6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, popor al cuvântului Meu, așezăm în carte învățătură pentru purtarea crucii.

O, e multă neputința de pe pământ a oamenilor. Sunt bolnavi în fel și chip oamenii, dar cea mai nemiloasă boală este cea pe care omul o lasă să stea peste el din pricina nepăsării de suflet, boala necredinței, o boală a oamenilor, căci omul care nu are credință sau care își pierde credința este mai de plâns decât animalul care are de stăpân pe om.

Plângea cuvântul Meu, plângea Duhul Meu prin prooroci și spunea despre poporul Meu Israel: «Boul își cunoaște stăpânul, și asinul ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă mai cunoaște, poporul Meu nu Mă înțelege, căci a părăsit pe Domnul, L-a tăgăduit și I-a întors spatele, căci capul lor este bolnav, și inima lor bolește, și din creștet până-n tălpi nu-i nimic sănătos». Am pus poporului Meu numele de Israel. Popor care vede pe Dumnezeu, așa l-am numit pe el, iar el s-a lăsat spre necredință și s-a îmbolnăvit de ea și i-am spus că animalele nu sunt bolnave ca el, și iată, necredința este o boală a oamenilor.

Omul care nu mănâncă de la Dumnezeu nu are pe Domnul în el. I-am spus omului că el nu se hrănește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, iar el a ales să nu mănânce de la Dumnezeu, să nu se facă Dumnezeu prin har și să stea la masă cu Domnul, ci a ales să rămână bolnav.

O, măi poporul Meu, o, fiilor, v-am povățuit mereu pe voi să stați sub cruce și v-am îndemnat să nu tăiați din cruce, fiilor. Cum poate omul să-și taie din cruce? El își taie mereu din cruce, dar nu știe cum vine aceasta. O, fiilor, numai cel vinovat este sub cruce. Cel ce taie din cruce este cel ce nu-și cunoaște și nu-și recunoaște vina, ci se scutură de ea mereu și spune că nu are vină, și s-a făcut aceasta deprindere la om. Atunci el taie din cruce în numele dreptății, zice el, și zice așa de dorul de a fi știut drept, de rușinea de a fi nedrept, și unul ca acela se rușinează cu purtarea crucii și nu seamănă cu Domnul, cu Cel ce n-a spus nimănui niciodată că nu este vinovat, că n-a făcut așa cum a fost învinuit de cei ce apoi L-au pus sub cruce, și apoi pe ea răstignit.

O, M-am lăsat sub cruce, și pe cruce apoi ca să-i arăt omului să semene cu Mine cu viața lui, mai ales că omul este și vinovat. O, niciodată omule, n-ar fi să te ascunzi de vina ta sau de cea pusă peste tine și să te scuturi de ea când cineva vede la tine vină sau îți spune despre ea. Tu ești om, și tot te scuturi de vină, iar Eu am fost Dumnezeu și am intrat sub vină și nu M-am scuturat de ea în fața nimănui, ci am purtat tot ce a venit spre Mine să port și să pot, și am putut să-Mi însușesc vina care Mi-a fost pusă, iar prin răbdare am biruit moartea cea pentru vină și eram Cel nevinovat, căci eram din cer, nu din lumea aceasta eram, și n-aveam nimic în ea și nici ea în Mine.

Iată, omul n-are smerenie, căci are trufie și se trufește cu el însuși înaintea altui om, și de aceea se scutură de vină, și s-a deprins să facă mereu, mereu așa. O, dacă omul ar vrea să fie ca Mine s-ar bucura în umilință și ar căuta să fie purtător de vină și să fie umilit prin ea. O, numai pentru Domnul este umilința și aplecarea, căci ca să nu fie omul bolnav de necredință ar trebui să-i placă și lui să poarte vină și să creadă în Dumnezeu pentru că este vinovat înaintea Sa și să aibă nevoie de doctor pentru necredința lui, pentru neumilința cu care-și scutură mereu vina ca unul căruia îi este rușine să fie vinovat. Dar omul este vinovat în toată clipa în fel și chip, și dacă nu mănâncă de la Dumnezeu nu se face bine, nu este curățat de vina sa, și trebuie omul să știe de la Dumnezeu toate acestea și să nu se deprindă să-și taie din cruce, căci crucea este o taină mare, și trebuie omul să sărute pământul și cerul, căci cerul se atinge de pământ, iar pământul se atinge de cer prin trupul omului care are suflet viu și mișcare între pământ și cer.

O, poporul Meu, o, fii ai cuvântului Meu de peste voi, căutați mereu cu dulce să viețuiți. Duceți viață dulce, fiilor. Viața dulce este cea plină de umilință în inimă și în faptă, în grăire și în purtare, în petrecere cu Domnul pe pământ, iar viața amară este cu tulburări, cu încordări, cu apăsări, cu lipsa lui Dumnezeu dintre oameni, și acestea toate vin de la lipsa umilinței și a căldurii inimii și a purtării crucii, purtare care nu l-ar lăsa pe om să se ascundă și să se scuture de vină cu graiul gurii lui.

O, nu tăiați din cruce, fiilor! Nu căutați în dureri mângâieri, ci doar răbdare și iubire de Dumnezeu, că iată ce pățesc cei ce umblă după mângâieri căutând așa în încercări ale vieții! Mângâierile îi aduc omului dor de bucurii neziditoare, milă dăunătoare deoparte și de alta și depărtare de Dumnezeu apoi și dor de păcat apoi. În dureri și în încercări mici sau mari, luați numai de la Mine întărire și răbdare și cumințenie și înțelepciune prin dureri, căci durerile îl zidesc, nu mângâierile îl zidesc pe om, și vă învăț pe voi toate acestea ca să audă toți oamenii de pe pământ învățătura Mea de peste voi și să ia din ea, măi fiilor, și să știe că durerile, nu mângâierile îi aduc omului bucurii, ba mai mult de atât, mângâierile îl strică pe om, iar durerile îl cumințesc. Mângâierile îl fac pe om să uite de Domnul și să alunece spre slăbiciuni și să se lase înșelat de ele chiar în vremea clipelor grele, și-și pierde atunci mintea cel ce caută pentru dureri mângâieri. Dar Eu, Domnul, îl las atunci pe om pe mâna mângâierilor căutate de el și Mă depărtez cu ajutorul Meu, așa cum și omul se depărtează de Domnul și se alătură cu omul în vreme de ispită.

O, oameni de pe pământ, bolnavi sau nu de boala necredinței, pe care numai oamenii o au, iată ce vă spun Eu, Domnul, în zi de praznic pentru crucea Mea: vă spun că Dumnezeu rabdă și că omul nu rabdă, și ar trebui omul să rabde, nu Dumnezeu, căci Dumnezeu îl rabdă pe cel ce nu rabdă, îl rabdă îndelung. O, de ce nu rabdă omul? Și dacă nu rabdă, ce face? Iată, omul nu-și poartă vina și răbdarea cea pentru ea. El se scutură de vină înaintea celorlalți pentru că nu vrea să-și rabde vina, și nu este cinstit să facă așa, să facă nedreptate lui Dumnezeu, să-L pună pe Domnul să rabde pe urma vinei lui. Cum adică rabdă Domnul în locul omului? O, rabdă Domnul sâcul cel de la diavol, rabdă Domnul mereu bucuria diavolului împotriva Lui și a omului, căci diavolul îl biruiește mereu pe om și se duce apoi la Domnul ca să-I arate ce face omul și să-și ia partea ce i se cuvine din lupta cea împotriva omului, căci omul se lasă biruit și îi este rușine apoi să recunoască ce a făcut, ba chiar se dezvinovățește mereu și s-a deprins așa, s-a deprins să se scuture de vină, să-și ierte mereu vina și să n-o ia asupra sa înaintea semenilor lui, dar Eu nu M-am purtat așa, Eu nu M-am scuturat, Eu n-am zis: n-am făcut.

