Mă apropii cu duhul puterilor sfinte ca să-Mi fac intrarea cu cuvântul în carte, că trebuie să-Mi întăresc pacea și trupul și duhul vostru, fiilor care-Mi străjuiți intrarea Mea în carte ca să-Mi las cuvântul.

Orice apăsări și tristeți și dureri când bat spre voi Îmi slăbesc în voi puterea cea pentru Mine, fiilor, iar Eu în taină dau să vă mângâi, să vă dau nădejde, să vă cruț, ca să vă am înaintea Mea, o, și sunteți mici cu puterea, fiilor, și calea cu Domnul așa a fost prin vreme pentru cei ce au mers cu Mine pe cale.

E nevoie de nădejde și de credință și e nevoie de strigare, de rugăciune ca să vină Domnul cu sfinții Săi și să lucreze din cer peste pământ și să facă Domnul biruință, fiilor, căci El este Cel ce poate.

Toți slujitorii, toți mărturisitorii Mei prin vreme au purtat sub apăsarea vremii crucea răbdării sfinte și Mă aveau pe Mine dorire a lor și se mângâiau cu Mine în gândul lor și mergeau, dar răbdarea este un mare har pentru cei de sub cruce, o, și nu e slavă mai adevărată ca aceea a lor, și iată, sfântul cel tămăduitor de dureri și de apăsări peste cei ce îl cheamă lângă ei, mucenicul și tămăduitorul Pantelimon, acest lucrător al credinței sfinte și al iubirii de Hristos a purtat o mare slavă, o mare biruință asupra necredinței de pe pământ, și s-a dăruit apoi celor ce îl cheamă din cer să le vină în ajutor în dureri, în tristeți, în nevoi, în răbdarea cea sfântă, și mult alin dăruiește el la toți, căci duhul milei cerești i-a fost lui un mare dar coborât peste el din cer, iar credința cu care a lucrat minuni a lucrat putere de credință pentru mulți din vremea lui și de după aceea până azi, și mare trebuie să fie duhul rugăciunii care aduce pe Domnul în ajutor prin sfinții Săi mijlocitori din toate vremile, și mila Mea de om e mare și lucrează ea prin sfinții Mei. Și spun aceasta ca să se știe pe pământ că sfinții vin din cer la cei ce îi cheamă după adevăr și prin credință pentru tot ajutorul așteptat de către cei necăjiți, și iată, să cheme omul pe cei din cer, iar credința să fie cale a sfinților Mei până la cei ce așteaptă de la Domnul binefacerile Lui, căci Eu voiesc să întețesc credința pe pământ ca să găsesc credință și să Mă bucur lângă cei ce cred, fiilor.

Mângâiați-vă și vă întăriți tot timpul prin cei din cer și dați-le cale și lucru ca să lucreze ei pe pământ și să împrăștie toate câte se așează pieziș împotriva biruinței Domnului și a sfinților Lui, fiilor.

Toți creștinii să iubească grăirea cu Domnul și cu sfinții Lui, căci rugăciunile sfinților umplu cupa milei Mele și stau înaintea Mea rugăciunile lor precum este scris, dar trebuie dor de Dumnezeu ca să vină Domnul pe pământ, că este nevoie de Dumnezeu pe pământ, chiar dacă cei de pe pământ n-au în mintea lor să vină Domnul și să fie cu oamenii pe pământ, căci făgăduința Lui este mare, că am spus acum două mii de ani: «Sunt cu voi până la sfârșitul timpului!», și trebuie întreagă să fie credința creștinilor în făgăduința Mea cea pentru ei.

Oștirea de mucenici are în cer serbare pentru mărturisitorul Pantelimon și se apropie cu serbarea lor lângă cei de pe pământ care slăvesc pe sfântul tămăduitor, căci dorul sfinților e mare și e aproape cu cei ce îi cheamă, și gata sunt sfinții Mei să fie și ei pe pământ cu oamenii, și să fie credință în oameni pentru lucrul celor din cer, căci cerul sfinților Mei este pentru cei de pe pământ și așteaptă ei să lucreze.

Fiilor, fiilor, vă spun pace vouă! Țineți-Mă lângă voi! Păstrați-vă puterea cea pentru lucrul Meu cu voi! Ocrotiți-vă cât puteți de zdrobirea puterii cea pentru Mine, că iată, nu pot când voi sunteți neputincioși și strânși sub apăsări! Toate sunt cu grija Mea de voi și de mersul Meu cu voi, și voiesc să vă dau întărire, fiilor. Sunteți mici, dar Eu sunt Cel mare, sunt Cel ce sunt, sunt Cel ce pot.

Prindeți puteri, fiilor! Toți cei din poporul cuvântului Meu să aibă grijă mare de împlinirea cuvântului Meu pentru ei. Aceasta aduce toată izbânda, toată pacea, toată mângâierea.

Ascultă, poporul Meu, ascultă în toată vremea de tot cuvântul Meu cel pentru tine de împlinit și ține-Mă aproape, împlinindu-Mă peste tine ca să fim nedespărțiți!

