Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinţilor patruzeci de mucenici din iezerul Sevastei



În zi de sărbătoare mărturisitoare de credinţă în cer şi pe pământ, Eu, Domnul Iisus Hristos, intru cuvânt în cartea Mea cea de azi pe pământ, carte scrisă spre mărturie, şi din care mulţi iau mângâiere şi credinţă, căci Eu, Mielul lui Dumnezeu, am deschis-o, precum este scris să fac aceasta, să deschid peceţile cărţii cea cu şapte peceţi şi s-o las să grăiască pe pământ spre adeverirea lucrărilor Mele la sfârşit de timp, când Tatăl Îmi spune să grăiesc şi să păstoresc neamurile cu toiag de fier, cu glasul cuvântului Meu, iar cel ce va crede fericit va fi, mântuit va fi, căci va face apoi el faptele lui Dumnezeu, faţa Mea şi viaţa Mea în om în mijlocul oamenilor, căci am nevoie de mărturisitori cu viaţa lor cea plăcută Mie în ei, ca să vadă lumină cei ce nu văd şi ca să priceapă pe Domnul şi să meargă apoi pe calea cea cu adevăr pe ea.

Cobor în mijlocul tău cuvânt, poporul Meu. Tu eşti poporul cuvântului Meu. Nu se îngrămădesc prea mulţi între cei ce dau să fie fericiţi ascultând cuvântul Meu din mijlocul tău şi împlinindu-l pe el peste viaţa lor, căci Eu am spus: «Fericiţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc pe el!».

E zi de mărturisire de credinţă, e sărbătoare de sfinţi mărturisitori, cărora Eu, Domnul, le-am dat pe pământ darul credinţei sfinte şi darul mărturisirii apoi. Din timp în timp am presărat pe pământ dovada mărturisirii despre adevărul lui Dumnezeu, căci cei necredincioşi sunt cât frunza şi iarba şi trebuie ruşinaţi pentru împietrirea lor, pentru nepăsarea lor de Dumnezeu şi de viaţă, pentru prigonirea Mea dintre oameni, căci Eu am sălăşluit mereu pe pământ în cei săraci cu duhul, care sunt credincioşi lui Dumnezeu în mijlocul necredinţei oamenilor, şi prin ei am lăsat faptele Mele între oameni, lucrarea Mea, prin cei credincioşi lucrată, şi care M-a dovedit pe Mine Dumnezeu al lor.

O, ce zarvă pe pământ, ce pompă în numele credinţei, faţă în faţă cu cei ce au mărturisit cu sânge mucenicesc lucrarea credinţei în Mine în mijlocul oamenilor! M-am uitat din mijlocul cerului la cei mari ai bisericii neamului român când au prohodit ei pe ultimul ierarh plecat dintre ei. O, câtă pompă, câtă slavă omenească faţă în faţă cu slava durerii Mele pe drumul Golgotei, când gloată mare Mă scuipa şi Mă hulea şi Mă biciuia ca să duc crucea, pe care am fost apoi răstignit de cei ce-şi ziceau slujitori ai lui Dumnezeu! O, câtă cinste am văzut adusă unui om în numele credinţei, faţă în faţă cu jertfa Mea cea sângeroasă, sau cu jertfa cea cu sânge a celor patruzeci de mucenici când ei au pecetluit cu sângele lor mărturisirea credinţei în Dumnezeu pe pământ în vremea lor în cetatea Sevastei!

O, cât Mă doare când văd câtă slavă îşi dau oamenii unii altora în numele Meu! Îmi săgetează mereu, mereu inima păcatul semeţiei din om şi dintre om şi om. Se hrănesc unii pe alţii cu duhul slavei trecătoare slujitorii de biserică şi-Mi dau să beau acest amar pahar. O, cum de nu se uită ei la Mine cum am fost Eu pe pământ între oameni! Cum de nu se uită ei la apostolii Mei cei de atunci! M-am uitat acum câteva zile, M-am uitat din mijlocul sfinţilor la făţărnicia lor, a arhiereilor bisericii când au dat să dea scaun de slavă altui înscăunat în locul celui plecat de pe el. S-au adunat arhiereii ca să numească ei pe cel vrednic. Cine mai are nevoie de Dumnezeu între ei? O, nu-i loc pentru Mine între ei, căci acolo lucrează mita şi duhul cel necurat al făţărniciei şi al măririi de sine, pe care sfinţii şi părinţii au apăsat mereu cu degetul ca pe cei mai aprigi duşmani ai mântuirii omului între Mine şi om, păcate care-L scot pe Dumnezeu din om şi care-l hrănesc pe el cu orbirea, care se vede peste tot cum domneşte, îmboldindu-l pe om ca să nu-L vadă pe Dumnezeu martor al nedreptăţilor aduse Lui de către cei ce se joacă de-a viaţa în numele Lui. O, cum să încapă între ei cel credincios Mie şi nu lor?

