Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acesta este numele lui Dumnezeu, nume scris de Mine acum două mii de ani pe pământ, numele prin care Fiul lui Dumnezeu grăiește cuvântul Său la sfârșit de timp și împlinește prin cuvânt Scripturile cele de apoi.

Dacă se ridică încă nedumerire pentru calea Mea cea de azi de la Tatăl iarăși după om, dacă este pus la îndoială adevărul că Eu sunt acest cuvânt pe vatra neamului român, iată, amintesc tuturor cuvântul gurii Mele de acum două mii de ani pe când Îmi pregăteam ucenicii pentru despărțirea Mea de ei, căci mai înainte de patima Mea de pe cruce le-am spus lor că vine Duhul Sfânt pe pământ și-i va călăuzi pe cei credincioși la tot adevărul, și nu de la El va grăi, ci va lua din ce este al Meu și va descoperi lucrurile viitoare și va împlini Scripturile și va lucra de sus cu putere de cuvânt prin duhul descoperirii și va rămâne până la sfârșit cu lucrarea Sa cerească pe pământ.

O, n-a stat Domnul din lucru după ce Și-a încheiat lucrarea cea de acum două mii de ani, căci duhul descoperirii aduce pe pământ de la Domnul și așează împlinire și credință pentru împlinire și împlinește Domnul pe pământ lucrarea Sa până la sfârșit. Dacă omul antichrist lucrează atât de mult, cum s-ar putea să nu lucreze Domnul și mai mult până la sfârșit?

O, pe pământ se desfășoară potrivnicul Meu de două mii de ani, iar acum, la sfârșitul luptei, își scoate atacul din plin peste tot pământul ca să-i doboare pe mulți de partea lui, și de va fi cu putință să-i culce jos pe cei aleși în dreapta pentru credință, mai ales în țara română, țara Mea de două mii de ani creștină, la care, iată, poposesc cu râul cuvântului Meu și Mă împart cu el până la margini și-Mi ocrotesc cu puterile cerești calea venirii Mele și-i rușinez prin cuvânt pe cei pitiți sub cojocul de oaie bună, care împrăștie fără de răgaz erezie de tot felul, lovind în biserica lui Hristos, în sfinți, în cruce, în cuvântul Meu, în Mielul lui Dumnezeu, cuvântul Tatălui peste pământ, și care dă lupta cea de la sfârșit, lupta Mielului cu fiara care sfâșie, și voi fi biruitor, căci așa este scris.

Pace vouă, celor ce vegheați cetatea cuvântului Meu și-Mi deschideți ca să intru cuvânt în cartea Mea cea de azi, cartea Duhului Sfânt Mângâietorul, Împăratul Cel venit din cer peste pământ, Duhul Adevărului! Oamenii lui antichrist sunt orbi, sunt fără de carte de sus, nu văd și nu vor să cunoască decât ura lor asupra Mielului lui Dumnezeu, și vor păți aceștia ca și cei de acum două mii de ani, care s-au împotrivit venirii lui Hristos, și au ajuns ei apoi de plâns și de ocară rușinoasă, o, și așa vor păți toți cei care fac ca ei de la ei citire și voire, și nu se poate spune despre ei: Tată, iartă-le lor că nu știu ce fac! O, nu se poate spune așa, că aceștia nu vor să cunoască atât cât este de cunoscut și de știut, și vor numai și numai ceea ce a rămas de atunci în Scriptură. O, dar cei de sub harul Meu nu se lasă dezrădăcinați, și stau cu credință în rădăcină, căci credința le este lor de ajutor și de mântuire, precum este scris.

E zi de praznic sfânt, zi de mărturisire a tainei mântuirii prin cruce, prin Hristos, și las cuvânt însemnat cu crucea ca să-i mustru pe toți cei care fug de cruce, iar cine fuge de cruce fuge de Hristos, Care S-a arătat acum două mii de ani prin cruce și prin înviere. Am rostit prin Evanghelia Mea cuvântul cruce, apoi și ucenicii Mei l-au rostit, și i-am însemnat cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pe creștini, ca să se știe după crucea lui Hristos cine este creștin. Prin acest semn așezat cu mâna dreaptă pe trupul celui ce este creștin, acesta mărturisește răstignirea Mea și amintirea Mea și are parte de vindecare de păcate, căci Eu, Domnul, am suferit crucea și așezarea Mea pe ea pentru tot omul care a fost, care este și care va fi pe pământ om născut din păcat.

Pentru cruce am venit de la Tatăl, și am stat prins în cuie pe ea pentru fiecare om, iar omul care face cruce mărturisește pe Cel ce a plătit pe cruce viața Sa, pe cruce, și nu altfel.

Cel ce nu face cruce face păcate, se vrea liber să facă ce vrea, să facă și să tot facă păcate, o, și Mă tot pedepsește fără milă prin păcatele lui și nu se mai oprește, nu vrea să poarte plata păcatelor lui ca să poarte și el cruce ca și Mine.

