Teme


Împărăţia de 1000 de ani a sfinţilor

Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvală. Nimeni nu o poate lua altfel decât cu năvală, aşa cum au luat-o sfinţii lui Dumnezeu. Fiilor, vă doresc sfinţii; se duc la Dumnezeu şi zic: „Cât mai e, Doamne, până ne vom întâlni cu aleşii Tăi?“. Tată, pregătiţi-vă de întâlnire.


***

Tată, cei paisprezece mii de prunci care s-au jertfit pentru Mine, toţi au gorniţe şi slăvesc numele Meu. Iată de ce e mare bucurie în ziua aceea de Crăciun; de aceea se fac covrigi şi se împart. Cum voi vă bucuraţi, tot aşa se bucură şi ei în ceruri.


***

Vor veni soli din cer şi mulţi eroi care s-au jupuit pe roţi, şi vor veni în vizită la voi şi îi veţi vedea, tată, şi îi veţi cunoaşte şi veţi da mâna cu ei dacă veţi avea credinţă. Dar vouă nu vă pasă că aşteaptă mii şi mii de milioane care să-şi primească plata.


***

Domnul Iisus a venit din cerul sfânt să vă sprijinească. Aveţi ajutor cetele mucenicilor. Aveţi ajutor cetele sfinţilor. Aveţi ajutor proorocia proorocilor. Aveţi ajutor profeţia profeţilor. Aveţi ajutor slujbele preoţilor, nu ai celor de azi, ci ai celor din vechime, care s-au făcut vrednici să vină la Mine. Aveţi ajutor rugăciunile mucenicilor. Aveţi ajutor rugăciunile monahilor şi ale călugărilor, ale patriarhilor, ale diaconilor. Aveţi ajutor de aici şi până la cer; numai slujbe şi numai slujbe. Aveţi ajutor rugăciunile maicilor. Aveţi ajutor rugăciunea Maicii Mele, care alină orice durere. Aveţi ajutoare. Dacă aţi vedea ce ajutoare stau în faţa voastră! Este dureros să cazi jos.


***

Ţineţi minte: sunt pregătite lucruri ca să vă piardă; şi ţineţi minte: nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri.


***

... De aceea a făcut Dumnezeu rude, ca să fie mijlocitori pentru ciungi, pentru ologi, pentru cei care au duhul rău. Nu zadarnic a suferit ierarhul Nicolae, ierarhul Haralambie, ierarhul Vasilie, ci pentru ca să fie lucrători în vie când via o va bate piatra. Folosiţi cuvântul, că Dumnezeu are de lucrat cu voi. Tu eşti unul, dar în urma ta e mia, dar nu va căpăta ce tu vei căpăta.


***

... Ierarhul Nicolae va fi judecătorul ierarhilor. El va judeca patriarhia, cu toată slujba din ea, cu toată suflarea din ea. Proorocul Zaharia va judeca şi el pe cineva, că a ţinut în slujba sa o pruncă ce i s-a dăruit, şi a ferit-o şi a crescut-o, tată, până la etatea de cincisprezece ani, şi apoi a logodit-o cu bătrânul Iosif şi nu s-a smintit că a logodit, şi a ţinut slujba şi mai în sfinţenie.


***

Unde este un mucenic Gheorghe, care împungea cu suliţa scorpia? Spune, unde este un Spiridon, care a despărţit pământul de foc şi de apă? Unde este un Ilie? Sunt vii, nu au murit, deşi au fost pe pământ chinuiţi. Dacă aţi vedea cum li se supun lor şi apa şi focul, şi ce ordine dau ei! Aceştia sunt preoţi.


***

Ecaterina, muceniţa de azi, sprijineşte partea femeiască cea care L-a iubit pe Domnul.


***

Păstraţi sărbătorile sfinţilor, căci sfinţii vă sunt de mare folos. în fiecare zi sunt sfinţi mulţi, care s-au jertfit pentru credinţa sfântă şi pentru adevăr şi au împodobit bolta bisericii. Nu este nisip în mare, nu este frunză în copaci, nu sunt stele pe cer câţi sfinţi are Dumnezeu, şi în această mulţime i-am socotit şi pe cei din cer, şi pe cei de pe pământ.


***

... Cununa pentru fapte nu a primit-o nimeni. Se duc sfinţii şi întreabă: „Mai e mult, Doamne?“. „Mergeţi la locurile voastre, căci până nu vin cei din necazul cel mare, nu vom împărţi darurile.“ Aşa vă spune Domnul: tu vei fi cel din necazul cel mare, pe care te aşteaptă cerul cu pompă.


***

... Fiecare sfânt ocroteşte şi are grijă de sufletul care-i poartă numele. Cereţi ajutorul sfântului, dar fiţi creştini, nu ca lumea care foloseşte înjurătura şi fapta rea. Fiecare sfânt plânge de sufletul care-i poartă numele dacă vede rele la creştin. Sfântul Vasile are multe suflete care-i poartă numele, şi puţini are care-l cinstesc după voinţa cerului. Mulţi zic că îi fac cinste sfântului Vasile, şi îl bucură pe satana cu ce fac în ziua sfântului. Dacă vrei să faci o voinţă a sfântului, fă o masă şi cheamă săracii. Azi e plin pământul de cei care poartă nume de sfinţi, dar în ziua sfântului îl cinstesc pe satana. O faptă plăcută sfântului este să dai ceva la cine n-are, din puţinul pe care-l ai. Să dai o sfântă Liturghie, să te rogi Domnului, că sfânta Liturghie scapă sufletele de la pieire.


