Mă vestesc de deasupra peste cetatea cuvântului Meu cu zi de praznic sfânt, și intru în carte cu masă de cuvânt și am cetele cerești de sfinți și de îngeri în însoțire, căci singur nu umblu.

Eu sunt Cel ce sunt, fiilor străjeri pentru Domnul. Sunt purtat în nori de îngeri și Mă vede satana cu alai ceresc purtat și numai vaiete se aud între slujitorii lui satana, care văzut și nevăzut nu ostenesc lupta împotriva lui Dumnezeu și a celor de pe pământ iubitori de cer, de Duh Sfânt, și care se fac locaș pentru Duhul Sfânt. Iar Eu, Domnul, rostesc primul cuvânt peste cetate și peste cei ce veghează aici, între cer și pământ, și spun:

Pace ție, cetatea Mea de venire cu slava cuvântului Meu pe pământ, și pace vouă, fiilor din cetate! Când spun acest cuvânt Eu vă învăluiesc în duhul liniștii și al păcii sfinte ca să vă deprind să lucrați ca Mine și cu Mine și pentru Mine prin toate lucrările care sunt aici de lucrat, o, și nu este în cer ceva sau cineva să nu se mire de măreția Mea cu voi în lucrare, de vremea aceasta a Mea cu voi pe pământ și cu sfinții și cu îngerii în cete, fiilor.

O, pace vouă, și vă alin acum ranele proaspete, că avem de purtat rane și dureri de la ele mereu, mereu, dar pacea cea sfântă aduce putere și har, aduce din cer alin, fiilor, și le purtăm pe toate cu sprijinul Tatălui, căci Tatăl este în Mine, iar Eu sunt în voi cu pacea Mea, și cu puterea ei puteți voi.

Mare lucrare are duhul păcii, mare, fiilor! Acest duh și lucrare a lui aduce fericirea peste fiii păcii, iar Eu, Domnul, am spus: «Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema, iar cei blânzi vor moșteni pământul!», așa am spus.

O, pace vouă, fiilor!

Și acum, pace și iar pace celor ce Mă cunosc și Mă gustă cu dor și drag mereu, mereu când Eu Mă împart lor prin voi cu cuvântul! Pacea aduce alin, aduce mângâiere, iar lipsa păcii aduce tristețe și lacrimi și pe duhul rău, care se înfruptă cu nesaț din roadele reci ale nedragostei, ale duhului trufiei, care aduce nedragoste, duh care încă hrănește pe unii dintre cei ce știu bunătatea Mea, dulceața dragostei cuvântului Meu, pe care-l las pe masă la voi ca să-l împărțiți de hrană și de învățătură sfântă pentru cei ce se sfințesc ca să fie ei plăcuții Mei din vremea aceasta, locașul de odihnă pentru Domnul, numai să aibă ei înțelepciunea cea de sus ca să-L înțeleagă cu ea pe Domnul și lucrările Lui peste pământ, măi fiilor.

O, e mare lipsa de minte, e mare această lipsă, fiilor, iar omul se crede deștept, săracul de el! O, ce să fac Eu cu mintea cea de om? Omul s-a priceput cu mintea lui să se despartă de Dumnezeu în rai, să se dea mai mare, mai deștept și mai meritos ca Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, e nevoie de dragoste din cer, și de aceea am rugat pe fiii acestui popor să învețe pe dinafară lecția și lucrarea dragostei sfinte și să-și treacă mintea prin cartea dragostei zi de zi, ca să învețe să fie fii ai lui Dumnezeu tot timpul, plini de dragoste și de pacea cea de la dragostea sfântă, născută în inima și în lucrarea celui ce se alege să meargă cu Domnul vremea vieții lui pământești.

O, fiilor, să știți că n-am lăsat deoparte cuvântul cel de împlinit, pe care l-am lăsat peste voi că vom pune îngeri la hotare, și iată, în ziua aceasta sfântă și de mare sărbătoare între sfinți stăm acum cu voi la masă de cuvânt, și îi așezăm cu noi la masă pe cei ce iau pentru ei hrana aceasta, iar Eu spun: Vom pune îngeri la hotare de jur-împrejurul cetății care adăpostește venirea Mea cu sfinții pe pământ.

Dar iată, mai întâi trebuie să povățuiesc pe cei ce iau de la Domnul și să le spun lor că au ei nevoie de îngeri ca să fie ei ai lui Dumnezeu, și călăuziții Săi să fie ei. Cel dintâi înger păzitor și povățuitor și ocrotitor este ascultarea de Dumnezeu, de poruncile lui Dumnezeu, de cuvântul lui Dumnezeu cel proaspăt spus pe pământ în vremea aceasta de însăși gura Mea. Apoi urmează îngerii prin lucrările lor, care sunt: blândețea și smerenia inimii, bunătatea, fiilor, văzute acestea în fapte, în purtare, în simțire, în vorbirea dintre frați, în duhul frăției sfinte, fiilor. Urmează apoi rugăciunea cea primită, cea simțitoare și arzândă, cea plină de pace între creștin și Dumnezeu, dacă este împăcare între om și Mine prin statură sfântă. Postul și neîndestularea, care înseamnă post mai mult decât ai avea de toate și nu le mănânci pentru ca să postești, și apoi mâncatul smerit, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile Lui. Dragostea văzută în toate lucrând: în purtare, în mișcare, în răbdare, în umilință, în necârtire, în nesupărare, în duh împăciuitor, în neținerea minte a răului, totul cu grijă mare lucrat pentru neslăbirea credinței și a faptelor credinței, toate dovedite prin jertfă pentru toate câte sunt de lucrat și de împlinit, căci cei din cer lucrează mereu, fiilor.

Fiecare fiu de Dumnezeu este dator tot timpul cu pocăința cea pentru păcatele vechi și noi, pocăință multă și cu sfială față de Dumnezeu și de semeni, că altfel nu se iartă păcatele, nu se poate aceasta fără de smerenie pentru păcate. La spital, celui ajuns bolnav de tot îi bagă sânge, oxigen, vitamine, și de toate câte sunt numite în felul lor pentru salvarea vieții omului. O, așa și Dumnezeu cu cuvântul, caută să-l salveze pe cel ce nu trăiește după legile vieții veșnice și i se strică mintea, credința, statornicia, dragostea și căldura cea sfântă între el și Dumnezeu, între el și semenii cei de o credință cu el. O, cine să te mai ajute să fii cu Domnul și cu viața cea vie, măi creștine, măi, că iată, lumea e pe moarte tot timpul, la fel și biserica din lume, care nu mai lucrează după Dumnezeu, și face atâtea de capul ei, dacă nu vrea să audă și să ia pe Domnul de viață a sa? Am pus pe masa lor tot timpul medicamente și vindecare prin ele, dar dacă nimeni nu se simte bolnav stau toți în duhul amăgirii de sine. Dar pe cei ce se hrănesc din izvorul Meu de cuvânt îi învăț mereu veghea cea sfântă, căci am spus: «Privegheați, că nu știți ziua întâlnirii cu Stăpânul, nu știți la ce strajă din zi sau din noapte, și de aceea privegheați!».

