6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, altceva trebuie să însemne femeia pe pământ, Doamne Mieluț. Vai de omul care ține lângă el femeie pentru păcatul din el și din ea, așa cum a făcut Irod, regele lui Israel, și vai de omul care-și ia femeie ca să-i măture casa, ca să-i spele cămașa și ca să-i pună masa! O, măi omule, măi, femeia care-ți mătură prin casă și-ți scutură și-ți spală cămașa și-ți pune să mănânci și-ți slujește ție atât cât vrei tu și cât înțelegi tu că are ea să facă, aceea nu poate fi slujitoare lui Dumnezeu, ci este sluga omului care nu-și face acestea, ci vrea să i le facă o femeie. O, nu pentru asta trebuie să-și ia omul femeie lângă el dacă-și ia, ci pentru ca să se crească unul pe altul în iubire de Dumnezeu, în voile lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt al harurilor toate, dar iată, între bărbat și femeie nu țin mult apropierea și ajutorarea, nici măcar în cele duhovnicești nu ține mult dacă nu sunt amândoi plini de har sfânt și de misiune sfântă unul pentru altul și între oameni apoi, așa cum ar trebui să fie un rege peste un popor ca să fie poporul popor, ci trec apoi mult spre pofta trupului cei doi și cad unul prin altul dacă nu au povățuitor peste ei tot timpul și veghetor peste ei aceștia care au de dat pildă celor de sub ei și celor ce ies din ei, căci omul poate cădea în sine, în nepăsare, Doamne, poate cădea pentru sufletul său, și iată cât de mare este taina povățuitorului, iar eu am voit să-l povățuiesc pe Irod să nu se facă pildă de desfrânare înaintea poporului Israel. Iată, a fost judecat atunci Israel pentru păcatul lui

O, popor atâta de miluit, atâta de hrănit din cer din gura Domnului, stai adunat în Domnul și în învățătura Lui, că dacă ieși din ea, te prinde furtuna și te ia și te duce ca pe o frunză și nu mai ai salvare. Aveți grijă, fii și fiice, aveți grijă de Domnul, nu de voi. De aceea să stați adunați cu El, și nu de altceva. Fiți slujitorii Domnului. Pentru slujirea Lui să stați cu El și la El, nu pentru ca să vă slujiți vouă și unii altora. Îmbrăcați-vă în Hristos zi de zi, îmbrăcați-vă bine. Nu dați de pe voi această slavă nici ziua nici noaptea. Tot timpul să vă găsească Domnul îmbrăcați, că altfel vine ispititorul cu pierderea vremii, cu cele ce nu sunt din cer. Fiți sfinți, dar învățați ce este sfințenia, căci ea pleacă de la duh și întregește apoi omul, pe cel din trei părți alcătuit. Fiți plini de dragoste. Eu așa am fost, mereu îmbrăcat în dragoste am stat, și am locuit în pustie până la arătarea mea înaintea lui Israel, și Domnul m-a învățat să fiu și să merg și să mănânc și să postesc și să vorbesc și să gândesc prin El și să învăț de la El, și nu de la mine, căci vai omului care stă el în el ca să-și cârmuiască el viața! Eu însă am avut pe Duhul Sfânt de cârmă și a grăit Duhul cu mine tot timpul, și a stat Domnul cu mine mult, până ce a fost să Se arate El mie Mielul lui Dumnezeu la Iordan, și apoi a fost să sufăr despărțirea de Israel prin pedeapsa pe care femeia nelegitimă a lui Irod a pus-o asupra mea.

O, ce mare este pe pământ o femeie plină de Dumnezeu și de dragoste de Dumnezeu! Ea poate să-l facă pe om să-L iubească pe Domnul și să se înfricoșeze să facă voia trupului și voia diavolului, pe când o femeie plină de sine și de dragoste de sine poate să-l facă pe un om sfânt să-l iubească pe diavolul, să facă placul diavolului, adică placul ei, și iată, vine Domnul și nu găsește credință pe pământ, nu găsește om care să-l facă pe omul despărțit de Domnul să vină după Domnul cu viața sa, cu dragostea sa. O, să nu spună nici o femeie că poate ea aceasta, căci femeia e femeie, ci să-L iubească ea pe Domnul și să-I slujească Lui cu lucrul slujirii ei, iar rodul ei va fi după voia Domnului, nu după căutarea ei cea pentru binele omului și pentru mântuirea lui, că multe femei ar da să creadă că pot ele pentru oameni, dar ele trebuie să poată numai pentru Domnul, dacă vor să nu se ivească ispite și căderi.

O, ce mare minune este credința! Cel ce crede în venirea Mea cuvânt pe pământ, acela este făcător de minuni, credința lui face minuni, aduce pe Domnul pe pământ cu masă de cuvânt.

O, aveți grijă să vă iubiți unii pe alții așa cum vă iubesc Eu, că vin cu cerul la voi și vă iubesc cu el. Așa și voi, veniți unii spre alții cu cerul în voi și iubiți-vă unii pe alții așa, căci altfel de iubire nu este iubire, fiindcă numai din cer vine iubirea, căci locul ei este cerul. Aveți grijă să faceți din voi locaș ceresc ca să stea în voi iubirea, căci locul ei este cerul. Când nu vă iubiți unii pe alții cu dor mult în voi, cu cer mult în voi, nu este în voi iubirea, dar căutați-o și luați-o în voi, nu stați fără iubire, nu stați fără această minune în voi, căci trebuie lumină multă pe pământ. E pustiu pământul de lumină și este întuneric adânc pe pământ, ca și la început când Duhul Domnului Se purta pe deasupra apelor și când Dumnezeu a zis «Să fie lumină!», și s-a făcut lumină, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric și a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte, și a făcut Dumnezeu apoi cerul și pământul. Iată, mai întâi trebuie lumină multă pe pământ, și apoi cerul cel nou și pământul cel nou. Nu stați fără iubire în voi, fără această minune în voi, căci trebuie lumină multă pe pământ, și nimeni n-a putut face minunea aceasta fără să aibă iubire multă în el.

— Suferința, Fiule scump, ea a fost podoaba sufletului meu, ea m-a împodobit atâta de frumos, ea m-a învățat să fiu cuminte pentru ea și s-o port sfioasă și să fiu cea mai frumoasă, Fiule scump. O, cine dintre cei ajunși în cer de pe pământ ar putea crede că omul frumos este cel plin de fericire pe pământ între oameni? O, frumusețea omului nu se poate cunoaște aici, unde toate se veștejesc și nu mai sunt, ci ea se măsoară numai apoi, numai după ce fapta vieții omului se așează la lumină ca să fie măsurată, iar fapta vieții este aici, pe pământ.

Suferința a fost cumințenia mea, Fiule scump. Ea nu m-a lăsat să privesc fărădelegea. Încă din pruncie Tatăl mi-a împărțit suferință și m-a crescut prin ea și pentru ea, ca să semăn cu Tine întru totul, Fiul meu Iisus. Tu ai suferit încă de când Te purtam în brațe Prunc, și ai suferit apoi până la cruce, și ai suferit în cer apoi până acum, și până la sfârșit va fi să ai suferință, căci fericirea omului căzut din rai cere plată scumpă, cere suferință pentru Dumnezeu, Fiule scump, fiindcă Dumnezeu l-a zidit pe om. Când copilul face o stricăciune pe pământ cuiva, suferă copilul vreo rușine, vreo suferință? O, nu, dar suferă tatăl său, mama sa, iar dacă și pedeapsă ia copilul lor, suferă și mai dureros părinții.

Iată, suferința este cumințenie, îl ține cuminte pe cel ce suferă, și cine a fost mai cuminte ca mine și ca Tine, Fiule scump? căci pentru suferință ai venit să porți pe pământ. Ai suferit în cer până să vii, și ai suferit apoi toată vremea pe pământ, și iarăși ai suferit în cer cu Tatăl și cu mine și cu sfinții, și suferim pentru om, Fiule Iisus. Mă mângâi în suferință, mă mângâi cu iubirea de Tine, căci iubirea de Dumnezeu este dorul cel mai mângâios pentru cel ce știe această taină a mângâierii cea mai de sus venită, și iată de ce am fost eu cuminte, și mulți pot fi la fel dacă pot ei pătrunde dorul acestei mângâieri, cea mai de sus mângâiere pentru cei ce iubesc suferind cu iubire și nădăjduind cu putere în zilele veșniciei, veacul cel fără de sfârșit, veacul ce va să fie, Fiule scump.

O, lacrima este măcar de două feluri. Este lacrimă de dor și de iubire după Domnul și de pocăință pentru durerea Domnului de la om, lacrimă de durere, căci lacrima după Domnul este dulce până și la cei mai păcătoși dintre oameni, și este apoi lacrimă de la iubirea de sine, de la durerea omului, lacrimă de răzbunare, de ură, de nemulțumire, iar lacrima aceasta este amară până și la cei mai drepți dintre oameni, că nu este ea lacrimă după Domnul.

Mulți vor de partea lui Dumnezeu să fie, dar nu se poate aceasta cum vrea omul, nu se poate fără lumină pentru ale omului, numai că omului nu-i place să fie vegheat, încă de la începutul lui nu-i place, și nu mai e mai mare durere în cer ca și această durere, care se suie mereu de la om la cer. O, nu știe creștinul ce trebuie să fie el ca să fie creștin, căci așa cum copilul este vegheat de părinți pentru creștere bună ca să nu și-o strice el, tot la fel și creștinul, care trebuie să fie până la sfârșit creștin, iar creștin este cel ce ascultă, cel ce se descoperă cu toate, cu toate mereu, iar altfel are întunericul în el. Așa cum copilul după ce crește dorește să fie liber de părinți ca să-și facă voia, ca să nu mai fie supravegheat pentru ea și face apoi multe păcate, multe, multe, fiindcă nu-i place să fie vegheat, și mai degrabă dă să fie al nimănui apoi, tot așa și creștinul care nu vrea să fie în lumină, care nu vrea să aibă viață văzută, vegheată, lucrată și zidită mereu, la fel și el are nevoie să nu fie știut cu ale sale, să nu aibă ochii cuiva peste el mereu, și are nevoie să-și facă și el voia cu libertate de sine, și atunci al cui este un astfel de creștin? Nu mai este al nimănui și este al întunericului lui dacă are nevoie să nu fie vegheat.

O, nu știe creștinul ce trebuie să fie el ca să fie creștin, ca să fie ca pruncii, cărora le este îngrijită viața din ei. Iată, în Mine este viață, și viața este lumina oamenilor, dar cum să-l fac pe om să știe cum poate el să aibă viață în el așa cum am Eu, Dătătorul de viață al omului?

Vă spun o poveste urâtă, fiilor. Când omul trebuie să mănânce fiindcă îi este trupului foame, gura este poarta de intrare a mâncării în trup, iar dosul este poarta de ieșire a mâncării, după ce ea stă în pântecele omului până ce se strică de la căldura din trup și miroase urât, ca și cele dinăuntru ale trupului miroase urât. O, fiilor, când omul vrea să mănânce cu mintea fiindcă îi este foame minții lui lacome, urechea este poarta de intrare a mâncării în minte, iar gura este poarta de ieșire a acestei mâncări, după ce ea stă în pântecele ei, în mintea omului, în inima care mistuie până ce se strică de răutatea duhului din minte și miroase urât, ca și cele dinăuntru ale minții miroase urât. E ca la târg aceasta. Se duce omul la târg și-și cumpără pentru trup sau pentru minte, și am arătat la vedere un târg diavolesc, un târg de cuvinte, târg care se ascunde de ochii omului cu înfățișarea lui ca să nu știe omul pe cele din spatele celor ce se văd, târg de cuvinte, târg ca pe pământ, unde se vede scris pe deasupra: carne, lapte, lemne, fiare, pâine, haine, și altele din lume pentru lume, dar la această arătare de târg scrie târg de cuvinte. Am arătat descoperită lucrarea acestui fel de târg, vânzare și cumpărare, tainic lucrată, ca și lucrarea celor ce se văd și sunt ușor înțelese și cu totul firești. Intră omul la berărie, la sifonărie, la tutungerie, la loterie, la simigerie, la spițerie, târg de mai mare dandanaua, unde diavolii vând și cheamă și încântă spre plăceri și spre cumpărare de plăceri, iar târgoveții păcăliți nu știu cât de acoperit lucrează satana și slugile lui intrate cu totul în acești slujitori pentru toate răutățile lui nevăzute de om pentru ca să-l poată prinde pe om sub vină, sub păcat, și apoi să-l deznădăjduiască să se mai scoale din întunericul lui cel nevăzut, ale celor dinăuntru ale lui. Iată, așa fac acum cei ce dau să clatine de pe picioare pe fiii acestui cuvânt ceresc și stau pe la răspântii și surprind pe cale pe cei ce cred cuvântului Meu ca să le vândă, ca să le toarne în urechi, în minte, în inimă și în gură apoi fel de fel de cuvinte diavolești mânuite de ei, de cei ce hulesc mânați de răutatea din ei, de răzbunarea din ei, iar răzbunarea este diavol.