***

Dar odată cu trâmbiţarea, iată, şi Gog şi Magog au primit dezlegarea diavolului peste ei, ca să-şi umple cupa rătăcirii lor şi să fie apoi mistuiţi de focul cel din cer coborât, de Duhul lui Dumnezeu, Care va curăţi fărădelegea de pe pământ. Iată şi sfârşitul acestei săptămâni dumnezeieşti, care a purtat în mijlocul ei trâmbiţarea legământului cel pentru sfârşitul tainei lui Dumnezeu şi pentru încetarea jertfei şi pentru venirea şi pregătirea venirii Domnului Iisus Hristos. Şi dacă Eu am venit, totul a încetat dacă am venit, şi am lucrat apoi ca să mai scap ceea ce mai era de scăpat, şi de aceea am spus Eu atunci că s-a luat de pe pământ scaunul împăraţilor, iar cei ce mai vor să împărăţească, să stea ca Domnul, pe cruce, şi nu altfel. Şi, de unde?! că împăraţii nu au cunoscut nimic, şi au rămas la locul lor. Dar aceia nu au împărăţia Mea, şi o au pe a lor, şi nu rămâne nimic la deschiderea cărţilor care se vor citi, aşa cum am spus Eu acestui popor, că aşa i-am spus, şi demult i-am spus: «Copii ai poporului Meu, puţin mai e şi vom da mâna, şi vom citi cartea proorociei de azi, de la început şi până la sfârşit, în faţa a mii şi milioane de făpturi». Şi am spus că «Mare va fi ziua aceea când Eu, Domnul, voi profeţi în faţa a multe popoare şi se va zidi din nou biserica cea dintâi».

Şi iată, Gog şi Magog cântă şi ţipă şi se zvârcoleşte, şi diavolul zbiară ca niciodată, şi proorocul mincinos îşi vede minciuna, căci veacurile sunt în mâinile Tatălui Meu şi nu este înţelept să priceapă aceasta. Nici profeţii nu au priceput ce scriu, nici cei de departe, nici cei de aproape, şi stau şi se uită din cer şi nu pricep cum vine, căci iată, tainele se descurcă pe pământ, şi raiul şi Ierusalimul se aşează ca să primească pe cei ce vor veni la sărbătoarea acelei zile când se va deschide cartea aceasta şi se va citi din ea, şi vor sta în faţă morţii cei mari şi cei mici şi se va deschide iezerul cu foc pentru cei mincinoşi, pentru moartea cea de a doua.


***

Eu, Domnul Iisus Hristos, eram în sânul lui Avraam, eram făgăduit de Tatăl Meu, şi de aceea s-a pus peste Avraam Scriptura care spune: «în tine se vor binecuvânta toate neamurile!», adică în coapsele lui Avraam, prin cuvântul făgăduinţei.

Iată de ce s-a mântuit omul care a fost mai înaintea întrupării Mele între oameni: pentru că Tatăl Meu a pregătit în sânul lui Avraam locul aşteptării Fiului Său Cel întrupat, căci pomul vieţii, măi copii, Eu sunt, şi am fost aşteptat să port rod şi să fiu catapeteasmă de intrare în rai, şi de aceea zice Scriptura că nimeni nu poate să intre decât prin Mine, şi zice că Eu sunt uşa, şi pe ea s-a făcut primul pas în rai. Eu am înviat întâi dintre morţi, şi apoi fiecare, la rândul cetei sale după cum a fost făgăduinţa rostită. Şi cine a fost primul intrat în rai? Iată, tâlharul a intrat în rai, şi deşi a avut cu el cheia nu i s-a deschis uşa până ce Eu n-am înviat mai întâi. El a ajuns cu crucea şi a vestit pe îngerul din faţa raiului, dar acela nu i-a deschis până ce Eu n-am ajuns, căci mai întâi am fost în iad, şi apoi am înviat, şi am devenit uşa de intrare spre pomul vieţii, care este în rai, care este Sfânta Sfintelor Treimii Dumnezeieşti, şi atunci s-a început împărăţia lui Dumnezeu peste cei vii şi peste cei morţi.

Dar lumea cea fără cunoştinţă nu înţelege nimic, căci atunci a biruit Dumnezeu peste moarte, şi moartea a fost înghiţită de biruinţă, căci fiecare suflet, de atunci, se ridică la rândul cetei sale şi înviază dacă a plecat spre Mine însoţit de Mine, după cum este scris: «Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de învierea cea dintâi, căci asupra lor moartea cea de a doua nu mai are putere, şi sunt preoţi ai lui Dumnezeu şi împărăţesc cu Hristos o mie de ani». Iar cei ce nu au plecat întru Hristos, aceia nu înviază, şi aşteaptă cealaltă mie de ani, şi iată, satana şi-a sfârşit, aproape, nimicirea sa şi înşelarea sa peste neamurile pământului, iar cei morţi întru Hristos se vor ridica cu toţii, spre răscumpărarea trupurilor lor, căci ei au împărăţit cu Hristos, şi împărăţia lui Hristos se aşează să judece.