Iată lucrarea lui antichrist, el are ce are cu crucea, cu icoanele sfinților, cu tainele bisericii, cu ce îi tot încurcă biruința lui, dar Eu, Domnul, Îmi ocrotesc cu putere calea venirii Mele cuvânt peste pământ, cu cât lucrarea cea ascunsă a omului antichrist ar da să caute să lovească în țara venirii Mele și în tainele Mele cu ea, dar cu cât se ascunde să nu fie văzut și prins, cu atât puterea lui este culcată jos, căci țara Mea de azi și neamul Meu român de pe acest meleag, aceasta înseamnă locul în care Eu, Domnul, lucrez cu tot cerul ca să pun pe fugă, să nimicesc cu totul planul omului antichrist, cel pitit sub masca binelui, dar țara aceasta nu-i pe mâna lui, căci aici, Eu, Domnul, am lucrarea cea multă asupra lui ca să-l dobor, căci sunt Mielul Care biruiește fiara, precum este scris.

Dar tu, care dai să răstorni pe cele neclătinate și ieși la drum să vânezi oi care nu-s ale tale și atragi turma cu glasul tău de lup, mai bine ți-ar fi să stai îngenuncheat în fața crucii și să cauți să ceri cu lacrimi iertarea păcatelor pe care le-ai făcut și le tot faci cu bună știință, o, și mai vrei să te dai că știi ce spui. Dar de unde știi tu că știi ce spui și că e așa ce spui? Te dai deștept, mai deștept ca sfinții care au suferit în viața lor sub cruce și au ajuns în cer pe calea pe care am mers Eu, calea crucii, și iată, rugăciunile sfinților stau înaintea Mea în cupe pline, precum este scris, dar tu citești cum vrei tu, nu cum trebuie citit, citești și te dai deștept și spui la alții ce ai de spus, dar tu ești hoțul ieșit la drumul mare după vânat, îmbrăcat bine după moda lumii, și dai să ologești oile slabe și să le tragi apoi de pe calea cea din părinți lăsată, calea crucii, o, și le minți și le cumperi și le vinzi, căci ești vânzător, ești trădător, ești călău, ești lupul care atacă strunga de oi, asta ești, înșelător de meserie, turnător, străin de adevăr, și Dumnezeu te știe, te vede, te măsoară, și vei primi de la El plata după fapte, precum este scris.

Voi, cei care aveți credința și calea cea dreaptă sub picioare, luptați să fiți fiii credinței! Trebuie să învețe omul să aibă credința și darurile ei sfinte, și nu poate el avea oricum acest dar. Așadar, luptați sub cruce și fiți cu veghe asupra vrăjmașilor crucii, căci cu luptă se câștigă biruința cea mare a Mea și a voastră.

Crucea este semnul creștinului și calea lui spre cer. Crucea M-a condus pe Mine spre înviere. Crucea îl conduce pe om spre Hristos, iar antichrist și oamenii lui se cunosc după lipsa crucii, după împotrivirea lor asupra crucii, căreia el dă să-i zică idol, lemn la care lumea se închină. O, păi cum să nu se închine crucii cei de partea crucii dacă ea Mi-a dat Mie biruința?

Iată, trebuie să meriți să faci cruce, să-ți însemnezi ființa cu semnul sfintei cruci, mărturisind așa pe Hristos Dumnezeu al tău. Crucea nu este un lemn și atât. Crucea este semnul lui Hristos, semnul biruinței Lui prin cruce. Crucea conduce omul spre înviere. Crucea nu este idol. Idolul este pentru cei fără Dumnezeu și care își fac un Dumnezeu din lemn, din fier, din ce vor ei, iar crucea este pecetea fiilor lui Dumnezeu, de care duhurile rele fug și gem de teamă în fața semnului sfintei cruci.

Și iată, spun acum: anatema sunt cei care lovesc în semnul sfintei cruci și în cei ce se pecetluiesc cu el pe chipul lor în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Evanghelia Mea și a ucenicilor Mei, sunt pline aceste mărturii de numele crucii, căci crucea este una cu Hristos, nedespărțită. De două mii de ani ea este armă asupra diavolului. Cei ce aruncă de pe ei acest semn al vieții creștine, aceia își aruncă puntea care îi ajută pe cei ce trec de pe pământ la cer peste prăpastia morții.

Și spun acum: Faceți cruce, însemnați-vă cu semnul sfintei cruci tot timpul, ca să fiți biruitori peste tot ce este rău între pământ și cer, voi, fii ai bisericii și ai crucii! Respingeți pe orice făptură care dă să vă dezrădăcineze ca să vă biruiască apoi spre cădere! Ridicați arma și vegheați așa! Ridicați crucea, și cu ea veți birui, așa cum Eu, Domnul, am biruit moartea și am înviat!

O, rămâneți întru Mine, fii ai poporului cuvântului Meu din zilele acestea! Vegheați, fiilor, să rămâneți întru Mine, nu în lumea aceasta, în care umblă oamenii lui antichrist ca să-Mi șteargă urma Mea de pe pământ și din oameni! O, de ce am spus Eu: «Rămâneți întru Mine, rămâneți întru iubirea Mea?». Am spus, pentru că omul are vinovatul obicei să stea în afara Mea cu firea lui, să stea lipsit de harul cel de sus, nepăsător de suflet și ascultător de trup, iar când omul este creștin în turma lui Hristos se răsfrânge acest gol de Dumnezeu prin cei goi de El, o, și nu mai este Hristos întreg în turmă, și aceasta din pricina celor fără de harul Meu lucrător în om și din om prin toți cei laolaltă trăitori.