O, oameni de pe pământ, învățați de la Mine că Eu am stat sub vină și n-am zis: nu sunt vinovat. Ba M-am lăsat sub vină în locul celor vinovați. O, învățați purtarea crucii, și vă veți vindeca de necredință, căci necredința este o părere și piere ca și omul necredincios, dar credința este putere și este cruce purtată, și aceasta aduce omului salvare și biruință pentru viață și pentru vecii apoi. Amin.

O, poporul Meu, popor cu cruce ca și Domnul tău, apleacă-te ca un vinovat, fiule, apleacă-te mereu, că și Eu M-am aplecat. O, apleacă-te și stai aplecat și stai îngenuncheat față de vină, că nu e om mai înălțat ca și cel îngenuncheat, ca și cel ce poartă cruce. Omul este vinovat, iar crucea și greul ei este purtarea și curățirea păcatelor lui și umilința de bunăvoie, umilința, care îl eliberează pe om de vina lui.

O, fiilor, fiți umiliți unul înaintea celuilalt! Fiți așa mereu și duceți viață dulce prin umilință, căci cine n-are umilință este despărțit de Domnul, dar voi sunteți poporul Meu, măi fiilor, și vin la voi și vă hrănesc din cer și vă dau din gura Mea cuvânt ca să fiți vii, ca să fiți, măi fiilor.

Purtarea crucii sfinte este învățătura Mea de azi. Să ia din ea toți cei ce voiesc să vină după Mine și să fie ca Mine și ca voi, o, fiilor. Amin.

O, poporul Meu de azi, e zi de grăire cu tine pentru creșterea ta, pentru statornicia credinței tale, pentru învățătură de viață și pentru împărțirea cuvântului Meu cu tine, ca să înțeleagă oamenii că nu e tot una viața omului cu viața Mea în om. Când omul stă cu Mine și în Mine cu lucrarea sa, când Eu stau cu el în lucrarea Mea și-i dau lui o folosință pentru Mine și pentru mersul Meu printre oameni, atunci el trăiește pentru Mine, iar Eu pentru el, făcând el voia Mea, dar când el stă în lături, chiar și când dă să nu calce poruncile Mele în trupul său, atunci el nu trăiește pentru Domnul, o, nu, ci își trăiește viața sa. Acela nu mai are parte la masa nunții Mele, la care sunt toți chemați ca să fie apoi aleși și apoi credincioși Mie pentru lucrările Mele multe, și iată, mulți chemați, puțini aleși pentru Mine, căci omul se alege tot pe sine când el dă să aleagă, bietul de el, iar Eu la masa Mea rămân cu cei care rămân cu Mine la lucrul Meu, iar cei chemați care rămân cu viața lor, aceia nu vin, căci își caută ale lor, nu ale lui Dumnezeu, precum este scris.

O, ce puțini, ce puțini se despart de cele ale lor ca să se dea Mie și lucrului Meu și ca să rămână ei pentru Mine apoi, ce puțini! E masa Mea bogată foarte, dar cei chemați au ale lor de făcut, au viața lor și și-o trăiesc cum vor, n-au vreme pentru lucrul Meu cu omul. Mult am Eu de lucrat pe pământ, și ce puțini vin să-Mi stea în ajutor, ce puțini! Nu știe omul ce greu răspuns are de dat lui Dumnezeu când va fi întrebat de lucrul său, de ceea ce a făcut el pe pământ și ce a lucrat în vremea lui.

Ioan Botezătorul e slăvit între sfinți în ziua lui de sobor, căci el și-a trăit viața numai pentru Domnul pe pământ și a fost lucrătorul Meu, mărturisitorul Meu, ucenicul Meu, căci Tatăl Meu S-a folosit de el pentru lucrările lui Dumnezeu pe pământ.

O, cât se spală, cât se gătesc cu de toate cei ce merg spre păcătuire între ei! Un creștin care știe de Dumnezeu nu se gătește atât de mărunt, nu se gătește frumos, nu-și spală viața când vine să se unească cu Domnul, cu Duhul și cu Trupul Său. Este scris pentru om să se cerceteze pe sine, să se spele bine, și așa să vină, căci cele dinăuntru ale omului sunt cele ce nu se văd și sunt cele mai murdare, cele mai spurcate și îl spurcă pe om, dar diavolul este dat de gol când se așează pe alb, se vede și nu se poate ascunde musca lui. Pe inima curată când se așează duhurile zburătoare ale diavolului cel nevăzut, inima aceea nu ascunde musca cea vrăjmașă, ci o scoate la lumină ca să fie judecată.

Grăirea dușmănoasă dintre om și om este dovada păcătoșeniei omului. Numai omul păcătos este în stare de așa ceva. O, cine-L vede măcar o dată pe Domnul și are noroc să-i fie inima smerită întru aceasta, acela se umple apoi de duhul temerii de Dumnezeu și nu se mai încântă cu alt gând sau purtare din care să-I lipsească Domnul Cel smerit, Domnul Cel blând cu inima, ci stă acesta cu frică numai în Domnul, făcând numai voia Lui în toate clipele, iubind și veghind. Dar și cel ce nu-L vede pe Domnul niciodată, ci doar Îl crede și Îl simte prin toate cuvintele Lui ca și cum L-ar vedea mereu pe El, și unul ca acela poate trăi în duhul temerii de Dumnezeu în toată clipa, poate din pricina iubirii lui de Dumnezeu căpătată în dar prin credința lui.

Nu are nimic legat de duhul sfielii sfinte și al temerii de Dumnezeu purtarea cea necuviincioasă a omului, forța cuvântului rostit cu apăsare și nervii dovediți în sângele lui și pe limba lui apoi. Toate nemulțumirile de la care omul izbucnește în chip nesfios și necuviincios, nu au nimic legat cu duhul temerii de Dumnezeu. Lipsa de sfială și de temere de Dumnezeu sunt dovedite de grăirea cea multă a omului care grăiește orice, dar tăcerea celor înțelepți, împotriva acestui fel de vorbire, dovedește rodul care este în el de la Dumnezeu, căci vai celor ce se hrănesc din vorbiri de umplutură și ale căror urechi și suflete caută aceasta!

De la o margine la alta a pământului sunt plini toți oamenii de pofta de păcat, dar poporul cuvântului Tău să fie plin de Dumnezeu, plin de Tine, Doamne, fiecare fiu al acestui popor și să Te arate pe Tine mărturisindu-Te din el cu fața Ta, cu viața Ta, cu lucrarea Ta, cu smerenia și blândețea Ta, cu iubirea Ta între ei numai pentru cei din cer, Doamne. Așa daruri dau eu poporului Tău de azi în ziua mea de sobor între sfinți, iar Ție cinste și laudă, Doamne, în cete-cete, noi, sfinții Tăi. Amin.

O, ferice și iar ferice de cei ce au parte de mijlocitori după sosirea lor înaintea Mea! Acest martor acum vede și înțelege ceea ce este de înțeles, și așa se știe în cer cuvântul duhului grăitor. Nu are cum să grăiască el acum, dar Eu, Domnul, îi văd grăirea duhului. Îi pare rău pentru tot ceea ce a știut prin cuvântul Meu rostit peste poporul Meu și nu l-a adus la împlinire întocmai, căci Eu am așezat pregătire frumoasă acum pentru poporul Meu cel ales azi de partea Mea de mijlocire pentru mulți care nu pot după voia Mea cu voia lor. Iată, ar da el să vă spună acum că bucuria pe pământ e pagubă apoi, că semeția și vinul stau împotriva lui Dumnezeu în om, că aplecarea ușor a urechii duce omul la duh de judecată și la îndoială apoi, că împotriva diavolului trebuie veghe mare și sfântă pentru cel ce alege să-L iubească pe Domnul pe pământ.