Fiilor, fiilor, fiți unii altora bucurie și vindecare și putere pe cale cu Domnul, și mai ales acestea pentru coborârea Mea la voi. Dați-vă unii altora mângâieri sfinte și veți fi mângâiați. Fiți plini de Hristos, că e greu fără Domnul, iar fiii lumii nu știu aceasta, dar să audă ei de la Mine că Eu vă spun vouă aceasta și să caute și ei să fie plini de Dumnezeu, că pe pământ stăpânește cu umbletul lui satana și rodul lui cel mult, iar oamenii nu mai văd cărarea spre viață, că e ascunsă și o tot ascunde satana de fața și de mintea oamenilor și le arată el calea spre iad.

O, fii ai oamenilor, feriți-vă de cele ieșite din iad! Dar feriți-vă voi, fii români! Ridicați-vă împotriva lui satana și dați cu el război, căci voi sunteți însemnați cu pecetea Sfintei Treimi Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar împărăția lui Dumnezeu nu are nimic în lumea aceasta, ci numai în inima creștinilor care țin calea cea de la început a bisericii Mele fără să se schimbe ea.

O, însemnați-vă tot timpul cu semnul sfintei cruci, fii români! Ori de câte ori satana și slugile lui se arată, faceți cruce, fii români, împreunându-vă cele trei degete ale mâinii drepte și însemnându-vă pe frunte, pe piept și pe umeri cu semnul sfintei Treimi, al sfintei cruci, și veți vedea minuni mari și veți vedea vaietele satanei, căci duhul rău arde ca focul în fața sfintei cruci, și ea vă să vă fie tămăduire de cursele cele pline de primejdii întinse de satana pe cale peste fiii oamenilor, dar voi sunteți români, și trebuie să arătați că sunteți de partea lui Dumnezeu, și ca să vadă satana aceasta.

Acum pace vouă! Biruință binecredincioșilor creștini asupra lui satana este crucea și puterea ei.

Pace vouă, fii români! Întăriți-vă sub pază țara cu puterea sfintei cruci! Iubiți-vă țara și pe Domnul Dumnezeul vostru și stați treji asupra duhului potrivnic, și Dumnezeu vă învață pe voi aceasta!

O, pace vouă, binecuvântare vouă, biruință prin cruce vouă, fii ai neamului român, acum și în veci, o, fiilor! Amin, amin, amin.

E zi de sărbătoare, e sărbătoare în cer și pe pământ, și Mă las cu sfinții deasupra cetății cuvântului Meu și intru în carte și pun masă de cuvânt, și pace vouă celor ce-Mi deschideți ca să intru în cetate și în carte, o, fiilor!

Și avem oaspeți ceata proorocilor, iar în mijlocul lor sărbătoresc ei pe proorocul Ilie, pustnicul cel atât de vestit în Israel în vremea sa, omul lui Dumnezeu, cum mulți îl numeau pe el, și viețuia el în pustie și mulți pustnici îl aveau de povățuitor pe el, și toți aveau darul proorociei și erau sfinții Domnului, iar poporul Israel dădea să uite de Domnul Dumnezeul lor și să trăiască străin de poruncile vieții, o, și suferea în inima lui acest slujitor, suferea din pricina milei de Dumnezeu și jalea îl zdrobea de tot și-Mi spunea jalea lui, iar Eu îl îmbărbătam, îi dădeam speranță, îl vesteam că mai sunt mulți care sunt de partea Mea în Israel și care Mă păstrează Dumnezeu al lor, o, și așa grăiam noi, Eu și el despre durerile cele de la părăsirea lui Dumnezeu a celor ce păcătuiau împotriva iubirii Mele, împotriva sfințeniei, care avea să fie odihna Mea cu omul.

O, și am venit de la Tatăl acum două mii de ani și M-am născut de la El și de la mama Mea Fecioara Om pe pământ și am stat cu oamenii treizeci și trei de ani și le-am spus: «Eu sunt Calea!». O, n-am venit de altceva dacă am venit, ci doar să-i arăt omului calea către viață, ca să nu stea în moarte omul, ca să nu stea omul în păcat pe pământ, ci să fie el odihna Mea, casa Mea, templul Meu, iar proorocul Ilie suferea de mila lui Dumnezeu, Pribeagul fără casă, căci poporul Israel petrecea în păcate, în păgânie, și își slăvea Dumnezeul lui, pe Baal, slujea minciunii, căci ce Dumnezeu mai este un Dumnezeu văzut? Dumnezeii văzuți n-au viață, n-au duh, sunt făcuți de cei despărțiți de Dumnezeu Cel Unul Dumnezeu, Cel tainic, Făcătorul cerului și al pământului și al omului, o, și dă omul să uite aceasta, dar în zadar face el așa, căci Dumnezeu grăiește prin prooroci, precum este scris, că altfel omul dă să uite de Dumnezeu.

Cuvântul Meu este adevărat, și dacă i-am spus omului «Eu sunt Calea!», o, iată cât de multă și mare necredință se suie la cer din partea celor ce tot caută cale pentru viața lor, dar altă cale de salvare nu este, nu are de unde să găsească omul cale pentru el, căci numai Eu sunt calea, o, și necredința aceasta a omului stă între om și venirea Mea, iar Eu am spus acum două mii de ani: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?».