Fiilor, fiilor, câtă vreme mai dă omul să mai poată ceva și el pentru sine, nu poate încă Dumnezeu cu harul Său, iar voi, cei care vă voiți fii ai poporului cuvântului Meu, o, fugiți de pofte, fiilor, căci Israel a fost cuprins de pofte în pustie și a pierit poftind, căci pofta îl trage pe om la păcat, la despărțire de Dumnezeu. Când firea este netrăitoare în Hristos, ea îl lenevește pe om, îl trage spre nepăsare, spre netrezie, spre nedragoste, spre trup leneș, lipsit de nevoință și de umilință. Iată, trebuie să meriți să ai credință și darurile ei. Altfel ea îți va fi luată și vei rămâne sterp, nu vei mai avea rod în Hristos, iar mintea îți va fi locaș al minciunii, al părtinirii de sine și al lipsei Domnului din ea, și vai celor ce au iubit odată și s-au lăsat apoi dezbrăcați de credință și de izvorul acestui cuvânt, și spun aceasta pentru cei ce M-au avut al lor prin credința lor în cuvântul Meu de ieri și de azi, iar apoi au căzut în nepăsare și s-a luat de la ei darul credinței!

Fiilor, fiilor, purtarea și dragostea crucii nu vă vor lăsa să cădeți din brațul Meu de Păstor. Lipsa purtării crucii aduce primejdii, aduce căderi și dureri. Fiți purtători de Hristos, de cruce, fiilor! Vă păstoresc pe calea crucii, că asta e calea pe care am mers și Eu spre Tatăl, o, și e mare și mult harul Meu pe calea purtării crucii.

Vă cuprind întru îmbrățișare, în cruce, fiilor. Ea este altarul pe care Eu am stat pentru voi ca să vă pregătesc hrană vouă. Pace vouă, o, pace vouă, fii ai crucii Mele!

Crucea este oglinda pe care v-am lăsat-o Eu ca să Mă vedeți prin ea, ca să vă vedeți în ea, ca să rămână cu voi până la venirea Mea cu slavă, fiilor, și apoi ea va fi pecetea biruinței, lanțul cu care îl vom nimici și îl vom lega pe satana pentru veci de veci, precum este scris, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Îmi învăluiesc cetatea și pe cei din ea cu glasul cuvântului Meu în zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, și Îmi așez în carte cuvântul și Mă împart cu el celor ce Mă caută aici, la izvorul glasului Meu, locul de unde izvorăște peste pământ glasul cuvântului lui Dumnezeu, cuvântul Meu din zilele acestea, venirea Mea de la Tatăl cuvânt peste pământ în vremea Mea cu voi, fiilor născuți din cuvântul Meu de peste voi, o, că mare taină este lucrarea Mea din vremea Mea cu voi, fiilor, și nu-i minte pricepută pentru această taină a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de pe pământ!

S-a petrecut și se petrece cu această lucrare a Mea cu voi ca și acum două mii de ani, că am venit atunci de la Tatăl Prunc născut din mamă Fecioară și am crescut odată cu taina cea nouă a lui Dumnezeu, fiilor. Apoi le-am așezat pe cele venite cu Mine din cer în locul celor vechi de până atunci, și am început cu așezarea bisericii înnoite, o, și nimeni din cei mari ai templului nu știau îndeajuns ce se așează pentru pe mai departe și venite cu Mine din cer, iar când aflau câte ceva îi ucideau pe cei cuprinși întru taina cea nouă și răsăreau alții stropiți cu sângele celor uciși ca și Mine de mai-marii vremii de atunci.

Eu, și ucenicii Mei de atunci am lucrat atunci înnoirea a toate, căci legea cea aspră apăsa peste salvarea omului păcătos, dar Eu am murit pe cruce pentru iertarea păcatelor celor păcătoși și am lucrat prin aceasta mântuirea lor, a celor ce credeau în cele cu care Eu am venit atunci de la Tatăl ca să lucreze pe mai departe peste oameni, și iată, am lucrat cu mare taină.

Am luat pescarii de la pescuit și au lăsat ei mrejele și M-au urmat și i-am așezat pe ei preoți și arhierei și apostoli peste pământ și cârmuitori ai bisericii înnoite prin jertfa Mea de pe cruce, și era între ei Iacov patriarh al Ierusalimului și nu știa Ierusalimul, dar știau creștinii credincioși așezării înnoite, și s-a împlinit cuvântul Meu cel de atunci prin care Îi spuneam Tatălui: «Te laud, Tată, că ai ascuns aceste taine de cei înțelepți și le-ai descoperit pruncilor, neștiutorilor, celor neluați în seamă de cei mari ai vremii cărturari și farisei».

Iată, și azi merg odată cu cei ce se știu pe ei slujitorii templului, mai-mari ai bisericii zidite acum două mii de ani, și care nu mai au milă de Dumnezeu și de turmă și-și văd de ale lor, dar Eu îi strig așa cum îi strigam prin glasul proorocilor pe cei de atunci care nu păstoreau cu milă turma, și când de pe atunci făgăduiam că voi veni și le voi cere răspuns pentru oile nepăstorite și rătăcite prin spini și le voi lua din mâna lor și le voi păstori Eu, Domnul, și le voi lega rănile și le voi purta pe brațe la izvoarele Mele, căci sunt Păstorul Cel Mare și-Mi cercetez tot timpul turma, precum este scris.