O, fiilor care luați pe Dumnezeu Cuvântul de la izvorul Lui de aici, puneți-vă îngeri tot timpul, că altfel vă prinde diavolul fără de veghe peste voi și vă pune el îngeri de-ai lui, care vă scrie apoi că n-ați avut îngeri din partea Mea ocrotitori împotriva diavolului vrăjmaș pe viața omului, și mai ales a celor ce umblă să placă Domnului. O, nu vă cântăriți de la voi citire cu sfinții care au avut destine pecetluite pentru lucrările lui Dumnezeu, ci măsurați-vă cu cei mai păcătoși dintre pământeni, ca nu cumva să vă trufiți și să vă poarte satana pe calea trufiei de duh și de înălțare a minții, ci mai degrabă fiți sfioși cu voi înșivă, și apoi față de cei din jur ca în fața celor din cer, că nu știți darurile Domnului. O, dar și sfiala trebuie aleasă cum să vă fie ca să vă fie rușine cu voi înșivă, ca să vă simțiți fără merite, lipsiți de pretenții, ca niște oameni vrednici de mila lui Dumnezeu în toată vremea față de cei păcătoși, o, fiilor.

Iată, trebuie sfială pentru cumințenie de minte și de duh, sfială față de văzduh, de aer, de soare, de lumină, de ziuă, de noapte, de toată facerea, de oameni, de animale, de păsări, fiilor, că toate sunt făcute de Dumnezeu ca să se folosească omul cu sfială de ele și cu recunoștință că toate îi îndeamnă pe toți cei fără de sfiala din Dumnezeu născută pentru ca s-o lucreze omul.

Iată îngeri la hotarele inimii și ale minții, ale simțurilor și obiceiurilor, o, și n-au făcut aceasta cei ce n-au mai stat în bărcuța Mea cu fii. Nici unul n-a avut umilința și nici unul n-a vrut să spună că voia lor i-a despărțit de Dumnezeu, și nu altceva sau altcineva, ci au spus fiecare ce și-au ales să spună, ba că alții sunt de vină, ba că n-au fost prețuiți, ba că e Dumnezeu vinovat, și iată, așa și-au luat ei trupurile și s-au mutat cu ele lângă duhul lumii și lângă lume și cu lumea, dacă cu frații creștini n-au mai dat să stea ei. O, numai după ce vezi că ai pierdut averea cea de mare preț, frații, pe fiii lui Dumnezeu, numai atunci plângi și suspini că n-ai știut să prețuiești ce ai avut ca dar de la Dumnezeu pentru binecuvântarea vieții tale de creștin cu Dumnezeu pe cale, și iată, nimeni nu te desparte de Dumnezeu, decât purtarea ta, nu a altuia, și numai tu ai puterea de a te despărți de Dumnezeu dacă nu-ți mai place cu îngerii, cu Dumnezeu Stăpân al vieții tale, și atunci voia lui Dumnezeu nu mai este voia ta, și ești despărțit de Dumnezeu prin voia ta, cea care se opune voii lui Dumnezeu.

O, fiilor, casele celor ce ascultă de Dumnezeu, de cuvântul lui Dumnezeu, sunt casele lui Dumnezeu, din pricina celor ce slujesc în ele voia lui Dumnezeu. Această lucrare de cuvânt sfânt și făcător de fii pentru Dumnezeu, aceste povețe aduse din cer pentru cei ce le împlinesc pe ele, știuți fiind ei împlinitori, acestea toate sunt cele ce îi girează ca fii ascultători pe cei ce țin seama de ele pentru mersul spre viață de rai, căci Eu în așa stare voiesc să-i aduc acum pe cei cu care Eu rămân. Dar dacă tu, creștine, ești văzut și știut că nu ai împlinirea cea după voia Domnului cerută pentru vremea aceasta de mare pază între lumină și întuneric, o, ce faci tu cu fața Mea, cu numele Meu, cu credința celor ce cred și se primesc unii pe alții prin credință? Ce faci tu cu cetatea cuvântului Meu și cu fața ei?

Această lucrare și apropiere dintre frați, de aceeași împlinire frați, aceasta îl girează pe fiecare creștin în parte față de ceilalți creștini de pe lângă calea Mea cu fii pe ea, și care poate fi judecată și lovită, disprețuită și zgâriată ori de câte ori cei de aproape nu calcă drept cu împlinirea care s-a așezat și se tot așează peste fiii cu care Eu, Domnul, va fi să rămân și să ajung la toate împlinirile care mai sunt de așezat cu toată taina lor dintre pământ și cer, ca apoi ziua Mea de slavă să strălucească în toată minunea ei și să fie pe veci legat satana și toți îngerii lui.

Și iată îngerul Meu, Ioan Botezătorul, cel care a călcat pe urmele Mele ca să-Mi poată fi sol și vestitor peste mulțimi și să fie crezut că vine și se arată din partea lui Dumnezeu, și căruia i-a fost găsită vină ca să fie pus deoparte prin jurământ satanic! El a slujit pe Dumnezeu încă pe când era în pântece pentru ca să se nască pe pământ cu șase luni înainte de nașterea Mea, și tot așa să și urce la Tatăl ca martor al adevărului că Eu sunt Mielul lui Dumnezeu venit pe pământ.

— Iată eu și Tu, Doamne, Tu și eu, o, Doamne, unul pe altul ne mărturisim că venim de la Tatăl, că am venit și că iarăși venim ca să întoarcem la pocăința cea pentru păcate pe mulți din cei scriși în cartea vieții și găsiți scriși și chemați la Tine, la masa Ta de slavă de cuvânt, iar cei ce-și înnoiesc mintea și nu și-o mai strică prin duhul trufiei de sine, aceia sunt și aleși dintre cei chemați, și sunt și cei credincioși, care rămân Ție, Doamne, căci au ei smerenia inimii ca temelie pentru viața lor cu Tine.

O, ai dat daruri, Doamne, povețe care sunt daruri ai dat în ziua aceasta ca să ia cei ce Te urmează, Doamne. După ce ei înțeleg această lucrare îngerească, așezată la hotarele vieții lor cu Tine, vine apoi însemnarea hotarelor de jur-împrejur prin îngeri numiți și așezați. E mult de lucru și e greu de lucrat, e greu din pricina voii de sine, lucrată încă din plin de cei girați de apropierea lor de lucrarea cuvântului Tău și de fiii cei veghetori pentru împlinirile cele de la Dumnezeu.

Trebuie să așezăm aici cuvânt de veghe împotriva îngerilor lui satana, căci ascultarea de cele de la Dumnezeu ține departe pe satana și toate cele dinspre el trimise să slăbească mersul cel sfânt al poporului rămas în duhul credincioșiei, iar cei supuși lui Dumnezeu biruiesc pe satana să nu le poată face nimic rău, nimic străin de Dumnezeu.

