Cuvântul lui Dumnezeu la soborul Maicii Domnului

Poporul Meu, Mi-e drag să fiu cu tine prin cuvânt, să Mă bucur cu sărbătoare în mijlocul tău, că am nevoie şi Eu de mângâiere, de bucurie şi de pace, fiule scump. Nu ştiu, tată, cum să te mai întăresc, cum să te mai bucur, cum să te mai mângâi, ca să Mă simţi cât de aproape sunt de tine, cât de aproape sunt! Pace ţie, fiule scump, că te-am făcut scump ca să am şi Eu ceva scump pe pământ, ca să am şi Eu ceva, tată, ca să nu fiu sărac în vremea cea de la sfârşit. Pace ţie! Ia pace, ia, copilul Meu, ia, tată, că îţi trebuie; ia, şi strânge mult, ca să fiu bogat cu pacea Mea în tine. Eu nu vin să-ţi spun „La mulţi ani!”, cum zice lumea la serbarea naşterii Domnului. Eu vin şi îţi spun: pace ţie!

Pace vouă, copilaşi ai poporului Meu! O, cât Mă bucur Eu de fiii Mei cei curaţi, de cei în care Eu sunt născut şi crescut; născut în ei, în inima lor, şi crescut în ei prin credinţa şi dragostea lor.

E mare sărbătoare în om naşterea Domnului. Această sărbătoare este nepricepută de lume. Eu M-am născut din trup de Fecioară pentru oamenii care vor vrea să creadă în Cel venit de la Tatăl. Dar M-am născut în Fecioară, şi asta este mai înainte de orice naştere. M-am născut în inima ei. Inima ei M-a născut în ea încă de pe când ea citea în profeţii despre Fiul lui Dumnezeu, Care va veni să scape lumea de la pierzarea cea veşnică. Mă purta în inima ei, care Mă născuse în ea, şi M-a crescut în ea până ce a venit arhanghelul şi a vestit că Mă voi face trup în ea. Şi aşa S-a făcut trup Fiul lui Dumnezeu, Care S-a numit Cuvântul.

Poporul Meu, suntem în sărbătoare de naştere, şi iată, fiule, Cuvântul Se face trup în carte, Cuvântul Se aşează pe carte şi Se face carte, ca să rămână veşnic tot ce cuvintez Eu. Strânge, Israele, strânge, tată, strânge. Cuvântul Meu să nu rămână numai vorbit. Mi-am făcut aşezare întărită, ca să Mă pot înfiinţa cuvânt, să Mă pot întipări în carte, să Mă ia mulţi spre mâncare duhovnicească, spre naştere în inima lui să Mă ia omul care-Mi citeşte cuvântul rostit de gura Mea. Omul care crede că este Dumnezeu, acela crede că Dumnezeu lucrează şi grăieşte din cer peste pământ. Omul care aude despre cuvântul lui Dumnezeu, acela crede că această grădină Mă poartă deasupra ei pe tron de heruvimi şi de serafimi ca să-Mi audă graiul Meu cei din grădină şi să-Mi scrie grăirea Mea peste pământ.

Israele, Israele, omul slab de duh, omul împrăştiat, omul înşirat prin toate câte sunt făcute de om, un aşa om nu e bun pentru Dumnezeu. Dumnezeu are nevoie de om îndumnezeit de dorul lui după Dumnezeu. N-am ce face cu om împrăştiat. Mie îmi trebuie duh şi trup adunat în Duhul Meu, şi de aceea mereu te-am învăţat, poporul Meu, să fii cum vreau Eu, ca să poţi să fii copilul Meu, şi ca să te cunosc, măi fiule. Eu îi cunosc doar pe ai Mei, şi fiecare şi îi cunoaşte pe ai lui. E mare lucru să poată învăţa omul viaţă dumnezeiască pe pământ, că omul e împrăştiat, e înşirat pe drumurile făcute de paşii lui.