Iată, Mă îndur de cine voiesc, așa este scris. Eu sunt Cel ce lucrez, nu omul, iar omul se supune. Iată, noi le fac pe toate ca și acum două mii de ani. Și atunci am venit să înnoiesc. La fel și acum vin și lucrez și întăresc lucrarea bisericii Mele, căci scris este să vin să-Mi cercetez turma și să-i dau pășune sănătoasă și s-o port spre Tatăl.

Se lăudau cei de atunci că au pe Moise de care ascultă și că de aceea nu Mă primesc pe Mine, iar Eu le spuneam: «Dacă ați fi crezut în Moise M-ați fi crezut și pe Mine acum, căci despre Mine a vorbit el vouă».

Spun și azi pentru cei de azi, că dacă ei ar fi crezut în Hristos Cel de acum două mii de ani L-ar fi crezut și acum când, iată-L cuvânt peste pământ, dar ei ca și cei de atunci au altceva de făcut și se supun lucrării minciunii din lume și mai-marilor lumii și nu lui Hristos, sub al Cărui nume slujesc ei. Iar pe Mine Mă doare pentru turmă și Mă doare de două mii de ani, că în lume e numai minciună și piere credința de pe pământ, piere Dumnezeu din mintea omului, iar creștinii nu mai au fapte de credință și păstori făcători de minuni, de dat hrană la oile turmei, o, și se pierd oile și vin lupii și le duc din staul, iar Eu plâng pentru oi și vin după ele, vin cuvânt de la Tatăl, vin și le strig și le învăț să se strângă în staul și să nu stea în calea lupilor, să nu stea răzlețe, că iată, Eu vin din cer, vin cuvânt peste pământ ca să-Mi cercetez turma cea fără de pază peste ea.

O, popor al cuvântului Meu, am plâns în cuvânt în mijlocul tău și am spus omului: «Omule, învață-Mă ce să fac să-Mi aflu ziua Mea de odihnă, că am pierdut-o odată cu căderea spre satana a omului în rai».

Grăiesc acum în zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, grăiesc cuvânt deslușit pentru toți cei care cunosc învățătura cuvântului Meu din vremea aceasta, pentru toți cei care se uită în ea și nu o împlinesc pe ea, sau o împlinesc cât vor ei, și aceasta din pricina nelepădării de sine, păcat care nu-l lasă pe om să se facă iubitor de Dumnezeu și una cu Mine în lucrul cel sfânt al venirii Mele cuvânt pe pământ prin credința și statornicia unui popor aproape Mie.

Iată, apropiați-vă acum cu inima de Mine, și nu unii de alții pe calea spre Hristos, căci dacă nimeni nu vă învață calea cu Hristos și cum se merge pe ea cu frați, voi nu veți avea cum să pricepeți taina frăției întru Hristos, și veți cădea în greșeli, în tulburări ale inimii, în despărțire de Dumnezeu când nici nu vă gândiți, când nu simțiți aceasta.

O, fiilor povățuiți din cer, din locașul iubirii, iubirea înseamnă Dumnezeu, numai Dumnezeu, iar creștinii să se unească într-un singur duh pentru iubirea de Dumnezeu, și doar atunci vor pricepe ei pe Dumnezeu cu oamenii pe pământ, căci altfel creștinii își văd de-ale lor și unii de alții, iar Domnul nu mai este iubirea lor, viața lor, calea lor cea adevărată, și cad spre păcate fel de fel, după ce cunosc pe Domnul și taina Lui cu omul. O, pentru așa fel de păcate am fost bătut în cuie pe cruce, și cuiele au fost păcatele celor ce iubesc păcatul, și toți cei ce păcătuiesc sunt cuiele din mâinile și picioarele Mele, din coasta Mea, locul de unde am luat din Adam și am făcut femeia, care l-a căzut pe Adam din Dumnezeu cu tot cu ea, o, și Mi-a strivit femeia lucrarea facerii omului.

Voi, cei care voiți să învățați odihna lui Dumnezeu în voi și ziua Mea de odihnă pierdută prin neaplecarea omului, iată, învățați de la Mine, de la lucrarea Mea pe pământ. Eu am lucrat aplecarea. M-am aplecat mereu chiar și celor necredincioși, căci am pe Tatăl odihnă în Mine și de aceea Mă aplec. Aplecarea este semnul odihnei Mele în om. Cel ce nu se poate apleca dă semn că Eu, Domnul, nu am loc întru el să Mă odihnesc. Cel ce nu se apleacă dă semn că este aplecat păcatului, nu ascultării de Dumnezeu și de frați, și chiar de cei necredincioși, de care trebuie de atâtea ori să asculte omul pe pământ, căci așa se cere pe pământ.

Fiilor, fiilor, vă învăț aplecarea. Ea vă dovedește iubitori de Dumnezeu și de frați. Când nu asculți, când nu te apleci nu iubești, și de aceea nu te apleci. Lipsa iubirii este vina ta pentru care tu nu te apleci, iar Eu, Domnul voiesc să te învăț să fii după chipul și asemănarea Mea, să fii creștin, să fii cu Dumnezeu și să-L lași în tine cu lucrarea Sa, căci El Se apleacă ție ca să semeni cu El în lucrarea aplecării, iar cei ce locuiesc mai mulți lalolaltă au din destul prilejul să se aplece și iar să se aplece pentru asemănarea lor cu Hristos. Iar aici lucrează și trăirea de până acum, de felul de a fi până acum și trebuie mai multă aplecare dacă n-ai avut îndemânarea aceasta până acum și vrei să vii acum după Hristos.