O, e necredință pe pământ, e păcat pe pământ peste tot, fiilor. Între cei fără de credință pentru venirea Mea și pentru duhul proorociei, duhul care Îl ține pe Dumnezeu pe pământ între oameni, o, iată, fiilor, sunt mulți care caută să-i tragă de pe cale pe cei ce știu calea și merg pe ea cu pașii vieții lor, și merg cu Mine pe cale spre Mine cei ce M-au ales cale a lor. Eu sunt în cei prigoniți, și pe Mine Mă prigonesc de pe pământ cei ce prigonesc pe creștini, și este necredință pe pământ, și este prigoană pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu.

O, fiilor din cetatea Mea de cuvânt, grăiesc cu voi în cetate și mare mângâiere am că pot să vă grăiesc vouă pe cele ce le am de grăit pentru credință și pentru necredință și ca să-Mi fie scris cuvântul pe pământ. Grăiesc acum de temerea de Dumnezeu, și de care mare nevoie are omul creștin ca să nu cadă din credință, să nu-L dea pe Domnul deoparte, căci ce minte mai poate avea pentru el însuși cel care-L dă pe Dumnezeu din viața sa?

O, numai cei sfinți se tem de Dumnezeu, și de aceea se păstrează ei sfinți, ca să fie cu Dumnezeu se păstrează ei sfinți, căci altfel omul este diavol. Omului îi trebuie înțelepciune de la Dumnezeu, nu de la sine, nu de la oameni, iar pe aceasta nu poate s-o aibă omul decât dacă are în el temerea de Dumnezeu, ca nu cumva fără de ea să cadă din înțelepciune și să se piardă de la Dumnezeu omul și să tragă spre păcat, și apoi să se teamă de Dumnezeu ca și Adam în rai și să tot dea să se ascundă apoi în el însuși cu despărțirea lui de Dumnezeu prin păcat.

Am venit pe pământ cuvânt ca să grăiesc cu omul. Mi-am făcut o trâmbicioară și am grăit prin ea și s-a scris pe pământ cuvântul Meu în vreme de prigoană, că vindeau venirea Mea cei ce veneau să asculte cuvântul Meu cel prin trâmbița Mea grăit.

Intram în casa ta, creștine, și-ți vorbeam, și-ți puneam pe masă cuvântul Meu, al Fiului lui Dumnezeu, iar tu nu Mă vedeai, așa cum nici Ilie proorocul nu Mă vedea când vorbeam cu el și când el Îmi vorbea. O, nu Mă vedeai, dar Îmi vedeai trâmbița prin care tu auzeai cuvântul Meu. Eu după învierea și înălțarea Mea la Tatăl nu M-am mai lăsat văzut, căci sunt Dumnezeu, dar n-am plecat de lângă ai Mei, o, că nu pot sta fără ei nici în cer, nici pe pământ, și așa am stat și stau și cu tine, dar îți trebuie credință ca să pot să fiu cu tine și ca să Mă crezi și ca să Mă primești și ca să Mă asculți.

O, am grăit prin trâmbița Mea douăzeci și cinci de ani, și am luat-o apoi la cer între sfinți și lucrează ea din cer dintre sfinți și nu stă din lucru trâmbița Mea, căci sfinții lucrează ca și Dumnezeu, numai să fie strigați și primiți.

Venise vremea numărului de ani când trebuia să Mă descopăr peste pământ cu taina lucrării cuvântului Meu început prin trâmbița Mea Verginica, o, și Mi-am făcut loc, căci era strâmt de tot ca să pot ieși cu cuvântul și să meargă el și să trâmbițeze el. Am dat drumul îngerului Meu să-Mi facă loc larg (decembrie 1989, n.r.), și i-am dat în lături pe cei puternici, și care au dat să-Mi culce la pământ răsadul. O, și a fost suferință în țară, au fost lacrimi și sânge și durere. Și apoi s-a zidit pietricica albă și grădinița cuvântului Meu, și numaidecât s-a stârnit furtună mare peste locul tainei Mele, și au început furioși mai-marii bisericii neamului român și s-a dus peste tot vestea de Pucioasa, de cuvântul Meu și de locul Meu ales pentru popas în vremea aceasta, căci Eu vin cu sfinții când vin. Și spun aceasta cu aplecare, că le sunt dator cu multul mai-marilor bisericii că au vestit fără să vrea lucrarea cuvântului Meu peste țara română. O, și apoi s-a liniștit furtuna și de atunci merg peste pământ cuvânt și-Mi trâmbițez și iar Îmi trâmbițez venirea Mea.

Când loveau pe cei ce credeau cuvântului Meu, o, nu știau cei ce loveau, bieții de ei, nu știau de cine se leagă, dar acum în cer știu aceștia, și au lacrimi și jale când Îmi văd rodul și mersul și trâmbițarea mai mult ca la începutul de după anul 1955, o, și trebuie să dezlegăm de pe pământ păcatul făcut de ei, ca să fie dezlegat și în cer, și trebuie să iertăm pe cei ce vindeau dinăuntru tainele lui Dumnezeu, și Domnul a suferit întru ai Săi în toată vremea din partea autorităților fiecărui timp. Dar acum Eu merg cuvânt peste pământ ca porumbelul spre văzduhul ceresc, o, și Mă aud cei din morminte, care făceau rău atunci trâmbiței Mele și creștinilor pe care-i hrăneam cu tainele cerești ale Duhului Sfânt.

