6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, mucenicule mare, o, mare și sfântă ți-a fost mărturisirea iubirii tale pentru Fiul meu Hristos! O, ți-a fost mare iubirea, care ți-a biruit suferința și chinul cel de la păgâni. Ți-a fost iubirea mai tare ca moartea, precum este scris despre tăria iubirii. O, hai lângă mine și lasă-ți din slavă cuvântul tău de iubire peste cei de pe pământ în ziua mea și a ta de serbare între sfinți! Amin.

— O, mama lui Hristos și a noastră, a creștinilor credincioși Lui, o, trebuie mărturisită din cer și până pe pământ învierea Lui și spun și eu: Hristos a înviat!

O, și vă spun vouă, celor adunați aici la Domnul și la izvorul Său mângâietor, vă spun un îndemn sfânt și făcător de minuni peste voi, și iată ce vă spun: O, credeți-vă pe voi înșivă niște neînsemnați, căci semeția de sine îl ține căzut de tot pe om, căzut din iubirea de Dumnezeu din pricina iubirii de sine, iubirea cea omenească și lipsită de putere și de veșnicie apoi. O, nu vă credeți că sunteți ceva, că-s de plâns toți oamenii din pricina lipsei de smerenie și de lepădare de sine. Nu vă lăsați de Domnul și de calea Lui, nu vă lăsați pentru nimic în lume. Grăbiți-vă clipă de clipă să-I plăceți Lui mult, mult, ca să nu plângeți după ce nu-L iubiți pe El mai mult decât orice din lume. Lumea și păcatele vă vor lepăda, că deșertăciunea nu dăinuiește, decât atât cât să-l înșele pe om cu minciuna ei, cu vremelnicia ei, și iată, omul este vremelnic pentru că se dă de partea celor vremelnice, și nu pentru altceva se sfârșește omul. O, iubiți, iubiți pe Domnul, iubiți-L ca mine, și tot așa și pe aproapele, ca mine, cum am iubit eu, duhovnicește, precum am fost vestit că am iubit, și spun tuturor celor ce rătăcesc cu iubirea lor păcătoasă, le spun că pofta trupească între om și om nu este dragoste, ci slăbiciune este, și patimă pierzătoare de suflet și de trup. Iubirea cea dintre trupurile celor ce zic că se iubesc nu este dragoste, ci este poftă și slăbiciune spre păcat. Așadar ridicați-vă deasupra slăbiciunilor voastre și iubiți fierbinte cu iubire din cer, iubiți pe Dumnezeu și pe oameni așa cum am iubit eu, căci iubirea din voi vă înșeală și e zadarnică, și iată, luați învățătură din iubirea mea de Domnul și de aproapele și așa să iubiți, așa, ca să fiți mântuiți și să dăinuiți cu Domnul și cu sfinții pe vecii, ca plată a iubirii din voi, după ce veți iubi pe Domnul și numai pe El, ca să aveți pe vecii iubirea.

Eu, mucenic mărturisitor pentru Hristos am fost scris în cer cu iubirea mea și am grăit acum, în ziua mea de sobor între sfinți, am grăit de lângă Domnul și de lângă mama Fecioară și am îndemnat la iubire de sus pe cei ce caută cu calea Ta, Doamne, pe calea lor pe pământ. Amin.

O, învățați zi după zi tot mai mult calea crucii, fiilor, și multul ei preț. Numai cei atinși la suflet de Dumnezeu, numai ei nu leapădă crucea. Calea aceasta cu multe încercări vă ajută să vă cunoașteți binele și răul din voi și, dacă vreți, vă face blânzi, blânzi, numai să aveți iubire, fiilor, că dacă n-aveți blândețe, din lipsa iubirii nu aveți, iar dacă nu aveți iubire, din lipsa blândeții nu aveți. Bine este să vă puneți toată nădejdea în Mine și să vă văd că așa faceți, că Eu, Domnul, pe mulți din creștini îi văd nădăjduind în fel de fel de ajutorări pentru ei când sunt lipsiți, când sunt neputincioși, când sunt încercați, și iau de la oameni să știe și să facă, iar Eu mult Mă mâhnesc atunci de la aceștia, care atât de mic și de departe Mă țin pentru ei. O, dacă e să vă ajut Eu prin oameni, vă spun Eu, vă înștiințez Eu, căci Eu veghez mult pentru voi, și aș voi să aibă creștinii această nădejde și cumințenie, că altfel fiecare e în felul lui ca și în lume oamenii, și Eu nu mai văd asemănare între voi, și cu Mine apoi, iar Eu sunt ținut neputincios de creștini, când sunt toate în mâinile Mele, toate cele pentru buni și pentru răi.

O, nu știu cum să te mai apropii de inima Mea, creștine al poporului Meu, că departe ești de ea cu toate câte tu dai să poți tu fără de Mine pentru tine. Purtarea crucii ca și Domnul tău ar fi fost cea mai frumoasă știință pe care ai fi putut dori din plin s-o ai, dar Eu voiesc să am nădejde că te vei strădui s-o dobândești, ca nu cumva cei atâția ani învățați cu atâta cuvânt din cer să-i fi învățat în zadar.

O, cei ce leapădă crucea se așează mai mari ca Dumnezeu, Care a suferit pentru fiecare om, că nu e om care să nu fi greșit împotriva vieții, și este vrednic de răspuns. Aș fi dorit cu toți cei din cer, ca în vremea celor peste șaizeci de ani de râu de cuvânt peste pământ, aș fi dorit să iasă de la această școală o ceată mare de creștini purtători de cruce, în fața căreia Eu, Domnul, să fi fost pilda cea de urmat.

O, ce frumoasă este suferința cea sfântă! Nu toată suferința de pe pământ este suferință sfântă. Cea sfântă este cea pentru Domnul, ca și cea care se naște în vremea postului de bucate, când fiul cel postitor nu poate posti cu bucurie în suflet, ci pentru că este scrisă vreme de post. O, bucuria înjumătățește sarcina pe care omul o poartă cu bucurie și cu gândul la biruința pentru care el trudește. Cum se poate aceasta? O, câtă vreme omul își iubește viața de pe pământ și și-o tot hrănește cu mâncăruri plăcute trupului și sufletului, nu se poate bucurie sfântă, care să-l însoțească pe cel nevoitor pentru Domnul.

Toți oamenii sunt bolnavi din pricina mâncării folosită și mâncată împotriva ascultării de Dumnezeu pentru mâncare. Dacă legile pe pământ așezate peste oameni pedepsesc prin puterea lor pe cei ce le calcă, o, cum să nu cadă pedeapsă peste cei care calcă legile lui Dumnezeu orânduite oamenilor ca să le păzească și pentru ca să le fie lor bine, și nu rău? Iată de ce sunt atâția bolnavi pe pământ!

O, câtă bucurie are omul când mănâncă și bea! Fără acestea nu are el bucurie când se bucură. E drept, oare, aceasta între om și Mine? Sufăr ca un Dumnezeu de la neascultarea omului. E drept aceasta? Ar fi să-Mi dea și Mie omul bucurii, nu numai lui să-și dea. Să-l văd că postește vremea postului, să-l văd bucurându-se și pentru aceasta, să facă și pentru Mine bucurie, căci Eu am suferit mult și sufăr mult pentru bucuriile omului.

E vreme grea și primejdioasă pe pământ mereu, mereu. Când să postească omul cu strigare la Dumnezeu, dacă nu în vreme de primejdie și de jale și de greu fel de fel? Vin dureri pe pământ pentru neascultare de Dumnezeu și sunt mulți sub dureri și tot vin dureri, că singuri oamenii și le fac. Strigă la Mine oamenii în vremi de dureri, strigă să-i aud, dar strig și Eu la ei și le spun să nu-și mai lucreze dureri, că nu Eu le dau dureri ca să le și iau de peste ei apoi. Ei singuri și le lucrează, și tot ei să și le și oprească, să oprească lucrarea lor și să stea înaintea Mea în post și în rugăciune ca să le scriu apoi iertare pentru cele călcate de ei ale lui Dumnezeu.

Îi strig pe oameni, îi strig și Eu și le spun lor așa: O, dacă vă iubiți copiii și vi-i voiți sănătoși și cuminți, nu le mai dați să mănânce pe cele neîngăduite în vremea cea peste care stă scris post, când nu se mănâncă decât bucate de post. Nu sunt vinovate cele mâncate de ei în vreme de post, ci este vinovată neascultarea pentru vremea postului. Nu mâncarea cea îngăduitoare îl face sănătos pe om, ci ascultarea cea pentru sănătate, aceasta este vindecarea pentru cei neputincioși și bolnavi, iar acum spun că omul trebuie să mănânce mâncare de rai dacă voiește să fie sănătos și să aibă putere.