O, mama Mea, învăț creștinii în ziua ta de serbare a nașterii tale pe pământ între oameni, mamă. Îmi caut ziua de odihnă. Caut de șapte mii de ani, de când omul zidit de mâna Mea a păcătuit prin neaplecare, mamă. Caut plângând, caut strigând: Unde ești, odihna Mea? Întreb omul: Omule, învață-Mă ce să fac să-Mi aflu ziua de odihnă?

O, mama Mea, ce mult grăiesc Eu în vremea aceasta! Ce mult caut să-Mi găsesc odihna, mamă! Eu am lucrat aplecarea ca să nu-I stric Tatălui statul în Mine, dar omul se apleacă duhului rău și îi dă în el stat duhului rău, mamă.

O, cum să nu plâng? L-am făcut pe om să-Mi fie loc de odihnă și lucrare a Mea, iar el se dă duhului potrivnic Mie, și Mă doare mai mult decât pe cruce depărtarea de Mine a omului și aplecarea lui spre păcat.

Voiesc să te bucur în ziua ta de praznic și-Mi șterg lacrima acum și aducem povață tare peste cei ce Ne poartă pe pământ cu lucrările cele de sus, o, și Ne căutăm cu ei mângâierea, mamă. Și acum învață-i și tu, și toți să ia de la ei povață de sus, iar cei ce vor lua cu adevărat vor învăța aplecarea, Îmi vor da în ei odihna Mea pierdută și-Mi vor da ei mângâiere, mama Mea.

— O, Fiul meu și Dumnezeul meu, avem mângâiere prin cei ce se apleacă și știu această taină a statului Tău întru ei, și numai celor ce Tatăl le descoperă, numai aceia pricep taina aceasta, a odihnei Tale întru ei, Fiule scump al meu.

O, popor iubit, tu, cel aproape de izvorul cuvântului Fiului meu, harul aplecării este mare în cei ce se apleacă, e mare din pricina odihnei Fiului meu întru ei. Ei sunt mângâierea cea pierdută a lui Dumnezeu. Ei sunt purtători de Dumnezeu, odihna Lui întru ei. Voi trebuie să fiți sfinți mari, întru care Domnul să Se odihnească, să Se aplece vouă prin aplecarea voastră, pentru odihna Lui întru voi. Aplecarea este taină mare și începe ea de jos în sus, de la cele mai mici probe de aplecare, și începe ea de sus în jos, de la cele mai mari probe de umilință a celor aplecați, o, și numai cei ce lucrează aplecarea, numai ei lucrează și umilința, căci celui ce are i se va mai da, precum este scris despre cei ce nu-L pot purta pe Dumnezeu și este El dat spre purtare celor ce-L poartă pe El cu multele Lui lucrări, după cerințele din cer și de pe pământ, după vreme, după stări.

Povață multă a așezat Hristos în carte în ziua aceasta de învățătură. Toată taina odihnei lui Dumnezeu este aplecarea, o, fiilor. Nimic și nimeni nu-l poate doborî pe cel ce se apleacă, iar duhurile potrivnice lui Dumnezeu fug departe de cel care se apleacă după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Care Se apleacă.

Cei ce vor să învețe și să stea în lucrarea umilinței de duh, aceia să-și spună mereu așa: Dumnezeu este iubire, iar omul este păcat, și de aceea să se aplece și să învețe de la Dumnezeu, să se aplece ca Dumnezeu și va fi el apoi odihna Domnului, purtător de Dumnezeu va fi. O, așa să-și spună cel ce vrea să-și lucreze umilință, căci eu așa am lucrat și așa I-am fost Domnului vas folositor, cale a Sa pe pământ pentru oameni.

Și acum, Fiule Iisus, slăvește-Te în cuvânt peste ei pentru statornicie în cele învățate, iar harul aplecării să crească peste ei din unul în altul prin aplecare, și aplecarea s-o învețe ei de la noi, de la Tine, de la mine, apoi de la cei ce nu se apleacă, văzând ei prin aceștia depărtarea de Dumnezeu a celor neaplecați, Fiule scump Iisus.

— O, mama Mea, credința și statornicia întru credință, această lucrare o pricep numai cei ce se apleacă, iar altfel credința este zadarnică, mamă. Iată, lucrarea credinței statornice Îl coboară pe Dumnezeu din cer pe pământ și vine Domnul prin credința celor ce Îl primesc pe El. Cum M-aș duce Eu să le grăiesc celor ce nu cred și nu fac faptele credinței? M-ar primi oamenii bisericii dacă M-aș duce să le grăiesc de deasupra lor și să le spun ceea ce le spun aici lor și trimit spre ei ca să știe ei grăirea Mea pentru ei?

O, necredința e stavilă a lui Dumnezeu spre oameni. Nu poate Domnul să-Și așeze lucrările Sale pe pământ, decât cu cei credincioși și aplecați înaintea Sa, mama Mea.

O, fiilor, voiesc să grăiți și voi între voi, iar Eu să vă privesc de deasupra cu toți cei din cer, cu care vă veghez în sărbători. Despre taina și lucrarea aplecării, și apoi despre rodul ei în voi, acestea să le aveți spre lucrare între voi, o, fiilor, căci odihna Mea n-am unde s-o mai găsesc în alte locuri, decât unde este aplecare, o, fiilor.