O, fii necăjiţi şi năpăstuiţi pe pământ, o, turmă nemângâiată şi neoblojită de păstori miloşi, o, nu ştiţi, fiilor, cine vă ia vouă laptele şi lâna! O, turmă oropsită şi înjosită de cei ce stau peste tine slujitori în numele Meu, auzi glasul Meu şi te mângâie cu el în durerea ta, că vin în calea ta cuvânt ca să te păstoresc, căci păstorii de peste tine n-au milă de tine, şi s-au pus păstori unii pe alţii ca să te jupoaie, tată, căci sunt necredincioşi Mie şi ţie, iar tu nu te ridici ca să prinzi curaj şi ca să iei putere şi nădejde, ca nu cumva cei ce stau peste tine în nume de păstori să te vândă, tată.

Mă voi scula să fac dreptate şi tainic voi lucra. De şapte mii de ani lucrez tainic, căci altfel nu pot să lucrez între oameni. Acum două mii de ani am biruit atât de măreţ împotriva celor ce M-au suit pe cruce ca pe un răufăcător, crezând ei că M-au terminat de tot, dar ei nici azi nu vor să ştie şi să înţeleagă că Eu am biruit şi nu ei. Împăraţii păgâni n-au priceput în nici o vreme îndeajuns că Eu am biruit mereu împotriva lor prin cei credincioşi ai Mei şi prin cruce.

S-a bucurat împăratul cel din vremea jertfei celor patruzeci de mucenici sărbătoriţi azi în duh de biserică, dar mucenicii Mei au biruit ei atunci împotriva lui, şi nu el împotriva lor, şi au biruit ca Mine, nu ca omul cel neputincios, şi iată, nu înţeleg nimic, nimic cei necredincioşi, căci sunt împietriţi, dar înţeleg fiii credinţei. Pe vremea apostolilor Mei ei erau cei biruitori, ei, cei prigoniţi şi urmăriţi din loc în loc de mai-marii de peste oameni, căci ei aşezau din loc în loc lucrător duhul mărturisirii, credinţa în Hristos Cel prigonit, Fiul lui Dumnezeu. Nu înţeleg aceasta cei orbiţi de duhul slavei deşarte, dar Eu, Domnul şi cu cei credincioşi Mie, suntem pe pământ sprijinul Tatălui Savaot, lucrare pe care n-o pricep cei amăgiţi de duhul slavei trecătoare, din care ei se hrănesc cu multă lăcomie, cu mult acest păcat.

Grăiesc cu durere dumnezeiască şi suspin în cuvânt, că strâmtă Mi se face calea de la cei ce Mi-o îngrămădesc sub paşii lor ca să nu se vadă ea, ca să nu se audă ea, ci numai paşii lor să se audă. Am însă şi altfel de grăire, şi toată lumea vede că Eu, Domnul, merg şi-Mi fac cale să merg şi să-i înspăimânt pe cei necredincioşi, care nu Mă mai socotesc pe Mine şi pentru care Eu sunt nimic, în vreme ce Eu sunt Domnul a toate câte sunt, şi am sfinţii mărturisitori măririi Mele, pentru care ei au mărturisit şi au biruit şi au luat de patrie a lor cerul, locul unde locuieşte Domnul şi sfinţii Săi. Amin.

— Din ţara slavei sfinţilor Tăi biruitori grăim noi peste pământ în ziua noastră de sobor între sfinţi, Doamne. O, cei ce nu cunosc căile Tale şi lucrările Tale, aceia se vădesc singuri pe ei înşişi că nu sunt ei cei ce Te cunosc, chiar când ei stau în numele Tău pe scaune peste gloate, şi se cunosc aceia că nu cunosc umbletul Tău şi lucrarea Ta între oameni. N-a fost în nici o vreme altfel. Oameni îndrăzneţi şi-au dat unii altora loc pe scaune în numele Tău şi au dus cu vorba gloatele şi au domnit fără dragoste de Dumnezeu peste oameni şi fără dreptate, şi n-au iubit aceştia în nici o vreme pe sfinţii Tăi mărturisitori, ci, din contra, i-au prigonit, i-au înjosit, i-au umilit şi i-au numit nebuni. Iată-i şi pe cei de azi mari pe scaune de biserică cum râd de poporul cuvântului Tău de azi! Noi, cei patruzeci de mucenici mărturisitori în vremea noastră pe pământ, îi întrebăm pe aceştia dacă ştiu ei să spună oamenilor cu adevărat ce înseamnă sectă când ei rostesc acest cuvânt peste cei credincioşi lui Dumnezeu cu viaţa şi cu fapta lor. Îi aude cerul cum îi numesc ei sectă pe purtătorii de Dumnezeu în zilele acestea. Din duh de orbire spun ei aşa.