Loveau în creștini cu furie demonică, o, așa loveau anchetatorii, și erau aceștia ca niște târnăcoape care aveau să spargă carapacea pământului înțelenit al cărăruțelor făcute de tălpile picioarelor care se purtau spre izvorul cuvântului ceresc ca după apa căutată în pustiu de cel însetat. Loveau slugile lui antichrist ca și cu târnăcopul în țeasta creștinilor care purtau tainele cuvântului lui Dumnezeu, loveau până spărgeau carapacea sub care era păstrat izvorul cel mai scump, taina învățăturii sfinte, duhul frăției celor ce se hrăneau cu Hristos, cu iubirea Domnului pentru ai Săi. O așa cruzime era folosită asupra celor vânduți de cei neastâmpărați și de cei trași de limbă, pentru ca apoi să-i lupte pe creștini și să le facă dosare pentru căutarea lor după Dumnezeu, o, și până nu scotea din brazdă sămânța cerească nu se lăsau slugile lui antichrist.

Această lucrare de cuvânt merge peste pământ în duhul și puterea lui Ilie proorocul, precum este scris. Eu sunt în el, și el în Mine, și toți sfinții împlinesc Scripturile cele pentru acum, o, și nu stăm din lucru și nu mai avem odihnă și zi de odihnă, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, și sfinții lucrează, o, și lucrați și voi, cei ce-Mi slujiți să vin cuvânt pe pământ, și iată, strig la om să nu mai facă păcat, și strig cu jale, îl strig cu dor, și dorul se face cuvânt de strigare.

O, omule, te-am zidit din pământ, și din pământ au ieșit toate celelalte vietăți, dar pe tine te-am zidit Eu, Domnul, cu mâna, ca să-Mi fac locaș Mie din trupul tău apoi, din inima ta. Te-am făcut din pământ cu mâna ca să stau apoi în tine ca în casă, să stau cu îngerii Mei în casă, o, dar Mi-ai luat casa, ai dat afară pe Făcătorul tău. O, ce mare te-ai dat să fii, dar tu mori, și uiți aceasta și mori mereu, și uiți că Eu nu mor ca tine! O, ai pustiit pământul cu păcatul tău, și nu-i al tău, ci e al Meu pământul. Mi-ai luat casa, Îmi iei și pământul și te desfrânezi peste tot pe pământ. Ai făcut tu pământul? Te-ai făcut măcar pe tine? O, nici rușine nu mai ai, omule, deși ești pierdut, căci Cel ce este numai Dumnezeu este, iar altfel nu, nu este. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, dar cei ce nu îl au, ce strajă au pentru ei?

Omule, o, de ce nu asculți de Dumnezeu, Care te strigă din cer și-ți spune să nu faci păcat, să nu-L alungi din preajma ta cu păcatul tău pe Cel fără de păcat? O, de ce, oare, faci numai ce vrei tu ca și Adam în rai? El a pierdut raiul pentru că a făcut ce a voit el să facă, dar nu voia lui Dumnezeu. O, de ce, oare, nu dai să înveți și să pui peste tine învățătura care te mântuiește de iad, de păcat? O, nu satana te-a făcut. Domnul te-a făcut, omule. Cum de te faci satană fără nici o teamă de răsplată veșnic rea, ca îngerii care s-au făcut satane și au căzut din Dumnezeu?

Păcatul este diavol, este satană. Nu-ți e rușine să faci păcat? Nu ți-e rușine de oștirile cerești, omule? Strângi la tine armată de îngeri negri, iar îngerul tău păzitor stă rușinat și plâns, pedepsit de tine să nu vadă el fața Mea, iar tu ești înecat până peste cap în păcat, și adaugi mereu asupra ta păcat.

O, oare, pentru ca să faci păcat te-ai născut pe pământ, omule? Iată, te mănâncă de viu păcatul și nu mai poți altfel, căci ți-a luat satana darul cel mai de preț, temerea de Dumnezeu și de pedeapsa cea pentru păcat, și ți-a dat în schimb îndrăzneala să-L biruiești pe Dumnezeu cu păcatul vieții tale. O, întoarce-te, omule! Te așteaptă Dumnezeu, întoarce-te la El!

Fiilor, fiilor, așa trebuie strigat omul să se întoarcă de la păcat să se întoarcă la Dumnezeu, căci am spus: «Eu sunt Calea!». Duhul și puterea lui Ilie proorocul merg înaintea Mea și mergem pregătind calea și întoarcerea omului la Dumnezeu. Lucrăm cu voi cartea mărturiei acestui timp al lucrării cuvântului Meu și toată vremea Mea cu Verginica, cu trâmbița Mea, și apoi toată vremea Mea cu voi, și apoi va fi să se înțeleagă ce comoară scumpă este pentru o țară cei ce sunt creștini în ea, ascultători și lucrători cu Dumnezeu, și care suferă în numele credinței lor în Fiul lui Dumnezeu, iar proorocul Ilie face cale, precum este scris să facă, și ca să se întoarcă oamenii la Dumnezeu.