O, când știi ce trebuie să împlinești pentru Domnul și pentru tine și dai apoi să alegi cum și ce să împlinești, se face apoi încurcătură între om și Dumnezeu, se face ispitire și clătinare și trebuie apoi iertare și dezlegare.

O, fiilor, este obiceiul creștinesc că părinții rostesc binecuvântare pentru copii, rostesc proorocie pentru ei. Dacă sunt ascultători sau neascultători de părinți și de Dumnezeu, copiii se aleg cu cuvintele rostite de părinți peste ei, iar copiii nu trebuie să fie nepăsători de aceasta și de purtarea lor cu părinții lor. Apoi este iarăși obiceiul creștinesc să se roage copiii pentru iertarea păcatelor lor și ale părinților lor, așa cum se vede în Scripturi că au rostit urmașii rugăciuni, și iată, trebuie conștientizarea păcatelor și trebuie dezlegarea lor apoi.

O, cei de pe pământ trebuie să poarte grijă de cei ce merg din treaptă în treaptă spre odihna lor cea de sus, iar cei din cer poartă apoi rugăciuni spre Domnul pentru cei de pe pământ, dar trebuie ascultare pe pământ pentru cele plăcute cerului din partea lor. În anumite zile și vremi are oprire omul de la cele plăcute lui pe pământ, de la păcatul spre care trage el mereu, și tot așa este și pentru vremea cea pentru așezarea sufletului plecat spre cer, iar celor rămași le trebuie oprire ca atunci când vremea de doliu cere aceasta pentru binele sufletului plecat și pentru binele celor rămași apoi, iar dacă nu se ține seama de vremea cea rânduită pentru doliu, dacă altfel se întâmplă, pătimește omul când nu se așteaptă. Nu se fac petreceri, ci se face oprire de la acestea și de la păcatele care vin din petreceri și din plăceri, și se ține seama de calea cea pentru odihna celor plecați și se așteaptă până ce ei au împlinit vremea pentru așezarea lor cu totul în drepturile cetățeniei lor cerești, și aceasta se înțelege prea puțin de cei de pe pământ care știu de Dumnezeu.

O, nu bucurii și petreceri trebuie să caute omul pe pământ, ci trebuie să tragă la muncă, la lucrul cel pentru locul lui în veșnicie, căci acolo își are omul de petrecut viața lui cea veșnică, și pe care și-o alege bună sau rea încă de pe pământ.

Iată, fiilor, omul este ca un copăcel. La patruzeci de zile după trecerea lui, prinde sămânța colț, și apoi ramuri, și tot așa crește copăcelul până se întregește vremea cea întreagă a copăcelului și a creșterii lui în cer apoi, iar omul este aici, unde orice copăcel își are rădăcină și trup în sus apoi, și tot așa e și cu trupul cel ceresc al omului pus la însămânțat.

Văd o dorință a martorului Meu. Ar vrea el să spună celor din casa lui și celor din acest sătuț de la Maluri și celor din sătuțul cuvântului Meu, ar vrea să-i povățuiască pe toți să iubească ascultarea cea pentru ocrotirea lor pe pământ. Prin umblarea lor pe cale să-și facă trecere prin fața porții acestei cetăți a cuvântului Meu din acest sătuț, chiar dacă pașii lor ar ocoli calea lor cea obișnuită. Am lăsat poruncă din cer pentru poporul acestui cuvânt să-și facă el mersul și călătoria numai prin fața acestei porți, care-Mi străjuiește grădina, ca să se risipească din calea lor și de pe ei răul care-i bântuie pe oameni de peste tot, căci duhul rău vede acum acest loc măreț și îngerul porții, și e tulburat vrăjmașul Meu în tot jurul de aici, dar călătoria prin fața porții cetății Mele a celor ce călătoresc în sat, îi păzește pe ei de multe curse și legături, pe care satana le tot caută peste oameni.

O, cât bine vrea cerul la toți cei din acest sătuț, numai să creadă cei ce sunt și locuiesc în preajma acestei minuni, așezată de porunca Mea cerească în mijlocul acestui sătuț. O, ferice de cei ce au parte de binecuvântare și țin seama de ea pentru viața lor cea de aici și cea de apoi. Ascultarea de cele de sus este îngerul păzitor pentru pașii omului, iar neascultarea aduce păreri de rău.

O, popor al cuvântului Meu, să spunem tuturor, măi fiule, că iubirea nu are în ea semeție, iar lucrarea ei nu-și trage sieși bucurii în cei ce se jertfesc iubind. Aceia au în ei sămânța umilinței de duh și nu se îmbată de bucuria că au făcut ceva prea mult, ci se micșorează sub lucrarea datoriei pentru Domnul și pentru semeni, iar altfel nu va găsi el de la Dumnezeu rodul umilinței când clipa va cere mila Mea spre el.

Iar voi, fii ai poporului Meu, căutați mereu, mereu să fiți frumoși, tot mai frumoși, tot mai cu Mine în voi în toată clipa. Feriți-vă de nemulțumirea celui ce învinuiește pentru păcatul lui. O, feriți-vă de cel ce leagă păcatul lui de păcatul altuia, despre care el zice că l-a făcut să păcătuiască și să se nemulțumească. Feriți-vă mult, fiilor, de cel ce nu poate să-și poarte vina vieții lui spre pocăința lui, căci unul ca acesta te dă spre defăimare, adică te batjocorește cu limba lui și-și trage cenușă pe turta lui când e vorba de dreptatea lui Dumnezeu, Care Se îndură de cine voiește El, de cine voiește cu El. Dacă cineva vă strigă că sunteți păcătoși, o, nu vă întristați, ci umiliți-vă, căci dezvinovățirea nu este în lucrarea celor ce Mă iubesc, și știu aceștia cât Eu am suferit și n-am cârtit și nu M-am scuturat de vină înaintea celor ce Mă apăsau sub vină.

Iar tu, poporul Meu de azi, agonisit de Mine prin lucrarea Mea de peste tine, stai sub puterea Mea, stai sub puterea cuvântului Meu de peste tine, că dacă ieși de sub el, pieri, fiule. În ziua aceasta de sărbătoare a Mea cu voi pentru Sfânta Sfintelor Mele de la voi, Eu, Domnul, vă învăț pe voi, ca să aibă mulți de unde să ia știință și învățătură de viață plăcută Mie, și vă spun vouă așa: O, să nu fie nici unul din voi care să vrea sau să caute să audă sau să aștepte de la cei din jur lucruri bune despre ei, și să se mai și bucure pentru așa dragoste din jur venită, ci fiecare din voi să caute să vină spre el tot timpul din jur veghe și apăsare peste cele rele ale voastre, căci cele rele sunt cele ce trebuiesc vindecate, măi fiilor, că multe sunt peste oameni cele rele, și în toată vremea sunt și se văd, de vreme ce ies spre arătare din fiecare în chip neașteptat de om, o, și numai așa, măi fiilor, veți fi cu adevărat văzuți de sus și de jos ca fii ai lui Dumnezeu, care știți după adevăr să vă lăsați îngrijită mântuirea și să v-o doriți cu lucrarea ei peste voi și să vă iubiți unii pe alții cu râvna cea împotriva răului din voi și din frații voștri, căci răul iese în afară mult de tot, față de cele bune care ar fi să le aveți în voi, și de care nu trebuie voi să vă ocupați și să vă bucurați, ci să vă umiliți în toată vremea pentru cele rele ale voastre, dar primiți-vă unii pe alții, măi fiilor, căci numai dacă aveți iubire unii pentru alții, numai așa vă veți iubi în toată vremea, căci pe Mine nu M-au iubit cei ce nu M-au primit.