Omul a rămas numai femeie. înţelegeţi voi, fiilor, ce vă spun Eu? Eu am făcut pe om din bărbat şi din femeie, ca să fie întregire de duh omul, ca să nu fie numai bărbat sau numai femeie omul. Dar iată, după cum scrie şi în prooroci, aşa este azi. Aşa scrie: «Vai de neamul peste care stăpâneşte femeie». Femeie nu înseamnă trup de femeie. Femeie înseamnă uşurătate, înseamnă nebărbăţie, înseamnă om neîntregit în duh. Mama Mea Fecioara a fost şi ea, ca trup, parte femeiască, dar a fost om întreg în duh. Om înseamnă cel îndumnezeit. Ce să faci cu omul care este pământesc? Acela este numai femeie; acela umblă de colo-colo fără statornicie; acela se foloseşte de duhul lui. Şi cum adică umblă de colo-colo? Iată, am luat aminte la cuvântul rostit de un copilaş din poporul Meu care a zis că omul poate umbla pe drumuri stând în pat. Aşa este, măi fiilor, omul străbate drumul spre casa lui, şi după ce ajunge acasă se apucă şi se întoarce înapoi pe drumul pe care a venit spre casă; ba îl mai şi măsoară, ba îl mai şi cântăreşte, ba îi mai numără şi pietrele, ba le mai bagă şi în traistă, şi merge aşa îngreuiat, cu drumul în spate şi cu traista drumului, până ce i se rupe traista cu pietre, şi pietrele, căzând, îi zdrobesc picioarele, şi omul nu ştie că este olog şi strivit la picioare, la picioarele sufletului. Un aşa om a rămas numai din femeie născut, numai femeie, fiilor.

Israele, Israele, fereşte-te, tată, de omul uşuratic, de omul care umblă pe drumurile lui şi cu drumul în spate. Tu, poporul Meu, să fii bărbat şi femeie, fiule, să fii mire şi mireasă, copilul Meu, să fii om întreg, aşa cum l-am făcut Eu pe om când l-am făcut.

Omul care se lasă îndemnat de diavol, acela cade din cer. Israele, să nu te opreşti pe calea ta cu omul care este obişnuit să asculte şoapta diavolului. Ce este şoapta diavolului? Şoapta diavolului este bârfa, clevetirea, vorbirea de rău, minciuna, învinuirea, iscodirea, descusutul faptelor, ascunzişurile cele puse la întuneric, cele ferite de lumină, şi credinţa omului în toate acestea, asta este şoapta diavolului. Iar şoapta Domnului, care este? Este cuvântul, fiilor; cuvântul care învaţă pacea cea din cer, iubirea, iertarea, umilinţa, smerita cugetare, şi toate cele ce seamănă cu Dumnezeu în om. Vedeţi voi, fiilor, ce înseamnă om? A spune om, e cuvânt mare, măi copilaşi.

Te-am învăţat, poporul Meu, te-am învăţat mereu; ba am pus învăţătură înaltă la cuvânt şi în fiii grădinii Mele, şi ei aşa ţi-au spus: să nu vorbeşti în ascuns, să nu vorbească poporul Meu doi câte doi. Măi fiilor, duhul rău se foloseşte de voi dacă nu ascultaţi învăţăturile cele din cer. Tu numai despre Domnul să vorbeşti, Israele, că altceva de vorbit nu este vorbire cu folos, ci cu pagubă, tată. Eu aşa am spus: «Copilul Meu, vezi ce faci cu timpul, vezi ce face el cu tine, că timpul trebuie să fie înghiţit de veşnicie, fiule». Cum adică, măi Israele? Iată, te întreb: ai înţeles ce ţi-am spus Eu când ţi-am spus aşa? Şi dacă n-ai înţeles, ai venit să Mă întrebi ca să te învăţ ce înseamnă acest cuvânt? Acum vin Eu şi îţi spun ce înseamnă.

Copile, copilaş, orice clipă de a ta trebuie să fie potrivită şi vrednică să fie luată şi pusă în cele ce vor fi vrednice de veşnicie. Scriptura aşa îndeamnă: «Răscumpăraţi timpul!». Eu te-am înfiinţat pe pământ şi în timp, Israele, poporul Meu de azi, ca să răscumpăr timpul cu tine, tată, timpul care a fost înghiţit de deşertăciune, omul timpului pierdut de om. Timpul are prea mari şi prea mulţi duşmani, şi e greu de smuls o clipă din el ca s-o bagi în veşnicie. Clipele tale toate, măi Israele, trebuie să fie potrivite cu cele ce sunt vrednice de înghiţit de veşnicie. Poate că tu nu ştii cum să faci această lucrare, dar Eu de ce, oare, vin şi te învăţ mereu? Te învăţ ca să ştii, fiule Israele.