O, ţineţi-vă gura, voi, cei ce nu voiţi să grăiţi adevărul, ci îl strâmbaţi înadins ca să rătăciţi omul! Fiţi cuminţi, ca să vă ierte Domnul pentru rugăciunile celor credincioşi! Lăsaţi mândria, lăsaţi minciuna, căci sunt de la diavolul! Nu puteţi să-i loviţi pe cei credincioşi atunci când loviţi, ci în voi loviţi când daţi să faceţi lovituri, când daţi să vă faceţi apărători credinţei faţă în faţă cu cei binecredincioşi. Fiţi cuminţi, că nu e de glumit cu Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu! Ei sunt cei credincioşi duhului descoperirii, prin care Domnul a lucrat mereu pe pământ pentru adeverirea lucrărilor Lui. Dacă nu puteţi să vă umiliţi şi să cunoaşteţi lucrările lui Dumnezeu prin cei credincioşi, fiţi măcar cuminţi şi spuneţi Domnului în taină: „Doamne, pentru rugăciunile celor ce cred, ai milă de noi când vei cerceta lumea!“. O, fiţi cuminţi, că nu e minciună mersul Domnului cu poporul Său în zilele acestea! Amin.

O, miluieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează-l şi ridică-l de ajutor pentru mântuirea celor necredincioşi şi mergi cu el spre biruinţa Ta, Doamne, şi a sfinţilor Tăi. Amin.

— O, sfinţi mucenici, ostaşi cu credincioşie aţi fost împăratului pământesc şi aţi biruit pentru el pe duşmanii lui, iar când aţi fost puşi să vă închinaţi la ceea ce nu înseamnă Dumnezeu v-aţi ridicat tari şi aţi stat de partea Împăratului ceresc, mărturisitori tari, ruşinând necredinţa împăratului pământesc şi a slujitorilor lui. Aşa ruşinez Eu azi prin fiii cuvântului Meu pe cei ce se luptă cu Mine pentru slava lor, numai că Eu nu le iau slava, ci doar ei se tem de aceasta. O, nu le iau nimic, căci Eu n-am împărăţie în lumea aceasta, iar ai Mei credincioşi sunt mari în împărăţia Mea, care este cu ei, nu în împărăţia lor, a celor necredincioşi. Ce frumos a fost arhiereul Meu cel dintre ei în vremea alegerii celui vrednic de scaun după socotinţa lor! O, ce frumos este el faţă de ei, ce mare! Ei înţeleg că mărirea fiilor slavei Mele este mare şi se tem ca nişte fricoşi ai veacului cel trecător.

O, nu vă mai temeţi, voi, cei ce vă ţineţi bine cu mâinile amândouă de scaunele pe care vi le alegeţi să staţi! Nimeni nu vă ia vouă scaunele voastre. Aveţi însă nevoie şi de Dumnezeu, dar voi nu vreţi să ştiţi aceasta. V-aş învăţa ce să faceţi, ca să vă fie bine pe pământ cu Dumnezeu, vouă şi turmei nepăstorite, căreia voi îi sugeţi laptele şi îi luaţi lâna, dar sunteţi prea mândri ca să vă aplecaţi pentru ca să vă învăţ, numai că Eu am şi altfel de grăire şi pe toate le fac când voiesc şi tainic lucrez, ca şi acum două mii de ani când s-au temut cei mari că le voi lua Eu scaunele, dar ei au rămas pe scaunele lor, iar Eu M-am slăvit cu slava Mea cea de la Tatăl, aşa cum ei nu se aşteptau, căci au fost necredincioşi, şi tot aşa sunt şi azi, şi au plată cu cei necredincioşi.

O, poporul Meu, să dai, tată, cuvântul Meu, să-l pui în piaţă ca să fie văzut şi luat, iar tu ai grijă să fii copilul Meu, iar Eu să-ţi fiu Dumnezeu, fiule. Când greşeşti scoală-te şi spune-Mi să te iert. Când strigi la Mine spune-Mi să te ascult. Când îţi cer să Mă asculţi ascultă-Mă, tată, că am mult lucru de lucrat, şi Mă ajut cu credinţa ta ca să lucrez. Pace ţie! Eu te împuternicesc să stai cu Mine, să poţi cu Mine, şi prin harul Meu tu poţi şi eşti, nu prin puterea ta.

Eu, Domnul, te îmbrăţişez în cuvânt de câte ori Mă las peste tine cuvânt. Eu, Domnul, sunt acoperământul tău, poporul Meu, şi e mare peste tine ocrotirea Mea şi a sfinţilor Mei. Amin, amin, amin.

22-03-2011