Toți oamenii care mănâncă, toți mor, dar nu mor toți cei care nu mănâncă la fel cu toți cei care mănâncă de toate ca și cei neascultători pentru cele ce trebuiesc mâncate. O, mulți nu mai mor, și trec cu piciorul între cele ce se văd și cele ce nu se văd și sunt cu Dumnezeu la masă apoi, dar taina aceasta este pentru cei sfinți și mult prea iubitori de Dumnezeu cu tânjirea și cu ascultarea lor, și așa am Eu, Domnul, popor tare, cu care ajut din cele cerești pe cei ce trudesc pe calea lor cu Mine și sunt ei fiii dreptei credințe, care nu de mâncăruri se bucură, ci în Domnul este bucuria lor.

Binecuvintez Eu, Domnul, pe cei ce au ascultat și ascultă vremii de post și le dau lor iubirea Mea. Suferința cea sfântă e cea pentru Domnul, ca și cea din vremea postului de bucate. O, hrăniți-vă cu bucurii sfinte, voi, cei care urmați ascultarea pentru vremea postului de bucate. Hrăniți-vă cu Dumnezeu și cu voia bună între voi, și din care Eu să iau din plin și să fiu cu voi și să suflu peste voi vlagă, fiilor.

Cereți Domnului credință și iubire în inimile oamenilor de pe pământ, și mai ales în ale celor botezați, că n-au povățuitor nici ei. Să Mă afle oamenii pe Mine cuvântând spre ei și să Mă pună la inimă și să-Mi dea crezare. Aceasta vreau Eu să Mă ajut cu voi, cei ce Mă împărțiți peste pământ.

Duminica dreptei credințe să aibă mulțime de fii adevărați în biserici, și care să dea Domnului inimile lor. Acestei ființe cerești, duminica, rugați-vă ei să fiți adevăratele ei roade, roade plăcute lui Dumnezeu.

O, fiilor, să ceară omul iertare de la Dumnezeu pentru multele lui păcate, căci omul este păcătos și a pierdut pe Domnul prin păcat. Eu însă stau și aștept pe cel greșit, numai să-și înțeleagă el greșeala și s-o dea de peste el. L-aș fi iertat și pe Adam pentru greșeala neascultării lui în rai, dar când M-am dus spre el să-i trezesc părerea de rău și umilința, o, s-a dezvinovățit din unul în altul și n-a voit să se aplece și să-și însușească neascultarea ca să-l fi putut milui pe el cu mila Mea și cu umilința sa, care ar fi lucrat repararea lui față de Mine.

O, fiilor, niciodată să nu vă dezvinovățiți, ci, din contra, să vă recunoașteți prin cele greșite ale voastre și să le dați de peste voi prin părere de rău și prin pocăință sfântă, nu prin alt fel de pocăință, iar Eu, Domnul, să văd și să vă așez în inima Mea prin inima voastră curată față de voi înșivă, față în față cu frații voștri și față de Mine, fiilor, căci Eu am spus: «Fericiți cei curați cu inima, și care văd pe Dumnezeu și ca Dumnezeu, după ce se văd ei înșiși față în față cu Domnul, recunoscându-și prin iubire greșalele lor, căci cei ce iubesc pe Domnul au inima curată, și cu ea își văd greșalele lor».

Vă îndemn la iubire, fiilor. Fără iubire nu poate omul să postească de bucate fel de fel. Vă binecuvintez puterea duhului, a sufletului și a trupului și vă ajut, fiilor, căci voi Îmi ajutați mersul Meu, strigătul Meu peste pământ și peste om. Nu pentru voi să postiți de bucate, ci pentru Mine, fiilor. Nu pentru voi să puteți, ci pentru Mine, iar Eu să pot pentru voi, și pentru toată suflarea apoi. Așa le doresc la toți cei botezați în numele Meu pe pământ, iar dacă omul nu-L cunoaște pe Dumnezeu și înțelepciunea cea pentru Dumnezeu, o, nu are nici putere pentru cele de la Dumnezeu date omului să le lucreze.

Stau pe tron de cuvânt și grăiesc și păstoresc cu cuvântul Meu pe cei ce au venit la Mine ca să-Mi dea Mie viața să le-o călăuzesc, să le-o curățesc mereu și să le-o întăresc cu Mine pe cale până la sfârșit. Număr mereu pe ai Mei, număr așa cum păstorul își numără tot timpul oile ca să vadă dacă nu lipsește la număr vreo oaie din numărul cel întreg. O, tot așa și Eu număr. Număr mereu pe cei ce s-au dat Mie, ca să-i văd dacă sunt la lucrarea voilor Mele sfinte, la rugăciunile de noapte și de zi în obște frățească, iar când văd lipsă la număr Mă prinde rușinea și jalea și suspinul și îngrijorarea pentru oi, ca nu cumva să le prindă toropeala și nepăsarea de suflet și de ascultare pentru cele de sus, căci înfricoșata judecată îl cercetează pe fiecare după cum este fapta lui, fapta vieții sale.

O, rugăciunea cea cu stăruință și plină de pocăință ca a sfinților care se rugau așa, iată, aceasta trebuie la cei ce se mântuiesc, și care vor sta de-a dreapta Mea, precum este scris. O, fiilor, vă dăruiesc mereu prin cuvântul Meu darul milei de Dumnezeu și lucrarea lui dinspre voi spre Mine. Dacă este cineva care dă să slăbească în râvnă pentru calea lui cu Mine, acesta să-și aducă aminte de milă pentru Mine, că Eu după fiecare om plâng, căci sunt Păstorul omului și plâng după om, plâng de când l-am pierdut pe Adam din rai, căci el a fost tras spre faptele sale, spre neascultarea de Dumnezeu, iar Eu plâng nemângâiat după om, de atunci și până azi plâng.

O, cei ce s-au ales să-Mi batjocorească și să-Mi defaime cuvântul și tainele lui din vremea aceasta când Eu cuvintez și Mă împart, o, aceia și-au ales să citească amănunțit cuvântul adevărului și ca să-l poată toca spre batjocură, fiindcă se simt în stare și în drept să facă această nelegiuire, asupra lor, și nu asupra lui Dumnezeu. Dar cei care nu-Mi mai citesc cuvântul, aceia vor da un mai greu răspuns, câtă vreme au avut ochi și minte ca să citească de la Domnul și s-au făcut nepăsători de râul Meu de cuvânt, din care și ei au luat și au băut și au crezut atâta timp, mărturisind așa credința lor, până ce s-au dovedit nemulțumiți, farisei nemulțumiți. O, în aceștia este o luptă a fariseului și a vameșului, căci cu mintea își spun: „am făcut rău”, dar cu mândria își spun: „nu puteam eu să fac răul acesta”, iar în fața mândriei nu mai are mintea putere și se supune, săraca de ea, și așa Îmi devine dușman cel nemulțumit, și-și devine luiși dușman dacă Domnul nu stă la cârma vieții lui.

O, iată ce vă spun: Nu este putere mai mare și mai de neînvins ca și puterea rugăciunii. Când Eu, Domnul, săvârșeam pe pământ lucrări mai presus de așteptările tuturor, prin rugăciune făceam aceasta. Puterea rugăciunii era aceea care lucra, iar rugăciunea era hrănită în duhul ei de puterea iubirii Mele, pe care o revărsam pentru cei mulți, care Mă căutau să le dau.

O, nimic fără Dumnezeu nu este bine din binele propovăduit să vină peste oameni. Numai de la Dumnezeu și numai cu Dumnezeu pot fi bine oamenii, iar cei ce mint asupra adevărului a toate, se dovedesc aceștia cu multul că sunt lucrătorii minciunii, care dau să ducă în haos lumea de pe pământ.

O, fii ai cuvântului Meu, când știți de la Mine toate acestea umpleți-vă de duh de rugăciune, fiilor. Cereți pe Domnul pe pământ cu oamenii, că iată cum Mă trimite Tatăl la dorul cel de pe pământ, și mai ales ca răspuns al credinței care Mă așteaptă când vin. Când vă aud cum Mă strigați și-Mi spuneți „Vino, Doamne!”, o, ce mare mângâiere simt de la voi! Cu cât strigați mai cu dor, cu atât Eu Mă aprind mai mult, și pregătesc bucurii ca să vă dau și să vă ocrotesc la sânul Meu, așa cum voi Mă primiți în voi cu trupul și sângele Meu și-Mi ocrotiți iubirea ca s-o puteți avea, fiilor. Numai omului binecredincios îi este dat între cer și pământ să se înfrupte cu Mine întreg. Nici unei vietăți, nimănui, decât numai omului care Mă crede că Eu sunt pe masa sfântă și Mă dau lui de viață din cer în el, numai acelui Mă dau Eu ca să Mă poarte în sânul lui. O, câtă putere ar fi să se arate pe pământ prin ființele împărtășite în trupul lor cu trupul și sângele lui Dumnezeu-Fiul! Dar se va arăta această putere, se va arăta puterea credinței care să mute muntele, precum este scris, iar cei cu înțelepciune de sus știu taina acestui cuvânt de mutat muntele, căci aceste lucrări mărețe am lucrat Eu, Domnul, prin Moise de Mi-am ocrotit pe poporul care M-a strigat să-i vin în ajutor în vreme de robie, și am înspăimântat pe cei potrivnici eliberării lui Israel, și aceasta prin credința lui Moise și a celor ce au crezut în el ca trimis al Meu înaintea lor pentru dezrobirea lor.