Se duce creștinul și cade pe mâna diavolului uneltitor de rele, așa cum se duce la sifonărie cu sticla goală și o pune la umplut și o ia acasă și bea din ea apoi și își agită mintea și cade în necredință, cade în gunoi creștinul. Am descoperit aici cum este luat creștinul slab care umblă pe drumuri și este luat la umplut cu cele rele, cu bârfa, cu clevetirea de către slujitorii acestor răutăți. Pune diavolul pâlnia în ureche creștinului umblăreț de colo-colo și toarnă în ea băutură pentru minte ca să-l amețească, iar diavolul pompează în urechea lui, a celui slab de veghe și-i umple ființa de necredință, de îndoială, de răzbunare și de duh de hulă apoi asupra purtătorilor de Dumnezeu și îl umple de toate câte ies din aceste păcate.

Dar Eu spun altfel, și spun așa cum a spus Tatăl Meu Savaot în ziua când M-a slăvit pe munte în văzul ucenicilor Mei, și spun cu putere de cuvânt pentru cei huliți: aceștia sunt cei întru care Eu binevoiesc, de ei să ascultați voi, cei ce sunteți credincioși și iubitori de Dumnezeu prin acest cuvânt sfânt. Amin.

Tămăduire să dai minții lor, o, mucenicule tămăduitor, sărbătorit azi între sfinții mucenici mărturisitor pentru numele Meu. Harul cel de sus să-ți fie în cuvânt, și putere să aibă cuvântul tău în ziua ta de sobor între sfinți. Amin.

Poate scăpa oricine de toate relele lui satana, prin smerenie poate, fiilor. Nimeni nu se poate numi că se poate smeri înaintea Domnului dacă nu se smerește tot așa înaintea fratelui său, căci proba dintre om și Dumnezeu se dă aproape, se dă aici. O, nu vă ascultați trupul și mintea, fiilor! Ascultați-L pe Domnul, căci vai de cel ce nu ascultă de Dumnezeu, și voi vedeți aceasta și credeți apoi ceea ce vă spun, căci neascultarea se vede, căci se face nărav rău în om și se face dor de viață liberă de Dumnezeu și-l omoară pe creștin aceasta și-l trage rob lui satana, și nu mai rămân Eu cu el prin ascultarea lui, ci satana rămâne cu el, și iată robia voii libere nu se suie la mintea omului ca să înțeleagă el că nu este liber, și răul îl ia rob, liber pentru rău.

Fiilor, fiilor, grăiesc aici, lângă izvorul Meu de cuvânt, și vă învăț pe voi pe toți pe unde locuiți și tânjiți să fiți ai Mei, de la un capăt la altul în cetățile prin care locuiți, ai Mei făcându-vă voi prin credință și prin stăruință cu Mine. Vă rog pe toți, cu dor vă rog și cu mare aplecare de rugă spre voi, vindecați-vă cu totul, cu totul de ascunderi unii de alții și de cei ce vor fi întrebați de voi, că mulți din voi aveți scrise la Mine de către satana aceste păcate. O, nu vă îndemnați la ascunderi unii pe alții. Nu mai folosiți nici cât vârful de ac întunericul acesta. Faceți și grăiți numai ceea ce nu trebuie să ascundeți și stați în lumină unii înaintea celorlalți. Mărturisiți-vă tot ce ați folosit ascuns și urât și nefrățesc, că vă are scriși satana, fiilor, și vă tot împinge să lucrați și să lăsați așa, și vin dureri peste Mine și peste voi apoi. Ascunderea, acest păcat e ca banul care prinde omul sub înfățișarea lui când trece el pe sub privirea omului, și iată, s-au despărțit de Mine creștini și s-au dus să aibă bani, că nu poate omul birui acest păcat când este prins sub el, iar Eu v-am învățat pe voi să nu puneți mâna pe bani, și mare ascultare să se facă pentru aceasta. Îl părăsește pe om frica după ce părăsește el ascultarea și-și face în el lărgime pentru păcatul neascultării de Dumnezeu și de frați, și vine pe neștire acest păcat peste cei pe care nu-i mai pot ajuta după ce ei se smulg de lângă Mine ca să nu-i mai pot Eu ajuta.

O, fiule povățuit de Dumnezeu prin cuvânt de sus, e mai bine să primești mustrarea decât să te ferești de ea. Când mustrarea se atinge de tine cu cuvântul veghii pentru azi și pentru mâine tu te poți împotrivi tot cu cuvântul dacă ești trufaș, dacă ți-e rușine să te smerești și să-ți însușești vina pe care o ai sau nu, dar când se atinge mustrarea cu mâna ei de tine nu te mai poți împotrivi, nu te mai poți piti în tine sau în alții, nu mai poți atunci decât să porți, și tot ești rușinat, oricât ai da tu să nu-ți asumi rușinea, care-ți atrage mustrarea.

Vine lângă cuvântul Meu, vine în carte cuvântul lui Ilie proorocul ca să-L slăvească el pe Domnul prin mărturisirea lui cea din cer, iar Eu rostesc pentru cuvântul lui binecuvântare de intrare și bucurie peste ceata de prooroci, care stă la masa Mea de cuvânt aici, în această zi de praznic sfânt pentru cel sărbătorit între sfinți. Amin.

— O, Doamne, o, Dumnezeule nevăzut, de ce trebuie să creadă omul în Dumnezeu, în Cel nevăzut și în cele nevăzute ale facerii Lui? Pentru că omul are nevoie de nădejde și de salvare mereu, și fără acestea sufletul nu i-ar putea trăi în el. Cu mare durere privim cum îndoiala mănâncă de tot apoi credința din cel ce crede. Nu are omul credincioșie, Doamne. Eu am plâns cu zbucium mereu înaintea Ta pentru necredincioșia omului, pentru nerecunoștința lui față de viața lui cea din Dumnezeu în el. Se trag oamenii din credință, în loc să se înrădăcineze mai mult în taina ei. Mai credincios este copacul, Doamne. El se hrănește ca și omul, și din cer, și de pe pământ își are el hrana, ca și omul, Doamne, dar copacul este cuminte și-I spune Domnului său durerile lui de la tot ce vede el pe pământ, spre întristarea lui și a Ta. Omul însă are grai mai mult decât pomul și-și spune unul altuia omul nemulțumirea și se clatină om pe om unul spre altul și nu stă omul în picioare ca pomul și se clatină, căci umblă, și greșește mult prin umbletul lui de colo-colo și nu-I rămâne Domnului credincios și nici măcar luiși, Doamne. O, iată ce este și cât este omul, cel care grăiește și merge de colo-colo, nefiind înrădăcinat ca pomul ca să dea și el roadă și umbră și răcoare și cântec sfânt când își jertfește lucrarea sa celor ce trec pe lângă el.

Plângeam pe pământ cu râvna în mine. Așa plâng și azi, că mare îmi este mila de Tine, Doamne! Vai omului care are milă de el însuși, care se gândește la el însuși, vai lui, săracul! Acela nu este bun de nimic, de nimic, că n-are rod. Nu mai puteam de mila Ta pe pământ atunci. Mă purtam după Tine și pentru Tine și voiam numai cu Tine, că nu mai vedeam pe nimeni să stea înaintea Ta cu iubire pentru Tine, căci Tu ai făcut cerul și pământul și omul, Doamne. O, are omul de hrană a minții bârfa, iar bârfa este hrana morții, și cade omul și tot cade în rătăcirea minții lui, iar noi avem lucrare de învățătură pentru cei credincioși, Doamne. Să-i învățăm pe cei ce s-au adus Ție pentru credință în Tine și în cele nevăzute ale Tale și pregătite pentru cei ce Te iubesc și Te cred. Să le spunem lor să fie fiecare ca soarele, căci soarele are lucrare de obște toată ziua și se dă tuturor cu toată lucrarea lui. Așa să fie fiecare fiu al poporului cuvântului Tău toată ziua, și dăruire de obște să aibă el zi și noapte, ca să fi soare mereu în biserica Ta, în turma Ta, Doamne.

O, măi fiilor, căutați să fiți mulțumiți așa cum sunteți, atât cât sunteți, cu cât aveți și puteți, și nu căutați după dorințe care să vă împingă să faceți pentru ele ascunderi, căci Eu, Domnul, numai în lumină lucrez, iar diavolul îi șoptește inimii omului să aibă dorințe și să lucreze pentru ele la întuneric, departe de ochii și de slujirea celorlalți, căci pentru cele ce nu trebuiesc lucrate îi este rușine omului să le scoată la lumină când le lucrează, iar cei ce lucrează așa, sunt nefirești, și se vede bine și mereu acest nefiresc al lor și se vede mult, dar cei care au pe Duhul în ei văd pe cele lucrate în ascuns de cel ce se ascunde cu ele, și poartă durere și rabdă cel ce are pe Duhul, și plânge acesta lângă cel ascuns, plânge tainic, și nu are cum să-l ajute pe cel ascuns, care trebuie să se prefacă, bietul de el. Iată, așa au fost cei ce M-au răstignit. S-au prefăcut că sunt cei drepți ca să scape de Mine, căci Eu eram lumina și nu puteau ei cu lumina, din pricina celor ascunse ale lor, unii față de alții ascunse. O, așa sunt oamenii unii față de alții, și e numai diavolul pe pământ între oameni pentru ascunsurile lor. Diavolul, care i-a șoptit Evei pe ascuns, învățând-o să calce ascultarea de Dumnezeu, diavolul îi îndeamnă pe toți oamenii să aibă ascunderi unii de alții și de Dumnezeu, căci dacă oamenii nu-L văd pe Domnul, ei cred că nici Domnul nu-i vede când lucrează ei cu ascunsul, și iată, se pitesc copiii de părinții lor, părinții de copiii lor, frații de frații lor, soțul de soția lui, și soția de soțul ei, se pitesc unii de alții oamenii, unii în alții se pitesc față de ceilalți, unii de alții se ascund.

O, poporul Meu de peste tot, înfricoșează-te și alege-te numai cu lumina, fiule hrănit cu lumina vieții. Nu te zgârci să lași de la tine hrana cea care-ți întunecă mintea ca să te ascunzi cu tine însuți, ci îndeletnicește-te cu dragostea de Dumnezeu, cu care nu trebuie să te pitești, și trebuie să strălucești prin ea peste tot, împărțind din ea peste tot, căci ea intră peste tot ca și lumina, care le învederează pe toate și le scoate ca să fie știute și văzute, căci dragostea este plină de daruri cerești, fiilor.

Și dacă v-am învățat această mare învățătură a luminii și a vieții prin lumină, vă învăț încă, fiilor, vă învăț lucrarea rugăciunii neîncetate, ca să fiți voi mereu cei buni, căci cei ce se roagă neîncetat nu pot fi răi, nu pot fi neascultători. O, învățați rugăciunile pe de rost, Eu așa am povățuit acest popor, și de la începutul Meu cu el l-am învățat așa, iar dacă el M-ar fi ascultat și dacă ar fi ascultat și de trâmbița Mea din mijlocul lui, era numai cer pe pământ acum, și nu mai era întunericul care este acum peste tot pe pământ.