***

Eu vreau să te unesc cu începutul tău, fiule, ca să nu rămâi pentru sfârşit. Vreau să te aduc iar întru început, că iată, pomul vieţii, care era în rai, în raiul cel din Eden, era singurul din pomii raiului care nu avea rod; era alături de pomul cunoştinţei binelui şi a răului, dar nu avea rod pomul vieţii, că dacă avea, lua omul şi din acela, că nu a ascultat omul ca să nu ia şi ca să nu moară, şi de aceea a fost omul scos, ca nu cumva să întindă mâna în vremea rodului şi să rupă rodul fără să fie împlinit; ca nu cumva să ia şi să trăiască în veci în rai în neascultare. Şi a fost pus iarăşi pe pământ omul, şi el a tras spre pământ şi s-a întors în pământ. Dar pomul vieţii Eu eram, şi am purtat rod acum două mii de ani şi am fost uşa de intrare spre pomul vieţii. Eu eram pomul vieţii, şi tot Eu eram uşa spre pomul vieţii, şi am înviat şi am legat pe diavolul pentru o mie de ani şi am împărăţit întru împărăţia Mea. Dar voi nu înţelegeţi cum a fost aceasta, că omul cel ce se închina lui Lucifer, acela forţa fiii împărăţiei Mele, forţa pe cel ce credea în Hristos să se plece fiarei făcute de mâna omului, şi dacă nu se închina fiarei, era mucenicit pentru mărturia lui Hristos, căci Eu împărăţeam în cei credincioşi Mie şi biruiam prin sângele cel vărsat întru numele Meu şi pentru mărturia Mea şi ridicam gloatele spre credinţă şi împărăţeam şi sfinţeam pământul, şi diavolul era legat. Cel ce aude bine, acela să înţeleagă, căci diavolul nu biruia pe creştinii Mei, pe fiii împărăţiei Mele peste care Eu împărăţeam.

Şi iată, tată, ce străin eşti tu de început, poporule creştin de la sfârşit. Că după ce au biruit toţi din vremea aceea cât diavolul a fost legat, apoi Eu i-am sculat pe toţi ca să împărăţească cu Mine o mie de ani, şi aceştia sunt cei ce te ajută pe tine azi, poporule de la sfârşit. Aceasta este biserica Mea cea de la început, cea dintâi, dar iată, cea de la sfârşit, ajutată de atâţia sfinţi mucenici care s-au sculat şi au împărăţit lucrând întru putere, s-a lăsat momită de diavolul, cel care a fost dezlegat pentru puţină vreme, şi a intrat sămânţa rătăcirii în cei credincioşi, căci faţa ascunsă a diavolului a rămas în mintea oamenilor şi s-au despărţit oile de capre, şi oile au rămas puţine şi s-au făcut capre şi s-au ales la dreapta şi la stânga. Dar lupul cel pribeag căuta mereu la oi, că ele erau puţine, şi băga frica în oi şi în ciobanii de la oi, şi oile nu s-au luptat, şi nu trezeau pe ciobani, şi au început să se ascundă pe dealuri şi pe munţi, până ce nu au mai ştiut drumul spre staul.


***

Împărăţia Mea în om este cu putere şi cu slavă multă în om şi se vede de departe şi de aproape de către cei credincioşi şi de cei necredincioşi, iar cei ce prigonesc pe pământ împărăţia Mea îi prigoneau pe cei ce o aveau în ei cu slava ei, care trecea prin foc şi prin apă şi prin chinuri cu ei, iar ea, împărăţia Mea din ei, se slăvea împotriva prigonitorilor până ce sfinţii Mei treceau spre Mine, locaşul lor ceresc, şi lăsau în urma lor pe pământ sămânţa împărăţiei cerurilor, credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care a venit să mântuiască pe omul cel căzut din Dumnezeu şi să-l facă, prin credinţa în Mine, om după chipul şi asemănarea Mea, şi în care Eu străluceam cu împărăţia Mea, începând cu ucenicii Mei cei doisprezece, şi apoi cu toţi cei ce s-au asemănat lor prin lepădarea de sine şi prin cruce, ca şi Mine, că nu este ucenic mai mare decât învăţătorul său, dar orice ucenic desăvârşit este ca învăţătorul său. Amin.


***

Vin la tine cu sfinţii, fiule. Calea Mea a fost cu durere şi pentru ei pe pământ, dar marea lor iubire pentru Mine le întărea inimioarele, iar vestirea Mea, dusă de ei din loc în loc peste oameni, era bucuria din care ei se hrăneau şi puteau, căci Eu dau puteri peste puteri celor ce vestesc pacea, iar pacea Eu sunt. O, ia-Mă de pace a ta, ia-Mă mereu, fiule, că e greu fără pace, e greu de tot fără Dumnezeu pe pământ. Toţi cei ce M-au mărturisit pe Mine pe pământ pentru ca să facă bine şi înviere oamenilor, toţi s-au făcut privelişte lumii, şi lumea i-a urât, căci lumea iubeşte numai ce este al ei.