O, fiilor, în zi de praznic de Bobotează vă aduc aminte de haina nașterii de sus, de care voi trebuie să țineți seama mult, căci trebuie să vă asemănați celor din cer, că toți cei din cer au cămășuțe, fiilor, și cum ar fi să fie altfel în cer, că iată cât e de urât omul pe pământ! Umblă omul dezbrăcat pe pământ. O, numai diavolii umblă așa. Nu trebuie și oamenii să semene cu diavolii, dar cine să le spună lor că Eu, Domnul, Eu și sfinții Mei avem cămășuțe de in, și așa Ne purtăm între cer și pământ, iar Eu M-am arătat la voi cu cămășuță numai falduri, numai slavă, tot o slavă cămășuța Mea, iar voi luați-Mă și arătați-le oamenilor cămășuța Mea, fiilor, ca să se rușineze ei de goliciunea lor.

Fiilor, fiilor, v-am promis că vă voi spune o poveste frumoasă ca să știți să iubiți podoabele Domnului și ca să înțelegeți ce este frumos și ce nu este frumos între pământ și cer. Aveam cămășuța de podoabă peste trupul Meu pe pământ și n-am stat niciodată desfăcut de cămășuță, decât numai când omul orb de îngâmfare M-a voit răstignit pe cruce și batjocorit, dezbrăcându-Mă de cămășuță, iar altă dată n-a mai fost să nu-Mi am cămășuța pe Mine. O, sunt oameni pe pământ care se numesc și sunt numiți mari, și așează aceștia înaintea oamenilor modele de trupuri dezgolite și se fălesc cu lucrul mâinilor lor și al minții lor. O, iată ce-i învață pe oameni mintea lor și cum le spun și altora mintea lor și înțelesurile din ea aceștia? O, nu, fiilor, e urâciune această lucrare. Nu este plăcut la Dumnezeu mintea unui astfel de om, și nici lucrul mâinilor lui.

Iată ce vă spun: Luați în mână o floare scumpă și mândră la înfățișarea slavei ei și dați-i jos de pe ea podoaba care o arată pe ea cu înfățișarea de floare, adică dați jos de pe ea cămășuța, rochițica, petăluțele ei. Ce floare se mai cheamă floare după ce este dezbrăcată de podoaba ei și-i rămâne trupul fără slavă, fără frumusețe? Se mai cheamă aceasta floare?

O, așa e și omul care nu poartă pe el cămășuța, podoaba care îl împodobește. Mai arată el om, sau altceva arată a fi? O, Eu n-am stat fără cămășuță, și numai îmbrăcat am stat, ba Mă încingeam peste cămășuță când așa se cerea.

Iată, omul fără cămășuță este fără podoabă, este asemenea diavolului, că diavolul nu are cămașă, ci numai pielea e de el când omul îl descoperă la vedere și îl numește drac. Iată, trupului omului îi trebuie tot timpul cămășuță înaintea Domnului și înaintea oamenilor, dar tot așa și sufletului îi trebuie, căci sfinții și îngerii au toți cămășuță de in toți, așa cum sunt ei întru venirea Mea cu ei ca și Mine îmbrăcați. Pământul, fiilor, are și el rochițică, cerul la fel, căci altfel s-ar vedea totul din lipsă de cămășuță.

O, fiilor, trebuie hăinuță sfântă să aveți, iar aceasta se va sfinți prin viață sfântă, cu mare iubire închinată Domnului, căci Domnul este viața voastră, El este viața oamenilor de pe pământ și din cer.

O, ce bine este să fie supus omul, măi fiilor! Vă învăț supunerea, vă învăț prin însăși ascultarea și supunerea Mea, o, fiilor, că am venit pe pământ Prunc născut și M-am supus rânduielii poporului Israel și am fost dus pentru tăierea împrejur cea după trup, ca să dovedească ea cel mai deslușit că Eu am fost pe deplin și om dacă am venit să fiu Dumnezeu și Om pe pământ. Merge copilul să învețe carte ca să știe carte, dar dacă el nu se folosește de învățătura pe care o ia, se dovedește om fără de carte. Cel ce învață carte de la Dumnezeu este cel ce dovedește apoi prin lucrarea sa asemănarea cu Domnul și Învățătorul său, în Care s-a zidit cel ce a învățat. O, așa se zidește omul în Dumnezeu, și de aceea am venit Eu cuvânt pe pământ acum și arăt calea cea cerească, și s-o vadă omul.

O, fii ai lui Dumnezeu, faceți cruce peste voi și peste toate ale voastre, faceți cruce mereu. Faceți cruce pe cer și pe pământ și pe voi. Faceți cruce peste ape și peste pomi, peste noapte, peste zi, peste văzduh. O, faceți cruce mereu, fiilor credincioși. Faceți cruce peste oameni, peste cei buni și peste cei răi. Faceți cruce peste animale și închinați-le ca să aibă peste ele semnul sfintei cruci. Faceți cruce, fiilor, peste tot ce lucrați sau atingeți, peste tot ce duceți și aduceți, peste tot ce băgați în gură ca să mâncați sau ca să beți. O, faceți cruce peste gândurile voastre și peste cele ce vin peste mintea voastră, ca nu cumva să fie diavolul și să nu știți, că eu mult l-am alungat pe diavol și l-am amenințat cu această armă lăsată nouă, creștinilor, de Domnul ca să ne apere ea, și în fața crucii diavolul se topește ca și ceara la foc. O, faceți cruce peste ispite și peste dorințele voastre rele. Nu lăsați dreapta voastră nelucrătoare pentru semnul sfintei cruci, căci adevăratul oștean în luptă este cel ce nu lasă arma nici o clipă din mână, iar creștinii sunt numai cu vreme de luptă peste ei, fiindcă diavolul este clipă de clipă pândaș pe urma fiilor lui Dumnezeu ca să-i prindă în greșeală, ca să le ia puterea cea de la Dumnezeu, pe care omul mult și-o lasă spre slăbire prin greșelile lui.

Toți fiii oamenilor să ia din povața aceasta și să lupte și ei să se facă fii ai lui Dumnezeu, care au pe fruntea lor crucea, pecetea viului Dumnezeu, de care diavolii se tânguiesc mult, și dau s-o șteargă pe ea.

Zile de sărbătoare de naștere petrec cei din cer în mijlocul tău, poporul Meu de azi, la care Eu, Domnul, vin cu sfinții Mei în sărbători. Te-am născut din cuvântul Meu rostit peste tine și ți-am dat credință, și te-am așezat să Mă strigi în fiecare zi și să spui în duh de biserică: Vino, Doamne! Când tu te închini cu rugăciune înaintea Mea ca s-o împlinesc pentru tine, Eu îți dăruiesc ceea ce-Mi ceri, dar când Mă chemi să vin Eu, Cel ce împlinesc ruga celor ce-Mi cer, o, cum să nu vin, când aceasta Îmi este cea mai dorită rugăciune ca s-o aud de pe pământ că vine la Mine? O, cum să nu vin, când aceasta voiesc, și de aceea te-am învățat să stai întru întâmpinarea Mea cu strigare, măi poporul Meu, iar când am unde să vin și să fiu primit cu credință și cu iubire, o, câtă fericire află Duhul Meu, când atât de rece este pe tot pământul pentru Dumnezeu?

În zi de praznic de Naștere, Noi, cei sărbătoriți, venim la tine, fiule poporul Meu de azi, și stăm la masă și grăim, și lăsăm pe masă acest dar al grăirii, grăirea dintre Dumnezeu și tine, așa cum Domnul grăiește în cer între El și cei din cer în casa cea de sus, atât de tainică pentru mintea și credința omului gol de simțirea cea după Dumnezeu.

— O, mama Mea, toate se sfințesc prin cuvânt rostit pentru sfințenie și pentru iubire, toate se sfințesc, ca și mintea omului. Chiar și un lucru neînsuflețit se sfințește dacă pui peste el cuvânt bun și sfânt. Tot ce se sfințește prin cuvânt îi face bine omului care atinge ceea ce este sfințit, precum apa de agheasmă face atât de bine la cei ce o folosesc, fiindcă multe cuvinte sfinte primește peste ea pentru viață, și se face atât de bună pentru cel ce o cinstește și o folosește. O, tot așa și un cuvânt rău când îl spune cineva altcuiva, are putere acest cuvânt, dar are puterea lui, puterea cea rea. Așa precum omul când citește o carte gândește cu mintea celui care a scris cartea aceea, o, tot așa este și cu grăirea dintre om și om, și vai omului care ajunge să cadă atât cât să gândească cu mintea altcuiva care dă să-l dezbrace pe el de lucrul veghii cea pentru viață.