O, învățați să vă rugați neîncetat, fiilor, ca să puteți să vă faceți la vremea lor rugăciunile, chiar dacă aveți atunci de lucru cu grabă, căci treburile care dau deoparte rugăciunile și vremea lor, acestea se fac potrivnice lui Dumnezeu în voi, iar dacă vreți să iubiți cum se cuvine, faceți rugăciunile lucrând, dar trăindu-le pe ele și știindu-le, sau zidindu-le atunci, în vreme de greutăți și de lucru mult, cât este el de făcut, ca mereu și tot mereu, neîncetat să-L lăudați pe Domnul, măi fiilor. O, fiți mai harnici pentru cele ce sunt de lucrat, dar toți să fiți mai harnici și toți o dată, ca nu cumva să rămână multe nepuse în ordine din pricina negrijii de ele și a neunirii voastre pentru toate câte sunt de ordonat mereu și peste tot.

O, fiți cu tragere de inimă și cu rugăciune mereu. O, mereu, mereu Mă uit la voi. Nu fiți nepăsători nici unul față de lucrările Mele cu voi, față de toate, fiilor. Nu așteptați să fiți strigați, să fiți rugați, să fiți așteptați. Nu trageți să treacă timpul zilei fără să-l folosiți din plin de dimineața și până seara, cu rugăciunea împletit, fiilor, ca să vă fie ușoară viața și munca, că tot pe voi rămân cele nefăcute, că n-am pe alții, n-am argați pentru voi, dar să nu cârtiți, să nu vă scuturați de datorii, căci daruri multe trebuie să aveți, și să lucrați cu ele înaintea Mea nu o zi-două, ci mereu, fiilor, mereu ca și Mine, căci Eu mereu lucrez.

O, căutați să nu vorbiți urât unii peste alții. O, căutați să nu vă judecați față în față, să nu puneți vina unii pe alții, căci dacă faceți așa sunteți între cei trufași, fiilor. Ștergeți-vă vina prin mărturisirea ei, ca să fiți fără de vină înaintea Mea și înaintea diavolului, fiilor. El când vă știe cu vină la Mine, vine și-Mi face sâc, cum că sunteți de partea lui cu faptele, iar Eu plâng atunci, și vin și Mă rog de voi să vă alegeți de partea Mea, și să vadă diavolul aceasta.

O, fiți ascultători la ceea ce vă spun Eu, fiilor. Voi dacă ați venit și v-ați dat Domnului, sunteți apoi din Dumnezeu, nu mai sunteți din lumea aceasta sau din neamul din care v-ați tras ca să veniți să fiți ai Mei apoi. O, nu stați rupți în două, nu stați împărțiți lângă Mine, ci stați pe de-a-ntregul ai Mei și numai ai Mei. Altminteri vă faceți vouă rău prin neîntregirea voastră lângă Mine și vine diavolul și vă desparte de Mine, sau le faceți rău celor din care v-ați desprins ca să veniți să fiți ai Mei.

Fiilor, fiilor, pe calea creștinismului nu mai are pe nimeni creștinul, decât pe Domnul și pe frații Domnului. Pe calea aceasta sfântă se stă numai ca Dumnezeu, și Mă doare de la unii din voi că nu puteți să stați cuminți, că n-ați înțeles ce înseamnă pentru om nașterea cea de sus, și că nu mai este din lumea aceasta cu obârșia lui cel ce se lasă născut de sus. V-am îndemnat mereu să treceți din trup în duh, dar voi trebuie să înțelegeți creștinește și cerește, că iată, Mă doare că este deosebire între cel ce are nume de creștin și cel ce are fapta și viața de creștin. E deosebire între creștin și ucenic, fiilor, iar dacă cel ce vine să se nască de sus nu se face ucenic apoi, el face ca Petru care dădea să-și aibă grijă de ai săi după trup. O, dacă nu poți ca Domnul, rămâi în lume cu nume de creștin, și mai mult nu, căci cu Mine merg ucenicii, nu cei nedezlipiți de trupul lumii, și iată, e de învățat această ascultare ucenicească a celor ce se nasc din Dumnezeu. Am avut familii de creștini care și-au dat la mănăstire fiii sau fiicele și se duceau la ei părinții, și n-a mai rămas nici unul din aceștia cu Mine după ce s-au dus spre viață mănăstirească. O, nu așa este cu ordinea cea de sus pentru cel ce vine să fie ucenicul Meu. Acest popor trebuie să fie deosebit de orice fel de călcare a orânduielilor sfinte pentru cei ce se nasc de sus, că iată câtă suferință Mi-au făcut mereu cei ce n-au voit să se nască de-a binelea, și născuți de sus să rămână ei apoi, să rămână numai ai Mei, ucenici ai Mei cu lucru peste ei, și nu fără de lucru sfânt ucenici.

O, să nu aveți limite pentru a face binele, fiilor, pentru a face ascultare de toată orânduiala cea spre mântuirea voastră, măi fiilor. Citiți mereu povețele Domnului, că vă sunt împărțite la toți. Trage-l pe fratele tău la fapta mântuirii, n-o fă numai tu, căci același Dumnezeu aveți, și nu te primește Domnul dacă tu faci numai pentru tine fapta mântuirii și nu o faci mai mult decât pentru tine fratelui tău, ca să aibă Domnul cu ce să-ți prepare ție fructul mântuirii, căci lucrând la mântuirea altora poți să-ți strângi la Domnul mântuirea ta, iar altfel ești iubitor de sine chiar și pentru lucrul mântuirii tale, pe care nu știi să ți-l lucrezi.

O, fiilor, nu vă învățați să călcați peste împlinirile cerute de Domnul, ci învățați-vă să nu le dați uitării, să nu le dați de peste voi, și amintiți-vi-le unii altora, și toți ochi și urechi, căci numai puțin aluat dospește toată frământătura dacă nu sunteți atenți, și toată obștea se lasă spre neîmplinire dacă vede că sunt din cei ce nu împlinesc. O, nu e frumos să stai tu la rugăciune, iar fratele tău să facă altceva, și nu e frumos să stai tu la lucru, iar fratele tău să meargă la locul rugăciunii, căci nu se liniștește satana când vede pe jumătate viață și pe jumătate moarte, adică ascultare și neascultare de orânduielile sfinte.

O, învățați să vă faceți auziți când bateți ca să vă deschid. Nu-Mi bateți doar cu cererea sau cu dorința. Bateți-Mi iubindu-Mă și dorindu-Mă vouă, iar toate celelalte vi se așează la locul lor după trebuința slujirii voastre cu Mine. Să știți, fiilor, că nu toate cererile cu care bat oamenii la ușa Mea după nevoile lor, nu toate le împlinesc Eu. Nu pot să împlinesc Eu lor ceea ce-Mi cer ei, ci împlinesc lor când Mă cer pe Mine lor. Toți, aproape toți uită de la mână până la gură că împărăția Mea nu este din lumea aceasta și nu are nimic în ea și din ea, dar nu se suie la mintea lor, a celor ce-Mi cer pe cele din lume lor. Am spus acum aceasta ca să nu se mai laude mulți în numele Meu și cu numele Meu cum că Eu le împlinesc și că îi ajut foc nevoie mare, și iată, pășunea cea pentru mântuirea oamenilor nu este pe pământ, ci doar se vorbește despre ea fără de putere peste om, căci cei ce grăiesc despre mântuire nu-și și lucrează mântuirea ca să strălucească ea din ei și să se facă ea din ei lumină a lumii, Dumnezeu văzut în om prin lucrarea mântuirii.

Iată, primiți pe Duhul Sfânt! Botezați-vă cu botezul Lui ori de câte ori El vă grăiește vouă. Nu vă lăsați duși cu vorba cum că L-ați primit pe El când preotul v-a botezat și că-L aveți și că nu vă mai trebuiește. O, nu așa, ci umiliți-vă mereu pentru învățătura cea multă a Duhului Sfânt peste voi, căci vin din cer și vă învăț primirea Duhului Sfânt. De câte ori El vine, primiți-L și botezați-vă în El și spălați-vă greșeala în cuvântul Lui cel curățitor și botezător și dați-vă unul altuia îndemn sfânt pentru curățire de greșale, căci dacă zice omul că este botezat și pecetluit cu Duhul Sfânt, dar tot greșește încă, iată, trebuie mereu curățire, mereu înviere, mereu botez cu Duhul Sfânt. Iar cei ce aud, și nu împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, glasul Duhului Sfânt, sunt scriși aceștia cu neascultare și singuri se scriu cu cei răzvrătiți, cu cei neascultători. Amin.

Rugă dumnezeiască aduc vouă: nu păcătuiți asupra Duhului Sfânt. Trebuie grijă mare pentru această ascultare. Se poate greși mult cu cuvântul. Cei ce vorbesc mult și multe care nu sunt ale Duhului Sfânt, aceia să ia și să țină în gură piatră, ca să-și aducă aminte să nu păcătuiască prin grăire în deșert, grăire prin care omul Îl ia în deșert pe Dumnezeu. Păcatul împotriva Duhului Sfânt începe cu grăirea în deșert a omului care nu voiește să petreacă în Duhul. De la acest început al păcatului de felul acesta ajunge omul să-L ia în deșert pe Domnul, și pe Duhul Sfânt apoi, căci Duhul Sfânt lucrează mult și Se strecoară mult în calea omului prin tainice lucrări, iar dacă omul are obiceiul să-L ia în deșert pe Dumnezeu și numele Său cel sfânt, o, nu mai are mult până să-L alunge pe Duhul Sfânt când El vine să-i dea omului prilej de mântuire.

O, nimeni nu-i poate da omului libertatea de sub vina lui, nimeni, decât adevărul cel despre el, dacă omul se alege apoi de partea umilinței de duh. N-are omul umilință. Zadarnic are credință, zadarnică îi este chiar și iubirea lui de Dumnezeu, zadarnice toate, dacă n-are umilință omul, căci unde nu este umilință pătrunde pe neașteptate satana peste toate cele bune din om, și îl scoate vinovat de viclenie pe om. De aceea Eu l-am povățuit pe creștin și i-am spus să nu măsoare el, nici pentru el, nici pentru fratele său, și stau acum și privesc cum ascultă el ceea ce Eu l-am învățat, și îl văd cum uită și îl văd cum îi cere socoteală celui de lângă el, așa cum Marta Mi-a cerut socoteală pentru Maria, și a primit învățătură pentru această măsurare a ei.

O, e greu să iasă duhul viclean din om. Îi stă la îndemână omului acest duh, și s-a învățat cu el omul, dar Eu le spun celor ce se pretind că sunt creștini, și le spun așa: Nimeni să nu viclenească cu limba lui, nimeni să nu spună că iubește, că cinstește pe Domnul dacă celor din jurul lui nu le face asemenea. Și nimeni să nu spună că iubește pe Domnul și că ceilalți nu-L iubesc, ca să-și ia dreptul să le ceară acelora socoteală. O, nu așa se câștigă suflete de partea Domnului, ci cu înțelepciunea iubirii și a răbdării care se naște din iubirea dintre frați, o, și cât aș vrea și câte aș avea de deslușit celor ce au venit și s-au dat sau se dau lui Dumnezeu alături cu fiii cuvântului Meu pe cale! Eu nu pot fi părtinitor, căci Duhul Adevărului este însoțitorul Meu, și este Acesta plin de iubire și de iertare pentru cei ce iartă, pentru cei ce iubesc. Și iată, părinții sfinți dau în ziua aceasta povață cerească creștinilor care iau calea Domnului, calea împărăției cerurilor pe pământ. Îi am de-a dreapta Mea pe sfinții cei sărbătoriți, și le dau bucuria de a povățui biserica Mea, căci au iubire pentru Mine și pentru ea ca părinții adevărați, care au suferit pentru adevăr, pentru Duhul Adevărului Cel despre dumnezeirea Mea, care a fost pusă la îndoială de cei vicleni în vremea acestor sfinți, căci a sunat trâmbița împărătească și i-a adunat laolaltă în sobor pentru deslușirea adevărului dumnezeirii Mele, și au biruit sfinții Mei, au biruit pentru Mine, căci au fost ei cei adevărați. Amin.

