Cobor la Israel, cobor în cartea lui Verginica, cobor cu trâmbiţa Mea. Israele, Israele, dă viaţă cuvântului Meu, dă împlinire rugăciunii tale şi stai în rugăciune. Când te aşezi să te rogi, nu sta pe afară, nu sta în afara Mea când te rogi lui Dumnezeu. Vezi cui te rogi când te rogi lui Dumnezeu, căci viaţa veşnică se ţine după tine întru masă de nuntă, şi tu să nu stai în afară de Hristos. O, că nu ştii cum se stă întru Mine! Mă uit la tine că nu ştii să stai întru Mine. Mă uit că te şi lupţi cu Mine în vreme ce nu ştii ce înseamnă să stai întru Mine.
Fii atent, Israele, că am spus celor ce-ţi dau cuvântul Meu că nu e vremea să mai lucrez cu cei slabi. Fii atent, măi Israele, măi, că iată, mănânci degeaba, ca trupul care nu are putere în el să culeagă creştere din cele ce mănâncă. Fii atent, măi Israele măi. Eu sunt Dumnezeu, Israele. Eu sunt Cuvântul Care te hrăneşte pe tine cu Mine la masa milei Mele. încă îţi mai spun: fii atent, Israele, că fără voinţa ta nu-ţi pot da nimic, nu-ţi pot da viaţa veşnică. Iar şi iar fii atent: cuvântul Meu are în el viaţă veşnică, şi iată, nu-ţi pot da prin el viaţă veşnică dacă nu iei din el. Am pe trâmbiţa Mea cu Mine. E zdrobită Verginica, măi Israele, măi. Ea e cerească acum. Vezi tu cum zdrobeşti cerul, măi Israele? O, tu nu-ţi înţelegi lucrarea ta cu Mine, lucrarea Mea cu tine, că Eu am zis ca tu să fii un fiu deştept, fiule din Israel. Am zis că acum nu mai e vremea să fii prost, şi tu să vrei cum am zis Eu peste tine.
Ia aminte, poporul Meu, la legea Mea, pleacă-ţi urechea la graiurile gurii Mele, că deschid în pilde gura Mea. Israel a văzut minunile Mele. Am desfăcut marea în două, a coborât tăria cerului în apele mării şi am rostit uscatului să-şi ia firea sa în apele cele adânci ale mării. Am făcut uscatul ca o punte, ca un şes deasupra adâncului mării şi l-am trecut pe Israel prin apă ca pe uscat. Am stat înaintea lui cu nor ziua şi cu lumină noaptea, i-am dat apă din stâncă fără apă, i-am dat râu de apă, şi ei tot au greşit şi M-au ispitit zicând: «Va putea Domnul să ne pună şi masă în pustiu fără hrană? Dacă ne-a dat apă, oare, va putea să ne dea şi pâine?». Şi pentru că n-au crezut în Dumnezeu, s-a aprins focul mâhnirii Mele, focul mâniei Mele peste Israel, căci eram mâhnit de necredinţa lui, de cerbicea lui cea tare, şi atunci norii de pe cer au primit poruncă să deschidă uşile cerului, şi a plouat peste ei mană de mâncare, pâine din cer pentru Israel, mâncare îngerească a mâncat omul, şi am poruncit vântului de la răsărit să coboare peste Israel cărnuri de păsări la dorinţa lui, la pofta lui. Dar toate acestea erau focul mâhnirii Mele pentru necredinţa lui, focul mâniei Mele, ca să-i ucidă pe cei sătui de poftele lor, pe cei aleşi, măi Israele, măi. Şi zadarnic, că tot n-au crezut, că se ridicau şi cădeau şi îl înşelau pe Dumnezeu, şi călcau mereu legământul Domnului cu ei, şi când plângeau sub plata necredinţei lor, îi iertam. O, de câte ori îi iertam, dar ei uitau braţul Meu cel tare care lucra prin Moise, alesul Meu de peste ei, căci egiptenii îl asupreau pe Israel, şi Eu am coborât semnele şi minunile Mele ca să-i bat pe asupritorii lui: sânge peste ape, muşte câineşti şi broaşte, lăcuste peste rodul pământului, grindină peste vii şi pomi, peste dobitoace şi peste bogăţiile lor, îngeri nimicitori peste cei întâi născuţi ai lor şi ai dobitoacelor lor, iar pe poporul Meu ca pe nişte oi i-am dus în pustie, cu nădejdea că va sta sub povaţa Mea, iar dreapta Mea a dobândit pentru ei munte sfânt, doborând pe toţi vrăjmaşii lor dinaintea lor, şi i-am aşezat să fie poporul Meu, dar s-au întors de la Mine spre idoli, iar Eu auzind M-am mâniat, M-am mâhnit şi i-am lepădat iar. Am lepădat cortul Meu din Şilo, căci din el eram cu ei, şi i-am dat pe ei vrăjmaşilor şi focului şi necinstei şi plângerii, dar dintre ei am ales pe Iuda, muntele Sionului, locaş sfânt pe pământ, şi pe David, ca să pască pe Israel.