Pe Tine, Doamne, să Te laude și să Te binecuvinteze toți cei care stau în duhul credincioșiei și al umilinței de duh! Iată, Te pregătești cu daruri, cu îngeri întăriți la hotare, și privești cum împlinesc creștinii voia Ta și dragostea sfântă și jertfa supunerii sfinte. Ești îndurerat pentru cei ce nu stau sub veghe și nu se tem de lucrarea lui satana asupra celor neascultători și neveghetori și neumiliți, căci ei pot pierde taina sfințeniei și mintea apoi, și pot da vina pe Tine și pe cei ce Te slujesc între Tine și poporul care se hrănește din cuvântul Tău.

O, iată durere de la lipsa de veghe peste fiii care cred în venirea Ta cuvânt pe pământ, Doamne! Am fost neiubiți și atunci când puteam să le dăm lumină multă la mulți, dar iată, și acum, omul se crede în stare el, și apoi învinuiește în părți pentru el.

O, nu poți să-Ți ții la piept o mânuță de copii rămași pentru Tine cu viața lor, iar lupta pentru viață e grea, nepriceput de grea pentru cei ce ar fi să stea în luptă pentru viață, nu pentru voia de sine, care nu înseamnă luptă, ci înfrângerea lui Dumnezeu înseamnă ea.

Așadar, să lucrăm tainic, Doamne, să punem îngerii de strajă, să stăm de strajă, o, Doamne, căci Tatăl ne ajută.

— O, ucenicule sfânt, de ar lua creștinul din Scripturi duh de ascultare și de credință neclătinată și înțelepciune ascuțită pentru mintea lui cea spre Dumnezeu! Acum e îndârjit satana și nu mai putem grăi fără de veghe. Grăim cu grijă, ca nu cumva neascultarea celor slabi să ne lovească și să-l bucure pe satana, căci nestatornicia celor slabi a slujit mereu pe îngerii vrăjmași, și au slăbit cu veghea îngerii lui Dumnezeu, și iată, îmbrăcăm în taină grăirea și avem grijă.

O, fiilor, învățați să vă lăsați în grija Mea de voi ori de câte ori satana dă să lucreze prin cei slabi lovirea feței Mele și lucrul Meu cu voi. De aceea vă spun mereu: Pace vouă, fiilor! Nu uitați că v-am povățuit din vreme să nu vă bage nimeni în lucruri încurcate și nedescurcate, că voi aveți de purtat pe Domnul dinspre cer spre pământ și că aceasta vă este lucrarea.

O, pace vouă! Pace vouă! Și iarăși, peste zece zile vom lucra și vom așeza pe cele de la Dumnezeu peste cetate și peste voi, și peste cine voiește să semene cu Mine și cu voi în ascultare și în smerenie, în iubirea cea pentru Dumnezeu, dinspre fii spre Dumnezeu, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Oștirile cerești au rămas cu Mine aici, deasupra, și noapte de veghe și-au luat peste cetatea cuvântului Meu, ca să rămână și azi în cuvânt cu voi Domnul, ca să fiu cu voi și azi, fiilor din cetate, o, și aveți frățiori de departe oaspeți la masa cea sfântă, căci vin ei după hrană, vin după merindea cea care îl face fiu al lui Dumnezeu pe cel ce se unește cu ea, căci Eu am așezat împărăția cerurilor la voi, și aveți pe masă hrană pe Domnul, o, fiilor.

Dar azi stăm iar cu masă de cuvânt, un picuț poposim și azi, ca să așezăm în carte ce mai este de așezat pentru desăvârșirea sărbătorii cea pentru mama Mea Fecioara și pentru duhul învățăturii, pe care, iată, îl așez pe masa Mea cu voi ca să-l lucrați voi, și să știți să-L împliniți pe Domnul peste voi cu tot cuvântul Său, cu toată trăirea cea de fii ai lui Dumnezeu, ai acestui cuvânt și popor, fiilor.

Au fost bucurii de suflet clipele de ieri de la serbare. S-au bucurat cu fiori de bucurie sfântă sufletele fraților voștri veniți la masa Mea cu voi de departe, fiilor. Am spus pe vremea cea de la începutul Meu cu trâmbița Mea Verginica, am spus că vor merge creștinii care au mai rămas pregătiți pentru vremea Mea cu voi, vor merge ei sute de kilometri, cale lungă vor bate până aici, la voi, ca să ia ei de pe masa Mea cu voi merindea vieții veșnice, căci am spus: «Cel ce mănâncă trupul și sângele Meu are viață veșnică și nejudecată».

Acest popor micuț este așezat de Mine pe calea spre rai cu toate împlinirile pentru această treaptă, și pas cu pas am așezat întoarcerea înapoi a omului, o, și am lucrat cu așteptare, cu milă, căci omul este neputincios pentru viața lui Dumnezeu întru el, iar Eu, Domnul, am crescut cu greu în cei ce s-au dat Mie cu inima și cu credința, o, că îi este greu omului cu viața cea de cer pe pământ trăită, când toate pe pământ sunt plăcute inimii și trupului omului, și este omul atras, bietul de el, dar când Eu și dragostea Mea luăm ființă întreagă în om, se face omul fiu al lui Dumnezeu, căci așa am lucrat să-i dau omului putere să se facă fiu al lui Dumnezeu, ajutat el de iubirea Tatălui, Care M-a dat jertfă pentru răscumpărarea omului căzut din rai pe pământ, și să-l întorc pe el în cele din care a căzut când i s-a răcit iubirea, când a pierdut bucuria de a fi el cu Dumnezeu în rai, și nu singur, o, nu singuri cei doi, ci un singur trup, nu două, și acest trup să fie locașul de odihnă al lui Dumnezeu, Făcătorul omului.

Așezăm în carte și azi un picuț de cuvânt, fiilor. Dulce învățătură, dulci povețe vă dau și azi, vouă, și celor ce încă sunt la masă aici, și privim la ziua de praznic și luăm încă din bucuria ei, fiilor. Să știți, măi fiilor, că orice neputință de duh sau de trup, orice durere se vindecă prin bucurie, prin duhul bucuriei sfinte, care are credința ca hrană, ca putere de vindecare, o, credința, fiilor, și totul se poate prin ea când ea are pe Dumnezeu ca lucrare, căci nu omul, ci Dumnezeu poate, măi fiilor, și poate totul, o, poate Dumnezeu ceea ce omul nu poate, numai să aibă el credință că poate Dumnezeu.