***

O, ce este omul care este în Mine? Acela este om cu putere din puterea Mea în el. Când arhiereul Meu Vasile a lăsat pe pământ curată credinţa peste biserică, a poruncit să se pecetluiască uşile locaşului de închinare şi să se facă apoi rugăciuni pentru deschiderea uşii, din două părţi să se facă rugăciuni; să facă şi cei ce furaseră locaşul de închinare, şi să facă şi el cu biserica lui, cu credincioşii lui, iar cel ce era în Mine a avut putere mare şi s-a rugat Mie să se desfacă uşile locaşului de închinare, iar Eu l-am ascultat pe el şi am cutremurat cetatea şi pământul de sub ea şi s-au desfăcut zăvoarele uşilor locaşului de închinare şi a intrat ucenicul Meu şi biserica sa, pe când cei ce s-au rugat mai întâi cu trei zile de priveghere şi de rugăciune n-au izbutit, căci aceia nu erau în Mine, şi erau în ei. O, aşa l-am slăvit Eu pe arhiereul Meu, căruia îi stăteau împotrivă toţi slujitorii bisericii din vremea aceea, a căror îngâmfare i-a făcut să cadă în erezie şi să rătăcească norodul! O, câtă neputinţă s-a aşezat pe trupul lui din pricina tristeţii şi a zdrobirii de suflet! Toţi cei ce stăteau atunci pe scaun de biserică, toţi îşi căutau ale lor, şi aceasta îl orbeşte pe om şi îi împietreşte cerbicea şi netemerea de Dumnezeu, dar arhiereul Meu ardea de dorul slavei Mele din biserică şi voia să stea în Mine biserica. L-am dăruit pe el cu slava Mea cea mai presus de fire şi i-am dat putere să ierte păcatele omului şi să le şteargă de la faţa Mea. Când femeia cea slabă prin păcătoşenie a venit la el cu hârtie pecetluită în care ea şi-a scris grelele ei păcate, el a cerut la Mine să i le şterg, iar când hârtia a fost deschisă s-a văzut puterea rugăciunii lui, puterea smereniei lui, putere de care au grăit apoi cei din vremea lui, cei din urma lui, şi aşa l-am slăvit Eu pe pământ pe cel atât de chinuit şi de dispreţuit şi de lepădat de cei semeţi, care se numeau cei adevăraţi ai bisericii. O, poporul Meu, cel ce este în Mine, acela este om cu putere, dar este şi cu milă în el, aşa cum se vede prin lucrarea lui cea plină de milă, fiindcă asprimea unui slujitor de-al Meu se aspreşte pentru binele omului neascultător şi se încruntă împotriva obrăzniciei omului, dar este amestecată cu multă, multă milă pentru vindecarea celui căzut.


***

–O, Dumnezeule al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov! O, Doamne al nostru, al sfinţilor Tăi cei de după venirea Ta pe pământ, născut din trupul cel fecioresc al mamei Tale Fecioara! O, Doamne al nostru, al lui Vasile, al lui Grigorie şi al lui Ioan, Tu eşti Dumnezeul celor vii! Omul de pe pământ nu grăieşte cu morţii când grăieşte cu sfinţii Tăi, cerându-le lor ajutor în durerile lui şi în greul vieţii lui pe pământ. Toţi sfinţii Tăi sunt vii, precum vii sunt Avraam, Isaac şi Iacov, şi n-ar fi să fie altă fericire pe pământ pentru om ca şi atunci când el grăieşte cu Tine şi cu sfinţii Tăi. Tu eşti Cel viu, şi tot aşa sunt şi sfinţii Tăi, care au luat din Tine viaţa. Tu, Doamne, eşti atât de tainic şi atât de măreţ întru sfinţii Tăi! Tu, Doamne, eşti puterea cuvântului Tău împlinitor, dar prea mult l-a orbit pe om stăpânitorul acestui veac, satana, care curând, curând îşi va sfârşi goana lui după suflete de oameni din pricina duhului invidiei în care a căzut la început când a căzut din cer prin om, căci omul cel zidit de mâna Ta la început s-a semeţit ca să nu Te asculte aşa cum i-ai poruncit să asculte, şi prin neascultare a căzut omul din rai, şi a căzut atunci şi îngerul care îl slujea îndeaproape pe om, şi a căzut cu el toată ceata lui cea slujitoare omului, şi de atunci se hrăneşte el cu duhul invidiei asupra Ta, Doamne, şi de atunci dă să-i tragă pe oameni şi să-şi facă împărăţie mereu şi să stea cu ea în luptă împotriva Ta, dar iată, Tu ai armie de sfinţi, iar proorocii din toate vremile au fost locaşe ale Tale, din care Tu mereu, mereu rosteai cuvânt de biruinţă a Ta împotriva duşmanului Tău, satana, ca să-l umileşti pe el şi să-l tragi pe om de sub asuprirea lui, de sub întunericul lui, aşa cum ai grăit acum două mii de ani cuvânt proorocesc prin Ioan, cel iubit al Tău.


***

– O, slavă Ţie, Doamne, Cel ce eşti, Cel ce erai şi Cel ce vii, şi Te rog cu dorul arzând să lucrezi mult, mult, o, Doamne, până ce nu va mai fi necredinţă pe pământ, căci lucrarea Ta de azi o înţelege greu omul cel încurcat întru ale lui, şi numai cei liberi de păcat pot mai mult, aşa cum am putut eu, că de dragul Tău eu n-am mai iubit altceva pe pământ, ci numai să Te mărturisesc pe Tine, numai aceasta am iubit, iar împăratul vremii m-a pus sub chinuri din pricina idolilor lui şi a îngâmfării lui, dar dragostea mea de Tine şi minunile ei în mine au atins inima multora şi au atins inima împărătesei şi a mărturisit ea lângă mine numele Tău şi a murit ea cu mine pentru mărturia Ta, o, şi aşa se aleg cei scrişi în cartea Ta când vine de la Tine vremea alegerii lor. Aşa să înţeleagă cei ce se aleg pentru Tine mai mult decât ceilalţi, şi aşa să poată ei rămâne de partea Ta în mijlocul unui neam necredincios, aşa cum este azi pe pământ neamul oamenilor, Doamne.


