E cerul pe pământ în sărbătoare ca și în cer, iar Eu, Domnul, pe nori de heruvimi sunt, căci cetele îngerești au în ziua aceasta praznic ceresc în biserică slăvitoare creștinească și petrec îngerii cu slăvitorii lor în această zi.
Găsesc pregătire pentru coborârea Mea cu îngerii Mei și cu sfinții Mei. Îți mulțumesc, popor de la izvor, pentru statul tău cu candela aprinsă înaintea Mea când Mă vestesc cu întâlnire la izvor și când vin la întâlnire cu Mine cei ce cred ca și tine venirii Mele de azi cuvânt pe pământ. Îți mulțumesc că Mă asculți și-Mi așterni popas pentru masa Mea de cuvânt, cu care Mă așez în întâmpinarea celor ce se strâng la glasul Meu.
Îmi folosesc puterea și-Mi pregătesc cuvântul și Mă așez cu el în întâmpinarea voastră, a celor ce veniți la masa Mea, cu Domnul la masă. Călătoria voastră aici, la izvorul Meu de cuvânt, Mă mângâie mult. Lângă această mângâiere să mai puneți voi dragoste multă pentru Mine, căci sunt lipsit de dragostea omului. Nu pentru voi, ci pentru Mine să veniți, iar Eu să vin pentru voi, și aceasta înseamnă dragoste cu putere și cu multă mângâiere. Cine vine pentru Mine Eu îl simt că vine așa, iar cine vine pentru sine Eu îl mângâi cu venirea Mea și-i dau din ea, chiar dacă Eu nu Mă întorc mângâiat de la el.
Acum privesc peste așezarea cetelor cerești de jur-împrejurul slavei Domnului: Scaunele și Domniile, Începătoriile și Puterile, Stăpâniile toate, Arhanghelii și Îngerii, Heruvimii și Serafimii, și le înțeleg mângâierea alături de oștirile de sfinți după cetele lor, și e plin de duhul mângâierii acest așezământ în zi de praznic sfânt al îngerilor Mei.
Duhul mângâierii este Duhul lui Dumnezeu, Care mângâie și Se mângâie mângâind. Duhul Meu mângâie acum vatra neamului român și o sărută cu milă multă pentru plânsul spre Mine al acestui pământ, peste care stăpânesc acum cu apăsare cei ce robesc fără milă sufletul acestui neam.
Te mângâi în taină, neam român, ca pe un copil neputincios te mângâi. N-are cine să-ți mai asculte durerea când tu plângi. O, tu plângi chiar dacă tu nu știi după ce plângi. Mi-e milă, Mi-e tare milă de cei ce plâng, chiar dacă ei nu știu bine după ce plâng. Mi-e milă de plânsul tău, popor român, și Mi-e milă cu toți sfinții de plânsul Meu după tine și pentru tine, plâns în zadar. Mereu te chem, mereu te strig cu plânsul cuvântului Meu. O, ce-ai face tu, țara Mea cea de azi, dacă îngerii Mei cei miloși n-ar lupta pentru tine ca să nu pieri și ca să aibă Domnul cale de venire din cer pe vatra ta? Mă uit din zori și până-n zori, Mă uit cu jale la cei ce-ți zdrobesc ființa și credința și timpul, Mă uit și rabd îndurerat și aștept înlăcrimat învierea ta, puterea ta cea pentru Mine. Așa grăiam și cu Ierusalimul, chiar dacă el nu Mă auzea și nu-Mi alina durerea Mea cea pentru el și lupta Mea cea pentru învierea lui, și te-am ales pe tine în locul lui și te-am ales pentru venirea Mea cea de acum și am venit la tine și-ți grăiesc.