Harul credinței, acest mare har voiesc să-l am Eu mereu pe creștetul acestui popor, iar când vreun fiu se clatină în furtuni, vine acest har în ajutor, vine credința cu puterea ei, vine ea în vreme de strâmtorare și te trece ea până dincolo de valul care izbește ca să facă neputință, ca să facă slăbire peste cei încercați de furtuni. O, dar trebuie și aceste furtuni să vină și să fie, căci trebuie să am pentru ce să-i dau plată creștinului celui biruitor și să-i deschid ușa să intre întru ale Mele, întru cele pregătite pentru cei ce vin din necazul cel mare, din încercări fel de fel peste fiii credinței, și care nu-L pot uita pe Domnul, în Care ei cred pentru toate clipele pe calea lor cu Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, nu e bine să fie bogat omul. O, nu e bine, nu e bine să aibă de toate omul, și mereu de toate, ci e bine să lucreze el pentru fiecare zi și în fiecare zi, că dacă n-ar lucra s-ar lenevi, ar cădea din Dumnezeu prin lenevie, prin zile fără de lucru pentru pâine și pentru suflet hrană. Cel ce are pentru mâine nu mai lucrează azi. Cel ce își adună să aibă este om necredincios, și poate să-L piardă pe Dumnezeu, Care poate mereu pentru cel credincios. De aceea am spus Eu: «Nu vă îngrijiți ce veți mânca și cu ce vă veți îmbrăca, căci are grijă Tatăl».

Dar ce să facă cel ce nu se îngrijește pentru acestea? O, cum ce să facă? Are ce să facă. Iată-i pe fiii cetății cuvântului Meu, ei Îl slujesc pe Domnul și pe fiii poporului lui Dumnezeu. Ei nu trăiesc pentru ei, ci pentru Dumnezeu în fiecare zi și vrednici sunt să Se dea Domnul în fiecare zi lor. Iată, la această treaptă am dat să ajung cu un popor și cu împărăția Mea pe pământ.

Am lucrat un popor ca să-l am al Meu și ca să facă el voia Mea, numai voia Mea. Nu puteam să-l mai las pe mâna preoților care au femei la pat și împart slujirea cea pentru Dumnezeu cu slujirea cea pentru femeie. O, nu puteam, nu mai puteam așa să pot înainta, căci Eu așteptam să împlinesc Scripturile sfinte, nu să Mă tot aplec cu lumea la un loc, cu amestecarea care face rău de tot, căci pătează tot ce este sfânt și curat pentru Dumnezeu.

O, nu puteam să nu pun deoparte pe Fecioara care avea să Mă nască pe pământ în loc curat de lume, în loc smerit, nu în mijlocul lumii păcătoase. O, nu puteam să ies la capăt cu lucrul și cu harul cuvântului Meu pentru pregătirea unui popor aparte, și care să umble cu Mine, nu cu lumea de pe pământ, nu cu amestecarea care strică legile raiului. Spuneam cu jale creștinilor de la începutul Meu cu Verginica, le spuneam să fie cuminți, să învețe să fie cuminți și sfinți din zi în zi mai mult și Mă uitam tot timpul la ei și le spuneam cu mare dor: «O, creștine tată, aș dori de la tine ascultare, aș dori să nu mai stai singur în casă cu femeia ta, să nu mai dai copiii afară la joacă și ca să stai cu femeia ta singur în casă».

O, mare și lungă Mi-a fost așteptarea pentru cel slab cu firea, cu iubirea, cu credința, cu împlinirea cea pentru sfințenie! Nu-i place omului să nască fii și atât, și să nu mai trăiască restul vremii întru desfrânare. Nu pentru desfrânarea trupului a fost căsătoria, o, nu, dar iată ce a făcut omul, cât s-a smuls din Dumnezeu și cât de mult s-a unit cu femeia ca și Adam în rai, și apoi pe pământ pe mai departe cu vremea vieții lor cei căzuți din rai.

O, are Domnul nevoie de creștini sfinți, de copii sfinți, și care să nu caute spre poftele trupului, că nu pentru ele l-a făcut Dumnezeu pe om, ci pentru odihna lui Dumnezeu mereu în om și cu omul, și de aceea să nu stea fără Domnul vreo clipă omul. Voiesc să fiu Eu bucuria omului, toată bucuria lui, toată iubirea lui. Știe el, oare, că Eu trebuie să fiu bucuria lui, căutarea lui, și nimic altceva să nu numească omul bucurie pentru el?

O, cum să-ți poți păstra cu tărie credința ta cea pentru Dumnezeu, măi creștine măi, dacă tu nu-L ai ca bucurie nesfârșită pe Domnul? Se clatină credința ta când dai de alte bucurii, de alte doruri, de alte lucrări și îndeletniciri, iar viața comodă a zilelor tale duce la păcat, la lene pentru trup și pentru suflet, iar trupul și sufletul trebuie să aibă viață și lucru în fiecare zi ca să nu moară, ca să nu piară veghea pentru viața lor.

Iată, cei săraci sunt harnici pentru pâinea lor de fiecare zi și sunt oameni fericiți și sănătoși cu trupul și cu duhul, iar cei bogați și cu averi strânse se lasă spre păcat, spre petreceri păcătoase, căci nu sunt fericiți, o, nu sunt, ci doar caută fericirea pe toate căile câte căi sunt pe pământ de umblat pe ele, dar fericirea ei n-o găsesc, căci fericirea are lucrare mereu, și este ea îndeletnicirea omului sărac, care nu-și strânge pentru mâine, și care se ridică să lucreze vesel în fiecare zi și pentru fiecare zi, așa cum a lăsat Dumnezeu lucrarea cea de fiecare zi pentru om.

Credința însă trebuie să fie în toate și pentru toate începutul și sfârșitul fiecărei lucrări și zile de lucru, o, fiilor, iar Eu, Domnul, biruiesc pentru om prin credința lui, biruiesc, fiilor, așa cum am biruit moartea și frica de moarte în vremea muceniciei casei lui Brâncoveanu, voievodul românilor, căci el a ales credința, nu frica, a ales viața, nu moartea, iar viața înseamnă credință și nepierderea credinței.

O, a alungat frica voievodul cel mucenicit, căci el privea la înviere, nu la moarte, și tot așa i-a așezat și pe copiii lui, în fața învierii i-a așezat, nu în fața morții. O, ce-ar fi fost să se lepede de Dumnezeu voievodul țării și să facă așa de frică? Ce s-ar fi întâmplat cu credința poporului român în clipa lepădării de Dumnezeu a voievodului lui, dacă Brâncoveanu ar fi slăbit la cârmă pentru popor și pentru urmași apoi în vremea încercării credinței lui?

Fiilor, fiilor, mare a fost ziua aceea a învierii lor, și a fost pentru poporul român zi de Paști, zi de înviere, căci Brâncoveanu a fost un Hristos, Care a murit pentru neam, pentru credință și pentru înviere, și iată statură de creștin! O, ce să mai faci cu cei ce se clatină, cu cei ce se dau nemulțumiți, nestatornici cu Hristos? Ce să mai faci când vezi neformat pentru masa aceasta un creștin care-și dă aere, când el este un om mic, când el nu dă să fie sfânt și să se uite numai la Hristos, numai la purtarea cea prin învățătură luată de la pilda vieții Mele pe pământ față în față cu oamenii?