— Râvna casei Tale, Doamne, m-a mistuit și atunci și acum, căci omul a fost să-Ți fie Ție casă, iar Tu să fii Dumnezeul lui, Tu, nu satana, nu Baal, nu împărații pământului, nu mai-marii de peste popoare. Tu ești Unul Dumnezeu și l-ai zidit pe om să-l ai de casă, să-l ai odihnă a Ta. Te-ai odihnit la început, după cele șase zile ale facerii, și în a șaptea zi Te-ai odihnit de cele ce ai lucrat, iar de atunci și până azi Tu nu Te-ai mai odihnit, Doamne, o, și lucrezi mult și mereu, și Tatăl lucrează, și Tu lucrezi, și noi lucrăm, noi, sfinții Tăi, și iată, și aceștia mici ai noștri cu care lucrăm, lucrează și ei, și se tot lucrează, Doamne, și-Ți este dor de odihnă, de casă de odihnă, de om Ți-e dor.

Să-i binecuvântăm cu mare slavă pe cei ce ne țin pe pământ, Doamne! Armură de îngeri să le stea împrejur și sus și jos, iar țara română fă-o mare cu strălucirea, ca atunci cu Tine, când între mine și Moise ai strălucit ca în cer în fața ucenicilor cei trei ai Tăi pe muntele Tabor. Cuprinde-o pe ea în slava cuvântului Tău tot mai cerește, Doamne! Ocrotește-o pe ea ca pe aleasa dată Ție de Tatăl! Ridică-i fiii pe creste să-i vadă popoarele îndepărtate și să Te slăvească cu credința și cu lauda cea pentru Tine! Îmbrac-o pe ea în harul Duhului Sfânt, iar fiii și fiicele acestui neam să proorocească, să Te vestească de la margini la margini Dumnezeu al lor, mare și înfricoșat în cuvânt și în putere de cuvânt, o, că mult iubești Tu această țară și ai venit la ea, la cea iubită, Doamne, dar ce știu cei de pe pământ de taina Ta din ea și cu ea?

Curând, curând ne vom lăsa văzuți cu strălucirea de pe Tabor în mijlocul neamului român, o, Doamne, și muntele Domnului se va numi acest pământ, și a Ta este slava aceasta.

Râvna casei Tale m-a îndemnat să grăiesc și să binecuvintez. Și să se lase binecuvântarea Ta peste ea, peste țara Ta de azi, o, Doamne.

— O, pace ție, înaintemergătorule al Meu la sfârșit de timp! Binecuvântată să fie lucrarea ta de trezire peste neamuri, căci Dumnezeu Se slăvește în cuvânt, și toți cei necredincioși vor păli și se vor topi ca ceara în fața focului Duhului Sfânt, Care vine și cârmuiește popoarele și le cheamă la viață, la Domnul, căci Eu sunt Calea!

Iar voi, fii ai cetății cuvântului Meu, fiți străjeri cu râvnă ca a lui Ilie proorocul și lucrați pentru venirea Mea, căci vin la voi cuvânt ca să Mă împărțiți. O, pace vouă! Fiți ca cei din cer înaintea Mea! Pace vouă, pace vouă, pace vouă, o, fiilor! Amin, amin, amin.

Este nevoie de Dumnezeu pe pământ, și toată facerea suspină după Mine, iar Eu, Domnul, vin cu șoapta Mea cu care Mă port, și vin fiindcă este scris să vin.

Și pace vouă, fiilor așezați de Mine să-Mi întâmpinați cuvântul când Mă las în norișor de slavă deasupra ca să Mă fac auzit și să-Mi puneți în carte cuvântul, o, fiilor!

Se miră și se întreabă atâtea minți despre cuvântul Meu cu care Mă las la voi ca să-l puneți pe cale și să meargă el de la margini la margini, precum este scris, și voiesc în ziua aceasta să deslușesc spre știre această taină, venirea Mea cuvânt peste pământ, fiilor.

Vă cuprind ca într-un norișor cu cuvântul puterii de sus și spun: Pace vouă, fiilor! Iată, în ziua aceasta scriem în cartea Mea cu voi treizeci și unu de ani de la ziua în care s-a pecetluit cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh grădinița cuvântului Meu și piatra de temelie a zidirii chivotului Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, așa cum Eu, Domnul, am numit pietricica cea albă din dreptul căreia să grăiesc și să-Mi descopăr izvorul cuvântului Meu la jumătatea vremii de șaptezeci de ani a tainei venirii Mele cuvânt peste pământ, și iată, peste puțină vreme scriem acest număr împlinit, a doua jumătate de vreme a săptămânii tainice, a numărului șapte, căci la Dumnezeu se socotește ca în cer, nu ca pe pământ, fiilor, și este scrisă în Scripturi această lucrare și n-are cine să deslușească pe pământ vremea Scripturilor și lucrările toate așa cum sunt scrise în ele, căci toți își văd de ale lor, nu de ale lui Dumnezeu, iar Eu, Domnul, nu pot să nu împlinesc iotă cu iotă tot ceea ce Duhul Sfânt a vestit că se va împlini și că se va lucra pentru toate împlinirile așa cum s-au scris și așa cum nimeni pe pământ n-a fost să citească și să vegheze și să aștepte împlinirea lor și pe Domnul, Care vine și împlinește și Se slăvește împlinind și adeverind.