Voi, fii ai oamenilor, fii ai lumii și ai duhului ei, și voi, fii ai lui Dumnezeu și ai Duhului Lui, feriți-vă de aluatul fățărniciei, feriți-vă și stați treji mereu față de acest dușman, de sub care nu scapă nimeni, nimeni, decât cei care veghează făgăduindu-și să nu-i lucreze, să nu dea rod acestui duh, care se încuibează pe furiș în toate ale omului, în toate simțirile lui și în cuvinte apoi, căci omul dă să pară ceea ce nu este el, lucrând fără de băgare de seamă acest păcat. Cel ce nu se dă spre acest păcat este cel ce cuvintează mereu cuvinte ca ale lui Dumnezeu, cuvinte care nu-i îngăduie grăitorului să le calce, căci lucrarea lor îi cucerește ființa și i-o lucrează mereu și îl pregătește pe el pentru Hristos mereu, pentru Cel frumos, Care umblă în lumină și face lumină peste întuneric, învățându-i pe toți să se asemene Lui, ca să se vadă El apoi în cei asemenea Lui, lumină din lumină.

Le spun celor ce se aleg fii ai Tăi și numai ai Tăi pe pământ, le spun lor că a ieși din lume înseamnă mult, înseamnă să nu mai iei înțelepciune de la grămadă, de la oameni, fie ei și cunoscători despre Dumnezeu, căci ceea ce este aici de învățătură este numai Dumnezeu și nu mai este nimic din om sau prin om. O, cine nu este mulțumit numai cu Dumnezeu și numai ca Dumnezeu, unul ca acela caută de la oameni și ia de la oameni și Îl lasă mic pe Domnul Cel plin de cuvânt din cer, și iată, așa poate cădea din acest cer, de pe acest munte ceresc, omul care nu știe să prețuiască ceea ce Domnul îi dă să aibă veșnic.

Am spus vouă, fiilor, am spus încă de acum două mii de ani taina dintre Mine și Tatăl și am spus: «Tatăl este în Mine, iar Eu în Tatăl», și am spus că cel ce a văzut pe Fiul a văzut și pe Tatăl. Aceasta este taina celui ce este în Dumnezeu și cu Dumnezeu cu adevărat, așa încât dacă unul ca acesta se uită într-o oglindă, să-L vadă pe Domnul, nu pe sine, să nu se mai vadă așa cum omul se vede pe sine în oglindă, și numai așa ar fi să-și cunoască omul îndumnezeirea, căci Eu pentru ca să-l îndumnezeiesc pe om am venit cu această lucrare pe pământ acum, și ca să fac aceasta mai mult decât am făcut până acum, ca să lucrez Eu peste om, nu omul să lucreze pentru îndumnezeirea lui.

O, e mare taină, e mare lucru să fiu Eu, Domnul, una cu omul, iar omul una cu Mine. Aceasta înseamnă să se dea Mie cu totul omul în acest timp măreț, când Eu vin iarăși pe pământ cuvânt ca să-l zidesc cu cuvântul pe om, iar el să se lase lucrat de Dumnezeu, iar când se uită în oglindă, să-L vadă pe Domnul, nu pe sine să se vadă omul cel iubitor de Dumnezeu.

Am spus fiilor poporului Meu cel de azi: «Călugăriți-vă viața, fiilor!». Așa poate să fie omul fiu al acestui popor lucrat de cuvântul Meu pe pământ acum, la sfârșit de timp, când Eu vin și cuvintez peste pământ ca să-Mi întocmesc calea și măreția ei, ca să-Mi pregătesc loc, ca acolo unde sunt Eu, să fie și ai Mei, precum este scris, iar în locul pregătit de Mine stau și ai Mei din cer, că în Mine și cu Mine sunt și stau cei ce sunt ai Mei, lăsându-se ei făcuți după chipul și asemănarea Mea, căci Eu am putere să-l îndumnezeiesc pe om.

Voi, fiilor, aveți grijă mare de datoriile celor ce-și călugăresc viața luându-și-o din lume și aducând-o la Mine ca să le-o îndumnezeiesc Eu, dar mai ales să căutați cu lepădarea de sine mereu, mereu, că nu știți când are Domnul nevoie să facă din voi sprijinul Lui în vremea aceasta de facere nouă, lucrând între voi sau luând de la mijloc și dând în părți ca să Se împartă Domnul cu facerea Sa.

Omul este stăpânit de păcat încă de la început, de când n-a mai vrut cu Dumnezeu, ci cu sine a vrut, bietul de el, și iată cât este de primejdioasă nelepădarea de sine pentru cei ce vin pe cale cu Domnul! Omul se uită la sine în oglindă și se vede pe sine dacă el nu se dă cu totul Domnului, ba se desparte de Domnul când se privește și se vede pe sine în oglindă. Iată, se luptă din răsputeri, obosind și lucrând se luptă omul să ajungă mare pe pământ între oameni și să facă lucruri mari, după cum și le așează în gând. Păi să se lupte omul să ajungă mare și cu viața lui îndumnezeită, așa încât când se privește în oglindă să-L vadă pe Domnul, nu să se mai vadă pe sine, și atunci este omul îndumnezeit.

O, nu te descumpăni, omule! Să nu zici că nu se poate. Se poate măcar să nu te mai uiți atât de mult la tine, și să te uiți mai mult la Mine, la Domnul tău, Care te învață să fii veșnic ca și El. Îmi va spune omul că nu-L poate vedea pe Domnul dacă se uită în oglindă. O, măcar să nu cauți să te mai uiți la tine dacă știi că nu te lași stăpânit de Domnul, dacă nu poate Domnul în tine să-Și lucreze lucrarea Sa ca în vase trebuitoare pentru El. Tu te duci să-ți cumperi un vas ca să-ți pregătești în el cele de trebuință ție. O, tot așa Îmi trebuie și Mie vas ca să-Mi sprijin în el pe cele de trebuință omului flămând de viață pe pământ.

Te învăț rugăciunea iubirii de Dumnezeu, măi poporul Meu. Mereu, mereu să-Mi grăiești și să-Mi spui: Sădește, Doamne, în mine, smerenie curată, cuget bun, ascultare, răbdare, blândețe, ca să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu, iar de am greșit iartă-mă și luminează-mă, văzând neputința sufletului meu, și dă-mi darul Tău ca să pun, mereu, mereu să pun început bun. Amin.

O, nu uitați apoi ceea ce M-ați rugat, și faceți, fiilor, ceea ce ați spus că vreți să fiți cu ajutorul Meu, ca și Eu, Domnul, să fac ceea ce Mi-ați cerut. Dragostea de Mine să vă fie rană, ca să pot să fiu cu voi mereu viu ca și rana cea vie, măi fiilor. Orice mișcă sufletul spre simțiri cerești cu voi, aceasta să căutați, aceasta Mă ține cu voi. De pe nicăieri voi să nu luați, decât de la Mine, căci Eu sunt Întâiul întru totul și întru toate, și nu sunt pe nicăieri mai întreg cu lucrul și cu statul și cu graiul Meu ca și aici, la voi. Peste tot Eu dau în parte, după cum e omul de primitor, dar la voi Mă las întreg, că vreau cât mai curând să Mă las văzut, să se uite oamenii la voi și să Mă vadă pe Mine, nu pe voi, așa încât voi să fiți Eu, fiilor, căci aici lucrez Eu, numai Eu, nu și omul, și de aceea pot să Mă las așa cum sunt Eu, căci am pus mai întâi darul credinței în voi, și apoi am lucrat lucrarea Mea.

Vai celui singur! Feriți-vă să stați singuri, fiilor! Căutați să semănați cu Domnul pentru această ascultare! După chipul și asemănarea Mea să lucrați și voi, iar dacă vă este greu aceasta, umblați la iubire, că nu vă este desăvârșită iubirea cea pentru ascultare, o, fiilor.