O, grăiește Domnul cu tine, neam român. Voiesc să te îmbrac cu putere pentru Mine și pentru toate popoarele care nu se aleg de partea lui Dumnezeu pe pământ. O, unde să-L vadă ele pe Dumnezeu? Am pregătire mare în cer ca să Mă arăt în mijlocul tău așa cum Îmi curg pe vatra ta cuvântul gurii Mele, care merge înaintea Mea. Stau pe pod de îngeri în văzduhul tău. O, dacă ai vedea această minune ai vedea cine este ocrotitorul tău. Sunt plin de răbdare și de duhul mângâierii și Mă așez cu el peste vatra ta și Mi-e dor de duhul tău. Oștirile cerești lucrează tainic pentru împlinirea cuvântului Meu de peste tine, iar mama Mea Fecioara te ocrotește așa cum și-a ocrotit Fiul la nașterea Lui ca să aibă El o țară nouă pe vatra ta la sfârșit de timp. O, ce dulce-Mi este să te ocrotesc și să te oblojesc și să-ți dau mângâierea Mea! Mi-e dor să te trezești la glasul Meu și să-Mi faci primire mângâioasă Mi-e dor. Te am de la Tatăl a Mea. Cum să nu te iubesc dacă te am de la Tatăl? Când va veni clipa să te trezești Mă vei iubi și tu, și-Mi crește dorul după clipa aceea. O, nu mai aștepta la ușa celor ce te robesc și-ți surpă puterea, ci scoală-te și bate la ușa Mea ca să-ți dau har și să poți prin el pentru tine împotriva celor ce nu dau să te scape de sub stăpânirea lor ca să fii cu Mine apoi în lucru sfânt peste pământ, că frumos și slăvit este lucrul omului cu Mine între pământ și cer. Uită-te în Scripturi la cetele celor credincioși, care biruiau prin Mine și prin minuni cerești cu ei, dar înțelepțește-te dacă te uiți, și fă și tu minuni din cer peste tine, peste soarta ta prin credința ta. Iată, sunt pe vatra ta cu sărbătoarea îngerilor Mei și-Mi las peste tine suspinul Meu cel după tine, și aștept ziua când tu Mă vei întâmpina cu candela aprinsă, o, țara Mea, țara Mea cea de azi! Amin.
Mă întorc cu mângâiere spre cei adunați la izvorul Meu de cuvânt în zi de sărbătoare îngerească.
O, pace vouă, pace vouă! Îmbrățișați-vă cu sfinții și stați legați cu cerul pe pământ, că Eu, Domnul, pentru aceasta vin pe pământ. Voi, cei ce iubiți să vin cuvânt pe pământ și credeți în el, îndeletniciți-vă mult să fiți îmbrățișați cu cerul și cu cei din cer, prin dar și prin har și prin părtășie cu ei, ca să Mă mângâi de la dragostea voastră, fiilor. Îndeletniciți-vă mai întâi să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Aș vrea să vă aud grăind unii cu alții despre această înțelepciune, pe care niciodată n-o pătrund cei ce trăiesc pentru ei și nu pentru Domnul cu iubirea lor.
O, v-am așteptat să vă împart mângâiere și să Mă mângâi mângâind. Așa să învățați și voi să vă dăruiți. Precum Eu vă iubesc, așa să vă iubiți și voi unii pe alții, și dați-vă unii altora mângâierea Mea. Stăruiți cu bucurie și cu viață sfântă înaintea Mea, cerându-Mi să biruiesc pentru taina Mea cu neamul român și cu poporul cuvântului Meu, prin care Mă împart când vin cu cuvântul. Fiți Mie ajutor cu strigare după Mine ca să vin la vedere cu sfinții pe pământ și să-L creadă pe Domnul cei ce nu cred. Mi-e dor să fiu chemat și așteptat și biruitor peste necredință și peste neputință, căci necredința este neputință din pricina lipsei de înțelepciune a celor ce dau să piară așa.
Sunt purtat pe tron de heruvimi și am îngerii suire și coborâre, precum este scris. Slava Mea tânjește după descoperirea ei înaintea celor credincioși și a celor necredincioși, pe unii să-i mângâie, iar pe alții să-i sprijinească spre tămăduirea lor.
Glasul îngerilor șoptește vouă prin cel întâi de peste ei, îngerul Meu Mihail, și vă dă vouă putere de sus și vă dă vouă har. Amin.
— Cu frică și cu luare aminte să stea, așa m-a învățat Domnul să le spun cetelor îngerești în ziua când s-a cutremurat cerul și pământul din pricina căderii omului în neascultare de Dumnezeu în rai. O, tot așa vă spun și vouă în zilele acestea glasurile îngerești: cu frică și cu luare aminte să stați înaintea Domnului pentru venirea Sa la voi cuvânt peste pământ. E fum gros între cer și pământ peste om, căci duhurile rele primesc putere de la oameni, că nu vor oamenii să nu calce peste cuvântul Domnului pentru om. Suntem în luptă ca la sfârșitul timpului, îngerii Domnului cu îngerii lui satana, și așteptăm să ne ajute și oamenii, rupând unirea lor cu duhurile rele și alipindu-se cu noi, de partea luptei pentru biruința Domnului. Chemați îngerii să vă stea alături, să vă încurajeze, să vă dezrobească și să vă tămăduiască de năvala duhurilor rele, și care se nasc din relele omului și sunt ele apoi.