***

— O, şi eu, acum, mucenicul Mercurie, mărturisitorul Tău, Te mărturisesc Dumnezeu al meu, căci mi-ai fost Dumnezeu pe pământ, Doamne, ca să Te am pe veşnicii Stăpân al meu şi să ai Tu parte de mine pe vecii, căci ai suflat peste mine în vremea încercării mele şi m-ai învăţat să mă trag de partea Ta şi să mă despart de cei ce nu Te aveau de Dumnezeu al lor, o, şi câtă putere de mărturisire pentru Tine a avut atunci credinţa mea în Tine şi sufletul şi duhul şi trupul meu, toate Doamne! O, cât de îndârjiţi în necredinţă se fac cei tirani cu inima împotriva Ta când văd ei că mărturisitorii Tăi se întăresc pentru Tine înaintea lor! O, câtă orbire şi câtă ură aduce necredinţa şi lupta cea pentru ea în om faţă în faţă cu cei ce Te mărturisesc pe Tine şi nasc în jur pe Dumnezeu în cei ce au în faţă priveliştea luptei pentru Tine a mărturisitorilor Tăi cei credincioşi! O, slavă Ţie pentru că m-ai ajutat să rămân al Tău şi să dau putere şi altora să se facă fii ai lui Dumnezeu dintre cei necredincioşi!


***

Împăraţii păgâni n-au priceput în nici o vreme îndeajuns că Eu am biruit mereu împotriva lor prin cei credincioşi ai Mei şi prin cruce.

S-a bucurat împăratul cel din vremea jertfei celor patruzeci de mucenici sărbătoriţi azi în duh de biserică, dar mucenicii Mei au biruit ei atunci împotriva lui, şi nu el împotriva lor, şi au biruit ca Mine, nu ca omul cel neputincios, şi iată, nu înţeleg nimic, nimic cei necredincioşi, căci sunt împietriţi, dar înţeleg fiii credinţei. Pe vremea apostolilor Mei ei erau cei biruitori, ei, cei prigoniţi şi urmăriţi din loc în loc de mai-marii de peste oameni, căci ei aşezau din loc în loc lucrător duhul mărturisirii, credinţa în Hristos Cel prigonit, Fiul lui Dumnezeu. Nu înţeleg aceasta cei orbiţi de duhul slavei deşarte, dar Eu, Domnul şi cu cei credincioşi Mie, suntem pe pământ sprijinul Tatălui Savaot, lucrare pe care n-o pricep cei amăgiţi de duhul slavei trecătoare, din care ei se hrănesc cu multă lăcomie, cu mult acest păcat.


***

Cei fără de prihană sunt cei credincioşi, şi tot aşa sunt scrişi ei înaintea Ta, iar cei prihăniţi nu înţeleg pe Dumnezeu, aşa cum nu a înţeles împăratul cel din vremea mea slujitor al fărădelegii şi prihanei de tot felul.


***

N-a înţeles mintea împăratului prihănit puterea iubirii mele de Tine prin care Tu făceai atâtea minuni cereşti peste cei neputincioşi, ca să se înmulţească cei credincioşi Ţie, Doamne, iar împăratul cel fără de minte mă numea fermecător, iar eu îi grăiam lui de Tine şi de credinţa creştinilor Tăi prin care eu am crezut în Tine, şi pe care m-a pus el să-i aduc să-i vadă şi el, şi cărora de la Tine era orânduit lor să se facă mărturisitori Ţie şi mucenici, şi unii pe alţii ne-am adus noi înaintea împăratului ca să mărturisim că suntem creştini şi să audă el aceasta. Viclean s-a arătat el mie, că după ce i-a mucenicit pe aceştia, m-a îndemnat să slujesc idolilor lui şi să-mi dea şi mie dregătorie lângă el, cum că şi celor dinaintea mea le-a dat, câştigându-i pe ei prieteni ai săi în palatul său. Eu însă ştiam cu duhul sfârşitul sfinţilor şi n-a putut să mă înşele împăratul, căruia eu i-am spus să mi-i aducă să-i văd, iar el a dat să mă înşele cu vorba că i-a trimis în altă cetate după bogăţie, dar eu i-am spus lui de cetatea unde i-a trimis el pe ei, de cetatea cea cerească a Domnului Iisus Hristos şi de bogăţiile din ea, pe care omul păcătos nu poate să le priceapă şi să le aibă, şi m-a dat apoi şi pe mine la tăiere împăratul prihănit, şi, fiind legat de un măslin, s-a îndoit atunci fierul sabiei cu care mi-a lovit călăul grumajii, căci mai aveam încă să-mi sfârşesc rugăciunea mea cea din urmă Ţie, şi s-au făcut creştini mulţi dintre cei ce mă priveau, căci măslinul s-a umplut pe loc cu roade de la poale şi până în vârf, iar când i-am spus călăului să-mi taie capul şi să împlinească el aşa, a curs lapte în loc de sânge din grumajii mei, căci i-am hrănit cu credinţa mea pe mulţi, Doamne, aşa cum o mamă îşi hrăneşte cu laptele ei pe pruncii ei ca să-i crească mari.