O, nu vă luați după cei slabi cu iubirea cea pentru ascultare, măi fiilor! Căutați după mustrare dacă nu sunteți desăvârșiți în ascultare

O, fiilor de peste tot ai acestui cuvânt de creștere de sus, luați de la izvorul său cuvântul Meu și stați atenți și harnici la împlinirea lui, că altfel vă scrie diavolul că sunteți fiii neascultării. Căutați, fiilor, să aveți între voi trăiri duhovnicești, petreceri cu Mine și cu sfinții, și nu stați uscați de ele, că nu puteți voi duce fără cei de sus ispitele pe care nu le cunoașteți a fi ispite, o, nu puteți dacă darul Duhului Sfânt nu este în voi și între voi cu lucrare multă și mereu vie, de la care să se hrănească, să se îndulcească duhul și puterea lui în voi și între voi. O, nu stați încruntați sau reci cu inima sau cu fața sau cu duhul, căci cel tăcut are de ascuns, de vreme ce nu are ceva de arătat și de grăit, și este dovedit nelucrător, nepăsător, și numai tăcere și numai încruntare dovedește cel plin de nepăsare. O, nu veți putea până la capăt, și nici în vreme de ispite nebănuite nu veți putea să vă descurcați dacă nu veți sta în lumină pentru cele din voi, că nu știe omul dacă sunt bune sau rele cele din el, și de aceea trebuie scoase la lumină toate cele dinăuntru ale omului.

Nu-și poate omul vedea singur greșeala dacă are ceva greșit în el. Nu știe singur omul dacă e totul bine înăuntrul lui, iar Eu, Domnul, de aceea am spus că nu e bine să fie omul singur, iar omul cel ajutat mereu de cei din jur, o, numai acela nu este om singur, iar altfel el este ascuns și poate face fapta lui Cain, fapta cea pe ascuns, ori de ce fel ar fi ea, că iată, are omul obiceiul să-și țină parte înaintea lucrării luminii, care le învederează pe toate, și are obiceiul rău să se dea de partea diavolului în clipa când i se acuză greșalele lui. O, să nu semene cu diavolul inima și lucrarea celui îndreptat din lături în vremea greșalelor lui. Să nu se mâhnească cel îndreptat atunci când este vegheat și îndreptat, și, mai ales, să nu fugă de veghea cea de peste el, căci fără veghea aceasta, poate diavolul peste om.

O, măi fiilor învățați din cer, iară și iară vă spun: dacă vreți să vă feriți de păcat, de prostie, să nu stați niciodată după cel ce vă încântă sau îl încântați, ci să căutați după cel cel vă povățuiește și vă îngrijește mântuirea și sufletul. Eu așa v-am învățat pe voi. Dau mereu, mereu să vă învăț, căci am grijă să vă feresc de ispite, măi fiilor, și mai ales de suferințe. Sunt două feluri de suferințe. Pentru cei înfrânați este un fel de cercetare, este pentru slava lor cea de sus, care vine pentru înfrânarea lor cea de pe pământ, așa cum și Eu am suferit. Dar pentru cei neînfrânați, cercetarea vine ca pedeapsă, nu ca strălucire de har, nu ca să semene ei cu Domnul la suferință și la încercare prin răbdare, ci vine ca bici suferința, nu vine ca la Iov, nu ca la Lazăr, care a murit pentru slava Domnului prin această minune care s-a arătat pe pământ.

O, multă înțelepciune trebuie celor ce stau pe cale cu Domnul, măi, fiilor. Eu aceasta fac când grăiesc cu voi, când Mă uit peste voi și grăiesc apoi cu voi. O, nu trebuie omul să se ascundă în el și să arate aceasta, după ce Eu, Domnul, dau să umblu în cele dinăuntru ale lui când vine acest prilej, ci trebuie să se dea luminii și să se tragă spre Mine cel cercetat, că Eu voiesc multă lucrare între voi, și de la ea să vină pacea cea multă, armonia cea sfântă să vină, înțelepciunea de sus să-și facă în voi cuib. Aduceți-vă aminte de cuvântul care spune: «Mâniați-vă dar nu greșiți, iar de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre să vă căiți apoi». O, așa să jertfiți voi jertfa dreptății, și numai așa să nădăjduiți în Domnul, iar altfel nu, și iată, fiecare se culcă și se odihnește așa cum își așterne, precum este scris.

Mai întâi de tot cuvântul Meu de peste voi vă povățuiesc pe voi pe toți în ziua aceasta de învățătură a Mea peste voi, cei adunați la graiul Meu cel milos, și vă spun: să nu vă îmbătați de vin, ci de dragoste de Dumnezeu, fiilor. Nu are dragoste de Dumnezeu cel ce bea vin dintre cei ce se numesc creștini. Nu cei ce au vin în casă, nu aceia sunt cei ce beau vin, căci dacă aceia ar fi cei ce păcătuiesc făcând din vin păcat pentru ei, o, n-ar mai sta vinul în casă la ei. Cei ce fac păcat din vin sunt cei cărora le place vinul și sunt ispitiți de el și-și amețesc cu el capul și mintea bând vin, și caută vin pe față și pe furiș, sau cu băutorii pe unde beau aceia.

O, fiu creștin, să nu bei vin cu diavolul cu care te furișezi la îndemnul lui, sau cu care te arăți că bei, ci să-l bei cu Domnul ca pe Paștele cel nou, și așa să se veselească inima ta, cu vinul cel nou, cu Paștile Domnului, căci Domnul este mâncarea și băutura cea mai scumpă, cea mai sfântă, cea mai dătătoare de viață și de sănătate și de veselie a inimii necăjite, precum este scris.

O, aveți grijă, fiilor, că vinul Mi-a nimicit neamul omenesc salvat de la potop, căci iarăși l-a dus la cădere după ce Noe a ieșit din corabie cu ai lui și a sădit vie și a făcut vin și s-a amețit și a blestemat cu gura lui și s-a prins blestemul lui. Vinul a născut pe pământ neam din desfrânare pe vremea lui Lot, pe care l-am scăpat din foc, și a trebuit să vin Eu din cer și să Mă jertfesc, ca să salvez cumva pe cel ieșit din păcat.

O, vinul e tare, e cel mai tare când omul îl ia și face cu el ceea ce nu este de la Dumnezeu să facă omul cu vinul. O, fiilor, vin să vă învăț Eu învățătură de dragoste de Dumnezeu și de dor, și veți avea mângâiere, fiilor. Luați aminte ca să nu păcătuiți, căci cine n-are rană după Domnul în inima lui, face păcatul rană în el, dar aceasta este rană de moarte. O, iată câtă veghe trebuie împotriva acestui dușman: păcatul.

O, luați pildă de credincioșie și de dor și de dragoste, luați de la cei ce au, luați și învățați, fiilor, căci un poet dulce Mie a scris odată o pildă și a spus pentru cei ce nu iubesc pe Domnul, a spus așa:

„Știind că unii câini în lume adesea au murit de dor când au avut nefericirea să piardă pe stăpânul lor, eu mă gândesc la câinii aceia: ce pildă de iubire-adâncă, cum față de ceresc Stăpânul noi n-am fost dovedit-o încă. De la stăpânu-i, ce primește ca hrană zilnic un biet câine? Un boț de rece mămăligă, și rar uscate coji de pâine, dar ce de bunătăți alese și ce de mângâieri mereu în viețuirea lui tot omul primește de la Dumnezeu! Și mi-e rușine de toți câinii care-au murit precum am spus, că, om fiind, eu nu pot încă să mă ridic atât de sus“.