O, poporul Meu mititel din vremea aceasta, port cu tine taina și lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ și ești rodul acestei călătorii prin vremea celor șaptezeci de ani de mers al lui Dumnezeu cu glasul Său între cer și pământ. La nașterea acestei lucrări Mi-am pregătit o trâmbiță ca să sun din ea și să-Mi vestesc venirea prin lucrarea cuvântului Meu, și am pregătit-o pe Verginica, copilă săracă și smerită din satul Maluri, vecin al acestui orășel, și am înconjurat-o pe ea cu harul Meu și am îmbrăcat-o cu putere de sus ca și pe ucenicii Mei în ziua coborârii Duhului Sfânt în Ierusalim ca să-i gătesc pe ei cu podoabe de sus și să Mă vestească cu Evanghelia Mea cu ei scrisă până la toate marginile, o, și așa am mers și cu Verginica și am mers douăzeci și cinci de ani și M-am vestit din loc în loc cu glasul cuvântului Meu și am luat-o apoi lângă Mine între cei din cer. Dar numaidecât Eu și ea am pregătit punte de legătură pentru mersul lui Dumnezeu pe mai departe cuvânt peste pământ și ne-am folosit de surioara ei și Mi-am legat venirea până la voi, ca apoi să vă gătesc cu credință și cu duh de ascultare ca să-Mi culegeți cuvântul cu care Mă las deasupra, să-l puneți în cartea sa așa cum Moise a așezat pe pământ glasul și mersul Meu cu poporul Israel.

Și apoi am lucrat prin profeți, și apoi prin ucenicii Mei, și duhul proorociei nu stă din lucru, pentru că nu stă Domnul din lucru, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, precum este scris să lucreze Domnul între oameni și să nu uite oamenii că este Dumnezeu. Iar voi sunteți scumpii Mei, căci scumpă a fost suferința acestei lucrări de cuvânt și toată apăsarea cea purtată de trâmbița Mea, prin care-Mi trâmbițam cuvântul după planul cel din Scripturi, și vuietul glasului de trâmbiță se auzea aici și departe și se apropiau cei ce auzeau, iar trâmbița Mea era luată de autorități și purtată spre cercetare și spre vreme de suferință, așa cum a fost în toate vremile viața sfinților Mei sub mâna împăraților vremii, care nu se voiau și nu se voiesc decât pe ei mari, o, și dădeau spre prigoniri și spre suferințe mari pe purtătorii de Dumnezeu, și așa a intrat în durerile nașterii odată cu anul 1955 lucrarea cuvântului Meu și începutul ei și trâmbița prin care sunam.

În vremea Mea cu Israel n-am întrebat pe mai-marii vremii și ai templului dacă să vin pe pământ Prunc născut din mamă Fecioară, dar era scris în Scripturi să vin, o, și am venit din cer de la Tatăl să împlinesc această Scriptură și am schimbat rânduiala în Israel și am adus harul cel binefăcător peste vii și peste morți și M-am făcut Mântuitorul făpturii, Mielul Tatălui, Mielul Paștelui cel nou și vinul cel nou, că de aceea am venit, căci jertfa animalelor nu mântuia omul păcătos, și numai lui Dumnezeu Îi este această putere.

O, nu i-am întrebat pe mai-marii vremii, pe mai-marii bisericii de azi dacă să vin cuvânt pe pământ în vremea aceasta pe meleagul poporului român, dar Mi-am pregătit trâmbiță prin suferință, prin lepădare de sine, și apoi să cânt din trâmbița Mea cântecul milei Mele, și am venit și am suflat din trâmbiță ca să cânte ea prin suflarea Mea chemarea la înviere din păcat a omului, căci păcatul îi aduce omului moarte, nu viață, și îi aduce plată rușinoasă, iar Eu, Domnul, sunt cu mila Mea după om și sunt cu salvarea.

La începutul Meu cu Verginica se zămislea lucrarea cuvântului Meu și-Mi pregătea Tatăl trâmbița ca să suflu prin ea, iar dacă am început să suflu să Mi se audă cuvântul înaintea celor ce îl auzeau, au început durerile nașterii, căci am dat să-Mi culeg un popor credincios, cu care să Mă sprijin, să-Mi fie casă de venire, Betanie la care să trag cu sfinții Mei cu care Mă port între cer și pământ.

O, așa am lucrat, ca să am la cine să vin pe pământ, și au ținut aceste dureri până la ridicarea la cer a lui Verginica, o, că nu s-a găsit credincioșie până la capăt a celor ce credeau și se hrăneau din cer prin cuvânt, căci omul este slab și aplecat spre cele vremelnice și nu poate cu lepădarea de sine ca să-Mi fie apoi ucenic lucrător cu care să Mă sprijin.