Grăiesc ţie, Israele de azi, că deschid în pilde gura Mea. Fii atent, măi Israele măi, că fără voinţa ta nu-ţi pot da nimic, nu-ţi pot da viaţă veşnică. Iar şi iar fii atent: cuvântul Meu are în el viaţă veşnică, şi nu-ţi pot da din el viaţă veşnică dacă nu iei din el.
Am pe Verginica zdrobită. O, de ce aveţi voi timp de greşale, fiilor? Pentru că nu ascultaţi ca să lucraţi pe Dumnezeu cuvânt şi faptă, duh şi adevăr; de aceea greşiţi, de aceea coborâţi mereu în loc să suiţi. Mă uit la unii din voi cu ce vă îndeletniciţi, Mă uit cum vă jucaţi de-a necredinţa şi de-a neascultarea, şi de aceea v-am spus să deosebiţi pe cei ce au necredinţă şi neascultare. Voi nu-i veţi putea deosebi, dar cuvântul care a spus aşa, va lucra lucrarea sa, după cum este scris: «Nu Eu vă voi judeca, ci cuvântul îşi va cere lucrarea sa sau nelucrarea sa». Eu, voind a mântui neamul omenesc, M-am coborât pe pământ ca să primesc asupra Mea neputinţele oamenilor şi să le duc Eu, şi să arăt împotriva neputinţelor lor puterea Mea dumnezeiască. Şi acum tot aşa am lucrat, şi am venit la oameni ca să lucrez cuvânt împotriva neputinţei lor şi să-i mântuiesc pe oamenii care cred în Dumnezeu. Oamenii care cred în dumnezeii care nu sunt, aceia nu cercetează pe Dumnezeu şi pe prooroci şi împlinirile lui Dumnezeu şi adevărul lui Dumnezeu, şi de aceea nu ştiu aceştia, şi sunt ca oile fără păstor, fără Dumnezeu, căci oamenii fără Dumnezeu au scos cărţi pe pământ, şi cu ele omoară credinţa omului în Dumnezeu, şi oamenii nu se mai gândesc că dumnezeii mincinoşi nimic nu le promit mai sus de pământ, mai sus decât viaţa cea trupească. Un aşa fel de oameni nu se uită la cele pe care le-a făcut Dumnezeu, nu se uită în Dumnezeu.
E mare rătăcirea din vremea ta, măi Israele măi. E mare minciuna în vremea ta şi e scrisă pe garduri şi pe ziduri şi pe pământ şi pe cer şi pe ape şi pe munţi, căci pe toate acestea stă Dumnezeu cu facerea Sa, cu cuvântul Său, iar oamenii îl acoperă pe Domnul prin cuvântul minciunii lor, pus peste cele făcute de Dumnezeu. De aceea, fiule, ţi-am spus mereu, mereu să nu iei, să nu mai iei de la om, că omul este fără Dumnezeu. Tu eşti cu Dumnezeu, şi învaţă-te să fii cu Dumnezeu, învaţă-te bine, ca să te pot răscumpăra din vreme, şi să Mă crezi că e grea vremea în care te-ai născut tu, şi e plină de fiii veacului acesta, şi de aceea am venit să te nasc din cuvântul Meu, ca să fii tare şi să fii de la Dumnezeu venit peste veacul acesta, şi să-l câştigăm pe om pentru adevăr, pentru viaţa cea veşnică a Domnului în om.
