui Dumnezeu, care se deosebesc cu multul de fiii oamenilor, de cei ce nu caută cu Dumnezeu și după Dumnezeu cu pașii duhului lor.

Nașterea de sus este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, și de aceea trebuie să țină ei tot timpul cerul aproape de pământ, aproape de ei și cu ei, și să ia ei din cer, ca unii care cunosc de unde să-și ia hrana și învățătura, iar școala să le fie statul cu Dumnezeu, și statul cu Dumnezeu să le fie școala, ca să învețe mersul pe cale, mersul cu Dumnezeu, căci fiii oamenilor nu au de unde să învețe acest mers, și le trebuie trezire din cer ca să aleagă ei calea, iar calea este Dumnezeu și toate de pe ea pentru om.

Un crâmpei de cuvânt am așezat și azi în carte în zi de praznic împărătesc, și învățați, fiilor, carte și țineți departe de voi tristețile care dau să vă piardă seninul inimii și al privirii și al păcii și al sănătății, măi fiilor.

O, luați din cer mângâieri! Duhul Sfânt Mângâietorul este darul pe Care vi l-am promis ca să vă fie de mângâiere vouă. Luați și puneți peste voi din El, luați din cer, fiilor! Voi să nu fiți ca oamenii și atât. Voi să fiți ca fiii lui Dumnezeu, și tot așa să aveți și viața și fața și gândul și mișcarea și rodul, și fiți ca Dumnezeu, fiilor.

O, feriți-vă tot timpul de asemănarea cu omul și sârguiți-vă să fiți asemenea Mie, măi fiilor. Mă aveți pe Mine model, și nu vă puteți dezvinovăți că nu aveți de unde să învățați ca să fiți ca Dumnezeu. O, nu uitați că Eu, Domnul, n-am judecat, n-am învinuit pentru Mine pe altul, n-am căutat dreptatea Mea, n-am urât, ci am iubit, n-am fost aspru, ci blând am fost, și numai viața am căutat-o pentru toți. Așadar, îndeletniciți-vă până la unul să dați din lucrarea voastră pe cele ale omului vechi și înnoiți-vă zi după zi după modelul Meu, fiilor.

O, măi fiilor, se apropie vremea postului mare, și toți cei ce Mă cunosc și Mă iau din acest cuvânt trebuie să învețe să postească mai întâi de cele ce nu-i aseamănă cu Dumnezeu, și numai apoi să postească de bucate, numai apoi, fiilor, căci cei se apucă să postească de bucate și atât, sunt neștiutori ai vieții de creștin și ai orânduielilor sfinte pentru cei ce sunt creștini.

Privirea Mea, auzul Meu, Duhul Meu vă măsoară mereu, și toate se fac fotografie a celor lucrate de voi. Toate să le sfințiți, ca să fie sfinte toate în voi și din voi, o, și toate mărturisesc ai cui fii sunteți, fiilor.

Acum, pace vouă! Mângâiați pe Domnul cu duhul pocăinței, fiilor. O, să nu vă părăsească acest duh nici o clipă, fiilor și să cunoașteți când el v-ar părăsi. Ajutați-vă unul pe altul să rămâneți în duhul pocăinței. Grăiți între voi cu cuvinte de pocăință de la unul la altul și stați în duhul pocăinței și al răbdării sfinte pentru pocăință, iar Eu voi aștepta de la voi rodul iubirii, mereu, mereu acest rod îl voi căuta la voi și îl voi aștepta între voi și de la voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

15-02-2021