— O, adevărate sunt lucrările Tale prin sfinții Tăi, Doamne al sfinților! O, mare și înalt este locul locuinței Tale din vremea aceasta pe vatra neamului român, unde se împlinește cuvântul Tău cel despre adevărații închinători, care nu umblă pe drumuri și pe la case de închinare, și nici în Ierusalim, de unde Tu ai fost alungat și stârpit de poporul iudeu, de stăpânitorul acestei lumi, ci numai în duh și adevăr ridici Tu Ție închinători.

O, nu mai sunt azi locașuri ținute în sfințenie, Doamne. Nu mai este dreptul Tău în locașurile de biserici. Noi ne-am tras în Tine, Doamne, ne-am dus în locuri pustii de oameni, ca să fim numai ai Tăi, sau am stat între oameni ca în pustie, și am stat întru Tine, Doamne, nu în lumea aceasta am stat. Le spunem celor ce se apropie să îmbrățișeze sfințenia și Duhul Adevărului, și îi învățăm pe ei din cer duhul umilinței, că iată, n-are omul umilință, se rușinează să stea umilit înaintea Ta și înaintea oamenilor.

O, să nu iasă de sub vină creștinii! Să nu-și piardă umilința pentru care vin spre Tine ei, ci să și-o crească clipă de clipă, că fără umilință este viclean creștinul. Rugăciune și nădejde, credință și iubire, răbdare și iertare, toate prin multă umilință lucrate, aceasta are de lucrat în toată clipa cel ce se aduce Ție ca să fie creștin după adevărul a toate. Creștinul să nu se aplece spre duhul vicleniei ca să-și piardă pocăința. Nu-i trebuie notă bună creștinului și bucurie de la notă bună sau liniște și mulțumire pentru acestea, o, nu-i trebuie notă de la cei din jur, ci îi trebuie notă bună la pocăință, Doamne, căci pocăința își strânge bunătate de la cei din jur. Nu este creștin mai frumos, mai ușor de purtat de sufletele din jur, ca și cel ce-și păstrează prin toată purtarea lui cea dinăuntrul lui și cea din afara lui pocăința și duhul ei cel lucrător la vedere. Nu trebuie rostite cuvinte de pocăință, ci lucrarea pocăinței trebuie, nu măsura ei cea prin cuvinte. Nimeni să nu-și pună notă singur, și nimeni să nu-și smulgă notă mare pentru el. Învățătura cea pentru creștini se naște din faptele lor, din prisosul sau din lipsa duhului frăției sau al jertfei frățești, iar această învățătură vine din cer, după ce privește cerul peste cei ce sunt biserică a lui Hristos pe pământ, iar Duhul Adevărului este Cel ce lucrează rugăciune și nădejde, credință și iubire, răbdare și iertare, toate cu multă umilință păstrate și lucrate de cei ce iubesc pe Dumnezeu.

Trebuie duh de umilință mare la creștini, o, Doamne. Îi povățuim pe cei greoi spre Tine, și care nu-și înțeleg neputința cu care vin și în care sunt, și îi povățuim spre o umilință frumoasă, căci din pricina lipsei duhului umilinței față de semeni, față de toți cei de pe pământ, față de cele din cer și de cele de pe pământ, față de toți cei drepți și de toți cei păcătoși, o, din acestă lipsă de umilință, de aceea nu scapă omul de carne și de păcatul cu carnea în însăși carnea lui. Să-i povățuiască fiii poporului Tău pe toți cei care vin spre înviere, Doamne, și să le spună lor de purtarea crucii și de lepădarea de sine, care ajută omul să învieze din păcat.

voi fiți sfinți cu credința și cu credincioșia și cu jertfa, fiilor, dar fără să măsurați voi. O, învățați, învățați să nu măsurați voi, căci Marta a dat să măsoare ea pentru sora ei și n-a fost frumos cum a măsurat ea. Fiți fiecare plin de bucurie să vă jertfiți pentru tot ceea ce este de împlinit, iar curatul jertfei stă în această taină: să nu măsurați voi nici pentru voi, nici pentru frații voștri, căci omul săracul e învățat să-și fie părtinitor și caută cu șperț, bietul de el, dar voi învățați să fiți ca în cer, curați cu inima și cu fapta și cu cuvântul și cu jertfa, în toată iubirea, și nu cu jumătatea ei, căci întreagă trebuie folosită și dăruită măsura cea pentru Dumnezeu și pentru frați, iar cea primită să n-o măsurați voi, ci umiliți-vă pentru voi, ca să fiți frumoși, fiilor. Eu această taină am dorit să vă deslușesc în ziua mea de serbare, ca să învățați voi din ea să vă așezați tot timpul frumos în inima celor ce vă poartă în ei spre Domnul. Cărarea voastră spre Domnul sunt ei, precum ei sunt cărarea Domnului spre voi. Învățați să prețuiți această cărare, învățați-vă cu această măsură, căci cum sunteți în ei, așa și în Domnul sunteți, o, fiilor.

Iată, să fii sfânt nu e o semeție cum mulți spun asupra celor ce trăiesc în sfințenie, ci este o ascultare de Dumnezeu, Care a spus: «Fiți sfinți, că fără de sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul, iar sfinții vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este», precum este scris.

Iată, nu e o datorie ca să fie omul sfânt, ci e o ascultare de Dumnezeu, Care a spus: «Fiți sfinți!». O, dar multe podoabe are pe el veșmântul sfințeniei după ce se țese el prin credința în Mine a celui ce se scoală ca să creadă și să-și dovedească apoi credința prin faptele sfințeniei. Aceste podoabe trebuie să le înțeleagă și să le zidească în el și pe el cel ce se întâlnește cu Mine la această fântână, la izvorul Meu de cuvânt de aici. Puțini de tot, puțini din cei care Mă află aici izvor de apă izvorâtoare întru viață veșnică în om, o, puțini vor să și înțeleagă duhul învierii, care dă omului viață veșnică, viață care nu se oprește din lucrarea ei, ci merge și lucrează și rodește până în vecii.

Se teme omul de înviere. Cum se teme? Se teme de adevărul cel despre el omul. Femeia samarineancă nu s-a temut când Eu i-am spus ei adevărul cel despre ea. Ea a înțeles duhul învierii care a ieșit înaintea ei spre facerea ei cea de sus. Fiilor, fiilor, pe calea creștină se lucrează curățirea omului, iar altă lucrare nu are calea neamului creștinesc.

O, e zi de învățătură, fiilor. Creștere măreață vă dau mereu. Vă învăț apoi să vă creșteți unii pe alții așa cum vă cresc Eu pe voi, după pilda frățiorilor care se cresc unii pe alții după cum se nasc pe rând, și care urmează la creștere sub mâna frățiorilor care au fost crescuți, după ce pe rând s-au născut. O, creșteți-vă unii pe alții așa cum am crescut-o Eu pe femeia samarineancă după ce am așezat în ea duhul credinței, duhul descoperirii lui Hristos.

Voi, cei mari cu duhul și cu creșterea și cu lucrul creșterii, fiți mari cu lucrarea, fiilor, și dăruiți-vă din plin lucrării facerii omului și bucurați-vă de cei care cresc, căci adevărații lucrători sunt cei ce nu-i țin mai mici pe cei mai mici ca ei în duh și în faptă, iar dacă-i țin ca pe unii mai mici, fac aceasta pentru dragostea de ei, ca niște frați care se iubesc unii pe alții și care-și dăruiesc unii altora tot ce au mai bun în ei și lângă ei cu o dragoste mare cât a Mea, fiilor, fiindcă vine vremea să luați din cămară dragostea prin mâna celor cărora v-ați dăruit fără de camătă în dragoste, fără să așteptați răsplată, o, fiilor.

Vă mai spun vouă, vouă și celor ce se nasc de sus spre creștere, și iată ce vă spun: O, să nu vă lăsați smulși din Dumnezeu. Să nu vă smulgă nimic și nimeni din Mine, nici rudele, nici prietenii, nici lumea, nici trupul, nici rangul, căci toate dau să vă consume vouă iubirea și înrădăcinarea vieții voastre în Domnul. O, cine se smulge, cine se dezrădăcinează din duhul lumii și al stăpânitorului acestui veac, să aibă acela grijă trează mereu să nu se lase dezrădăcinat apoi din Dumnezeu, căci ispitele vin și fac fețe-fețe înaintea celor ce au luat din duhul învierii, fiindcă nu toți cei ce se vor a fi, o, nu toți înțeleg ce înseamnă Dumnezeu și ce înseamnă să fii după adevăr creștin.

Iată, încă învățătură pun pe masa cea de azi pentru cei fără rod lucrător: Voi, cei care sunteți între cei ce se vor a fi și vă știți că slăbiți în jur pe frații Mei, care sunt și care se vor naște, o, stați mai deoparte cu lucrul vostru, ca nu cumva să vă ia pe voi în ei cei care ați da voi să-L dați pe Hristos lor, ca nu cumva să moară apoi prin voi dintre cei mai mici ai Mei și să fiți vinovați pentru ei. Nu oricine trebuie să stea la lucrul creșterii omului, ci numai cei cu lepădare de sine, numai cei care nu cer camătă pentru lucrarea lor, pentru dăruirea lor, numai cei care nu se dau pe ei, ci pe Mine doar, spre învierea celor ce vin, ca să fie și ei apoi.

O, sunt dintre cei ce nu înțeleg ce este învierea, dar în neamul creștinesc se lucrează numai curățirea omului, iar tu, cel greoi încă pentru învierea Mea în tine, o, dacă ai vrea să înviezi te-ai bucura să afli cum ești tu și cum ești așezat în cei din jurul tău, cum te-ai așezat în ei, și nu ți-ai mai apăra slăbiciunile și greșalele, care te cad mereu, care-ți fac ție loc în ceilalți așa cum ești, și nu altfel. O, dacă tu nu cauți învierea ta și faci durere învierii omului, crezi că poți trezi tu în om duhul învierii?

O, pace vouă, mironosițe ale suferinței Mele atunci! M-ați iubit cu putere multă pe toată calea Mea de atunci, dar și mai cu putere pe calea suferinței crucii, și apoi pe calea mărturisirii cea pentru Mine după ce M-am așezat lângă Tatăl prin înălțarea Mea la El. O, aduceți Domnului slavă, aduceți bucurie pe pământ, căci sunt cu voi la masă de cuvânt acum, pe pământ. Amin.

— Aducem, Doamne, putere de credință statornică în cei ce Te caută, și cărora Tu Te lași găsit la masă de cuvânt aici. Dragoste fără de sfârșit să aibă în ei cei care se dau Ție, și fără de sfârșit să le fie lor viața, căci Tu ai spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată!». O, ce moarte rușinoasă este pentru om când vine peste el necredința, Doamne, când îi moare credința! Celui ce nu-i cade credința nu moare niciodată, o, Doamne, iar cel ce moare este cel ce nu mai are credință, căci se smintește pentru credință. Ce este această sminteală? Este îndoială această sminteală. Dar cum vine îndoiala? Duhul de judecată este nașterea acestui păcat, care-l trage pe om în lepădarea de credință. O, e mai mare dragostea! Ea nu cade, căci rabdă iubind îndelung, și este ea cea mai ușoară povară, căci stă în umilință.