O, câtă grijă pe Noi, mamă, pentru cei fără de veghe peste ei! Milă Ne este și de cei care Ne-au părăsit, și din care s-a format o încrengătură mare și dușmană pentru cei ce dau să slăbească de pe cale. O, iată ce înseamnă om părăsit de Dumnezeu! Zadarnic încearcă el să se facă ajutor pentru cei ce se clatină. Unul ca acesta dă să poată mai mult ca Domnul, dar pățește, bietul de el, ca povestea cu Petru, care a crezut că poate mai bine ca Domnul să ajute pe oamenii necăjiți, iar când Dumnezeu i-a încredințat lui o zi să facă totul pe pământ în locul Lui, n-a putut Petru să aibă grijă de o capră a unui om sărac ca să nu-și piardă omul capra dată la păscut, căci capra l-a fugărit pe Petru cu zăpăceala ei, până ce n-a mai putut apostolul să aibă grijă de ea și de toate cele de pe pământ ca și Dumnezeu. Păi dacă a crezut că poate fi mai bun și că poate face mai bine cârmuirea lumii, iată, a văzut Petru că nici de o capră n-a putut avea grijă să nu piară, să nu se piardă, darămite de tot pământul și de toată lumea de pe el. O, așa este omul care crede că poate face bine mai mult decât Dumnezeu la cei apăsați de însăși neputința lor de a iubi pe Domnul cu toată credincioșia până la sfârșit.

O, fiilor, o, fiilor, stați sub veghe, măi fiilor! Feriți-vă de încrengătura aceasta urâtă, pe care diavolul întunecat a zidit-o din cei ce au pierdut veghea Mea de peste ei prin neascultare, prin nemulțumire și prin dorințe fel de fel, de nu-și mai pot ei înțelege păcatele lor față de Mine, iar cine dă de această încrengătură dă de otrava ei, că vai de inima și de mintea și de vorba celor ce au pierdut pe Domnul și cărarea Sa de cuvânt, de s-au dus și stau acum pe la răspântii să-i ajute ei, vezi Doamne, pe cei slabi față de Domnul și de lucrul Lui cel sfânt.

Zi de învățătură și de veghe sfântă și cerească, aceasta am pus pe masă la voi în această zi, Eu și mama Mea, fiilor. O, stați sub veghe, măi fiilor, iar și iar vă spun aceasta. Ochiul Meu să-l trageți mereu lângă voi și stați sub privirea Mea. Urechea voastră păstrați-o curată numai pentru Mine, și n-o sloboziți să cadă sub vină spre vorba celor părăsiți de Dumnezeu, după ce ei M-au părăsit. Haina nașterii de sus strângeți-o bine pe voi și puneți-i cingătoare cu nădejde, că vântul bate și nu stă, iar voi trebuie să fiți îmbrăcați, și nu goi, căci cei goi trag la cei goi, și sunt urâți cei goi. Am să vă spun o poveste frumoasă prin tâlcul ei, ca să știți să iubiți podoabele Domnului, iar voi veți înțelege ce este frumos și ce nu este frumos între pământ și cer.

Iubirea s-o învățați, și să păstrați apoi lucrarea ei, măi fiilor. Ea se mulțumește cu ce are, și mare bogăție are cel ce este mulțumit. Cine-și ia dreptul să fie nemulțumit, acela este cel mai sărac între oameni, și este plin de păcatul semeției și de puii lui lucrători în mintea și în carnea lui, și iată, e sărac cel nemulțumit.

O, fiilor, iată ce vă învăț: Nu fiți niciodată nemulțumiți, fiilor, căci cei ce se nemulțumesc își pierd pic cu pic iubirea și statornicia statului lor cu Mine și lângă Mine și-Mi caută apoi vină. Voi însă să vă aveți unii pe alții bogăție și avuție de la Dumnezeu, și trebuie să păstrați ceea ce aveți, ca nimeni să nu vă smulgă vouă acest dar. O, cu ce mai rămâne cel ce se pierde de frați, de avutul Domnului pe pământ? Unul ca acela rămâne cu fiii oamenilor, cu care el îi schimbă pe frați, iar fiii oamenilor își fac unii altora numai dezamăgiri, numai iubiri cu care nu rămân, ci pier ca năluca.

O, fiilor, povața cea părintească a ierarhului Spiridon să rămână cu voi și s-o lucrați, măi fiilor, că iată, îl așez pe el să cuvinteze acum peste biserica Mea de nou Ierusalim și s-o povățuiască, și să fie așezat în cartea Mea cea de azi cuvântul său.

Grăiesc poporului cuvântului Tău și îl învăț pe el ca și Tine, Doamne, să iubească îl învăț, și să învețe iubirea îl povățuiesc, căci iubirea trebuie învățată lucrând la ea și cu ea, și probată între frați și povățuită mult, căci omul trebuie să fie asemenea lui Dumnezeu când el are iubirea ca lucrare.

O, fii ai Cuvântului Hristos, învățați să iubiți. Nu vă înșelați că aveți iubire sau că știți să iubiți. Fiți smeriți, fiți smeriți, fiți mult smeriți. Fiți aplecați, căci iubirea se apleacă, și dați la toți cei credincioși această lecție de azi, și să învețe și ei că iubirea din om nu caută, o, nu caută să învinuiască pe nimeni și nimic. Cine iubește nu învinuiește, iar cine nu iubește învinuiește, o, și cade apoi, și face prin aceasta dovada neiubirii de frați.

O, fiilor, învățați iubirea. Cine are iubire este cel ce se vede că o are prin toată lucrarea lui cea plină de aplecare și de răbdare și de dăruire și de viață din Dumnezeu de la unii la alții între cei ce iubesc. Cel ce are iubire este cel ce-și simte păcatele, mai mult decât ceilalți păcătos văzându-se, și stă umilit și miluit, iar cine nu are iubire acela vede mereu la ceilalți păduchele, dar lui nici măcar căpușa umflată nu și-o bagă în seamă când ea îi suge sângele adâncită în carnea lui, și aceasta din pricina necinstirii cea pentru frați și a neiubirii, cu care este pedepsit și care-l conduce la necredință, la rătăcire de minte apoi.

O, învățați-vă să fiți blânzi și iubitori până și cu cei răi, până și cu cei răufăcători, ca să vadă aceștia fapta iubirii și lucrarea ei și bucuria de la acestea și să tânjească și ei să capete fericirea cea simțită de inima celui ce lucrează iubirea cu mădularele lui toate.

O, nu pentru păcat, ci pentru credință vin și stau cei ce stau aproape de Domnul și rămân cu El pe totdeauna, iar această taină este a celor curați cu inima și cu credința, și care gândesc cu multă iubire față de cei ce greșesc, spunându-și loruși că greșeala fraților lor este în ei, nu în frații lor, căci așa este inima celor ce iubesc și nu învinuiesc.

O, multă credință este bolnavă în mulți, și nu oricum poate fi ea însănătoșită. Tu, cel ce ai, sau zici că ai credință, ai grijă, o, ai grijă să-i mulțumești ca unui doctor trimis de Domnul la tine celui ce ți-a făcut vreo nedreptate, căci celui smerit și blând îi este bine oricum și oriunde, chiar și în iad de-ar fi. O, dacă tu ești defăimat, și te rogi Domnului pentru cei ce te defaimă, atunci Domnul arată cu multul adevărul la cei ce se smintesc, căci cu cât ne aplecăm mai mult, cu atât ne vedem mai nevrednici și mai aplecați, mai credincioși și mai iubitori, mai rugători și mai strigători după Domnul. O, fiilor, rugați-vă și spuneți cu umilință strigând după Domnul și spunând: „Pleacă, Doamne, cerurile și Te pogoară și vino să ne mântuiești pe noi și vino”. Amin.

O, fiilor, încredințați-vă Domnului trebuințele cele pentru trup, ca să puteți încredința apoi pe cele ale Duhului, și uniți-vă cu Domnul prin dor, căci dorul de Dumnezeu e ca beția fără de sațiu când el trăiește în sufletul omului. O, învățați de la sfinți lucrarea nedefăimării, căci acest păcat, defăimarea, aduce împuținare de minte și rătăcire fără de povața cea pentru sfințenie în om, căci numai prin ascultare are omul povață peste el și povățuitor, care prin rugăciunea lui să-l păzească de toată ispita pe cel povățuit.