O, măi creștine, măi, nu intră omul în rai când dă să facă milostenie cu mâna altuia. Nu poate intra altul pentru tine în rai, nu poți intra prin altul, ci munca ta cea pentru rai îți deschide ca să intri.

O, învățați, fiilor, să vă faceți rost de asigurare pentru viața cea veșnică. Își plătește omul cu bani asigurarea pentru viață, bietul de el. O, ce prostie, ce mare prostie! Numai omul mic este în stare de așa prostie. O, fugiți spre viață de fii născuți din Dumnezeu, ca să nu rămâneți oameni și atât, o, fii ai chemării de sus pentru viață adevărată pe pământ!

Fiilor, fiilor, adunați-vă să învățați să munciți pentru înțelepciunea vieții veșnice, să vă dați mintea la școală ca să ieșiți apoi creștini cu note mari, să vă îmbogățiți sufletele, nu trupurile, fiilor învățați de Dumnezeu. Fiți destoinici, luați pildă de la albinuțe, fiilor. Nu zadarnic le-a făcut Dumnezeu, ci ca să se uite omul la ele și să ia pildă de viață înaintea lui Dumnezeu și să-și cunoască omul lucrul și rostul său pe pământ și în poporul Meu de fii crescuți pentru cer.

O, e sfântă viața albinuțelor. Ele mănâncă tot ce este curat și trăiesc curat. Aceasta este pildă pentru poporul cel adevărat creștin al bisericii Mele, fii laolaltă viețuitori în lucrarea lui Dumnezeu, stupul cel plin de miere, de Dumnezeu plin, de iubire și de jertfă plin, căci lenea este păcat de moarte, e moarte, fiilor.

O, lucrați pentru credință și întețiți în voi credința, fiilor, că iată, locul celor credincioși și căzuți pentru credință, și nu pentru păcat! Sunt în brațele mamei Mele Fecioara toți cei din casa lui Vodă Brâncoveanu. Ea le-a făcut trecere spre învierea lor. Ea se laudă în cer cu ei, ea se poartă cu ei deasupra pământului român, pe care îl are ea în ocrotire, o, și le dă ea glas în ziua aceasta, și iată glasul lor:

— Ea ne-a primit pe brațe la trecerea hotarului în ziua muceniciei noastre, a trecerii noastre la Domnul, la cei din cer. Ea ne-a fost tărie și neclătinare în credință până la sfârșitul mersului nostru pe pământ.

O, iubiți-vă copiii așa cum i-am iubit eu pe copiii mei! Purtați-i pe brațele credinței sfinte până pe brațele mamei noastre de sus ajunși, acolo unde noi am ajuns. O, vouă nu vă este încercată credința, dar de aceasta să nu vă bucurați, că puteți cădea în lenea cea pentru credință apoi.

Mâncați cu foame multă, mâncați iubire, voi, copii ai Cuvântului Hristos, români după sânge și neam, români după Hristos, Care a făcut pe om din lutul pământului român. O, nu stați fără iubire! Pierdeți-vă viața în iubirea de Hristos și de Maica Lui cea dăruită nouă de mamă a creștinilor, a românilor, căci neamul român e pecete sfântă între cele cerești ale Domnului, e însemnat aparte, e taină a lui Dumnezeu această sămânță tainică, iar noi, cei în cer ajunși, vedem și știm.

Vă dăruim daruri acum, tainic vă dăruim, și veți lucra cu ele și veți cunoaște obârșia lor. Iar acum noi semnăm grăirea noastră cu numele de familie voievodală a românilor din cer: Voievozii români, Brâncovenii.

— O, ce zi mărturisitoare, o, ce mare lucrare are Dumnezeu cu voi și peste voi, fii ai cetății cuvântului Meu, și voi, cei ce îi iubiți pe ei pentru numele Meu de peste ei și de peste voi!

Intrați acum la odihnă, după truda cea pentru serbare, fiilor, căci ziua de serbare a praznicului mamei Mele Fecioara se liniștește acum, dar și voi, măi fiilor.

O, iată, vă veți odihni lucrând, așa vă este alegerea, și veți strânge masa și serbarea și veți lucra și vă veți odihni și iarăși veți lucra, iar și iar, toate iar și iar, o, fiilor. Ca albinuțele, ca ele veți lucra, ca Mine veți lucra, iar și iar veți lucra, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Sună trâmbițele sus, în ceruri, sună îngerii de sărbătoare cerească în cer și pe pământ. Eu, Domnul, Mă așez în fața oștirilor cerești și sosim în cetatea cuvântului Meu pe vatra neamului român și salutăm la sosire cu urarea Mea:

Pace vouă, fiilor din cetate! Pace și mângâiere, măi fiilor! Stăm înaintea voastră în lacrimi și șoptim cu suspin în glas și cu sfială, fiilor. O, nu vă lăsați spre duh trist, nu așa, fiilor. Lacrimi de bucurie ne-au cuprins duhurile. Suspinăm de dragoste suspin de mângâiere, o, că ne e mare uimirea când privim aici, când privim la voi, și dragostea voastră de Noi e mare în clipa aceasta de mare sărbătoare.

O atâta de aprinși de duh v-ați așezat la lucrul cel pentru pregătire și pentru primire și pentru serbare cerească împreună cu Noi, cei din cer la voi acum! O, atâta ați uitat de voi, încât așa de măreț ați gătit voi aici ziua aceasta sfântă, fiilor, totul din dragoste pentru Noi, totul din supunere sfântă, măi fiilor! Binecuvântată să vă fie credința voastră în venirea Domnului acum, la sfârșit de timp, venirea Mea la voi cuvânt ca să Mă așezați pe cale să merg cu cuvântul și să însemnez pământul de la margini la margini cu pecetea gurii Mele ca la facerea lumii, cu cuvântul, măi fiilor!

O, dacă la venirea Mea de acum n-am găsit credință pe pământ, am găsit la voi credință în cuvântul Meu cel de azi, cu care Tatăl Mă trimite să-l vestesc peste tot, ca să vină apoi împărăția cerurilor pe pământ și sfârșitul celor fără Dumnezeu și al fărădelegilor lor, precum este scris. Spuneam cu jale acum două mii de ani: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?».

Am bătut la poarta celor știuți de oameni că sunt casa și masa lui Dumnezeu, și am fost lăsat afară bătând și vorbind singur, căci urechi de auzit n-au avut cei ce stau mari peste biserică și peste oameni. Am bătut și am sunat îndelung să Mi se deschidă și să asculte ei ce spun, dar n-am găsit credință, ci lepădare de credință am găsit, că am spus acum două mii de ani că mai înainte de venirea Mea pentru sfârșitul fărădelegii și al necredinței de pe pământ, va fi mai întâi lepădarea de credință, și iată împlinită această Scriptură, dar Eu vin tot mai mult și mai mult, vin pentru cei ce au credință, vin pentru cei ce Mă așteaptă să vin, iar ca să Mă aștepte cineva este să facă acela voia Mea și gata pregătit să fie ca să vin.