Se întreabă încă, se mai întreabă şi unii din Israel: „Ce atâta vorbărie pe Dumnezeu, atât de des, atât de mult? Dumnezeu nu mai are altceva de făcut? N-a fost aşa niciodată în timp”. N-a fost, fiilor, niciodată aşa, dar acum aşa este, după cum este scris de râul vieţii, care va curge şi va da peste margini. Râul este cuvântul. Acum aşa este, după cum scrie despre legea Domnului, din care vor lua toate neamurile pământului, curgând ele spre muntele Domnului, spre legea vieţii. De aceea grăiesc mult şi des de deasupra ta, poporul Meu, ca să te învăţ naşterea Domnului în om, şi ca să fie om omul, pentru că modelul de om, Dumnezeu l-a făcut, măi Israele. Şi fii atent ce-ţi mai spun Eu ţie: modelul de Israel Dumnezeu l-a făcut, şi când l-a făcut l-a numit Israel pe acest model, şi mulţi necunoscători de Dumnezeu îşi fac semne şi se miră de cuvântul Israel, de numele cu care te numesc Eu pe tine, Israele. Când l-am făcut pe om din pământ şi din apă şi din Duh dumnezeiesc, l-am făcut bărbat şi femeie şi l-am numit om. Când l-am făcut pe Israel, am despărţit oamenii de pe pământ în două, şi Mi-am luat şi Eu o parte din cele două, şi am numit-o Israel. Din ce l-am făcut pe Israel? L-am făcut din Avraam, Isaac şi Iacov, şi i-am pus numele Israel. Şi n-a durat mult apoi, şi s-a băgat duhul rău pe fir, ca să-Mi culce iar lucrarea la pământ. Şi atunci am despărţit şi pe Israel în două dacă am văzut lucrarea Mea ameninţată. A lucrat duhul rău cu dibăcie, dar Eu am rostit cuvânt proorocesc şi încă din pântecele cel despărţitor în două neamuri am rostit pentru Israel despărţitură, am rostit pentru totdeauna numele pentru Israel şi am zis: «Din Iacov se vor numi fiii lui Dumnezeu, şi din Esau se vor numi fiii oamenilor», iar pe Iacov l-am numit Israel. Aşa a luat fiinţă Israel. Israel şi Edom s-au numit cele două neamuri ieşite din Isaac. Din Iacov şi Esau s-au schimbat cu numele de Israel şi Edom până acum, până la venirea Mea cea văzută. Aşa a fost şi pe vremea pământului cel dintâi. Au fost o parte fiii lui Dumnezeu, şi o parte, fiii oamenilor. Fiii lui Dumnezeu erau din Set, şi fiii oamenilor erau din Cain. Au scăpat atunci opt oameni şi, iarăşi, după o vreme Eu am făcut despărţitură, şi de atunci Eu şi cuvântul Meu merg cu Israel până la capătul mersului, iar Edom merge şi el cu mersul lui până la capătul mersului lui. Mersul lui se sfârşeşte, dar Eu vă spun că s-a şi sfârşit, numai că el nu ştie ce înseamnă sfârşitul mersului lui, căci lucrarea lui Dumnezeu este duh şi taină, şi Eu nu dau vrăjmaşului Meu taina Mea.

E mare taină naşterea Domnului, e mare taină naşterea lui Israel, e mare taină Domnul şi Israel. Vin şi te rog, poporul Meu, te rog, tată, să fii deştept şi să înţelegi tainele lui Dumnezeu, care au lucrat şi lucrează în taină din veac şi până în veac. De aceea am spus: fericit este omul care are pe Dumnezeu, că acela ştie de la Dumnezeu tainele lui Dumnezeu. A slăbit Edom, a slăbit de supărare, că nu mai are scris drum înaintea lui, şi el vede. El a fost viteaz în vremea cea scrisă pentru încercarea lui Israel, pentru călirea lui Israel, căci Israel înseamnă omul care are pe Dumnezeu. Eu nu se putea să stau ascuns sub învelişul care s-a numit Edom, că Mă învelise cu mantia lui ca să se dea el Dumnezeu. Dar Eu, fiilor, sunt Cel necuprins de cele create de Mine, şi sunt neţinut de cele create de om, căci Eu sunt Dumnezeul văzutelor şi nevăzutelor, dar ce să înţeleagă omul cel slab, cel împrăştiat, cel ce are duhul lui?

Tu, Israele, să vorbeşti, tată, de Dumnezeu mereu, că El te-a făcut, şi te-a purtat prin vreme până azi, fiule, şi tu eşti cel mititel cu care vreau să măsor tot ce a fost până acum; să măsor, să cântăresc, să isprăvesc lucrul şi să dau viaţă veşnică cerului cel nou şi pământului cel nou în care va locui dreptatea şi fiii ei, că mare lucrare este naşterea Domnului.