O, cei ce nu ascultă nu știu ce este binele cel pentru ei, căci aceștia defaimă binele lor, de vreme ce n-au povățuitor peste ei, iar când ajung în iad, o, numai atunci știu și văd după adevăr că este rai. O, numai cei ce plâng și suferă, numai aceia știu să caute pe Dumnezeu, iar aceia au în inimă nedefăimarea, căci au durerea lor.

Aș vrea să înțeleagă cei ce se împiedică pe calea lor cu Mine și cad de pe ea, aș vrea să creadă ei că păcatul defăimării îl aduce pe om la toată căderea, la toată rușinea, și nicidecum nu lucrează altfel acest păcat din om.

O, fiilor, vă învăț pe voi să vă păziți cu pază mare de păcatul defăimării de frați și de oameni, și să iubiți pentru aceasta vorbirea puțină, iar celor ce vi se spun, răspundeți-le cu puține, ca unii care aveți în voi smerenie în cuget pentru descoperirea de la Dumnezeu a păcatelor voastre și a cunoașterii lor, așa încât când cineva vă spune vouă cuvânt de defăimare de frați și de oameni, voi să înțelegeți că vouă vă sunt descoperite păcatele voastre și aduse la cunoaștere. Când vin peste voi încercări de acest fel nu părăsiți smerenia, fiilor, nu părăsiți frații, nu părăsiți adunarea frățească. Rămâneți cu împărăția cerurilor în voi, că voi trebuie numai de la Domnul să luați și să purtați, căci împărăția cerurilor în om este vederea cea duhovnicească, iar aceasta este cu cei ce iubesc pe Domnul și îmbrăcați întru smerenie, fiilor. O, ce smerenie mai poate avea cel defăimător, și cel ce ascultă defăimări din gura celui ce defaimă? O, nu vine această încercare peste cei smeriți, ci vine peste cei șovăielnici și fără de smerenie, vine ca plată a nestatorniciei lor.

Lucrarea sfinților Mei e plină de smerenie, iar ei au grăit și grăiesc cu oamenii după nepuțința firii oamenilor, și chiar după neputința lor, și n-au defăimat și nu defaimă pe nimeni, iar Eu vă spun vouă acestea ca să știți voi cu cine să vorbiți, și cu cine să nu vorbiți, căci cei fără de smerenie sunt slabi de tot, și au pe minte și pe limbă păcatul defăimării de oameni, și nu știu nici măcar creștinii Mei cum să se ferească de acest păcat. Cei mai mari învățători împotriva păcatului din om, și dintre om și om au fost sfinții Mei, și au fost ei vindecători prin smerenia lor, cu care se aplecau spre cei păcătoși ca să le facă lor lumină și salvare, căci dragostea când este în om nu caută ale sale, ci ale altora caută ea în toată vremea.

O, fiilor, ce taină mare este taina celor ce iubesc pe Dumnezeu! O, cum să facem să înțeleagă aceasta deslușit pentru viața lor cei ce Mă află și-Mi urmează Mie așa cum Mi-ați urmat voi? Dar cum să facă ei ar fi să se întrebe fiecare din ei? O, trebuie să se întrebe aceasta cei ce se simt atrași spre calea aceasta cu Dumnezeu, cale cu care am coborât Eu pe pământ ca să Mă audă omul pe ea umblând spre el și suspinând după el, că de șapte mii de ani suspină Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt după om și pentru om, căci satana l-a doborât de tot pe om ca să nu mai caute el calea înapoi, viața lui cu Dumnezeu.

O, zadarnic fuge omul de înstrăinare și-și face el casă și familie și de toate pe pământ, așa cum și-a făcut Adam după ce s-a înstrăinat de Tatăl lui, de Făcătorul lui, și n-a mai putut el apoi pentru iubirea de Dumnezeu. O, stau de vorbă cu voi ca să las carte pe masă la voi așa cum am făgăduit la ultima Mea masă cu voi și cu cei ce au venit și au stat cu Mine și cu voi la masă aici, la izvor. Taina celor ce iubesc pe Dumnezeu, adevărata viață și față a fiilor lui Dumnezeu, această deslușire voiesc s-o las acum pe masă. O, nu poate iubirea Mea în om și între om și om dacă nu se simte omul străin pe pământ, dacă nu se poartă așa om cu om. V-am spus vouă: voi, care știți iubirea, fiți ca străinii unii cu alții, ca să poată iubirea Mea între voi. Vin acum să-i învăț aceasta pe toți cei care nu știu iubirea și taina celor ce iubesc pe Dumnezeu, căci le-am spus lor: Iubiți sfințenia, fiilor, căci umblarea cea necălăuzită e cu primejdie pe cale, și ajunge negreșit la cădere cel necălăuzit, ba chiar și la ieșire din minți când ajunge împotmolit prin spini fel de fel.

O, fiilor, adevărata bogăție a lui Dumnezeu pe pământ sunt creștinii de aur. Ei sunt aurul lui Dumnezeu, aur după care nu umblă lumea dornică de metalul aur. Creștinii de aur sunt cei zidiți și călăuziți de Dumnezeu prin cuvântul sfânt, care se împlinește în creștinii de aur. Celelalte feluri de creștini nu sunt bogăția lui Dumnezeu, și să nu se întrebe nimeni de ce așa, pentru că Eu, Domnul, am spus atunci pentru creștini: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!». O, adevărații creștini sfinți nu sunt cei ce umblă după sfințenie pentru ei, ci sunt cei ce umblă întru smerenie, căci a vorbi cu sfinții, aceasta poate orice om s-o facă, și poate chiar să-i apropie pe sfinți pentru ajutor, dar a vorbi sfinții cu omul, de aceasta nu poate oricine să aibă parte, ci numai cei smeriți au parte de aceasta, numai cei ce iubesc înstrăinarea, și iată, îi învăț pe cei ce vin la izvor, pe toți îi învăț și le spun lor:

Fiilor, fiilor, iubiți înstrăinarea. Simțiți-vă străini pe pământ și printre frați sau părinți sau familie, că altfel nu moare iubirea cea vătămătoare din voi. Cine leapădă înstrăinarea acela are mamă și tată și frați și surori și rude și de toate are, și are bucuria aceasta și nu are cruce și nu are umilință și nici sfială nu are. Mai poate unul ca acela să se rușineze de sine însuși când se află singur? O, aceasta este de mare nevoie peste viața creștinilor de aur. Așa se poartă cei sfinți față de ei înșiși, față în față cu ei înșiși, căci feciorelnici nu sunt cei ce-și păzesc trupul de împreunare, ci sunt cei care se sfiesc de ei înșiși când sunt singuri. O, numai cei nedespărțiți de Domnul în toată clipa, numai aceia pot așa, iar ceilalți sunt cei ce nu se sfiesc nici de fața lui Dumnezeu, darămite de fața celor din jurul lor. O, numai când este îndurerat sau plin de umilință în clipe bune, numai atunci seamănă omul cu Mine, cu Hristos, iar în orice alt fel el seamănă cu omul acestei lumi, care nu-și adună nimic ca să aibă.

O, fiilor, fiilor, Eu, Domnul, am suferit cruce și ocara crucii. O, așa sunt și creștinii de aur, cei pentru care lipsurile sunt socotite îndestulare, și cărora lucrul mâinilor le este sub lucrul sufletului, și a căror smerenie stă în a primi bucuros învinuirile mincinoase și stă în a-și descoperi gândurile păcătoase ca și cum n-ar fi ei cei ce se mărturisesc, căci putere tainică este smerenia, și o primesc pe ea sfinții cei desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri, căci ale lui Dumnezeu vin de la ele însele fără ca omul să simtă, și îl fac pe om bun pentru Dumnezeu, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui». Lucrarea diavolului însă în cei stăpâniți de diavoli îl face pe om mai rău decât ei, și spun aceasta ca să înțeleagă cei ce vor să se facă asemenea lui Dumnezeu, să înțeleagă ei că sfinții sunt pe cea mai înaltă treaptă pe care i-a ridicat și pe care îi ține însăși smerenia lor prin duhul supunerii lor față de Cel Căruia ei se supun, iar lucrarea diavolului în cei supuși lui este semeția care-l coboară pe om până acolo de-l întrece pe diavol în lucrarea sa.

O, luați aminte, luați aminte și cântăriți cu cântar sănătos cuvântul Meu ca să știți prețul bun, sau paguba în care omul poate să ajungă, și toate prin lucrarea supunerii, fie față de Dumnezeu, fie față de diavolul.