Se scurg lacrimi de mângâiere la Noi, cei din cer, se scurg pentu voi, fiilor. Suspinăm negrăit, cuprinși de dragostea voastră, cu care ați trudit de Ne-ați pregătit așternut de sărbătoare aici. Alaiul ceresc se așează la masă cu voi în ziua aceasta de slavă sus și jos, și e mama Mea Fecioara în mijlocul acestei slave, și este ea mângâiată de iubirea Mea din voi pentru Noi. O, mângâiați-o cu duhurile voastre, fiilor. Mângâiați-vă și voi de la Noi, căci v-am privit veșmintele mărețe și Ne-am pregătit ca și voi și am venit la fel îmbrăcați la sărbătoare, toți îmbrăcați românește, toți ca și voi, fiilor. Și încă, lângă mama Mea Fecioara au fost așezați de ea în ziua ei de serbare sfinții casei voievodului Constantin Brâncoveanu, toți în straie de domni ai țării, domni români, și încă ce români!

O, fiilor, pentru mama Mea Fecioara la masă cu ei, iată, când se va lăsa seara voi să încălziți mâncare de varză și să vă așezați la masa lor de pomenire, și colaci să puneți pe masă și struguri și vin și fructe și bucate plăcute cerului, rupte din rai, fiilor, căci Eu, Domnul, v-am așezat pe voi prin cuvântul Meu pe calea spre rai, pas cu pas, pas după pas v-am învățat încă și încă o treaptă să urcați pe calea spre rai, o, că n-au știut și nu știu încă toți creștinii acestui cuvânt de ce am adus Eu, Domnul, cuvânt și povață spre rai, dar dacă ar fi avut credință bună în cuvântul Meu, ar fi putut și ei lucra pe pământ mersul spre rai, dar credința este slabă în inima omului, fiilor. O, că numai dragostea poate, numai ea, dar când omul are dragoste de el însuși, iată, nu se poate împărți în două, o, și nu merge cu dragostea împărțită, iar Eu, Domnul, sunt lăsat afară până și de cei ce Mă cunosc prin acest cuvânt, că dacă dragoste nu ai nimic nu ai, nimic nu poți.

Avem așadar, la masa de azi pe mucenicii cei doborâți de fiarele vremii pentru credința lor în Dumnezeu și pentru nelepădarea de credință și de neam, o, și nu oameni de rând avem la masă, ci pe voievodul Țării Românești, care a privit la moartea copiilor săi, îndemnându-i să nu se teamă, să nu-și lepede credința, să nu aleagă trădarea, ci moartea ca și Hristos, și apoi învierea în care credeau, așa cum numai creștinii cred.

Sunt îmbrăcați toți în podoabe românești și domnești acești mari mucenici, și la fel suntem toți cei adunați, că suntem pe vatra neamului român, pământul în care țipă de groază omul antichrist, căruia i se apropie vremea să dea socoteală înaintea Celui Căruia el se împotrivește cu oaste mare, numai că puterea este în mâna Mea în cer și pe pământ, așa cum Tatăl M-a îmbrăcat după ce am biruit prin cruce moartea și pe satana, iar omul potrivnic este fără de minte și luptă în gol, săracul, iar Eu stau pe scaunul slavei veșnice și sunt cu lucrarea înnoirii lumii peste pământ, precum este scris, și spun:

O, măi satano, măi, nu poți să-L biruiești pe Împăratul Dumnezeu. Povestea cu împăratul căruia i-au furat păcălicii perna de sub șezut, slobozind ei un purice să-l piște pe împărat ca să se ridice de pe scaun și să-i fie smulsă perna de sub el, o, nu merge așa cu Împăratul Dumnezeu. Zadarnic tot visezi tu scaunul măririlor toate. Nu meriți tu, cel mincinos, cel vrăjmaș pe Dumnezeu și pe turma Lui, pentru că tu meriți doar focul, pe care ți-l pregătești, și altceva nu mai știi să faci, decât să-ți dorești și să-ți clădești tot mai sus tronul rușinii care te va doborî pe veci, căci așa este scris în Scripturi cu cel ce se luptă să-L biruiască pe Dumnezeu. Așadar, vrând-nevrând tu ești supus lui Dumnezeu și voii lui Dumnezeu, Care te biruiește în lupta ta asupra Lui, și iată, ești cel biruit, ești judecat de însăși lucrarea ta cea rea.

O, mama Mea, Domnul Dumnezeul tău este Fiul tău, mamă. O, ce mare este mărirea ta, mama Mea! Ce mare ți-a fost smerenia pentru care ai fost născută pe pământ s-o ai și s-o lucrezi mereu în tine, mamă! După ce îngerul ți-a vestit că-L vei naște pe Dumnezeu tu ai spus: «S-a bucurat duhul meu de Dumnezeul meu, că a căutat El spre smerenia roabei Sale, și toate neamurile mă vor ferici pentru mărirea făcută mie de Cel puternic!». Da, dar ca să te și iubească neamurile de pe pământ ar fi să facă ele voia lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ, mamă. Așadar, iată, suntem iubiți de cei ce fac voia lui Dumnezeu și suntem primiți cu cele din cer vestite lor, o, și așa Ne mângâiem, și cu o mânuță de inimioare supuse împlinim Scripturile, mamă. Iar Noi grăim în ziua aceasta în mijlocul celor ce Ne-au primit să Ne facem casă la ei și cu ei și să Ne fie casnici, să Ne fie copii, mama Mea. Și acum dă-le lor daruri sfinte, o, dă-le lor, mamă!

— Să le dăm îngeri, Fiule Iisus, să le dăm lor îngeri, Fiule scump. Să le însemnăm hotarele cu nume și cu duhuri de îngeri din loc în loc, din stâlp în stâlp, și le vom da povață de urmat, de întărit hotarele, și apoi țara română trebuie întărită cu îngeri la hotare, ca să știe omul antichrist a cui este țara aceasta și să se tragă deoparte oastea lui cea oarbă, căci timpul arată deslușit că Tu, Doamne, ești apărătorul și Mântuitorul celor ce Te iubesc și Te ascultă acum, și încă vor crește ei întru acestea, și vor crește prin revărsarea harului de sus, care va arăta și va însemna împărăția lui Dumnezeu și pe cei cu numele ei pe fruntea lor. Și iată cât lucru avem de lucrat peste acest meleag binecuvântat din moși strămoși să fie pentru Dumnezeu, iar ei lucrează acum de sus, de lângă Noi, după planul Tău cel din Scripturi, Fiule Doamne, și rugăciuni fierbinți fi-va să slobozim din Noi peste fiii pământului român ca să fie credincioși, cei mai credincioși măririlor ce vin peste acest neam cu părinți mari în cer, o, că mare trecere are neamul român între cei din cer, și mai ales cei mari de peste el în vremea lor de pe pământ, și care Ți-au săpat numele în piatră și în lemn și în duhul neamului, și cu care Tu ai biruit pe păgâni ori de câte ori cădea sub cruce acest neam binecuvântat aparte încă de la începutul facerii lumii, și apoi odată cu nașterea Ta pe pământ, și Te uiți la acest pământ ca la o ființă iubită Ție, ca la bogăția dată de Tatăl pentru vremea întoarcerii Tale la sfârșit de timp, Fiule scump Iisus.