Vă strâng aproape de inima Mea ca să-i simțiți bătăile și să rămânem inimi unite întru Una, întru inima Mea, care se apleacă vouă și vă învață ea aplecarea, mereu aplecarea, mereu ca Dumnezeu, mereu așa, mereu, mereu așa, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Îmi vestesc sosirea prin adierea glasului Meu, și așa bat să Mi se deschidă și să Mi se facă primirea în cetate.

Intru în carte cuvânt și păstoresc cu el peste pământ, și toiag de Păstor este cuvântul Meu, și cu el păstoresc.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! În acest nume păstoresc de deasupra și sunt cuprins în dumnezeiască Treime, căci sunt Fiul Tatălui, Cuvântul Tatălui sunt, și sunt Păstor și am grijă de turma Tatălui ca să-i dau hrană și toate cele de trebuință pentru viața cea din Dumnezeu a turmei, căci fără Mine nu poate nimeni nimic, precum este scris.

Pace vouă, celor păstoriți cu hrană din cer, mai ales vouă, celor ce cunoașteți în vremea aceasta glasul venirii Mele și credeți și Mă căutați și-Mi țineți calea ca să-Mi aflați cuvântul! O, dar și Eu caut tot timpul spre voi ca să aflu dacă vă este folositor cuvântul gurii Mele, căci dacă nu-l împliniți, nu vă este el de folos, iar Mie Îmi este jale mare când Îmi văd sămânța semănată pe pământ înspinat și neplivit și neîngrijit pentru ca să răsară sămânța semănată și apoi îngrijită și udată ca să crească ea spre rodire.

Dar acum, pace vouă, celor din cetatea cuvântului Meu, și Mă dau vouă ca să aveți pacea, fiilor! E zi de praznic, zi însemnată în calendarul creștinesc cu semnul mare, și sunt venit cu hrană pe masă la voi, și apoi voi să împărțiți din ea peste tot pământul, căci ea nu se împuținează, ci sporește mai mult când se rupe din ea și se împarte peste tot din destul.

Acum deslușesc pentru toți înțelesul tainei de păstor, căci trebuie să se știe ea, de vreme ce atâția se tot ridică să învețe din carte și să se ia de păstorit peste cei din jur fără să știe ei și îndatoririle celui ce se ridică să fie păstor și să lucreze după acest nume. Un așa slujitor nu poate să-și ia singur, ci numai dacă este trimis din cer cu numire și cu binecuvântare de la cel mai mare, și care la rândul său este un trimis.

Când Eu, Domnul, Mi-am început lucrarea de Păstor am avut trimitere pe pământ, căci M-a trimis Tatăl să cobor din El și să Mă nasc pe pământ ca omul și să cresc prin cele duhovnicești și să ies apoi desăvârșit cu lucrare de Păstor să pasc oile Tatălui Meu, pe cele care Îmi aud glasul și Mă cunosc după glas și se țin după Mine să le păstoresc cu cele de la Tatăl date să le împart. Nu forțez pe nimeni să vină după Mine și vin numai cei ce-Mi aud glasul și Mă cunosc după glas.

Un păstor se cunoaște după viață și apoi după glas, după hrana împărțită, și mai ales după puterea pe care și-o dovedește prin cuvânt și prin împlinirea cuvântului, prin semne dovedite, așa cum s-a petrecut și cu ucenicii trimiși acum două mii de ani în numele Meu și au lucrat ei din Mine, nu din ei, și s-au arătat ei minunați prin semne mari, păstori care-și puneau viața pentru oi.

O, dar nimeni să nu uite că un păstor are înfățișare de păstor, se cunoaște după înfățișare, după veșmântul de păstor, de apostol, și mai ales prin semnul de păstor trimis de Hristos: crucea.

Iată mulțimea celor fără semnele păstorești, iată-i pe cei mulți care ies la seceriș, zic ei! Eu, Domnul, spun pentru aceștia, și iată ce spun:

Poporul Domnului și toți lucrătorii de la Domnul între cei păstoriți, acest fel de popor n-a fost de când e veacul oricum la înfățișare și la veșmânt, ci numai cu straie sfinte și numai ca Dumnezeu. Și să se uite cei ce păstoresc oricum, să se uite ei la biserica lui Iisus Hristos, la slujitorii din biserici, care și-au păstrat portul dat de Dumnezeu pentru păstori, și de aceea s-au zidit mănăstiri și așezăminte sfinte, ca să se strângă cei ce au luat viață sfântă să trăiască și veșmânt la fel. Dar tu, care te îmbraci ca fiii veacului acesta, cu costum și cu cravată strânsă pe după gât, oare cravata ta îți este ție semnul de păstor, te întreb? O, unde ai auzit de prin Scripturile tot citite de tine să se fi purtat slujitorii și proorocii și apostolii lui Dumnezeu cu costum de lume și cu cravată la gât? Iată, slujitorii din biserici, de care tu te împiedici ca să te smintești și ca să smintești și pe alții, aceștia păstrează veșmântul care seamănă cu al lui Hristos și al sfinților Săi, iar tu semeni cu fiii lumii, nu cu fiii lui Dumnezeu. Trebuie binecuvântare după datină pentru tot ce faci în numele Domnului peste oameni, nu de capul tău, iar binecuvântarea o iei de la Dumnezeu prin cel căruia i se dă să binecuvinteze, iar tu să lucrezi apoi pentru Domnul și pentru oameni, dar nu pentru tine și pentru trufia ta.