Grăim vouă cu dragostea din noi, cu Domnul în noi. Ne este dor de Domnul în voi așa cum a fost în noi pe pământ, și plată scumpă avem în cer pentru dragostea de El, care nu s-a stins în noi, și între noi și El. O, fiice ale credinței, aveți grijă de felul cum vă înfățișați înaintea Domnului credința și dorul de El. Iubiți sfințenia pentru cei care vă înconjoară și pentru voi apoi. Femeia sfântă trebuie să fie învățătoare sfântă pentru sfințenie în jurul ei. E lipsă de sfinți și de sfințenie pe pământ, în timp ce desfrânarea și duhul ei merg pe cale cu tot omul ca și înainte de potop. Femeia nu se mai îmbracă și stă goală în ochii tuturor trecătorilor, și e mai îmbrăcat bărbatul decât femeia, și e numai Sodomă și Gomoră peste tot pe unde stăpânește omul, iar pe unde omul știe că este scris numele lui Dumnezeu, acolo trăiește pe scaun mare fățărnicia, aluatul de care Domnul Și-a învățat ucenicii să se ferească și să nu înșele ei neamurile pământului ca și cei care zic și nu fac și ei ceea ce zic altora să facă.

O, multe femei au luat pe deasupra haină bărbătească, numai ca să aibă grijă de Hristos din ele, și de ele apoi în Hristos, și de cei din jurul lor ca să nu se prăbușească vreun om slab la vederea trupului lor de femeie, căci femeia a slăbit de la început spre ea pe bărbat și l-a dezbrăcat de Domnul pentru dragostea de ea. O, mărirea femeii este ca să fie acoperită și să-și pună pe cap maramă pentru îngeri, căci îngerii au semnul supunerii pe creștetul lor îngeresc atunci când se arată ca să fie văzuți, și povestită apoi înfățișarea lor, de la care au oamenii de învățat. Femeia care iubește pe Domnul nu mai iubește și omul cu aceeași iubire, ci îl cinstește doar, iar ea se face plăcută Mirelui ei, Bărbatului ei Cel din cer, și numai pentru El se gătește ea cu ceea ce-I place Lui, dar femeia care se iubește pe sine își face rost de supuși dorințelor ei și-i trage spre ea pe cei din jur și se face ea cădere din viață a omului, și cine este cel care poate să se izbăvească din această prăpastie de suflet?

Caută omul, caută mereu, caută viață pentru păcat. Este scris în cartea cea de azi a cuvântului lui Dumnezeu că n-ai să mai vezi om bătrân, că merge și intră pe o ușă bătrân și iese pe alta tânăr și se face omul frumos pentru păcat.

O, omule mult greșit și pedepsitor de Dumnezeu înăuntru și în afara ta, nu mai căuta, nu mai tot căuta fericirea! Caută lacrimă pentru multele tale păcate, că dacă nu te vei așeza în pocăință pentru cele rele ale vieții tale, te vei întâlni cu o zi în care te vei vedea ca în oglindă cu viața ta cea plină de păcat. O, cine să-l mai scape pe bărbat de femeie, când el și după moarte este de folos femeii?

Iată, femeia dacă nu iubește sfințenia și pe Domnul, se face ea cădere pentru om. V-am grăit cu bucurie mare, și tot cu bucurie am dat să facem învățătură pentru sfințenie și povață împotriva păcatului pedepsitor de Dumnezeu în om. Puțini sunt cei cărora le este dat să înțeleagă taina lui Dumnezeu cu omul pentru trup curat, și de aceea este atâta suferință, atâta lacrimă pe pământ și în cer.

O, Doamne, fă din iubirea noastră pentru Tine, fă pe pământ mironosițe pline de dor de Tine și de sfințenie peste oameni! O, Doamne, fă din credința noastră în Tine și în cuvântul gurii Tale, fă multă credință în oameni pentru cuvântul Tău, pentru povestea Ta de dragoste dintre cer și pământ, prin care chemi și aștepți să se facă oamenii fii ai lui Dumnezeu! O, Doamne înviat, fă din bărbăția noastră ucenici și ucenițe pentru Tine cu multul pe pământ, ca să avem în cer mângâiere de la mângâierea Ta cea de la om, că dragostea de Tine arde în noi și în cer, și e plin cerul de sfinți vii cu lucrarea cea pentru mângâierea Ta!

O, ferice celui ce vine și intră cu poporul Meu și se îmbracă cu lucrarea statorniciei și a iubirii de Dumnezeu, dar neferice este celui ce se duce apoi de la Mine crezând că Eu voi fi cu el pe unde el va merge, dar Eu am spus că în lume nu Mă mai duc, decât cu toiagul certării, și stau în mijlocul poporului Meu și cuvintez tot cuvântul Meu peste credință și peste necredință și intră peste tot cuvântul Meu și lucrează el, și apoi judecă el pe cei ce-l dau la spate, căci așa va fi, cum Eu am spus.

Iată, fiilor credincioși cuvântului Meu, trebuie credință statornică, măi fiilor, căci altfel omul se pierde și se duce de unde a venit, se duce în lume după ce iese din ea ca să vină după Mine cu crucea sa. O, fiilor, cine pleacă din poporul cuvântului Meu cel atât de aproape de voi, pleacă din Dumnezeu. Să fie credință mare pentru ceea ce spun, că vă spun cuvânt de ajutor ca să știți că nu oricum și oriunde pot Eu fi cu cel ce vine și pleacă apoi ca să fie tot cu Mine, după cum își zice el când se trage de lângă Mine. O, puteau apostolii Mei să spună că pleacă în altă parte, în ale lor sau în ale oamenilor ca să-Mi slujească ei în alt fel, din altă parte sau de lângă ai lor după trup? Dacă Iuda s-a tot păstrat lângă ai săi și lângă cei potrivnici Mie, a mai rămas el, a mai rămas cu Mine? Dar ce s-a petrecut cu el apoi, e puțin pentru ca să fie înțeles că nu oriunde puteau ucenicii să fie cu Mine? O, slujirea cea pentru Mine este acolo unde sunt Eu, căci am spus în ziua de Florii: «Dacă-Mi slujește cineva, să vină după Mine, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu și Tatăl îl va cinsti pe el cu statul lângă Mine, cu locul său lângă Mine». Iată, unde sunt Eu am spus, nu în altă parte, căci în altă parte își slujește sieși omul, nu Mie, și mai ales când alege el să plece de sub sarcina Mea.

O, ce măreață este slujirea lângă lucrarea cuvântului Meu dacă-i place de Mine celui ce vine! Nu se poate vedea cu ochiul trupului această măreție, dar plata celor ce-Mi slujesc aproape este chiar această măreție, chiar când timpul merge încă, nu numai când timpul se va opri ca să fie Dumnezeu apoi în locul timpului. Și încă o taină vă spun: Trebuie vioi să fie în timpul slujirii cei ce-Mi slujesc. Nu cu fața tristă să fie ei, nu cu inima tristă și golașă de har, că e măreață slujirea lângă Mine și trag la ea îngerii și privesc și slujesc cu bucurie lângă cei aleși pentru această măreție. O, nu căutați după ea cu ochiul și cu inima, ci cu credința, măi fiilor. Eu nu vă duc cu vorba, o, fiilor. Nu este așa cum spun cei cu sufletul pribeag că voi sunteți duși cu vorba. O, de-ar fi și ei duși cu vorba așa cum sunteți voi! Sunt din cei ce au venit și au stat, și au plecat apoi de lângă Mine și de lângă voi și spun că și-au pierdut timpul și rostul, dar acum ce cinste și ce rost au dacă au plecat, și cui dau ei rostul lor? Ba, din contra, vor da aceștia răspuns pentru timpul cât au stat lângă crucea Mea și M-au părăsit apoi și, iată-i, se duc la preoții din lume după răcoare, dar nu mai găsesc ei pe nicăieri ceea ce au avut.

Iată, taină vă spun vouă pentru biruința prin dragoste: Aveți grijă de ceilalți, mereu de ceilalți fiecare din voi, și nu de voi să aveți grijă, căci cine ascultă așa, nu moare niciodată, nu piere de lângă Mine și de lângă slujirea Mea, iar dacă aveți grijă de voi vă faceți urâți celorlalți și Mie, căci duhul frăției cerești și creștinești are simț înalt, simț adânc, fiilor. O, dacă nu căutați în toată clipa să fiți cu bucurie plăcuți celor din jur, ce pretenție ar fi să mai aveți, și de ce ați mai fi nemulțumiți între ei? Atunci, din contra, vă trebuie umilință mare, trezire mereu spre umilință, grijă mare ca să nu vă biruiască satana cu gânduri îngâmfate și, mai mult, cu duhul nemulțumirii și al deznădăjduirii apoi de voi înșivă, căci piere atunci dragostea din voi și își face loc întunericul de la lipsa dragostei, de la lipsa de Dumnezeu din voi.

O, să nu vă faceți rost de nemulțumiri față de frați, fiilor. Prin tot felul de împrejurări prin care trecem, voi nici în gând să nu vă șoptiți ca să vă trageți în lături de lângă Mine, din locurile Mele cu voi, căci și gândul numai, chiar și gândul fără de cuvânt rostit îl bucură pe satana și mult îl bucură, și stă el apoi la pândă să găsească prilej cumva și să împlinească și să vă cadă din cinstea cea de la Tatăl și să vă ducă în prăpastia în care Eu, Domnul, M-am băgat după voi ca să vă scot și să vă scutur de toate murdăriile și uscăturile și să vă vindec zgârieturile și să vă dau apoi hăinuță de masă cerească și să vă așez cu Mine la masă, fiilor. O, nu e greu cu Mine ori prin ce am trece, dar e greu fără Mine, e greu pentru cel ce pleacă, e greu și pe pământ, e greu și apoi, căci va sta el atunci față în față cu cuvântul Meu, pe care l-a crezut.

— O, Fiule scump și slăvit cu slava pe care o ai de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, iubirea este fără de trup ca și îngerii, iar obârșia ei este de sus. Omul cel de jos însă n-a putut să înțeleagă ce este iubirea, dar ea a fost pătrunsă de înțeles de către sfinți, iar sfinții și-au arătat liber pe cele dinăuntru ale lor și și-au pus rugăciunile lor pe hârtie, și-au pus înaintea oamenilor petrecerea lor cu Tine, iubirea și-au pus-o ca unii fără de trup ca și iubirea lor, care venea de sus și îi învăța și îi însoțea pe ei.

O, popor al Fiului meu, Dumnezeu-Cuvântul, rugăciunea trebuie să rodească. La cei sfinți ea este chiar rodul lor, nu al rugăciunii lor. Aceasta au voit cei ce vă cârmuiesc pe voi în Domnul, aceasta au avut să vă spună ei într-o zi, nu demult, și n-au mai spus apoi, dar este în cer această zidire de cuvânt, lecția aceasta necoborâtă încă la voi așa cum ea s-a zidit în cer când a dat să coboare la voi cu grai. Au spus la masa cea de azi cu voi, v-au spus cei ce vă cârmuiesc în Domnul că poporul acestui cuvânt sfânt trebuie tot timpul să fie mărturisitor al celor dinăuntru ale omului, fiecare căutând să facă aceasta în chip curat. O, fiilor, sfinții și-au pus rugăciunea lor pe hârtie și și-au arătat-o, și-au arătat mintea și lucrarea ei, că așa lucrează cel care are pe Domnul în mintea sa, Îl scoate la lumină ca să vadă cei din jur, să vadă oamenii cum este Stăpânul lui, să vadă cine-l face pe cel sfânt să grăiască, cine face în el, cine zidește, cine lucrează în el. O, fiilor, sfinții și-au arătat și și-au mărturisit rugăciunea, nu înțelepciunea, nu știința lor, ci rugăciunea care știe, căci în rugăciune își spuneau păcatele lor, iar acum creștinii citesc rugăciunile lor și sunt mulțumiți cu atât, cu cei ce au zidit aceste rugăciuni, cu cei care au simțit ceea ce au mărturisit. Sfinții s-au judecat pe ei înșiși mereu, căci se simțeau păcătoși, și n-au mai fost judecați, ba au alungat mereu pe diavolul, care le auzea rugăciunea lor cea mărturisită și lăsată la urmași apoi ca lucrare sfântă a minții.