Poporul Meu, nu sunt alţi dumnezei, tată. Omul nu poate fi Dumnezeu. Omul ştiinţei este fără de ştiinţă. Omul nu ştie ce este ştiinţă. Omul a furat ştiinţa şi este fur. Omul zice că a furat de la Dumnezeu, şi omul se dă Dumnezeu. Omul este în neascultare, căci prin neascultare a furat. Vezi tu, măi Israele, ce înseamnă să stai în neascultare de Dumnezeu, de cuvântul Său? Lui Adam i-am spus cuvânt ca să-l asculte. I-am spus mai dinainte, dar omul n-a ascultat, tată. Ce să înveţi tu de la om? Neascultare să înveţi? Ştiinţă de la om să înveţi? De la fur să înveţi? De la cel ce a trecut peste Dumnezeu furând ştiinţa şi pierzând prin neascultare fericirea Domnului în om? O, fii deştept, fiule Israele, căci am venit pe vreme rea la tine, ca să te cuprind întru împărăţia Mea şi să te ţin în ea, în mantia Mea să te port, ca să fii, fiule. Eu te învăţ să asculţi de Mine, iar omul te învaţă să faci furt din furt, că stă cu cele furate la toate colţurile ca să te îmbie pe tine să cumperi de la el rodul celor furate de el. Dar, oare, tu înţelegi ce grăiesc Eu cu tine? Ia aminte, poporul Meu, la legea Mea, pleacă-ţi urechea la graiurile gurii Mele, că deschid în pilde gura Mea şi îmi las trâmbiţa Mea să trâmbiţeze peste tine cuvânt de viaţă veşnică, căci Eu mereu am avut scule de lucru, ca un grădinar iscusit care-şi lucrează pământul.
Eu sunt cuvântul tău, Verginico, Eu sunt Tatăl tău. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acesta este Tatăl tău şi Mama ta, Verginico. Deschide-voi gura şi te voi umple de cuvântul ei ca să înţeleagă Israel că suntem una şi că Unul este Dumnezeu, de la început şi până la veacul cel fără de sfârşit. Eu sunt fără de început şi fără de sfârşit, Verginico, şi vin cu învierea omului, vin să-l întrupez pe om în trupul Meu cel sfânt, Verginico. Amin.
– O, Tu, Cel mărit de cuvântul Tău, mare este mărirea Ta, mare este cuvântul Tău, Doamne! Aşa ai lucrat de când le-ai făcut pe toate pentru om, şi apoi l-ai făcut pe om pentru toate câte le-ai făcut Tu pentru om. Aşa ai lucrat Tu pentru om, aşa ai lucrat pentru Israel, Doamne, Cel ce ai fost mărirea lui Israel. O, şi ce puţin Te-a iubit omul, ce puţin Te-a iubit Israel, Doamne! O, nu rămâne omul cu toate câte face el, nu rămâne. Şi dacă rămâne cu ceva, rămâne cu toate câte le-ai făcut Tu, cu toate câte Tu le faci pentru om, pentru Israel, Doamne. Dar omul nu ştie ce este ştiinţa. Omul nu trebuia să aibă ştiinţă, ci pe Tine trebuia să Te aibă omul. Viaţa Ta trăită de om, Doamne, atât trebuia să ştie omul, atât trebuia să ştii Tu în om: raiul cel făcut de Tine pentru om, atât trebuia să fie în om.