O, este scris în Scripturi, dar omul nu citește, sau nu dă să înțeleagă cu credință și zadarnic citește, și apoi se lasă ușor înșelat de rătăcirea celor care se scoală să înșele cu duhul pierzării pe mulți de pe cale dintre cei necunoscători, și care nici nu stau sub povață, și vin păstori străini și-i fură de pe cale doar pe cei neîntăriți cu cunoștința cea pentru creștinii cei statornici de partea lui Hristos și a așezării Lui cea de două mii de ani prin biserică, prin sfinți și prin strămoși.

Sunt la masă de cuvânt cu Ioan Botezătorul, cu cel trimis de Tatăl să se nască pe pământ, o, și așa vin cei trimiși de cer și se arată ei în veșmânt de fii ai lui Dumnezeu înaintea oamenilor, și nu ca oameni ai lumii după înfățișare, ci ca păstori prin ceea ce sunt ei cu viața și cu arătarea lor, iar Ioan îi învăța pe toți cum să le fie iertate păcatele, ca apoi să le fie împărtășită și lor împărăția cerurilor și tainele ei cu omul, iar cei care nu ascultau de glasul lui care striga: «Pocăiți-vă!», o, aceia nu înțelegeau nimic din cele venite din cer pe pământ ca să se împlinească în vremea aceea sub ochii lor. Nu înțelegeau pentru că nu se pocăiau cei ce auzeau pe Ioan strigând: «Pocăiți-vă!».

Iată, și Eu strig în vremea aceasta, strig de aproape șaptezeci de ani, strig și la creștini, strig și la cei lipsiți de viața de creștin prin faptele lor. Strig și tot strig, că apoi dau drumul mâniei pentru păcate ca să-i ajut pe păcătoși să-și plângă păcatele și să le ajute pocăința cea pentru păcate, că altfel omul nu știe altceva decât să facă păcat de la mic la mare, de la cel mare până la cel mic, iar păcatele pregătesc suferința cea pentru păcat, precum este scris, numai că toți cei orbi și grei pentru credință și pocăință nu simt, nu se simt, nu folosesc strigarea lui Dumnezeu, și până la sfârșit își văd de rătăcirea lor, de nedragostea lor, în care stau reci de Dumnezeu și iubitori de păcat.

O, nu mai sunt păstori cu milă de suflet și de veșnicia sufletului omului. Mila cea goală de viață și de pocăință pentru viață, acest fel de milă își dăruiesc între ei cei lipsiți de viață veșnică pentru om, o, și nu mai găsesc om care să Mă ajute să-Mi facă loc în sufletul celui orbit de iubirea de sine, și caut și tot aștept să găsesc fii cărora să le fie milă de Dumnezeu și de oameni.

O, fiilor care-Mi purtați cuvântul peste pământ, o, ce s-ar fi întâmplat dacă Eu, Domnul, aș fi lucrat cu milă păguboasă să-l las pe Adam în rai după greșeala neascultării, prin care a trecut să asculte de diavol prin femeia cea neastâmpărată și nesupusă lui Dumnezeu? S-ar fi întâmplat să-l las pe satana stăpân pe rai prin omul neiubitor de Dumnezeu. Și iată, nu știi, creștine, să faci milă cu fratele tău vinovat de iubire de sine, de nedragoste de Dumnezeu, și îl lași să moară când îl ajuți cu mila ta de el, și nu cu îndreptarea de sub păcat când îl vezi greșind față de iubirea de Dumnezeu prin necunoașterea de sine a sa, bietul de el om.

Când am văzut că omul e doar pământ după ce i-am dat viață și cunoștință ca să fie el locaș ceresc pentru Făcătorul său, i-am spus cu mare durere: «pământ ești». O, Mi-a stricat omul casa, Mi-a întors spatele pentru păcat, s-a dat de partea păcatului și a rămas pământ, doar pământ și s-a întors în pământ, că n-a voit să fie cu Dumnezeu și cu cerul. A căzut apoi tot neamul omenesc, căci n-a avut păstori călăuzitori spre cer, căci dacă ai tăi te văd că tu știi ce vrea Dumnezeu de la tine, iar tu nu pui în lucru văzut împlinirea și viața ta cu Dumnezeu, nici ai tăi nu cresc, nici ei nu scapă de neascultare de Dumnezeu, o, și mare părere de rău vine în ziua răsplătirii celor ascultători și celor neascultători, căci unii primesc bucurie, iar ceilalți văd atunci ceea ce au pierdut.

Iată, fiilor, necredincioșia îl cade pe om în dispreț și va fi disprețuit cel fără de credincioșie, căci dacă n-ai credincioșie pentru cel ce te călăuzește și te veghează, cum ai putea avea aceasta față de Dumnezeu? Și dacă n-ai credincioșie față de Dumnezeu, cum ai putea pentru ea să fii statornic față de un om pe care-l vrei în locul lui Dumnezeu cu tine? Iată, regele Irod a fost dus de nas de femeia cea fără de credincioșie a fratelui său și a crezut regele că pentru el va fi ea altfel, dar ea lucra doar pentru iubirea de sine tot ceea ce urzea prin duhul ei de femeie neastâmpărată, iar regele lui Israel a căzut lovit de ea la picioarele ei nevrednice, o, și așa se întâmplă cu păcatul necredincioșiei și este de vegheat pentru cel ce se iubește pe sine, și care te doboară prin necredincioșia lucrată de el, iar dacă nu veghezi îți meriți soarta căderii de la Dumnezeu, căci ai iubit neascultarea în locul lui Dumnezeu și ai lucrat ca Adam cel fără de credincioșie, și care a nimicit în sine odihna lui Dumnezeu prin îndrăzneala de a nu iubi să asculte de Făcătorul său și Căruia Îi datora viața.