O, dar Mi-am găsit o mânuță de fii și am început cu ei vremea celei de-a treia iubiri, căci la început a lucrat Tatăl și a pregătit pe Verginica, și apoi a lucrat Fiul și a grăit prin această trâmbiță, și apoi a lucrat și lucrează Duhul Sfânt și Mă aduce pe nori în cuvânt și plutește cuvântul Meu în văzduh până aici deasupra și este așezat în cartea sa și merge de la margini la margini și luminează lumea, căci Eu sunt lumina lumii și este nevoie de lumină pe pământ, și este nevoie de Dumnezeu pe pământ, fiilor.

Îmi port cu voi cuvântul, sunteți mlădițele cele noi și vin deasupra cetății cuvântului Meu și-Mi las cuvântul peste voi ca să-l puneți pe cale să meargă, fiilor, o, și vă ocrotesc cu tot cerul, cu toate puterile cerești. Și precum S-a slăvit Domnul în mijlocul lui Israel până ce am venit pe pământ născut și am stat pe pământ treizeci și trei de ani cu oamenii, o, așa Mă slăvesc acum cu atâta slavă în mijlocul poporului român și Mă fac cuvânt de facere nouă, o, fiilor, iar voi Mă sprijiniți sub crucea Mea cea de azi cu voi și-Mi dați putere să merg și să trâmbițez.

Acum treizeci și unu de ani aveam lângă voi o mânuță de fii credincioși, iar aceștia rând pe rând n-au mai sprijinit mersul Meu prin voi și s-au tras în lături întru ale lor, dar voi ați rămas. Vă mulțumesc că ați rămas cu Mine și cu cei din cer, fiilor, dar și voi să mulțumiți Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și mamei Mele Fecioara și trâmbiței Mele Verginica și sfinților toți și îngerilor toți, și puterilor cerești să le mulțumiți pentru lupta Mea cea mare și multă cu puterile întunericului, cu satana și cu îngerii lui și cu slugile lui, că am luptat, fiilor, ca să nu vă pierd, iar voi n-ați avut nici un sprijin lângă voi, ci numai lovituri și temeri, numai dureri care dădeau să vă dărâme și ca să nu mai puteți voi pentru Mine, că toți v-au slăbit, căci au dat să se folosească de voi pentru ei și ca să fiți și voi ca ei, dar voi ați stat mereu de partea Mea și de aceea n-ați fost iubiți, n-ați fost sprijiniți, fiilor, o, și de aceea nu se strâng suflete credincioase lângă voi, căci omul e ca omul, nu e ca Dumnezeu, nu vrea ca Dumnezeu. Acum însă păstrați-vă puterea cea pentru Mine și stați departe de orice apăsări, de duh tulburător, și lăsați pe Domnul grija toată în toate și nu dați nimănui s-o poarte, o, nu, fiilor, căci omul vă trage la voile lui dacă dă să sprijinească mersul Meu cu voi.

Iată-i pe cei care n-au stat până la capăt, că au plecat rând pe rând și s-au amestecat cu oamenii lumii și au deprins lucrările lor, precum este scris de cei ce au crezut cuvintele Mele dar degrabă au uitat și n-au mai suferit sfatul Meu și au uitat pe Dumnezeu și au cârtit și au căzut robi păcatului și lumii.

Vă mângâi mereu, căci sunteți fără mângâiere, fiilor, și tot așa sunt și Eu, că Mă doare că omul nu caută cu viața cea veșnică, ci numai cu cea vremelnică, bietul de el, iar Eu Mă mângâi cu voi, Mă mângâi că am cui spune ce Mă doare, fiilor. Așa am lucrat cu trâmbița Mea, Mă mângâiam când strigam prin ea la cei păcătoși să vină spre dragostea Mea și să părăsească păcatul și suferința cea de la păcat. Prindeam glas prin trâmbița Mea și spuneam mereu: «Nu acest trup sunt Eu, ci ea este trâmbița Mea, trâmbița cuvântului Meu».

Când trâmbițașul își pune trâmbița la gură ca să dea glas cântecului său, trâmbița nu cântă cu glasul trâmbițașului, ci cu glasul ei, mânuit de suflarea celui ce o folosește, și nu fără de cântăreț cântă ea. Trâmbița prinde glas și sună și împarte, dar necredința celor ce tot spun că ei nu cred, aceasta înseamnă că ei nu simt, că nu-i ajută simțirea inimii, care le-ar descoperi lor minunea și înțelesul ei, și iată, necredința este cel mai pedepsitor păcat sub care stă ținut omul, și e nefericit omul pe pământ, o, fiilor.

Când cel ce cântă din trâmbiță o pune la gură ea devine slugă supusă în mâna și în slujba trâmbițașului, și așa a fost trâmbița Mea Verginica, iar când o puneam la gură ca să cânt din ea peste pământ era ea sluga Mea supusă fără de crâcnet, dar necredința celor ce așa voiesc să fie îi pedepsește pe cei ce ispitesc și îi ține departe de mântuire, și unii ca aceștia Mi-au vândut lucrarea Mea și pe trâmbița Mea și pe cei ce credeau ca și ea și și-au făcut rost de plată de prigonitori ai lui Dumnezeu și ai fiilor lui Dumnezeu, căci plata aceasta este amară și iau din ea încă din trup cei vicleni, ca să vadă cât de dureroasă este, câtă durere le pregătește necredința și prigonirea celor ce au de cale a vieții pe Hristos, calea spre cerul sfinților, casa cea veșnică a celor ce se sfințesc pentru ea și pentru Domnul, pentru vecia cu Dumnezeu a fiilor lui Dumnezeu.