O, Doamne, în câtă fericire l-ai aşezat pe om după ce ai făcut fericirea omului pe care trebuia să-l faci apoi pentru ea! Era fericit omul, era femeie şi bărbat omul, şi Tu i-ai spus omului: «Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul de fericirea Mea în om!», dar omul nu s-a născut din Tine, şi s-a născut din sine, şi de atunci omul s-a luat pe sine în sine, nu pe Tine, Doamne. A făcut omul neascultare de cuvântul Tău, Doamne. A mâncat din rodul cunoştinţei, după cum este scris: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul». A făcut omul neascultare de porunca Ta, Doamne, şi a zis apoi că are ştiinţă, dar prima lui ştiinţă aceasta a fost: deschizând ochii s-a văzut gol şi s-a ruşinat de goliciunea lui, şi apoi s-a ascuns.
Auzi, măi Israele, măi, ce spune Domnul întru trâmbiţa Sa? S-a ascuns omul, s-a ascuns să nu-l vadă Dumnezeu. Auzi tu ce ştiinţă a luat omul! Să se ascundă de Dumnezeu, să se ruşineze şi să se ascundă, căci pe când omul a auzit umbletul Domnului, care făcea foşnet în răcoarea serii din rai, a zis Domnului, Care l-a întrebat: «Unde eşti, omule?». Adam înseamnă om, măi Israele, şi a zis omul: «M-am ascuns, Doamne. Sunt gol şi stau ascuns de faţa Ta». Iată, de la început s-a ascuns omul de Dumnezeu şi nu s-a pocăit de păcatul său, că Domnul i-a spus că a făcut neascultare de porunca Lui, de cuvântul Lui.
O, poporul meu, poporul meu iubit, Domnul l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa pe om, bărbat şi femeie, ca să aibă omul tată şi mamă din Dumnezeu şi să se nască din Dumnezeu, să fie omul supus lui Dumnezeu, măi Israele, să fie omul ascultător Celui ce l-a făcut şi i-a dat duh de viaţă din El, viaţă din Viaţă, viaţa lui Dumnezeu în om. Era Domnul fericit pentru toate câte le-a făcut, şi a zis: «Este bine». Făcuse Domnul numai binele, şi pe om pentru bine, dar omul a făcut răul. Ce rău a făcut omul, fiilor? O, cel mai mare rău este neascultarea. Ea se naşte din necredinţă. Fii atent, Israele, ia aminte că vin la tine cu lecţie de viaţă veşnică pentru ca să ştii să lucrezi viaţă veşnică în credinţă şi în ascultare. Să nu te joci de-a necredinţa şi de-a neascultarea, Israele, că plata neascultătorilor este cu cei necredincioşi. Tu nu ştii să pui la locul ei Scriptura care spune că dragostea pe toate le crede, şi suferă, şi nădăjduieşte, ca să nu cadă. Ea crede ca să nu cadă. învaţă această Scriptură, poporul meu. Scriptura te învăţ s-o înveţi, şi nu te sminti în Domnul când îţi spun că dragostea pe toate le crede. Omul nici dragostea nu ştia ce este. Omul ştia la început numai pe Dumnezeu, şi aceea era dragostea, dar omul nu ştia. Ce bine-i era lui când nu ştia! Ştiinţa l-a scos din fericirea cea veşnică. Numai Dumnezeu trebuia să ştie. Omul numai binele trebuia să-l aibă, nu ştiinţă. Dacă Dumnezeu îţi spune neîncetat să nu iei de la om ştiinţa omului, iată de ce-ţi spune. Şi dacă tu nu vei lepăda ştiinţa, nu vei scăpa de rău, nu vei scăpa, Israele. A venit Domnul să te scape, să te ia întru Sine. De ce nu eşti deştept, fiule? O, mare este mărirea Domnului, mare este cuvântul Domnului! Nu poţi să fii mare şi să mai şi fii. Cel ce este mare, nu este. Cel ce este, nu este mare, căci Hristos, Domnul nostru, S-a supus omului ca să fie răstignit. Domnul S-a lăsat smerit. Cel ce este S-a smerit, măi Israele măi.