O, Doamne, le grăiesc celor ce s-au strâns ca să le dai din gura Ta cuvânt. Îi povățuiesc ca și Tine, să întețească părtășia cu cei din cer, cu sfinții și cu îngerii Tăi, Doamne. O, cum să facem să smulgem din clește neamul român, Doamne? O, ce greu îl apasă cleștii care-l strâng! Cum să facem să-i dăm să vadă cerește și să se scoale viteaz pentru pământul lui, pentru sufletul și duhul lui?
O, bucurați-vă cu noi în zi de praznic îngeresc aici, la izvorul de cuvânt al Domnului, voi, cei adunați la masa Sa! Văzduhul de îngeri vă cuprinde în el de peste tot, și peste tot el este și înconjoară de jur-împrejur cetatea. Ridicați rugăciuni spre tronul ceresc, rugăciuni purtătoare de smerenie, ca să primiți prin ele har. Har, har pentru Domnul să aveți și să lucrați, căci pentru voi lucrează Domnul dacă vă păstrați în credință și fii ai Lui prin credință.
O, Doamne al îngerilor Tăi și al sfinților Tăi, ascultă rugăciunea noastră în ziua noastră de serbare îngerească. Dă-i poporului Tău mângâiere mereu. Ascultă și primește-i cererile, Doamne. Dă-i putere să stea înaintea Ta cu rugăciune vie pentru toate câte trebuie să împlinești Tu între pământ și cer. O, Doamne, ridică de peste ei toată întristarea, toate neputințele și dă-le lor din puterea Ta să poată ei pentru Tine, iar Tu să poți pentru ei. Dă-le lor har, Doamne, și dă-le îndurările Tale, ca un Bun.
O, cheamă-i, Doamne, la izvor pe cei ce-Ți iubesc venirea! Dă-le lor înțelepciunea iubirii Tale între ei, că numai așa poate omul arăta că Te cunoaște și că Te are de Stăpân.
Iar tu, neam român, scoală-te și stai cu frică înaintea cuvântului Domnului, că vine Domnul și te strigă să ieși întru întâmpinarea Lui și să-L crezi și să urmezi apoi după El. Ești sub ocrotirea armiei cerești, popor român. Deschide-I Păstorului din cer, Păstorul Cel cu crucea. O, scoală-te la glasul Lui de peste tine! Te strigă Domnul. Amin.
— Binecuvintez Eu, Domnul, darul îngerilor, lăsat peste poporul cuvântului Meu și peste tot neamul român, care încă nu stă în așteptarea Domnului cuvânt peste pământ.
Binecuvintez popasul celor călători, care Mă mângâie cu venirea lor la izvor. Trebuie multă părtășie cu cei din cer, trebuie mult cer pe pământ. Puterea Mea este mare, este multă. S-o cereți pentru voi, fiilor, să nu stea ea în cer, că e mult de lucrat cu ea pe pământ cu voi. Puneți la lucru puterile cerești, măi fiilor, coborâți-le să lucreze și să biruiască pentru Domnul, dar trebuie chemate, trebuie cerute, fiilor. Îngerul Meu Mihail este în fruntea lor pentru biruință, căci în cer este ascultare și biruință prin ascultare.
Iată bucurie și mângâiere pentru cei ce așteaptă slava Mea toată pentru sfârșit de timp. Au fost acum pomeniți toți cei care s-au născut de la început și până astăzi, și care așteaptă biruința Mea. Cereți, fiilor, biruința Mielului lui Dumnezeu peste pământ, și veți primi puteri și mângâieri și se vor tămădui pământul și omul și toată firea și va fi înnoirea, precum este scris. Amin.
La praznicul îngerilor Mei, Eu, Domnul, am grăit poporului cel credincios adunat la izvor și am grăit neamului român. Îmi fac cărare cu cuvântul și vin și cuvintez și-Mi folosesc puterea și Mă ajut cu puterile cerești pentru toată lucrarea Mea, iar lucrarea Mea este răscumpărarea omului și bucuria lui cu Domnul.
O, pace vouă, celor ce ați venit la masă cu Domnul în zi de sărbătoare îngerească! Întăriți-vă iubirea cea din cer, și care se suie la cer biruind pentru voi pe pământ. Întăriți părtășia cu cei din cer, părtășie plăcută Domnului, fiilor.
O, pace și ție, popor jertfitor de la izvor! Puterile cerești să-și întețească lucrarea cea pentru tine și pentru Mine cu tine și să te slobozească de sub neputințe, căci lucrul Meu este mult și n-am pe alții să-Mi stea aproape, fiilor.
Și, în sfârșit, pace ție, neam român! Domnul te-a mângâiat cu cele de sus și cu cei de sus, iar îngerul Meu a pecetluit peste tine lucrarea Mea, cuvântul Meu. Amin, amin, amin.