***

Am fost bogat de la părinţii mei, şi eu am dat la săraci din averea mea, şi apoi mi-a luat-o împăratul după ce m-a mucenicit fiindcă n-am voit să-i fac voia şi să-i mucenicesc pe creştini după plăcerea lui; ba, din contra, îi învăţam pe ei credinţa şi mai arzătoare, iar ei Te iubeau aşteptând biruinţa Ta pentru ei aşa cum eu am aşteptat, că m-a băgat în temniţă împăratul, iar Tu mi-ai trimis pe îngerul Tău, şi la vederea lui a săltat inimioara mea privindu-mi cununa răbdării, pe care mi-ai trimis-o mai înainte de mucenicia mea, iar când a venit clipa mea cea sub sabie am ridicat mâna dreaptă ca să mă însemneze prima sabie în coasta dreaptă şi ca să fiu ca Tine prin jertfă, căci Te iubeam cu dor, şi pe toate voiam să le săvârşesc ca să-Ţi placă şi ca să-Ţi arăt iubirea mea, iar după o vreme Tu m-ai arătat oamenilor şi mi-ai slăvit trupul şi l-ai dat în dar celor credincioşi, ca dovadă a marii mele iubiri pentru Tine, Domnul şi Dumnezeul meu, şi iată, răspunsul nu Ţi-l pot da decât sfinţii, care Te-au iubit pe pământ având în ei înţelepciunea crucii, chipul şi asemănarea Ta pe calea lor cu Tine pe pământ, biserică Ţie făcându-se ei, purtători de Dumnezeu între oameni şi între împăraţi.


***

Ceată de arhierei am în venirea Mea la tine şi intru cu ei în cartea cuvântului Meu cea din mijlocul tău şi au ei sărbătoare pentru arhiereul Meu cel făcător de minuni mari pe pământ cât a stat, făcătorul de minuni Nicolae. O, cât am pregătit Eu atunci calea acestui vas de trebuinţă Mie ca să se nască pe pământ şi să fac din el lumină între oameni! N-aveau copii părinţii lui din pricina sterpiciunii, dar le-am dat lor acest fiu şi atât, iar după ce el s-a născut a stat trei ceasuri pe picioarele lui de prunc abia născut când mama lui îi îmbăia trupul în covăţica lui de baie, şi a mărturisit el atunci statul lui în numele Sfintei Treimi între oameni povăţuitor şi de minuni lucrător şi mare mântuitor de păcate şi de nevoi a celor din vremea lui, dăruiţi din partea Mea cu acest luminător. Semne mari am arătat prin el peste biserică şi pentru biserică, şi am întărit prin el rostul zilelor de post, căci acest copil nu sugea de la mama lui în zilele de post decât numai seara şi numai din partea dreaptă mereu al sânului mamei lui, iar zilele de post au fost pentru el împlinire neclintită până la sfârşitul trupului lui. Crescând mare, s-a supus învăţăturii Sfintelor Scripturi şi s-a păzit curat cu duhul şi cu trupul, păzindu-se în calea lui de partea femeiască, nevrând să aibă cineva din acestea vină din partea lui, şi aşa vedea el mereu pe Dumnezeu, căci ardea cu duhul ca şi Dumnezeu şi avea smerenie ca şi Dumnezeu, şi era el biserica lui Dumnezeu atât în vremea tinereţii cât şi în toată vremea lui pe pământ. I-am pregătit lui de cârmuitor vieţii lui pe unchiul său, arhiereu şi acesta, şi a stat el sub ascultarea lui cu toată supunerea, cu toată umilinţa, pe care o avea în fire încă de la naşterea lui, căci avea atâta smerenie şi atâta curăţenie şi dor şi foc în el, de se făcea el asemenea lui Dumnezeu şi Îl vedea pe Dumnezeu acest luminător şi mare i-a fost mersul printre oameni şi printre împăraţi şi printre slujitorii din vremea aceea şi mari minuni s-au scris pe pământ prin lucrarea lui cu Mine între oameni, căci mila de om era fără seamăn în el şi în lucrarea sa cea pentru om, iar Eu, Domnul, îl mărturisesc acum şi îl măresc pe el între sfinţi, că e ziua lui de pomenire, şi iată, are cerul sărbători şi petrece în ele şi Se aduce prin ele serbare pe pământ.

Neasemuit de mult a fost harul Meu în acest slujitor, şi a împlinit el pe pământ Scriptura care spune: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri!». Şi cuvântul, şi viaţa, şi dragostea, şi credinţa, şi duhul, şi curăţia i-au fost lumină între oameni, căci după ce atât de mult bine a făcut în mare taină acolo unde el vedea că este de făcut bine şi izbăvire de păcat şi de nevoi, nu s-a mai ascuns apoi cu viaţa sa, căci a avut de lucrat biserica lui Dumnezeu pentru înfăţişarea ei faţă în faţă cu păgânii, cu împăraţii păgâni, care mai apoi l-au întemniţat pe el şi pe turma cea păstorită de el, dar rugăciunea şi răbdarea lui, împărţite spre lucrare cu fiii cei păstoriţi de el, au îndepărtat cu mână tare pe împăraţii păgâni de pe tronurile lor şi s-a făcut cale împăratului cel iubitor de creştini, care a adus izbăvire pentru cei credincioşi, închişi în temniţe pentru numele Meu, şi care a nimicit idolii şi a dat loc bisericii Mele pe pământ, căci rugăciunea alesului Meu şi a bisericii lui a adus minuni fără seamăn spre lucrare şi a fost el lumină pe pământ, şi apoi tot aşa a fost şi din cer, căci şi de pe pământ şi din cer a lucrat şi i-a izbăvit pe mulţi care îl chemau de ajutor lor.