Am venit la tine, fiule, şi ţi-am spus că lenea este păcat de moarte. Lenea de cele cereşti te face împotrivitor lui Dumnezeu. Acest păcat de moarte este ultimul din păcatele care aduc moartea în om. Primul păcat de moarte pe care omul l-a făcut a fost trufia, fiule. Ea a făcut moarte în om, a făcut necredinţă în cuvântul lui Dumnezeu, şi neascultare. Necredinţa şi neascultarea este moartea lui Dumnezeu în om. Să nu te joci de-a viaţa şi de-a moartea, poporul meu. Nu te mai juca de-a viaţa şi de-a moartea, poporul meu! Nu te mai juca, nu te mai trufi, nu mai fă aşa ceva, că trufia are fii şi fiice care se nasc din tine când ea prinde sămânţă în tine. Ea naşte alte păcate de moarte, până ce ajungi la ultimul păcat al ei, al morţii, fiule. Ea naşte iubirea de aur şi de argint, naşte desfrânarea, naşte mânia, lăcomia, zavistia. Naşte trufia fii şi fiice şi te face leneş de viaţă veşnică, te face nepăsător de viaţă. Eu aşa v-am învăţat: cine stă în duhul lui este om trufaş. Am spus că cine vrea să stea, cine vrea să vină în această lucrare dumnezeiască, să se lepede de sine, căci lucrarea aceasta înseamnă Dumnezeu, şi cine vrea să urmeze pe Dumnezeu, să nu se ascundă în sine, ci să se lepede de sine. O, să nu se ascundă, căci aceasta este cea mai mare stricăciune care roade la rădăcina vieţii veşnice, la rădăcina acestei lucrări. Am spus că s-a săturat cerul de creştin ascuns în sine. Am spus să nu fie rozători în această lucrare. Am spus să lucraţi cu toţii în stânga, cu toţii în dreapta, fiilor, ca să nu fiţi învinuiţi în ascuns, căci cel greşit învinuieşte în ascuns, roade în ascuns. Am spus: când lucraţi peste un creştin, luaţi cu voi martori, precum scrie Scriptura. Am spus, fiilor, am spus, şi iată ce mai spun: creştinul care s-a dovedit greşit, tace, fiilor, tace, că nu mai are ce să mai spună, că nu se mai pricepe ce să mai spună. Tace, şi tăcerea este ascundere în sine, este nelepădare de sine, este neluarea crucii, este duh mut şi surd.
V-am întrebat pe voi, cei puşi lucrători peste pământul cel nou şi peste cerul cel nou, v-am întrebat ce să facem, oare, cu creştinul care nu este deprins cu lucrarea mântuirii, cu credinţa şi cu ascultarea? Cu cei ce dau să facă de la ei ordine în Israel, ce să mai facem şi cu aceştia, v-am întrebat. O, bine am spus, căci am spus că voi trageţi de creştin, dar zadarnic, că el se ascunde în sine şi vă lasă să vorbiţi în zadar.
O, de ce nu vorbeşti, măi copile care taci? De ce nu vorbeşti cu Dumnezeu? Iată, vine Domnul la tine cu trimişii Lui ca să ia trufia de peste tine şi să-ţi dea darul credinţei şi al ascultării, şi tu taci vorbind cu răzvrătire când vorbeşti, ca să te ascunzi în tine. O, dacă m-aş potrivi îngâmfării tale, trufiei tale ca să-i poruncesc să iasă din tine, ai face spume, măi fiule ascuns. Dar dragostea îndelung rabdă în faţa ta.
Fiilor, fiilor, şi voi, fii ai oamenilor, iertarea păcatelor este moartea păcatelor, iar dacă ele nu mor, nu se iartă, căci cel ce are ascunderi se ascunde cu ele şi îşi agoniseşte păcate. Ascunderea este păcat. Ascundeţi-vă în ascultare de Dumnezeu, fiilor, şi voi, fii ai oamenilor!