O, iubiți supunerea! La ce ajută ea? La fără de griji ajută ea. Ea îl ridică pe om, căci omul este purtat când alege supunerea. Ea îl ajută pe om să aibă tată și mamă, să aibă purtare de grijă peste el. Altfel omul se duce spre păcat mereu, mereu, și-și ia liber pentru păcat, dar cel ce se ostenește mereu pentru lucrul lui Dumnezeu, acela nu mai are timp liber pentru el și pentru păcat. O, apostolii Mei erau și bătuți și alungați și huiduiți, și n-aveau bucurii care să-i alunece spre păcat, și sufereau ei toate pentru Domnul lor și pentru oameni și pentru cei ce-i prigoneau, căci ei iubeau, iar Eu, Domnul, îi lăsam sub sarcină numai pentru ca să-i păzesc pe ei de iubirea de sine, pentru care omul trebuie să aibă vreme când are în el acest păcat.

O, taina celor ce-L iubesc pe Dumnezeu este cu cei ce iubesc sfințenia, și pentru care ei stau nedespărțiți de Domnul și stau descoperiți în fața Lui ca unii care nu ei înșiși sunt aceia, ci alții sunt. Cei ce iubesc pe Dumnezeu lucreză ca înaintea Domnului cu toate cele din ei și din afara lor și lasă ei ochiul Domnului peste ei în toată clipa și se sfiesc de Cel ce vede și știe toate, și sunt ei creștinii de aur, bogăția lui Dumnezeu pe pământ, și sunt ei cei ce au grijă de creștini, de averea Domnului pe pământ.

Nimeni să nu se numească pe sine sfânt. Să stai sau să umbli cu cineva cu care nu poți să păcătuiești, cu care nu poți să cazi în păcat, această grijă mare este pentru cei sfinți, care nu se încred în puterea lor când este vorba de lucrarea sfințeniei și de minunile ei. Aceasta le răspund Eu celor ce vor să fie crezuți că sunt sfinți, și mai mult decât atât voi grăi Eu, Domnul, pentru cei cu nume de sfinți, căci Moise n-a fost sfânt, dar după ce s-a coborât din munte în urma grăirii Mele peste el pentru Israel i s-a văzut acestuia pe chip sfințenia Domnului și a rămas sfânt Moise și a rămas cuprins în Dumnezeu, gura lui Dumnezeu a rămas el între oameni pe pământ.

Iubirea cea pentru Dumnezeu, ea trebuie să fie toată iubirea din om, și nu o parte din iubirea omului, și aceasta voiesc Eu să înțeleagă și să lucreze cei ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ, iar mama Mea Fecioara a fost iubire întreagă pentru Dumnezeu.

Am scrisă în cer veste proaspătă de pe pământ venită cum că să fie ispitit adevărul grăirii Mele de azi de către o ceată de creștini care și-au ales să fie sfinți, dar dacă ei se tot hrănesc cu faptele sfințeniei lor și le tot trâmbițează între ei și în jur, până la cer ca să fie slăviți, o, ce să fac Eu cu această semeție a lor? Ei se cred sfinți și în drept de a ispiti coborârea Mea, iar Eu, Domnul, la vestea trimisă de ei la cer prin porțile Mele de aici, le-am spus așa: cine are urechi de auzit cu ele, să audă pe Dumnezeu când vine și grăiește peste pământ. Dar dacă urechile lor sfinte nu aud, cine ar fi de vină că nu aud pe Domnul în vremea grăirii Lui?

O, M-a cutremurat această știre venită la cer, și îi îndemn cu milă părintească pe toți cei care-și lucrează sfințenia, îi îndemn să aibă inimă smerită și să nu întindă mâna de la ei dorire și citire, căci celui ce se apleacă îi ies Eu în cale ca să-i dau. Eu sunt Cel ce călătoresc de la Dumnezeu la om, și nu i-am spus omului să se suie el la cer, căci Eu sunt Cel ce vin, fiindcă este scris să vin, și îl aștept pe om să vină spre credință, și așa să-i fie lui venirea la Mine cu dorirea lui, ca să înțeleagă el apoi lucrarea cuvântului Meu. O, ce avea Samuel mai mult decât preotul sub mâna căruia el stătea supus cu ascultarea? Avea însă urechi de auzit cu ele, iar preotul cel sfințit avea credința să ia de la Domnul prin Samuel cel mic și să împlinească așa cum venea cuvântul auzit.

Și acum deslușesc calea cuvântului Meu când el vine pe pământ, și spun: Purtătorul de cuvânt nu este mai mare decât cel ce primește cuvântul care i se dă de știre, iar mai mare și peste unul și peste altul este Cel Care izvorăște din gura Lui cuvânt din cer ca să fie împărțit de purtătorul de cuvânt, care are urechi de auzit cu ele. Amin.

Iar voi, cei ce M-ați aflat aici cu petrecerea Mea, o, veniți la izvor. Strângeți-vă la sânul Meu ori de câte ori Mă așez cu praznic sfânt, așteptându-Mă cu dor să stau cu voi la masă și să Mă bucur, fiilor, și tot așa și voi să vă bucurați cu Mine. O, nu uitați, nu uitați că umblarea necălăuzită e cu primejdie pe cale. Cel fără povățuitor ajunge negreșit la cădere, dar și mai greu ca și aceasta, poate ajunge la ieșire din minți, că multe deznădejdi îl ajung când își vede pașii împotmoliți prin spini fel de fel.

Vă cuprind cu horă de îngeri și vă strâng la piept. O, iubiți sfințenia, fiilor. Vă voi învăța deslușit într-o zi și mai mult și mai adânc această taină, că puțină cunoaștere este peste creștini pentru această lucrare sfântă între om și Dumnezeu.

Iar voi, ucenici de la izvor, stați sub cuvântul Meu cel lucrător cu voi și ziditor de taine și de lucrări peste pământ. Voi, care știți iubirea, fiți ca străinii unii față de alții, ca să poată iubirea Mea între voi. Această taină voiesc să-i învăț pe cei ce vin la izvorul Meu de cuvânt, ca să știe ei cum să-L iubească omul pe Dumnezeu. Curând, curând voi lăsa această carte pe masă la voi și voi desluși prin ea taina celor ce iubesc pe Domnul, adevărata viață și față a fiilor lui Dumnezeu. Amin.

Iar ție, popor lucrător cu Mine pe pământ la cuvântul Meu de peste tine, îți dau povață cum să mănânci de la Mine. O, nu se poate mânca din oală, fiilor. Trebuie farfurie, măi fiilor, și trebuie să nu spargeți farfuria, că nu se pot lipi mereu cioburile ei ca s-o tot cârpiți și să aveți în ce să vă puneți mâncarea când Eu o aduc la voi pe masă ca s-o mâncați. O, și dacă vasul ar fi tot spart și tot lipit mereu, nici din farfurie nu se mai salvează mâncarea, căci vasul tot spart și tot lipit nu mai este bun, și de aceea el nu se ține pentru Mine, pentru hrana Mea, care dă viață omului, viață din cer, fiilor.

O, cât de greu dau să lucrez ca să nu pieriți voi de sub ocrotirea Mea, măi fiilor. Aceasta n-au înțeles cei ce n-au voit să mai fie pentru Mine și să pun Eu în vasul lor hrana Mea, și au ajuns ei nepăsători și neglijenți pentru viața lor cu Mine și cu cei din cer.

Iar acum, Eu, Domnul, dau să-i învăț taina și lucrarea hranei care vine din cer, dau să-i învăț aceasta pe toți cei cu care am rămas, ca nu cumva să nu aibă ei grijă mare de întregirea vasului lor.

O, fiilor, fiilor, nu vorbiți, nu mai vorbiți doi câte doi, că iată ce a făcut și ce face această neascultare, care seceră de lângă Mine pe cei ce și-au ales să vină și să fie ai Mei, dar M-au părăsit. O, atrageți-vă unii pe alții la duh lăuntric de rugăciune sfântă, că multe păcate vin și se scriu în cer de la vorbirea doi câte doi, și cad de lângă Mine cei ce nu se feresc, așa cum Eu îi învăț să fie pe calea lor cu Mine. O, fiilor, poate spune cel ce nu împlinește ceea ce Eu îi dau să împlinească tainic între Mine și el înăuntrul lui, mai poate să mărturisească el că nu împlinește dacă nu împlinește? O, cât de lejer vorbesc doi câte doi cei ce nu voiesc să asculte sfatul Meu cel bun pentru ei, iar pentru aceasta ei recurg la duhul minciunii chiar și fără cuvinte rostite, căci cel ce se ascunde în el a și lucrat acesta neadevărul cel despre el.

O, marele nostru Stăpân și Mire Iisus, Fiu al Tatălui, le dau povață sfântă celor ce sunt ai Tăi. Binecuvintează cuvântul meu cel pentru ei, Doamne scump și sfânt, Doamne mare!

— O, fie voia Mea întru voia ta, fiică a iubirii de Dumnezeu! Amin.