Iată, mintea care se îndeletnicește cu rugăciunea cea mărturisitoare, ea nu mai are grijă să judece pe semeni, căci are lucrul cel pentru sine, pentru curățirea sa. Când cineva între frații de aceeași treaptă judecă ale fraților măcar în gând, acela este judecător, nu rugător, și cade apoi sub judecată prin faptele sale, căci mintea omului nu este deprinsă să stea cuminte, să nu se uite în lături și să ia pe ale altora ca să le judece punând cap la cap toate și socotind după ea toate. O astfel de minte este dumnezeu pentru om, iar omul nu poate scăpa de robia ei, că ea îi este stăpân. Nu mai încape Domnul cu smerenia Sa, cu cârmuirea Sa într-o așa minte. O, așa sunt oamenii de pe pământ, toți una și una. Toți uită că Dumnezeu i-a pus omului în cap mintea pentru ca să stea Domnul în ea cu umilința cea dumnezeiască, dar omul stă el. O, nu așa l-a făcut Dumnezeu pe om, iar dacă omul are minte și loc pentru ea în trupul lui, să-L lase pe Domnul să Se folosească de ea, că Domnul nu-i face rău prin ea așa cum singur își face omul, își face și lui, Îi face și Domnului, Celui ce l-a zidit pe om.

O, nu e rugăciunea, nu e Domnul în mintea omului nici măcar când citește el rugăciunea cea după sfinți lăsată la creștini, căci și după ce rostește rugăciuni din sfinți tot ca el rămâne omul. Împăratul David, strămoșul meu, își mărturisea mereu păcatele înaintea Domnului și Îl ruga pe Domnul să-Și întoarcă fața de la păcatele lui și să șteargă toate fărădelegile lui, iar apoi Îl ruga să zidească în el inimă curată și duh drept și înnoitor întru cele dinăuntru ale lui, ca să nu-l lepede Domnul pe el de la fața Sa și să ia de la el Duhul Lui Cel Sfânt, ci să-i dea lui Domnul bucuria mântuirii și întărirea duhului stăpânitor întru el, ca să-i învețe și pe alții căile Domnului și să se întoarcă la Domnul cei necredincioși.

O, iată ce lecție mare pregătită la tronul slavei a dat să coboare la voi, și a coborât acum! O, fiilor, să aibă cu cine să grăiască cei ce vă grăiesc vouă pe cele de sus. Să nu tăceți când ei vă grăiesc, ci să faceți loc larg grăirilor duhovnicești în biserică, măi fiilor hrăniți din cer. O, iubiți lacrima pocăinței, lacrima iubirii, că iată, ochii care râd sunt ochi desfrânați. O, nu lăsați de peste voi aceste învățături. Să grăiască ele mereu cu voi, nu numai azi, o, nu numai azi, căci omul din lume care citește cuvântul lui Dumnezeu, dat de către voi ca să fie cunoscut, i se pare omului îngâmfat că poate și el să grăiască așa ca Dumnezeu, i se pare că știe și el ca Dumnezeu. Numai că omul nu este Dumnezeu, ci este om și atât, și este păcătos omul și poartă trup păcătos. Numai dacă ia de la Domnul, numai dacă-L lasă pe Domnul să grăiască peste el, numai atunci poate și el să știe ca Dumnezeu, iar altfel nu, căci iubirea aceasta este fără de trup, este fără de păcat, din Dumnezeu curat izvorâtă, nu din mintea omului slujitor păcatului poate ea să curgă curată.

O, aerisiți-vă inimile, fiilor! Vă spun vouă aceasta ca să mă audă oamenii de pe pământ de peste tot. Precum omul își aerisește casa și lucrurile toate cu aer curat, deschizând peste tot ca să vină aer și să împrospăteze și să împrăștie miasma din casa sa, o, tot așa și cu inimile trebuie să faceți, căci inima creștinului este casa lui Dumnezeu, iar în ea trebuie mirosuri scumpe și păstrate scumpe și trebuie aer proaspăt și lumină multă și curățenie scumpă la vedere.

O, aerisiți-vă inimile, fiilor, și voi, oamenilor care purtați nume de creștin! O, nu căutați să vă judecați singuri faptele, ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu și de semeni, mulțumirea sau nemulțumirea de voi sau de semeni! O, nu așa! Vă trebuie stăpân, fiilor, vă trebuie mereu pentru aceasta ce trebuie să faceți, căci strămoșul Adam dacă n-a ales să aibă stăpân peste el și-a îngăduit să facă păcat, să se lase spre slăbiciuni și să judece apoi pe Dumnezeu pentru păcatul săvârșit în vreme de neascultare de stăpân.

Iată, copiii vor să crească mari ca să scape de sub mâna și veghea părinților și să-și poată îndeplini apoi dorințele lor, gândurile lor, simțirile lor. O, nu așa. O, nu așa a fost copilul meu, Fiul meu Hristos, nu așa a fost cu Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul meu ca să aibă mamă pe pământ precum are El Tată în cer. O, ascultați de duhul învățăturii care vine pe pământ. Păcatele se vindecă prin suferință, iar suferința apoi se vindecă prin iubire și prin umilința iubirii. Iubirea este fără de trup, nu este ca suferința care doare în trup pe cel ce a păcătuit. Iubirea nu trebuie vindecată, ci trebuie tot mai mult zidită pe pământ și în pământ, căci pământul este omul, dar prin iubire pământul acesta se face cer, în care Domnul Se poate odihni apoi, numai să vrea omul să aibă Stăpân peste el pe Domnul și pe slujitorii Lui, a căror inimă este curată și sfântă pentru cei călăuziți de ei.

Aceasta am avut de așezat peste poporul Fiului meu Iisus Hristos în ziua de bunăvestire peste mine a îngerului Gavriil, când el mi-a dat Stăpân mie pe Domnul, pe Cel purtat în pântecele meu, până ce El a ieșit înaintea lui Israel ca să-l învețe pe el mântuirea omului.

O, slavă Ție, Tată și Fiule al Tatălui și Duhule Sfânt Mângâietorule, Dumnezeule întreit, Dumnezeul meu! Am grăit poporului ales pentru grăirea Ta cu el, o, Doamne, și am pus pe masa lui lecția rugăciunii, lucrarea minții, umilința ei, pentru ca să rodească omul rod pentru cer.

O, pace ție, popor al lui Hristos! O, aerisește-ți casa ta mereu pentru Stăpânul tău, pentru Cel plin de mireasmă de sus, pentru trupul Lui cel slăvit și purtat de îngeri înaintea ta pentru grăirea lui, cu care El te slujește. Amin.

— O, câtă iubire, mamă! O, cât duh iubitor pentru cei ce trec din trup în duh în numele iubirii, căci iubirea este fără de trup, mamă, și face din oameni slava sfințeniei cea pentru Domnul pe pământ.

Să nu se descumpănească nici un păcătos. Iubirea este fără de trup. Să nădăjduiască toți păcătoșii. Ceea ce nu pot ei din pricina osândirii lor sub păcat, poate iubirea, poate ea pentru ei, numai să poată ei să creadă în puterea ei, care vindecă omul de păcat. O, trebuie umilință mereu și veghe mereu pentru umilință, căci numaidecât își pierde omul umilința, că ochiul lui umblă, și umblă și mintea lui apoi și-și pierde omul umilința, dar de fiecare dată să se arunce omul în albia iubirii și să-și aerisească inima și ființa, căci diavolul nu poate mai mult în cel care-și spală păcatele mereu, mereu, ieșind cu ele la lumină. Cârtița când este scoasă la lumină nu mai are mult și piere apoi. Așa și păcatul cel ascuns în om, piere când este învederat, iar lucrarea sfinților aceasta a fost: grăirea lor cu Domnul Mântuitorul, ca să le fie lor milostiv pentru iertarea lor de sub păcat.

O, să nu vorbească singuri cei ce învață pe creștini aerisirea inimilor lor. Toate duhurile străine de Dumnezeu să iasă afară din inimi și să se facă frumos și curat pentru Domnul, așa cum în casele voastre scuturați și aerisiți și așezați toate la loc cu socotință, aruncând pe cele ce încurcă și înăbușe, căci omul nu trebuie să aibă nimic, nimic, decât pe Dumnezeu.

O, pace ție, măi poporul Meu! Fericit ești tu, cel învățat de Dumnezeu, dar tu să nu-ți spui că poți și tu să știi și să grăiești ca Domnul, ci umilește-te, așa cum sfinții toți s-au umilit și M-au cerut loruși, M-au cerut să-i fac cerești și să-i port în sânul Meu apoi, iar Eu așa fac, și toți trăiesc în Mine, căci s-au smerit și M-au iubit fără de trup și au trecut mereu din trup în duh ca să se dea lui Dumnezeu. Amin.

Așa și atât a fost cuvântul zilei de azi a sărbătorii cea pentru mama Mea Fecioară, iar peste tot cuvântul, Eu, Domnul, pun acum pecetea Mea: Iisus Hristos. Amin, amin, amin.

Pace ție, popor al cuvântului Meu! Primește, fiule, grăirea Mea și du-Mă pe umerii tăi mici. Stați în sfat unii cu alții și lămuriți-vă bine pentru lucrarea purtării lui Dumnezeu alături toți, fiilor. Când omul are de lucrat sau de purtat ceva pe cale pentru nevoile lui, merge și-și înjugă la car boul sau calul sau asinul sau alt ajutător vieții lui și-i spune celui ce-l înjugă, îi spune: „Apleacă-te!“, sau îi spune: „Primește!“, după cum își învață el pe cel de ajutor lui și sarcinilor lui. O, așa te am Eu pe tine, popor purtător de Dumnezeu, dar să te am și să te cer și să te apleci și să primești pentru Mine și pentru ca să Mă ajuți ori de câte ori Eu, Domnul, am nevoie de dragostea ta, de brațul tău, de cuvântul tău, de sfatul tău cu Mine și de duhul mărturisirii, fiule. O, cum ai putea altfel tu să-Mi fii de sprijin Mie și venirii Mele la tine pentru ca să grăiesc Eu oamenilor de pe pământ? O, să nu vii la Mine, să nu fii cu Mine și să nu stai cu Mine pentru altceva, să nu stai pentru tine cu Mine, căci Eu sunt sub povara venirii Mele din greu pe pământ și Mi-ai fi povară peste povară dacă ai sta pentru tine cu Mine și Mi-ai fi răceală și Mi-ai fi durere, căci cel fără de lucru sfânt pentru Mine nu Mă poate sprijini.

O, poporul Meu, lucrarea Mea cu tine este să vin pe pământ și să-l îndumneziesc pe om, să-l fac asemenea Mie înaintea Tatălui, să Mă dau lui, să fiu una cu el așa cum sunt cu Tatăl și să-l aduc Tatălui de fiu al Său.

Nimeni să nu se alăture laolaltă cu oștiri creștinești pentru întocmirea poporului Meu de Nou Ierusalim, nimeni decât cei care numai pentru Domnul fac aceasta, iar cine face cu alt gând această venire a sa la Domnul, acela este slab, precum slabă și mică îi este haina sa de nuntă la masa cea frățească, cea duhovnicească, cea pentru Hristos cu frații Săi.

Pace ție, popor al cuvântului Meu! Ai grijă de simțirea inimii și a credinței tale, ai grijă, fiule, ca să poți să fii dăruitor și ca să știi tu bine care îți este dorirea venirii tale la Domnul. O, se cunoaște cel ce vine pentru sine, precum se cunoaște bine cel ce vine pentru Domnul. Cine vine pentru Domnul uită de sine și se preface în har și în dăruire cu mulțumire și prețuiește mult calea Domnului și pe însoțitorii ei. Cel ce vine pentru sine face multe supărări, multe apăsări, multe dureri, multe pretenții apoi, multă trufie, și din acestea se nasc cuvinte fără cer în ele și fapte trufașe, care se vor a fi premiate aparte, căci unui așa om îi este de ajuns mulțumirea de sine față în față cu cei din jurul lui și își este de ajuns el. La această lecție trebuie mult să se oprească și mult să învețe tot fiul acestui cuvânt, tot cel care ia din gura Mea cuvântul Meu când el vine și se așează pe pământ în cartea sa.