Fiilor din grădină, lucraţi aşa cum v-am aşezat eu, că unde-i unul nu-i putere, nu-i Dumnezeu, iar unde-s doi şi trei şi zece, creşte puterea şi lucrul Domnului, căci voi împărţiţi între voi şi bucuria şi greul. Cel mai bun sfat al duhovnicului este viaţa sfântă a duhovnicului. Aveţi grijă de viaţa lui Israel. Aveţi voi grijă, că Israel este fără duhovnic, fiilor. Duhovnicul care nu are minte sfântă, care nu are credinţă şi ascultare de această lucrare aşezată de cer în voi, acela nu este duhovnic duhovnicesc. Iată, voi ajutaţi pe creştin spre pocăinţă şi spre părere de rău, şi el vă face să pierdeţi vremea cu schimburi de cuvinte, de care voi trebuie să vă feriţi. Feriţi-vă, fiilor, de schimburi de cuvinte, care aduc ceartă. Lucraţi ca trimişi ai Domnului, şi cine se tocmeşte cu voi, vă ia ca pe voi, şi închide drumul lui Dumnezeu spre ei.
Fiilor, fiilor, căutaţi să deprindeţi pe Israel cu Dumnezeu. Israel să nu mai zică de voi că sunteţi ceva. Voi nimic nu sunteţi decât martori ai cuvântului meu, care duceţi pe Domnul la Israel. Domnul este, că dacă aţi fi voi, n-ar mai fi Domnul, trimisul Tatălui în voi pentru Israel. Voi nu sunteţi prooroci, nu sunteţi împăraţi, şi în voi Domnul este, precum în fiii lui Israel voieşte Domnul să fie. Voi sunteţi unşii Domnului, purtătorii Domnului, pe care şade Domnul, precum scrie şi despre statul Domnului în cer: «Domnul şade pe heruvimi». Voi sunteţi slugile Domnului pe pământ precum heruvimii sunt în cer. Domnul şade pe mânuţele voastre ca să aibă aşternut, ca să fie pus pe masă spre hrană vouă, precum în cer Domnul şade pe heruvimi. Voi sunteţi purtătorii cuvântului meu spre Israel şi spre oamenii neamurilor pământului, după cum trimite Cuvântul cuvânt. Lucraţi ca trimişi ai Domnului, ca vornicei ai nunţii Domnului. Chemaţi, fiilor, chemaţi la nuntă pe ciungi şi pe ologi şi pe şchiopi, căci cei chemaţi auzind nu aud şi văzând nu văd, căci cine rămâne cu ştiinţa omenească, acela este om trufaş, care a furat furt din furt până în zilele acestea.
Omul după ce a furat a fost scos din cele ale Domnului şi a rămas pe pământ cu ştiinţa furată, iar ştiinţa îl învinuieşte de furt pe cel ce are ştiinţă. Dar tu, Israele fiule, întoarce-te în Domnul, şi numai pe El să-L ştii ştiinţă în tine, fiule, aşa precum era omul în rai. Te ajută Domnul să poţi, dar un lucru trebuie şi tu să vrei: să nu fii trufaş, fiule, că trufia te cade în necredinţă şi în neascultare, şi cuvântul este rostit peste om mereu mai înainte, iar Domnul a zis omului: «Nu Eu, ci cuvântul îşi va rosti dreptatea sa».
Israele, Israele, dă viaţă cuvântului în tine, întoarce-te în dragoste, în Dumnezeu întoarce-te, fiule, căci dragostea pe toate le crede răbdând şi nădăjduind prin credinţă în ea. Dragostea este Dumnezeu, şi ea este veşnică. Amin.