Lucrăm din cer tot ce este de lucrat, dar mai ales trebuie să lucrăm un popor statornic, curat cu inima, cuminte și mare la credință, căci credința cea până la sfârșit neschimbată, numai acei ce o au vor fi scriși fii ai credinței, o, numai aceia, Doamne, iar ceilalți au inimă mică de tot, și nu pot purta cu ea pe Domnul până la sfârșit, și Îl dau pe cele de pe pământ și pe cei de pe pământ, și Ne fac rane cei nestatornici, așa cum a fost în toată vremea să avem de la cei nestatornici și mari cu trufia, o, că nu învață ei de la mine, de la smerenia mea, care s-a apropiat de mine, o, și m-ai îmbrăcat întru mărire pentru smerenia mea, Fiule scump.

Grăiesc cu ei acum, cercetez viața și inima poporului Tău, și duhul frăției sfinte dau să-l întăresc peste ei și le spun lor ca unei familii duhovnicești, ca unor fii ai aceleiași familii sfinte, și le spun așa:

O, fiilor, o, fiilor, să nu vă despărțiți nici o clipă unii de alții, ca nu cumva să vă ispitească satana dacă v-ar găsi fără veghe peste voi și unii peste alții și să poată el să vă facă scule ale sale. Cel fără de mărturisitor pentru el în toată vremea este luat în primire de diavol și dus în ispită și este apoi notat ca fiu al întunericului, care nu voiește să fie știut cu ale sale porniri și fapte, dar duhul frăției alungă ispita, are îngeri grăniceri, are pază la hotare, fiilor.

O, voi sunteți un popor învățat de Dumnezeu. Cum, oare, ar mai rămâne între aceștia dintre cei care să ia de la omul lumesc învățătură și lucrare de urmat?

O, fiilor, omul lumesc face în așa fel să stea toți ochi și urechi spre el și apoi să spună ei: Iată, știm!

Iată ce aveți de lucrat: Mai întâi aveți ca lucrare sfântă ascultarea de Dumnezeu și de duhul frăției, fiilor. Apoi blândețea și smerenia inimii, văzute acestea în faptă, în împlinire, în simțire, în vorbire, între frați văzute lucrând toate. Rugăciunea simțitoare și arzând, ea să vă hrănească dragostea inimii și înțelepciunea cea venită de sus, fiilor. Apoi postul și mâncatul smerit la masa cu bucate, dragostea văzută în toate, în purtare, în mișcare, în umilință, în necârtire, în nesupărare, în duh împăciuitor, în neținerea de minte a răului, în jertfă, fiilor.

O, ce fericire s-ar fi ridicat la cer să fi înțeles acest popor în toată vremea acestei lucrări ce este acest cuvânt și duhul lui și prețul lui.

E omul rece la inimă pentru Dumnezeu și e prea mult pentru el, iar pentru Domnul puțin de tot. O, Fiule Iisus Hristos, cine n-a intrat în corabie au pierit toţi. Cine n-a ascultat de strigătele de salvare au luat în glumă vestea potopului, ca şi cei de azi, care-şi caută de viaţa cea pământească zi de zi, iar Tu îi strigi zadarnic, Doamne, că trufia l-a căzut mereu, mereu pe om, dar mai întâi pe îngeri, chiar și pe îngeri, o, Doamne. Tu ai venit cu sfințenia, nu cu nunta. Ai venit cu Duhul Sfânt ca să-L sălășluiești în trupuri curate de păcat, de pofte trupești, o, și au păcat cei ce știu asta, și tot stau în păcat. Oamenii lui antichrist dau zi de zi să distrugă de tot taina bisericii Tale cea de două mii de ani lucrătoare pe pământ în așteptarea Mirelui ei, iar în biserică nu mai veghează nimeni, că e numai lume în ea. Ai strigat mereu și la fiii lumii ca să-i scapi de vaiul cel mare și pe ei, iar eu dau acum să-i strig și eu și să-i miluiesc pe ei, spunându-le lor așa:

O, fii ai lumii, nu vă mai atingeți de femeie, căci vaiul va fi mare pentru cei care vor avea în pântece, pentru cei vor purta copii în brațe, precum este scris. O, nu vă mai bucurați de plăcerea cea veninoasă a păcatului, căci această plăcere, care vă face să vă atrageți unii pe alții, vă va ieși în cale cu amarul și cu blestemul ei cel veșnic, o, și cine vă va șterge suspinul în aceste vremi cu durere de neastâmpărat? O, fiți pentru Fiul meu Iisus Hristos, fiți mireasă și bucurie de mireasă. Păziți-vă de glasul lui satana, de toate uneltele lui ademenitoare, că e mincinos tot binele care dă să vă zâmbească de pe pământ acum. Vă chem spre Fiul meu Iisus Hristos. Sunt cu țara română pe brațe, că are în ea Domnul taina cuvântului Său lucrător peste pământ, și pe fiii cei supuși voii Sale acum.

O, îmbrăcați-vă românește, fii români, că n-a avut alt popor strai mai slăvit ca și neamul român, și e plin cerul de români după port, după datini sfinte ca și voia lui Hristos.

O, feriți-vă să călcați poruncile vieții, cele zece porunci, și poruncile cele pentru hrana trupului, căci calea aceasta cu Domnul este calea cea spre rai, iar legea raiului deschide raiul pentru cel ce o ține pe ea.

O, fiți sănătoși în împlinirea voii Domnului! Nu fiți bolnavi și tot bolnavi pentru călcarea legilor vieții sfinte, că nu este altceva pe pământ ca să vă dea viață și sănătate mai mult ca și păzirea sfințeniei și a raiului din voi, dacă îl veți lucra în voi.

O, Fiule Iisus, sunt înlăcrimată de bucuria slavei cea de azi aici, la serbarea cea pentru mine, dar lacrimi de bucurie mă cuprind. Sunt ca în raiul cel mai dulce când stau în lucrarea iubirii lor cea pentru Noi. E frumos privirii tot ce au așezat ei atâta de frumos pentru Noi așternut în această zi de praznic sfânt, ziua mea de venire în cer la Tine, Fiul meu Iisus.

Vă strâng cu sfială la pieptul meu cald, fiilor iubitori. Puneți-vă iubirea la scumpit, fiilor! Supuneți-vă celor ce vă țin de mânuță ca să fiți frumoși mereu, și cu Dumnezeu mereu, mereu, fiilor! Credința să vă fie foc, să nască ea lumea cea nouă! Rugăciunea voastră să poată peste acest timp furtunos chiar și dacă nu bate vântul. Cine are ochi cu care să vadă știe ce spun eu despre vremea asta furtunoasă, care culcă la pământ credința și dragostea și veghea pentru acestea.