Fiii oamenilor, fiii lui Edom sărbătoresc naşterea Domnului, dar nu pentru Domnul, ci pentru ei sărbătoresc, că le place să sărbătorească şi să stăpânească peste timp. O, Israele, Israele, ridică-te ca un viteaz şi lucrează răscumpărare pentru timp, că de aceea ţi-am spus: «Vezi ce faci cu timpul, vezi ce face el cu tine». Dă-Mi Mie timpul tău, stai cu Mine în timp ca să-l răscumpărăm, tată.

Să nu stai ca umplutură pe lângă poporul Meu, omule care nu ştii să fii fiu al lui Dumnezeu. Israele, să nu laşi pe omul cel slab, pe cel neîndumnezeit să ocupe loc în acest popor şi să se creadă a fi din Israel. Ce ţi-am spus Eu ţie, Israele? Am spus că Dumnezeu Se vădeşte pe Sine dacă este în om, şi omul se vădeşte pe sine dacă nu are pe Dumnezeu, şi ţi-am spus ce să faci cu un aşa om. Ţi-am spus să-i arăţi ce este cu el, ce este el şi ce să facă. Şi numai dacă-I dă naştere lui Dumnezeu în el, numai apoi să vezi ce este de făcut cu el, că iar şi iar vă spun: mare lucrare şi mare taină este naşterea lui Dumnezeu în om. în faţa unui om în care Domnul S-a născut şi a crescut se topeşte orice putere pământească şi omenească, orice înţelepciune, orice limbă şi orice împotrivire, că nu mai trăieşte omul în el, ci Domnul, fiilor; Domnul întru puterea pe care Şi-a agonisit-o prin învierea Sa dintre cei morţi, prin naşterea Sa în om. Amin.

Omul care se teme de om, aceasta este răsplata deşertăciunii care vine de la om. Omul care se teme de Dumnezeu, acela are de Stăpân pe Dumnezeu. Fiilor, fiilor, cine nu are temere de Dumnezeu nu are pe Domnul de Stăpân, şi un aşa om îşi este sieşi stăpân, stăpân şi rob întru unul, om fără de căpătâi, care risipeşte timpul cheltuindu-şi răscumpărarea.

Lucraţi pentru naşterea Mea în voi, aşa vă spun vouă, celor în care Eu nu am înfăţişare. Cine nu poate, acela se păstrează pentru sine şi de aceea nu poate. Cine nu poate, de lipsa dragostei sfinte nu poate. Cine vrea şi zice că nu poate, aceluia îi lipseşte rugăciunea de cerere, aşa cum v-am cuvântat Eu prin graiul fiilor grădinii Mele. Cine nu poate, acela nu-I dă naştere lui Hristos în el. Fiilor, fiilor, am spus mereu că omului nu-i trebuie luptă ca să fie cu Hristos în el; îi trebuie dragoste de Domnul şi aplecare, ca să poată intra Domnul întru umilinţa inimii lui; îi trebuie control dacă vrea şi nu poate.

Fiilor lucrători peste Israel, Eu vă spun vouă că sunt în acest popor dintre cei care nu împlinesc cuvântul Meu cel pentru pregătire, şi dacă îi spun unuia din aceştia, ştiţi ce face? Sare pe voi şi vă învinuieşte, şi se învinuiesc unul pe altul de pâră. O, nu pâra este supărarea cea mare, ci neîmplinirea ta este adevărata supărare care ar trebui să te facă să sai în sus, tu, cel care taci şi nu faci cele pentru pregătirea cea întreagă a poporului Meu. Este o vorbă în lume care spune aşa: „Ai carte, ai parte”. Vezi, tată? E ca şi la şcoală. Mulţi în popor nu sunt deştepţi, nu învaţă cartea Mea, le place să piardă timpul, aşa cum un şcolar nesilitor de la şcoală nu învaţă lecţia pentru la şcoală pentru că umblă liber, pentru că nu-i place să ştie carte. A uitat poporul Meu că Eu am pomenit de sita din care va curge grâul cel sec, bobul cel uscat. Eu, fiilor, de nimeni nu mai trag acum, iar pe cel ce nu este împlinit în Dumnezeu îl voi trece prin sită, căci sita e în mâna Mea mereu, până ce voi vedea în ea numai bob curat şi întreg, unul şi unul. Eu sunt cu grâul în sită şi ajut grâul cel întreg şi împlinit. Duceţi-vă la moară să vă uitaţi ce se face cu grâul până ce ajunge să fie măcinat şi bun de pâine.