Stau amănunțit în sfat duhovnicesc cu tine, popor de peste tot al cuvântului Meu cel de azi. Ia aminte că omul greșește mult cu gura, cu cuvântul gurii sale, fiule. O, ia aminte, ca să poți să îndrepți ceea ce nu faci bine. Eu, Domnul, îți povățuiesc acum gura cea dinăuntru și gura cea din afară a ta și-i spun limbii gurii tale să nu uite că omul din cuvintele sale va fi mântuit sau osândit. Grăirea cea multă și deprinsă în firea omului îi scade lui puterea cea pentru Dumnezeu de peste el. Este scris în Scripturi pentru cel ce grăiește că trebuie cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu, iar omul greșește mult și fără de folos de suflet, și nu se spală în gură după ce-și murdărește gura cu cele dinăuntru ale ei.

Când omul se scoală de la masă după ce a mâncat bucatele din blid, el ia măturica și-și face curat în gură, își spală gura și și-o clătește de resturile toate rămase de la mâncare, ca nu cumva să se strice gura lui, ca nu cumva să miroasă apoi urât gura lui față în față cu cei din jur și să se facă greu pentru ei. Dar când omul își folosește gura pentru ceea ce mănâncă el cu mintea și cu inima, sau pentru ceea ce dă din acestea în jur cu ajutorul gurii în chip neplăcut, necreștinesc, neduhovnicesc, o, când ar fi să-și spele gura de toate aceste stricăciuni, n-o face omul, nu face el aceasta cu frică de Dumnezeu ca să fie curat apoi de acest păcat.

O, ce mult grăiește omul și ce stricat, ce urât, ce greșit și ce lipsit de cuvânt de viață! Trebuie educație pentru aceasta și mereu trebuie, dar dacă omul nu se duce la doctor pentru viață, de unde să ia el viață cu care să calce peste moartea lui, peste cele moarte ale lui? Trupul și-l duce la doctor iubitorul de trup, dar gura și vătămările pe care și le face cu ea nu și-o duce la doctor, nu și-o duce la spălat așa cum își duce la doctor și la spălat urechea, când ea se înfundă și simte că nu mai aude bine cu ea.

Iată, e nevoie, e multă nevoie de învățătură de înviere, de spălare și de primenire a omului. Ar fi să caute mult această învățătură creștinul care s-a alipit de cuvântul Meu și se vrea a fi scris în rândul celor scriși ca popor al acestui cuvânt. Cu multă înțelepciune pentru creștini M-am coborât mai la începutul coborârii Mele și le-am spus celor ce veneau să asculte din gura Mea cuvânt de viață, le-am spus lor: «O, creștinilor, nu sunt împotriva parfumului, ci sunt împotriva păcatului». După ce-i vedeam pentru ce se dădeau ei cu parfum, după aceea le spuneam lor aceasta. Parfum se dă și pe cei morți, nu numai pe cei vii, dar are și parfumul lucrarea lui cea de sus, căci cel ce se dă cu parfum ca să miroasă frumos pentru cei din jur, nu seamănă cu cel ce se parfumează ca să nu miroasă urât între ceilalți. Iată, nu este asemănare între păcat și nepăcat, și de aceea trebuie învățătură de înviere mereu, mereu peste om ca să nu păcătuiască el și ca să știe cum să-L iubească pe Domnul, căci pentru Domnul trebuie toate să le facă, toate, toate, și nu va păcătui omul făcând așa.

O, popor al cuvântului Meu cel de azi, de ce poți tu să rămâi cu Mine și să crezi așa? Dacă ai fi numai tu și numai aproapele tău laolaltă în numele Meu, o, fiule, și dacă n-aș fi și Eu al treilea mereu ca să însuflețesc iubirea și credința și frăția dintre frați, o, tu n-ai putea să rămâi al Meu și numai al Meu și te-ai duce de lângă Mine, dar ieslea Mea de cuvânt te ține tare cu credința și cu nădejdea și cu jertfa, iar pentru jertfă ți se dă plată, ți se dă credință prin dar. Tu și fratele tău, dar și Eu sunt, iar Eu sunt Cel ce vă țin ai Mei pe voi și lângă Mine vă țin. O, ce rău și-au făcut cei care au plecat! Au plecat că n-au avut minte, de aceea au plecat de lângă voi și de lângă Mine și de lângă locul izvorului Meu de cuvânt, și n-are cine să-i mai ajute și să-i mai ocrotească pe ei pe unde sunt, ci numai dragostea voastră de Mine și de oameni, numai ea a mai rămas cu pomenirea numelui lor înaintea Mea pe masa de la voi, fiilor mijlocitori prin rugăciune înaintea Mea. Dar starea lor nu este bună, fiilor, căci cei ce Mă părăsesc, Mă părăsesc, și nu se pot dezvinovăți pentru aceasta.

O, adu-ți aminte, poporul Meu, de mama Mea Fecioara, care a spus mesenilor de la nunta din Cana să facă ei tot ce le voi spune Eu să facă. Așa și voi, măi fiilor, faceți tot ce Eu vă spun să faceți și să împliniți, și așa Mă veți ține cu voi, și așa veți rămâne voi lângă Mine, și Eu lângă voi, și lumea nu ne va despărți.

V-am întrebat pe voi: de ce lumea nu poate cu Mine? Cine iubește duhul lumii și faptele ei, o, cum să poată cu Mine? Dar cine iubește Duhul Meu și lucrarea Lui peste pământ, cum să poată fără Mine cel ce a ales să iubească așa? O, veți putea să rămâneți cu Mine, și Eu cu voi numai dacă veți face mereu tot ce vă voi spune să faceți, măi fiilor, iar altfel nu poate rămâne cu Mine cel ce dă să fie al Meu. De aceea Eu v-am învățat și vă spun iar și iar: umblați la taina ascultării, căci cei ce nu ascultă, după neascultare urmează păcatul, măi fiilor, urmează despărțirea de Dumnezeu prin păcat, fiilor. O, de-ar învăța aceasta bine toți cei care dau să creadă în cuvântul Meu cel de azi și să fie și ei ai Mei prin împlinirea toată a acestui cuvânt peste ei!

O, nu păcătuiți voi, cei care v-ați ales și vreți să fiți ai Mei, iar Eu al vostru să fiu. Iată ce vă spun: Dacă între voi sunt dintre cei care pentru dreptatea și starea dorită loruși apasă și învinuiesc și numesc sub vină pe cei prin care-Mi port povara lucrării venirii Mele cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc așa ziua slavei, o, dacă sunt între voi dintre cei care lovesc în părți suflete care-și pot șubrezi apoi credința și dragostea de lucrarea Mea și de purtătorii ei, dacă sunteți deprinși să vă dezvinovățiți aruncând cu nemulțumire în părți cuvinte asupra celor ce vă călăuzesc și vă cresc pentru Mine amănunțit, o, vindecați-vă, și mergeți apoi să-i vindecați și pe cei doborâți de voi cu nemulțumirile voastre răsturnate peste ei, căci omul alunecă cu ușorul spre ură, și nu trebuie hrănit cu ură nici un om, că are nevoie de dragoste omul, nu de ură. Și fiți atenți că ura dacă se ivește în om și crește în om, ea ucide în două părți apoi, ba chiar în trei părți dacă ea este hrănită, dacă inimi slabe nu pot s-o respingă ca să plece ea, ca să nu-și facă ea cuib și viețuire apoi în cuib, spre căderea celor slabi.

O, e pildă pentru om Domnul Cel Unul din trei: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ca tot așa să petreacă și omul întru lucrarea sa înaintea lui Dumnezeu, căci nu este bine să fie omul singur, nu este, precum nici Dumnezeu nu este din Unul singur. Când omul este singur, poate face voia sa peste el, poate satana, așa cum a putut la început când a stat omul despărțit de om pentru voia și puterea lui satana apoi peste om, căci atunci s-a înființat răul în om, răul cel împotriva sa însuși și împotriva lui Dumnezeu în el, căci l-a despărțit de Dumnezeu pe om acest rău, iar voia de sine a omului s-a făcut satană pe pământ.