Mi-e dulce de tot aici. Am neamul de voievozi, odată cu ziua mea de serbare dați la mucenicie pentru credința cea din părinți. Luați pildă, fiilor! Aveți mijlocitori mari în cer.

Acum iar și iar vă cuprind pentru cadoul cel dulce în ziua mea de slavă. Măreață vă este simțirea, măreață iubirea și lucrarea lor, fiilor! O, nu mai este pe pământ pe nicăieri așa ca și la voi, dar voi aveți pe Domnul cu voi, fiilor, și de la El aveți, și iată ce bogați sunteți în Dumnezeu!

Har, har peste voi, tot mai mult har! Această urare vă întorc eu pentru multa dulceață de duh câtă mi-ați dăruit. Pace vouă! Puneți peste voi învățătura mea, o, fiilor!

— O, mamă, ce stare înaltă Ne ține acum sub lacrimi de duh, mama Mea. Șoapte de suspin împărțim între Noi de la fericirea cea de la ei acum, așa cum omul cuprins de bucurie neașteptată înlăcrimează și începe a grăi cu șoapte de suspin de la multa putere a simțirii cea mai presus de așteptări, mamă. Le-ai dat lor putere de iubire, har și credință cu har, putere de sfințenie le-ai dat lor, și iată, și fiilor lumii le-ai dat, dar cei iubiți de Noi să stea departe de cei ce nu se sfințesc pentru Noi, și la care Noi încă strigăm și le dăm îndemn spre cer.

Cei căzuți din bărcuța Mea suspină și ei de fiecare dată cu dor când vin sărbători mari aici, în grădina în care și ei erau când erau ai Mei. Unii au căzut din slăbiciune, alții din îngâmfare, alții din nemulțumire și pretenții, alții din neumilință, alții din prostie, iar alții din pizma lui satana, o, că au călcat ei în turnările de pe drum, turnate înadins de slugile lui satana care pândesc pașii celor sfințiți prin cuvântul Meu cel de azi, o, că mereu le-am spus și le tot spun: „Ieșiți din lume, poporul Meu”, iar Eu știu de ce le spun. Eu văd slugile lui satana ascunse în vecini, în apropiați mai ales, le văd cum toarnă plătite și neplătite turnări, căci invidia și pizma apoi fac stricăciune de minte tot timpul, iar dacă Eu vestesc, și nu este ascultare pentru veghea Mea, o, ce să vă fac acum, fiilor? Bine vă era vouă să Mă fi iubit pe Mine din toate câte dădeau să vă lucreze, să vă scape de voi înșivă, dar n-ați făcut aceasta. Locurile Mele cu ai Mei sunt locuri de închinare, iar cine fuge de acestea fuge de ocrotirea lui. Iată, vestesc din Scripturi și iarăși spun: De M-ar fi ascultat poporul Meu i-aș fi smerit de tot pe vrăjmașii lor!

O, fiilor, Îmi trebuie popor ascultător ca să biruiesc cu el pe antichrist. Îmi trebuie un popor de nebiruit, dar prin ascultare, fiilor. O, nu dați viața cea veșnică pe cea vremelnică, nu faceți așa greșeală, fiilor! Trupul, acest vrăjmaș al vieții voastre veșnice ține să-i dați lui tot dreptul asupra voastră, dar voi sculați-vă și biruiți voi, biruiți cu Mine, fiilor! Nu uitați că greșelile nu se șterg înaintea Mea ținându-le ascunse, ci se scot la lumină ca să fie acuzate și luate de pe cei ce le-au săvârșit.

Iată, vă învăț încă pe voi, cei apropiați de cele cerute de Mine să le împlinească un creștin de Nou Ierusalim. Fiilor, fiilor, ascultați: Nu știi cu cine vorbești când vorbești, nu știi ce face mâine acela cu cuvintele tale și de ce caută vorbă cu tine. Așa s-au îngroșat dosarele cele grele, așa s-a cules și s-a păstrat tot ceea ce vorbeau doi câte doi. Nimeni nu credea pe vremea trâmbiței Mele Verginica, nimeni când Eu spuneam că sunt vânzători de taine, de frați, că sunt trădători care duc la Caiafa și la Irod știri, și iată, vino și vezi acum lucrarea ta ascunsă, care nu știi unde a ajuns pusă bine de partea lui satana. Așadar, tot ce Eu, Domnul, aduc în știre e pentru că Eu văd bine lucrarea lui satana ca să vă învinuiască apoi cu ea, iar unii să nu mai aibă nici vreme de pocăință apoi.

O, ce mare este Dumnezeu între voi, fiilor crescuți sub slava cuvântului Meu! El vine să vă crească și să vă vestească atunci când vede la pândă primejdia cea pentru voi, cea pentru neascultare și neîmplinire din partea voastră pentru veghea vieții voastre.

Eu, fiilor, rămân sprijinul vostru dacă vreți să aveți sprijin, căci omul nu vă poate ajuta pe voi, pentru că este om, nu Dumnezeu.

V-am grăit dumnezeiește, v-am învățat ca Unul Care știe și vede, și v-am făcut rugăminte dulce. Mă rog de voi să ascultați, fiilor! Iată, aici am izvorul slavei cuvântului Meu, că fără el voi muriți față de Mine, fiilor. Așadar, păziți-vă credința și nu lepădați de peste voi acest cuvânt veghetor și mila Mea de voi, căci ați mâncat la masa Mea, ați stat la masă cu Dumnezeu, fiilor.

Acum opresc grăirea și vă fac îmbrățișarea ca dar de mulțumire pentru atât de frumoasă primire în ziua aceasta a Noastră cu voi, fiilor din cetate, și cu voi, cei aproape aici veniți acum în această sărbătoare mare.

Mă doare, Ne doare adânc în ceruri, că lumea de la biserică și-a văzut de muncă și de păcate, căci duhul bisericii doarme de tot, e surd pentru strigătul Meu. Eu însă Mi-am pus deoparte bogăția cea din strămoși, iar cei ce au strâmbat și au păcătuit așa, au rămas cu păcat, și de aceea atâtea rele vin peste pământ, și peștele de la cap se strică și s-a stricat de tot, și se duce poporul spre rătăcire de taina de biserică a lui Iisus Hristos. Eu însă nu închin nimănui lucrarea cuvântului Meu, dar îi strig ca pe cei ce M-au lepădat, căci au lepădat cuvântul Meu așa cum Ierusalimul M-a lepădat acum două mii de ani, și l-am lepădat și Eu pe el apoi.

Pun pana jos, scriind mai întâi cu ea: Pace vouă, fiilor, pace vouă! În lacrimi de măreață bucurie primită de la voi vă dăm acum îmbrățișarea, o, fiilor. Amin, amin, amin.