Tu, Doamne, cu dragoste l-ai făcut pe om ca să-l aşezi în dragostea Ta, şi omul nu mai ştie ce este dragostea ca să creadă în ea şi prin ea. Zdrobită sunt, Doamne, zdrobită de statura lui Israel, dar Tu eşti în mine dragoste, şi ea pe toate le suferă, pe toate le poate, pe toate le nădăjduieşte, şi toate Tu eşti, Doamne. Tu eşti tot şi le poţi pe toate, dar omul nu mai ştie ce este dragostea. Omul pune acest nume pe toate cele făcute de el, că omul s-a pus sieşi Dumnezeu. Omul este fără minte, Doamne, căci mintea omului a fost făcută ca să fii Tu în ea. Iartă-l pe omul care nu ştie ce este minte, ce este ştiinţă. Omul prin ştiinţă a căzut, căci trufia lui l-a făcut să se vrea ca Tine, Doamne. Iartă-l, Doamne, pe om de trufia lui, şi să se vrea omul ca Tine din dragostea lui, din credinţa şi din ascultarea lui, nu din trufia lui, Doamne. Cu duhul zdrobit cad înaintea Ta şi mă rog pentru om, căci dragostea pe toate le poate. Iartă-l pe om, că poţi să ierţi păcatele omului, Doamne, şi ca să umble omul, să umble după Tine, să umble în Tine, că Tu eşti calea, şi pe ea trebuie să umble cel ce umblă. E vremea să cobori darurile Tale cele de mântuire. Fă omul să creadă în Tine prin darul credinţei. Dă acest dar oamenilor, Doamne, şi vei vedea că totul este cu putinţă celui ce crede, şi va veni omul să fie cu Tine, Doamne, şi Te va cunoaşte în cuvântul acesta, în poporul Tău, Doamne, că Tu eşti Cel ce vii, şi Te va vedea omul venind în cuvântul acesta, Doamne. Dar de Israel să ai dragoste, Doamne, că el ca un cal alb Te poartă pe Tine pe pământ, ca să fii cuvânt peste oameni. El şi cu Tine; calul cel alb, iar pe cal, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. El şi cu Tine, viaţa Ta în el, că deschizi gura cuvântului Tău şi grăieşti în pilde, iar Israel îşi pleacă urechea la graiurile gurii Tale, Doamne. Amin.
– O, Verginico, te iubesc, tată, cum n-am iubit până acum, căci cei mici sunt cei mai iubiţi, cei mai mari întru împărăţia Mea. O, că şi tu Mă iubeşti cum nimeni n-a ştiut până acum capătul iubirii, fructul iubirii, calul alb şi călăreţul lui; Eu, Domnul, pe braţele fiilor cuvântului. Şi voi veni şi Mă voi vesti la fii ce înseamnă viaţă veşnică, împărăţia Mea înăuntrul fiilor Mei, Domnul pe braţele fiilor Lui precum în cer pe heruvimi. în cer stau pe heruvimi, iar pe pământ, pe braţele fiilor cuvântului, căci Eu sunt trup şi cuvânt cu fiii. Voi veni, Verginico, să le spun la fii ce înseamnă pomenirea Mea în fiecare zi cu fiii, împărăţia Mea în fiecare zi, viaţă veşnică zi după zi. Amin.
Iar tu, Israele, să-Mi fii cer nou şi pământ nou, scaun de domnie şi aşternut picioarelor să-Mi fii, precum a fost omul la început, în vremea odihnei Mele în om. Să ştii, măi Israele, că eşti aşteptat cer nou şi pământ nou, om nestricăcios spre răscumpărarea trupurilor. Să ştii, tată, că nu e de glumit. Să ştii că trebuie să ai minte, şi trebuie să ştii ce înseamnă minte. Să ştii, fiule scump, că trebuie să gândeşti în Domnul şi să grăieşti din Domnul. Să ştii, Israele, că împărăţia Mea este înăuntrul fiilor tăi. Unde, tată, mai auzi tu de la om aşa cuvânt de viaţă? Nu lua de la om, nu lua, nu mai lua, poporul Meu, că tu nu eşti poporul oamenilor. Tu eşti poporul lui Dumnezeu, Israele. Omul n-are minte. Să ştii că n-are. Omul n-are pe Dumnezeu, fiule Israele. Abia Mă ai tu, abia poţi tu să Mă ai; tu, cu puterea Mea în tine, dacă Mă laşi cu ea în tine. Ţine-Mă strâns unit cu tine, fiule Israele, că omul trufaş nu poate scăpa de trufie până ce nu va crede ascultând de cuvântul lui Dumnezeu care vine la tine.
Până acum Gog şi Magog loveau calul ca să cadă călăreţul, dar a venit vremea adevăraţilor închinători care se închină Tatălui în duh şi în adevăr, în Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine pe cal alb, iar Gog şi Magog nu ştiu că Duhul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu, Care a luat împărăţia pe pământ.
Vine Domnul să păstorească neamurile cu toiag de fier, şi numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu. Călare pe cal alb vine Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
01-12-1996