O, cei ce iubesc ca omul așteaptă răsplată, așteaptă să i se plătească mai mult iubirea, ca și cel ce a lucrat de dimineață până seara pentru un dinar, asemenea celor ce au lucrat numai la sfârșitul zilei tot pentru un dinar, iar cei ce iubesc ca Dumnezeu, iubesc și atât, iubesc pe Dumnezeu, nu pe ei înșiși, după ce vin ei cu Dumnezeu pe cale.

O, nu e cu iubirea ca și cu orice altă lucrare. Fiilor, fiilor, cu iubirea este altfel. Ea este cea care dăruiește, nu cea care primește că dăruiește. Nimeni să nu Mă înjuge la o plată pentru că vine pe cale cu Mine. Nimic nu trebuie să primească cel ce se dăruiește, decât pe Dumnezeu, pe Care trebuie să-L merite îndeajuns în toată clipa. Când altceva așteaptă iubirea și dăruirea ei, omul nu va rămâne pentru Domnul și cu Domnul, ci va scoate sabia și își va cere cu camătă ceea ce a dat iubirea sa. Îi este de ajuns pe sine însuși unuia ca acela, și spun cu durere mare această durere a Mea, că mulți au dat să-și piardă cununa cea pentru iubire și pentru credință, fiindcă mult au crezut ei că valoarea lor este mare și de mare preț, dar acest gând este diavolul trufiei, gând care le este de ajuns celor ce nu știu să-și câștige pe vecii cununa lor cea pentru Dumnezeu.

O, nu face parte din darurile cele duhovnicești ceva din cele plăcute diavolului, ceva născut din diavol în om, și pierde omul cununa iubirii și a credinței dacă nu are cine să-l învețe iubirea și dăruirea ei. O, popor hrănit din gura Mea cu mult cuvânt, roagă-te Tatălui să-ți înmulțească harul înțelepciunii de sus, căci cel ce vine să fie al Meu trebuie să se schimbe cu totul și să înțeleagă bine apoi ce face venirea lui pe cale cu Mine.

O, fii și fiice ale acestui măreț cuvânt al venirii Domnului cu sfinții în oștiri la voi, o, căutați adânca înțelepciune a luminii Domnului. Este ceva ascuns pentru lumina Lui, când El a făcut cerul și pământul și toate la lumină? Voim să vă așezăm iubirea. Pentru ea vă trebuie mereu învățător, ca la școală. Fără învățător ea se schimbă în îngâmfare, în trufie, și altfel nu pățește cel fără de învățător mereu pentru iubirea lui de Dumnezeu. O, deschideți-vă mintea și gura și întrebările înțelepciunii, căci înțelepciunea este cea care vrea mereu și care întreabă mereu pentru ea, pentru ca să fie ea, pentru ca să aibă omul, iar altfel omul este ca și școlarul care se strecoară în banca cea mai din spate ca să nu învețe, ca să nu scape de neînțelepciune, dar voi nu căutați, o, nu căutați ca și cei care pier și se duc de la Dumnezeu prin această lipsă de înțelepciune.

Iată, este scris peste neamul creștinesc de pe pământ în ziua aceasta zi de lăsat de sec de mâncări grase și gustoase și dorite de trup. Acum șapte zile se zice că a lăsat sec omul creștin de mâncatul de carne, iar azi se zice că ar lăsa sec de mâncatul de brânză și de ouă până la praznicul Învierii Mele, dar se zice doar, căci cine să-l învețe pe om adevăratul post, adevărata viață așezată de sfinții și de părinții cei hrăniți cu Duhul Meu, de au lăsat ei pe pământ ordine cerească și mântuitoare și scrisă ca să fie ea cunoscută și iubită apoi de cei ce se mândresc că sunt creștini, că sunt botezați în Hristos și îmbrăcați întru El? O, e greu aceasta pentru omul cel botezat cu numele Meu peste el. Este tras omul spre toate ale lumii și este ispitit de ele la orice pas și ceas, iar celor ce pierd darul credinței din pricina neascultării de Dumnezeu, acelora nu le mai trebuie mult ca să-și risipească toată statura cea creștinească și să primească peste ea plata neascultării, plata necredinței lor.

O, popor al cuvântului Meu, tu nu mai ai zi de lăsat de sec de carne, de brânză și de ouă, căci tu ai ascultat de Mine și ți-ai călugărit hrana și haina și gusturile și trupul tot și te-ai dat Mie casă și împărăție. Ai însă și tu legare pentru untdelemn în vremea acestei vremi de post. O, bucură-te și te veselește din toată inima și cugetul și sufletul tău, și să fii așa în tot acest timp și să știi cui dai bucuria și veselia ta, căci Mie trebuie să Mi le închini, și să încununezi cu ele dragostea ta de Dumnezeu, alegerea ta de partea Mea, măi poporul Meu. De aceea te rog, ai grijă de cuvinte, ai grijă de purtare sfântă, ai grijă, fiule, de dragoste pentru acestea, că începe acum o vreme sfântă foarte, și trebuie bine împletită cu pacea a toate câte tu vei lucra și vei aduce Mie. Te îndemn să fii harnic cu sufletul, dar și cu trupul, căci trupul le poartă pe toate și are nevoie de răscumpărare, iar pentru această răscumpărare trebuie trudă multă, nu puțină, ci multă lucrare trebuie.

O, fiilor, să nu vă văitați pentru trup, să nu-i căutați în voie, că este nevoie de mare nevoință cu trupul, fiindcă trupul l-a scos pe om din rai, din casa pe care i-am făcut-o Eu omului încă de la întemeierea lumii, de l-am așezat în fericirea ei și i-am dat să împlinească în ea legea fericirii, legea raiului, de care omul trebuia fără de cârtire să asculte, dar n-a ascultat omul, și greu se mai plătește neascultarea de Dumnezeu, măi poporul Meu. Această teamă a căderii din ascultarea de Dumnezeu, să vă fie ca o trezie veșnică, o, fiilor, că iată, omul n-a stat treaz pentru ea și și-a pierdut-o, fiilor. O, să nu se ia omul unul după altul pentru neascultare de Dumnezeu, că iată ce s-a întâmplat în rai dacă s-au luat unul după altul pentru neascultare cei doi!

După ce Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa, i-am dat lui lucrare, i-am dat să asculte de Dumnezeu și să lucreze și să păzească așa raiul, care i-a fost dat de casă a sa, cu Domnul împreună în ea și nu altfel. O, n-a voit așa omul. S-a văzut împuternicit de Mine peste cele date lui în îngrijire și s-a vrut stăpân deplin și a dat să Mă gonească pe Mine afară și să rămână el. Odată cu dorul lui de stăpânire s-a trezit acest rău în cele ale facerii prin cuvânt și au ascultat ele de om, așa cum duhul cel rău născut în om a intrat în șarpe și a slujit șarpele gândului omului și l-a slăvit pe om, și a părăsit facerea Mea ascultarea de Mine și a ascultat de om, și s-a făcut în rai neascultare de Dumnezeu și a început apoi frica cea pentru neascultare și pentru ascundere și lupta cea împotriva Celui de Care îi era de-acum frică omului, lupta omului împotriva Mea, ura lui asupra Mea, când el trebuia să aibă în el dragostea Mea, iar când dragostea se schimbă în ură, duhul satanei poate totul pentru desființarea Mea din om. O, a văzut apoi lumea îngerilor păcatul omului asupra Mea, dorul lui de stăpânire peste toate mai mult decât Mine, și chiar peste Mine stăpânire, și s-a făcut satană această uneltire a omului, slujită de îngeri, și de atunci îngerul slujitor omului și ceata lui ademenesc omul în fel și chip ca să-l pedepsească, fiindcă au căzut prin el acești îngeri, au căzut de lângă Dumnezeu și-și văd căderea și se răzbună pe om, pe viața lui cea de veci cu Dumnezeu.

O, popor al venirii Mele la tine, și voi, cei ce Mă luați din acest izvor, care curge de aici spre voi ca să vă hrăniți cu el, o, fiilor, M-a dat judecății, M-a dat în judecată omul în rai, a spus că Eu sunt vinovat pentru neascultarea lui, și au dat apoi vina unul pe altul cei doi, și pe șarpe apoi, dar vina era dată pe Cel ce i-a făcut pe ei bărbat și femeie și M-au dat judecății din unul în altul și au rămas ei apoi unul pentru altul, dar nu și pentru rai. O, dacă s-ar fi pocăit cu fruntea în jos de neascultarea lor, ce bine le-ar fi fost lor, ce bine și Mie și lor și îngerilor căzuți la gândul înălțat în ei deasupra puterii și scaunului Meu de slavă peste cer și pământ!

Să se facă auzit acum glasul cel plin de plâns al omului cel zidit de mâna Mea și care a căzut din rai după ce Eu l-am zidit pe el. Amin.

— O, Bunule și Milosule Stăpân și Făcător al meu

O, să nu postească ai Tăi cu nemulțumire și cu gândul la mâncare și cu greu, ci să postească cu duhul iertării frate pentru frate, căci cine nu va ierta fratelui greșalele, nici Tatăl Dumnezeu nu va ierta greșalele lui. O, să nu uite ei să postească senini cu inima și cu fața și cu pântecele, căci fățărnicia care sluțește fețele celor ce postesc ca să se arate că postesc, aceasta este plata lor, plată de la lauda de sine și de la fățărnicia cu care ei se hrănesc. O, numai Tatăl este Cel ce vede și Care răsplătește în ascuns celor ce se înfrânează de la bucate bune și de la bogății, căci omul trebuie în cer să-și aibă averea sa, nu pe pământ, unde este mâncată de timp și de furi și de molii, căci cea din cer nu se strică, fiindcă nu pătrunde în ea răul și dușmanul, iar omul care-și adună în cer, își are și inima în cer, căci Tu l-ai învățat pe om că unde este comoara sa, acolo va fi și inima sa. O, eu știu aceasta, Doamne, căci am pierdut comoara mea în rai când mi-am luat inima din Tine și mi-am pus-o la femeie și nu la Tine cum Tu mi-ai zidit-o să tragă ea, și durerea mea e lungă de șapte mii de ani și mai bine, și e grea durerea despărțirii de Dumnezeu, și n-are cine să-i spună omului în afară de mine durerea despărțirii de Dumnezeu, durerea inimii omului care pentru inima sa se desparte de inima Ta, iar Tu nu-i poți juca în strună celui ce face așa cu Tine, căci Tu ești Cel ce ai făcut cerul și pământul, și nu omul este cel ce le-a făcut. Un fir de praf este omul care dă să se lupte cu Tine, precum o slavă a Ta este omul care se luptă să fie numai al Tău în toată mulțumirea sufletului său înaintea Ta, iar eu n-am putut în rai să pot așa, și am plătit apoi cu lacrimi fără de mângâiere nedreptatea mea pentru Tine atunci când m-am vândut trufiei cea împotriva Ta.