Și iată, Ioan Botezătorul aude măreția cuvântului Meu din ziua lui de serbare a intrării între sfinți și ia îndemn să se așeze lângă Mine cuvânt și să spună el la masa de azi despre odihna Mea pierdută de omul cel neiubitor de Dumnezeu în rai, și binecuvintez Eu, Domnul, grăirea sa cea de azi.

— O, Doamne Mieluț, lucrarea cuvântului Tău cu poporul Tău de azi este biruința Ta cea de la sfârșit de timp, este lupta Mielului cu fiara care țipă rănită și își stârnește puii la lupta asupra Ta, dar vine sfârșitul luptei, nu ca și cel de acum două mii de ani, și vine slăvit ca la sfârșit, o, Doamne, căci antichrist uită că Tu ești Cuvântul Cel de la început, când Dumnezeu a fost Cuvântul și când la Dumnezeu era Cuvântul și toate prin El s-au făcut.

Antichrist a dat să facă om pe pământ fără de păcat, zicea el, și a dat și dă să facă din bărbat femeie și a dat să se zbată în fel și chip să facă ce a făcut numai Dumnezeu, dar orbirea lui e multă și lungă de șapte mii de ani și prin trufie se tot zbate să-și ia locul în om, dar va fi rușinat prin toți martorii din cer, care au biruit împotriva lui pe pământ, și apoi prin cei de pe pământ, care vor rămâne statornici până la sfârșit pentru slava Ta cu ei, fie ea și numai suferința cea pentru Tine, o, Doamne biruitor prin cruce, și nu fără de cruce, căci fără de cruce nu este biruință.

Veghem din vreme să intrăm în carte pentru ziua mea între cei din cer, și am luat de aici de pe masa frățească cuvânt care amintește grăirea Ta care spune cu ani în urmă așa: «Omule, învață-Mă ce să fac să-Mi aflu ziua Mea de odihnă, că am pierdut-o cu căderea spre satana a omului în rai».

O, Doamne, cine să Te învețe pe Tine, cine poate? O, ai pierdut odihna, ai pierdut omul, Doamne. El este ziua Ta de odihnă, și Te rog acum să-Ți faci o coborâre de cuvânt cu această taină pierdută între Tine și om prin neaplecarea omului înaintea Ta. Iar poporul cuvântului Tău să învețe aplecarea, Doamne, să tot învețe el această taină a credinței și a statorniciei pentru credință, căci altfel credința lui este zadarnică, o, Doamne.

Și acum slavă Ție Îți dau între sfinți pentru măreața Ta grăire din ziua amintirii venirii mele la Tine între sfinți! Iar Tu învață-Ți mereu poporul aplecarea și tot aplecarea, căci din acest har Tu capeți odihna Ta, capeți mângâierea pierdută prin omul cel neascultător în rai.

Taina aplecării, ea îl face cuminte pe om și purtător de Dumnezeu apoi. Să calce cu teamă pe pământul ales de Tine fiii poporului cuvântului Tău! Să trăiască și să se poarte ei cu teamă înaintea Ta aici, și să-și arate așa credincioșia și aplecarea, căci eu n-am trăit zilele mele de pe pământ decât plin de credincioșie față de Tine, plin de sfială și de necruțare a trupului, iar Tu Te-ai odihnit întru mine și Te-ai arătat prin mine la Iordan, mărturisit de Tatăl Fiu al Său. Acum ne mărturisim unul pe altul lor, iar ei să învețe de la noi să lucreze ca noi, căci taine mari îi cuprind pe ei aici, iar ei să le poată cuprinde, Doamne, căci Tu ai o prea mare lucrare a Ta cu ei acum pe pământ.

— O, ucenicule sfânt, ziua Mea de odihnă Mi-a mâncat-o omul, că nu M-a lăsat să Mă odihnesc după ce el a păcătuit lui Dumnezeu. O, nici pe cruce nu M-am odihnit după ce Mi-am dat Duhul cel din trup, dar Mă voi odihni, căci se vor ridica sfinți mari, și Mă vor odihni întru ei, așa cum ar fi fost să-Mi fie ziua Mea de odihnă omul cel zidit de Dumnezeu la facerea lumii, și atunci omul Mă va învăța cum să-Mi aflu odihna cea pierdută și ziua ei.

Voi veni cu multă lămurire a tainei zilei Mele de odihnă și voi așeza înaintea celor de pe pământ această deslușire de taină, iar acum pace ție, popor care Mă primești pe pământ cuvânt când vin de la Tatăl ca să Mă așez în carte!

Și iarăși, slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, căci în acest nume mare păstoresc Eu pe cei ce cred și primesc venirea Mea în cuvânt în vremea aceasta de slavă a Mea cu voi pe pământ, o, fiilor! Amin, amin, amin.