Poporul Meu, stărui pe lângă tine ca să te pot altoi şi să fii de soi, ca să te arăt Tatălui Meu şi să Se bucure Tatăl, că plânge Tatăl de mila Mea, şi tu nu plângi. O, ce dulce este plânsul cu Dumnezeu! Acela întrece orice fericire, acela este bucurie sfântă. Iată, cu o zi în urmă ţi-am spus, poporul Meu, să înveţi lucrarea bucuriei sfinte, şi dacă vei ajunge, tată, să guşti din ea, atunci vei şti bine ce este Dumnezeu şi te vei simţi atins cu Mine. Dacă aşa ai fi pornit tu pe drumul tău spre Mine, ştiai şi tu ce este dragostea care te naşte din ea, şi ce este naşterea ta din Dumnezeu. învaţă, Israele, lucrarea bucuriei sfinte, că dacă te împing Eu de la spate, nu vei atinge această stare cerească peste tine. îţi hărăzesc, poporul Meu, inimă plină de iubire pentru Mine. învaţă-te să simţi cine sunt Eu. învaţă-te să crezi, tată, că Eu sunt tot ce ai tu.

O, Israele, mireasă peţită de Mine, inima de mireasă este în Mirele ei ascunsă. Israele, mireasa Mea, caută-Mă, iubito, caută-Mă, că Eu Mă las găsit, şi îţi voi dărui clipe de bucurie sfântă. Caută-Mă! Eu sunt lângă tine; întinde mâna. învaţă-te să Mă simţi şi ia-Mă înăuntru şi încălzeşte-Mă ca pe un prunc mic, care aşteaptă iubire şi hrană şi căldură şi somn mângâietor în braţele calde ale iubirii. Voiesc să te numesc iubire, poporule, mireasa Mea. E praznicul iubirii cu tine, e zi de praznic sfânt. Iubirea se naşte în tine şi se face cuvânt şi se face faptă şi se face Dumnezeu în tine, fiule, mireasa Mea. O, fiule scump, bucuria sfântă este calea care te face să Mă simţi pe Mine îmbrăţişat cu tine şi nedespărţit de tine. Cei ce M-au iubit pe pământ M-au simţit în ei până şi în vremea chinurilor prin care erau trecuţi ca să vină la Mine. O, ce mult M-au iubit cei ce au venit la Mine pentru mărturisirea iubirii lor de Dumnezeu! Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.

Mi-e dor să stau în tine, poporul Meu. Mi-e dor să fiu în tine, Mi-e drag cu tine, şi tu ce puţin Mă înţelegi când îţi spun că Mi-e dor! Vreau să am clipe nesfârşite cu tine. Eu sunt Mirele, tu eşti mireasa. Oare, nu ştii ce-ţi spun? Oare, nu ştii ce este nunta, nunta cerului cu pământul? La nunta lumească e bucurie pe lume. Iată-L pe Tatăl cum aşteaptă bucuria Mea cu mireasa Mea. îi e milă lui Tatăl de Mine, că numai pe Mine M-a avut, şi pentru ca să-Mi facă mireasă nu M-a cruţat ca să Mă ţină lângă El, şi M-a trimis spre moarte, ca să-Mi nasc din dureri mireasa, şi să am mireasă înviată prin moartea Mea şi prin învierea Mea. Care tată se îndură să-şi dea copilul la moarte pentru ca să-şi răscumpere neamul de la moarte? Nici un tată pământesc nu poate să-şi vadă copilul dat de el la moarte dacă este tată adevărat. Tatăl Meu de dragul miresei Mele M-a dat, şi mult a suferit ca un Dumnezeu când M-a dat.

O, mireasa Mea cea mică, fiica cea mai mică, Eu am muncit mult ca să te iau de mireasă. Vino, vino să nuntim, că Eu vin. Scoală-te să învăţăm să ne iubim, că la nuntă Se va uita Tatăl la iubirea ta, căci Tatăl Mă iubeşte şi Mă vrea cu mireasă de soi bun, şi Mă vrea cu nuntă între cer şi pământ. Hai să nuntim, Israele, mireasa Mea, căci Tatăl, împăratul, îşi adună nuntaşi la nunta Fiului Său. Amin, amin, amin.

08-01-1996