***

Am avut pe pământ între oameni pe arhiereul Spiridon, cel sfânt şi mare cu viaţa şi cu inima şi cu fapta, iar multele minuni şi semne pe care le făceam pentru mulţi prin credinţa lui, prin unirea lui cu Mine, i-au făcut pe mai-marii bisericii de atunci să-l aşeze arhiereu şi să lucreze el cu Dumnezeu pentru oameni, iar el aşa a primit şi aşa a lucrat, cu mare blândeţe, cu mare iubire peste toate amărăciunile oamenilor, şi nu era om să se întoarcă de la el fără să capete izbăvirea. Stau cu el la masă în mijlocul tău, poporul Meu, şi mult se apleacă el acum lucrării Mele cu tine, şi are cu el însoţitori aici pe sfinţii părinţi luptători pentru duhul adevărului, cel unul peste biserică în vremea lor, şi tot duhul Babilonului era scos din biserică şi se făcea lumină, iar arhiereul Spiridon, în mijlocul adunării bisericeşti tăia toată rătăcirea care se ivea, şi lucra semne mari şi biruia în toate în numele Meu, şi n-avea carte înaltă acest slujitor arhiereu, dar cine era mai mult ca el locaş al Duhului Sfânt făcător de semne şi de minuni despre care nu s-a mai auzit?


***

Petrec în tine cu sfinţii, popor al venirii Mele. Între ei este în sărbătoarea lui în ziua aceasta de sărbătoare de naştere sfântul apostol Ştefan, care a văzut cerul deschis şi pe Mine pe tron şi slava Mea înconjurându-Mă, căci mărturia sfinţilor Mei este duhul proorociei, precum este scris. O, cum să nu proorocească cei ce aud şi văd de la Dumnezeu? Cine poate închide gura şi ochii celor ce aud şi văd? Nici pietrele care îl striveau, aruncate fiind spre el dinspre ucigaşi, nici ele n-au putut închide gura apostolului Meu cel mărturisitor, şi care a judecat după dreptate ca şi Dumnezeu peste cei necredincioşi, şi nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă, ba, din contra, în tot pământul a ajuns vestirea lor, şi până la marginile lumii cuvintele lor, căci s-au scris şi sunt, şi până azi mărturisesc ele şi nu pot fi pitite, că Eu dau sfinţilor Mei tronuri de dreptate şi de judecată pentru dreptate şi nu poate fărădelegea să se ascundă de judecata ei, căci sfinţii au judecat-o pe ea în însuşi trupul lor, în sufletul, în duhul şi în inima lor, în care a locuit în lărgime împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi au haină de împărat, de fii de împărat sfinţii Mei.

Dau glas apostolului Ştefan, că este el în sărbătoarea lui între sfinţi, iar stăpânitorul lumii a fost judecat pe pământ ori de câte ori au fost judecaţi cei sfinţi ai Mei, căci s-au atins de lumina ochilor Mei, de sfinţii Mei s-au atins cei ce i-au judecat pe ei pe pământ împotriva dreptăţii lui Dumnezeu, iar plata celor ucigaşi este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, acolo unde ei îşi strâng agoniseală prin faptele lor, dar Eu rămân cu sfinţii Mei, şi vor împărăţi ei cu Mine ca fii de împărat, şi împărăţia Mea cu ei este fără de sfârşit. Amin.


***

O, e zi de veghe și această zi. Serbează sfinții în sobor pe mucenicul Gheorghe, și mare a fost cu lucrarea credinței lui acest sfânt pe pământ! Mă iubea cu nedespărțire între el și Mine și Mă avea de lumină peste zilele vieții lui, peste pașii lui mereu, mereu. A fost măreț cu firea și cu mintea, și cu lucrarea lor, iar aceasta l-a ridicat sus, la rangul cel mai mare peste oștile împăratului din vremea aceea. Dar într-o zi a primit în gând împăratul cel de atunci să se ridice împotriva celor ce aveau pe Hristos de Dumnezeu al lor și să-i stârpească din pricina puterii pe care o aveau prin iubirea lor de Dumnezeu. O, a venit și rândul mucenicului Gheorghe și singur s-a sculat și s-a așezat înaintea împăratului și s-a mărturisit creștin nedespărțit de Hristos, și a spus că voiește să rămână în slujbă la împărat ca ucenic al lui Hristos. O, n-a fost chip să placă aceasta celor prigonitori de creștini, dar nici n-au putut ei doborî pe ucenicul Meu ca să-l despartă de Mine, și l-au scos de lângă ei prigonitorii Mei și ai lui și ai celor ce au rămas mărturisitorii Mei prin râvna cea pentru Mine a ucenicului Meu înaintea prigonitorilor de Hristos.

O, această pildă este de luat în seamă în vremea aceasta, când împăratul cel nevăzut al întunericului cel mai din afară, antichrist, bâjbâie buimac ca să-și facă ucenici, chiar și dintre cei ce cred prin Hristos, și să-i pună la fărădelegile care au ieșit din iad toate acum pentru lupta cea mare de partea celor întunecați cu duhul, și care uită de tot că sunt trecători ca și vremea care trece și vine ca să treacă, o, și nu sunt întăriți creștinii pe piatra mărturisirii, fiindcă n-au o iubire ca a mucenicului Gheorghe să poată să-i biruiască pe păgâni, care-și ascund fărădelegea lor sub nume de creștini botezați în Hristos, dar care numai păcatului slujesc și fărădelegii de orice fel, așa cum duhul trufiei îi orbește pe oameni ca să lucreze fărădelegea, care, iată, dă pe afară cupa ei plină și mereu pus în ea.