O, nu este bine să fie omul singur, ci este bine să fie ca Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, toți întru Unul, iar Eu, Domnul, am spus răspicat: Acolo unde sunt uniți doi și trei în numele Meu, acolo sunt Eu, acolo, și nu sunt unde omul este singur, chiar dacă omul caută să zică altfel în fel și chip ca să-și facă rost de neascultare și de nesupunere față de cuvântul rostit peste om, să-și facă omul rost de voia sa peste el, iar Eu am rostit cuvânt de binecuvântare pentru cei ce stau uniți întru Mine

O, iubiți umilința, fiilor, căci harul Domnului este numai deasupra celor umiliți și iubitori și aplecați și-i ține în Dumnezeu, în iubire îi ține, iar cei ce nu iubesc cu aplecare și cu umilință nu sunt sub har, și sunt lipsiți de harul cel de sus. O, învățați să cunoașteți când sunteți părăsiți de har și când sunteți umbriți de harul cel de sus. Învățați singuri aceasta din felul vostru de purtare cu fiecare clipă, și veți înțelege singuri când lucrează și când nu lucrează de deasupra peste voi harul Domnului. O, rugați-vă apoi unii pentru alții, rugați-vă pentru har. Când vreți să primiți bine de la cei din jur, rugați-vă Domnului să-i umple pe ei de lucrarea harului și de frumusețea cerului în ei, căci cei cu inima curată așa lucrează, așa se roagă, așa așteaptă să -i vadă pe semenii lor, cu cerul în ei așteaptă să-i vadă pe ei, iar eu așa m-am rugat, pentru toți oamenii buni sau răi m-am rugat și I-am cerut Domnului pentru ei harul și umbrirea lor cu har.

O, fii ai cuvântului Meu de peste voi, vă învăț Eu, Domnul, și vă spun despre lucrarea harului. Când omul are rece și nedragoste în el, când are ură în inima lui, Eu Îmi retrag harul de deasupra lui, iar el nu mai poate cu iubirea și cu credința cea pentru iubire, nu mai poate pentru Mine și Mă părăsește, se răcește și Mă părăsește după ce Mă disprețuiește fără de teamă pentru aceasta, și rămâne el apoi de partea păcatului, de partea despărțirii lui de Dumnezeu. Pe neștiute, pe negândite i se întâmplă lui aceasta, după ce umbrirea cu harul Meu nu mai este deasupra lui.

O, nu pot, nu pot să-l ajut pe cel ce-și face rost de locuință pentru satana în el, de ură și de răceală de suflet și de iubire pentru cei din jur, măcar și pentru unul dintre cei din jurul lui. Nu pot cu harul Meu peste cel nemulțumit de Mine și de semenii lui, nu pot cu nici un chip să-l ajut cu cele din cer pe unul ca acesta, și rămâne el cu cele de pe pământ, care se fac lui calde, iar harul Meu se retrage, fiilor, că nu poate el peste cei ce n-au inima curată, inimă care iubește și iartă, dăruindu-se cu umilință și cu aplecare față de toți, așa cum și lucrează cei plini de harul credinței lucrătoare, care se arată prin fapte, măi fiilor, prin dragoste de semeni, și nu de sine, căci vai celor ce au în ei aluatul iubirii de sine, care-l trage pe om de sub harul Meu și îl duce spre lucrarea împotrivirii pentru dragostea de sus, și iată, cei ce nu iubesc, cei ce disprețuiesc și urăsc, vor merge aceștia la pedeapsă veșnică, iar cei drepți, pentru că au iubit, vor merge la viață veșnică, precum am spus Eu, Domnul, acum două mii de ani despre lucrarea zilei venirii Mele, venirea Fiului Omului întru mărirea Sa și toți sfinții îngeri cu El. Ședea-voi Eu atunci pe jețul dreptății și vor sta adunate înaintea Mea neamurile toate, și-i voi despărți pe unii de alții precum ciobanul desparte pe oi dintre capre și voi pune oile de-a dreapta Mea, iar caprele, de-a stânga, pe unii spre binecuvântare, iar pe ceilalți spre blestem, precum este scris. Amin.

Iată zi de învățătură am petrecut cu voi, fiilor. Cei credincioși ca pe pământ încep cumva și ei acum vremea cea cu post de bucate, dar lucrarea harului are putere prin faptele credinței și prin despărțirea de păcat și de răutate a inimii. Să rupă lanțurile răutății cei ce dau să se oprească de la îmbuibarea cu mâncări. Să caute cu harul Meu cei ce vor cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, iar aceasta trebuie să învețe omul să facă așa. Îi trebuie învățător omului, căci omul este departe de Dumnezeu cu viața sa, cu fapta sa, iar Eu grăiesc din cer peste pământ, și cine voiește Mă aude. Amin.

O, nu-i folosește omului viața fără Dumnezeu în petrecerea lui pe pământ, dar cine să-i spună lui aceasta? Așadar, fiilor, căutați să fiți siguri în toată clipa că Domnul este cu voi și că voi sunteți cu El, iar pentru aceasta trebuie să aveți grijă multă să nu fie cu voi sau între voi ceva care să-L poată slăbi și alunga pe Domnul din voi și de lângă voi. Căutați să aveți iubirea Lui mereu, iubire frumoasă, fiilor, căci iubirea nu este rece, ci este cea care se dăruiește cu totul. Ea nu are putere și lucrare și față, decât atunci când ea se împarte. O, căutați pentru fața iubirii în voi, căutați să nu vă faceți rost de nemulțumire, căci acest păcat atrage după el păcatul judecății asupra semenilor voștri apoi. Faceți-L pe Domnul părtaș cu voi în toată clipa, măi fiilor, ca nu cumva să aveți clipe goale de Dumnezeu, clipe de deșertăciune, fiilor.

O, să nu fie risipite clipele voastre. Strângeți-le în cer, în Domnul. Adunați-vă într-un gând toți, mereu, mereu aceasta, fiilor. Am stat și am privit la strângerea voastră și la hrana cea pentru ea de la unul la altul. Tot darul desăvârșit vine prin unirea dintre voi, prin gândirea la fel, fiilor. A gândi la fel este a gândi ca Hristos, așezând între voi poruncile dragostei lucrătoare, căci porunci trebuie să fie peste voi însușirile dragostei de sus în voi și între voi, iar Eu am înnoit porunca dragostei și am spus: «Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul așa cum v-am iubit Eu», iar Eu v-am iubit răscumpărându-vă prin jertfa Mea cea pentru voi.

O, fiilor, fiilor, primiți-vă unii pe alții pentru toate cele ce trebuie să fie frumoase în voi și între voi, și numai așa veți cugeta la fel, ca Hristos și în Hristos veți cugeta, și veți fi una prin aceasta, precum Eu una cu Tatăl sunt. Amin.

Iubire apostolică să aveți, dar s-o învățați ca s-o aveți, o, fiilor. Ea este iubire pentru cele din cer și pentru cei din cer, ea trage spre patria cerească și cu dor trage spre ea.

O, trebuie iubire apostolică și mult duh de umilință, mult duh blând. Omul trebuie să-și arate partea lui cea rea, nu pe cea bună dacă este el pe calea smereniei de duh cu viața lui spre cer. Cei ce merg spre cer sunt cei ce învață mergând și învățând de la sfinți, care s-au dat pildă de iubire apostolică, desprinzându-se de cele de pe pământ și luptându-se pentru cele din cer. O, ce sunt cele din cer?