— Amin, amin zic vouă, fii și fiice din poporul sfânt al Domnului, intrați în cortul înțelepciunii de sus, intrați numaidecât și luați din Dumnezeu în toată clipa viață în voi. O, nu stați nici o clipă fără viață în voi. Ca școlarii cei silitori la învățătură adăpați-vă și hrăniți-vă de sus, că pe pământ se zbate multă pierzanie să-i cuprindă pe mulți, dar voi nu luați din voi pentru voi. O, luați din Dumnezeu, că omul fără Dumnezeu în el moare numaidecât și-și îmbrățișează rătăcirea și amețește de tot, și nu mai poate altceva să facă și e ca fumătorul care nu poate fără fum în el.

Voi, fetelor care ați venit pentru sfințenie la Domnul și la slujire sfântă pentru El, o, aveți grijă mereu, mereu de viața cuvioasă și mult cuvioasă prin toată purtarea cea dinăuntru și cea din afară, ca nu cumva să ațâțați spre voi duhul feței bărbătești, așa cum cad cei ce cad pentru această neascultare asupra grijii pentru sfințenie în toată clipa. Fiți cuvioase în fața lui Hristos, și veți fi așa și în fața fețelor bărbătești. Fiți pline și tot mai pline de Hristos, că dacă aveți această bogăție în voi, pe aceasta o veți împărți. O, iubiți pe toți la fel, și iarăși rostesc peste voi acest sfânt îndemn: iubiți pe toți la fel, iar fără Domnul nu este iubirea iubire, și aceasta este ceea ce oamenii nu știu pentru iubire și nu înțeleg.

O, mi-e tare milă de Domnul. La toți sfinții ne este milă de durerea Lui când Își pierde copiii care I-au făgăduit că-L vor iubi, că-L vor urma, dar cei ce vin să le fie lor bine și-și fac parte pentru ei de la mijloc, o, aceia nu rămân curați pentru Domnul, iar pe Domnul Îl iubesc numai cei ce nu se iubesc pe ei înșiși, numai cei ce nu iubesc pentru ei înșiși pe nimeni și nimic. O, eu în viața mea de pe pământ n-aș fi putut să fac altfel cu iubirea mea, decât s-o dau lui Hristos toată. Am căutat cu toată puterea mea să nu smulgă nimeni din mine iubirea mea pentru Domnul. Aveam pe frățiorul meu cel după trup, îl aveam pildă de iubire de Dumnezeu, apostol și slujitor al Domnului și al slavei Domnului, iar când n-au mai fost părinții care ne-au crescut și ni L-au făcut cunoscut pe Domnul de iubire, eu m-am ascuns departe de oameni cu Domnul meu Iisus Hristos în piept, ca nu cumva să-mi smulgă cineva ceva din iubirea mea cea pentru El și numai pentru El. O, n-am putut iubi nimic cu iubirea mea, în afară de Domnul meu iubit, de vreme ce am înțeles adânc ce este și cine este iubirea. N-aș fi putut îndura cu inima mea să se facă cineva vinovat pentru mine asupra sa însuși sau asupra lui Dumnezeu sau asupra mea, din pricina ființei mele, a trupului meu, a gândului meu, și am ales să stau aproape cu Domnul și cu sfinții și departe de oameni, ca nu cumva să păcătuiesc cu ceva asupra cuiva, sau să păcătuiască cineva din pricina mea și să port eu apoi această grea durere. Și iată, iubiți ai Domnului, iată iubirea care nu îndură să greșească, ea, sau cineva pentru ea! Aceștia sunt fiii iubirii și fiii lui Dumnezeu, iar eu așa voiesc să fiți voi, și așa să voiți și voi, căci cei ce iubesc altfel sunt cei neastâmpărați, sunt cei ce n-au cunoscut iubirea și puterea ei și curățenia ei, pe Domnul ei Iisus Hristos.

La sfârșitul popasului meu pe pământ m-am întors la îndemnul Domnului în țara mea, în cetatea mea de naștere, vecină cu țara mea în care astăzi odihnesc cu trupul, cu sufletul și cu iubirea mea, căci Domnul m-a luat pe brațe și m-a adus în țara cuvântului Său de azi, pe vatra neamului român, unde El Și-a așezat cortul Său și întâlnirea Sa cu sfinții pe pământ, ca să vină cu noi Domnul la ai Săi pe pământ, dacă a venit această vreme.

O, iată istoria mea, a celei ce a iubit măreț pe Domnul. Luați din iubirea mea. Iubiți cuvioșia în umblare, în privire, în mișcare, în cuvânt și în port, plini de Domnul în inimă, că mult nu mai este și coboară Domnul cu toată slava Sa, cu toți sfinții Săi, iar voi fiți cuvioșii și cuvioasele întâmpinării Lui și a sfinților Lui, fiți popor de sfinți pe pământ, ca să ne întâlnim în văzduh îmbrăcați în aceeași haină, în sfințenia iubirii de Dumnezeu și să ne facem primirea unii altora la mijlocul căii, și apoi să dăm cerului și pământului fața cea văzută a slavei Domnului, fericirea cea pentru sfinți.

O, fii și fiice, în fiecare zi începeți iar și iar iubirea cea pentru Domnul. Nimic să nu vă dăruiți unii altora, decât pe Domnul. Învățați să fiți mereu vii, mereu fierbinți, iar această bucurie să vă fie tot mai adevărată, tot timpul lucrată de voi și între voi, și se vor bucura pământul și cerul de la fructul dintre voi. Nu stați în voi. Ieșiți din voi mereu, ieșiți cu Domnul și arătați-vă unii altora lumina din voi, pe Domnul din voi, că altfel are satana putere și parte în voi cu cele plăcute lui în om și în îndeletnicirile firii omului. Pomeniți-L pe Domnul cu glasul inimii și al gurii și pomeniți-L cu fapta, și veți fi pomeniți între cei din cer, căci glasurile de pe pământ spre Domnul și pentru Domnul se aud în cer și bucură slava cerească, bucură sfinții, o, frați iubiți, și rod de bucurii va veni peste voi. O, așa își păzește omul trupul și sufletul de săgețile păcatului, căci păcatul dă să atingă trupul omului, cetatea în care Duhul Domnului voiește să locuiască pentru cârmuirea vieții omului.

O, nu poate fi sfânt omul, decât dacă se hrănește cu sfințenie multă și mereu. Să nu credeți că poate altfel fi sfânt omul, și scris este că fără de sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul, iar eu mereu, mereu mi-am spus acest cuvânt.

O, fiți cuminți! Feriți-vă de oameni și feriți oamenii de voi ca să fiți numai ai Domnului, luptând pentru aceasta, căci poporul cel de azi al Domnului în mijlocul neamului român, este scris că va fi un popor sfânt. Amin.

— Eu, Domnul, Eu și izvorul cuvântului Meu înveșmântăm în slavă și în duhul mângâierii pe toți sfinții Mei și tot ce am în cer, iar pe tine, popor al cuvântului Meu pe pământ, te îmbrac în duhul ascultării de Dumnezeu și în toată împlinirea Mea cu tine și prin tine pe pământ. Deschide-ți gurița mereu, mereu și dă slavă Domnului tău și hrănește-te mărturisind și cântând slavei Mele cu tine pe pământ și învață iubirea și lucrarea de fiu, și învață pacea și umilința cea pentru pacea dintre tine și Mine, dintre frate și frate, iar dulcele cel sfânt să vă fie lucrarea, fiilor.

V-am învățat, fiilor, să țineți cerul aproape de pământ, iar acum grăim despre această lucrare. Ea ține gândul vostru lângă Mine și cu Mine și vă așează la rugăciune, căci Eu am spus celor ce Mă iubesc: «Rugați-vă neîncetat!». Voi sunteți moștenirea Mea și trebuie ca David să Mă numiți mereu și să Mă cereți mereu, mereu și să ziceți: «Adu-Ți aminte de noi, Doamne, întru bunăvoința Ta față de noi, poporul Tău, și cercetează-ne cu mântuirea Ta, ca să vedem întru bunătăți pe aleșii Tăi și să ne veselim de veselia poporului Tău și să ne lăudăm cu moștenirea Ta».

O, fiilor, cei ce nu grăiesc cu Mine în rugăciune nu Mă țin aproape lângă ei, dar pe voi să nu vă rupă gândul de la Mine, să nu vă facă să Mă uitați prin toate câte aveți de lucrat în vremea zilei sau în vremea odihnei de noapte, ci să rămâneți cu Mine în gând și în iubire, căci și Eu rămân cu voi, și-Mi dau la mulți prin voi cuvântul Meu, că e multă nevoie de Dumnezeu pe pământ, chiar dacă n-au oamenii această creștere ca să știe toți câtă nevoie este de Dumnezeu lângă ei și cât de cuminți trebuie să fie ca să nu dea diavolului prilej să stea lângă ei mult, iar Dumnezeu să stea puțin sau deloc dacă ei nu știu cum poate Domnul să fie cu omul și lângă om.