***

Fiilor, fiilor, avem la masă de cuvânt în duminica aceasta pe ierarhul Haralambie, pe cel care a tras spre darul credinței pe mulți, pe mulți, căci cu viața lui măreață i-a îndrumat pe mulți păgâni, atrăgându-i la neamul Meu cel creștinesc, dar tot așa a atras el și mânia celor prigonitori, și care l-au jupuit de piele și de carne pe acest mucenic bătrân de ani, mult peste suta de ani, când tot lucra pe ogorul creștin. N-a scos un cuvânt în vremea durerilor lui pentru Hristos, iar cei care îl păzeau din partea prigonitorilor treceau de partea Dumnezeului lui și primeau și ei moarte mucenicească la fel ca și sfântul Meu, și mulți pe rând veneau spre mucenicie pentru Domnul când vedeau răbdarea lui și chinurile de peste el, în timp ce mai-marele oștirii împăratului se umplea de mânie și se tot umplea, până când el însuși a luat în mâini cârlige și dădea să rănească și să rupă carnea de pe trupul cel chinuit de ei al ucenicului Meu. Dar vai lui, că i-au căzut mâinile ca secerate de la locul lor și, scuipând în obrazul sfântului Meu, i s-a dus gura la ceafă. O, când el a văzut acestea l-a rugat pe sfântul cel bun și blând de iertare, și a fost el vindecat prin rugăciunea sfântului Meu, și s-a vindecat apoi și ranele mucenicului Meu ca prin minune. Iar împăratul vremii a dat poruncă să i se taie capul și să se curme toată această priveliște, care-l înfrunta și îl dezgusta și îl înfuria. Numai că și fiica sa a câștigat pe Hristos prin iubirea de Domnul a marelui ierarh mucenicit, și s-a îngrijit ea apoi de cele ce urmau să fie făcute pentru sfântul Meu cel mare în vremea aceea, și mucenicit sub privirea multora care au câștigat credință și botez și iubire de Domnul.

Și iată, iată iubire de Domnul și o viață lungă de iubire, cu mult peste o sută de ani de iubire de Dumnezeu și de oameni, fiilor!


***

A fost odată un împărat creștin, Constantin, și este el acum între cetele de sfinți și are trecere la Dumnezeu așa cum a avut și pe pământ, că l-am trezit pentru credința în Fiul lui Dumnezeu și i-am arătat semnul crucii ca să-l cunoască el și norodul său și armata împărăției lui, și l-am întărit cu harul biruinței de sus și a doborât el puterea cea păgână a împăraților potrivnici creștinilor Mei, și l-a slăvit pe el apoi neamul creștinesc scăpat de sub împărații păgâni, o, și am făcut lucrare sfântă pe pământ cu acest împărat credincios, că a adunat el pe sfinții părinți ai lumii credinței creștine și s-a așezat carte pe pământ pentru mersul cel drept al bisericii Mele, și apoi Mi-am ridicat sus la vedere crucea răstignirii Mele, și am lucrat aceasta prin el și mama sa, împărăteasa Elena. Și Mi-am arătat în acești împărați biruința Mea asupra împăraților păgâni și asupra dușmanilor bisericii Mele, care se tot ridicau ca să lovească dinăuntru și din afară, o, și s-au așezat anateme asupra hulitorilor de Dumnezeu și a tuturor încercărilor eretice ale minților trufașe, care dădeau să umble să iscodească Ființa Fiului lui Dumnezeu, îndemnați ei de lucrarea antichristă, care umblă până azi la slava și la adevărul dumnezeiesc al Unuia Dumnezeu în trei fețe, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, și de atunci se botează oamenii în legea creștină sub acest nume, așa cum Eu, Domnul Iisus Hristos, am rostit peste ucenicii Mei acum două mii de ani să vestească pe Hristos și faptele Lui și să boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pe cei ce vin la pocăință și la credință, și care au ca semn îmbrăcarea în Duhul Sfânt, semnul creștinilor adevărați, iar Eu, Domnul, lucrez în vremea aceasta și împart Eu Însumi cuvântul vieții veșnice și-i chem la Mine pe cei împovărați de păcate, și vreme de har dăruiesc celor ce se dau lui Dumnezeu mai înainte de sfârșitul fărădelegii de pe pământ, ca să se arate apoi împlinirea cuvântului Scripturii pentru cerul cel nou și pământul cel nou și pentru lucrarea Noului Ierusalim între cer și pământ, precum este scrisă săvârșirea tainei lui Dumnezeu.


***

Toți sfinții care au fost purtători de har au știut să dea trupului ce e pentru trup, dar n-au știrbit lucrarea harului coborât la ei din cer, iar Eu, Domnul, M-am împărțit prin ei și Mi-am lărgit împărăția cerurilor, cu care am venit pe pământ acum două mii de ani s-o așez între oameni, și s-a numit ea biserica lui Hristos, sfinții bisericii, cei ce au înțeles îndeajuns viața de creștin și harul ei lucrător pentru cer, și care adună în cer bogății, și așa au știut ei să aducă Domnului rod de pe pământ și să fie prietenii lui Dumnezeu și ai celor ce vor ca și ei să fie cu Domnul între oameni pe pământ.


***