O, fiilor, facerea omului, aceasta este taina și lucrarea pe care trebuie s-o învețe de la Dumnezeu omul care-L iubește pe Domnul pe pământ. Copilul crește pentru naștere în pântecele mamei și apoi crește de la Dumnezeu, crește pentru facerea lui cea de la Dumnezeu, ca să aibă omul și naștere de sus prin ascultarea lui de cuvântul lui Dumnezeu și de toate rânduielile cele de la Domnul puse pe pământ pentru facerea omului, căci precum omul stă în pântecele mamei sale când își formează trupul lui cel mic, cel pentru creștere apoi, și se arată apoi la vedere pentru facerea lui spre mai departe de la Dumnezeu, tot așa trebuie să înțeleagă el că statul lui la facere este pentru nașterea lui cea de sus pentru ca să se arate el apoi fiu al lui Dumnezeu pe vecii.

O, mare este taina facerii omului născut din om, fiilor! Omul se alege singur pentru facerea lui ori pentru viața cea veșnică, ori pentru osânda veșnică. Cum a trăit omul în trup, așa i se face socoteala cea pentru vecii agonisită, frumoasă sau urâtă. Cel supus stă la facere, iar cel ce-și alege nesupunerea nu stă, dar fericit este și va fi cel care are cine să-l îndrume pe el spre Domnul și să asculte el așa, și vă aduc aminte, fiilor, de mama Mea Fecioara, care i-a învățat pe cei de la nunta din Cana și care aveau nevoie de El și de credință în El, căci le-a spus la cei pe care ea îi învăța: «Faceți orice vă va spune El».

Nimic nu-l ajută pe om să-L creadă pe Domnul decât ascultarea de El, căreia îi urmează faptele Domnului și creșterea cea de sus a omului. Cei ce iubesc pe Domnul pe pământ trebuie să aibă grijă mare să ajungă la inima Domnului rugăciunea lor, și aceasta atârnă de purtarea lor cea de toate zilele, căci purtarea lor cea pentru Mine este cea pe care ei o împart în jur. O, ce frumoasă a fost ascultarea Mea de Tatăl de la nașterea Mea și până la crucea Mea și învierea Mea apoi la trei zile și înălțarea Mea apoi la Tatăl la patruzeci de zile! O, tot așa se petrece și cu omul, și-și ia omul locul cel pe vecii după cum a ascultat, după cum a crezut apoi prin ascultarea lui cea pentru creșterea lui: ori spre viață veșnică, ori spre osândă veșnică.

Învățătura facerii omului o așez Eu în ziua aceasta în carte și le spun la cei ce Mă iau cuvânt din această carte: faceți tot ce vă spune cuvântul Meu în această carte! Amin.

Iată sluga Mea, arhiereul Vasile, cel care a slujit oamenilor pentru calea lor cu Dumnezeu pe pământ, și în cer apoi. Binecuvântată să fie grăirea lui cu Mine în ziua lui de sobor între sfinții Mei! Amin.

— Cu Tine, Doamne, sunt și cu Tine petrec viața mea cerească între cei din cer, că pe pământ cât am lucrat am căutat să ajungă la inima Ta rugăciunea mea și toate cererile cele spre mântuire pentru cei neputincioși în lupta lor cu satana și cu toate ispitele lor. I-aș îndemna pe cei ce se aleg de partea iubirii de Dumnezeu prin cuvântul Tău cel de azi care naște de sus pe om, i-aș învăța să aibă înțelepciunea aceea de a nu iubi amestecarea. O, nu e bine să stea omul amestecat, căci aceasta îl împarte pe om, iar Tu îl voiești pe om întreg Ție, Doamne. E vreme cu înțelepciune de sus acum peste om, iar omul este neputincios cu multul, dar poate să înceapă cu alungarea plăcerii, căci aceasta îl trage ușor pe om de la grija pentru salvarea sufletului său. Amestecarea este neplăcută Domnului ca și desfrânarea trupului, care îl desparte pe om de Dumnezeu pentru plăceri, iar creștinii care rămân credincioși Ție și vieții cerești pe pământ, aceia să nu iubească amestecarea, și să înceapă cu bucatele și să nu amestece în ei bucate multe când se așează să mănânce, iar dacă voiesc bucate multe, să le mănânce pe rând și să-și aibă grijă de trup, căci în trup sălășluiește sufletul lor și duhul lor. O, e mai bine să fie sărac omul, și să nu fugă de sărăcie e bine. Cel sărac mănâncă într-o zi fasole, în alta cartofi, în alta varză, în alta verdețuri, în alta grâu și miere, iar în alta semințe sau rădăcini, și e sănătos un așa om și are el grijă de suflet ca și de trup, de amândouă o dată are grijă și înțelepciune pentru această grijă, și nu mai are nevoie de multă cercetare cum fac toți cei care cercetează ca să spună altora descoperirile lor cele pentru sănătate, căci cine are grijă de Domnul în el, acela este sănătos și nevoitor pentru Domnul prin toată nevoința lui cea bineplăcută Domnului. O, dacă așa începe omul pentru dragostea lui de Dumnezeu, aceasta îl va ajuta pe el și va primi de la Domnul înțelepciunea mântuirii lui, căci vai de cei ce se îmbuibă și se lasă spre plăceri amăgitoare!

Voi, cei ce iubiți să vin cuvânt pe pământ și credeți în el, îndeletniciți-vă mult să fiți îmbrățișați cu cerul și cu cei din cer, prin dar și prin har și prin părtășie cu ei, ca să Mă mângâi de la dragostea voastră, fiilor. Îndeletniciți-vă mai întâi să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Aș vrea să vă aud grăind unii cu alții despre această înțelepciune, pe care niciodată n-o pătrund cei ce trăiesc pentru ei și nu pentru Domnul cu iubirea lor.

O, n-ar mai avea nici o suferință omul dacă s-ar face el pe pământ mângâierea lui Dumnezeu. Poți să simți sau să primești mângâiere pentru tine de la cel pe care nu-l iubești sau nu-l mai iubești?

Iată, a pierdut omul taina și puterea mângâierii. Din pricina încăpățânării cea de la amestecare, cea de la apropierea cea mare între om și om, de aceea omul nu mai poate primi și nu mai poate da mângâiere. El își pierde duhul cel bun și nu-l mai are, și are duhul îndrăznelii, duhul părerii de sine și dorul de întâietate prin acestea pentru voia sa, pe care o iubește. Când omul nu mai primește nici un strop de mângâiere, de iubire de pe nicăieri, atunci înțelege el ce a pierdut, și plânge în el, iar Domnul Se apropie atunci cu multul și-i dă lui mângâiere, căci scris este: «Fericiți cei ce plâng, că aceia mângâiați vor fi!». Sfinții aveau nevoie de mângâiere cât au fost pe pământ și știau că omul nu poate să mângâie, și de aceea se făceau ei sfinți cu viața și cu căutarea lor după Dumnezeu, și erau cei mângâiați de Dumnezeu. Era Israel în robie și-i trimitea Domnul cuvântul mângâierii și al izbăvirii, iar el se mângâia și odrăslea din nou. O, cum să nu simtă omul mângâiere când Domnul îi grăiește lui? Când omul nu mai poate, vine Domnul și-l mângâie pe el. Simte omul mângâiere când grăiește el Domnului, dar când Domnul îi grăiește lui, e și mai mare mângâierea. Iată taina mângâierii!

O, popor al Fiului meu Cuvântul, iată taina mângâierii! Să audă de la voi toți cei care locuiesc pământul în lung și în lat și să știe că dacă aici pe pământ nu se desfată omul de bunătățile cele veșnice, cum ar putea el crede că le va putea avea de părtășie atunci, în veșnicie? Iată, cât și cum stai aici, atât și așa vei fi și acolo, omule pierdut de Tatăl tău, dar mulți acolo sunt plini de dulce părtășie cu Domnul, așa cum au fost și pe pământ.