O, pace ție, popor al cuvântului Meu! Stai cu fereastra deschisă să intre soarele în inima ta, în casa ta. Deschideți unii altora ferestrele voastre, și veți fi numiți lucrători de Dumnezeu înăuntrul omului și veți avea plată scumpă, fiilor. Pace vouă! Ascultați de tot cuvântul Meu de peste voi, și pacea Mea va fi cu voi.

Fiilor, fiilor, învățați taina ferestrei deschise și a soarelui care pătrunde și însorește peste tot, aducând bucurie și mântuire.

Vă învăț calea crucii. Calea ascultării este această cale, fiilor, căci voi aveți de Mine să ascultați. Toți oamenii n-au de cine să asculte, și de aceea nu ascultă și n-au ei lucrarea ascultării, iar voi dacă aveți acest har, fiți ochi și urechi să nu cădeți din el, să nu vă despărțiți de lucrarea ascultării, ci să ascultați de duhul descoperirii care lucrează între voi din partea Mea, căci într-o zi vă voi da o veste ca s-o împliniți cu ascultare cu grabă și cu credință, iar dacă n-ați fi deprinși să ascultați de cuvântul Meu ați pieri în ziua aceea, aș rămâne fără voi, după atâta așteptare pe Mine și pe voi. De aceea fiți ascultători, iar pentru ascultare trebuie credință și supunere, fiilor, și trebuie iubire, căci ascultarea fără de iubire nu aduce nici binecuvântare, nici plată de ascultător, fiindcă Dumnezeu este iubire, și numai iubirea se suie la El și rămâne ea. Priviți la ascultarea Mea cea de acum două mii de ani, că și pentru suferință pe cruce am ascultat, numai să fac voia Tatălui și răscumpărarea de la moarte a omului pierdut prin păcat. Așadar, M-am făcut pildă vie pentru cei care cu iubire Mă ascultă așa cum Eu am ascultat, că am ascultat și am împlinit lucrarea ascultării, iar când cuvântul Meu vine la voi, după ce Eu privesc între voi și în voi și pentru voi, o, împliniți întocmai cuvântul Meu de peste voi, căci omul, săracul, e deprins să nu asculte, și mai ales să se ascundă de cei din jur cu neascultarea lui, și e greu de cei ce nu ascultă ascunzându-se pentru neascultare, că nu mai au apoi aceștia voința și puterea să-și mărturisească neascultarea și rămân necurățați, nevindecați de neascultare și-și atrag lor suferință, iar duhul lor capătă neliniște și apăsare apoi, și se face neputință mare rodul neascultării peste cel ce nu ascultă, iar apoi se duce de lângă Mine cel neascultător și-și lucrează pe ale lui și nu mai poartă de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu, căci plata neascultării este despărțirea de Dumnezeu a celui neascultător.

O, învățați-vă să grăiți ca Mine, măi fiilor. Cum este grăirea Mea între Mine și voi, tot așa să fie și grăirea dintre voi, o, tot așa, fiilor, căci voi sunteți aproape unul de altul și vă vedeți și vă auziți, și trebuie multă și desăvârșită armonie, căci inima și limba au lucrare mare, și numai lucrarea lui Dumnezeu ar fi să fie în acestea două între om și om, și s-ar numi lumina lui Dumnezeu această lucrare, că este scris că «Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El», și iarăși scris este că «dacă zicem că avem împărtășire cu El, dar umblăm în întuneric, nu săvârșim adevărul, ci minciuna, dar dacă umblăm întru lumină avem împărtășire unul cu altul, iar sângele Lui ne spală de tot păcatul, că nu trebuie să ne amăgim și să zicem că nu avem păcat, ci, din contra, să-l mărturisim, să-l recunoaștem, căci Dumnezeu este credincios și drept ca să ne ierte și să ne curățească», precum este scris.

O, fiilor, numai cel ce păzește cuvântul Meu, numai acela se cunoaște că este întru Mine, căci cine-l păzește își face datoria să umble precum Eu am umblat și am lucrat. Iată, vă amintesc cuvinte mari, pe care vi le spun acum ca să le așez peste mulți, căci cine zice că este în lumină dar urăște pe fratele său, arătând aceasta prin purtare și prin cuvinte, unul ca acela este în întuneric până acum, și are în el sminteală și nu știe unde merge, pentru că întunericul orbește ochii lui, precum este scris.

O, fiilor, învățătură multă și mereu trebuie să pun Eu peste cei ce sunt ai Mei și să-i îndemn să grăiască între ei așa cum Eu grăiesc cu ei, că multă împărtășire trebuie să fie între frați, de aproape și de departe împărtășire cu dor și cu dăruire. Luați pildă de la viețuitoare, măi fiilor. Toate viețuitoarele slăvesc pe Domnul cu dragostea lor spre El și Îi cer Lui pentru ele și glăsuiesc Lui. Câinii glăsuiesc între ei de departe și își răspund, de parcă au ceva să-și spună. Dacă un câine aude pe altul glăsuind în noapte, el răspunde înapoi și se întocmește glăsuirea și comunicarea, chiar dacă ei nu se văd și nu se întâlnesc, dar inima și glasul le tresaltă și se face mângâierea și comunicarea. O, mai mult trebuie să fie omul, mai mult să simtă și să grăiască el, că Eu, Domnul, i-am dat lui cuvânt și gură cuvântătoare ca a Mea, dar ce face el cu acest dar? O, nu-L slăvește pe Domnul, nu mângâie cu cuvântul gurii, nu umblă cu inima și cu cuvântul după cum Eu am lucrat și lucrez, și nu este harnic cu darul și cu harul așa cum Domnul a împărțit pentru om.

O, Eu lucrez cu măsură scumpă și bună în cuvânt și în faptă, și nu oricum grăiesc și lucrez, ca nu cumva să pară iscodire, ispitire, îngrămădire de cuvinte în grăirea gurii Mele și a inimii Mele, iar omul nu trebuie să-și umple gura de cuvinte, nu să-și facă bucurii din cuvintele lui sau ale altuia, ci trebuie să-și umple mintea de înțelepciune și inima de simțăminte cerești, că iată, omul se dă după cele ce se văd și are nevoie de bucurii făcute, că puțină dragoste are omul pentru Domnul, dar multă nevoie are de binele de la El ca să-L aibă apoi.

O, fiilor, sunt de plâns toți oamenii și nu știu să trăiască, și voiesc să Mă arăt cu voi oamenilor și să învețe ei altceva și să poată apoi să fie adevărați. Mai întâi dau să spun fiecărui creștin, și de la această învățătură să audă toți oamenii.

O, fiule creștin, nu e bine, nu e bine să trăiești pentru viața ta și atât. Când cazi în această stare joasă ești lipsit de harul cel de la Dumnezeu și nu mai ai preț. Când dai zi de zi să-ți faci ale tale și pentru tine, mai trăiești tu atunci? O, nu se cheamă că mai ai vreun preț. Creștin este cel ce se dăruiește dăruind fără de camătă, iar dacă el cade în grija cea pentru sine își pierde sufletul său, precum este scris.

O, iată de ce te folosesc Eu pe tine ca pe un dar pentru cei mulți, măi poporul Meu! Iată de ce te ajut Eu să fii și să poți! Tu nu trebuie să trăiești pentru tine, căci tu trebuie să fii creștin adevărat și să știi să-ți păzești viața cea întru Mine, că dacă nu știi te mănâncă lumea, mănâncă lumea din tine și te golește pic cu pic de cele din cer. Și cum aceasta? O, tu trebuie să fii al Meu și la arătare, căci haina de creștin și toată ținuta înăuntru și în afara ta, aceasta te păzește mult și slăvește și pe Domnul și pe tine înaintea oamenilor când văd oamenii al cui ești tu, când văd ei că ești al lui Hristos. O, ce altceva te-ar putea arăta că ești al lui Hristos ca și felul cum te arăți în fața lumii care te vede? Când tu aduci cinstire și închinare Domnului cu toate ale tale văzute, te caută mulți din cei lipsiți de viață din cer și te privesc cu nădejde pentru ei, dar dacă ai pe Domnul și stai cu lumea și arăți ca ea, nu mai atragi la Domnul pe oameni ca să-i ajuți să deschidă și ei ochiul spre cer. O, haina cea smerită de creștin te păzește de lume și de atacurile ei și aduce Domnului cinstire și ține departe pe diavolul și aproape pe îngeri, dar dacă împrumuți din lume pentru ținuta ta, pierzi și tu, pierd și cei din jurul tău, pe care nu-i mai poți ajuta spre Domnul ca să ai plată de mărturisitor și de salvator, ca și cel care nu se îngrijește pentru viața lui, ci numai pentru a celorlalți.