Voi, cei ce dați să luptați împotriva lui Dumnezeu pentru voi înșivă, o, lăsați armele jos, lăsați nemulțumirea, lăsați trufia cea pentru ea, cârtirea și grăirea de rău, duhul cel cu dispreț împărțit peste frați, judecata și toate ale ei, și luați în brațe și în inimă dorul și duhul de pocăință pentru păcatele voastre, și nu uitați că nu vă vor fi iertate păcatele voastre dacă voi nu veți ierta din inimă oricui vă greșește vouă ceva. Nu uitați voi însă, o, nu uitați că unui adevărat creștin al lui Hristos nu-i poate greși nimeni, că nu este nimeni vinovat pentru el, ci numai el când este vină, căci vina este în om, nu este în afara omului, nu, niciodată. Vă spun această durere eu, căci eu am suferit în rai această înșelare și am crezut că este în Dumnezeu greșeala sau că este de la unul la altul între noi, cei doi, bărbat și femeie, dar n-a fost așa, ci în mine a fost greșeala toată, și a căzut ea apoi pe tot neamul omenesc, și mă căiesc acum înaintea Domnului și plâng cu bucuria mângâiată, că a venit Domnul pe pământ cu venirea Sa cuvânt de pregătire a neamului omenesc pentru ziua judecății făpturii, și că eu, Adam, omul cel zidit de Dumnezeu, am, prin venirea Sa la poporul Său de azi în neamul român, am iertarea promisă și îngăduința să grăiesc omului ieșit din mine din unul în altul că Domnul este Cel Atotputernic și singur Stăpân în cer și pe pământ pe vecii, iar omul este dator lui Dumnezeu cu viața lui, cu ascultarea și cu iubirea cea pentru acestea, ca să se arate fața raiului pe pământ și ca să se odihnească apoi de așteptare toată făptura, toată zidirea lui Dumnezeu, de la început și până la sfârșit și până la slava care nu va mai sfârși, ci pe vecii va fi, iar peste ea, Domnul Împărat, El și tot neamul Lui cel ascultător și iertat prin pocăință mare și ridicat prin puterea ei la rang de fii și moștenitori ai raiului, grădina mea cea de la început, spre care eu privesc și plâng, căci locul din care Domnul a făcut trupul meu din pământ este pus sub apăsare, sub durere de la cei ce, ca și mine în rai atunci, se ascund de Dumnezeu și nu caută cu duhul pocăinței, ci cu duhul judecății și al apăsării din părți și al disprețului peste cei rămași, dar Domnul este Stăpânul facerii Lui, și nădejdea este El și toată lucrarea Lui cea de la început și până azi pentru salvarea omului păcătos.

O, vino, Doamne, vino cu sfinții și Te sălășluiește în toți oamenii și curățește-i pe ei de toată întinarea și mântuiește-i, Doamne, pe ei pe toți apoi! Amin.

— O, aceasta voiesc Eu, Domnul, și am ascultat cu duioșie cuvântul celui zidit de mâna Mea din pământ. O, aceasta să voiți și voi, toți cei care auziți glasul Meu și vă hrăniți din gura Mea, dacă veți putea să Mă lăsați să vă fiu Stăpân. Amin.

iubirea de sine dă să-i șoptească omului să se oprească și lui, iar viața care nu se dăruiește este o viață fără bucurii și fără plată, căci bucurie să aibă omul, e mare această taină. O, cine să-l învețe pe om din ce să-și zidească el bucurie pentru el? Ea se zidește dăruind, iar dăruirea vine de la iubire, vine de la Dumnezeu în om, căci Eu M-am dăruit cu totul și n-am socotit nimănui vrednicia sau nevrednicia când M-am dăruit deopotrivă celor ce s-au aplecat și se apleacă să creadă în Mine ca să poată primi de la Mine dăruirea sa însăși, pe el însuși dăruindu-se omul.

trebuie să se lepede de sine cel ce vine după Mine când vine, ca nu cumva venind, să nu vină el, și ca nu cumva nevenind, să plece după ce vine să stea. O, ce bine îi este omului care poate să se lepede de sine, o, ce bine! Numai unul ca acela gustă cu adevărat din plin bucuria vieții. Dar și lepădarea de sine dacă nu are în aluatul ei iubirea cea din Dumnezeu și duh iubitor de oameni, ea poate să iasă de rușine când este probată. De aceea trebuie învățătură mereu peste cele bune ale omului și peste credința lui, că nu poate omul să-și facă singur credință, ci numai încercările credinței o dovedesc pe ea, iar el să-și dovedească iubirea și statornicia

O, nu e greu să se jertfească omul și să se dăruiască prin toate ale lui, prin tot ce este el, dar dacă nu știe ce gust să-i dea dăruirii lui și ce lepădare de sine să-i dea, iată, se dă de gol lipsa iubirii când ea este încercată în om.

Grăim în ziua aceasta despre păcatul fățărniciei. Acest păcat, nedespărțit de tot omul, este săvârșit de om din pricina necunoștinței omului, și pierd mulțime de oameni binele ceresc din pricina acestui păcat.

O, mai întâi trebuie să se vindece de acest păcat cel ce aude cuvântul Meu care-l cheamă pe om de la moarte la viață în zilele acestea de mântuire când Eu vin pe pământ cuvânt ca să Mă audă cei de pe pământ că vin și că Mă fac peste pământ cuvânt și ca să aleagă ei între Mine și ei, căci fiii oamenilor nu au de tată pe Dumnezeu dacă nu sunt născuți din nou, de sus, naștere de sus prin cuvântul Meu, care naște pe Dumnezeu în inima omului.

O, ce este păcatul fățărniciei? Este lipsa umilinței din om și dintre om și om apoi. Duhul trufiei are nevoie de acest păcat ca să se arate cu lucrarea lui și să hrănească acest duh. Păcatul fățărniciei este slujitorul multor păcate și mai cu seamă păcatului minciunii, iar cei trufași se dovedesc a fi trufași prin păcatul minciunii și al ascunderii, pe care simt să-l facă, și cad sub el mulțime de suflete cuprinse de nepăsare de Dumnezeu prin acest păcat.

Iată, vine acum pregătirea cea pentru începutul postului cel aspru cu trupul creștinului și trebuie învățătură pentru post, căci trebuie postit de păcatul fățărniciei mai întâi și de păcatul doririi de sine apoi, iar după aceea pocăință multă, și numai așa să se lucreze vremea postului cel pentru amintirea și trăirea patimilor Mele când Eu am fost să-Mi las trupul pe cruce răstignit și să plătesc așa în locul omului rătăcirea lui de Tatăl Dumnezeu.

O, fiilor de peste tot ai acestui cuvânt, aveți grijă să nu vă pierdeți mântuirea, umilința duhului, fiilor. Fără ea este urât omul. Să nu dorească să fie iubit și dorit cel ce nu are duhul umilit și inimă curată ca a Mea. Să nu se dea mare cel ce este atât de mic din lipsa acestei lucrări: umilința duhului. Cel ce are prilejul, să învețe de aproape. Cei din poporul Meu care au prilejul să învețe de aproape și mereu lucrarea inimii curate și a umilinței de duh, aceia să învețe mult, și mereu să fie primitori, și apoi ascultători, iar cei ce învață de departe, aceia să învețe și mai mult, să poată și mai mult pentru aceste două lucrări, care omoară din om păcatul fățărniciei, păcat care hrănește trufia omului, păcat pentru care omul trebuie să spună multă minciună apoi, dar cine a câștigat cerul și pe Domnul cu așa lucrare de trufie, pentru care omul trebuie să nu spună adevărul lucrurilor?

O, nimeni să nu vadă cu ochii lui păcatul fratelui său, ci să ardă în focul rugăciunilor lui tot răul care-i încearcă pe frați, iar umilință pentru păcatele lui să aibă tot creștinul, căci este vrednic de umilință cel greșit și mult greșit, și tot o bucurie să simtă el de la duhul umilinței, și tot o iubire să se facă și s-o împartă pe ea fără părtinire, și se vor ierta lui păcatele lui. Amin.

O, fiilor, umiliți-vă pentru păcatele fraților voștri și puneți mână de la mână pentru iertarea tuturor, căci Adam a greșit în rai prin neascultare și prin ascundere apoi și s-a smuls din rai prin acestea, iar voi trebuie să nu greșiți așa, ci să vă umiliți în toate și pentru toate, fiilor, și mereu să lucrați voi această lucrare, lucrarea mântuirii voastre, măi fiilor. O, aveți grijă de voi să nu greșiți prin fățărnicie, aveți grijă să nu ajungeți la acest păcat, și ajutați-vă frățește să vă curățiți de toate cele ce ies din acest păcat, care pândește pe fiecare om, și temeți-vă de Dumnezeu, fiilor, ca să poată străjui îngerul Domnului împrejurul vostru și să vă izbăvească de lucrul cel diavolesc, și dați-vă fiecare în mâna celor din jur pentru statura voastră și stați cu toții de mână cu cei întrebați de Mine pentru voi, căci nevegheați dacă stați, vă trebuie apoi fățărnicie, fiilor, și e păcat să ajungeți să folosiți aceasta.

O, nu ieșiți pe drum, măi fiilor! Pe unde nu este al Meu și al vostru nu ieșiți voi, cei ce nu vegheați pentru această împlinire. O, nu ieșiți nevegheați, vă rog cu durere aceasta, că Mă umplu de durere de la cei ce nu ascultă așa. Iubiți cu strășnicie însoțirea cea de la Mine cu voi și nu căutați pe întuneric, căci atunci când vreți să nu fiți văzuți și știuți, sunteți în întuneric, sunteți neiubitori de frați și faceți deosebire între ei și voi, măi fiilor, și faceți de la voi aceasta. De peste tot adunați-vă în jurul acestei învățături și căutați să v-o însușiți cu sfințenie, căci inimii curate îi trebuie multe ca să fie ea curată și să vadă pe Dumnezeu. O, întrebați-vă de ce ați venit după Mine și răspundeți-vă, și răspundeți-Mi și Mie apoi. O, îmbrăcați-vă în Hristos și păziți peste voi această îmbrăcare, căci altfel nu vă cunoaște diavolul că sunteți ai Mei.

Fiilor, fiilor, nu umblați cu bani pe mână, nu vă îngăduiți aceasta, căci voi sunteți sub îngrijire și sub ascultare, măi fiilor. O, lipsiți-vă mai bine de toate, decât să puneți mâna pe bani. Iubiți sărăcia și puținul din toate, iată, iar vă spun aceasta. Dacă v-ar trebui ceva și nu aveți și nu avem, bucurați-vă și nu vă întristați, și nu uitați că Eu am fost sărac și n-am pus mâna pe bani în toată viața Mea de pe pământ. O, fiți asemenea Mie, fiilor, căci banul este diavol și vă dezbracă de frica de Dumnezeu și de duhul ascultării și al veghii de peste voi și al umilinței, fiilor, că are banul putere mult prea rea, mult prea mare împotriva copiilor lui Dumnezeu ca să-i dezbrace pe ei de Hristos, și uitați-vă la fața fiilor neascultării din acest popor și care au plecat de lângă Mine și de lângă voi și umblă cu banul și sunt conduși de acest vrăjmaș al cărării omului cu Dumnezeu, iar voi îndeletniciți-vă să fiți cu mâinile curate, fiilor, și liberi de păcat, căci cei ce n-au iubit să fie copii, aceia au plecat și-și conduc singuri pașii și doririle. Voi însă fiți cuminți, fiți ai Mei și curățiți-vă de voi înșivă prin viață săracă de cele de pe pământ, căci duhul fățărniciei este cu cei ce au doriri multe și iubiri păcătoase și multe dedesubturi pentru acestea apoi. O, câtă învățătură, câtă iubire vă împart, iar cel ce iubește sărăcia iubește învățătura, iubește pe Domnul în schimbul oricărei doriri, căci rar este omul care are de toate și să nu le iubească și să nu-i trebuiască pentru că-L iubește pe Domnul. O, deschideți cartea Mea cu voi și vedeți în ea învățătura cea mai de la început între Mine și voi și îndeletniciți-vă să puneți peste voi toată împlinirea cărții, ca să fiți învățați, să fiți creștini cu carte, fiilor, și să nu păcătuiți ca și cei fără de cunoștință. O, umiliți-vă unii pentru alții, dar pentru lucrarea dreptății a toate dați loc adevărului lucrurilor, căci altfel vă scrie satana că acoperiți sub văl păcatul și crește păcatul cel acoperit și face pui mulți apoi și iau ceilalți pildă rea, și trebuie apoi fățărnicie pentru aceasta.