Să ne uităm la ziua aceea când Eu am biruit toate piedicile și am pregătit prilejul să așez piatra de temelie ca să zidesc cu ea ieșirea la lumină a lucrării cuvântului Meu prin trâmbița Mea Verginica, și apoi prin ucenicii ei, fiilor.

Eram acum treizeci și unu de ani cu ziua de slujbă a însemnării și a pecetluirii grădiniței cuvântului Meu și a zidirii chivotului, o, fiilor. Din toți cei de atunci vă mai am pe voi, și am lângă voi pe cei ce cred acum lucrarea și împlinirea cuvântului Meu. Am avut atunci aici pe arhiereul martor din partea celor ce stau la cârma bisericii neamului român, și apoi el a fost luat de lângă voi, dar a lăsat cuvânt proorocesc că această lucrare de cuvânt va merge înainte cu și fără el, de vreme ce nu el a întocmit-o sau o întocmește, iar acest cuvânt al său este scris în cer în fața tronului slavei lui Dumnezeu, și are putere mare acest cuvânt al inimii și al gurii și al credinței lui.

O, am avut atunci la pieptul Meu pe cel ce a săpat în piatră portretul trâmbiței Mele Verginica și a fost pusă această piatră la temelia zidirii celei noi, iar pentru aceasta Eu, Domnul, Mă voi îngriji de acest fiu mărturisitor multă vreme al cuvântului Meu și al locului ales de Mine pentru lucru în cetatea aceasta pe vatra neamului român.

Am avut o mânuță de martori atunci, dar au găsit de cuviință rând pe rând să se tragă în lături, dar voi ați rămas cu Mine, fiilor, și azi vă aduc mulțumire și îndemn la rugăciune ca să vă rugați aici pentru iertarea tuturor celor care de la începutul lucrării cuvântului Meu au mers cu vorba de colo-colo cu gură largă, au trădat, au vândut, au vorbit de rău, au cârtit, au hulit, s-au tras în lături și n-au mai mers sub crucea Mea. Iar dacă am rămas acum cu voi, o, aduceți voi Domnului rugăciune miloasă pentru cei ce au îndurerat pe cei din cer și pe voi, fiilor, căci sunt în cer cei ce au purtat durerea acestei lucrări de cuvânt, iar voi sunteți pe pământ pentru Mine și lucrăm lucrarea Tatălui, o, fiilor, și aducem Tatălui rugăciune de iertare și de înviere pentru cei ce au lovit mersul Meu prin cuvântul Meu cel de azi.

O, este nevoie de Dumnezeu pe pământ, iar câtă vreme sunt în lume prin cuvântul Meu Eu sunt lumina lumii, precum este scris, și vin cu șoapta Mea și-Mi fac cunoscut cuvântul și mângâierea cea prin el peste pământ și peste oameni și-i chem la crucea Mea.

Iar tu, neam român, întărește-te în dreapta credință și lucrează-ți izbăvirea, căci Eu, Domnul, te ocrotesc din zori și până iar în zori, că am pe vatra ta venirea Mea cuvânt peste pământ. Mergi pe calea crucii, iubește sfințenia, întoarce-te la străbunii tăi cei sfinți și urmează-le viața și pilda lor, că tu vei străluci peste popoare cu slava cuvântului Meu din mijlocul tău și vei fi lumina lumii prin comoara cea de pe vatra ta, că Eu mult te iubesc pentru alegerea ta cea dintru început și cea de la sfârșit, și iată, ești țara venirii Fiului lui Dumnezeu cuvânt peste pământ, și slava Mea este și a ta! O, pace ție, pace ție, pace ție, țara Mea cea de azi! Amin.

Și acum, pace vouă, fiilor care-Mi purtați peste pământ cuvântul! Mergeți, fiilor, mergeți înainte cu iubire de sus cu gătirea zilei sărbătorii de o sută de ani de la nașterea trâmbiței Mele Verginica și cu cartea vieții Mele cu ea, cartea sărbătorii ei în cer și pe pământ. Vă trebuie pace multă, liniște multă, și trebuie să am grijă să fie acestea cu voi, o, fiilor, și stați deoparte de apăsări și de duh tulburător, căci voi nu aveți ajutor, decât din cer, fiilor, și pace vouă, măi fiilor!

Am însemnat în carte această zi de pomenire când M-am arătat cu taina lucrării cuvântului Meu, și s-a pornit apoi furtună mare peste voi atunci, mare, fiilor, mare și de peste tot, și apoi Eu am poruncit furtunii să tacă, să se tragă înapoi, și ea a ascultat, că nu e bine să se lupte nimeni împotriva voastră și nu le este bine celor ce dau să se lupte împotrivă, și au dat să înțeleagă toți aceasta. Iar Eu stau de veghe și nu vă las de sub ocrotirea Mea și nu vă las, o, nu vă las de sub mângâierea Mea, o, fiilor. Amin, amin, amin.